Ușa tonomat

E clar că populația de neuroni din capul meu a fost înjumătățită de sarcină, naștere și mămicie. Auzisem eu ceva vorbe că e posibil să se întîmple asta, dar cumva reținusem că e vorba numai despre populația de fire de păr de pe cap, nu și despre interiorul scufiței. Ei bine, ntz. Cu creierul începe, cu părul din cap continuă. În cazul meu e clar că prognoza nu e optimistă (și în ceea ce privește numărul de fire de păr din cap, dar mai ales la capitolul IQ), pentru că ieri am încercat să descui ușa casei cu o monedă de 50 de bani. Ca la tonomat.

Am mai făcut asta o dată, acum 11 ani, la cămin. Mă întorsesem din Club A, unde consumasem o cantitate considerabilă de vodcă lemon. Inspirată de povestea unui amic, care, după niște sticle de vin, încercase vreme îndelungată să descuie ușa apartamentului părinților cu o monedă, și ușor confuză din cauza alcoolului ingerat, am încercat să fac și eu la fel. Cumva nu reținusem și partea în care el nu reușise să descuie și dormise pe preș pînă ieșise maică-sa să ducă gunoiul. Așa și eu, atunci, în fața ușii camerei de cămin. Am încercat o vreme, apoi m-am lăsat pe vine sprijinită de ușă și-am ațipit. Cu cheia în buzunar.

Deunăzi, după o lungă plimbare cu căruciorul prin cartier, am urcat cu copila în brațe pe scările ucigașe, apoi am scos din geantă moneda de 50 de bani și-am încercat să descui. Nu se potrivea. Ce naiba mă, de obicei merge fără probleme (gîndeam eu, convinsă pe moment că eu mereu descui ușa cu moneda galbenă). Nici vertical, nici orizontal. Mi-a luat o vreme să-mi dau seama ce e în neregulă. Și oare în tot timpul ăsta, copila îmi țipa în brațe ca din gaură de șarpe? O, da. Cîinele isteric al vecinilor de mansardă, oare lătra el la ușă de-mi zornăiau urechile? Ohohoo, da. Și eu învîrteam abitir moneda în van, și ușa, a naibii, tot contra mea era…

Deci d-astea. Ne distrăm noi împreună, eu și fata mea, n-avem nici o treabă. Voi? Cu ce întîmplări din seria Am copil, minte ce-mi mai trebuie, vă lăudați?

Pin It

Tags

49 Comments

  • Radda spune:

    🙂 ce draguta esti! :*

  • ioana k-man spune:

    imbrac hainele sotului pt ca nu mai stiu unde sunt ale mele, si nici nu-mi mai pasa :))

  • Lila spune:

    Sounds familiar… Pe la vreo 6 luni dupa ce am nascut si eu am incercat sa descui, ce-i drept cu cheia, dar nu usa mea, ci usa vestiarului de la sala de sport. Si acum ma urmareste privirea fetei de la receptie… 😮

  • Ana (Milano) spune:

    :-))) m-am dus la un examen pentru piticul de 6 luni atunci, programat cu 3 luni inainte (asa greu era sa gasesti loc) si evident ca m-am dus fara radiografii si documente, am ajuns leoarca de transpiratie (in miezul iernii) dupa ce am urcat carutul cu bebele pe cele 10000 de trepte ale spitalului fara sa ma ajute nimeni…normal, cu parul valvoi si rupta de oboseala…toata lumea se uita la mine de parca as fi fost putin nebuna…asa paream. Si cand m-a vazut medicul ca o floricica spunand ca am venit fara nimic m-a trimis acasa evident dar i s-a facut mila si m-a bagat in liste peste o saptamana…altfel nu stiu ce faceam. Ah da cred ca si acum dupa 10 luni fix de la nastere tot un neuron am din pacate.

  • musetel spune:

    eu era sa fac atac de panica de vreo doua ori, noaptea, cand am simtit motanul dormind pe picioarele mele si am crezut ca e copilul care cade din pat (copilul doarme doar in patutul lui, niciodata cu noi). si intr-o dimineata m-am trezit cu copilul in patul mare, eu l-am adus, dar nu stiu cand si de ce.

    • Milly spune:

      Si eu am patit ca tine…noaptea, in disperare, de nesomn, nu mai stiam ce fac, imi urlaaaaa bebelusa toata noaptea asa ca o leganam, o puneam in patut, adormea, se trezea iar urland, asa ca o luam de la capat, iar cand nu mai puteam o puneam in patul nostru. Mare mirare pe mine cand ma trezeam si o gaseam langa mine!!!! De multe ori nu imi aminteam cand o adusesem, alteori o cautam disperata in pat si ea era in patut…offff, e fooooarte greu cu bebe mic si urlator!!!!!!! Dupa vreo luna, a inceput sa mi se „rupa firul”… o data, in mijlocul noptii, cand plangea copilul in loc sa ma duc la ea, cautam „ceva” pe sub pat… Stiu ca pare deplasat, dar lipsa somnului mi s-a parut cea mai grea incercare din viata mea!

      • Paula spune:

        am ras cu lacrimi la cautatul pe sub pat..sper sa ma primiti in clubul vostru, eu, o tipa necasatorita, fara copii, dar amatoare de a fi familista in viitorul apropiat, sper…

      • Printesa Urbana spune:

        :))) of doamne…

      • Deea spune:

        O prietenă de-a mea chiar a pățit să-si piardă bebele sub pat…dormea cu ei (vorba vine, nu dormea nimeni acolo, era bebe din ăsta super-urlător) si la un moment dat au căzut toți trei de epuizare în patul mare. Cumva bebe a alunecat din pat fără să se lovească, în timpul somnului (era un pat jos) si tot asa cumva s-a rostogolit sub pat, unde a continuat să doarmă (probabil primul somn adevărat din viața lui). Părinții s-au trezit la un moment dat si n-au găsit copilul nici în pat, nici în pătuț…erau panicați, au apucat chiar să-si sune părinții soțului, care locuiau în apropiere, că nu găsesc copilul, si erau pe punctul să sune la poliție să raporteze dispariția când au auzit scâncetul de sub pat. Bebele avea cam două luni la mom. respectiv

  • Cristina spune:

    Eu inca nu am nascut, mai am o luna dar deja dau semne de dementa.Ieri m-am dus la frigider sa imi torn ceva rece de baut intr-un pahar, pun paharul in frigider si inchid usa. Dupa cateva secunde realizez ce am facut si am incercat sa ma amuz, sotul a ras copios, macar am reusit sa distrez pe cineva.Sper ca dupa nastere sa nu devina si mai grava situatia…:-)

    • nusch spune:

      Ah, pai astea, mie, imi sunt absolut comune. Nu stiu daca in cazul meu is de la sarcina, mie mi se intampla dintotdeauna. Las cutitul in frigider, pun castravetele in masina de spalat vase, telefonul in cosul de rufe…

  • Adina spune:

    In perioada nasoala ca a ta,cand avea crizele de plans noaptea, eu eram cu copilul in brate prin camera, leganandu-l si sotul meu adormit in pat si ametit de oboseala legana si el usor perna si soptea: sssssstt, ssst…

  • Daniela spune:

    eu incercam ca disperata sa deschid usa blocului, bagand in fanta de la interfon badge-ul de la firma…si tot incercam, furioasa….pana i s-a facut mila unui vecin si mi-a zis ca sunt sanse mici sa se intample asta oricat as insista:)

    si nici macar nu eram insarcinata, dar eram nauca dupa 11 ore la birou..

  • riri spune:

    draga mea,ti-am mai dat o data sfatul,cand nu te-ai simtit tu bine.cauta remediile florale bach pe google sau da un search claudia cabat, e terapeuta.pe noi ne-a ajutat f mult in aceeasi situatie,pacat ca avea deja vreo 9 luni bebe.a urlat cum spui vreo 3 luni, apoi imediat l-au apucat dintii si l-au tinut pana la doi ani,cand i-au dat toti.astea erau problemele,insa pe fond era neadaptat,agitat si intrat in cercul vicios al oboselii,hiperstimulat.picaturile respective i-au luat agitatia si nebunia cu mana,s-a calmat si a reusit sa adoarma .sigur,i-au ramas dintii,am avut acest ghinion sa sufere f mult, la amandoi copiii.un sfat in plus,stiu,dar sunt mai mult ca sigura ca iti va fi de mare ajutor.trebuie doar sa cauti si sa citesti,nu am timp si loc aici sa povestesc eu ce sunt si cum se folosesc,important e ca merg atat la gravide ,cat si la nou nascuti.a,da,si mai ales la mame stresate si obosite,am uitat sa zic.sanatate si putere!

  • Mrs. Vizy spune:

    Eu ma trezeam din somn cand plangea, aveam impresia ca tocmai ce o hranisem si adormisem si incercam sa o culc la loc si cand ma uitam la ceas realizam ca trecusera 3 ore lejer. Apoi dadeam cu capu’ de usa camerei ei pentru ca nu stam cum sa ajung mai repede sa o schimb . Cu putin noroc fi-mea scapa teafara :))

  • Jsy spune:

    Dar a mai incercat cineva sa deschida usa de la bloc cu telecomanda de la cheia de la masina? Nu merge, va zic eu!

    • Valentina spune:

      Ha ha, tocmai vroiam sa povestesc ca eu am facut chestia asta de vreo 2 ori, si nu sunt nici insarcinata, nici bebe n-am :-). Sunt doar nauca cateodata. Si, da, nu merge, la naiba!

      • nusch spune:

        Sau sa se mire de ce se deschide poarta, in loc sa se descuie masina :D…? Apasam in draci telecomanda de la poarta, cand voiam sa scot ceva din masina si nu pricepeam cum naiba se actioneaza poarta de pe telecomanda masinii!

  • Monica spune:

    Eu am incercat sa intru la metrou cu badge-ul si , vazand ca nu merge, m-am dus la tanti de la ghiseu, sa ma plang ca tocmai ce-mi schimbasem abonamentul :)))
    Astept sa vad unde ajung, cand oi mai fi si gravida:))

    • Smaranda spune:

      Eu am mers si mai departe si am incercat sa imi incarc cu bani badge-ul de la firma si nu pricepeam de ce mi-l da doamna cea draguta inapoi si se si uita dubios la mine.:))
      Nu am copii. doamne ajuta pentru cd voi avea:))

  • Luiza spune:

    Foarte funny subiectul! De-abia astept sa traiesc momentele astea!

  • Diana S. spune:

    Foarte haios…privit din fata monitorului!! Important este ca dupa ce s-au intamplat , respectivele evenimente iti par haioase! Pe moment iti vine sa te dai cu capul de pereti! Faza cu umblatul de nebuna prin parc cu un carucior in fata..sau mai rau..impingand cu burta caruciorul si copilul urlator in brate mi-este extrem de cunoscuta! Mi-amintesc ca tot asa ..dupa multe nopti nedormite…umbland asa ..somnabula prin parc ..ma opintesc in ceva ( de fapt caruciorul)..si imping sa trec hopul…si plodul urla..ca doar in pas cadentat nu urla..si eu imping sa trec obstacolul..si se opreste un tanti mirata si ma-ntreaba daca am ceva cu copacul sau cu copilu´sau am innebunit???? Ideea a fost ca ..in prima secunda, irascibila ..am vrut sa -i zic si binevoitoarei doamne ceva…noroc ca mi-era prea somn sa articulez cuvintele-ntregi!! Si ..da..o luasem pe gazon si ma proptisem intr -un copac..si copacul nu se dadea dus din calea mea ..si nici carutul nu putea sa- l patrunda…si nici copilu´ nu tacea…si-ntr-un final s-a dezmeticit si unicul neuron care-mi mai ramasese si ..am ocolit copacul…si pentru cateva secunde a tacut si copilu´ …
    Ioana, stii ce e cel mai interesant?? La un moment dat va dormi si Printesa ta..ca de…nu s-au intalnit copii care sa nu doarma pan´ la 22 de ani…Ideea e ca ..in cazul meu ..pana la aprox 2 ani de nedormit …deja imi devenise urletul si trezitul si starea de somnambuleala ” a doua natura” si…pe la 2 ani incepe si Minunea mea sa dorma..ea dormea..dar eu ma trezeam de 3-4 ori pe noapte ..de nebuna auzind ca plange..Eram absolut sigura ca plange!! si saream ca arsa din pat sa vad unde i copliu. sa l iau in brate…El , saracu, dupa 2 ani de nedormit…chiar dormea..doar eu auzeam urletul atat de bine cunoscut! radea sotul de mine ..cand ma vedea ca ma trezesc in linistea noptii ca plange copilu´! Cred ca era lipit sunetul pe neuronii mei de puteam jura ca e fi-miu…deci sa stii ca si perioada de reintoarcere la normalitate e dificila! Cum o dai nu e bine! Zile si nopti linistite va doresc!!

    • Monica spune:

      Diana, esti geniala! am ras cu lacrimi:))))
      Bietul copac!:P

      • Diana S spune:

        Esti draguta, Monica..dar daca aveam macar o minima doza de genialitate..nu socam tot parcul urbei!! Incercam sa-i spun Ioanei ca stim ca e cumplit de greu, ca o mama d´asta „norocoasa ” cu bebelus Duracell simte ca -si va lua campii si dealurile patriei si mai stiu ca e normal sa te vaiti!! Eu ii multumesc Ioanei pt ocazia de a -mi mai jeli o tura nesomnul si oboseala de acum 7-8 ani!!Nu-s o fire sensibiloasa si-s rezistenta la efort…dar ce mi-a facut fi -miu in primii 2 ani de existenta ( ceva de genul Sofiei) m-a marcat teribil! ( am ramas cu un singur mostenitor pe acesta tema)
        Apropo´Ioana..ocoleste oarecum mamele ale caror prunci dorm…..si nu oracaie asa…non stop…pe mine doamnele aceste fericite si odihnite ma deprimau teribil!!!
        Liniste la voi in regat va doresc!!

  • maria spune:

    well… eu la primul copil in primele luni aruncam pampersii in masina de spalat si rufele la cosul de gunoi…

  • Deea spune:

    Mie mi-a explodat într-o noapte furtunul de apă rece de sub chiuveta din baie….m-am trezit si se auzea un zgomot grozav. Evident, am fugit în baie, am văzut dezastrul, dar cumva în mintea mea s-a întâmplat un fenomen inexplicabil, deci eu n-am înregistrat faptul că s-a rupt furtunul, am procesat ceva de genul că a intrat cineva la noi în casă si l-a rupt (habar n-am de ce). Asa că am fugit în camera copilulului (avea vreun an-doi, nu mai stiu exact) si nu l-am văzut la el în pat (desi era în pat si dormea linistit, eu pur si simplu nu l-am văzut) Am iesit din apartament ca o disperată si am început să fug pe scări în jos, ca să-l prind pe individul care mi-a furar copilul…După vreun etaj, m-am trezit suficient cât să mă întorc…soțul meu închidea robinetul de siguranță din baie…copilul dormea linistit în pătuț. Soțul nu s-a prins ce-i cu mine, a crezut că mă duc la vecinii de sub noi să văd dacă i-am inundat, si încerca să mă linistească zicându-mi că nu a curs multă apă, nu avea cum să ajungă la vecini. Când i-am spus ce era de fapat în capul meu, s-a îngrijorat un pic săracu 🙂 A dus copilul la mama a doua zi si m-a dus pe mine două zile la munte 🙂

  • Ina spune:

    Aiaiaiai… eu sunt in luna 5 si exact asta intrebam, daca te lasa puterea mintii.. Nu mai pricep glumele, raman si ma uit tamp cateodata… ce rusine! Uit, ma balbai, reflexele scad, na-sol! Inteleg ca va fi din ce in ce mai greu….. Si alte proaspete mamici imi confirma, si ele nu au toate urlatori… Deci nu e de la urlat, e de la mamicit…

  • Bunica spune:

    Am inteles ca e mai bine .Ati reusit sa dormiti toti ,asta e minunat.Am ras cu pofta de filmulet ,dar imi era si mila de cum se chinuia cu acreala de pe buze.Fii atenta sa nu stranga gurita cand vede lingurita / Pa va pupa bunica

  • Digodana spune:

    Deci nu sunt singura pe lume…
    Intr-o zi am reusit sa pierd unica suzeta pe care o accepta fata mea, care, pe vremea aceea avea vreo 6 luni…
    Drept pentru care urla, atat de tare de imi carlionta neuronul… Cu ea in brate, adica mai mult subsuoara, am inceput sa caut ca o nebuna peste tot, asa, cam cum fac mafiotii in filme, adica rasturnand scaune, golind sertare si intorcand covoare. Dupa 5 minute in care nu am facut nimic altceva decat haos in casa si nu mai vedeam decat rosu in fata ochilor, mama, saraca, a incercat sa imi zica ceva sa ma calmeze. I-am trantit fata in brate si cred ca am inceput sa zbier si eu. Mama statea intepenita, intr-un colt de hol, cu fata urlatoare in brate, eu, eliberata de bagaj, am inceput sa trag canapelele din loc si sa mut dulapurile. Intr-un final apoteotic, am reusit sa gasesc suzeta, am fugit cu ea la bucatarie sa o spal, dupa care m-am dus ata la mama si i-am infipt-o in gura. Mama a incercat sa protesteze, si-a strans buzele si a incercat sa imi zica ceva, dar nu a reusit decat sa ma enerveze. I-am infipt suzeta in gura, in ciuda ochilor cascati de uimire si am asteptat sa se faca liniste.
    Bineinteles ca cineva urla in continuare si eu ma uitam furioasa rau la mama, care sugea cuminte suzeta, aratandu-mi disperata cu ochii, 20 de cm mai jos, capul pruncei mele, care oracaia mai disperat ca niciodata…
    Atunci s-a produs declicul. Am luat suzeta de la mama si i-am dat-o fetei, care a tacut instantaneu, pe urma imi mai amintesc doar ca stateam pe podeaua din bucatarie, trantita pe jos si incovrigata de ras…

  • monas spune:

    mda, am păţit şi eu destule unele amuzante, altele de-a dreptul penibile. am uitat certificatul de naştere la botezul fetiţei şi am ratat toată ceremonia alergând după document. încurcam des copiii şi îmbrăcam fata mică în hainele mari băieţeşti (bineînţeles că protestau amândoi). puneam şi eu în frigider diverse obiecte pe care apoi le căutam în zadar. mă trezeam în toiul nopţii disperată că am întârziat la lucru. dar cea mai kinky s-a petrecut imediat după ce m-am întors la muncă, asistam la o festivitate la inspectoratul şcolar, o chestie absolut laică şi la un moment dat unul dintre protagonişti a mulţumit colaboratorilor în numele tatălui său. mie atât mi-a trebuit, când am auzit „în numele tatălui”, m-am trezit făcându-mi cruce brusc, pios, mecanic, inoportun. circumstanţe agravante: 1.stăteam în public central, chiar în primul rând. 2. era lumină, multă lumină, din toate părţile 3. eram singură. 4. imediat ce-am realizat tâmpenia m-a umflat râsul, râs cu lacrimi, de ăla isteric de nu poţi să te opreşti când vrei tu. şi gafele au continuat până la adânci bătrâneţi… pentru că nu cred că o să mai îmi revin vreodată.

  • Luiza spune:

    Printesa, am si eu o dilema:cine din titlu e urbana? Tu sau Sofia? …scuze de intrebare

    • Printesa Urbana spune:

      Printesa e. Sofia e de apartament deocamdata. Daca era ea urbana, mai puneam o liniuta intre sofia si urbana, ca sa fie clar.

  • Intuneric spune:

    Asta e un semn ca-ti trebuie un speraclu ca lumea. 🙂

    P.S. Sofia de apartament? LOL, asta e intr-adevar tare.

  • quiz spune:

    asta mi-a amintit de o faza povestita de o prietena.
    Cica era cumnata-sa singura in casa cu copilul care dormea in camera lui.
    Deodata din difuzorul walky-talky au inceput sa vina voci…”vino la miiiineee”… „nuuu dormiii…” etc.
    atunci s-a produs dilema… Copilul avea 8 luni… deci nu vorbea… numai era nimeni in casa..
    Ia-ti copilul in brate si dai si plangi si fa-ti cruci mari … si Tatal Nostru si scuipa in san, biblie, iconite (toate din casa)… etc etc…tot tacamul..
    dupa cateva minute din difuzor au inceput sa se auda conversatii clare de copii… si culmea a recunoscut vocile..erau copiii vecinilor.
    Ce se intamplase.. walky-talky’ul vecinilor intrase in fecventa lor!
    Cat despre cheie/moneda… asta e.. se intampla tuturor… de cate ori nu am dat cu badg-ul de serviciu la metrou…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *