Lansările de carte din țară

Pentru mine, lansările de carte în țară sunt niște aventuri nebune. Mă urc în avion, în tren sau în mașină spre o destinație în care n-am mai fost niciodată. Acolo mă așteaptă oameni pe care nu i-am mai văzut niciodată, dar care mă primesc în brațele lor de parcă ne cunoaștem dintotdeauna. Primesc zâmbete, vorbe bune, mărturisiri, povești, priviri calde. Dau la schimb toată bucuria mea, recunoștința, dragul de oameni pe care nu i-am mai văzut niciodată, dar de care mă leagă totuși atât de multe lucruri… Stăm câteva ore împreună, povestim, facem poze, cunosc copii bucălați, tați emoționați, bunice, femei frumoase, toți, absolut toți zâmbesc.

12313582_979921495401602_2059018815928051200_n

12523104_1006589856068099_5976001464540802679_n

DSC_2130

IMG_1494

Vă spun, este incredibil. Cartea asta mi-a adus atât de multe că am impresia că ea mă scrie pe mine, cu fiecare întâlnire cu oamenii care o citesc sau o vor citi. Aflu lucruri despre mine răspunzând întrebărilor lor. După ce ajung acasă, stoarsă de puteri, și mă întind în pat, închid ochii și revăd toate chipurile bucuroase pe care le-am văzut acolo. Am inima ca un ghem înconjurat de multe fire noi. Am mai câștigat ceva.

1546445_991923060868112_2106714551695147325_n

10405571_991922557534829_5324873938176322130_n

12314376_10156332052560192_5247052539448709560_o

12473614_998323030228115_7184640814499250597_o

12494009_998320950228323_5782442965478149816_o

12605421_1006589769401441_4888312409412709017_o

IMG_1275

IMG_1361

IMG_1377

IMG_1418

De-asta merg de nebună în locuri în care nu am mai fost, la oameni pe care nu i-am mai văzut niciodată. De-asta mă urc în avioane cu elice care se zdruncină din toate țâțânile sau conduc patru ore pe drumuri neștiute. Nu e despre bani, mă costă mai mult mâncarea pe care mi-o cumpăr din aeroport și taxiul până acolo decât suma de bani pe care o voi primi la anul pe cărțile care se vând acum la toate lansările la un loc.

Nu e vorba despre bani pentru nimeni la lansările de carte. Oameni necunoscuți mie se aventurează să organizeze, cheamă în ajutor prieteni fotografi care fotografiază și prelucrează pozele noastre de drag, umblă prin oraș să găsească loc potrivit pentru sutele noastre de oameni, fac rost de flori de pus pe mese, aduc jucării de acasă, investesc timp și emoții fără speranța vreunui câștig material. Doar ca să ne vedem la ochi, să ne cunoaștem, să povestim despre inimă.

Mulțumesc și aici, încă o dată, Rodica, Mihaela și Liliana, Antoanela, Sebastian, Lăcrămioara, Dana, Simona.

E despre voi, despre noi toți. Am câștigat mult cu cartea asta. Vă mulțumesc. Au fost deja București, Cluj, Brașov, Galați, Piatra Neamț, Constanța, Timișoara. Urmează Râmnicu Vâlcea, Craiova, Iași. Am cunoscut deja mai bine de o mie de oameni, de zâmbete, de povești. Am crescut cu fiecare oraș în parte. Și încă sunt la început pe drumul ăsta nebun, frumos, pe alocuri periculos și înfricoșător, dar mereu emoționant, plin de energii bune.

Cine-ar fi zis că în lumea în care trăim, lumea se mai emoționează la lansări de carte?

Sâmbătă vin la Râmnicu Vâlcea (detalii aici), iar pe 5 martie la Craiova (detalii aici). Urmează Iași, Sibiu și, sper eu, Baia Mare.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

10 comentarii

  1. He he ce fain…apar si eu cu fetita mea in prima poza din postare. Am ajuns sa apar si eu pe blogul tau! Ce onoare! Da e frumos cand te vezi cu oameni pe care nu ii cunosti si totusi te imbratisezi si povestesti cu ei de parca ii stii de o viata. A fost frumos sa te vad si sa vorbesc cu tine la Cluj…mai ales ca am avut momentele alea faine si linistite de dimineata si unde am cunoscut.o si pe Hapi. Oameni faini la Cluj! Te imbratisez Ioana si te mai astept la Cluj cu mare drag! :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *