Cine sunt pocăiţii?

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE ANONIME CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Am ales să scriu acest articol deoarece în ultima vreme mă simt tot mai des discriminată din cauza religiei mele.

Acesta e un articol în care nu încerc să va convertesc la vreo religie, ci doar să va fac să conştientizaţi că oamenii din spatele acestei titulaturi sunt la fel de oameni ca şi ceilalţi, nu sunt ciudaţi şi nici nebuni de care trebuie să va feriţi pe stradă.

M-am născut şi am crescut într-o familie de penticostali cu înalte valori morale. Ca în orice altă familie, lucrurile nu au stat perfect niciodată dar noi, cei trei copii, am crescut fericiţi şi bine îngrijiţi. În casa noastră nu au fost niciodată scandaluri, agresiuni şi nici măcar ameninţări verbale iar toţi banii câştigaţi de părinţii mei au fost folosiţi în folosul nostru, al copiilor, în general pentru studii. Tatăl meu este pastor şi a lucrat benevol pentru biserica de când îl ştiu eu, fără să ia salariu sau vreun ban de la nimeni, ba din contră, în fiecare lună a donat a zecea parte din venitul familiei către biserica, bani care ulterior erau direcţionaţi către familii în nevoie, văduve sau orfani.

Cel puţin 50% din timpul lui a fost o viaţă întreagă dedicat bisericii. Pot spune cu mâna pe inima că în 30 de ani nu l-am auzit niciodată pe tatăl meu înjurând sau minţind şi nu ţin minte vreodată să fi fost acuzat de afaceri murdare sau înşelăciune.

Contrar a ceea ce crede lumea, nu am fost o familie bogată, ci o familie de nivel mediu. Părinţii mei au avut joburi normale (mama este profesoară, iar tata are o mică afacere de familie), din car am trăit decent, fără excese. Am avut posibilitatea să facem şcoală, dar am avut şi perioade în care în casă s-a strâns cureaua din cauza lipsei banilor.

Ce a însemnat să cresc într-o familie de pocăiţi? Părinţii mei au pus mare accent în creşterea noastră pe cultivarea unor valori: nu aveam voie să minţim, să furăm, să înşelăm, să facem rău cu bună ştiinţă, să fim incorecţi faţă de cineva, să înjurăm. Trebuia să mergem la biserica în fiecare duminică, să ne îmbrăcăm decent, dar normal (nu aveam voie să purtăm fuste extrem de scurte sau haine foarte decoltate în adolescență, însă nu am fost obligată niciodată să port batic sau ceva pe cap), nu am purtat cercei sau alte bijuterii, nu ne-am machiat niciodată excesiv. Mama m-a învăţat că sunt frumoasă naturală, aşa cum m-a creat Dumnezeu şi, deşi în adolescenţă îmi doream foarte mult să mă înzorzonez ca celealte fete, acum la maturitate când am acces la de toate, nu îmi mai doresc. Am crescut normal, cu dragoste şi înţelegere din partea părinţilor nostri şi nicodată, până să plec de acasă, nu m-am simţit discriminată în vreun fel.

Am crescut, m-am căsătorit şi am făcut copii. Percepţiile mele despre lume şi Dumnezeu s-au schimbat mult în ultimul timp, însă valorile insuflate de părinţii mei au rămas aceleaşi. Nu mă mai simt aparţinând unei religii, cred într-un Dumnezeu unic indiferent de religie, însă trebuie să mărturisesc că de multe ori îmi este ruşine să spun cu voce tare că provin dintr-o familie de pocăiţi. Ruşinea este în general provocată de reacţia celor din jur şi de ideile total greşite pe care le au despre aceştia.

Mediul în care lucrez şi oamenii care mă înconjoară au o percepţie foarte greşită despre pocăiţi. Majoritatea îi consideră nişte ciudaţi şi nişte fanatici, râd de ei pe ascuns şi le spun pokemoni. Mă doare că nu există respect pentru o persoană de altă confesiune religioasă, indiferent de modul în care se îmbracă sau de ce preferă să facă în timpul liber. Simt uneori că în ţară asta, noi pocăiţii, suntem mai discriminaţi ca alte minorităţi (respectiv comunitatea lgbt, de exemplu).

Eu vreau să vă spun doar atât: noi, pocăiţii, suntem oameni normali. Avem o valoare supremă, respectiv credinţa în Dumnezeu, însă în rest suntem că voi. Nu suntem perfecţi, mulţi dintre noi se comportă la fel de urat că şi orice altă persoană şi nici nu pretindem că am fi mai speciali. Banii noştri nu se duc pe alcool, ţigări, petreceri şi alte vici şi poate din această cauză ne permitem mai multe lucruri decât o familie obişnuită. Ne ajutăm între noi atunci când avem probleme, avem o comunitate în care suntem foarte apropiaţi şi săritori pentru problemele unora sau ale altora.

Nu încercăm să vă convertim la fiecare pas însă da, ne place să vorbim despre ceea ce ne defineşte. Nu ne rugăm non stop, ne place să râdem şi să ne distrăm, avem slăbiciuni, suntem umani. Ne îndrăgostim şi iubim şi noi, avem dezamăgiri, încercăm să ne perfecţionăm continuu în creşterea copiilor noştri. Majoritatea dintre noi se îmbracă normal, iar femeile cu viziune mai tradiţionalistă poartă batic pe cap. Suntem la fel de diverşi în opinii că ortodocşii şi printre pocăiţi o să găsiţi atât oameni cu mentalităţi foarte deschise cât şi oameni cu mentalităţi foarte restrictive.

Sunt sigură că mulţi dintre voi aţi avut experienţă cu pocăiţii. Unii bune, unii rele, însă aş vrea doar să reţineţi că omul poate fi sau nu de calitate indiferent de confesiunea sa religioasă. Nu ne mai judecaţi doar după religia pe care o avem, nu această ne face să fim buni sau răi.

Ca în orice altă confesiune religioasă, şi la pocăiţi există extremişti. Extremiştii însă nu reprezintă majoritatea, iar manifestările extreme nu sunt încurajate de cultul religios din care facem parte.

Aş vrea doar să vă rog să ne respectaţi. Să nu mai vorbiţi de noi ca despre nişte ciudaţi, să nu ne mai respingeţi şi să nu ne mai consideraţi nişte fanatici. Dacă aveţi curiozităţi despre orice, ne puteţi întreba deschişi şi vă vom răspunde.

sursa foto: biblie via Shutterstock.com

Pin It

61 Comments

  • Andreea spune:

    Nu stiu cum a fost in familia ta, insa majoritatea pocaitilor pe care ii cunosc au făcut copii atatia cati le-a dat Dumnezeu, fara o măsură de contraceptie folosita vreodată. Strabunicii mei au fost asa si au făcut 9 copii. Superb, ce sa zic. Sa ii inghesui ca pe gaini in cotet (într-o casa cu 3 camere sa stai 11 oameni e chin) si sa ii pui la respect ca sa aiba grija fratii mari de fratii mici, primii nascuti nu au copilărie absolut deloc caci au de crescut cei veniti in urma lor. Si apoi va mai mira felul in care sunteti priviti.

    • Printesa Urbana spune:

      Andreea, majoritatea strabunicilor nostri au avut foarte multi copii, bunica a avut 10 frati, si erau catolici. Bunicul de pe tata a avut 8 surori, sunt ortodocsi. Nu e neaparat o chestiune de religie asta, pe vremea aceea toti faceau multi copii, pentru ca nu se foloseau mijloace contraceptive.

      In plus, nu vad de ce ar trebui sa judeci pe cineva in functie de numarul copiilor pe care-i face si ii creste. Ar fi o problema daca i-ar abandona pe strazi sau i-ar omori in bataie. Dar daca oamenii fac multi copii pe care-i cresc decent si cu iubire, cine suntem noi sa-i privim intr-un fel sau altul?

      Cei care discriminaza gay-ii spun ei ca-s impotriva firii ca nu pot procrea, acum si daca faci multi copii e motiv de discriminare? Cam care e nr de copii optim pe care tre sa-l faci ca sa nu te miri ca esti privit aiurea?

      • Mamadedoi spune:

        Asta as fi vrut sa intreb si eu, care e numarul de copii pe care ii poti face fara sa fii pus la zid ca te inmultesti ca iepurii? Am deja doi, imi mai doresc cel putin inca doi, nu tine de religie, dupa mine tine de cat ai de daruit. Ideea ma priveste strict pe mine, a nu se intelege ca cei cu mai putini copii au mai putina iubire de oferit. O prietena are deja cinci la 33 de ani, I-a facut pentru ca I-a dorit, are cu ce sa-I creasca, e dedicata suta la suta. Of, tare greu cu lumea asta.

      • Pifelle spune:

        Ma bucur Printesa ca ai reactionat la un asemenea comentariu.

        Eu sunt ortodoxa si sunt mandra de religia mea.
        De vreo doi ani am cunoscut niste oameni minunati, care sunt penticostali. O familie cu un el si o ea si un copil. Minunati! Ea din familie de penticostali, el ortodox. Si totusi s-au casatorit… el a ales religia penticostala.
        Ar trebui sa-i auzim cu totii cum vorbesc despre tot: credinta, familie, ajutor, prieteni, etc.
        Spre deosebire de noi ortodocsii, carora uneori ne este rusine sa vorbim despre credinta noastra, ei vorbesc foarte deschis despre ea. Se duc cu mare placere la biserica. Copiii merg si invata tot felul de poezioare si cantecele, bineinteles cu mesaj religios. Si chiar invata sa cante la multe instrumente.
        In ceea ce priveste familia: ea provine dintr-o familie cu 9 copii. Parintii i-au ajutat pe toti la inceput de drum, donandu-le cate un mic teren si astfel toti locuiesc pe aceeasi strada, undeva in Romania noastra frumoasa. Un teren extravilan l-au transformat in intravilan si astfel au rezultat parcelele respective. Tot timpul iau masa in familie, ba la unul, ba la altul, tot timpul se ajuta unii pe altii.
        Iar in privinta ajutorului, toti din comunitate sar in momentul cand altul are probleme, de orice natura, pun mana de la mana, ofera sprijin si incearca solutionarea acelei probleme.
        Ne consideram prieteni, desi ne cunoastem doar de putin timp si ne-am vazut de cateva ori.
        Nu cred ca este cazul sa-i judecam si mai ales sa-i judecam pentru faptul ca fac multi copii.
        Cine ofera respect, primeste respect!

    • Mira 2 spune:

      Străbunicii mei n-au fost pocăiți și au făcut 8 copii. Hai sa nu comparam mere cu pere. Așa erau timpurile atunci. Ca contraexemplu pot sa ti-l dau și eu pe colegul meu de facultate pocăit, care a terminat în primii 10 și care e unul din cei mai buni specialiști din domeniul nostru. Și care are o singura sora iar el la rândul lui, la aproape 40 de ani are un băiețel.

      • nicole spune:

        Andreea, asa era pe atunci. In toate familiile bunicii si strabunicii aveau cel putin 4 sau 5 frati. Nu cred ca trebuie sa fim rautaciosi pt ca cineva avea multi copii si ii crestea cum putea. Erau in familie, ingrijiti cum se putea pe vremuri. Ai o impresie eronata. Este foarte posibil ca azi sa ai mai putini copii si sa nu reusesti sa ii cresti afectuos si responsabil, cu 9 ore pe zi la gradinite aglomerate, cu 1 educator la 30 de copii si timp petrecut cu membrii familiei 2 sau 3 ore pe zi.Copiii erau crescuti in familie si in comunitate, bunici, unchi, vecini, copiii din apropiere…Tot satul participa si oamenii se ajutau intre ei.

    • o femeie spune:

      Strabunica mea a facut 9 copii intr-o casa cu bucatarie si o camera. 2 au murit. Ortodoxa. Contraceptia a venit in familie o data cu scoala.

  • Dana spune:

    Mie pocaitii imi par adeseori ceva mai putin fanatici decat ortodocsii (mai ales astia din noul val, cu familia traditionala, ie pe post de uniforma, excursie anuala la prislop, etc). Dar la fiecare confesiune ma gandesc ca e un spectru, de la cei care mai filtreaza invatamintele biblice pana la cei care iau ad literam orice. Dar din pacate nu pot nici in ruptul capului sa inteleg (ca de acceptat accept, live and let live zic eu) cum o fiinta inzestrata cu ratiune poate crede in Dumnezeu. But that’s just me…

  • Olguta Florea spune:

    Bunica mea a fost penticostala sau pocaita cum ii spuneam noi, imi aduc mereu aminte de ea ca de cea mai blanda si calma si dulce femeie pe care am cunoscut-o. Mereu cu biblia in mana, mereu canta psalmi si imi aducea mereu o stare de bine si liniste. Facea totul calm, moderat si era atat de buna….nu stiu daca religia a avut un rol semnificativ sau nu, eu insa am numai admiratie pentru cei care traiesc calmi si sunt fericiti…. asa cum era( si cred ca este si acum in Cer), bunica mea dulce…

  • Mona spune:

    Pt autoarea articolului: draga mea, am 35, am crescut intr-o familie de pocaiti, crescuta cu principii morale inalte si datorita acestui fapt am fost mereu ridiculizata in scoala generala si liceu de catre ceilalti copii. In majoritate proveneau din familii ortodoxe. Am urat atat de tare felul in care eram discriminata, incat imediat dupa majorat m-am deziz de religia parintilor imediat si am preferat libertate totala: ateism.
    Ce vreau sa-ti spun este ca totusi, viata de adult mi-a facut dreptate, am terminat facultatea cu 9.80 si sunt manager de proiect intr-o corporatie, respectata si admirata de cei din jur, in timp ce fostii mei colegi, care in trecut mi se adresau cu urmatoarele apelative: secta, insecta, pocaita proasta, pocaita srl….se zbat intr-o viata cel mult mediocra, fara studii universitate majoritatea, intr-o mizerie morala care i-a urmarit din adolescenta pana la maturitate. Sa nu mai mentionez, ca ele, fetele, TOATE maritate devreme, acum divortate si mame singure atarnand de cate un alt barbat insurat sa le dea atentie….
    Deci nu, a fi pocait nu echivaleaza cu a fi prost, ciudat sau nebun. Inseamna doar a avea alte crezuri religioase si poate chiar morale. Oamenii cu prejudecati au in general minte putina si mandrie proprie prea multa.
    Fanatici si extremisti se gasesc in toate religiile, acest lucru nu inseamna ca toti sunt la fel.
    Viata in sine ne schimba f mult, uneori in bine, alteori in rau, dar sa ajungi la maturitate si in ca sa porti cu tine prejudecati religioase denota o lipsa de maturitate emotionala.
    Succes!

    • Cristiana spune:

      Ma bucur ca ai depasit cumva momentele mai grele si ai ajuns intr-un loc unde te simti bine si esti fericita! As vrea sa remarc insa ca si comentariul tau e plin de prejudecati, o gramada, prin urmare cred ca e usor sa ne dam seama ca e foarte greu sa nu avem prejudecati, oricat de mult ne-am stradui si sa intelegem mereu ca prejudecatile sunt responsabilitatea celui care le are, nu celui impotriva carora sunt indreptate! 🙂

      • Mona spune:

        Desigur, este foarte greu sa traim fara prejudecati, si culmea, cu cat inaintam in varsta, cu atat parca se inmultesc….uneori le confundam cu intelepciunea :))))
        Macar sa constientizam acest aspect si sa luptam impotriva lor

    • Monica spune:

      Daca site-ul asta ar avea un prejudecatometru la comentariul tau ar fi atins cerul.
      Doamna manager cu media 9.80, mamele singure nu atarna la barbati insurati, as zice ca dimpotriva. Cat despre reusitele tale…. pacat ca nu te-ai dezvoltat si spiritual. Mai bine ramaneai pocaita, sigur ceva ceva tot se prindea de tine, macar un pic de modestie.

    • Monica spune:

      Si poate pentru ca te intrebi „care dom’le prejudecati, eu am prejudecati?” o sa te luminez:
      1. Crezi ca manager de proiect e o realizare cand exista atatia distrusi in posturi de conducere.
      2. Crezi ca 9.80 e o medie buna si iti da oarecare distinctie pentru ca ai reusit sa iei media asta.
      3. Crezi ca ce care termina facultatea sunt mai presus decat cei care nu termina.
      4. Crezi ca a te marita devreme e o greseala care duce sigur la divort.
      5. Crezi ca divortul este un stigmat.
      6. Crezi ca mamele singure sunt scursura scursuii divortatelor, mai jos de atat nu se poate.
      7. Crezi ca a atarna la un barbat insurat (ca sa para si mai imoral) este telul vietii unei mame divortate.

      Intr-un amarat de comentariu te-ai dovedid atat de plina de prejudecati. Mi-e groaza cand ma gandesc ce le-or auzi urechile ceor din jur de care esti atat de „respectata si admirata”.
      Asa cum ai spus chiar tu:
      Oamenii cu prejudecati au in general minte putina si mandrie proprie prea multa.

      • Mira 2 spune:

        Înțeleg ca a avut o copilărie grea. Eu una n-as vrea sa fi fost în locul ei. Probabil ca si-a dezvoltat un mecanism de apărare împotriva traumelor din copilărie.

      • Georgi spune:

        Asa cred si eu. Frustrarile din copilarie , pe care le-a avut, lipsa unei adolescente normale, din cauza obsesiei familiei pentru religie, o fac acum sa se inconjoare de niste realizari care sunt mari (in capul ei) si care nu inseamna nimic, pentru cei care trec pe strada pe langa ea. E mare la ea in birou si atat.
        Inca i se simt frustrarile, prin felul in care arunca cu cuvinte.
        Hai sa nu ne mai luam de ea. Daca tot suntem open minded, sa fim toleranti cu toata lumea, nu doar cu cine ne convine, zic.

        • Mira 2 spune:

          Lipsa unei adolescente normale nu a fost din cauza obsesiei familiei pentru religie ci a fost din cauza răutății celor din jur.
          Și de unde ști tu ca realizările ei nu înseamnă nimic pentru cei din jur? Exista medii sociale (și aici ma refer inte-un sens mai larg decat colegii de birou – familia, cunostintele, cunostintele cunostintelor) unde lucrurile cu care se mândrește ea contează.

      • Mona spune:

        Monica draga, stiu ca poate ti-a fost greu sa intelegi comentariul meu, insa iti explic
        1. Nu am vorbit nicio clipa de toate mamele singure, ci de fostele colege, care da, poate suna exagerat insa majoritatea sunt mame singure implicate in relatii complicate cu barbati insurati. De unde stiu? Suntem vecini de cartier, toata lumea stie pe toata lumea. Nu am facut o regula geberala, am vb exclusiv despre cazuri concrete. Si mama a fost mama singura, divortata si maritata devreme si nu, nu a atarnat la barbati insurati
        2 desi pare a lauda, nici media nici postul nu inseamna nimic pt nimeni, decat pt mine, ce vroiam sa spun este ca a fi pocait nu inseamna a fi prost, asa cum mi s-a spus ani la randul de catre colegii mei. A vrut sa fie o incurajare pt autoarea articolului, care este in continuare discriminata pe motive religioase
        3 a te marita devreme e o decizie personala. Insa eu discutam tot despre fostele colege, cazuri concrete, si nu pur speculativ. Toate divortate sau in prag de divort
        4 mamele divortate nu sunt scursura societatii si mi-ar placea sa-mi spui cum ai ajuns la concluzia asta?? Orice femeie poate ajunge mama singura, nimeni nu stie ce-ti rezerva viitorul
        5 tu esti mama singura divortata in mod cert si ai luat comentariul meu personal, nu-i asa? Daca am nimerit bine, iti doresc mult succces si putere sa iti cresti copilul cu multa dragoste si rabdare. Si tu pare ca ai nevoie de multa dragoste. Iti doresc sa o gasesti
        Numai bine

      • Mona spune:

        Un ultim comentariu Monica, daca citeai atent ti-ai fi dat seama ca tot ce am spus se referea strict la anumiti oameni, care in adolescenta s-au crezut superiori altora doar pt ca nu erau pocaiti. Neavand acest stigmat erau automat si destepti, si merituosi, frumosi, de succes…aveau dreptul la orice, spre deosebire de un pocait prost. De aceea am si mentionat ca viata de adult mi-a facut dreptate, ca toti acei destepti minunati norocosi sa nu se fi nascut pocaiti si care m-au chinuit ani de zile…sunt acum niste esecuri. Este penibil sa te bucuri de raul altuia, dar este un sentiment pur omenesc. Cum a scris si Georgi mai jos, de om care a acumulat frustrari multi ani.
        Esecul lor in viata l-am simtit eu personal ca pe o razbunare.
        Nu sunt mandra de sentiment, dar mi-l asum si nu ma simt vinovata deloc. Ma simt doar…om.

        • Monica spune:

          Si eu am fost ortodoxa si nu mai sunt asa ca din punctul asta de vedere te inteleg.
          Ce nu inteleg este satisfactia ca celor care au ras de tine le-a mers rau. Satisfactia asta te micsoreaza si anuleaza practic tot ce ai realizat.
          Dezvoltarea spirituala inseamna sa uiti. Sa uiti oamenii mici si faptele lor marunte, sa iti depasesti frustrarile si sa nu te cobori la nivelul celui care ti-a gresit cu o bucurie care tot pe tine te descalifica.
          Cei care au ras erau poate niste copii prosti care asa auzeau acasa si repetau cum repeta copiii necopti la mine.
          Dar tu care razi acum de ei esti ditamai adultul si e urat cum gandesti. Chiar daca nu ai generalizat si am inteles eu gresit tot iti manifesti satisfactia pentru ceea ce tu prezinti ca pe niste nereusite desi eu personal nu le vad asa.
          E bine ca tu consideri ca esti realizata si e bine sa te bucuri de asta. Rau e sa pui in contrast cu cat de rau crezi ca le-a mers altora si sa te bucuri si de aia.
          Cat despre urarea ta, iti multumesc, totusi mai muta nevoie as fi avut de ea cand eram maritata. Atunci era groaznic. Acum e bine 😉

          • IQ spune:

            „Si eu am fost ortodoxa si nu mai sunt „…interesant…sa ne impartasesti si noua cum ai anulat botezul ortodox

            • Alexandra D spune:

              N-a cerut ea sa fie botezata ortodox, deci religia asta nu este alegerea ei.
              In momentul in care te dezici de o anumita religie o faci cu buna stiinta , la fel cand te botezi in alta religie la o varsta in care esti constient de decizia facuta.
              Atata timp cat botezul s-a facut fara dorinta ta nu inseamna ca te reprezinta 100% atata timp cat tu nu-ti doresti asta.

            • Alexandra D spune:

              Slava Domnului ca la botez nu primim stampile pe corp facute cu fier inrosit 🙂 .

          • Alexandra D spune:

            Tot e bine ca doar rade de ei si n-a ajuns in faza in care sa se razbune prin uciderea lor, cum vezi in filme. Elevul terorizat, umilit, agresat si hartuit, ajunge la maturitate sa-i omoare pe cei care i-au facut viata calvar.

        • Elena spune:

          Dar ce au facut oamenii aia atat de rau incat te-au traumatizat atat de rau? 🙁 Eu am avut colegi baptisti, adeventisi, penticostali dar nu imi amintesc sa fi fost stigmatizati, asa cum zici tu.
          Si sa ai atata ura si sa te bucuri de necazurile altora… nu e ok deloc
          Plus ca lucrurile se pot schimba, roata se mai poate intoarce…

      • Ileana D. spune:

        Monica! Un big like pentru comentariile tale!

      • Andreea spune:

        Dumnezeule!!!! Noi romanii in loc sa ne ajutam intre noi, ne tragem in jos! Toate cele mentioate mai sus sunt realizari! Eu aplaud acestea, in loc sa le gasesc cusur. Sunt realizari, obtinute prin munca, arata tarie de caracter si focus. Toate bune!

      • ele123 spune:

        Si mai crezi ca daca unii s-au botezat ortodocsi,dar nu au nici o treaba cu Dumnezeu pot fi incadrati la ortodocsi.

    • cartisoara spune:

      Cate prejudecati pe metru pătrat! Adică sa deducem ca cei pocaiti au parte de toate favorurile vietii (medii mari in scoala, familie reusita, superjob, admiratia tuturor) pt ca au religia respectiva, iar cei de alta religie sunt ratati pt ca nu sunt pocaiti… Bine ca aflu acum reteta succesului, cat mai am timp sa „repar”… Desi a fi manager de proiect sau a avea medii mari sau admiratia tuturor acopera uneori niste goluri existentiale enorme. Cred ca nu religia determina destinul sa te privilegieze, fiecare primeste (in multe cazuri) ceea ce merita sau dupa cum ii e norocul (in alte cazuri)

  • Alexandra spune:

    „… cred intr-in Dumnezeu unic, indifferent de religie.” Nu pot decât sa te felicit. Dacă ne-am respecta unul celuilalt principiile și credințele, am fi muuult mai Fericiți.

  • Dora spune:

    Încă din clasa I am avut colegi de clasă baptiști și penticostali. O parte dintre ei mi-au fost și colegi de liceu. Am avut așadar la dispoziție 12 ani în care să creștem împreună și să ne cunoaștem.
    Din familie am pornit cu o atitudine neutră spre pozitivă față de pocăiți, în mare parte datorită faptului că mama mea, fiind medic de familie, avea pacienți mulți pocăiți și îmi spunea în repetate rânduri că le admiră valorile: dedicarea față de valorile familiale, spiritul comunitar bine dezvoltat și în general o anumită liniște sufletească/încredere că ziua de mâine va fi mai bună cu ajutorul lui Dumnezeu.
    Legăturile din anii de școală cu colegii mei pocăiți s-au dezvoltat frumos, deoarece am fost invitată și am participat cu drag la evenimente din biserica și viața lor: concerte de Crăciun, botezuri, activități pentru tineri, apoi căsătorii și binecuvântări ale copiilor. Niciodată nu am simțit că vor să „mă atragă” (asta era temerea principală a bunicii mele), întotdeauna mă simțeam privilegiată că am ocazia să îi cunosc mai bine, că au avut curajul/încrederea să mă invite în „grădina” lor.
    Personal am simțit mereu deschidere din partea lor și respect pentru valorile mele religioase (sunt botezată ortodox, sufletește simt că aparțin ritului greco-catolic). O graniță definită care totuși nu ne împiedică să fim prieteni. Sper că am reușit să ofer aceleași lucruri.

    Mereu ne e frică de ceea ce nu cunoaștem. E ușor să generalizăm și să judecăm o mulțime după un singur individ sau tipar de comportament. Ducem cu noi nenumărate idei preconcepute, moștenite din familie. Însă toate astea le putem evita dacă avem sufletul deschis și primim și oferim preview-uri din religiile fiecăruia. Până la urmă, nimic din ce ne diferențiază nu ne face AUTOMAT incompatibili.

    Paula Ligia, Andreea Ligia, Ionel Samuel, vă mulțumesc că ați făcut și faceți parte din viața mea și că vă pot considera prieteni.

  • Maria spune:

    Am crescut intr-o familie de ortodocși , tatăl meu provenea dintr-o familie de penticostali. Vacantele de vara le petreceam la bunica mea penticostala, o iubeam foarte mult, de la ea am primit cele mai frumoase si bune sfaturi in viata. Tot de la ea am învățat sa iubesc toti oamenii indiferent de religie. Imi spunea asa: oameni trebuie iubiți, chiar dacă ei nu te iubesc acum, Dumnezeu va rându-i in asa fel ca in viitor toti oameni pe care ii iubești tu acum sa te iubească si ei înapoi.
    Dacă toti oameni s-ar respecta cum respecta pocăiții am fi o lume mult , mult mai buna.
    P.s. A avut 3 copii iar bunica din partea mamei ortodoxa fiind a avut 4.

  • Alina Pruteanu spune:

    Wow!! Nu neaparat as fi văzut un articol cu un astfel de subiect aici… deci o prejudecata mai puțin 😉. Eu am fost crescută intr-o familie de pocăiți iar acum ca adult sunt o pocăita care și-a asumat eticheta asta cu mândrie… o mândrie data de înțelegerea faptului ca Dumnezeu este in controlul vieții mele, e cel care mi-a dăruit, fără sa am nici cel mai mic merit, un soț minunat, doi copii adorabili și, mai important decât orice, bucuria si liniștea ca după ce mor voi petrece o vesnicie întreaga in prezenta Lui… uneori e greu de explicat in foarte putine cuvinte tot ce înseamnă Dumnezeu pentru un pocăit, cum e El valoarea centrală a vieții si cum toate celelalte lucruri sunt subordonate ei. Din exterior pocăiții pot părea mai buni, mai cuminți, etc. comparativ cu cei din jur, dar nu propria sfortare ii ajuta sa fie așa… noi știm ca Dumnezeu ne schimba modul de gândi și de a ne comporta încet, incet astfel încât sa arătam prin comportamentele noastre spre Dumnezeul perfect in care credem… deci, dacă ați văzut un pocăit ale cărui comportamente le admirați sa știți ca sunt rezultatul „muncii” lui Dzeu in viața lui… iar dacă nu v-a plăcut, Dzeu încă mai are de lucrat la caracterul persoanei respective !!

    • Dana Eu spune:

      Wow, fata, suntem in 2017 ! Trist ca cineva tanar este indoctrinat in asa fel.
      Deci tu nu ai nici un merit in felul in care este viata ta.
      Si cand faci ceva rau e sau nu vina ta?
      De fapt, nici nu vreau un raspuns, ii pui intr-o lumina proasta pe toti cei care au religia ta.

  • Carla spune:

    Noi avem prieteni penticostali. Uite că-mi sunt dragi, nu ne judecăm unii pe ceilalți din cauza religiei (din niciun motiv, de fapt), ne suntem aproape la nevoie. Au doi copii, care ar fi problema dacă ar avea mai mulți, că nu pricep. Părinții mei provin din familii cu câte cinci copii, noi am fost trei. Suntem ortodocși.
    In casa prietenilor noștri ești mereu bine primit, nu auzi certuri, ton ridicat. Da, sunt uniți penticostalii, se ajută între ei. Dar asta ar trebui s-o facem cu toții, nu? Indiferent de credință.
    De câteva ori am plecat de lângă prietena mea la drum lung sau să rezolv ceva important. A așteptat să urc în mașină și a zis incetişor şi cu drag :” Domnul cu tine!”

  • gutu spune:

    din fericire am fost crescuta intr-o familie cu nationalitate mixta si religii diverse si nuam avut probleme sa accept ideea de religie diferita. Cu toate acestea am ajuns in facultate sa lucrez la o casa de copii pocaita, colegele mele avand acea religie eu fiind singura ortodoxa. Ce nu mi-a placut: am fost obligata sa port fusta(eu umbland tot timpul cu pantaloni lungi), pe vremea aceea locuiam cu prietenul meu devenit sotul meu , directoarea nu a fost deloc „multumita” si imi tot zicea ca daca baiatul nu vrea sa ma ia de nevasta sa merg la biserica ca imi gasesc sot,directoarea nu m-a agreeat deloc. Pana la urma amaflat ca ea devenise penticostala, nu se nascuse asa….ceea ce ma face sa cred ca nu a reusit sa lase prejudecatiile in urma si sa sepocaiasca cu adevarat.

  • Anne spune:

    Am lucrat la o televiziune crestina cu penticostali, am ajuns sa-i cunosc destul de bine, sunt oameni deosebiti. Remarcasem si eu faptul ca fetele nu poarta bijuterii si nu se machiaza, le admiram pt naturaletea lor. Ce nu mi-a placut era ca erau usor agramati, am inteles ca in liceu studiau Biblia lui Cornilescu, o stiau pe de rost, le-ar fi prins bine totusi niste ore de gramatica pe paine (inainte sa-mi sariti in cap, ma deranja aspectul asta pt ca lucram intr-o tv, limba romana trebuia bine stapanita). In rest, oameni de incredere, nu mi-a fost teama niciodata ca se va da cineva la mine, ca ma va nedreptati, minti etc

  • Ioana Popp spune:

    Tatal meu e preot ortodox si copilaria mea seamana mult cu ce ai descris tu. Personal am mai multi prieteni penticostali sau baptisti, oameni la care tin enorm si ii respect pentru ceea ce sunt. Cred ca cei care discrimineaza sau discrediteaza pe cineva, indiferent de motiv, o fac in mare parte datorita unor frustrari personale pe care nu le stiu gestiona altfel. Demonstrezi o tarie mai mare de caracter atunci cand accepti oamenii asa cum sunt, dincolo de diferentele de orice fel – parearea mea.

  • Elena spune:

    Prietenii cei mai buni ai baietilor mei sunt din familie de baptisti. Sunt niste oameni extraordinari, si parintii si bunicii. Buni si blanzi, cu o dragoste de Dumnezeu si o incredere debordanta, optimisti si mereu veseli. Ii apreciez foarte mult si mi-as dori sa am increderea si linistea lor.
    Un unchi de-al meu e pastor penticostal, si de asemenea, e de o blandete rar intalnita.

    Am intalnit, da, prejudecatile acestea legate de ‘pocaiti’ (ce urat imi suna 🙁 ), dar cred ca izvorasc, mai ales, din ciuda si neintelegere.

  • Ass spune:

    Sa scriu, sa nu scriu? Nu rezist, scriu. Te-ai cocotat acolo sus la nivelul inaltelor tale valori morale cu care ne cam dai peste nas finut in mierosul tau discurs. Poate te surprinde, dar va trebui sa descoperi ca si noi, ceilalti, chiar daca nu ne cocotam acolo sus la voi, avem valori morale la fel de bune (nu zic mai bune doar pentru ca nu vreau sa iti dau peste nas acum si aici). Falsitate multa. Nu iti pot reproduce poanta pe care a facut-o recent vecinul meu pocait, l-am auzit din gradina, eram cu un mester, si crede-ma, nici eu si nici el nu am avut curajul de a ne uita in ochii celuilat, asa ca scuteste-ne cu aburelile. Sunteti pocăiți, asa va numiti si gata, asa cum noi suntem ortodocși sau catolici, cu toate implicatiile acestei etichetari.

  • Deborah spune:

    Si eu am crescut in familie de „pocaiti”, iar acum ca adult, am pastrat valorile si virtutile invatate in familie, si sunt la randul meu pocaita. Suntem 5 frati (ultimii 2 la distante de 8 si 10 ani) si in adolescenta chiar ma mandream ca mama mea nu a facut nici un avort, cand imi auzeam prietenele povestind ca „mai trebuia sa am si eu 2/3/4 frati, dar mama a facut avort”. Am avut o copilarie frumoasa, nelipsindu-ne aproape nimic, chiar daca parintii erau oameni obisnuiti. Bineinteles ca si comunitatea din care faceam parte era foarte deschisa sa se ajute intre ei, ceea ce facea ca uneori sa avem si lucruri pe care altii nu si le permiteau fara ajutor (si asta ducea la alte prejudecati). Tatal meu lucra 2 joburi, mama isi dedica tot timpul noua, copiilor. O familie traditionala, am putea zice. Dar asa, noi n-am mers la gradinite de 9 ore, ci la 4 ore. N-am crescut cu cheia la gat in fata blocului, ci am avut si multe activitati cu familia. Nu am auzit niciodata vreo injuratura in casa, parintii mei nu s-au certat in prezenta copiilor niciodata. Nu a fost totul perfect, pentru ca tot oameni suntem, dar relele se reparau sanatos. Unii vecini o rugau pe mama sa aiba grija si de copiii lor cat ei sunt la lucru, asa ca mama a crescut practic vreo 7 copii. Si da, am mers aproape in fiecare duminica la biserica. Uneori copiii de la bloc isi rugau parintii sa ii lase cu noi la biserica, pentru ca de obicei exista sali separate pentru copii, unde se fac tot felul de activitati pt ei. Nu am fost niciodata obligata sa port vreun semn distinctiv sau sa ma imbrac cu ceva anume, dar decenta, respectul si bunul simt mi-au fost explicate de mica si le-am invatat. Bineinteles, si cand m-am casatorit am ales un baiat care avea acelasi set de valori ca mine, aceleasi principii si acelasi Dumnezeu 🙂
    Cu toate astea la scoala am avut si colegi care faceau misto de mine, ma porecleau si radeau de faptul ca ma rusinam cand ii auzeam injurand si plecam de langa ei. Sau de faptul ca uneori parintii mei nu ajungeau amandoi la serbari, fiindca vreun frate de al meu avea si el serbare („fitele” astea se datorau ,cred, mai degraba statutului de „scoala buna”). Dar mama mea intotdeauna imi zicea sa nu ii judec pe colegii mei care injura, ca probabil au auzit de acasa si nu le-a zis nimeni ca e urat, si ma indemna sa ma rog pentru ei si sa fiu draguta cu ei. M-a invatat sa fiu demna si sa ii iubesc in ciuda rautatilor pe care mi le adresau chiar si fara sa isi dea seama ca ma ating. Uneori mama imi punea mai multe deserturi in pachet ca sa mai dau si la altii. Nu eram deosebita de ceilalti, poate doar usor mai timida (ceea ce nu cred ca avea de a face cu credinta), si totusi am avut o invatatoare care avea o aversiune nejustificata fata de mine si ceilalti 2 colegi pocaiti. Si draga de mama m-a incurajat sa ma rog si pentru ea, si sa o respect. Cand am mai crescut, pe la liceu inca m-am mai lovit de prejudecati, ca de ce nu vin in cluburi, ca nu stau prea mult afara, ca nu merg la balurile bobocilor. La facultate in schimb am dat de oameni mai cu minte.
    Ceea ce vreau sa spun e ca intotdeauna voi considera o binecuvantare faptul ca am crescut intr-o familie de pocaiti, in care il aveam pe Dumnezeu ca membru de familie, traind in pace, armonie si avand exemple de inalta conduita morala si integritate.
    Prin asta nu incriminez pe nimeni, ci doar cred ca inainte sa judecam pe cineva ar trebui sa observam toate aspectele pozitive pe care le are stilul lui de viata.
    Si daca credeti ca prin comentariul meu m-am laudat cu familia mea, sa stiti ca toate aspectele bune se datoreaza credintei si iubirii de Dumnezeu (iubire, nu frica) si dorintei parintilor mei.de a fi exemple cat mai bune pentru noi copiii. Personal cred ca orice familie care il are in centru pe Dumnezeu va fi intotdeauna un mediu mai sanatos si mai de calitate pentru copii, decat una fara El. Pentru ca oamenii buni si familiile se cunosc dupa roade, ca pomii.
    Si nu, nu doar penticostalii, si nu doar baptistii il pot avea pe Dumnezeu in casa.

    • Roxana spune:

      Imi place tare mult ce ai scris 😊 in trecut parca numai Dumnezeu ii mai oprea pe oameni din rautati…frica, iubire, orice sa fie doar sa nu mai fie atat de rai intre ei si cu proprii copii. Daca voi ati crescut cu iubire si o puteti da mai departe, eu pot doar sa ma bucur. Prea multe frustrari, prea multe femei rele…brrrrrr

  • Nimeni de nicaieri spune:

    Ma socheaza mult acest „articol” pe acest blog, dar e drept, m-am invatat sa ma sochez de mai de mult. Asta poate pentru ca in minunatul an 2017 in UK, sotul meu are doi colegi de munca romani „pocaiti” (asta e un alt termen foarte generalist, soiurile de pocaiti sunt multe, incepand cu penticostalii si terminand cu baptistii, dar asta e o alta discutie). Deci oamenii astia nu ca nu folosesc prezervativ pentru ca „nu e voie” dar nu e voie nici cu metoda calendarului!! Nu e voie cu nimic!!! Deci cum sa comparam asta cu mama mare care nu avea nici o metoda de contraceptie acu’ 60 de ani??? Pe bune? E voie sa li se scoale si sa si-o traga cu nevasta din dotare (ca doar nu credeti ca fac ele sex oral sau ca le freaca una mica intru relaxare, nici aia nu e voie!) oricand. Si apoi se ROAGA la Dumnezo’ sa nu le mai „DEA” copii. O alta familie de „pocaiti” din orasul in care traim, au 12 copii pe care ii bat ca la fasole domnul „pocait sef”, cu nevasta prima la primire. A trebuit sa deschidem ancheta sociala cand a venit una din fete cu ochiul vanat la scoala iar colega mea a fost amenintata de „pocaiti” cum ca, ghici ce, o sa o rezolve si pe ea!
    Religiile ar trebui interzise, pana una alta n-ar trebui sa le facem reclama la nici una dintre ele… Sunt toate identic de gresite, si toate duc la abuzuri fenomenale.

  • Simona spune:

    Oamenii de alte religii sunt „foarte ok”, ca sa zic asa. Nu vad de ce am judeca dupa religie. Am prieteni de alte confesiuni si sunt oameni ca oricare, foarte de treaba toti pe care ii stiu.

  • Gabitza spune:

    Unchiul meu,preot ortodox,ne povestea cum in timpul facultatii(acum vreo 25 de ani)i erau invatati ca atunci cand vor primi o parohie intru-un sat sa se interesese in primul rand daca exista pocaiti in acea comunitate. Apoi sa imprastie zvonuri despre ei cum ca se intalnesc seara prin bisericile lor si fac tot felul de scarbosenii care mai de care mai imorale,si astfel toata lumea ii privea cu ochi rai. Am crescut cu aceasta idee despre ei,iar cand am ajuns la liceu si am avut 3 colegi baptisti,am fost extrem de surprinsa;erau printre cei mai destepti din clasa,stiau sa canta la instrumente,se imbracau super frumos,la moda dar decent,ascultau muzica buna. De cateva ori am fost acasa la una dintre colege si parca era raiul pe pamant,incepuse sa-mi placa mai mult decat acasa. Mai avea inca 5 frati,nu i-am auzit niciodata vorbind urat,iar mama lor avea un stil de parenting pe care abia acum incep sa-l intalnesc si pe la noi. Acum ajunsa adult,am inca 2 colegi pocaiti in firma,de care am doar cuvinte de lauda,medicul meu de familie este pocait,nu am stiut asta insa caracterul lui m-a facut sa ma intreb daca nu cumva este pocait,lucru ce mi s-a confirmat ulterior. Educatoarea fetitei mele este pocaita si Dumnezeu stie cati or mai fi in jurul nostru de care habar nu avem. Ideea este ca ei sunt multi,sunt normali,nu sunt niste ciudati. Si ca ultima idee au cele mai misto ceremonii religioase la nunta din cate am vazut vreo data.

  • Ileana D. spune:

    Eu as dori sa o intreb pe autoarea articolului, daca are placerea sa raspunda, de ce este uzual termenul de „pocait”, ce inseamna si care este provenienta lui?
    Nu am cautat nimic pe internet despre aceasta tema (nici nu vreau ca mi-a ca dau peste chestii rasiste pe care nu am interes sa le citesc) si ma gandesc acum ca o reprezentate a acestei religii este cea mai in masura sa raspunda.
    Cand am auzit anumite persoane vorbind despre „pocaiti”, am perceput termenul ca fiind peiorativ, zeflemitor. Persoanele de religie penticostala se prezinta a fi „penticostali”. De aceea prima chestie care m-a uimit la acest articol este ca autoarea nici macar nu a incercat sa educe publicul despre folosirea terminologiei corecta….sau poate ma insel eu!
    Multumesc pentru raspuns!

  • MADA G. spune:

    In Biblie de mai multe ori este scris îndemnul: „pocaiti-va!” Ceea ce inseamna sa-ti para rau de greselile pe care le faci, sa le marturisesti si sa te lași de ele. De aici deriva denumirea de pocaiti atribuita celor care incearca zi de zi sa traiasca asa cum ne invata Biblia, dar nu oricum…ci în cele mai mici detalii.
    Deci pocaiti ar putea fi toti (penticostalii, ortodocșii, baptiștii, catolicii etc.) cei care asculta porunca de a se POCAI! Doamne ajuta-ne!

  • o femeie spune:

    Vreau sa va povestesc cateva momente din copilaria mea din fundul Moldovei.
    1. la scoala, in clasele primare (clasa vecina) o fata refuza sa cante la ora de muzica. I-au interzis parintii sa cante (si sa nu canti imnul in timpul lui Ceausescu era grav). Copila a zis ca are voie sa cante numai anumite cantece, si le-a cantat la ora ceva de la biserica lor(cred ca era adventista).
    2. In scoala o colega a venit batuta, si plansa, la ore. Parintii o fortzau sa se trezeasca noaptea sa se roage (e rugaciunea din miez de noapte ce inca se tine in manastiri, parintii insistau sa tina toti, si se pare ca ea a adormit la rugaciune)
    3.In liceu a venit la usa o fosta colega de scoala: cu pliante si invitatie la biserica ei. Cu batic, si cu fusta sub genunchi, ca a mamaiei. Au trimis-o parintii.
    4. in liceu, o vecina vine sa imi povesteasca de una aflata la biserica. O fata din vecini o batuse maica-sa si o trasese de par pana a dezlipit pielea. O scalpase…. (eu aveam par pana la fund asa ca am vizualizat scena… mai ales ca maica sa era mare bisericoasa si baticoasa si pioasa pana la…. )

    Am invatat de mica: habotnicismul nu tine cont de ce tip de religie, ci de adulti si rautate, si ca doamna toleranta nu e atat de prietena cu romanii.

  • Ana M spune:

    Unul din cei mai vestiti chirurgi din Romania, este al 10 copil din 12 . Cum ar fi fost ca mama lui sa se fi oprit la 2 copii, ca sa nu fie judecata ca isi doreste o familie mare, ca a avea copii e o binecuvantare, nu un blestem. A salvat atatea vieti, oamenii ii sunt recunoscatori. Cam cum ar fi fost viata fara el? Oare mama lui s-a gandit, ca, vai, nu poate creste 12 copii in 3 camere? Sau au fost multumiti parintii cand si-au privit copiii seara de seara, dormind linistiti si satui.
    E asa usor sa judecam pe altii. E alegerea fiecarui cuplu, ce si cati copii vor sa aiba. Altii cresc 10 caini si sunt aplaudati. Mai degraba cresc 10 copii.

  • ele123 spune:

    Aici nu este o problema de judecata,ci de Adevar. Darul vorbirii în limbi a fost dat de Dumnezeu Sfinților Apostoli la Duminica pogorârii Duhului Sfânt, dar numai pentru o vreme, cu scopul de a se converti mai ușor neamurile păgâne la creștinism.Atat. Apoi a fost luat. Iacest sens zice marele Apostol Pavel: “Limbile sunt spre semn, nu credincioșilor, ci necredincioșilor“ (I Corinteni 14, 22).
    „Darul vorbirii în limbi a încetat în Biserica lui Hristos și totodată v-am arătat și pricina pentru care a încetat, ca să știți și să puteți spune și la cei rătăciți de la dreapta credință, care se laudă că ei ar avea darul vorbirii în limbi.

    Căci acești pretinși vorbitori în limbi fac niște bolboroseli și nimenea nu înțelege ce spun și așa înșeală pe cei ce nu cunosc ce spune Scriptura despre adevărata vorbire în limbi. Noi știm că glosolalia este vorbirea în limbi, iar pronunțarea unui amestec ciudat de sunete nu poate fi numită vorbire, ci bolborosire. În Sfânta Scriptură este vorba de “limbă” sau de “limbi”. Un amestec ciudat de sunete nu poate fi numit vorbire, iar sunetele încâlcite și gângave nu pot fi numite “limbi”, câtă vreme sunt neînțelese și fără nici o rânduială.

    Prin darul vorbirii în limbi, Dumnezeu își descoperă tainele Sale cele minunate (Fapte 2, 11; I Corinteni 14, 2), însă este de neconceput ca El să facă vreodată vreo descoperire prin bolborosire. Dumnezeu ne-a dat fiecăruia la îndemână limba noastră maternă, care este mijlocul cel mai bun și cel mai potrivit pentru a ne face să înțelegem tot ce El ne descoperă. Or, prin mijlocirea bolboroselilor, Dumnezeu mai mult ne-ar încurca decât ne-ar lămuri.

    Acești oameni zic că nu sunt înțeleși când vorbesc în limbi, pentru că nu vorbesc oamenilor, ci lui Dumnezeu și că în duh vorbesc taine (I Corinteni 14, 2). Noi însă învățăm că cei insuflați vorbeau limpede, pe înțeles și oamenilor și lui Dumnezeu, uneori putând fi înțeleși, iar alteori nu, în funcție de felul ascultătorilor pe care îi aveau, străini sau localnici. În Ierusalim Apostolii au vorbit oamenilor și au fost înțeleși pentru că ascultătorii erau oameni străini de altă limbă (Fapte 2, 1-12).

    În Corint însă cei insuflați nu vorbeau oamenilor ci lui Dumnezeu, pentru că ei nu aveau în față decât localnici neștiutori de alte limbi și de aceea nimenea nu putea înțelege. În aceste cazuri se poate spune, cu drept cuvânt, că cel ce vorbește în limbi (I Corinteni 14, 2) nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu, deoarece pentru ascultători cele vorbite de ei sunt taine pe care nu le pot înțelege fără tălmăcire.

    Fiecare creștin ar trebui să dovedească prezența și lucrarea Duhului Sfânt în el. Dar prezența Duhului Sfânt nu se dovedește numai prin vorbirea în limbi. Marele Apostol Pavel zicea că roadele Duhului Sfânt sunt: “dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețele, înfrânarea, curăția“ (Galateni 5, 22-23). Iată, însă, că printre roadele Duhului nu este pomenită vorbirea în limbi, deoarece a fost un dar al Bisericii numai pentru un anumit timp, nu cum sunt cele enumerate mai sus, pe care trebuie să le aibă creștinul din toate timpurile. Cine se dovedește că are aceste roade ale Duhului Sfânt, acela are și pe Duhul Sfânt.”Ilie Cleopa

  • ele123 spune:

    Cine sunt pocaitii penticostali ca dogma:
    „Numele de penticostali vine de la cuvântul cinzecime susţinând că ei sunt botezaţi cu Duh Sfânt şi cu foc asemenea Sfinţilor Apostoli. Li se mai zice şi „tremurători” deoarece în momentele de pretinsă inspiraţie a Duhului, ei temură; sau „spirit” fiindcă pretind că au pe Duhul Sfânt în timpul vorbirii în limbi.

    Originea acestei secte se află în America, datând abia de la începutul veacului trecut. Istoricii penticostali, fără a preciza un istoric concret, pretind că „naşterea” sectei are loc în perioada apostolică. În susţinerea acestei afirmaţii nu au nici o dovadă concretă.

    Această mişcare religioasă apare din rândul baptiştilor şi a fost organizată de predicatorul Carol Parham împreună cu prietenul său Tomleson. Aceştia au „profeţit” că Sfântul Duh se va revărsa din nou cu putere, la o apropiată „pogorâre” a Sa şi că la 3 ianuarie 1901 s-a şi pogorât peste 13 persoane.

    În 1906, această sectă propagată de Parham şi câţiva aderenţi ai săi începe să prindă teren, iar prima organizaţie penticostală se formează în Los Angeles – California (SUA). În acelaşi an, Carol Parham ajunge în Europa, mai întâi în Norvegia şi apoi în Germania unde a reuşit să convertească un pastor luteran, I. Paul, care ulterior devine conducătorul sectei în Germania.

    Aceştia, pentru a atrage atenţia se mai autodenumesc: creştinii cinzecimii, posesorii duhului, inspiraţii, aleşii etc. Toţi laolaltă, sau individual, pretind a avea „daruri” speciale ca: vorbirea în limbi, tâlcuirea, deschizători, luminători, dascăli, profeţi, vindecători prin minuni, vizionari, harismatici şi chiar Mesia… Dintr-un asemenea amalgam sau detaşat multe secte ducând mai departe sau reactivând diferite erezii sau rătăciri ale primelor veacuri creştine. Dacă cercetăm din punct de vedere istoric în acest fenomen vom găsi o vorbire în limbi ca lucrare a Sfântului Duh numită şi „Glosolalia rusalina” diferită de falsa vorbire în limbi a penticostalilor pe care îi cunoaştem astăzi.

    Având mai multe centre de formare, mişcarea penticostală, se extinde repede comparativ cu alte secte, făcându-se de altfel ca azi să existe nenumărate organizaţii penticostale dintre care amintim: „Credinţa Apostolica”, „Adunarile lui Dumnezeu”, „Biserica Evangheliei depline” etc.

    La început nebăgată în seamă, mai apoi ponegrită din cauza unor excese de zel, mişcarea penticostală, se bucură azi de renumele uneia dintre cele mai importante mişcări religioase, din secolul XX, în sânul creştinismului occidental.

    În România, această sectă pătrunde prin Pavel Budeanu din Arad. Acesta emigrează în S.U.A. înainte de 1910 unde întâlneşte propagandişti penticostali şi aderă la această „credinţă” iar după întoarcerea sa în ţară, cu ajutorul unor bogătaşi maghiari, formează primele organizaţii penticostale în Banat şi Transilvania.

    Alt naiv, comerciant ambulant, Ion Bododea, din Brailisa, fost pastor baptist a „trecut” la vorbirea în limbi şi după ce şi-a adunat câţiva adepţi s-a autodenumit „Şeful Bisericii lui Dumnezeu cea Apostolica” (legat de „vorbirea în limbi” se va face o lucrare separată).

    Prima casă de adunare penticostală a fost cea din casa soţilor Bradin, la 10 septembrie 1922. Nefiind încă recunoscută de stat aceasta sectă, cei 50 de membri care o formau în anul 1923 fac o petiţie prin care cer recunoaşterea legală. După 23 august 1944, penticostalii din România îşi strâng rândurile, iar la 14 noiembrie 1950, prin Decretul numarul 1203, conducerea atee a statului din acea perioadă, recunoaşte juridic Cultul Penticostal sau „Biserica lui Dumnezeu Apostolica”. Biserica Ortodoxă îi consideră în continuare eretici şi schismatici, asemenea „strămoşilor” lor baptiştii.

    Se deosebesc de ortodoxie în primul rând prin felul în care se manifestă în cult. Cultul penticostal nu are o traire duhovniceasca precum găsim în duhul slujbelor si trăirea Sfintilor Parinti ai Bisericii. De asemenea, nu recunosc canoanele Sfinţilor Apostoli şi a Soboarelor Bisericii limitându-se doar la pasajele din Biblie care le justifică doctrina. Neagă pururea fecioria Maicii Domnului considerând-o o femeie oarecare, neagă cinstirea Crucii şi a icoanelor pe care le consideră idoli, nu admit botezul la orice vârstă negând valabilitatea botezului copiilor, nu recunosc cele şapte Taine ale Bisericii etc. Toate acestea fac parte din învăţătura lor doctrinară pe care au modificat-o de mai multe ori de-a lungul timpului (asupra acestor abateri de la predania Bisericii din primele veacuri vom reveni).

    Un scop al vieţii religioase penticostale (pe care îl întâlnim şi la alte secte) este aducerea de noi adepţi în gruparea din care fac parte. „Misiunile” lor se orientează mai mult spre a spori numărul adepţilor din rândul altor culte creştine şi chiar din ortodoxie, şi mai puţin din cele păgâne. ”

    Desigur ca foarte multi dintre acesti bieti oameni nu inteleg inselarea in care sunt si ei chiar incearca sa respecte anumite valori morale…

    • tavi spune:

      bine spus si bine punctat…..pana si biblia a fost modificata sa zic asa de zisul cornilescu…a scos si a adaugat cuvinte in biblie…iar cornilescu a scos biblia si a tradus.o dupa alte biblii protestante..dupa cea germana,engleza si cea franceza…deci 3×1 … ca si cafea jacobs 3×1

  • Irina spune:

    Eu sunt nascuta in 80 si colega mea de banca era adventista. Era cea mai iubita fata din clasa. Toti o indrageau si nimeni nu spunea nimic de ea referitor la religie. Canta la pian, avea si voce. Desena si foarte frumos. Plus ca era cea mai buna la compuneri. Si in ziua de azi tinem legatura. Era o fata minunata.
    Mai era si un baiat evenghelist dar nimeni nu se lua de el pe tema asta. Restul eram toti ortodoxi.

  • Hapi spune:

    Dar vă respectăm. Pe mine nu mă interesează nici cât negru sub unghie religia cuiva :))
    Cât despre făcut copii, aș vrea să tac pentru că nu s-au întâmplat lucrurile în viața mea cum aș fi gândit. Dar eu personal, repet Egoul meu imens nu ar putea accepta încă un copil cu care să împart nemărginita-mi iubire. Da, știu, o să-l sufoc pe-al meu cu atâta dragoste.
    Dar asa simt.
    Aș minti crunt daca aș spune ca as iubi doi la fel. Sau cinci. Nu, nu 🙂 Plus că sunt bătrână.

  • ioan spune:

    Omul poate fi minunat,poate avea trasaturi alese,nu-l mantuieste asta. Daca intr-o clasa erau doi copii adventisti si restul ortodocsi si cei adventisti erau un exemplu,e foarte rau ca ortodocsii nu erau practicanti…asta nu schimba credinta cea dreapta,Orthodoxia…faptul ca bietii copii ortodocsi n-au vazut in familiile lor,o rugaciune,un post,o randuiala de mers duminica la biserica,de spovedit si mers pe un firesc al lucrurilor. Niste oameni nepracticanti nu definesc o religie si nu-I poti compara cu unii care incearca sa-si traiesca credinta lor fie ea si cea sectara.Intre niste criminali,unul care a furat pare cuminte- e un exemplu extrem ca si al tau Irina. Sunt multi budisti,yoghini,sectari care traiesc mai inalt sufleteste pana la un punct decat traim multi dintre noi ce credem noi ca e Ortodoxia,dar ei ajung pana la un punct si cam atat…

    • Robo spune:

      rugamintea mea ar fi sa faci propaganda religioasa pe alte site-uri, nu aici.

      „Sunt multi budisti,yoghini,sectari care traiesc mai inalt sufleteste pana la un punct decat traim multi dintre noi ce credem noi ca e Ortodoxia,dar ei ajung pana la un punct si cam atat…”

      eu de exemplu cred ca budhistii traiesc mult mai inalt sufleteste decat chiar si cel mai sfant dintre sfintii ortodocsi dar nu ma vezi propovaduind bazaconia asta pe post de certitudine absoluta.

      Stim cu totii ca ortodocsii sunt cei mai buni, mai sfinti si mai inalti spirituali dintre toti oamenii (dupa ultimele masuratori oficiale), multumim de informatie.

  • ale spune:

    Draga ROBO…as cauta prin imprejurimi pana sa ajung asa departe,zic si eu:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *