Al doilea copil versus primul, la început

La primul copil, la început e panică, neliniște, nesiguranță, tristețe, dor de viața dinainte, disperare, vinovăție, grabă, așteptări neîmplinite, frustrări, adaptare dificilă.

La al doilea e drag, liniște, putere, răbdare, prezență conștientă, acceptare, zero așteptări, adaptare rapidă.

Cu Sofia, plîngeam amîndouă ore în șir, zile în șir. Alergam la doctori la fiecare repriză de urlat, nu pricepeam de ce nu doarme, de ce sughite, de ce vomită, de ce de ce de ce. Ea țipa cu orele, în fiecare zi.

Cu Ivan, doar stăm, el crește. Îl urmăresc atent, îl înțeleg rapid, îi dau ce are nevoie imediat. Îl țin în brațe și-i vorbesc, el îmi rîde sau îmi rîgîie. Doarme cînd vrea. Plînge adunat 5 minute pe zi.

Startul a fost greu cu amîndoi. Ea nu dormea, voma, plîngea ascuțit de ni se frîngea inima. El nu a luat în greutate, am ajuns cu el la urgențe letargic și cu frisoane după două zile în care nu deschisese ochii nici măcar o dată. Nu i-am găsit haine să-i vină în primele săptămîni de viață, așa era de mic. Cu toate astea, la ea ne speriam din toate, acum avem alt echilibru, altă înțelegere, fără să însemne că nu avem la fel de multă grijă.

Cu ea a fost greu că a fost primul copil. Cu el e ușor că e al doilea, dar e greu că nu mai e primul, că acum sînt doi, că și primul are nevoie de grijă, atenție, respect, timp, răbdare, mîncare, șters la ochi și la fund. De cele mai multe ori, în același timp cu al doilea.

Mă uit în jur acum și casa arată ca la război. Nu-mi mai recunosc sufrageria odată mare și luminoasă, acum mică, aglomerată, plină de scutece, fineturi, șervețele, pahare și căni. Dar nu-mi pasă, îmi spun că așa e la război, totul devine un cîmp de luptă, că e doar o perioadă care deși nu pare, trece foarte repede. Nu regret nimic, nu plîng după nimic dinainte. Ok, poate după somn, dar ne obișnuim și cu asta.

Cînd stăteam cu Sofia plîngînd în brațe și vedeam pe facebook poze de-ale amicilor la mare, munte, vacanțe, sejururi, sau chiar și beri la terasă, mă săgeta direct la inimă. Voiam și eu acolo! Acum toată lumea pune poze din Grecia, de care mi-e dor de numa, dar nu, nu vreau să fiu în altă parte decît sînt: pernă pentru bebelușul meu cel nou.

Îmi îndes nasul în el, îi cînt, îi vorbesc, îl fac să rîdă, îl inspir și îl strîng în brațe, văd cum crește și mă bucur, c-o să fie mai ușor, dar mă și doare, c-o să fie altfel, niciodată la fel de mic, de lipit, de îmbietor.

La Sofia am înțeles abia cînd ea avea două luni că trebuie să fiu prezentă, foarte prezentă, să mă bucur de toate, chiar și de greu. Și de atunci, totul a fost mai bine. Am început s-o înțeleg, s-o simt. La Ivan, am simțit totul, am fost foarte prezentă încă dinainte să se nască, l-am înțeles și ne-am vorbit încă din travaliu.

Mă întrebați cum e cu doi. Dacă nu e prea greu, dacă o să vă mai bucurați de primul, dacă nu se strică echilibrul, dacă nu e prea apăsător pentru cuplu s-o ia de la capăt. Vă spun sincer că nu știu ce să răspund. Da, e greu. De la dormit toată noaptea am revenit la dormit pe rînd cîteva ore adunate. De la distrat cu un copil la jonglat cu doi care plîng pentru că vor în brațe la aceeași persoană, eventual cînd persoana (adică eu) e pe budă. De la un copil fericit la doi supărați, unul prea mic încă neadaptat și altul prea gelos.

Așa că dacă aveți un prim copil solicitant, dacă vă știți fără răbdare, prea obosiți, cu probleme în cuplu, poate nu e o idee bună un al doilea copil chiar acum. Pentru că nu-i ușor, nu e timp de nimic altceva decît de copii, hormonii și oboseala fac ravagii.

E greu și e nevoie de ajutoare. De vitamine. De un psihic bun. De simțul umorului. E frumos? Da, e minunat, e perfect, timpul trece foarte repede, uite, Ivan face acuș o lună, o să clipesc de trei ori și-o să-l văd mergînd în picioare. Și cred că atunci o să fie iar mai mult frumos decît greu. Și după aia tot mai frumos și mai ușor. Distracția abia începe!

32 Comments

  • olgu spune:

    minunat suflet ai.
    eu ma gandesc la ce-as vrea sa citesc si tu scrii deja…
    multumesc

  • Diana spune:

    Ma gasesc intr-o situatie cumva asemanatoare. Stresul de la primul copil, nelinistea la orice, regretele ca nu mai putem fi partasi la distractia prietenilor… dar la noi pria fetita a fost cea micuta (a avut 2500 g) si tot asa, nu ii veneau hainele, ii era prea mare orice. Ea se trezea de foarte multe ori noaptea, noi nu apucam sa dormim.
    Acum la al 2-lea totul e lin, savuram orice moment, il intelegem, ii satisfacem toate dorintele inainte sa apuce sa planga :). El s-a nascut mare, cu 3500g, e deja un grasun de 6 kg, doarme bine noaptea, mananca o singura data pe naopte, noi suntem odihniti si relaxati :). Ne topim dupa el cand rade si ne raspunde cu gangureli,

  • Gabriela Ichim spune:

    Offff…cat de emotionant si frumos! Dumnezeu sa va vegheze viata frumoasa si linistita si sa fiti mereu asa de sinceri, calzi si iubitori unii cu ceilalti!

  • Monica spune:

    Mai am putin si voi fi in aceeasi situatie, prin decembrie. Cel mare va avea deja 6 ani, va incepe scoala si mi-e teama ca nu voi putea fi acolo cand va avea nevoie de mine.
    Mi-e teama ca va fi gelos pe fratiorulul lui, mi-e teama …. de multe…dar stiu ca, intr-un fel sau altul, va fi bine si abia asteptam, cu totii, sa fim 4 …cu siguranta va fi altfel dar mai bine 🙂
    Crestere mare si sanatate!

  • roberts spune:

    esti o femeie inteleapta si o mama buna pentru puii tai. e indeajuns.

  • Flori spune:

    esti o mama minunata! pentru lupta pe care o ai (si din ce vad, o castigi mereu) in a vedea mereu ce e mai bun si mai frumos in situatiile de viata pe care le intalnesti! asa imi doresc si eu sa ajung si esti un exemplu pentru toate viitoarele mamici!

  • catgal spune:

    Eu am rămas surprinsă că v-au lăsat acasă așa de repede cu Ivan așa de micuț. 🙂 Mă bucur că sunteți bine.

  • Ioana spune:

    Cand te citesc mai -mai ca ma faci sa imi doresc sa fiu mama cat mai repede 🙂 Si da, tot doi as vrea si eu, chiar daca este vorba de muuulta rabdare, multa oboseala si stres. Mi se pare, insa, minunat cum reactionezi.
    Apropos de hainute, am un prieten care spunea ca isi face magazin online cu hainute pentru prematuri pe care le aduce din Australia, am inteles ca la noi nu se gasesc deloc. Credeti ca este o idee buna?

  • andreea spune:

    e greu cu doi,dar si mai greu este sa nu ai frati/surori in viata.e greu cu doi mici,dar va fi mai usor pt ei,se vor avea unul pe altul.:)

  • Bibi spune:

    Mandra mea de 6 luni acum a fost linistita abia dupa ce am inteles si eu ca si tine la 2 luni ca tre sa fiu acolo. Ca nu e nimic mai important ca ea si ca trebuie sa ma bucur fe fiecare moment. Ca viata nu mai e cum a fost, ci cu mult mult mai frumoasa! Infinit mai frumoasa. Sunt obosita, mai neingrijita ca niciodata dar atat atat de fericita. Si s-a linistit. De la urlat cu orele am trecut la plans adunat 5 min. Poate coincidenta, dar tind sa cred ca nu. Si m-am simtit vinovata. Dar m-am iertat caci stiam mult prea putine si mi-a fost prea greu. Asa ca stiu ca vreau un fratior sau surioara si ca o sa fie greu. Dar ma gandesc ca n-are cum sa fie decat dr cel putin 2 ori mai multa fericire. Sanatate multa bebeilor si parintilor! Si somn. Mult somn va doresc!

  • Flory spune:

    La mine clar va fi o problema din decembrie cand va veni bebe , nu avem nici un ajutor , trebuie sa ma duc si la scoala ( nu pot renunta ) , toti mi au spus ca sunt nebuna cand au aflat ca sunt insarcinata dar le vom lua usor , pe rand , asa cum vin 🙂
    Te admir foarte mult , ai o familie minunata , sa va dea Dumnezeu sanatate si zile linistite , imi place foarte mult ce scrii si cum scrii , imi dai speranta ca totul va fi bine :*

  • Loredana spune:

    Citind ce povestești tu, e imposibil să nu ți se facă dor de-un bebeluș în brațe… pe drum către birou, după ce am citit ce-ai scris, am rememorat momente în care Puștiul, mic – mic, era așa, lipit de mine… mi-e tare dor, e mult de-atunci, aproape șase ani.
    Dar, în același timp, știu perfect că fac parte dintre cei fără răbdare, fără putere de-a crește un al doilea copil. Așa că, jos pălăria pentru tine și să fiți sănătoși, că frumoși sigur sunteți!

  • Korina spune:

    Ioana ce frumos iti asterni pe hartia virtuala gandurile.. scrii de multe ori exact ce simt si eu..
    La primul copil asteptam sa ma loveasca dintr-o data acel instinct matern de care vb toti in jurul meu, dar nimeni nu imi spunea ca instinctul se dobandeste in timp si nu te loveste in moalele capului asa cum asteptam eu..
    Acum la al doilea e mult mai usor deoarece instinctul era deja, vad lucrurile altfel … daca atunci curgea depresia pe mine si plangeam non stop si singurul meu gand era de ce mama naibii m-a mancat in fund sa fac copii cand imi era bine cum eram, acum traiesc sentimentul altfel…nu as concepe viata altfel… nu as acccepta sa plec undeva fara ei..
    La noi e un pic mai usor.. baiatul era deja 4 ani, am incercat sa nu il fac dependent de mine, motiv pt care nu am avut momente de gelozie…
    Fata e cuminte, chiar pre cuminte .. si savurez orice clipa cu ea… abia acum inteleg sensul lor langa noi… daca fi-miu e ca un vulcan in plina eruptie ea este oaza mea de liniste… ii iubesc pe amandoi in aceeasi masura dar dragostea difera…

  • Mara spune:

    Off, cat de mult se schimba totul!….Gemenii mei se vor naste in decembrie si am atatea griji de cum voi reusi sa ma impart, sa fiu prezenta pentru amandoi, sa ii strang pe amandoi in brate in acelasi timp…te tot citesc si te admir enorm, dar in acelasi timp ma panichez teribil!

  • madalina spune:

    Cu drag am citit. Exact asa a fost si la mine. Am nascut pe David acum 3 ani cand Ana avea 1 an si 10 luni. Ma regasesc pana la ultimul cuvant. Imi place mult cum scrii. Acum, dupa cei 3 ani pot sa spun ca a foat si greu si frumos. Si acum e greu si frumos si tot mai vor amandoi in brate uneori. Pentru mine cartile autoarelor Faber si Mazlish au fost mana cereasca pentru perioada de gelozie. Multa sanatate va doresc.

  • corina spune:

    Ieri mi-am propus sa raspund la post dar nu am mai apucat. Azi incerc.
    Si la noi e aceeasi situatie, bebe mic si diferenta de 2 ani intre ei. E greu, gelozia e mare si se manifesta sub tot felul de forme, casa nu mai e a noastra, jucariile, hainele si praful au pus stapanire pe ea. Sa-l sterg (pe praf) mi se pare o pierdere de timp, pt ca in 2 zile e la fel si trebuie sa ridic si sa dau la o parte 10000 de lucrusoare mici si mari, sa ajung la stratul de mobila.

    Copilul cel mare e mai agitat, mai nervos de cand a aparut bebe, desi o iubeste si ar vrea sa o tina in brate mereu, sa o pupe, sa ii bage degetul in ochi ca sa deschida ochii. Bunicii ne acuza ca l-am crescut prost pentru ca are momente de nervi. Dar toate sunt normale pentru un copilas caruia i s-a dat universul peste cap.

    Eu…ma simt ca la spa cand ajung sa ma spal si pe cap sau sa imi tai unghiile. Iar sufrageria noastra luminoasa…e depozitul de jucarii acum.
    Dar e asa de frumos. Cand ai un moment de liniste cand dorm.copiii realizezi ca de fapt e minunat asa cum e, copiii sunt minunati si ne umplu viata asa de frumos.

    Putere, rabdare si somn iti doresc. Eu mai fur somnic atunci cand dorm amandoi.

  • monica spune:

    Suntem fix acolo:fetita de 2a,2l,baiat de 10 zile…

  • lia spune:

    I`ve been there ! Nu stiu daca te pot imbarbata: pe langa cele ce deja le-ai descris de zici ca ne-ai vizitat personal, si acum casa mea nu arata foarte diferit de cum arata cand aveam nou nascut in casa si un copilas de 2ani si 5 luni. Acum locul pachetelor de scutece proptite foarte la indemana de muchia patului, al servetelor, al sticlutelor cu picaturi pt colici, ser pt igiena, ceai, comprese sterile, termometru, incalzitoare, sterilizatoare, toate puse maxim de la indemana, a fost luat treptat de etajere cu plusuri, cu masinute, cu papusele, cu cuburi, cu carticele, cu tot soiul de alte cutiute in cutiute continand fel de fel de minuni colectionate sau manufacturate in stil art attack de cei mici, acum in varsta de 10 ani leutul si respectiv 7 ani jumate buburuza mica. Eu, mama exagerat de grijulie si de dedicata, care face diaree imediat ce copilul face febra sau varsa, care da-n anorexie imediat ce se streseaza, caut suport in vitamine, calmante pe baza de plante- antistres….Ce sa spun, sincer….e extraordinar ca am putut si pot sa le fiu alaturi de cand s au nascut, sa le observ fiecare progres cat de mic, sa radem si sa plangem impreuna, sa tipam de nervi, sa ne gadilam si sa ne pupacim, e minunat, si greu. Caci sunt doar un om, ma consum enorm, obosesc, si cand obosesc clachez fizic si psihic. Cand clachez/obosesc nu e deloc bine, e groaznic. Cand sunt bine, am energie, simt ca pot muta muntii, fac minuni. Sunt suisuri si coborasuri. Si fiindca nu am pe cine altcineva sa ma bazez decat pe mine si pe sotul meu care vine acasa doar la 7 seara…. iti poti da seama ca uneori fac slalom urias ca sa le fac pe toate si sa le fac la nivelul de bine ala dorit de mine, caci nu mi place sa fac de mantuiala nimic. Acum de ex. am gatit, am spalat bucataria si mai am un munte cam cat mine de haine de impachetat si pus la locul lor, de aspirat casa, de facut un dus, de hranit copiii si inca niste lucruri pana pe la orele 23 cand apuc sa ma intind.

    • Crina spune:

      Trebuie verificat daca utilizatoarea Lia nu este cumva un robot. Din cate am inteles are 4 (patru) bucati copil…fara bona. Respect.

    • Alex spune:

      Ai înțeles greșit. Are doi, unul de 10 si celălalt 7 jumate. Spune ca a fost exact in situația Ioanei, cand cel de 10 avea 2,5 iar cel de 7 bebe. Reciteste comentariul cu ATENȚIE!

    • Crina spune:

      Scuze. Greseala mea. Respect Liei totusi. 😀

  • Acte Divort spune:

    Relatia dintre copii este foarte importanta. Daca se pierde echilibrul unul dintre copii poate suferi traume psihice majore fara sa ne dam seama de acest lucru !

  • Irina spune:

    Printesa…te invidiez. Sper si eu ca nr 2 sa fie…sanatos! dupa …..il preiau eu.Inca imi e frica sa-mi imaginez, dar sper, visez si postul tau m-a facut sa si simt…ca ar putea fi frumos! Inca imi este prea frica! Fericitari voua!

  • Andreea Icobescu spune:

    O sa fie fain si o sa fie greu in continuare, dar altfel de greu 🙂
    „Gâga” mea are 2 ani jumate, „Ţânţarul” are 1 an si 4 luni. Cum se schimba greul la varsta asta?
    Pai, in primul rand, cumpar tooate jucariile in dublu exemplar (de parca as avea gemeni), ca sa evit conflictele. Faza cu impartitul la noi nu merge, iese cu urlete, dat in cap si impins. Mai e greu si cand unul e bolnav, cand ala micu` te trage de haine sa te duca sa-ti arate te miri ce goanga si cea mare se tine dupa tine cu intrebari, pentru ca tocmai ce a intrat in faza „de ce-urilor”, cand fac prostii impreuna de te iei cu mainile de cap…
    Partea frumoasa? Oh, sunt atat de multe: cand fug unul dupa altul prin toata casa si urla si rad amandoi incantati, cand fac cucu-bau pe dupa fotolii si chitaie ca soriceii, cand fug unul spre altul din colturi opuse ale camerei si se strang tare-tare in brate, cand merg pe strada tinandu-se de manuta, cand fac baie impreuna si se stropesc si toti 4 (adica si eu si sotu`) suntem uzi pana la chiloti, felul minunat si ingeresc in care dorm amandoi, epuizati dupa o noua zi de aventuri…

    O sa fie frumos, din ce in ce mai frumos, si mai greu 🙂

  • Mia spune:

    Sper sa fie si la mine la fel de simplu pentru ca deja ne dorim si al doilea copil

  • Andreea spune:

    Adevarul ca e atat de diferit ptr fiecare persoana in parte , incat nici nu ai ce sa spui. Pana si sarcinile si copiii sunt total diferiti, e mai bine asa. La noi , a fost mult stres pe timp de sarcina. Nu din cauza copilei, dar din cauza mediului inconjurator. Cand am nascut-o , am dat repede tot la o parte si eram doar noi 3 impotriva lumii. Am stiut din prima sa ma bucur de ea, sa o tin la piept atat cat cere, sa o observ, sa o miros si sa ma bucur . La primul part, a plans ca s-a speriat. Am zambit , am luat-o in brate si am pupat-o. Maine implineste un an , merge singura de o luna, spune mama si tata, stie sa ceara apa , e sanatoasa, totul e perfect.
    Un al doilea copil nu as vrea, nu pot. Nu m-am saturat de ea. Nu mi se pare ca e pregatita sa ma imparta, poate nu va fi niciodata. Dar si mie mi-e frica sa nu pierd nimic din viata ei. Vreau sa fiu acolo la fiecare `first`. Sper sa fie asa. Sanatate sa fie ca restul vine de la sine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *