Micule Iv de trei luni și jumătate,

Mor după tine! Ești așa de ursuleț, de rotund, de vesel, de chiuitor și de adorabil că jur că nu știu de ce nu te-am făcut mai devreme (mă rog, știu, eram ocupați cu altă porcușoară, nu că acum n-am fi).

2014-11-04 20.58.10

Îmi place cum adormi tu uneori la cinci secunde după ce te iau în brațe. Te cuibărești mai bine, te uiți fix la mine de parcă vrei să te asiguri că mă ții minte în somn, și paf, nani. Pînă în clipa în care încerc să te las jos undeva, atunci gata somnul. Nu-i nimic, nu mă plîng, și eu te iubesc și am nevoie de tine aproape de mine.

Îmi place cum mă cerți cînd te las prea mult în hamac. Te încrunți puțin, scoți pe gura aia cît un năsturel un Ha! răstit și gata, apoi aștepți cuminte să mă execut, pentru că știi c-o fac prompt de fiecare dată (aproape).

Îmi place cum gura ta ca un năsturel se face brusc mare cît o roată de autobuz cînd vreo rîgîială din cele rele nu-și găsește drumul către afară.

Mă umpli de tot dragul cînd strîngi speriat din ochi de fiecare dată cînd Sofia trece ca fulgerul pe lîngă tine, gonind pe trotinetă la o palmă de nasul tău.

Mă topesc cînd văd că rîzi la ea cu gingiile tale netede, mai ales cînd ea nici nu te bagă în seamă.

Mor după tine cînd nu stai singur mai mult de două minute. Musai în brațe, musai sus să vezi tot, să te uiți cu fruntea încrețită după orice punct alb de pe tavanul alb.

Iar cînd îți ridici mîna spre ochi și începi să vorbești încruntat cu ea de parcă iar nu ți-a predat proiectul la timp, pff, rîd pe înfundate, te filmez, te arăt cu degetul la musafiri.

Ești frumos, vesel, moale, blînd.

Iar eu sînt topită toată! Nu știu dacă v-am mai spus, dar să fii mamă de băiețel e… foarte asemănător cu a fi mamă de fetiță, dar în același timp, hm. Altfel. 🙂

18 Comments

  • Nu te gandesti deja cum va fi cand veti iesi impreuna la o bere sau la un meci? Poate unul de box, ca vad ca are niste pumnisori zdraveni. 🙂

  • Monia spune:

    Si eu am un baietel de 7 luni mereu vesel. 90% din timp el e vesel. De cate ori ne privim el zambeste. Ma topeste toata si vad ca si el e topit dupa mine. Dar de multe ori m-am intrebat daca era fetita, oare era la fel? Viata e mult mai pumoasa acum…si plina de zambete si fluturi in stomac.

  • Rodica spune:

    Foarte frumos! Anastasia are 4 luni si jumatate si acelasi somn in brate il are. Noroc cu marsupiul, cel putin o data pe zi isi face somnul acolo si in timpul asta stau si cu Tudor, bucataresc.. Un somn afara in carut si inca unul sau doua in brate. Nici eu nu ma plang, dar oare e ok si pentru ei? Ma bucur ca ii merge bine pustiului, papusa mea acum 2 zile s-a intors prima data de pe burta pe spate ma uit cat de repede si frumos cresc ei! O zi frumoasa va dorim!

  • Ramona spune:

    F frumos scris. Am si eu un pui de 3 luni si ma regasesc in tot ce scrii 🙂
    La fel cu lasatul jos 🙂
    Poti sa imi spui ce hamac ai? Caut si eu solutii pt a-mi odihni bratele 🙂
    Multumesc

  • NataliaV spune:

    M-ai facut curioasa de baietei, noi mai vrem un pui mic si trebuie sa ne grabim ca am inceput tarzior 😉 dar mi-ar place sa fie baietel. Fetitele oricum si le adjudeca tatii rapid, cand se transforma in Cei Mai Frumosi Feti.

  • Nico spune:

    La multe luni pline de bucurii si clipe de neuitat! Si eu sunt proaspata mamica de baietel si sunt si eu topita toata, desi colicii ne strica zenul. Voi ati scapat de ei la 3 luni?

  • Roxana spune:

    Ooo, prințesa, e doar începutul. Când s-o uita la o reclama cu o tipa mișto și o sa îți zică ca seamănă cu tine sau va vedea un model pe un afiș h&m și va zice mama, sa vezi atunci senzație… Cu cât cresc, cu atât devin mai îndrăgostiți de mamele lor, dar și relațiile cu tatăl lor se leagă diferit.

  • Ana spune:

    Baietii sunt mai …speciali :)) Il iubesc la nebunie pe al meu si ma topesc toata cand ii vad privirea adoratoare cand vin acasa. Si pupa si iubeste barbateste (scrasneste din dinti si se incordeaza inainte sa imi dea un muuuuaaaaah!).

  • elena serban spune:

    După ce am citit ce ai scris aici,mi-am luat vladimirul in brate si l-am smotocit putin…a nu stiu cata oară azi. Așa m-a prins un dor de el,deși era langa mine….

  • Andreea spune:

    Minunat! La cat de frumos scrii despre copilasii tai, ajung sa ii ador si eu de la departare, chiar daca nu-i cunosc:)) … asa ca va trimit virtual o imbratisare mare-mare!:)

  • Tatiana spune:

    Mami ce tzitzi bun ai de a facut puiul asa pumnisor si manuta pufoasa.

  • Happy Tea spune:

    Ah, in sfarsit primul comment la tine ca gravida (oficiala). Iti zic sincer ca m-ai emotionat mai rau ca de obicei, d’eh, hormonii 😀 Si-acum nu stiu ce-o sa ma fac daca va iesi fata nu baiat cum imi doresc ca parca ai facut totul sa sune atat de bine. Ok, stiu ce-o sa fac, o sa mai fac un copil (desi trim I am jurat pe rosu nu ca mai vreau a doua oara) 😀

    Hihi, mi-am gasit un nou nume, ca parca TeaSlabeste devenise obositor 🙂

  • dojo spune:

    A mea nu sta o clipa (deci nici gand sa stea nus’ cat in brate, ca incepe sa caute sa traga dupa ea tot ce e in apropiere). Acu’ e in mare verva cu mersul, desi e cam devreme. Sta in picioare in pat si ‘canta’ la un ‘pian’ din ala de bebelusi, apoi se plimba dintr-o parte in alta a patutului, dupa care, daca te pune sfantul sa o pui pe podea si sa ii dai mainile, incepe sa defileze, de parca e la 23 august.

  • Carmen spune:

    relatia mama-baiat e speciala mereu…pana vine baiat-sotie…

  • Veronica spune:

    Ce frumoasa scrisoarea, si ce pufoasa manuta pe care ne-o arata Ivan, de-acolo, din bratele protectoare si calde ale mamicii lui!

  • riri spune:

    jur ca asa e,e alt job aproape!
    si yeeah,mi-a placut postul asta,simtim cum iv vine in lumea ta.si mi se pare ca seamana asa de mult cu tine,inclusiv din spate si profil!dar ce grasoon!adorabil,ireal!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *