Capitolul 2: De ce vorbesc despre infertilitate? de Talida Ursuț

ACEST TEXT APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

De ce vorbesc despre infertilitate?

Pentru că nimeni nu o face sau, mă rog, aproape nimeni.

Să îţi aşterni durerea în rânduri frumos aliniate înseamnă să o trăieşti de două ori. Dar e o eliberare în scris. Vorbele tale, cu toată încărcătura emoţională, odată diseminate, se îndepărtează de tine şi odată cu ele durerea ce o poartă.

Dacă pentru mine diagnosticul a venit rapid în urmă unei operaţii şi a unui doctor bun şi responsabil, pentru majoritatea cuplurilor cu astfel de probleme diagnosticarea în sine e un proces lung şi epuizant de resurse sufletești şi financiare. Când şi cum să găseşti resorturi interioare pentru a putea vorbi când te poartă nevoia dintr-un cabinet într-altul, când înduri lună de lună zeci de controale, la început ruşinoase până când numărul lor creează o nefirească rutină între tine şi doctorul tău, când te simţi mereu de parcă eşti într-un concurs în care niciodată nu deschizi uşa câştigătoare, când încerci tot ce e omeneşte posibil, tot ce crezi şi nu crezi că va funcţiona – pastile, ceaiuri, remedii homeopate, diete şi leacuri băbeşti.

Pentru majoritatea celor pentru care aducerea pe lume a unui copil e un act care se întâmplă firesc, infertilitatea şi suferinţa generate sunt doar un moft, un capriciu. Dacă un bolnav de cancer are parte de compasiune, un bolnav de infertilitate are parte de sfaturi “sfătoase” – “trebuie doar să te relaxezi” auzi atât de des că devine motto-ul suferinţei tale.

shutterstock_174086591

Devine mai firesc pentru cei care se lupta cu infertilitatea să îşi ascundă handicapul decât să se confrunte cu lipsa de înţelegere pentru boala lor. Ruşinaţi şi neînţeleşi, mulţi se refugiază pe forumuri alături de alţii asemenea lor pentru puţină îmbărbătare şi un umăr pe care să îşi poată plânge dezamăgirea.

Când am aflat îngrozitorul diagnostic am fost sfătuită să nu spun despre problema mea celor apropiaţi pentru că sunt destul de greu de îndurat golul şi singurătatea infertilităţii ca să aleg să mă confrunt şi cu neînţelegerea lor.

Pentru un timp am încercat. Am învăţat o “poezie” recitată de cine ştie câte alte femei înaintea mea, pe care am reuşit să o spun cu chip senin şi ochi goliţi de emoţie, că totul e bine, noi nu ne stresăm, vrem să mai aşteptăm, nu ne simţim pregătiţi pentru asemenea angajamente. Până când efortul de a spune aceste vorbe a devenit mai mare decât “ruşinea” de a recunoaşte adevărul.

Aşa că am strigat tare şi răspicat. Da, avem o problema: sunt o femeie infertilă.

Şi asta nu doare, sfâşie! Simţi că îţi este refuzată o bucată de viaţă. Te simţi amputată! Porţi cuvântul infertilitate ca o eticheta strâns lipită de suflet. Casă ta e goală şi viaţa ta e goală şi întotdeauna e o zi neagră în fiecare luna. “Ai eşuat!” îţi răsună în urechi inima sufocată de aşteptare. Tânjești să trăieşti prima ecografie care să îţi strângă în colţul ochilor lacrimi de bucurie şi să ajungi să ţii între degete preţioasă prima poză, să te aşezi cu greu pe scaun, să nu poţi să te încalţi singură, să simţi cum “loveşte” şi cum se conturează prin pielea ta urmă unui pumnişor, să îi cânţi şi să îi vorbeşti ca să te cunoască încă din burtică, să ajungi vreodată să alergi la maternitate încărcată de emoţia întâlnirii cu copilul tău drag, să îi spui “bine ai venit în lume” când ţi-l aşază pe piept, să se formeze acea legătură indestructibilă în care tu rămâi pe vecie mama, iar el copilul tău.

Mi s-a spus uneori că sunt curajoasă că vorbesc. Adevărul e că pentru mine să strig lumii nu are legătură cu vreun act de curaj.

Vorbesc pentru că e vremea vindecării şi a înţelegerii. Infertilitatea e o boală şi cei afectaţi nu au nevoie să li se plângă de milă, dar îi ajută un dram din compasiunea ce izvorăşte din înţelegerea celor apropiaţi că infertilitatea e o boală a trupului, dar şi a sufletului. “Tot ce ai nevoie e să te relaxezi” sau “cine ştie ce păcate porţi” nu ajută. Rănesc! Nu alegi să porţi boala asta, nu ai aşteptat prea mult (multe cupluri infertile au vârste între 20 şi 30 ani), nu eşti păcătos şi meriţi să fii pedepsit, nu se datorează avorturilor, nu eşti impotent sau nepriceput.

> Va urma < Talida Ursuț Capitolul 1 al poveștii Talidei e aici.

Sursa foto: Shutterstock

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4269

53 comentarii

  1. Talida, draga, iti spun din capul locului ca nu sunt infertila, deci nu am cum sa stiu exact prin ce treci. Ba mai mult, ca sa nu ma acuze careva de ipocrizie, mai sunt si gravida si am inceput sa fac si munca de cercetare pentru adoptie.
    Acum ca am clarificat aceste aspecte, sa continuam. 🙂
    Din punctul meu de vedere, cei care stigmatizeaza sunt cei carora ar trebui sa le fie rusine! Infertilitatea, mai ales cand suntem crescute cu ideea, constienta sau inconstienta, ca menirea femeii e sa aduca copii pe lume, devine o problema nu doar fizica, cat si psihica. Daca, din nefericire, in cele mai multe cazuri prima parte nu are cum sa fie rezolvata, macar a doua, felul in care este afectat psihicul, poate fi ameliorata.
    As asemui infertilitatea si sentimentele asociate cu moartea cuiva drag. Deci, teoretic, treci prin toate stadiile doliului. Si in momente ca astea ai nevoie de suportul celor apropiati, nu de stigmatizare. Oricum, in capul persoanei in cauza apare de undeva si senntimentul de vinovatie. Irational de altfel, in cele mai multe cazuri, dar pune si el paie pe foc.
    Ca si multe alte situatii stigmatizate de societate, infertilitatea nu ar trebui sa fie tratata asa.
    Ideea e ca nu esti vinovata cu nimic pentru starea ta, ca vei ramane cu durerea in suflet, poate doar ca va mai pali cu timpul, si ca nu ai de ce sa-ti fie rusine. Absolut de loc!

    • Iti multumesc pentru vorbele calde. Stiu ca nu e loc de rusine si desi mi am invins multe retineri coming forward ramane inca o provocare. Dar voi continua sa imi asum aceasta pozitie in mod public, desi odata cu mine ii expun cumva si pe cei dragi…

  2. E sfasietor si crud. Si eu am facut investigatii ecografii histerosalpingografie sotul spermograma si in final stimulare ovariana pt ca la mine era buba. doua luni cu clomifen fara rezultat. Am trecut la injectabil. Luna de luna rezultatul negativ sapa in sufletul meu. Sotul mai degajat insa eu…nu am ajuns in acel punct de disperare…chiar daca sansele erau destul de mari sa avem un copil, imi era frica. Avem un baietel delicios care ne face sa iubim viata. Imi pare foarte rau pentru oamenii minunati care nu pot trai sentimente unice. Insa exista adoptia…un sufletel iti poate aduce implinire chiar daca nu l nasti tu…si salvezi o viata. O imbratisare din suflet.

  3. Dragă Talida, eu încerc să te înțeleg dar nu o să stiu niciodată prin ce treci tu cu adevărat pentru că eu am copii. Deja sunt mari. Totuși nu cred că rolul meu pe Pământ a fost acela de a procrea si sper să nu fiu judecată prea aspru pentru această erezie. In mod sigur tu o să-ti găsești rostul chiar dacă nu o să nasti copii. Nimeni n-ar trebui să creadă că perpetuarea speciei e scopul suprem al trecerii noastre…

  4. Talida! sa stii ca mama nu este cine te face, ci, cine te creste.
    Infertilitatea este o palma grea,dar sa stii ca are leac pe fond psihic.

    Stiu ca soarta e cruda.Chiar zilele astea am vazut la tv vreo 3 cazuri cu femei care abia au nascut si si-au aruncat copiii la tomberon la propriu.Iar altele (ca tine) nu pot face copii. Ironic nu? Alea nu sunt mame!! Mame sunt cele care decid sa le dea o sansa acestor bebelusi.O sansa sa aiba cui spune mama.
    TU inca poti fii mama!O mama adevarata! Genul asta de copii au nevoie de tine! Sunt sigura ca poti oferi dragostea asta pe care o tii in tine cuiva care nu a avut noroc.
    Tu nu ai avut noroc de copil.Un copil nu a avut noroc de o mama.Se poate schimba asta daca va intalniti unul cu celalalt.

    Poate zici ca ai mai auzit asta.Si sunt sigura ca s-a intamplat.
    Nu trebuie neaparat sa adopti un copil daca nu vrei.Poti lucra cu copii defavorizati care ar avea nevoie de tine.Poti deschide un centru si ai putea atrage fonduri ca sa poti ajuta un anumit numar de copii sa aiba unde dormi,sa aiba cu cine sa isi faca temele,sa aiba o masa calda,sa aiba o mama .Poti fi asistent maternal.Poti aduce zambetul pe buze unui copil.

    Nu esti pedepsita! Nu esti blestemata! Nu esti pacatoasa!Asta nu e o rusine si cine zice asta ar trebui sa isi dea doua palme singur sau ar trebui exclus din cercul tau de cunostinte.Nu ai nevoie de astfel de oameni!
    Care e mai pacatoasa dintre o mama care isi arunca copilul la tomberon si una care nu poate avea copilul ei,dar care il ia de acolo pe copilul napastuit si il creste,il educa,il iubeste,ii ofera tot ce are ea mai bun,ii ofera un loc pe lumea asta?

    Dumnezeu are ceva pentru tine pus deoparte.Sunt sigura!
    Zambeste! chiar daca lucrurile par fara rezolvare,chiar daca,poate ce spun eu aici e apa de ploaie,dar sunt sigura ca vei putea face asta!

    Te pup si numai bine iti doresc!!! Numai bine!!!

  5. M-a impresionat peste masura articolul tau, Talida.

    Eu cred ca oamenii care nu stiu sa simta compasiune, nu stiu indiferent de motivul pentru care ar trebui sa o faca. Arata compasiune unui bolnav de cancer pentru asa „se face”, nu pentru ca simt. Unii nici macar nu o fac cu rea intentie, pur si simplu au fost crescuti in spiritul „afectiunea este o slabiciune daunatoare, care te lasa vulnerabil”. Parintii mei sunt asa. Desi ma iubesc enorm, sunt incapabili de compasiune. Iar asta doare si mai tare decat lipsa de compasiune a unui strain.

    Spunea cineva de etapele de doliu; si eu cred ca sunt etape pe care trebuie sa le parcurgi pentru vindecare, oricare ar fi durerea. Nu cred ca e sanatos sa te ridici brusc de unde ai cazut si sa mergi mai departe. De cele mai multe ori, raman lucruri nerezolvate care se intorc ca un bumerang, in momentele cele mai nepotrivite. Acorda-ti timp pentru asta, si pentru suferit, si pentru „de ce eu”, si pentru „sunt puternica, am sa gasesc o solutie”. Si cand vei fi pregatita, o vei gasi 🙂 Sper, insa, sa existe deja capitolul 3, in care povestesti cum ai trecut peste. Sau daca nu exista, sa ai ocazia sa-l scrii cat mai repede.

    Te imbratisez!

  6. Am trecut prin ce trece Talida si, in final, am reusit sa avem un copil. Dupa 4 ani lungi si grei si aproape in pragul divortului. Nu asta conteaza. CONTEAZA, insa, chiar daca Talida nu a scris in acest articol (sau episod de articol), sa nu se mai vehiculeze ideea adoptiei (pe langa cea cu relaxarea). Adoptia NU este solutia pentru toata lumea. Eu personal nu ma vedeam crescand un alt copil decat al meu si al sotului, biologic, si cred ca este DREPTUL fiecarei persoane de a-si dori PROPRIUL copil.
    Deci, va rog pe voi, prezente si viitoare comentatoare aici (si in alte parti), sa incercati sa intelegeti fara sa transmiteti solutii. Persoanele hipofertile le cunosc dar, nu le pot accepta, poate, in unele cazuri.
    Talida, iti tin pumnii!

    • Câtă dreptate ai, Xenia! Nici eu nu pot avea copii. Şi de câte ori n-am auzit binevoitori picurându-mi, aparent bine intenţionaţi – „ok, nu poţi face, dar de adoptat poţoi adopta! De ce nu adopţi? A, nu vrei? Spune aşa, eşti o egoistă!”.
      Cum să le explic? Cum să le explic că sterilitatea a schimbat şi „mutat” totul în mine, astfel încât nu mă mai văd mamă, deşi asta mă va durea toată viaţa? Cum să le explic că sterilitatea m-a redefinit, am murit şi când am înviat eram altă persoană? Cum să le explic că uneori privesc poza unei mame cu un bebe în braţe şi mă pocneşte câte-un plâns de nu ştiu nici eu de unde vine? Ce-ar înţelege? Nimic, ei au decis că sunt egoistă pentru că nu mă simt în stare să adopt şi gata.
      Iubesc copiii. De multe ori m-am gândit că, dacă mi s-ar face oferta asta, aş da 10 ani din viaţa mea pentru a avea un copil. Dar apoi mi-am zis că nici asta nu-i o soluţie: pentru copil ar fi cu 10 ani mai puţin petrecuţi cu mama lui.
      Nu doare mereu la fel de tare. Dar uneori doare atât de tare încât nu pot decât să plâng până la epuizare. Şi să ascult „Show must go on”, melodia lui Freddie care mă face la loc din bucăţi.
      Şi eu am început să o spun tot mai des, tot mai răspicat. Da, nu am copii pentru că nu pot. Punct. Nu am făcut avort, nu mi-am bătut joc de corpul meu. A fost o problemă medicală care a dat complicaţii. Nu am de ce să-mi fie ruşine. Ba dimpotrivă: sunt mândră că am ieşit cu minţile întregi din povestea asta.
      Mulţumesc, Talida! Te îmbrăţişez pentru curajul tău.

    • Exact la fel am gandit si eu, pana s-a produs declicul si am hotarat sa adoptam. Acum pot sa spun ca suntem fericiti. Minunea din casa noastra a sters orice urma de durere. Pot sa spun ca toate suferintele celor 10 (zece) ani de lupta cu infertilitatea au fost efectiv sterse de zambetul copilului care acum ne spune mama si tata, chiar daca a fost nascut de o alta femeie.

    • Si ca sa completez…. In istoricul nostru de cuplu infertil exista o sarcina obtinuta prin FIV, pe care a trebuit sa o intrerupem din cauza unor multiple malformatii.

    • La mine bebe a venit astă vară, după … nici nu mai ştiu câţi ani de lungă şi durereoasă aşteptare. Am 42 de ani. Îi dau mai puțini ani cu mine? Nu cred! Îi dau atâția cât ne-a fost hărăzit! De unde să ştim cât trăim? Dar ştiu că vom trăi atât de frumos împreună!!!! E o promisiune care devine pe zi ce trece o certitudine 🙂

    • Si eu atat de mult mi-as dori ca asa-numitii binevoitori sa inceteze sa creada ca adoptia e solutia ce m-ar vindeca. Ii detest si ii urasc. Nu asta vindeca un suflet amarat. Chiar daca din 2008 ma lupt si am sufletul varza, tot nu ma las.

    • Foarte bine punctat. Adoptia nu e o solutie. Nu pot concepe sa cresc alt copil. Si sunt acuzata si neinteleasa pt acest lucru. Pt majoritatea oamenilor e greu de inteles de ce nu vrem sa adoptam. Nici noi nu avem copii. Am facut tot ce am putut dar fara rezultat. Eu sunt cu probleme si nu am avut avort niciodata sau alte interventii. Am suferit ani buni, am intrat in depresie, m-am simtit vinovata ca nu pot sa le ofer nepoti parintilor. Intr-un final am acceptat soarta data de Dumnezeu. Stie El ce e bine pt fiecare.

  7. Te inteleg perfect!!! Am avut acelasi diagnostic pus acum 8 ani!!!! A fost greu, extrem de greu, de digerat, dar….!!! Acum suntem fericiti, ingrijorati, nelinistiti, toate la un loc!!! Pentru ca avem doi copilasi adoptati!!! Ei sunt viata noastra, visul nostru implinit!!!

  8. Va multumesc tuturor :). In punctul in care ma aflu vorbele asternute odata par departe, dar ele raman cumva actuale pentru orice cuplu aflat in aceeasi situatie….acestea sunt si vorbele lor nespuse poate. Desigur ca exista solutii, desigur ca viata merge inainte , asta nu schimba ce simti. Fara sa ma erijez in portavocea oamenilor infertili dorit totusi sa o spun cu voce tare. Pt aproape nimeni nu o face. E ca si cum daca nu mori din asta , nu e o boala , nu e o suferinta…
    Altora le este mai rau nu e o consolare. Procreerea este un instinct primar si nu ne dam seama de el si cat de mult conteaza pana nu ne este refuzat.
    Desi nu impartasesc in totalitate opinia Xeniei, in sensul ca pentru mine familia inseamna doar dragoste chiar daca nu impartim acelasi adn, pot sa inteleg si sa accept pozitia ei. Are dreptare ca adoptia nu ar trebui sa fie considerata o solutie si mai ales nu una de rezerva. Adopti pt ca vrei sa adopti, pt ca copilul tau e out there. ..asta e opinia mea.
    Poti sa ai o familie minunata si fericita facilitata de adoptie, asta nu schimba ca te vei simti toata viata amputat ca tu nu poti sa procreezi. Iar dorinta de a avea un copil biologic este una fireasca. Dorim sa ramanem un lume…si dupa ce disparem…sa ramana o bucata din noi, din adn ul nostru. O dorinta perfect fireasca, care nu are legatura neaparat cu faptul ca avem sau nu o familie

  9. Am crezut si eu vreo 6 luni ca nu putem avea copii. Ma asteptam sa iasa din prima, ca de altfel tot ce fac in general. M-am enervat si mi-am zis ca pana la urma nu conteaza daca avem sau nu copii, nu de aia m-am maritat si nici nu consider ca asta e singura meamenire pe lume. Si fix cand mi-am zis ca macar putem face dragoste fara stres am ramas gravida. Mi-a fost rau de numa, abia am asteptat sa nasc si pe al doilea nu-l mai fac nici sa ma plateasca cineva in aur :)). Poate in cativa ani oi uita dar deocamdata e Nu categori . Concluzia mea ar fi ca nu inteleg de ce unii oameni nu isi gasesc rostul fara copii. Conteaza viata ta, sa te simti tu implinit ca om in primul rand nu sa te implineasca copiii. Nu e cam egoist savrei un copil doar ca sa te simti tu implinita ca mama? Sincer, desi am trecut prin faze de genul asta, nu inteleg disperarea si frustrarea unor femei. Viata e frumoasa oricum, tu trebuie sa o faci frumoasa, nu un copil, nu un sot.

    • Draga yoyo, desi ma doare putin neintelegerea ta, o sa incerc sa iti explic…intai intrebandu te ceva. Cand ati decis sa aveti un copil ai simtit in adancul sufletului tau ca daca nu esti parinte , nu mai esti nimic? Ca nu mai poti respira, manca sau dormi numai in doi? Pentru ca eu cand m am hotarat sa am un copil doar atunci m am hotarat. Pana atunci m am considerat nepregatita sa il am.
      In privinta faptului ca doar un copilMa poate implini , nu nu doar un copil ma implineste pe mine , ci doar un copil ne desavarseste pe noi ca familie. Asta simt eu. E asa o dorinta egoista pentru un cuplu sa isi doreasca sa evolueze in ceva mai complex, mai ales daca se simt pregatiti?
      Daca tie ti ar lipsi un picior te ai considera egoista ca il vrei ca sa te simti intreaga? Nu cred .

    • Draga Talida, nu, n-am simtit ca daca n-o sa am vreodata un copil n-o sa mai pot exista/respira, etc. Iar la partea cu comparatia cu piciorul, daca nu l-as fi avut din nastere probabil ca nu mi-ar fi lipsit, pentru ca oricum nu stiam cum e sa il ai. Eu de exemplu nu vad culorile. Mi-am dat seama de asta destul de tarziu, dar paleta mea de culori se pare ca e mult mai restransa decat a tuturor celor din jurul meu. Si crede-ma ca nu imi lipseste sa vad mai multe, pentru ca nu stiu cum e. Nu are cum sa iti lipseasca ceva ce nu ai avut niciodata si nici nu sti cum ar putea fi. La partea cu doritul copiilor, am mai multe exemple in jurul meu care au ajuns la aceeasi disperare de care vorbesti si tu. Intrebarea mea este „de ce simti ca nu mai poti trai fara un copil? De ce vrei un copil neaparat?”. Parerea mea, din ce am vazut in jurul meu, te rog sa nu o iei personal ca atac direct pentru tine, este ca daca vecinul/prietena/verisoara mea are, vreau si eu unul. Ca ce frumos este, ca ce impliniti se simt cei care au unul si ce implinit m-as simti si eu daca as avea. Am vazut deasemenea multi oameni care au facut copii doar ca sa ii implineasca pe ei. Ce presiune pe acei copii! In primul rand eu zic ca tu ca persoana trebuie sa fii fericita ca ESTI, si atat. Apoi, ca ai un sot, o casa, un copil, etc acestea trebuie sa fie pe langa fericirea dinauntrul tau, fericire nedictata de nimeni si nimic, fericire care trebuie sa existe pentru ca tu existi. Si atat. Vad prea multi oameni care incearca sa se defineasca prin ceea ce au si sa simta un gust amar pentru ceea ce si-ar dori, dar nu au. Prea multe prietene din jurul meu se simt aiurea ca au 30 de ani si nu sunt maritate. Se gandesc ca un sot le-ar implini. Apoi se marita si fericirea vine, dar se termina repede, pentru ca se gandesc ca fara un copil familia nu e intreaga. Draga Talida, familia este deja intreaga in momentul in care iti gasesti persoana potrivita. Copilul nu se face ca sa intregeasca familia, ea este deja intreaga in voi doi. Copilul ar putea sa mai aduca ceva fericire si frumusete, dar mai mult de atat mi se pare sincer egoist sa ceri de la un copil. Copilul nu este dator sa faca fericit pe nimeni, asa cum nimeni si nimic nu este. Doar tu poti sa alegi sa fii fericita cu tine insati mai intai. Si apoi poate vor veni si restul, dar fi la fel de fericita si daca nu vin. Sper sa nu ma intelegi gresit, si sa nu ma judeci, dar gandirea asta mi-am format-o dupa lungi siruri de depresii, cateva tentative de suicid, cautarea fericirii in afara mea si alte greseli de genul acesta. De vreo cativa ani mi-am schimbat modul de gandire si sincer mi-as dori sa pot ajuta si pe altii sa vada cat de frumoasa poate fi viata, asa cum e ea.

    • Amada, imi permit sa ma bag si eu in vorba. Asa neintrebata. 🙂
      Nevoile de baza difera de la om la om. Cu mana pe inima iti spun ca eu te inteleg cand spui ca nu ai simtit o nevoie intriseca de a avea copii. Sunt la fel ca tine aici. Chiar nu simt ca asta are trebui eu sa las in urma: un copil iesit din mine.
      Pe de alta parte, sotul meu isi doreste copii facuti de noi mai mult ca orice. Nu mi-ar fi imputat vreodata daca nu as fi putut si nici nu cred ca am fi divortat din asta, chiar daca i-am explicat foarte clar ca in caz ca nu raman insarcinata de la natura, eu nu fac tratamente de fertilitate. Dar vad si simt in el ca asta e o nevoie de baza in cazul sau.
      Ideea e ca suntem diferiti, ca ce pentru unii nu e o piatra de incercare, pentru altii e o durere care nu va trece vreodata. Diferenta de nevoi si opinii e ceva normal, ca daca am fi toti la fel, lumea ar fi tare monotona.

    • Amanda, eu as vrea sa stiu cum ai reusit sa iti schimbi modul de gandire ca si eu incerc de ceva timp si desi am mai mult decat mi-as fi imaginat vreodata, tot am anumite anxietati si mi-e greu sa fiu multumita cu ce am si asta ma face sa ma simt vinovata si sunt intr-un cerc vicios. Ce anume te-a ajutat sa reusesti?

  10. Este destul de usor atunci cand ai copii sau porti unul in pantec sa spui ca rolul femeii nu este de a procrea si ca mama e cine te creste, asa ca adoptia este solutia. Insa o femeie care isi doreste un copil se va gandi intotdeauna cum ar fi sa il simta miscand in interiorul ei. Dupa ce am pierdut o sarcina, am asteptat 7 luni pana am reusit din nou. Si numai cine trece prin aceasta asteptare poate intelege durerea femeii care nu vede acele 2 liniute mult dorite. Si disperarea care te cuprinde, si faptul ca desi ai tot ce si-ar dori altii ca sa fie fericiti, sufletul tau e gol iar zambetul este fortat. Pt ca numai ochii tai stiu cate lacrimi varsa si cate sperante iti poti face de fiecare data cand o iei de la capat.
    Draga mea, ma rog ca Dumnezeu sa iti dea putere sa treci peste tot ceea ce sufletul tau simte, sau macar sa mai amelioreze cumva,candva durerea. Si poate chiar sa nu iti pierzi speranta,pt ca desi nu mai crezi,miracole inca mai exista. Curaj!

  11. Noi ne-am chinuit doi ani cu tratamente, pastile, operatii. Si cand ne-a confirmat sarcina doctorul eram in al noualea cer. Stiu cum e sa te intrebe lumea „da bebe cand faceti?” si tie sa iti vina sa le sari de gat si sa le spui sa isi vada de treaba. Talida daca teoretic ai cum sa ramai gravida eu iti doresc tot norocul din lume, si daca nu putere sa accepti situatia fara sa te prabusesti.

  12. Draga Talida, te imbratisam!

    Ar fi atat de multe de spus! Atat de multe, incat ar iesi un articol mai lung, decat al tau.

    De altfel, idee: poate Ioana va fi de acord sa publice si aceasta ”lamurire” ca guest post (articolul este original, nu o traducere).

    Daca nu, sa ramana macar drept comentariu, desi e cam lung.

    Prejudecati, clisee si “perle” despre infertilitate

    In lupta noastra impotriva infertilitatii, prea des intalnim persoane ale caror opinii despre infertilitate ne-au mirat sau chiar ne-au socat. Cateva au reusit chiar sa ne amuze, sa ne smulga un ras amar. Alegem sa punem aceste opinii pe seama necunoasterii si a neinformarii.

    Dorim sa combatem aceste prejudecati, sa oferim cateva raspunsuri celor care, din fericire pentru ei, nu sunt afectati de infertilitate.

    Speram ca aceste argumente sa fie totodata o «baza» pentru cuplurile care tocmai au constat ca se confrunta cu infertlitatea si se afla la inceput de drum in lupta cu aceasta boala, sa ii ajute in a infrunta mai usor opiniile multora dintre cei din jur.

    Pentru persoanele care nu se confrunta cu infertilitatea si care au ajuns pe blogul nostru, avem o singura rugaminte: nu va grabiti sa dati cu piatra!

    Un cuplu din sase (15% din populatia de varsta reproductiva) se confrunta cu infertilitatea, deci, statistic, aveti in jurul vostru membri ai familiei largite, prieteni sau cunoscuti care sufera din aceasta cauza, de cele mai multe ori in tacere. Tocmai din teama de a fi judecati, pentru a evita sa li se spuna rautati sau aberatii. Intrebarile de genul «da’ voi de ce nu faceti un copil, de ce sunteti egoisti?» pot sfasia. Nu va grabiti sa ii judecati si sa ii raniti pe cei care nu au copii. Poate nu pot avea, din motive care nu tin de vointa. Poate isi consuma tot timpul, toata energia si toti banii pe la usile cabinetelor medicale pentru infertilitate. Nu considerati aceasta problema ca ceva indepartat, care li se poate intampla numai altora. Nici parintii nostri nu au avut probleme de fertilitate, deci nu este exclus ca maine sa li se intample chiar copiilor vostri sa constate ca nu va pot face bunici, desi isi doresc din tot sufletul. Cititi cu atentie articolul nostru si incercati sa intelegeti. Infertilitatea este o boala. O drama psihica greu de imaginat aprioric. Empatia si intelegerea ajuta, insa. Atunci cand exista.

    Vom oferi contraargumente pentru urmatoarele prejudecati, aberatii si “perle”:

    1. Confuzia analfabeta dintre infertilitate si impotenta

    2. Reproducerea umana asistata medical (RUAM) ar fi o practica de tip eugenic

    3. Copiii conceputi prin RUAM ar fi handicapati / urati / prosti / extraterestri etc.

    4. Femeile care sunt nevoite sa apeleze la RUAM ar fi “babe”, sexagenare etc.

    5. Cei care apeleaza la RUAM / FIV ar fi niste egoisti atroce, carora nici nu le trece prin cap varianta adoptiei

    6. Copiii conceputi prin FIV ar fi copii nedoriti de Dumnezeu. (!!)

    7. FIV-ul ar fi un “avort multiplu” [sic!]

    8. Infertilitatea nu este o boala – ci ar fi un moft, FIV-ul fiind plasat in aceeasi categorie cu operatiile estetice.

    CONTRAARGUMENTE:

    1. Poate cea mai intalnita prejudecata este cea prin care se confunda infertilitatea cu impotenta. Am avut surpriza sa constatam existenta acestei idei chiar la persoane aparent educate, care dadeau impresia de a fi citit macar acele pagini din manualul de anatomie de clasa a opta.

    Se pare insa ca e nevoie sa precizam explict: infertilitatea nu inseamna impotenta! Infertilitatea este incapacitatea unui cuplu de a obtine o sarcina dupa un an de contacte sexuale neprotejate, iar impotenta este incapacitatea de a avea relatii sexuale.

    2. O alta idee complet eronata este ca reproducerea umana asistata medical (RUAM) ar fi o practica de tip eugenic (ameliorarea calitatilor biologice umane prin masuri genetice).

    Am auzit atat de des: “apeleaza la fiv pentru a avea copii blonzi cu ochi albastri”, “apeleaza la fiv pentru a alege sexul copilului” etc. In cadrul procedurilor de fertilizare in vitro medicii nu fac decat sa puna in comun ovulul si spermatozoidul, spre fecundare. Atat! Se creeaza, astfel, embrioni care nu difera cu nimic de cei obtinuti pe cale naturala si care sunt reimplatati in uterul mamei. Acestor embrioni nu li se alege sexul, cu atat mai putin alte caracteristici genetice!

    Recent, o clinica din Statele Unite a anuntat public ca face cuplurilor (nu celor afectate de infertilitate, ci celor care isi doresc un copil, in general) o “oferta” de selectare a caracteristicilor genetice ale viitorului copil. Consideram ca o astfel de situatie este o aberatie, suntem ferm impotriva unor astfel de practici eugenice! Consideram ca este doar inca o dovada cat de necesara si urgenta este initierea unei legi care sa reglementeze in domeniu si care sa impiedice excesele, caci atat timp cat nu este interzis, totul este permis. Dorim o lege care sa prevada ca in Romania reproducerea umana asistata medical va fi folosita exclusiv in scopul pentru care a aparut: obtinerea unei sarcini pentru cuplurile cu probleme de fertilitate.

    3. Copiii conceputi prin RUAM ar fi handicapati / urati / prosti / extraterestri etc. Da, am auzit-o si pe-asta. Pe de o parte, suntem acuzati ca am alege caracteristicile genetice ale copilului, pe de alta parte, suntem avertizati ca vom face copii debili. Repetam: in cadrul fertilizarii in vitro, medicii pun in contact ovulul cu spermatozoidul si reimplanteza embrionul in uterul mamei – nimic mai mult! Copiii care se nasc sunt exact la fel ca in cazul unei fecundari naturale – nici mai frumosi, nici mai urati etc. Primul copil nascut prin FIV, Louise Brown, este astazi un om perfect normal, in varsta de 32 de ani. Atat ea, cat si sora ei, Natalie, conceputa prin acelasi procedeu patru ani mai tarziu, sunt mame ale unor copii conceputi natural. [Sursa informatiilor aici.]

    In Occidentul anilor 2000, mai mult de 2% din copiii nascuti anual sunt copii conceputi prin reproducere umana asistata medical, iar studiile atesta ca nu exista diferente statistice intre acesti copii/adolescenti in raport cu copiii obtinuti prin fecundare naturala.

    4. Femeile care sunt nevoite sa apeleze la RUAM ar fi “babe”, sexagenare etc.

    Intelegem foarte bine cauza acestei perceptii, mai ales in Romania. “Cazul Adriana Iliescu” a provocat maree de cerneala si, ca intotdeauna, extrema se impune mai bine decat norma in constiinta publica. Nu, enorma majoritate a femeilor care apeleaza la fertilizare in vitro nu este constituita din “babe”. Noi, cele care realizam acest blog, avem o medie de varsta de 31 de ani, si asta in conditiile in care incercam de cativa ani, fiecare dintre noi, sa avem un copil (unele dintre noi au si reusit). Da, varsta inaintata poate constitui una din cauzele infertilitatii, insa, din pacate, nu exista limita inferioara de varsta care sa iti garanteze fertilitatea. Poti constata ca esti infertila la 18 ani. Sau poti avea la 23 de ani nesansa de a te confunta cu sarcini extrauterine care te lasa fara trompe, deci fara posibilitatea de a obtine natural o alta sansa, desi teoretic esti perfect fertila, in afara obstructiilor tubare.

    Precizam ca, tocmai, o lege in domeniu ar impiedica excesele, intrucat in legile europene este precizata de obicei o varsta maxima pana la care femeile pot apela la ajutorul medicinii pentru a obtine o sarcina, care de obicei corespunde cu varsta reproductiva naturala (43 – 45 de ani).

    5. Cei care apeleaza la RUAM / FIV sunt ar fi niste egoisti atroce, carora nici nu le trece prin cap varianta adoptiei.

    FIV-ul si adoptia nu se exclud, uneori chiar se succed. Nu suntem impotriva adoptiei, dimpotriva! In nucleul fondator al Asociatiei SOS Infertilitatea exista parinti prin adoptie si persoane care au obtinut deja atestatul si sunt in curs de a adopta, demers care, din pacate, este dificil si de durata.

    Cerem insa nu se nege dreptul persoanelor hipofertile de a incerca sa aiba un copil biologic. Incapacitatea de a obtine sau de a pastra o sarcina este o conditie medicala, o boala, iar daca exista solutii medicale pentru aceasta situatie acestea trebuie incercate de catre pacient.

    6. Copiii conceputi prin FIV ar fi copii nedoriti de Dumnezeu. (!!)

    Mda, am auzit-o si pe-asta. Infertilitatea este o boala, FIV-ul este un mod de tratare a ei, deci copiii obtinuti in urma RUAM sunt o victorie asupra bolii, altfel spus o vindecare. Unui cardiac nu i se cere sa nu isi trateze boala pentru ca “asa a vut Dumnezeu”, de ce sa i se spuna asta unui om afectat / bolnav de infertilitate?! Daca acesti copii se nasc este pentru ca Dumnezeu a dorit ca ei sa se nasca. Mai mult nu spunem, ca devine penibil.

    7. FIV-ul ar fi un “avort multiplu” [sic!]

    Am avut socul de a primi mesaje, pe filiera unor grupari de orientare crestin-ortodoxa, prin care ni se spunea ca fertilizarea in vitro este un “avort multiplu” (sic!!), intrucat sunt unii embrioni care mor in timpul procedurii.

    Precizam urmatoarele (spicuiri din raspunsul oferit la aceste mesaje): pe cale naturala, sansele de conceptie sunt de 20-25%; deci in trei sferturi din cazuri, ovulul oricum nu se fecundeaza si …moare. Procentul in cazul in care se face fecundarea in eprubeta este acelasi! Asta ca prima etapa. Apoi, dintre embrionii rezultati, care pot fi doi-trei sau, in cazurile fericite, cinci-sase. De obicei, se implanteaza doi (foarte rar se pun trei si extrem de rar se obtine o sarcina tripla). In cazul in care raman embrioni evolutivi, acestia se congeleaza in vederea unei implantari ulterioare. Acele cupluri care ajung la fiv sunt cele care isi doresc copii din tot sufletul si sunt foarte preocupate de binele copiilor lor incipienti!

    Revenind la cifre si la comparatia cu conceptia naturala. Cu siguranta nu stiati, dar rata avorturilor spontane in primul trimestru de sarcina este de 25%!! Daca se adauga avorturile menstruale (sarcini nestiute – care sunt considerate de cate femei simple intarzieri ale menstruatiei, dar in fapt este o nidare care nu reuseste sa evolueze), procentul depaseste 30%. O sarcina naturala din trei se incheie printr-un nedorit avort! Statisticile arata ca cifrele in cazul sarcinilor obtinute prin fiv nu difera cu nimic!

    Iar o data instalata, o sarcina obtinuta prin fiv nu difera CU NIMIC de o sarcina naturala.

    Concluzia: in procesul de conceptie naturala, “pierderile”, avorturile spontane si opririle din evolutie ale fatului exista. Ce sa facem, sa nu mai fim de acord cu conceptia pe cai naturale?!

    Singura problema reala este cea a reductiei embrionare, care intr-adevar este un avort. Fiv-ul nu implica insa reductia embrionara, care este o circumstanta marginala, nedorita si regretabila. Reductia embrionara se face in cazurile complicate si EXTREM DE RARE ale unor sarcini cu tripleti sau+, si doar in conditiile in care medicii decid ca este pusa in pericol viata celuilalt/celorlalti fetusi si/sau a mamei. Insa nimeni nu “ucide” embrioni, in nici un caz parintii, care isi doresc din tot sufletul acesti copii.

    8. Infertilitatea nu este o boala – ci ar fi un moft, FIV-ul fiind plasat in aceeasi categorie cu operatiile estetice

    …No comment. Chiar ne e greu sa raspundem, fara sa ne infuriem. Dar da, sunt oameni capabili sa spuna asta. Nu le dorim decat sa nu afle vreodata direct in ce masura dorinta de a avea un copil este un “moft” comparabil cu a-si scoate coastele pentru a avea talia mai subtire. Iar pana atunci, daca nu sunt capabili de empatie, macar sa taca!…

  13. Buna seara! Un subiect delicat,pe care l-am urmarit de cand am aflat despre situatia Talidei..Poate ca scriind aici ma voi mai descarca putin,voi lasa aici putin din cei 7 ani de incercari,de tratamente..diagnostice,doctori din diferite zone ale tarii ca sa nu mai spun de frustrari,intrebari …rugaciuni,familia care te preseaza,prieteni care fac acelasi lucru..si cunostinte pe care le revezi in timp si intreaba „te-ai maritat?cati copii ai?nu vrei sa ai?pai nu mai sta..ca e tarziu,cred ca dormiti prea mult…etc”.Fara sa vreau raspund la fel,o perioada,apoi schimb discursul…apoi ma relaxez..si o iau de la capat!Cum sa explici ca plangi in fiecare luna,in acea zi din luna…de 7 ani incoace,poate in primii doi ani treci mai usor peste nereusite,apoi te apasa…mai greu si mai rascolitor.Acum 2 ani am facut 2 inseminari la recomandarea doctorului meu (excelent..excelent -sunt spusele lui de dupa fiecare inseminare) ,doar ca nu,nu a fost sa fie cu 2 liniute pentru noi..Acum ne gandim la Fiv…Doamne ajuta sa fie bine! Felicitari Talida pentru puterea si dragostea voastra si oricand simti ca e momentul , da-ne curaj si noua!pupici

  14. Te inteleg ca este tragic pt tine, dar pana la urma asa e fiinta umana. Vrea cu disperare ceva ce nu poate avea. Mai bine te concentrezi pe alte lucruri frumoase in viata. De ce te-ai concentra doar pe ceva ce nu poti avea?
    Eu am ramas insarcinata cand nu eram pregatita pt un copil. Iti schimba total viata. Nu mai poti face tot ce vrei. Nu te mai poti bucura de multe lucruri.

    • „pana la urma asa e fiinta umana. Vrea cu disperare ceva ce nu poate avea. Mai bine te concentrezi pe alte lucruri frumoase in viata.” – nu cred ca Talida vorbea despre dorinta ei de a avea o masina cool sau o casa cu piscina. Un copil nu e un lucru pe care iti pui in gand sa-l ai si cand nu reusesti – asta e, ghinion, lasa ca o sa-mi cumpar o posetuta ca sa ma simt mai bine.

      Intr-o discutie de acest gen nu este ok sa vii si sa spui ceea ce spui tu. Tu esti ca omul bogat care, intr-o discutie in care cineva se plange ca nu are ce manca tu vii si spui – dar la ce-ti trebuie domle atata mancare, uite, eu care mananc toata ziua m-am ingrasat, vrei sa patesti ca mine? Cu alte cuvinte, daca te stii ca stai prost la capitolul compasiune mai bine te abtii.

      Ca sa intelegi cam cat de jicnitoare poate fi replica ta, un stil asemanator de raspuns ar putea fi: pai cine te-a pus draga sa faci copii cand prezervativele sunt asa de ieftine? Tu ai spune vreodata asa ceva unui om care se plange de copiii lui? Presupun ca nu…

  15. Pentru cine nu cunoaste problemele, sentimentele ce te incearca cand te regasesti in aceasta situatie e usor sa dea sfaturi si solutii. Ai punctat bine cand ai spus ca te simti amputata, simti ca lipseste o parte din tine, nu te simti intreaga, lipseste ceva, si acel ceva te sfasie pe dinauntru, si nu, nu ai voie sa te plangi, sunt atatia in situatia ta, poti adopta, las ca o sa vina si la tine… Cuvinte grele din partea unor oameni care nu pot, nu stiu sa se puna in situatia ta. Oare cum ar fi pt ei, daca nu ar putea sa aiba un copil, daca le-ar lipsi bucuria cele 9 luni de graviditate? Am fost in situatia ta, o perioada neagra in viata mea care ma bantuie si acum insarcinata fiind. Oricat de optimista vreau sa fiu, ma sperie adesea gandul ca as putea pierde si sarcina asta.. O perioda chiar am crezut ca voi ajunge la infertilitate in urma unei sarcini extrauterine care m-a lasat fara o trompa. Traiam cu frica ca s-ar putea intampla din nou si voi pierde si cealalta trompa. S-a intamplat sa raman din nou, doar ca am pierdut sarcina. Acum sunt la a treia, privesc increzatoare spre viitor, doar ca inca ma bantuie trecutul, nu pot sa ma despart de el si sa privesc doar in fata. Sfaturi o sa vina din toate partile, de la toti cunoscutii si necuniscutii, de la persoane binevoitoare ca vrei, ca nu vrei, tu insa incearca sa-ti menti echilibru, ca sa spun asa, nu te lasa doborata pt ca degeaba incerci sa le explici ce-i in sufletul tau, ei nu pot intelege atata timp cat nu sunt in aceeasi oala cu tine. Dar sa stii un lucru Talida, minuni exista si se intampla in fiecare zi, iti doresc sa ai si tu parte de o minune in viata ta, nu-ti pierde speranta!

  16. Cred că este pentru prima dată (din ultimii 6 ani) când reuşesc să scriu ceva, fără să plâng. Sper doar..să nu plâng, până la finalul comentariului..
    Am plâns în ultimii 6-7 ani, cât pentru o viaţă întreagă. Mi-au secat lacrimile..mi-a secat şi sufletul.
    Dacă cineva, cândva..mi-ar fi spus..că nu voi putea da naştere unui copil, i-aş fi râs în faţă. Cum e asta..eu, care nu am luat niciodată anticoncepţionale..nici o sarcină, nici un avort, sănătoasă dpdv ginecologic..etc. nici nu concepeam aşa ceva. Însă, viaţa mi-a dat o palmă grea, nu pe un obraz..ci, pe ambii.
    După analizele de preconcepţie şi alte câteva specifice fertilităţii, la vârsta de 34 ani am fost diagnosticată cu menopauză precoce. La început, am crezut că este nebun de legat, medicul respectiv, aşa că l-am schimbat rapid.
    Am intrat apoi, într-un iureş de nedescris. Analize scumpe şi costisitoare, investigaţii, tratamente hormonale puternice, iar analize, iar investigaţii..operaţii laparoscopice, alte operaţii de eliminare chisturi datorate stimulărilor hormonale mult prea dese. Şi din nou..inseminări artificiale, FIV-uri nereusite..FIV-uri oprite la jumătate pentru că organismul meu refuza să mai coopereze. Bani (enorm de mulţi bani..pentru salariile noastre mici) cheltuiţi în zadar, credite la bănci făcute pentru FIV-uri nereuşite, depresii, plânsete, inimi sfâşiate (a mea şi a soţului), timp în care absolut toate prietenele, nepoatele, verisoarele mele, rămâneau însărcinate pe bandă rulantă. Timp în care..toată lumea, dar absolut toată lumea ne întreba invariabil: „voi când aveţi de gând să faceţi un copil?”.
    Îi mulţumesc în fiecare zi şi secundă a vieţii mele, bunului Dumnezeu, că mi-a dat un soţ minunat, care mi-a fost alături din toate punctele de vedere. Mi-a dat putere, încredere şi m-a susţinut psihic, după toate căderile şi depresiile mele şi nu m-a făcut..să mă simt vinovată de ceva. În fond..el nu are nici o vină că soţia lui e infertilă..
    Nu ştiu de ce a ales Dumnezeu să fiu aşa. Nu-mi mai pun întrebări. Am obosit şi fizic şi psihic. Au fost ani si ani de zile..în care nu am plecat nicăieri în vacanţă pentru că nu ne permiteam. Toţii banii noştri se ducea pe tratamente, investigaţii, proceduri. Am ales să ne oprim aici. Ar mai fi o variantă..să facem FIV cu donatoare de ovocite (în altă ţară), dar, dpdv financiar chiar nu ne mai putem permite. Şi nici nu ştiu dacă mai pot face faţă unui eventual eşec. Am obosit şi nu mai pot să lupt. Deja am 40 ani…. au trecut 7 ani din viaţă, luptând pentru un vis.
    Probabil că Dumnezeu are alte planuri pentru noi. Undeva în lumea asta, există un copil care ne va fi destinat nouă. Sunt sigură de asta. O luăm pe un alt drum acum..cel al adopţiei. Probabil că aici trebuia să ajungem. Nu ştiu ce va urma..nu ştiu cât de greu va fi (deja, amândoi avem peste 40 ani acum), dar ştiu că în curând vom deveni părinţi şi un copil ne va spune „mama” şi „tata” şi acel copil, va fi al nostru. Nu ne dăm bătuţi, chiar dacă nu mai suntem tineri.

  17. Sunt perfect de acord cu ceea ce a scris Amada, si ii doresc Talidei sa gaseasca echilibrul interior si frumusetea vietii pe care o are deja, sau pe care si-o poate construi ea. Sunt atatia oameni care au gasit fericirea fara a avea copii!

    As vrea sa adaug ceva legat de oamenii care intreaba un cuplu cand face copii. Este o intrebare extrem de intima si este lipsa de bun simt sa intrebi asa ceva, o atitudine des intalnita in culturile latine, carora le pasa ce face capra vecinului (nu este vorba doar de romani). Discutia aceasta trebuie sa aiba loc intre cele 2 persoane, fara nici o alta persoana din exterior. Orice ar fi, nici una din situatii nu este ok:
    – sunt infertili si probabil ca intrebarea rasuceste cutitul in rana
    – daca chiar vor asta acum, vrei sa stii momentul exact in care vor concepe copilul? vrei sa te invite si pe tine?
    – inca nu s-au gandit la asta, si in cazul asta mai mult ii presezi si le influentezi decizia (nu mi se pare normal sa faci copii doar din cauza presiunii sociale: pentru ca parintii tai sau vecinii te bat la cap)
    – nu vor copii, si nu are sens sa explici asta unei persoane care crede ca asta este sensul vietii
    – vor sa faca copii mai incolo, si daca revii cu intrebarea dupa o vreme poti da peste primele 2 situatii. Cu ce te ajuta sa stii cand vor avea ei copii?

    In concluzie intrebarea asta nu are nici un sens, si nu face decat sa puna presiune asupra cuplului. As vrea sa inteleaga mai multa lume ca nu este in regula sa pui o astfel de intrebare.

  18. Salut,
    Nu pot sa spun ca inteleg in totalitate ce simti, fiindca nu am trait niciodata atat de intens acest sentiment (mai mult au fost vreo doua trei ganduri, dupa o tentativa nereusita de a ramane gravida).
    Dar am o intrebare oarecum mai rece si mai pragmatica. Mai are sens sa te chinui pe tine, cu ganduri negative, controale si alte minunate sfaturi primite de la cei din jur? Oare varianta adoptiei nu ar fi o alternativa?
    Adoptia nu inseamna neaparat calea cea mai usoara, dar sunt atat de multe sufletele, care vor un dram de iubire. Si al tau are atat de multa iubire de oferit.
    Nu astept un raspuns. Nu sugerez ca e cea mai buna cale. Nu vreau sa ma inscriu in clubul celor care se pricep sa dea sfaturi. Doar zic si eu.
    Vezi tu cum reactioneaza sufletul tau la gandul asta. Pana la urma e alegerea ta, oricare ar fi ea. Si sigur e cea mai buna decizie a momentului.

  19. N-am crezut că mie și soțului ni se poate întâmpla. Primii doi ani de căsnicie ne-am protejat fiindcă nu eram pregătiți… trebuia să renovăm un apartament, să găsim o stabilitate financiară ca să putem aduce pe lume un copil în condiții optime. Apoi am zis că gata, putem ”da drumul” la copii. Aveam sentimentul că se va întâmpla curând. Dar n-a fost așa, și lunile de încercări au devenit ani. Cam la un an jumate ne-am hotărât să facem analizele. Am făcut eu o serie, apoi soțul o spermogramă. Rezultatul lui ne-a șocat: ”0” spermatozoizi. Cu mâinile tremurânde am întors foaia cu rezultatul pe toate părțile sperând că am citit aiurea. Apoi ne-am dat seama că nu era nimic greșit. Din acel moment ne-am prăbușit. Eu nu am mai continuat analizele și am lăsat lucrurile așa cum erau, preferând să nu ne mai gândim la asta o perioadă. Nu mai spun… în jurul nostru toată lumea procrea. Fiecare veste a unei noi sarcini sfâșia inimile. Toată lumea putea, noi nu. Am primit și noi sfatul cu relaxarea. Ne-am și relaxat, am încercat și tratamente naturiste, ne-am și războit cu divinitatea, ce mai… am trecut prin toate stările. De nenumărate ori am stat și ne-am limpezit mințile și sufletele încercând să aflăm ce lecție avem noi de învățat în această viață. Poate că trebuie să ne resemnăm… poate că nu. Poate e de vină karma strămoșilor noștri… Într-un final ne-am hotărât să apelăm la o clinică de fertilizare. Era februarie anul trecut. Am decis să mai așteptăm o lună, să se încălzească afară pentru că urma să facem multe drumuri, noi fiind din provincie. La sfârșitul lunii martie am cumpărat un test de sarcină. Nici acum nu știu de ce. Nu mai folosisem de mulți ani și menstruația nu întârziase încă. Poate vroiam să simt emoția verificării testului? Ce șansă aș fi avut să fie pozitiv? După atâtea verdicte negative, lună de lună, unul nou ce rău mai putea face? Am stat cu ochii pe banda testerului urmărind prima linie roșie cum se evidențiază. Am mai așteptat și parcă am zărit o umbră în locul celei de-a doua. Am arătat soțului și a văzut și el. Neîncrezători ne-am privit unul pe celălalt și am decis să mai luăm un test. Am mai făcut încă 3, în zile diferite și rezultatul era același, din ce în ce mai evident. Nu am crezut cu adevărat până nu am văzut mogâldeața pe monitorul ecografului și i-am auzit bătăile inimii. Iar astăzi, când privesc mica făptură de lângă mine, atât de minunată, aproape că uit disperarea prin care am trecut. Spun ”aproape” fiindcă vreau să-mi amintesc întotdeauna că acest copil ne-a fost dăruit, nu l-am făcut. Ce a funcționat? Gândirea pozitivă? Nu am gândit totdeauna pozitiv. Tratamentele? Nici tratamentele nu le-am urmat ca la carte. Relaxarea? Uneori am fost, uneori nu. Credința? Nici credință nu am avut mereu. De aceea m-am rugat ”ajută, Doamne, necredinței mele!” Nu am călcat pragul multor biserici și mănăstiri. Astfel că nu știu care a fost rețeta. Și nu cred că a existat vreo rețetă. Dimpotrivă, cred că nu noi am făcut ceva ca să ni se întâmple. Pur și simplu ni s-a dăruit.

    Am născut acum o lună jumate o fetiță dulce, de nota 10. Mi-am dorit-o enorm, am trăit și trăiesc lucruri pe care nu le mai speram: sarcina, nașterea, maternitatea. Înțeleg durerea și frustrarea pe care le aduce infertilitatea. Poate singurul ”sfat”, dacă pot să-l numesc așa, este acceptarea. Să fii pregătit să accepți oricare din variante. Viața poate fi minunată indiferent de cursul ei. Știu, e ușor să spui asta când ai obținut ce ți-ai dorit. Și totuși nu exclude faptul că se pot întâmpla și miracole, acel 1% șansă ca totul să se răstoarne.

    Îmi cer scuze că m-am lungit. Este prima oară când comentez. Am rezonat mult prea mult cu acest articol ca să citesc și doar atât.

  20. Se pare ca sunt primul barbat care comenteaza aici. Aduce oarecum a terapie de grup ce facem, dar si noi trecem exact prin aceiasi situatie. Cazul Talidei e tras la indigo cu diferenta ca eu ca sot ma simt in aceasi masura afectat. E o drama comuna. Sotia mea are tiroida autoimuna descoperita din intamplare la 31 de ani. Desi ne stim de mai bine de 12 ani nu stiu ce a fost im mintea nostra de nu am incercat sa avem copii mai devreme. Dupa tratamente nivelul TSH ului s-a stabilizat asa ca am inceput sa ne gandim la bebe. Si tot incercam de 3 ani dar fara rezultat. Anul trecut am incercat si un FIV (nu eu, sotia:) dar nu a fost sa fie desi a facut toate analizele si tratamentul de stimulare. A avut numai cinci ovocide din care numai una a ajuns la maturitate si a fost fertilizata i v. Medlife-ul (caci acolo am facut) a fost foarte onest cu noi (desi adevarul a durât) si ne-a lasat sa intelegem ca nu isi are rostul sa mai incercam FIV in felul acesta pt ca aruncam banii pe fereastra. In schimb ne-au sugerat o clinica din Cehia care face FIV cu ovocite de la donatoare necunoscuta. Desi nu e chiar usor pt o femeie sa accepte asta, sotia mea e un erou. Asadar suntem acum in pregatiri pentru urmatorul FIV. De ce Cehia? Pentru ca legislatia de acolo permite FIV cu ovocite de la donatoare necunoscuta, iar clinica la care mergem se ocupa de selectia donatoarei conform descrierii noastre garantand totodata confidentialitatea. Simtim ca suntem pe drumul cel bun desi trecem acum prin niste furci caudine teribile. Dar va fi bine. Suntem convinsi.
    Asadar Talida, solutii ar fi.

    • O Daaa! Ma simt dator sa dau vestea aici. A urmat pasii descrisi mai sus si e bine , e insarcinata. Acum sper sa fie bine pana la capat.
      Multumesc stiinței, e cea mai plauzibila dintre dumnezei.

    • Poveste cu final fericit. Si o alta sta sa inceapa. Vom deveni parinti in aproape o luna. Sotia mea e in luna a opta si mi se zbarleste pielea de bucurie cand scriu asta. A fost bine pana acum din cate inteleg de la ea.
      Va sfatuiesc sa urmati exemplul, bineinteles daca sunteti despusi la soiul asta de sacrificii.

      PS Va fi o fetita.yupiii

    • Si inca ceva daca am voie sa o spun, nu e publicitate:
      Am fost aici: http://www.ivfzlin.ro/

      Si inca inca ceva. Sa ma scuzati daca am scris prostii in prima mea postare, sunt barbat… you know 🙂 **ovul ≠ ovocit**

  21. Hmmm, complicat!
    Cine are sa ii creasca, cine nu sa nu-i doreasca 😉

    Imi pare rau sa aud ca o femeie care vrea sa devina mama nu reuseste din cauze fiziologice. Pe de alta parte, eu sunt super fertila. Stiu ca pare absurd sa spun asta la o postare despre inferitiliate. Spun asta ca sa intaresc proverbul de mai sus. Am deja trei copii, mi-am dorit unul, nici pe ala nu-s sigura ca l-am dorit eu sau ca asa-i trendul. Am folosit 2 metode contraceptive care au dat gres si mi-a fost pus un diagnostic de infertilitate. Rezultatul? Trei feti logofeti 😛 (Nu-mi pare rau, ca-i ador si imi umplu bratele de dragoste si inima de caldura in fiecare zi)
    DAR
    Am ajuns sa-mi fie frica sa fac sex si zau ca pe undeva va invidiez ca puteti sa faceti orice fara teama.

    Asa ca, desi pare superficial, „cine are sa ii creasca…..”

    • Cat de insensibila poti fi, Laura.
      Auzi, a ajuns sa-ti fie frica sa faci sex. De prezervativ ai auzit?

  22. Talida, sunt in aceeasi situatie cu tine, inteleg bine ce simti. De 8 ani trec prin asta.
    Ca sa poti sa rezisti intrebarilor celorlalti prea curiosi, am descoperit, dupa multa vreme in care am suferit si-am plans, ca nu trebuie sa dai prea multe detalii. Sa spui lumii intregi ca esti infertila, sa le descrii problemele tale nu cred ca te va ajuta, ci te va adanci mai rau in tristete. Mie stiu sigur ca nu-mi face deloc bine sa-mi dezvalui sentimentele sau durerile – sunt multe persoane care pun intrebari numai din curiozitate. Sa-ti dezvalui durerea in fata lor e ca si cum ai arunca aurul in noroi si te-ai astepta sa fie curatat. Eu acum ii las sa vorbeasca, zambesc si nu mai spun nimic, pot sa judece si sa spuna orice; eventual le multumesc de grija daca imi dau sfaturi ce sa fac. Incearca sa faci asa, o sa vezi ca vei trece mai usor peste intrebari; oamenii nu pot intelege prin ce trecem. Daca cineva n-a trecut printr-o situatie nu are cum sa o inteleaga si atunci e mai intelept sa nu ne asteptam de la ei sa reactioneze intr-un anume fel.
    Greutatea aceasta sufleteasca de a nu putea avea copii apare si datorita faptului ca-i vedem pe ceilalti ca au, acest lucru pune o presiune asupra noastra, ne face sa ne dorim si mai mult.
    A avea un copil nu este totul pe lumea asta, parerea mea e ca noi nu trebuie sa facem gesturi disperate pentru a avea neaparat unul, cu orice pret, inclusiv cu zeci de tratamente chinuitoare si care distrug sanatatea si care pot atinge si unele limite mai putin morale.
    Personal eu am optat pentru adoptie, am depus dosarul anul trecut si acum asteptam, cu rabdare.
    Un parinte spunea – referitor la situatia multor cupluri tinere care nu pot avea copii – ca se intampla lucrul asta „ca sa se mai aranjeze si niste orfani” 🙂
    Daca simti ca ai o anume dragoste de oferit, o dragoste altfel decat cea pentru sotul tau, daca simti ca-ti lipseste un copil din brate … gandeste-te si la adoptie.
    Si daca nu simti sa faci acest pas, sa adopti, atunci nu-l face. Tine minte ca intotdeauna exista o sansa, oricat de mica si orice ar spune doctorii. S-au mai intamplat lucruri imposibile pe lumea asta.
    Fii fericita si iubeste-ti sotul, bucura-te ca va aveti unul pe altul!

  23. Imi pare rau sa aud din ce in ce mai multe persoane ca au probleme in a concepe un copil. Ne-a luat 4 ani sa facem un copil , analize peste analize si 4 IA-uri. Situatia nu era una roz, eu cu un ovar, cu o malformatie a uterului , el cu un diagnostic de astenoteratozoospermie. Doctora la care am mers ne-a spus din start ca in mare parte din cazuri sarcina nu o obtii dupa primul IA, al doilea si ca de multe ori dupa cateva incercari de IA sarcina vine natural. Asta s-a intamplat si la noi . Dupa a 4 a inseminare ne-am hotarart sa luam o pauza de la monitorizari de ovulatie, injectii de stimulare, injectii de spargere a foliculului si „partide” programate.
    Am primit de la medicul de familie o schema de tratament ” de facut copii” :))) , pe care in prima faza am luat-o in ras dar am zis ca nu avem ce sa pierdem, in mare parte era vorba de vitamine si minerale. Schema de tratament era pentru 2 luni si minunea s-a intamplat la o luna si jumatate dupa ce sotul a inceput tratamentul

    Parerea mea este ca o data cu diagnosticul de infertilitate vine si stresul. La noi sunt convinsa ca sarcina a venit pentru ca am reusit sa ne relaxam, sa luam o pauza si sa ne bucram unul de altul.

    Iti doresc multa bafta si iti doresc sa iti apara in cale, asa cum ne-au aparut si noua, oamenii potriviti la momentul potrivit.

    • Buna Mada,si noi neconfruntam cu aceasta problema de 2 ani de zile.Si sotul meu sufera de astenoteratozoospermie.Imi poti trimite si mie daca mai ai schema de la medic pt sotul tau?Ne-am saturat de bani aruncati pe analize si tratamente inutile.

  24. Este si povestea mea. O retraiesc, din pacate. Ne-am mai dori un copil…Unul, minunat, ne-a fost daruit. Sfatul meu: nu renuntati!

  25. Fetelor atit de des deja se intilneste aceasta problema, in fiecare zi minim un cuplu afla ca sunt infertili…
    Eu si sotul meu nu planificam sa concepem un copil dar am obsrvat dereglari ale ciclului menstrual deja de 5 luni, am decis sa fac o vizita la ginicolog, atunci si stabilind diagnozul de menopauza prematura la virsta de 29 de ani. Acum regretam ca nu am inceput sa ne gindim la o faminie completa mai devreme deoarece acum cit nu ne-am stradui nu are rost. Doctorii au zis ca solutia este FIV cu ovocite donate…Niciodata nu m-as fi gindit ca nu voi avea ocazia sa tin in brate micutul meu. Dar datorita tehnologiilor de reproducere asistata, problema infertilitatii devine transparenta pentru cei care au resurse financiare suficiente pentru a o elimina. In Romania exista o multime de clinici unde se practica FIV, dar multe femei se pling de numeroase incercari fara rezultat, de aceea ele apeleaza la Clinicile pe peste hotare, la fel cum am facut si eu, deoarece nu am gasit o donatoare anonima. Am apelat la Clinica Biotexcom unde am facut procerura fiv, din fericire am reusit din prima incercare, multumita doctorilor competenti si managerului care ne-a sustinut pe tot parcursul procedurii, acum sunt mamica a unui baietel foarte dragut si sanatos. Eu si sotul meu suntem nespus de fericiti ca am reusit si ca acum suntem o familie completa. ))

  26. Corina, eu tot am facut procedura FIV (cu ovule donate) la clinica Biotexcom, de 2 ori, prima oara am reusit dar a incremenit, iar a 2-a oara am facut am reusit si sa nascut fiul nostru Alexandru, care acum are 8 luni, multumita lor acum sunt mamica. Cred ca in curind iarasi vom apela la serviciile lor. Va doresc la toate fericirea materna)))

  27. Dragilor, ma bucur sa aud ca tot mai multe femei de aici sau de pe alte forum-uri ne bucura cu rezultatele lor, aceastea ne fac sa nu renuntam si sa tindem spre rezulate pozitive.
    E atit de minunat faptul ca exista posibiliatea de a concepe un copil cu ajutorul tehnologiilor de reproducere asistata, acum exista o multime de clinici care efectuiaza procedura FIV, insa exista cazuri in care sunt nevoie de ovocite donate sau chiar de mama surogat, si este foarte greu sa gasim o donatoare sau o mama surogat de incredere aici in Romania, suntem nevoiti sa apelam la clinicite din strainatate, asa cum au facut Valeria si Corina care au apelat la clinica din Kiev, Ucraina, BIOTEXCOM. Exista multe clinici si in alte tari unde unde nu este interzis prin lege astfel de proceduri, precum: SUA sau India. Multe cupluri apeleaza la tara vecina, Ucraina, pentru a putea sa-si implineasca visul de deveni parinti, fara a fi amenintati sau santajati de catre mamele surogat si sa fie siguri in starea de sanatate a ei sau a donatoare de ovocite. Trebuie sa alegem cu atentie clinica si doctorii carora va veti incredinta sanatatea si timpul, pentru a aduce pe lume un puiut.

  28. Dragilor, va rog din suflet, ajutati-ma sa gases un ginicolog bun sau o clinica unde vor putea sa ma ajute, nu conteata daca e in alt capar al Romaniei sau chear in alta tara! Eu si sotul meu deja de 4 ani ne dorim un bebelus, dar Domnul inca nu ne-a dat…
    Am facut o droaie de investigatii, am alergat pe la multe clinici, ba intr-o parte ba in alta, si asa fara sfirsit…apoi am cazut in depresie si am lasat totul pentru un an si acum iarasi am inceput totul de la zero. Am fost cu sotul meu la o clinica din Romania, si mi-au pus diagnosul ”Hidrosalpinx unilateral” (pina acum asa ceva nu mi sa diagnosat). Doctorul a inceput deodata sa imi zica cit trebuie sa platesc pentru analize, apoi pentru operatie, preturile fiind enorme, dar sotul mi-a zis ca ar fi bine sa ne adresam in alta parte… fetelor ce sa fac… sfatuiti-ma va rog, sunt disperata si speriata…

  29. MADA,
    te rog mult daca poti sa imi spui si mie ce schema de vitamine si minerale a luat sotul tau pentru astenoteratozoospermie? Multumesc mult!

  30. La Biotexcom este o echipa excepționala. Nimeni din cadrul clinicii nu te va face să nu te simți bine. Și așa ajungem acolo destul de disperate. Așa că mergeți cu încredere și nu mai pierdeți vreme, bani și nervi în țara noastră. Eu abia m-am întors de la Fiv. Azi am facut un prim test de urina și este pozitiv. Am fost extrem de impresionata de cât de dedicata este d-na doctor profesiei pe care o practică. Este un medic și un om nemaipomenit. Biotexcom sunt cei mai buni!

  31. Bună ziua! Suntem un cuplu din Cluj, suferim de infertilitate. Ne-am programat la clinica Biotexcom pentru serviciile respective. Suntem foarte disperați…Din moment ce eu și soția mea nu avem posibilitate să zburăm la Ucraina, din păcate… Din aceasta cauză vindem rândul la clinica de reproducere umană asistată BIOTEXCOM!!! Vindem rândul cu 2 mii de euro, deci o să faceți economii colosale, fără timp pierdut pentru așteptare! milleniummarin@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *