Datul în bărci la mall

Eram cu Sofia la mall în căutare de timp de calitate în două. Nu l-am găsit, dar a fost plăcut, am mîncat o salată bună, am dansat puțin, am băut un fresh, am plecat acasă. În mod normal evit mallurile cu aceeași încăpățînare cu care evit spitalele și policlinicile, dar afară erau minus 10 grade, în casă ne zaharisiserăm cu toții, așa că am lăsat bebelușul acasă tot dezorientat de lipsa-mi și am ieșit la mol noi două demoazele. M-am și pieptănat special pentru asta.

Acolo, treburile obișnuite. Muzică de-ți sparge creierul, lume ca la balamuc, reclame cît casa în miljocul culoarelor. Sofia e destul de liniștită în mall, nu aleargă precum caprele sălbatice, așa că o las să facă ce vrea ea și merg în urma ei, dacă nu cumva vrea să mă ia de mînă. Ne mai oprim în dreptul vitrinelor, ea se miră că ce slabe-s manechinele de plastic, mergem mai departe la toboganul de piatră, unde-i place ei mult. De locurile de joacă nu ne apropiem, aud de la 50 de metri cum tușesc și mucesc acolo zeci de micuți. Lăsați, ne e bine așa, sănătoși, deși puțin plictisiți.

Ea se dădea pe tobogan la foc automat, eu o priveam de pe o băncuță la cinci metri de scări. Lângă mine, un tătic cu oarecare chelie și oarecare burtică. Băiețelul lui de vreo 4 ani se dădea și el pe tobogan. Lângă noi, o domnișoară de la piscina cu lebede-bărci gonflabile. Tăticul încearcă o conversație cu mine:
– Și, veniți des pe-aici?
– Da, venim în vizită la soțul meu, e badigard acolo la salon, îl vedeți, dada, cel cu alură de frigider cu două uși, nu că e drăguț? îi răspund cu sprânceana ridicată.

Se întoarce brusc cu spatele la mine și o atacă pe căprioara cu lebedele:
– Nu prea se dă lumea-n bărci, hă?
– Nu prea, e cam plictiseală, zice domnița arătându-și toți dinții într-un zîmbet recunoscător, bucuroasă de conversație și deloc atentă la subtilități.
– Păcat, că sunteți așa de drăguță… Eu m-aș da numai de dragul dumneavoastră.
– Vaaai, lăsați… Vă dau un jeton? întreabă domnița cu ochii la fiul brunet din vîrful toboganului.
– Hm… mai bine un număr de telefon? se aruncă daddy cool, la noroc.

Și i l-a dat, doamnelor și domnilor, tăticul venit la pescuit la mall n-a aruncat momeala degeaba. Eu cred că în curând cineva se va da în bărci, nu știu pe câte jetoane, dar privind zâmbetul tăticului în timp ce tasta pe telefon numărul gazelei, clar ceva s-a legat acolo. Nu știu nici dacă mama copilului știe cum se distrează soțul la mall, dar mi-e clar că sunt în urmă rău de tot cu tehnicile moderne de agațament. Pe vremea mea, maică, era cu stelele din ochi, cu ce poezii ai mai citit, păi dacă mă întreba unul direct dacă mă dau în bărci îi dădeam o vâslă peste ochi…

shutterstock_242341447

Despre Vis Frumos cu pantalonii rupți ați citit, da? Tot la mall. Mă mai duc, începe să-mi placă.

sursa foto: barcă, via Shutterstock

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4174

21 comentarii

  1. Tare replica ta cu vizita la sotul badigard!!!!Mult prea taaaareeee!!!M-am pus si io in situatia ta si sincer sigur nu-mi venea imediat o replica de asta ingenioasa,cre ca pur simplu nu-l bagam in seama,sau faceam o moaca de genul ” what?are you talking to me my friend?”
    Goodnight/sweet dreams!

  2. Doamne cat am mai ras. Draga printesa, tu esti sursa mea de fun 🙂 Iti multumesc pt asta. Norocul meu ca am o prietena ce „te citeste” si m-a ajutat sa te descopar.

  3. Mereu m-am intrebat daca replicile aiuritor de ieftine de agatat si prins momeala din seriale gen Ramai cu mine sunt plauzibile 🙂 Viata bate scenaristu’

  4. Hahahahha, poate nu era tătic, ci doar „împrumutase” copilul. Nu-i de râs, e pe bune: am pățit-o eu, un văr de-al soțului, mai verde el și la ani și la minte, a auzit undeva că bărbații cu prunci la purtător topesc rândurile tinerelor. Așa că m-am trezit cu el că vrea să meargă la plimbare cu cel mic, și-n parc și la înghețată. Nu neaparat de dragul lui, ci de dragul unor puștoaice. S-a dat de gol până la urmă și așa am aflat care-i „jmekeria” :)))))

  5. Eu,ieri,in tren.naveta de job.ma intorceam in Bucuresti aveam o ora de relaxare inainte sa ajung acasa si sa ma ia in primire copilul de 5 ani cu „mi-e foaaame.ce mancam?”.in compartiment cu mine un pusti de 22-23 de ani.pana la Bucuresti a incercat sa ma faca sa discut folosind n tactici.nu l-a oprit nimic,nici macar cand am scos calculatorul sa lucrez la ceva.(nu,nu aveam neaparat chef,dar eram exasperata).A cedat de-abia cand am bagat niste repere cronologice si am mentionat ce varsta are copilul.si-a dat seama ca nu eram cam de varsta lui,cum crezuse.priceless look.bonus pt exasperare i-am povestit cam 5 minute despre sotul meu cel minunat si despre echipa mea de la job pe care o coordonez si e formata din tineri de varsta lui care mai au de invat inca sa inteleaga si sa gestioneze anumite situatii(se lega tot ce am zis eu in 5 min de tot ce balmajise el aproape o ora.)

  6. :))) Asta imi aminteste ca in iarna in care am fost logodita obisnuiam sa port inelul pe degetul mijlociu. Imi cam cadea de pe inelar de la frig, dar intr-o zi s-a dovedit a fi extrem de eficient impotriva unui ametit care se tot baga in vorba cu mine in metrou. Sictirita sa ii tot spun subtil ca nu ma intereseaza, la un moment dat ii arat degetul mijlociu. Omul indignat si pregatit sa-mi arunce vorbe de dulce ca-i aratasem degetul, mai sa i se desprinda falca atunci cand i-am zis: vezi tu asta? E inel de logodna 😀

    • ANAMARIA, și eu am considerat prima lui întrebare destul de decentă, chiar nu mi-am dat seama că omul avea alte gânduri, și i-aș fi raspuns. Și eram puțin indignată, așa… de abordarea Prințesei(care da, a avut o abordare foarte ingenioasă, dar nu mă prindeam de ce îi cășunase din prima pe bietul om. Sigur a avut și limbajul non-verbal un cuvânt de spus pe acolo)

  7. Știi ce ar fi de pomină? Sa își identifice nevasta soțul jucăuș, în cuvinte but of course. Eu nu prea le am cu replicile asa ca mulțumesc ca ma ajuți sa ma inspir

  8. Pfuuu… eram gravida in luna7-8..deci se vedea burta. Purtam o geaca mai larga, care dadea impresia (daca stateam jos) ca e putin umflata. Si cum stateam la metrou pe banca, asteptand sa vina metroul, se aseaza langa mine un tip la vreo 23-25 de ani. Cu vocea gatuita, usor timida, dar si cu un aer care sa impresioneze ma intreaba ” Buna, ai vrea sa mergem la Mc la o cafea? ” . Mnooo… la care eu ii raspund. „Pai as merge daca vrea copilul”” si mamgai tacticos burta. S-a facut verde baiatul si nu stia ce sa mai zica. Si continua „Ai idee care metrou merge la Unirii? „

  9. Ce de înţepături pentru acest suflet sensibil, ce se simţea singur şi căuta puţină căldură 🙁
    :))))))
    Acum serios, fiind agasat de mulţimea de postări cu aer adânc revelator şi ton motivaţional a diverselor bloguri, publicaţii şi pagini ale unora ce se pretind cunoscătorii miezului, şi de mare succes la găinuşe sentimentaloide (nu dau nume, dar e uşor de bănuit), şi fiind perfect conştient că valsul, scrisoarea, floarea sau poezia au devenit subiecte de fun sau motive de plictiseală, am făcut prin toamnă un experiment. M-am umplut de texte de agăţat (totuşi, nu aşa hard ca la gigoloiul ăla, eu mă dădeam tip salon) şi le-am aplicat pe o „victimă ţintă” cu obligaţii. Crede-mă, de mare succes! Bine, m-am retras la timp, plus că mă plictisisem şi mă cam buşea râsul la ce vrăjeli scoteam din mine :))
    Deci, Gogu ăla s-a adaptat bine ultimelor cerinţe ale genului respectiv 🙂

  10. Vai, „saracul de el”…. nu s-o simți si el bărbat…. și are nevoie de confirmări în altă parte …. „mi s-a făcut „taaare” milă de el”….?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *