Machiajul modern, un job full-time

Pînă nu demult, machiajul era de trei feluri: deloc, doar pe la ochi sau varianta de complexitate uluitoare „cu fond de ten”. În caz că aveai de ce, aveai timp și aveai produse, ungeai fața cu ceva cremă de orice fel, tencuiai cu degetul pe deasupra fondul de ten de la Seventeen, că altul nu prea găseai, pictai cu burețel nişte albastru pe la ochi, zbang și o dîră de rimel și gata-i machiajul, erai divă!

Acum trei zile am aflat că lucrurile s-au schimbat dramatic.

Dis de dimineață mi-am dat seama că folosesc un fond de ten pe care mi l-am cumpărat la nuntă. Zău dacă mi-a trecut prin cap că ar putea fi expirat de patru ani, ce, fondurile de ten nu-s valabile ca gecile de piele, cel puțin zece ani? Singura paletă de farduri pe care o am era expirată şi ea din primăvara lui 2014. Rimelul e singurul nou, are doar doi ani, expiră în ianuarie (folosesc aceeași marcă de 12 ani).

Și pentru că tot am evenimente la care mă vede multă lume și mai am și filmări și ședințe foto, nu mă pot prezenta cu moaca vopsită cu produse vintage, așa că le întreb pe gagicile mele: bre, ce fond de ten să-și ia prințesa asta, că iacă, îmi ies bube de la ală pe care l-am cumpărat cînd eram încă nemăritată. Și aflu că, mai nou, pentru un machiaj bun, ai nevoie de:
– cremă hidratantă
– bază de machiaj, primer, cum ar veni
– corector cearcăne
– fond de ten
– beauty blender
– concealer de bube și pete
– pudră de fixare
– pensulă pentru pudra de fixare
– primer pentru ochi, care e diferit de ăla pentru toată moaca
– farduri pentru ochi
– rimel
– iluminator, adică highlighter (!)
– paletă pentru contouring (!!)
– fard de obraz
– creion pentru sprîncene
Plus, desigur, dacă dorești, balsam și contur și bază și ruj pentru buze. Eu nu doresc, din astea nu cumpăr. Mbon.

shutterstock_328464038

Nu știu ce s-a întîmplat în anii ăștia de cînd m-am măritat, care nu mi se păreau așa de mulți, dar pesemne că sînt, de vreme ce a devenit treaba asta cu machiajul atît de complicată în timp ce eu făceam altceva și nici n-am observat.

Întrebarea mea e: cum pun toate straturile de mai sus în doar 3 minute, cîte am la dispoziție uneori (rareori, mai degrabă, de cele mai multe ori nu le am deloc) să mă aranjez? Și dacă tot a ajuns tehnologia atît de departe, de ce nu se găsește un nene deștept să inventeze un produs să le facă pe toate? Dai un strat din crema-bază-primer-fond de ten-pudră-contouring-iluminator-fixare și ești gata în 15 secunde.

Hai că eram drăguțe și doar cu rimel sau cel mult cu fond de ten la 25 de lei tubul care ne ținea un an, cînd și mai ales de ce de ceee a devenit totul atît de complicat?

În altă ordine de idei, mi-am luat beauty blender. Un burețel roz în formă de lacrimă pe care-l îmbibi cu apă și-l storci înainte de folosire și cu care aplici apoi fondul de ten pe moacă. OMG, este de vis! În doar cîteva secunde se întinde uniform peste tot, fără amprente de degete și urme de inele, fără consum extra de produs. Asta da invenție! Cu asta sînt de acord! 😛

În aceeași ordine de idei, m-am dus la magazinul de cosmeticale cu lista după mine, ca mamaie la aprozar. Mă holbam în gol, pierdută printre miile de sticluțe și cutiuțe ca curca-n grămada de lemne, noroc cu o domnișoara care m-a luat de cot, m-a așezat pe un scaun, mi-a dat un pahar cu apă și m-a ajutat să aleg din toate ce era mai bun (și mai scump, probabil). Am plecat cu sacoșica plină și portofelul gol.

Acum rămîne să mă mai și învețe cineva cum să le folosesc…

Sursa foto: machiaj modern via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4269

76 comentarii

    • Eu zic ca depinde de ce femeie vrei sa fii. E usor sa fiu eu. Nu ma machiez deloc, nici macar pentru nunti. Nu sunt contra machiajului, doar ca femeile mi se par muult mai frumoase fara, cu riduri de expresie, cu cicatrici, cu toata povestea vietii lor pe fata.
      In schimb, am extrem de multa grija de tenul/corpul meu, folosesc corect doar produse de calitate, dar nu mi-a placut niciodata sa ma machiez. Am 32 de ani si 80% dintre cei care ma vad pentru prima oara imi dau cu 10 ani mai putin 🙂

    • Eu mă machiez zilnic de vreo 12 ani şi tot arăt cu mult mai tânără decât sunt în realitate.
      E o chestie care ţine de fizionomie şi de genetică.
      (Între noi fie vorba, faptul că arăt mai tânără mai mult mă dejavantajează, dar asta-i o altă treabă)

    • Exact. E o chestie care tine de genetica (fizionomia e cam acelasi cu genetica, este totalitatea caracteristicilor genetice exprimate) si de modul de viata.
      Eu am incercat sa raspund unei generalizari („Ce bine ca nu sunt femeie!” pe care eu am inteles-o „Ce greu e sa fii femeie!) cu un contraexemplu, recte eu. Dumneavoastra ati inteles ca eu consider ca par mai tanara fiindca nu ma machiez, nicidecum.
      Nu exista: unii au dreptate, ceilalti nu. Alegerile sunt strict personale.

  1. Pai, exista de toate-ntr-unul daca vrei, pentru fata…. De exemplu, eu folosesc o crema colorata cu factor de protectie, care: protejeaza de soare, hidrateaza nitel, coloreaza si chiar imi astupa imperfectiunile, nu perfect, ce-i drept, dar sincer nici nu-mi doresc. Eu vreau sa para natural si totusi uniform si oricum nici nu vad diferenta intre fondul meu de ten si crema colorata. Si nu am un fond de ten prost, nu pun orice pe ten. Asa ca, pentru toata ziua, pentru strada sau servici, eu zic ca e ideala. Si costa doar 40 lei, ma tine min. 2 luni, folosita zilnic 🙂 Aaaa, sa nu uit: nici nu trebuie sa pierzi tot atata timp cat ai pierdut dimineata pt machiere, si seara, ca de’, ar fi bine sa dai jos machiajul de pe fata.. 🙂

    • Am si eu SPF 30 care are si pigment, il folosesc zilnic, dar nu acopera mare lucru (eu am probleme mari cu tenul, probabil pentru un ten sanatos e suficient), in nici un caz nu il pot folosi in poze sau la evenimente sau filmari, am incercat, dar imi luceste fata, mi se vad bubele, pete de roseata…

    • Recomand fondul de ten de la Avenue (e mai degraba crema corectoare, dar isi face treaba nemaipomenit de bine). Pretul e decent, in jur de 60-70 Ron la 30 ml dar pe mine ma tine 11-12 luni in conditiile in care îl folosesc aproape zilnic (cel putin 6 zile pe saptamana).

    • M-am confruntat cu aceasta problema 10 ANI! As putea scrie o carte cu toate tratamentele cosmetice, vizitele la ginecolog, endocrinolog si dermatolog, toate remediile naturiste si crizele de furie cand ,in ziua cu petrecerea sau vizita sau sedinta iti iese ditamai pustula, plina cu puroi si dureroasa……mi-a trecut, dupa al doilea bebe cand am inceput sa iau anticonceptionale. Au pus in repaus ovarele mele micropolichistice care generau aceasta problema. Acum imi dau cu SPF 30 ,usor colorat si…este suficient! Stiu ca anticonceptionalele nu sunt recomandate pe termen lung dar am abia 5 luni de cand iau si avand in vedere efectul, nu intentionez sa renunt la ele prea curand! Ten sanatos si seara buna!

    • Si eu folosesc BBcream cu rol de toate(protectie, crema hidratare si fond de ten). O gasesti aproape la toate maricile: Vighy, La Roche Posay, cred ca si Nivea..

      O sa imi iau si eu buretelul minunat. Trebuie spalat inainte?

  2. Da ,ai dreptate,eu am realizat toate astea cand am fost nașă,acum 4 ani,m-a intrebat la coafor:doriti sa va si machiem? Eu am zis Daaaa,ca oricum nu ma pricepeam si mi-a promis ca ma tine 24h. La final nu m-am recunoscut si mi-a explicat fiecare pas in parte,nu-mi venea sa cred,am clipit rau de tot la aplicarea rimelului,in rest rabdare si multe straturi…Am ajuns acasa foarte tarziu si am adormit asa,m-am trezit dimineața ca actrițele din telenovelele spaniole,coafata si machiată impecabil,dar adevarata provocare a fost demachierea,am consumat foarte mult demachiant si dischete,nu-mi pot imagina sa fac asta in fiecare zi si in fiecare seară; asa ca eu folosesc un cc cream sau bb cream,fard,rimel si ruj iar la un eveniment tuș pentru ochi si blush in plus sau apelez la un salon.

  3. Wow ce super! 🙂 Ai fost la Sephora? Mi-ar placea sa stiu ce ti-ai luat, eventual dupa ce le folosesti si stii care iti plac, mi-ar place o mica recenzie.
    Fondul de ten e cel mai important, apoi blush-ul, rimmel-ul si pudra matifianta.
    Exista un fond de ten care acopera si tine foarte bine- Double Wear de la Estee Lauder, dar se demachiaza mai greu si poate avea efect de masca daca e aplicat in exces. Arata insa foarte bine la telezivor sau in poze.
    Atentie la perioada de expirare a cosmeticelor, mai ales la rimmel e mai scurta: http://pasagera.ro/valabilitatea-produselor-pentru-machiaj-si-cosmetice.html

    As recomanda ceva: in loc de creion de ochi, eyeliner gel, e foarte rezistent si se aplica cu o pensula subtire, borcanasul tine foarte mult: http://www.bobbibrowncosmetics.com/product/2328/7785/Makeup/Eyes/Eyeliner/Long-Wear-Gel-Eyeliner

    • Daaaa, double-wear de la estee lauder este FONDUL DE TEN perfect! Costa multicel si nu se merita folosit zilnic, dar acopera impecabil!!!!!!

    • Si eu il tot studiez cu gandul de a-l cumpara. Dar l-as lua pt folosire zilnica. Altfel nu se termina flaconul pana cand expira si nu-mi vine sa arunc jumatate de flacon de FDT de aproape 200 de lei.

    • Problema e ca am dubii cu privire la produsele aoro pentru ca am auzit tot felul de zvonuri cum ca ar fi fake si nu stiu cum sa aflu 100% daca un produs e original.
      Oricum si la 150 lei, tot mi se pare scump sa arunc jumatate din el. Poate il mai tin putin dupa ce expira, dar nu prea mult.
      Ar fi super daca as putea testa cele doua variante. Ms pt pont!

    • Eu am comandat de multe ori de pe aoro, parfumuri, cosmetice si pensule, peria tangle teezer etc si sunt multumita. Preturile nu sunt asa de mici ca sa existe riscul sa fie fake-uri, dar sunt sensibil mai mici decat in parfumerii sau drogherii. Singura chestie in plus e pretul transportului dar chiar si asa la multe se merita. Am comandat si Coco Mademoiselle si e original, a fost identic cu cel pe care il aveam deja, cumparat din magazin. Preturile mai mici rezulta din faptul ca au un depozit mare (care nici nu cred ca e in Romania) si nu platesc chirii imense pentru magazine in mall-uri.
      Sincer eu prefer sa comand mostre de pe aoro si apoi sa aleg ce parfum vreau, decat sa intru intr-o parfumerie pentru ca de multe ori mi se pare ca vanzatoarele de acolo sunt cu nasul pe sus si au un aer sfidator de parca le deranjez. Asta, combinat cu faptul ca sunt si mai scumpe in magazine, ma face sa aleg sa comand de pe net.
      La fonduri de ten e mai greu, ar trebui mers in magazin si incercat, desi eu risc si comand tot de pe net, dupa ce caut poze cu swatch-uri si review-uri (orice numai sa nu merg la magazin :D).
      Alt magazin online cu care nu am avut probleme e carespot.ro, cred ca acum se vand produsele lor si pe emag.
      Referitor la fondul de ten, daca nu se schimba aspectul nu cred ca trebuie sa il arunci exact in momentul in care au trecut cele 12 luni scrise pe ambalaj (mai ales daca e in tub), faza e sa nu il tii cu muuuult peste.

    • Nici eu nu cumpar parfumuri din magazinele de la noi ca mi se par aberant de scumpe. Am luat si de pe aoro si eu fost ok, n-am avut nicio problema, doar ca am dubiul asta provenit din mai multe discutii cu alte persoane.
      Pt fdt o sa ma duc in magazin sa testez nuanta pe zi / lumina naturala neaparat, retin numarul / numele si apoi comand online de pe site-uri straine in care am incredere.
      Eu n-am treaba cu vanzatoarele. Nu ma simt obligata sa cumpar nimic din ce testez. Nici n-am nevoie sa umble dupa mine sa ma ajute, ca ma descurc singura 😀

    • Eu îl folosesc zilnic.
      Este singurul fond de ten din ce am încercat care nu lasă urme pe telefon.

    • Cu ce il iei jos? Cu un demachiat pe baza de ulei sau cu altceva? Sunt convinsa ca un gel de curatare solubil in apa nu e de ajuns, iar mie nu imi prea place sa insist cu dischete si demachiant (se irita pielea), sunt curioasa cum faci tu.

    • Păi eu masez faţa direct cu degetele cu un demachiant cremă obişnuit pe care îl iau dupa aia cu nişte dischete demachiante mari îmbibate cu apă. După treaba asta curăţ cu un gel solubil în apă de la Bioderma. Modalitatea asta cu demachiantul direct pe faţă mi se pare mai puţin agresivă şi în acelaşi timp eficientă.

  4. Prea lunga lista aia! :)))) Eu ma machiez zilnic si chiar nu folosesc atat de multe produse, in special din cauza de lipsa de timp. Plus ca inca nu am invatat sa folosesc paleta de contouring si pana la urmatorul concediu nici nu intentionez.
    P.S. Ai uitat de pensulele pentru machiaj 😀

  5. Eu, 30 ++, machiata o data pe an, as avea o intrebare de mamaie: daca trec de la modelul asta fara machiaj, la cel machiaj-modern-oricand-oriunde, cum ma simt/vad atunci cand ma trezesc dimineata si ma uit in oglinda, asa, nemachiata, cu cearcane, cu buzele de 30 ++ care nu mai sunt, evident, chiar ca la 20? Nu e o intrebare rautacioasa, nicidecum, chiar ma intreb asta. Pentru ca eu acum sunt nemachiata si dimineata si la pranz si seara si asta sunt, ma stiu asa. Dar daca oi trece la varianta machiata, nu o sa ma sperie varianta no-make-up, odata ce m-am obisnuit cu fata „festita”? 🙂
    In alta ordine de idei, mie imi place mult machiajul natural, care sigur vine la pachet cu toata lista aia lunga a ta, dar arata asa de…natural si fresh 🙂

    • Machiajul natural nu te schimba complet, pur si simplu face tenul mai uniform, porii mai putin vizibili, ochii si buzele un pic conturate, si atata. Este ca o varianta imbunatatita a fetei nemachiate dar impactul este evident. Da, comparativ, vei arata mai fresh cu putin machiaj, dar nu vei fi o alta persoana. Daca nu vrei sa folosesti fond de ten poti folosi doar corector, punctual, acolo unde ai nevoie, apoi un pic de rimel si un balsam de buze si gata. Nu iti trebuie neaparat tot arsenalul pentru machiaj natural, eu as investi mai intai in ingrijire.

    • Mersi de sfaturi 🙂
      Asa, un pic de blush si uneori balsam de buze mai folosesc, dar asta mi se pare foarte, foarte departe de ceea ce am vazut ca se cheama, in machiajul modern, Natural. De aia zic eu ca nu ma machiez, pentru ca in comparatie cu lista lunga de mai sus, ceea ce am eu e cam… nimic 🙂 Si de aici si intrebarea mea. Stii, e cam ca atunci cand vedem pozele alea cu vedetele nemachiate si ne oripilam cat de diferite (ca sa nu zic uratele :D) par in comparatie cu variantele lor imbunatite cu machiaj 🙂

    • Dacă o femeie este urâtă, mi se pare lipsă de inteligenţă să nu apeleze la machiaj ca să remedieze situaţia.

    • Corect. Sunt rare femeile care natural sunt frumoase, adica cu sprancene bine conturate, cu ten uniform, cu gene vizibile si ochii mari, cu buze pigmentate etc. Mai ales daca e de acoperit acnee, pete pigmentare, melasma etc, ar trebui corector sau fond de ten cu acoperire mare, diferenta este enorma.
      Mai mult, si barbatii ar putea sa isi acopere imperfectiunile, nu vad de ce ar fi condamnati sa umble cu urme de acnee vizibile. Recomand fondul de ten pudra mineral, este usor si invizibil. Ar trebui sa fie social acceptabil ca si barbatii sa poarte machiaj daca vor.

    • Well, defineste ce inseamna o femeie urata. Frumusetea si uratenia sunt niste chestii ataaaat de subiective, ca mi se pare foarte deplasat sa spui ca o femeie pe care tu o consideri urata mai e si lipsita de inteligenta daca nu se face „frumoasa”. Chestia asta e atat de gresita!

    • Eu de exemplu, fără contur la ochi şi fard de obraz arăt „ca un ou fiert” cum zicea cineva pe aici (sunt blondă şi am genele şi sprâncenele ca şi inexistente). Din ziua în care am terminat liceul nu am ieşit niciodată din casă fără contur la ochi, iar viaţa mea s-a îmbunătăţit la propriu.
      Iarăşi am o conformaţie ciudată a corpului şi mă îmbrac în aşa fel încât să nu se observe (până am ajuns la performanţa asta a durat ceva, recunosc).
      Nu mi se pare deplasat să zic ca o femeie care poate să-şi mascheze defectele şi nu o face este lipsită de inteligenţă.
      În lumea reală există femei natural urâte, degeaba ne amăgim.
      Dar de cele mai multe ori, e aşa uşor să arate drăguţe 🙂

    • Oh da, stiu pozele alea. Multe sunt chiar nedrepte pentru ca pozele in care erau nemachiate nu le evantajau deloc ca lumina si ca unghi si aveau si parul zburlit. Oricum acele machiaje erau complete, adica cu mult counturing, cu sprancene conturate foarte evident, ochii extrem de evidentiati, totul era realizat pentru ocazie, dar numai natural nu arata de aia si diferenta era mare. Eu zic ca machiajul e natural atunci cand , de la apropiere, nu este evidenta folosirea unei cantitati enorme de fond de ten si ochii si sprancenele sunt machiate minim. ?

    • Da, de acord cu Moni. Ar fi o varianta imbunatatita a ta si n-ar fi nimic rau in asta. Un machiaj simplu facut de tine acasa nu are cum sa te schimbe atat de radical incat sa nu te mai recunosti. Poate doar unul profi, daca e prea intens.

      Eu sunt foarte obisnuita cu mine machiata, dar n-am nicio problema sa ma vad nemachiata, prin casa, la strand, la sala etc. In lume nu ies nemachiata decat foarte rar si in cazuri exceptionale. Pt mine e parte din rutina zilnica si dureaza intre 5 si 15 minute. Dimineata ma machiez in timp ce-mi iau micul dejun, un fel de 2 in 1.

  6. hei, eu nu vad sa citesc! intra add ul de la e mag peste text:-( si cum e negru, nu se vede scrisul.. oricum, am fost sigura ca am gresit adresa cd am intrat..nu intelegeam de ce e asa negru totul..azi sunt tare off topic…

  7. Dupa o ani de experiente nu prea reusite cu cosmeticele si cateva sfaturi profesionale, mai mult din punct de vedere a producerii decat consumului, eu fac asa:
    – folosesc o crema hidratanta (daca am cosuri pe fata inainte de crema hidratanta pun o crema pentru cosuri – antibiotic sau o crema pe baza de zinc – teoretic ar trebui sa se puna invers, dar eu cred ca se usuca mai bine cosurile asa)
    – fond de ten (nu folosesc premier pentru fata)
    – pudra rar (cand merg undeva mai deosebit sau vara cand crema hidranta e prea grasa in consistenta) – pudra usuca si eu am tenu mixt
    – pentru ochi premier
    – peste premier folosesc fond de ten
    – peste fond pun culoare – pe care o aplic cu pensula nu cu buretele
    Ce am invatat despre cosmetice:
    – nu conteaza marca si nici reclama – ci ingredientele
    – o creama scumpa nu insemna ca e buna (ambalajul costa cel mai mult din producerea unei creme)
    – e important sa gasim o crema potrivita cu ingrediente utile, daca avem probleme cu tenul

    • Si cum imi pot da seama care sunt ingredientele bune dintr-o crema de la farmacie sau sephora, de ex ..?

    • Da, Caroline Hirons e minunata! Sfaturile ei pentru ingrijirea tenului, mai ales cele referitoare la exfolierea cu un tonic lejer zilnic, mi-au sters cativa ani si semnele multor greseli de pe fata.

      Da si pentru Estee Lauder – Double Wear (cel Light nu e la fel de bun), dar ai grija ca tot ce are un pic de spf(inclusiv double wear) iti va face fata sa luceasca in poze.

    • Costa ambalajul si numele firmei, asa este.
      Dar aceleasi ingrediente pot fi de calitate sau nu.
      Ca atunci cand cumperi rosii de exemplu la supermarket. Tot rosii se numesc si alea storcosite care se dau la oferta, dar totusi nu iti ofera acelasi gust ca alea mai scumpe dar intregi si proaspete.
      In plus firmele mari nu isi permit sa faca greseli, pentru ca e numele lor international in joc. Au controale de calitate mult mai severe brandurile de lux decat Nivea sau Garnier.
      De lux nu inseamna neaparat fitza.

    • Nu sunt in total de accord:
      Nivea care e Beiersdorf si Garnier care e L’Oreal, cred ca au standarde de productie similare cu Eucerin sau Vichy care sunt tot Beiersdorf si L’Oreal. Au ingrediente diferite, asta da, dar daca au aceleasi ingrediente ele au aceeasi calitate.
      Nu existe ingrediente de acelasi fel mai bune sau mai rele (ca si rosiile la piata), ele trebuie sa corespunda cu ceea ce se cumpara si firmele stabile verifica acest lucru – e o cerinta standard in a putea avea o firma de productie de produse cosmetice.
      Conteaza tipuri de ingrediente avem, dar ele nu sunt mai pure sau impure, se verifica exact ce se pune in fiecare formula.

  8. Pffffff !!! Tre să-mi iau dicționarul , bre !! Chiar așa de bătrână sunt dacă nu știu ce-i ăla conturing ?! :((( . În schimb știu ce-i ăla beauty blender … :)))) . Bine , eu îi ziceam burețel și îl foloseam fără apă , recunosc . În schimb trebuie să intru și eu în sertarul cu machiaje , pt că am truse de la cununia civilă … Adică : ăhăhăăăă !! Nu mă lasă sufletu să le arunc doar pt că sunt de la Chanel . Expirate ! Evident … :))) . Și uite așa stau cu sertarul plin , îl mai deschid din când în când , zic : am ! nu cumpăr altele . Dar ele sunt expirate din 1900 toamna … Ia să rup eu cercul ăsta vicios !! :))) Pam , pam ! ❤️?

    • Din pacate, fardurile foarte vechi chiar trebuie aruncate… 🙁
      Fac mult rau fetei, chiar daca tenul tau nu protesteaza pe moment

      Considera ca e un bun moment sa te rasfeti cu un shopping

      My two cents…..

  9. In loc de demachiant lotiune aplicata pe dischete si tras de fatza si ochi ca sa se curete, eu folosesc lotiune gel pt spalat, clatesc bine si raman perfect curata.
    (cel mai mult mi-a placut cel de la Bioderma si acum am de la La Roche Posay dar ma voi intoarce tot la Bioderma)

  10. N-am văzut pe lista ta pensulele pentru ochi (poate le-ai uitat). Uşurează mult procesul, e suficientă una. Iar beauty blender-ul întradevăr merită.

  11. Cred ca gresim noi cand asumam ca machiajul trebuie facut dimineata :). Dimineata in intervalul 6-7 bei juma de cana de cafea, tragi hainele pe tine si impachetezi copilul pe jumatate adormit ptr scoala. La 7 iesi pe usa si gata.
    Machiajul, cred eu, trebuie facut seara…din punctul meu de vedere este singura varianta in agenda – de la 22:00 la 22:14, caci la 22:15 se inchid singuri ochii, indiferent de unde ma aflu prin casa.

    Eu personal multumesc ptr lista, pe care o voi folosi cu siguranta, dupa ce voi identifica forma fizica a unor produse de acolo :)).
    Ce sa fac …sunt generatia rimel si dermatograf.

  12. Eu ma machiez deloc..nu m-am machiat niciodata..adica ba da, o singura data cand am fost nasa (si fetita mea, de 1 anisor atunci) nu m-a recunoscut… se uita pierduta dupa mine, imi auzea doar glasul si atat. ma cauta, dar nu ma vedea de creme!!!..ne ingrijim atat de mult de ceea ce mancam ( doar naturale, nu) iar pielea o dam cu tot felul…cineva spunea ca ar trebui sa punem pe fata/piele..doar ceea ce am putea si manca…..fiecare alege ce doreste!!

    • Dar pielea nu are gura sa manance ce mancam noi, are nevoie de alte substante ca sa fie sanatoasa cat mai mult timp. Nu inteleg ce sens are faza cu sa punem pe fata doar ce mancam. Eventual ceea ce mancam se vede si la piele, dar pentru aia mancarea trebuie sa treaca prin sistemul digestiv.

  13. Dintotdeauna m-am machiat mai intai la ochi si apoi am intins gletul pe fata.. Cat au mai ras sora si mama de mine… Le-am inteles doar la partea cu spalatul pe dinti dupa ce-mi dadeam cu ruj :))
    Nu folosesc prea multe produse din mai multe motive: prefer sa dorm, mi-e lene sa le pun pe fata, mi-e lene sa le dau jos de pe fata seara.. nu am rabdare. Asa ca singurele produse cosmetice sunt crema hidratanta, crema colorata, rimel, fard, tus, ceva creion/fard de sprancene si un ruj rezistent la transfer. Nu le folosesc pe toate in fiecare zi. Din pacate sunt zile in care nu folosesc niciun produs si ma trezesc cu priviri pline de compasiune in care sunt intrebata daca-s obosita rau. Si n-am copii. Nici macar pisica.

    • Mie mi s-a întâmplat invers. Să mă simt rău dar să fiu mai atentă ca de obicei cu machiajul şi să mi se spună că arăt „fresh”.
      Da, machiajul contează, degeaba sunt şi unele păreri dispreţuitoare.

    • Ei, exact asta era intrebarea mea: cand n-o sa ma machiez, o sa se intrebe lumea de ce arat asa? Ca eu, asa arat, de fapt, ce sa fac :)) Ptiu, ce dileme am si eu…to use the primer, or not to use the primer?

  14. Parerea mea de om care se machiaza aproape zilnic de vreo 10 ani de zile (cam de cand am inceput sa lucrez dupa ce am terminat facultatea) si ocazional inainte de asta e ca nu ai nevoie de toate alea decat daca vrei si ai timp de un machiaj ca la carte.
    Daca nu, identifici ce ti-e mai important si te axezi pe aia. La mine conturul ochilor e esential, la altcineva poate fi tenul si tot asa.
    Paleta pt contouring e pentru „foarte avansati”, dupa ce esti as la restul pasilor, poti sa incerci si asta. Dar am inteles ca e recomandata in special la sedinte foto deci poate tie iti este mai utila decat altora. Dar aici am un dubiu – nu te machiaza cineva profi la sedintele foto? Nu stiu cum se desfasoara treburile astea 🙂

  15. Si eu sunt la fel de busolata cand vine vorba de machiaj. Pudra si blush nu am folosit niciodata, iar aplicarea rujului este o adevarat provocare :)) De vreo 2 ani totusi folosesc zilnic BB cream sau crema cu protectie solara si in caz de pete/cosuri mai ajustez cu fond de ten sau concealer.

  16. Ioana, stiu ca nu este subiectul articolului, dar vreau sa te intreb sau eventual ar putea fi subiectul unui nou articol, despre cum ar trebui tratata nuditatea cu copiii.
    Exemplu: in vacanta, am fost toata familia la o piscina, un aqua club, unde erau si vestiare familiale, cu mese de schimbat bebe etc. Anumite familii intrau toti la gramada si se schimbau toti, noi ne-am schimbat pe rand (baietelul meu are 2 ani) sub privirile curioase ale celorlalti, care nu intelegeau de ce asteptam. Este relativ tabu, dar pana la ce varsta un parinte se poate expune in fata copilului?
    Am citit ca sentimentul de pudoare apare pe la 2 ani si expunerile, chiar si involuntare ale unui parinte, sunt interpretate gresit.
    Insa in pre-adolescenta (dupa 10 ani) lucrurile se schimba, parintele de acelasi sex, nu trebuie sa isi ascunda corpul cu pudoare.
    Este o intrebare care ma framanta. Am auzit de mame, tati, bunici care isi fac dus cu copiii…Prima mea reactie cand am auzit despre asta a fost, sa zicem, contrariata.
    Practic: daca baietelul meu desface usa si intra in camera unde eu ma imbrac, cum ii raspund? a) este ok.
    b) „Nu ai voie sa intri, mama se schimba, du-te la tata sa te joci,”
    c) „ma imbrac, dar prefer sa raman singura, pentru ca un corp fara haine este ceva rusinos”? Ich… (pentru eventualele dislike-uri si haters: nu am zavor la usa si nici nu o sa pun)
    Eu am trait intr-o familie pudica, fara prea multe explicatii asupra corpului si a sexualitatii (rezultat al „parintelii ” de acum 30 ani…) si chiar nu stiu cum sa fac. Vreau ca baietelul meu sa ajunga un adult ok, caruia sa nu ii fie rusine de corpul lui sau al altora.

  17. Eu cred ca am folosit la viata mea toate brand-urile de machiaj, mai scumpe si mai ieftine, autohtone si internationale. Si dupa ani de experimente am ajuns la concluzia ca singurul machiaj care rezista la reflectoare si arata superb in poze si nu curge la caldura este cel de la MAC. Am incercat si alti competitori pe masura ce au aparut cum ar fi Makeup Forever sau Nars dar neh. Tot de la ei am descoperit ca cel mai bun mod de a intinde fondul de ten pe fata este cu pensula speciala pentru fond de ten. Se intinde perfect si nici nu incarca excesiv ca sa nu mai respire pe urma fata. Bureteii nu sunt recomandabili la tenul cu probleme (ma numar printre persoanele cu probleme de ten). De cand am inceput sa aplic fondul de ten cu pensula nu am mai dezvoltat nici atata acnee.

  18. N-are cum sa se inventeze un produs care sa le faca pe toate, pentru ca fiecare se aplica in zone diferite si pentru lucruri diferite, plus ca de unele poti sa nu ai nevoie.
    Eu ma machiez zilnic (chiar si daca stau acasa de multe ori, o fac din placere, incerc lucruri noi, culori noi, tehnici noi, imi fac mana si iese mai repede si mai bine cand ma grabesc) dar de multe ori am 5 min pentru machiaj.
    Asa ca pun crema hidratanta si imbrac copilul ca sa aiba timp sa se aseze putin, apoi fondul de ten cu beauty blender, pudra matifianta doar in zona T (ca acolo am ten gras), rimel si o pudra mai inchisa la culoare in obraji, data cu o pensula pentru bronzer (care nu incarca deloc, si iese un asa zis contouring rapid foarte light dar de efect). Plus balsam de buze de obicei, ruj doar daca ies fara copil, ca il pup des cand sunt cu el ?.

    Daca am mai mult timp mai pun primer pe pleoape, liner la ochi (cica sa nu te iei niciodata de o femeie cu liner la ochi, ca a intarziat ?), farduri faine (compozitii mai usoare sau mai complicate in functie de timp), vreun kohl colorat pe pleoapa de jos, concealer unde e nevoie.
    Contouring fac tot dintr-o pudra mai inchisa la culoare pentru a da umbre, si tot cu pensula pentru bronzer pentru ca nu incarca, ramane on look natural al pielii

  19. Eu am machiajul in sange, nu pot fara el. Imi place de mine cand il port, ma place si barbatu’, toata lumea-i multumita.
    Si-mi ia 10-12 minute cronometrate. Mai mult n-am, fac naveta, tre sa prind troleul care ma duce la tren care ma duce la munca, intelegi tu.
    Ce NU pun pe fata din ce ai zis tu: corector pt pete(se ocupa de asta fondul de ten), iluminator(nu apar la tv), contur doar cand am timp, primer de fata, creion de sprancene(ma face dubioasa). Nici la buze nu prea mesteresc, cel mult imi trantesc un ruj cand ajung la servici. In schimb, stau si-mi astern 2 linii de tus cu codite cu tot, papa-le-ar mama ca ele fac tot machiajul; 3 nuante de fard bine blenduite.
    Deci se poate frumos si repede. Nu perfect, nu creativ, ci my-face-but-better. Sa precizez ca dexteritatea se capata cu experienta ca in orice domeniu.

  20. Eu ma machiez mereu, chiar si in week-end-uri; imi place ritualul, imi da un ego boost, este fun si pot sa experimentez.
    De cand sunt mama, evident ca nu mai am timp de ritualuri indelungate, dar fixez alarma cu 20 minute mai devreme (adica 5h40 sa fim intelesi, ca 6 ore de somn, si alea intrerupte, ar fi prea mult), ca sa am grija de fata, parul si corpul meu.
    Nu sunt contra naturaletii, cine face asta, bravo ei sau lui, machiajul este o alegere pur personala.

  21. Mie mi-a placut dintotdeauna sa ma machiez si mereu am gasit timp pt asta. Am un baietel de 3 ani, serviciu care incepe la 7-30 dimineata dar nici nu concep sa merg la birou nemachiata. Mi se pare ca arat neingrijita altfel. Cu timpul am dezvoltat din ce in ce mai multa dexteritate in aplicarea machiajului asa ca acum in functie de complexitate imi ia intre 5 si 15 minute. maxim vreo 20 daca merg la vreo petrecere. Folosesc crema, baza (primer) ca sa dureze machiajul peste zi, fond de ten aplicat cu pensula, farduri pt ochi combinate in doua nuante (optional, de cele mai multe ori nici nu aplic fard) aplicat cu pensule de diferite forme sau marimi, anticearcan, fard pt sprancene ( e muuuult mai natural ca creionul) rimel si blush. Mai nous am o pudra bronzanta cu care imi fac un contur fin, aplic blush si un iluminator cu o pensula in evantai.
    Pare foarte complicat dar e f simplu daca iti place. Sunt multe conturi pe youtube unde poti urmari tutoriale de make-up de la cele mai simple la cele mai complicate. Trebuie sa investesti insa un pic de timp.
    Eu cred ca e foarte bine ca te intereseaza machiajul. Poate sunt superficiala, dar mi se pare ca o femeie machiata (discret, natural, evident nu kitch) va face intotdeauna o mai buna impresia decat una nemachiata. Mai ales in zilele noastre.
    Si nu cred, chiar nu cred ca nu e timp. Nu e interes. E „lasa ca merge si-asa” sau „nu vreau sa ies in evidenta ” sau „sunt prea obisnuita cu mine asa cum sunt, mi-e teama sa ma vad altfel” etc.

  22. Eu ma duc la salon daca am un eveniment si ma costa pana intr-o suta si machiaj si coafat. E un salon pe care il frecventez lunar pentru diverse.
    Eu nu ma machiez altfel deloc. Nici nu as avea cu ce daca as vrea ca nu detin nimic. Folosesc in schimb in fiecare dimineata crema antirid, saptamanal masca, seara obligatoriu demachiere.
    O fi si norocul meu ca posed un ten fara probleme, riduri nu am, pete nu, acnee nu….sunt destul de conturata si nu necesit machiaj. La machiaj mereu spun nu la rimel sau ma rog foarte putin ca altfel imi ajung genele la sprancene.
    Sunt persoane care au nevoie de machiaj zilnic pentru as ascunde imperfectiunile sau fara nimic pe fata par foarte palide. No asta e. Fiecare isi stie defectele si nu inteleg de ce unele persoane le ataca pe cele care se machiaza mai mereu sau chiar daca ai tenul perfect poate asa iti place tie sa arati, machiata mereu. Cand zic asta ma refer la cei din jurul meu si chiar nu ii inteleg de ce le displace cei machiati. Si la mine in birou au fost discutii pe tema asta in contradictoriu, eu am preferat sa nu ma bag ca nu intelegeam rostul.
    2 nemachiate se legasera de una machiata ca de ce isi pierde timpul zilnic si ce incearca sa obtina..le deranja ca era mereu ca scoasa din cutie??? wtf?

  23. Eu mereu aleg variante cât mai naturale pentru orice imi hrănește / curăță /infrumuseteaza pielea. De aceea majoritatea produselor folosite de mine sunt fie pe bază de plante ori produse apicole. Apropo, cei care produc Gatulet Fericit au demachiant si creme geniale.

  24. Din aceleasi motive de timp, dar si pt ca ma preocupa sanatatea tenului meu, am renuntat la fondurile de ten obisnuite si am descoperit BB cream-urile coreene, de la mama lor :). Acopera minunat, nu incarca, finish super natural, hranesc pielea, ilumineaza, trateaza cosuri, all in one. Merge un pic de pudra de fixare si blush, dar poti sa renunti la toata lista aia lunga… super bun e missha m, perfect cover sau poti sa incerci holika holika. Sunt mai multe firme care le aduc si la noi, le gasesti online.

  25. Am trecut prin asta când m-am apucat să pozez pentru Windia. Chiar zilele trecute mă gândeam cu nostalgie la vremurile când nu dețineam decât un amărât de rimel. Beauty blender și pensulele cât mai profi sunt niște chestii în care chiar recomand să se investească, diferența este enormă când le folosești. Youtube este răspunsul la cum să le folosești – produsele de machiaj și instrumentele – eu de acolo am învățat enorm de multe. Găsești inclusiv tutoriale cu 5-minutes make-up. Queen of make-up artists pe care ți-o recomand este Lisa Eldridge (de anul ăsta și Creative Director sau ceva la Lancome).

  26. Eu sunt pasionata de machiaj asa ca zic sa-mi exprim si eu parerea despre subiect. In primul rand un machiaj reusit este un machiaj adaptat momentului zilei si trasaturilor fiecareia. Nu e ok sa te machiezi cu gliter, tus, blush foarte intens etc. la 7 dimineata,ca sa te duci la birou. De aceea lista ta e generala, cam ce iti trebuie sa te poti machia pentru diverse ocazii.(eu chiar as mai adauga cateva 🙂 ). In mare cred ca e suficient sa stii sa faci un machiaj natural, chiar nude asta pentru zi de zi si unul de seara. Cine apare la TV sau intr-o sedinta foto e intr-o categorie mai aparte pentru ca machiajul trebuie facut mai intens si cu anumite produse, camera facand machiajul sa para mai sters sau evidentiaza anumite aspecte pe care nu ai vrea. Acum, toata lumea spune ca machiajul trebuie sa te avantajeze. Multa vreme m-am gandit, cum vine asta? Ca doar nu m-oi machia sa fiu mai urata. Dar, trebuie sa ai un ochi critic si obiectiv sa iti dai sema ce trebuie corectat. Spre exemplu, eu am cearcane, dintotdeauna si probabil pentru totdeauna. Asa ca trebuie sa le ascund si astfel fata mea e mult mai fresh, privirea mai luminoasa doar folosind un anicearcan. Ideea e ca nu trebuie folosite multe produse ci cele care trebuie. Da, iti pui multe straturi la un machiaj de seara care trebuie sa reziste mult timp si care prin definitie e mai incarcat. De asemenea nu recomand primer in fiecare zi pentru ca incarca porii. Eu inteleg prin machiaj natural, o demachiere a fetei cu un produs adecvat tipului de ten, nu toata lumea ar trebui sa folosesca tonic spre ex (da trebuie facuta si dimineata si oricand inaintea inceperii unui machiaj), aplicarea unei creme hidratante cu SPF (lucru pe care majoritatea femeilor il fac oricum) un BB sau un CC pentru cine nu are probleme cu tenul si vrea o uniformizare + anticearcan daca mai este cazul (pt cine are probleme, un fond de ten cu acoperire medie pt zi – un dermatocosmetic care sa si ajute), putin blush intr-o nuanta pala si un rimel (daca se vrea mai multa definire a ochilor foarte putin fard, maro, bej, crem etc). Pt cine nu are sprancene bine conturate, e foarte bine sa le conturati putin, ajuta mult, dar nu exagerati ziua – sprancenele trebuie sa fie definite nu grafice. Ah si nu in ultimul land iluminator in coltul intern al ochilor (trust me e de mare efect) si sub sprancene. In timp toata nebunia asta dureaza 10 min pentru ca veti prinde dexteritate. Si nu, nu conturati fata ziua, never…sincer mie nici seara nu-mi place. Tehnica asta e folosita mai mult pt sedinte foto, la TV, defilari etc. Nu o sa arate niciodata natural, arata bine in anumite circumstante, dar nu natural. Mai sunt multe de zis…, dar nu vreau sa va plictisesc.

  27. Si eu am produse pe care le cumpar cu entuziasm,le folosesc de 3 ori..si le gasesc in dulap cand expira. Rar imi dau cu rimel si creion,dar mi-ar placea si mie un produs 10in1 🙂

  28. :)))) daca faci lista, da, par multe, si ti se pare ca iti ia un secol
    mie imi ia 10 minute sa ma aranjez dimineata- a mai scris cineva mai sus, machiajul nu neaparat trebuie sa insemne tencuiala, sa te faca sa arati a altcineva, ci doar sa contureze si sa iti puna trasaturile in valoare pe ici pe colo
    eu, de ex, am genele si sprancenele saten deschis, daca nu-mi conturez ochii ma intreaba lumea daca am racit 😀 ochii mei cu un contur discret, doua atingeri de pensula cu fard si mascara arata semnificativ mai bine
    probleme cu tenul nu am, dar un strop de fond de ten uniformizeaza f bine, face pielea sa arate mai luminoasa
    lafel, buzele cu un strat de shimmer, dat in 2 secunde, arata hidratate, ingrijite
    eu una investesc si in ingrijire si in produsele pe care le folosesc. am o sg crema, un rimmel, un shimmer, un creion, o paleta de farduri, dar astea sunt luate cu cap
    sigur ca se poate si fara machiaj, dar de la o varsta incoace cu machiaj mi se pare ca o femeie arata mai ingrijita

  29. Hai ca am chef de vorba.
    Am avut perioada cu ten cu probleme cand aveam creme, fond de ten, rimel, fard, ruj, creioane, lotiune demachiata, lotiune antiacneica, lotiune calmanta. Toate astea le foloseam sa ascund problemele, fiecare ascuns implica inca un produs cosmetic cumparat pt a ascunde problemele cauzate de altele etc.

    Apoi dupa discutii si discutii cu dermatologi, am descoperit ca sunt…..alergica la chimicale! faceam alergie inclusiv la gama Lancome. Ei bine, alergiile sunt dificil de separat de alte probleme de piele, pentru ca …agraveaza problemele minore, simptomele apar si la 2-3 zile si nu pe loc, si taraganeaza si 3 luni pana corpul se dezintoxica. Am fost la 7 dermatologi in Bucuresti (whatever, calculati voi costuri si preturi pe retete etc si revenit etc) pana cand o doamna dr (Popescu Raluca, ii zic numele, pt ca a fost ferma si la obiect: si un contact de 1 secunda cu alergenul imi provoaca alergii). Mi-am schimbat igiena de viata: redus toate cosmeticile (minus creioanele), redus aproape toti detergentii, eliminat clor, dezinfectanti,balsam etc. folosit manusi, reevaluat alimentatia dupa ce citii etichetele(gatesc de la zero aproape tot din casa); sport si regim de viata si alimentar strict timp de cateva luni pana…s-a stabilizat corpul. Si cel mai mult am invatat sa ma iubesc pe mine si sa ma accept asa cum sunt: cu ten gras si sensibil.
    Astazi mai folosesc din cand in cand creme si cosmetice: creion de sprancene, crema: Clinique si testere primite de la Valmont ,gerovital pentru gat. Ca o remarca, cam toate fardurile ce le luai la 1-2 luni de la deschidere li se schimba proprietatile (s-au pielea nu le mai suporta) si incep sa fac alergii (adica: zone si pete rosii, acnee, stare de scarpinat).
    Cea mai mare lectie invatat e ca si daca nu imi permit (anul asta bugetul pt cosmetice a fost mic dar a fost,ca dar anii trecuti a fost 0) – eu pot eu pot sa arat bine si sanatos.

    P.S. pt mamici ocupate, vopsitul de gene si sprancene e o inventie super: 1 ora la cosmetica (30 min acolo, 30min drum dus/intors) inseamna 2 luni zi de zi dimineti fara niciun minut pt asta (doar cu rujul de aplicat in lift). Iar cea mai faina colorare a pielii fetei am capatat-o iarna trecuta in Tenerife. Anul asta ma duc iar sa imi aplic un fard pt urmatoarele 3 luni 🙂
    Visez o tatuare de sprancene si pe pleoape dar nu am curaj din motive de alergii (si nu ca mi-ar fi frica de ace si durere, a, nu, nu am asa ceva, deeeloc !!)

    • Alergia la chimicale suna foarte general, ai aflat la care anume esti alergica? A mai fost o discute aici pe blog, unde am spus ca totul e o chimicala, de exemplu apa, si ca nu tot ce e artificial e rau sau tot ce e natural e bun. Unele produse cosmetice si de makeup au alcool si sunt foarte parfumate si sunt persoane care chiar nu le suporta, pentru ca nu suporta iritantii din ele iar expunerea constanta la acei iritanti duce in final la reactii alergice. Aici nu mai conteaza gama de cosmetice, ca e de lux sau nu, trebuie vazut exact ce ingrediente contine. Presupun ca vopseaua de gene si sprancene are multe chimicale, si e si foarte aproape de ochi, dar se pare ca nu iti face probleme, poate nu contine exact acel ceva ca iti produce alergie, de aceea ar fi foarte interesant sa stii exact ce anume iti provoaca reactia.
      In articolul asta este explicat mai bine:
      http://pasagera.ro/ten-iritat-rutina-zilnica-de-ingrijire-si-masuri-de-urgenta-pentru-ameliorarea-iritatiei.html
      Exista solutii si pentru tenul gras si sensibil, nu toate produsele sunt la fel.

      In alta ordine de idei, soarele nu ar trebui folosit ca makeup, bronzul este o reactie de aparare a pielii la agresiunea razelor solare si vei regreta expunerea cand vor incepe sa apara petele pigmentare si ridurile, ca sa nu mai zic de riscul de cancer.
      Stiu ca tot ce am scris poate suna ca o predica de sfaturi pretioase, dar nu le zic cu rautate, sunt lucruri pe care nu le stiam nici eu si m-am bucurat cand le-am aflat pentru ca m-au ajutat.
      Exista un site unde se fac recenzii la multe produse, in functie de ce ingrediente benefice sau nocive contin
      http://www.paulaschoice.com/beautypedia

    • Nu am aflat ca nu am investigat. Acum 10 ani dr Popescu a zis ca imi face panel-ul de teste doar in spital, programare, hartie de la dr de famlie, costuri 500 lei etc: nu aveam. Am decis sa merg pe recomandarile ei: less is better. Asa ca am redus drastic. Da, fa dus mai rar si doar cu apa si rapid (maxim o data pe zi, atunci insa faceam si 3 dusuri pe zi), folosesc rar sapun pe corp si pe miini, unele haine le spal doar cu apa etc . Stiu ca exista si alte solutii dar dupa 10 ani de mers la medici si dat bani si experimentat am zis STOP la tot. Da, pot trai si mai simplu si pot fi frumoasa si fara sa cumpar frumusetea cu bani.
      Nici parfumuri nu folosesc (dr mi-a explicat ca de fapt esterii si stabilizatorii sunt cei ce dau alergii cel mai des, si ca unele parfumuri facute in China chiar daca au acelasi miros, nu au aceleasi substante si ca de aia am reactionat asa urat la un parfum).
      Si vopseaua de gene si sprancene imi face probleme, de gene am abandonat, folosesc doar de sprancene si in cabinet la o dr. si raman rosie 3 zile. Dar recomand ca nu toata lumea e ca mine de sensibiloasa.

      Ca o remarca despre soare, eu vara nu pot rezista la soare si sunt cu bluze de bumbac/in (iile traditionale romanesti). Ei bine, soarele iarna in Canare e cu totul altceva: e fix la aceeasi intensitate care o vazui la marea neagra dimineata la ora 8-9.

      Cunosc blogul pasagerei, l-am citit de vreo 3-4 ani, confirm, doar atrag atentia ca problemele dermatologice nu pot fi ‘tratate’ pe net – nici macar un dr nu poate diagnostica usor (ca nu de aia am schimbat atatia medici…ci de disperare). Mai confirm ca se poate trai bine si fara trecut la cumparaturi (fara demachiant, fara hidratare exterioara, fara seruri etc etc) – si am calmat cu un banal ceai de musetel cules de mine. Antihistaminele nu am mai luat de 4 ani si sper sa nu mai fie nevoie sa iau (ajunsesem sa primisc si cortizon unguent si prednison, atat de agravata si generala e).
      Si mai confirm un lucru: problemele apar din interior si se manifesta in exterior. De ex. la mine acneea s-a accelerat cand am mancat carne de pasare din supermarket dar si cand aveam probleme in familie.

  30. Sigur ca poti sa fii frumoasa, fericita si sanatoasa daca consumi mai putin, nici nu am insinuat ca trebuie sa folosesti n chestii. E clar ca ai gasit solutia pentru tine si ma bucur ca stiai deja de informatia linkuita de mine, ca de fapt asta conteaza: sa gasim informatia de calitate si sa decidem cum e mai bine pentru noi, in cunostiinta de cauza.
    Eu am cautat mult si am triat prin foarte multe informatii gresite, care din pacate erau (si inca sunt) mult mai usor de gasit si chiar mi-ar fi placut sa pot corecta mai repede anumite greseli pe care le faceam, probabil de aceea devin pisaloaga pe tema asta, poate poate ajuta pe altcineva, care se nimereste sa citeasca. Sunt persoane care sufera cu probleme de piele care ar putea fi ameliorate usor, doar ca nu au gasit inca informatiile corecte.
    O mica parte din problemele dermatologice se pot rezolva urmand sfaturi de pe net, de exemplu daca iti dai seama ca faci niste greseli usor de corectat, se poate sa vezi imbunatatiri rapide, dar in general problemele dermatologice sunt destul de complicate si pentru doctori (nu imi e straina disperarea si nici alergatul de la un medic la altul) tratamentele sunt complexe si cauzele greu de depistat exact (de aia eram curioasa de sursa alergiei tale).

    • 7 dermatologi am vizitat in Bucuresti… plus testele de rutina la alergolog: de piele + teste de sange (asa am descoperit ca sunt alergica la pisica, praf, mucegaiuri),apoi retete, medicamente etc. Nu, nu a fost usor, dar la un moment dat la recomandarea doctorilor (bazata pe experienta dar si pe intuitia lor) am zis stop.
      Da, dermatologii (si nu doar unu!! ) mi-au indicat ca problemele acestea sunt probleme moderne!!! , accelerate de uzul excesiv si agresiv al chimicalelor, si ca acestea agraveaza problemele deja existente. Cosmeticele insa nu le rezolva ci le ascund, si din pacate uneori le prelungesc si agraveaza, de aceea asemenea probleme sunt mult mai rare in familiile sarace si simple de la tara (exemplul cu obrajii rumeni ai bucovinencelor mi le-a dat o dermatoloaga in varsta! in timp ce imi scria reteta de prednison).

      Diferenta la mine a facut-o experimentarea pe pielea mea: o sapt. la munte, la cort, mi-a aratat ca mi-e mult mai bine spalat doar cu apa de izvor (reactiile mele alergice sunt pe tot corpul dar fata si miinile sunt cele mai chinuite); igiena alimentara iar m-a calmat; acneea s-a calmat mult cand am facut sport si consumat cantitati mai mari de apa; cand am iesit dintr-o relatie ‘bolnava’ a fost o purificare vizibila de la zi la zi, si in cateva saptamani nu am mai avut nimic etc etc.

      Whatever, mesajul meu era ca nu, nu e nevoie de a avea bani pt a calma probleme medicale: am reinvatat sa ma iubesc asa cum sunt si sa imi ascult corpul ca acesta va zice clar: asta nu e bun, asta e prea mult; in valtoarea orasului unde traiesc uit sa ma incred in glasul corpului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *