Copiii care primesc totul

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Copiii care primesc totul. Dar nu primesc dragoste. Nu primesc afecțiune. Nici atenție. Nici timp dedicat lor și numai lor. Nu primesc respect. Primesc doar multe jucării atunci când ei ar vrea să se joace cu părinții. Primesc doar „lasă-mă și pe mine 5 minute” sau chiar o urecheală sau „pălmuță la fund din care n-a mai murit nimeni” atunci când au o criză de furie. Și în loc ca părintele să se aplece la copilul furios și înlăcrimat și să-l ia în brațe, să-i șoptească cât de mult îl iubește atunci și mereu, îi urlă „ți-am luat de toate și tu așa mă răsplătești? Ești un răsfățat!”.

Am făcut și eu asta, cu regret îmi amintesc. Dar timpul și vorbele spuse nu se mai întorc. Ce pot să fac acum este doar să fiu o mamă mai bună clipă de clipă, începând de acum, nu de mâine. Nu mi-e teamă că mi-aș putea iubi prea mult copilul, nu cred că există așa ceva, nu cred că iubindu-l foarte mult i-aș putea dauna cumva. I-aș putea dauna dacă în loc s-o iubesc un infinit și să-i și dovedesc asta fiind alături de ea mereu (fiindcă ea m-a ales pe mine să-i fiu mamă), aș îndepărta-o de lângă mine, aș îndrepta-o prin atitudinea mea să iubească lucrurile și nu oamenii, aș face-o să se refugieze, neînțeleasă fiind de mama ei, în vicii și relații toxice, nesănătoase. Nu vreau să îndrept prin ea tot ce-a fost strâmb în viață mea, nu vreau să trăiască ea viața pe care n-am trăit-o eu fiindcă acum îmi dau seama că tot ce-am făcut m-a îndreptat spre întâlnirea cu ea, spre întâlnirea cu autentica iubire.

Uneori sunt întrebată dacă n-o răsfăț prea tare, dacă nu mi-e teamă că o să mi se urce-n cap. Nu mi-e teamă. Poate să mi se urce-n cap. Important este să simtă că eu o voi ține să nu cadă, că voi fi acolo tot timpul. Iar când va cădea, mare fiind, eu voi fi lângă ea s-o ridic, s-o sprijin și s-o iubesc. Căci copiii care primesc totul sunt copiii care primesc iubire și oferă iubire. N-avem nicio siguranță că odraslele noastre vor fi medici, artiști de valoare sau bogați (sub premisa că bogăția ar asigura fericirea), dar dacă-i iubim din toată inima și ne conectăm cu ei atunci când au nevoie, sunt toate șansele să crească frumos și să ne iubească și mai târziu, sunt toate șansele să nu caute validare în like-uri pe facebook sau instagram, sunt toate șansele să ne spunem că am crescut un OM.

Adriana Patirea

shutterstock_366136019
Sursă foto: copil fericit via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4218

13 comentarii

  1. si eu am crezut ca bunurile pot inlocui atentia copilului. Am inteles ca timpul muncit extra pt a cumpara toate acele produse ce ne umplu casa nu pot egala timpul petrecut cu copilul…. astazi muncesc mai putin, cheltui mai putin, sunt mai mult timp acasa.

  2. Cele care considerati ca v-au ales copii pt a le fi mame, ce ziceti, e valabila alegerea asta si pt copii care au ajuns la orfelinate sau care au suferit abuzuri grave din partea parintilor? Fetita de 11 luni din Giurgiu care era abuzata sexual de mama ei in timpul videochatului, oare si ea si-o fi ales mama?

  3. Cati ani are copilul? Intreb pentru ca asa am crescut-o si eu pe a mea, cea mare are acum 5 ani, am iubit-o mult si oricand a fost nevoie, este un copil linistit, cu care te intelegi usor, care tine cont de ce spunem noi pentru ca ii pasa, a invatat de la noi, din exemplele si explicatiile noastre sa tina cont si de ce ii cerem noi cand avem nevoie (sa mearga acasa cand trebuie, sa adoarma la ora potrivita etc – fara scanadal). Doar ca in ultimul an a aparut si surioara (treaba asta a cam bulversat-o desi ea si-a dorit) + ca am primit si eu un job de acasa! E drept ca am nevoie de cateva ore in plus sa muncesc, dar parca-mi place confortul financiar oferit de job-ul asta (imi aduc aminte ca anul trecut imi socoteam banii ca sa am sa dau cei 100 de lei la gradi pt Craciun, anul asta nici nu i-am simtit si a fost asa bine) deci nu muncesc sa aiba ea mai mult, ci sa avem cu totii un confort atat fizic cat si psihic, fara job-ul asta suntem prea la limita! Dar, in acelasi timp, ea uneori nu intelege ca trebuie sa merga la gradi ca eu sa am timp sa lucrez cat doarme sor’sa si sa pot avea timp pentru ele dupa amiaza! Uneori nu intelege ca am nevoie si eu de timpul meu liber (seara dupa 9 pana pe la 12) ca sa simt ca fac si eu ceva sa ma relaxez si sa functionez ok a doua zi! Are momente cand se plange ca nu primeste suficienta atentie sau ca nu o tin acasa si eu mor de ciuda pe mine, dar in acelasi timp imi dau si mie putina dreptate. Pare putin rasfatata pentru ca totusi ii acordam atentie si iubire multa, dar parca oricat m-as stradui tot nu e de ajuns, tot suparata e! O fi o mica depresie din cauza sora-sii, nu stiu! Ma tot gandesc cum sa fac sa fie bine, sa o accepte pe cea mica, sa accepte ideea ca iubirea mea pentru ea nu a scazut, chiar daca o ajut mai mult pe aia micuta, ca na! e mica, ea ar vrea sa o hranesc si pe ea cu lingurita, sa o imbrac, sa o car in brate, parca exagereaza totusi…
    Stiu ca e copil si ca ii e greu uneori sa accepte ca a crescut, insa ii explic ca si daca nu era sor’sa tot m-as fi asteptat de la ea sa manance singura, sa se imbrace singura si sa faca lucruri singura pentru ca deja poate! Am avut momente cand m-am rastit la ea din cauza ca ma simteam prea sufocata de stresul si grija ce trebuia sa le-o port! Deoarece e un copil destept si matur cred ca avem cam multe asteptari de la ea, chiar daca are 5 ani, insa stiu ca poate intelege ce-i zic si mai stiu ca parintii nu-s perfecti! Mi-a zis odata ca parca sunt o mama vitrega ca o cert atata 🙁 m-a intristat, dar nici nu pot sa o las sa adoarma cand vrea ea, de exemplu. (ora de somn provoaca cele mai multe certuri in ultimul timp). Imi fac griji si sufar ca nu mai pot face exact ce faceam noi impreuna acum 1 an si ceva, e adevarat ca si eu am momente cand mi-e ciuda ca nu suntem numai noi, stiu ca e naspa ca simt asta, dar nu ma pot abtine, probabil asa simte si ea! Ma mai gandesc ca poate chiar eu ii transmit asta, nici nu stiu cum sa fac sa fie bine! Intr-o familie cu 4 membri cred ca fiecare ne influentam si ne lasam influentati unul de celalalt, dar sper totusi sa fie bine pana la urma!

    • La noi cand nu functioneaza nimic, nici discutia serioasa, nici explicatiile, orice joc/gluma as inventa functioneaza.
      De exemplu eu o adorm mereu in dormitor si apoi o mut in living dupa ce ne culcam si noi.
      Ani de zile a functionat ff bine. Brusc ea nu mai voia sa adoarma acolo ci direct in living.
      Uneori s a putut, alteori nu. SI cand nu puteam inventam tot felul de chestii de jocuri gen i a sa vedem patul asta are tepi, de nu vrei sa dormi, sau este vreun urs mare dupa perdea, etc. incepea sa rada apoi mai zicea ca totusi ea vrea dincolo, dupa care renunta.

  4. Are 3 ani si cateva luni. Nu e mereu usor, in primul an a plans atat de mult incat nu credeam sa mai fie bine vreodata. Si noua ne face scandal la ora somnului dar doarme. Incerc s-o educ cu iubire fiindca asta e tot ce avem, ce conteaza. Desigur ca am gresit de multe ori si o sa mai gresesc, nu sunt perfecta. Iar ca raspuns doamnei care spunea ca e absurd sau neverosimil ca ne alegem parintii si prezenta un caz foarte trist, ii pot spune ca eu, ca mama, incerc sa fac ceea ce tine de mine, de viata mea, de visele mele, de timpul meu cu copilul meu. Sunt responsabila de viata mea si de alegerile mele, nu pot sa le schimb pe ale altora, nici nu-mi propun. Dar pot sa ajut, sa fiu mai buna. Eu insami sunt victima unui abuz, mama nu stie nici acum, eu eram foarte mica si la rastimpuri tot mai doare. Ar durea-o pe mama acum sa stie si la ce bun o durere in plus? De-asta spun ca iubirea e tot ce avem si putem oferi.

  5. Tre sa le oferim copiilor educatie, incredere in ei, libertate si independenta. Iubirea e in toate astea, nu in tinutul in brate! Ce sa faca cu iubirea ta cand pica la teza sau ii da un coleg un sut in cur la scoala? Sau la 23 de ani nu isi gaseste job? O sa il tii in brate si o sa ii oferi iubire si mancare? Halal!

    • Primeste educatie si incredere in el si libertate etc prin toata iubirea pe care i-o ofer! Probabil copiii dvs vor spune ” tata nu ne-a iubit dar ne-a educat sa fim intoleranti si sa spunem „halal” cu distinctie si apreciere. Sa-i tinem oare pomeni?”

  6. Sau, din experienta mea, toata tineretea am stat cu ea (la propriu, mi-a suferit afacerea ca nu eram acolo decat 1 ora pe satamana, dar am zis ca merita efortul), i-am zis zilnic te iubesc pentru ca asta chiar simteam si acum nu vrea sa iasa cu copii la joaca pentru ca nu-i spun copii ca ii place de ea, daca nu este cea mai importanta persoana din camera incepe sa se laude exagerat sa iasa in evidenta si cu scoala merge greu pentru ca zice ea „orice s-ar intampla are cine sa aibe grija de ea, nu va ajunge rau”. Atentie ca este o strada cu multe bifurcatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *