Bătălia pe mâncare

Sofia e foarte mâncăcioasă, știți. Ce poate nu știți e că ea îl moștenește pe taică-său, pentru care a mânca absolut tot din farfurie, de pe masă, din cămară și ocazional din întregul frigider constituie o datorie morală și o responsabilitate pe care o ia foarte în serios.

Din acest motiv simplu, între Sofia și tatăl ei se desfășoară permanent un fin război al nervilor, aluziilor și strategiilor legate de mâncare. De exemplu, dacă fac ceva bun înainte să vină el, Sofia are grijă să mă roage să ascund de tati o porție semnificativă, pentru că altfel știe ea sigur că el va devora tot (îngrijorarea ei e bazată pe experiență).

Când îi pun ceva bun în farfurie, Sofia privește atent stânga-dreapta și întreabă în șoaptă:
– Tati e acasă?
Dacă îi spun că nu, mănâncă relaxată, povestim, râdem. Dacă îi spun că da, balotează cu viteza luminii.

S-a întâmplat de câteva ori ca Sofiei să îi placă mult ceva și să dorească să păstreze și pentru a doua zi sau pentru mai târziu (o felie de sfeclă în oțet, o porție de piure de cartof, o porție de paella cu creveți). La momentul decis de ea, am scos pe masă mâncarea păstrată, doar că în timp ce ea se spăla pe mâini, tati a trecut prin zonă, a văzut delicatesa pe masă, i s-a activat instinctul de bărbat bine crescut, căruia nu-i scapă nimic comestibil, și a înghițit dintr-o îmbucătură tot. Nu vă mai descriu privirea Sofiei, care a venit spre masă cu ochii sclipind de poftă, apoi a privit șocată farfuria goală.
– Mami, nu era aici o felie de sfeclă păstrată de ieri?
– Era.
– Cine mi-a mâncat-o?
Tati suspină cu privirea vinovată.
– Îmi pare rău, am crezut că trebuie mâncată, dacă tot era pe masă…

E ca la război la noi, vă zic. Când pun pe masă farfuria cu biscuiți proaspeți, Sofia și Ivan își iau fiecare câți le încap în pumnișori. Sofia a învățat să adune în șervețele, pe care le ascunde în locuri numai de ea știute. Când tati bagă cheia în ușă, Sofia răcnește de pe scaun:
– Mami a făcut biscuiți foarte buni, dar te rog să nu îi mănânci pe toți, tati! (ea deja având rezerve ascunse)

Tati se supără, normal.
– Chiar trebuie să-mi atragi mereu atenția, Sofia? Am înțeles, nu mănânc tot, gata, mai lasă-mă și pe mine să trăiesc.

Peste 10 minute, de pe bufet a dispărut plăcinta cu mere pe care o cumpărasem pentru copii.
– Omule, ai văzut cumva pe-aici o cutie cu plăcintă?
– Mmmm, da, posibil să fi văzut…
– Hai măi, nu-mi spune că ai mâncat-o!
– Păăi, îmi era foame și am presupus că e pentru mine…
– Și ai mâncat-o pe TOATĂ într-un minut, cât am dezbrăcat eu copiii?
– Hai că nu era chiar așa de multă…

Cel mai adesea toată lumea fură mâncare de la mine. Eu împart frățește omleta în cele patru farfurii, dar nu apuc să mănânc în ritm cu ei, pentru că mă ridic de o sută de ori, ba să mai scot ceva din frigider, ba să îi dau lui Ivan o altă furculiță curată, ba să mai pun pâine sau să dau apă pisicii, care miaună de dincolo. Ei, și cum mă ridic, cineva dă atacul și mă trezesc fără un colț de omletă. Apoi dispare salata de roșii. Toți mestecă tacticos.
– Care a furat omleta?
– Eu, zice Sofia cu glas mic. Dar pentru că tati a luat de la mine.
Ridic privirea la tati.
– Am crezut că nu mai mănânci, Sofi.
– Ba mănânc! Să nu-mi mai iei!
În timp ce eu investighez în dreapta, Ivan își strecoară furculița discret din stânga și-mi fură pâinea cu unt.
– Ce faci, Ivan?
– Ut! zice el, Adică unt. Mă ridic să îi pun și lui unt. Timp în care-mi dispare și restul de omletă.

Doar în parc, Sofia e foarte generoasă. Iau o caserolă cu fructe spălate și feliate pentru Ivan și Sofia și mai multe tacâmuri, pentru că atunci când i se face foame, Sofia strigă să audă cel puțin 12 copii:

– Haideți la fructeeee! Și în jurul caserolei noastre se adună o mulțime de pici mici și mari, le împart furculițe, fiecare sapă după ce-i place mai mult, Ivan de obicei e împins la marginea grămezii, că e cel mai mic, lui îi rămân feliile de mere, pe care nu le vrea nimeni când alături de ele mai sunt căpșune, mango, banane, kiwi. Sofia privește mulțumită noua foiala din jurul mâncării ei și declară:

– Vezi, mami, ce mulți prieteni mi-am făcut?!

Acasă însă nu dorește să fie populară, nici ea nici tati, acasă totul e pe viață și pe moarte când e vorba de băgat la ghiozdan. E amuzant, nu zic, dar parcă mi-e cam foame… 🙂

Sursa foto: familie la masă via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4218

29 comentarii

  1. De abia aștept noua carte și continuarea cărții pe care ai scris-o deja că ia uite câte povești ai de pus în ea!
    De unde iei kiwi și mai ales cum îl coci? Mă descurc cu mango, papaya, ananas, dar kiwi ori se strică ori e tare și acru (practic din faza de tare și acru se transformă în fruct stricat).
    Mulțumesc.

    • cu kiwi e la noroc, in general incerc sa il iau gata copt, alteori il las 1-2 zile cu banane alaturi in camara si se mai coace, dar se intampla sa se strice cand nu sunt atenta…

  2. Renunță la „porție” și gătește puțin mai mult, nu va mai fi bătălie-concurs pe mâncare și nici provizii ascunse.Vor ști că este și gata.Să mănânci cu porția … rapid că mi-o mănâncă altul…

    • O, dar mereu fac mai mult, nu te gandi ca e cu portia, sau ma rog, e, dar portiile sunt mari, nu e atat despre mancare cat despre a trage spuza pe jumatatea lui de placinta, sau cum e vorba aia…

    • Păi dacă faci bun și dacă toți mănâncă cu poftă, se-ndeamna lumea.Ai un stil de-a scrie despre mâncare că mi se face și foame și poftă instant.

  3. Admit ca am ras de-am pocnit!
    Piticul nostru (1 an & 4 luni) nu este un mancacios; sunt multumita ca totusi mananca fara (multe) preferinte, insa nu este (cel putin nu inca) in categoria celor care considera mancatul un hobby. Eu si ta-su traim ca sa mancam! 🙂 Apropo, de maine trec (iar) la cura de slabire, ca vine anotimpul de balaceala :((
    Pofta buna copiilor (si sotului)!

  4. Eu mai am putin si intru in depresie..fi’miu nu mananca nimic,nimic. Si cand spun asta,chiar nimic nu vrea(din cauza alaptatului,toata lumea zice ca asta e principalul vinovat si mai ca imi vine sa renunt pt ca efectiv NU MAI POT,ori ma arunc pe geam,ori…). Cand vine ora mesei ma ia cu palpitatii,imi zvacnesc tamplele,palmele imi transpira…chiar o exista consiliere pt mamele ai caror copii nu vor sa manance?

    • Linisteste-te! Fie-mea a supt cu biberonul pana la 7 ani -a refuzat complet sanul-si crede-ma ca am incercat tot ce se poate ! Sunt medic , am prietena buna pediatra, asa cum a refuzat sanul, a refuzat si mancarea Diversificare- zero barat! Pur si simplu nu ii placea nimic Si nu, nu am innebunit, nu a fost bolnava de nimic Acum are 23 de ani si e VEGETARIANA de peste 5 ani A mancat(putin , e drept intre 8 si 16 ani) piept de pui , branza slaba ,iaurt si mult mult lapte Si nu , nu e slaba , anorexica sau bolnava Pur si simplu ada e ea! Nu sunt 2 copii la fel, ai rabdare si nervii tari!

    • Poate e doar o perioada. Incearca sa nu te mai stresezi asa. Copiii ni stau nemancati. Al meu are acum 3 ani si 3 luni. A fost alaptat pana la 2 ani jum. In timpul asta a avut perioade in care a mancat o sapt intreaga doar paine (cate o bucatica, nu te gandi ca manca cate o paine pe zi), apoi a avut o perioada in care a mancat doar peste, sau cine mai tine minte…dar ca o generalitate, cel mai rau a mancat pana pe la 2 ani. Incearca sa maresti putin timpul intre mese sau masa si alaptat. Sau daca ai posibilitatea, sa ii dea macar o masa altcineva. Asa pateam eu cu al meu pe la 1 an: ma vedea pe mine, vedea tzatza. Direct ma dezbraca si isi lua, mancarea nici sa nu o vada. Oricum, atata timp cat papa tzitzi nu e ca si cum nu mananca nimic.
      La unii copii treaba asta cu mancatul solidelor nu iese chiar din prima unsa, asta nu trebuie sa iti dea totusi mari batai de cap si masa sa se transforme intr-un stres pt ca ii transmiti si lui starea ta. Incearca sa faci „experienta” mancatului una distractiva, eventual inventeaza un cantecel si canta-l in timp ce manaca, poti sa te prostesti, sa fii amuzanta, sa mananci si tu si sa ii spui cat de delicioasa e mancarea, din astea. Succes!!!

    • Ah… au trecut deja 3,5 ani de cand am inceput diversificarea insa tot ce descri am trait si eu… a fost un calvar…stiu… pt mamele cu copilasi care mananca este imposibil de-nteles ce-nseamna sa nu vrea nimic, nimic! am incercat toate combinatiile posibile de alimente potrivite pt varsta si pana la urma a mers combinatia de legume+ proteina+ fruct ( banana sau para )in cantitate mica doar sa schimbe putin gustul + jucat la greu in timpul mesei(care dura de obicei o ora). treaba asta a mers cat de cat pana pe la 1,5 ani cand a revenit in graficele de greutate pt varsta apoi am inceput sa scot fructul putin cate putin pana am scapat de el… acum are 4 ani si numeroase preferinte la mancare, nu pofteste la nimic de pe masa, prefera sa primeasca in gura decat sa se alimenteze singura, practic masa nu prezinta nici un intres pt ea. Contrar asteptarilor mele nu a avut carente de loc( am facut numeroase analize ), nu a avut decat viroze banale( fara antibiotice pana acum) si culmea… nu a murit de foame asa cum aveam impresia uneori ca se va intampla! suplimentar pe mine m-a ajutat foarte mult faptul c-am plecat la servici (4 h) la un an pt c-am reusit cat de cat sa ma detasez.

    • In aceeasi situatie sunt si eu…duracell-ul meu ( o gâză de 1a3l care a primit porecla asta pt ca efectiv e intr-o continua alergatura de la 8 luni de cand merge singura) nu se omoara dupa mancare absolut deloc. Am trrcut prin faze de vinovatie ca probabil nu ii dau ce ii place, faze cand ma hotaram sa renunt la alaptat (am renuntat la idee pt ca stiu cazuri si nu au mancat deloc mai mult dupa intarcare, doar au fost privati de o sursa de vitamine complexa). Acum sunt cat de cat mai relaxata, pur si simplu incerc sa ii dau si daca da din cap ca nu vrea renunt si incerc mai tarziu. Ma mai apuca gandurile dar incerc sa nu ma mai stresez, oricum n-as rezolva nimic

    • Ati intarcat?Cum ati facut-o? Nici fetita mea de 1an si 8 luni nu vrea decat tete, e sanatoasa dar f mult sub greutata, ma pregatesc psihic sa o intarc si sa fac un plan de actiune,dar e greu…sunt zile in care chiar nimic nu baga in gurita.

    • Georgiana, nu cred ca o sa pateasca ceva copilul tau, are instinct natural de conservare. Nu e posibil sa nu manance nimic, serios acum, ar muri daca ar fi asa, Doamne Fereste. Din ceva trebuie sa se hraneasca. mai cunosc o mamica care alapta si bebe de 9 luni nu voia sa manace nimic. A renuntat la alaptare si apoi a inceput incet incet sa pape..Nu dintr-o data, a renuntat dupa 1 an, dar incet incet a inceput sa nu m ai ii dea asa des lapte de Mama. Iti dai seama ce scandal a fost acolo, dar asta e. Nu pledez pentru incetarea alaptatului, doar povestec cazul mamei respective. Fiecare copil e diferit. Nu cred ca exista vreun grup de consiliere pt mamele ai caror copii nu vor sa manance. Doar cu medicul te poti sfatui, nu iti place medicul, cauta altul, cere mai multe pareri ale pediatrilor. Apoi verifica sa fie copilul sanatos. Daca el e sanatos, restul sunt detalii…repet, nu o sa moara de foame. Daca e sanatos, inseamna ca primeste tot ce corpul lui are nevoie, iar tu te stresezi degeaba.

    • Am glumit cu grupu de consiliere…uneori ca sa ma autocalmez imi imaginez ca sunt asa ca la un fel de terapie de grup si zic(adica vb de una singura prin casa):”Buna sunt Georgiana si copilul meu nu vrea sa manance nimic,decat lapte de la măsa”.. „Buna Georgianaaaa”..nah,ce sa fac,altfel as lua-o razna.Dar chiar nu ii place nimic,nu pofteste la nimic si am incercat ORICE! Chiar si cu desene. Strange gura sau imi da peste mana. Si cand mai aud si de la alte msmici ca ai lor mananca TOT!! Pffff.

    • si sa stii ca transmiti copilului starea ta nervoasa si stresul. Iti dai seama ca nu mananca in aceste conditii. parintii mei se stresau rau de tot cu mine cu mancarea…am amintiri din frageda pruncie, ti-o spun din experienta ca pentru un copil e groaznic sa simta stresul si nervii parintilor pentru ca el nu manaca..Pentru mine ani de zile mancarea a fost o tortura. Calmeaza-te si totul o sa fie bine. Consiliere nu ai nevoie pentru copilul care nu vrea sa manance, ci pentru tine, sa te linistesti, problema e posibil la tine, nu la copil.

    • Ce mi-am propus eu , mama de copil nemancacios tare, este sa nu mai discut atat cu el despre mancare. Mi-am dat un termen de 3 sapt in care sa nu il mai cert, reprosez, interoghez despre daca si ce mananca. Ii spun care sunt variantele din frigider, vrea bine, nu asta e. Daca nu a murit de foame tot timpul asta probabil nu va muri nici acum. A trecut o saptamana de cand fac asta, nu pot sa spun ca vad vreo schimbre majora, dar parca sunt eu mai ok cu capul. Am realizat ca il exasperasem vorbind mereu despre cum nu mananca.

  5. Eu si Omu’ meu ne stim din facultate, cand efectiv am mancat din aceeasi farfurie.

    Cum mi-am dat eu seama ca e Om bun si ma iubeste de-adevaratelea? Nu a luat niciodata ultima bucatica din farfurie (sau ultimul „dumicat” cum se zice la bunicii mei :)). Ba, mai mult, daca vedea ca mi-e foame tare sau imi place mult ce mancam, pe masura ce cantitatea din farfurie se imputina, el se retragea discret si manca mai mult paine.

    Ce e frumos, e ca nu s-a schimbat nici dupa atatia ani. Acum, ca sunt si insarcinata, aduce acasa bunatati (gen trufe de ciocolata, praline de ciocolata cu crema de scortisoara) si nu se atinge de ele pana nu insist eu „ia si tu, mai Omule, ca eu sunt in stare sa le mananc pe toate o data si n-am voie atata cacao” :).

  6. Dar sincer, sincer, nu iti e teama de niste viitoare probleme cu greutatea? Ca biscuitii aia de casa, tot biscuiti care fac copii rotofei sunt…nu zice nimeni sa fie somalezi, dar poate atunci cand vor fi adolescenti, nu le va sta bine grasuti – si nu de estetica, ci pentru ca le va fi greu la sport etc…Sa nu mai zic ca daca se perpetueaza in adulthood, tare tare greu va fi cu pufosenia(repet, strict dpdv al sanatatii).

    • Mai, nu, ea e foarte activa, se misca mult, mancarea sanatoasa si miscarea sunt mereu parte din meniu, sunt sigura ca o sa fie ok.

    • Un om care face mișcare e un om care are nevoie de un aport caloric crescut. Eu cred ca trebuie sa ne preocupăm mai mult de joaca in aer liber si ulterior sportul pe care il fac copiii noștri, decât sa număram biscuiții (de casa) pe care ii ingurgiteaza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *