Sunt tatăl copilului meu (deși sunt femeie)!

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Sunt tatăl copilului meu. Nu, nu sunt bărbat, și DA, sunt căsătorită cu tatăl copiluli meu. Complicat, așa-i?
Aud mereu in jurul meu, în familie, în parc, pe strada sau la grădi diverse mame care își gugulesc copilașii până la epuizare. Încerc să nu judec pe nimeni (părințeala m-a făcut mai conștientă din acest punct de vedere) și totodată încerc să respect comportamentul oricui atâta timp cât nu e dăunător mie sau familiei mele. Spun răspicat *încerc*, fiindcă nu reușesc tot timpul, dar sunt conștientă de asta.

Apelativele siropoase și ideea exprimată vădit (sau doar gândită) cum că copilul meu e viața mea și sufletul meu și minunea mea și cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată nu au rezonat cu mine niciodată. Așa sunt eu!

Eu ador să merg în delegații. Înainte să rămân gravidă mergeam foarte des prin toată Europa, țineam traininguri, înteracționam cu foarte multă lume și eram mereu înconjurată de oameni. Primul an acasă singură cu piticul, în care singurele activități erau să îi dau să pape, să îl schimb, să îl plimb cu căruțul și să ne jucăm a fost destul de ciudat, ca să nu zic greu. Diametral opus față de ceea ce eram eu obișnuită să fac. Însă mi l-am dorit și mi l-am asumat și până la urmă a fost ok.

Conceptul de a face totul DOAR pentru copilul tău, de a face doar ceea ce el dorește, de a te conforma întru totul doleanțelor și cerințelor lui este cu totul străin de mine. Mai aud varinate cum că: acum că avem copil, viața nu va mai fi niciodată la fel (sunt parțial de acord, însă nu la modul dramatic) sau că nu mai putem face lucrurile care ne plac și care ne fac bine nouă ca oameni, fiindcă nu mai sunt vrednice de un părinte. Nu mai mergem în cluburi, nu mai vedem decât filme de desene animate, nu ne mai dăm cu parfum și doamne ferește să mergi în delegații… dar ce se face ăla mic fără tine? Lasă ca face numai bine.
Normal că toate cele de mai sus necesită o planificare mai bună și cu siguranță ajutor și cooperare din partea jumătății sau a bunicilor, a bonei etc, însă sunt perfect realizabile dacă ne dorim cu adevărat.
Acum, de când am reînceput serviciul, am mai rărit delegațiile, însă tot îmi plac și îmi fac bine, vin acasă revigorată, obosită, dar pozitivă, îmi iau doza de încredere pe partea profesională și o dau mai departe în familie. Win – Win! (Deși delegațiile sunt pentru bărbați, nuuu?) 🙂
Îmi iubesc băiețelul enorm, fac orice îmi stă în putere sa nu sufere, să fie fericit, însă de când s-a născut, îl iubesc cumva într-un mod detașat. În multe din reacțiile mele regăsesc stereotipul masculin, al tatălui. Sunt practică cu el, câteodată îmi pierd rădbarea mai repede decât aș vrea eu, si cred că sunt cumva stâlpul lui fiindcă sunt mereu cea puternică, hotarâtă și de neînduplecat. Nu îl pedepsesc niciodată și nu îl recompensez, nu trec peste cuvântul dat și îi ofer întotdeauna opțiuni. Negociem, însă rămân neînduplecată la smiorcăilei și țipete sau lingușiri inteligente. Ca să nu treceți direct la concluzii pripite, vă spun ca soțul meu e la fel de bărbat în relația cu băiețelul nostru precum sunt și eu. Eu nu sunt bărbată prin comparație cu bărbatul meu, eu sunt bărbată și gata.

Am, bineînțeles, și momente puternice de feminitate, iar băiețelul nostru își găsește mereu alinare în brațele mele. Eu îi cânt, îi recit și ne maimuțărim împreună. Cred că fiecare dintre noi avem ambele laturi, doar că una e mai dominantă și le folosim după bunul plac în functie de situație.

Una peste alta, încerc să îmi găsesc echilibrul și am ajuns să mă accept așa cum sunt. Să îl educ în felul meu și să mă autoeduc împreună cu el. Îmi doresc să crească un copil sănătos, echilibrat și fericit.

Adina

shutterstock_151156589

Sursa foto: femeie puternică via Shutterstock.com

Pin It

53 Comments

  • Carmen T spune:

    Desi nu ma regasesc chiar total in ceea ce ai descris mai sus, Adina, mi-a placut mult ce ai scris.

    • letitia spune:

      este incredibila formularea ta, adina. nu esti barbat si nici barbata, esti femeie. fix aceasta relationare cred eu ca duce la daune pe termen lung – de parca o femeie nu poate sa fie puternica sau mai putin sensibila fara sa se numeasca altfel. tu ai evident greutati in a accepta ca poti sa fii exact asa cum esti, o femeie puternica pentru care e mega importanta validarea profesionala, fara sa te numesti barbata. e pacat ca punem atributele astea in capul celor mici.

      esti mama copilului tau chiar daca nu il alinti cu termeni siroposi.

      mie postarea asta mi se pare imatura.

      letitia

  • Mami spune:

    Consider ca ai dreptate cu ceea ce ai spus, ca viata nu se traieste doar pentru copil. Cred ca poti face multe lucruri si cand ai copii, depinde si cat de mult te poti detasa, si cat de mult ii lasi pe altii sa intervina.

    Noi incercam sa facem cat mai multe singuri si rar ne folosim de bunici pt cateva ore, de obicei mergem in vizite cu totii. Bunicii nu sunt deschisi sa respecte obiceiurile copiilor, sa renunte la tv sau la fripturile de porc de dragul copiiilor.

    Dar cred ca celalalt partener poate fi la fel de implicat, ca ocazional copiii pot ramane la bunici (sau bunicii la copii) si ca e bine sa incercam sa ne traim si viata noastra, sa fim si noi impliniti.

  • Georgi spune:

    O postare „corecta, corespunzatoare, adecvata” :)))
    Mi-a placut. Fiecare femeie face ce simte pana la urma, dar nici eu nu mai pun botul cand aud pe unele ca zic „Dupa ce vine copilul, gata distractia”.
    No, sir! Eu refuz sa cred ca se va intampla asa.
    Sau eventual incerc sa nu iau exemplu de la astfel de femei, pentru ca nu simt ca vreau sa se intample asa si cu mine.
    Nu zice nimeni sa lasi copilul cu bona si sa il vezi doar Duminica, dar nici sa stai in fundul lui non stop. Pentru ca o sa vina momentul ala cand copilul face 20 de ani si se cara de acasa, iar tu ramai si realizezi ca a trecut viata pe langa tine si nu stii in ce directie sa o iei, nu ai hobby, nu ai cariera, nu ai cu ce sa umpli timpul, pentru ca 20 de ani ai stiut doar „baiatu’/ fata mamii”.
    Vorba aia, fiecare vedem ce ne place si ce ne convine la altii, in functie de cum vrem sa fie viata noastra.

    Bravo!

  • alina spune:

    Mie mie se pare putin cam ca o demonstratie de forta articolul asta. …mama care le face pe toate, are cariera si e realizata profesional, are timp de familie, se ingrijeste de copil, seara de barbat si dimineata se trezeste aranjata si cu zabetul pe buze. E ceva gen ….nu te judec pe tine dar uite ce bine ma descurc eu. Nu contest calitatile mamicii care a scris articolul si o felicit ca reuseste sa faca toate astea, ca a reusit sa isi păstreze cariera, ca pleaca cu sufletul impacat in delegatii si mai ales ca reuseste sa creasca un copil echilibrat emotional.

  • Robo spune:

    Mie mi se par groaznice familiile alea in care unul din parinti e bad cop si celalat good cop.
    Adica fie mama e cea buna („sa vezi ce-ti face taica-tu cand afla ce-ai facut”), fie tatal e cel care ii ajuta pe copii sa fenteze regulile impuse de mama, aliindu-se cu copiii si subminandu-i in felul asta autoritatea.

    Cred ca e destul de greu de evitat rolurile astea de good cop/ bad cop, adica eu deja resimt tendinta, pentru ca de exemplu daca copiii il enerveaza pe un parinte, tendinta lor e sa se refugieze spre celalalt, iar el are tendinta sa ii accepte, chiar daca e de acord in principiu cu supararea celuilalt parinte.

    Insa intr-o familie ca cea din articol in care nu exista rol tipic de mama si de tata, sansele sa se intample chestia asta cu good cop/ bad cop scad mult, cred eu – ceea ce e bine.

  • Mirabela Balan spune:

    Fiecare mamica se comporta cum crede ea ca este mai bine pentru puiul ei dar si in ceea ce o priveste.Personal nu prea ma regasesc in articolul Adinei in special in partea cu delegatiile dar, sunt sigura ca atat ea, cat si eu si restul mamicilor facem ceea ce credem ca este bine pentru copilasii nostri si ceea ce ne face pe noi fericite. Fiecare femeie,mama percepe fericirea si dragostea pentru ea si familie in mod diferit.Insa ceea ce nu mi se potriveste nu inseamna ca este gresit.

  • Nana spune:

    O parere interesanta, pana la urma suntem ceea ce suntem, e bine ca reuseste sa planifice astfel incat sa fie bine pentru toti … daaar, aici depinde de copil, pentru unii este potrivita o astfel de atitudine, pentru altii nu, daca copilul „mamei/tata” se simte bine cu ceea ce primeste (unii sunt mai lipiciosi decat altii) si ii e suficient e foarte ok.

  • deea spune:

    Ar fi plictisitor sa fim toti la fel, eu cred ca multe mamici sunt asa, de fapt cunosc cateva care au bone de zi si de noapte sau bone interne tocmai fiindca lipsesc de acasa cu zilele. Ce mi se pare esential este ca aceasta mamica are de ales, asta iti da in general mai multa incredere in tine si o atitudine mai om fata de viata. E minunat sa stai acasa cu copilul fiindca asa doresti, sa te intorci la serviciu doar fiindca asa doresti, sa pleci in delegatii mai des, mai rar sau deloc, in functie de cum doresti. Multe mame se refugiaza in eticheta „mama perfecta” doar din cauza faptului ca oricum nu aveau de ales. Pentru multe nu e o optiune sa te intorci la serviciu repede sau sa ai viata sociala dupa ce vine copilul, asa ca se refugiaza in ceea ce le ramane: non-stop cu copilul, alaptat la cerere pana la 5 ani etc.
    Pot spune din experienta ca lucrurile se pot schimba. Primul copil l-am avut la o varsta relativ tanara- sub 30, iar in cercul nostru de prieteni lumea nu a facut copii la.astfel de varste. Abia asteptam sa imi reiau viata sociala, sa ies, sa merg la serviciu. Asta am si facut, apeland la o bona la o varsta la care copilul nici diversificat nu era. Si a fost minunat, programul de serviciu era scurt, bina venea si seara sau in weekend. Nu am lasat niciodata copilul la bunici, nu a stat nicio noapte fara mine, dar timp a fost. Treptat insa m-am schimbat si eu, e adevarat ce se zice ca mama se naste odata cu copilul. La al doilea eram deja mama cand s-a nascut, prietenii nostri deja aveau macar un copil, socializarea o vedeam putin altfel. Iar statul acasa minim 1 an mi s-a parut binecuvantate, nu povara.

    • Mira 2 spune:

      „Multe mame se refugiaza in eticheta „mama perfecta” doar din cauza faptului ca oricum nu aveau de ales ” – Mare, mare adevăr ai zis.

    • dia spune:

      Foarte bine punctat Deea… A avea opțiuni este teribil de important.. Si treaba cu refugierea in ipostaza de „mama perfecta” e adevarata.. Multe proaspete mame de abia au așteptat sa scape de servici.. Pe care il detestau si copilul a deschis o poarta de salvare.. Ceea ce e ok, e una din soluții. Eu la cariera nu as renunța..Nu e un job la care sunt forțata sa merg, e parte din mine, imi aduce satisfacție si stimulare psihică pe care le consider foarte importante.. La fel de important cum e sa petreci timp de calitate cu copilul tău.. Am mai spus-o si o mai spun, stand cu copilul non-stop( dupa primele cateva luni) nu te face o mama mai buna, mai devotata asa cum având o cariera nu te face o mama rea, care si-a abadonat copilul.

  • Simona spune:

    Eu m-a regăsesc in acest articol 100% si m-a bucur ca vad si ALT punct de vedere si nu doar ” nu pot sa stau departe de copil mai mult de câteva ore” . Eu plec in delegații destul de des si iau si copilul cu mine când si unde pot. Mi se pare absolut normal si mai ales sănătos sa am si eu ceva doar al meu CARIERA. Bravo Adina.

  • Anca spune:

    Hei!insfarsit nu ma mai simnt singura pe lume :))) Adina,parca m-ai descris pe mine! Si eu am un job asemanator, de 1 an,de cand m-am intors la munca,am 2-3 zile de delegatii pe sapt,fac im medie 600 de km.e f greu si obositor,dar intotdeauna mi-a placut jobul meu si nu ma vad o femeie care sa nu faca si altceva inafara de copil si casa. Si eu am avut un soc in anul in care am stat acasa cu fetita fiind obisnuita cu o viata f dinamica. Fiecare suntem construite intr-un anumit fel si nu exista reteta standard pentru cresterea unui copil sau viata de familie! Fetita mea e minunata si o iubesc f mult dar si eu sunt o mama mai fericita si mai buna cand fac si altceva! Cum spuneam,imi pare bine sa aud ca mai sunt si alte femei ca mine 🙂 f rar le cunosc sau aud de ele. Mult spor si bafta in continuare!

  • Ionela Claudia spune:

    Wow….o perioada buna ma tot intrebam ????sunt singura femeie nebuna care rezoneaza altfel cu sentimentul asta de mama.De asta suntem diferite si simtim diferit, si doar pt ca unele din noi nu ne incadram in majoritatea , nu inseamna ca suntem mai putin mame ( femeie) …. Simti frumos Adina?

  • Andreea B spune:

    Punctul acesta de vedere mi se pare unul sanatos, dar totuși nu cred ca poți sa spui ca e strict apanajul bărbaților sa gândească asa. Nici eu nu cedez smiorcaielilor (ba chiar ma cam scoate din sărite cand soțul meu cedează, lăsând loc de „good cop-bad cop”, ce zicea Robo mai sus), nici nu am de gând sa imi dedic fiecare minut din viata copiilor. Dar totuși nu as zice ca sunt ca un tata… Sunt tot mama lor, doar ca o altfel de mama decat super-mamele acelea cu care te compari. 🙂 si e perfect asa!

  • dojo spune:

    Eu te admir pentru curajul de a scrie asta pe un blog de parenting 🙂

    Inteleg viziunea ta si e bine ca reusesti sa le faci pe toate in mod satisfacator si nu ai regrete ca ai renuntat la x si y chestie pentru copil.

    Eu sunt insa genul de om care a pus copilul pe primul loc si o fac fara sa regret nimic. Nu am fost dupa distractii nici inainte (stateam pe ‘comp’ si munceam pe siturile mele), nu am fost o cocheta, deci nu conteaza ca acum stau in blugi si tricou (ca nu purtam altceva nici inainte), nu am parasit o cariera fulminanta, pur si simplu pentru ca am afacerea mea.

    Da, am renuntat partial la veniturile in cauza, pentru ca mi-a fost greu sa castig la fel cu 2 ore lucrate pe zi, fata de 10 cate lucram inainte, dar mi-am regasit insa vibe-ul in ultima jumatate de an si mi-am recuperat mult din pierderi. Acum sunt mult mai productiva, mi-am crescut si eu (intr-un final, dupa 14 ani de munca pe net) preturile la web design, asa ca muncesc seara 2 ore si castig destul cat sa se simta in casa.

    Si da, alerg toata ziua dupa a mica, ne jucam, ne prostim, gatesc etc.

    Si e bine.

    Cel putin inca 1-2 ani nu concep sa stau departe de ea mai mult de o ora (si asta mai rar), pentru ca simt ca are nevoie de mine acum mai mult decat oricand. Pe masura ce va creste, ne vom ‘desparti’ mai mult, pentru ca va merge la gradinita, la scoala etc.

    Culmea, desi suntem atat de legate, observ ca in ultimele saptamani e tot mai relaxata in ‘societate’, mai sigura pe ea etc.

    Fiecare alege drumul ei si respect punctul tau de vedere. Si ma bucur ca reusesti.

    Important este sa fim alaturi de copiii nostri atat cat se poate, sa se simta iubiti si pretuiti.

  • Elena Olaru spune:

    „vin acasă revigorată, obosită,””(Deși delegațiile sunt pentru bărbați, nuuu?) ?” Mare adevar…. delegatiile spre care pleci si de la care vii atat de… ‘revigorata”, sunt pentru barbatii carora le-ai dus dorul cat timp ai fost nevoita sa stai acasa cu copilul… NU?????? E tot ce am inteles din postarea ta, care nu are nimic de a face cu statutul de mama. Ca menire pentru tine nu este. Iti spune o mama care are deja doi baieti destul de mari,o mama care munceste peste 15 ore pe zi, o mama care nu a avut niciodata concediu prenatal, o mama care a muncit pana in ziua in care i s-a rupt apa, o mama care nu a avut niciodata concediu postnatal, si o mama care nu a angajat niciodata bona copiillor. Spor la mers in …. delegatiile revigorante!!!!

    • Carmen spune:

      Scuza,ma ca intervin… Uneori, alegerile ne apartin. Eu rezonez cu Adina si imi pare rau ca, inca mai exista oameni care te judeca.
      Oameni care te eticheteaza intr-o era a informatiei si informatizarii. O mama se transforma, se schimba si evolueaza in sensul in care ri ii este ok. Prefer mame zambitoare si jucause cu copiii. Nu mame frustrate care se dau eroine

    • Carla spune:

      Da’ ti-ar prinde bine o delegație că tare turată ești.
      Tare cred că faci parte din categoria sus menționată, de mamă refugiată în statutul de mamă perfectă în lipsa unei alte posibilități. Numai astea sunt așa vehemente. Cum aud că ești diferită, cum sar de fund în sus. Frustrated much?

      • Elena Olaru spune:

        Dar…. chiar asa!!!! Ia incearca si asigura-mi tu o delegatie (cateva zile libere in cazul meu), ca tare simt nevoia!!!! Observ mamicilor ca toate lucrati pentru cineva, nu s-a laudat niciuna ca isi ofera singura acele zile de relaxare(ma rog… delegatii). Nu toata lumea a avut sansa sa lucreze la stat, unde stim cu totii ce facilitati sunt, cate delegatii… cursuri….etc… etc…. platite din banii mei si a altor contribuabili care au optat a avea afacerea lor. Deci partea cu frustratul nu tine!!!

        • Carla spune:

          Uite surpriză! Nu am lucrat niciodată la stat ba dimpotrivă, am dat ani în șir salarii câtorva persoane și am plătit taxe și impozite.
          Din ce spui se pare că și tu „purtai pantalonii” în familia voastră că prea le făceai pe toate, cred că nimeni nu v-a văzut pe tine și pe wonder woman în același timp și în același loc.
          Așa. Cică nu ești frustrată. Poate nu dar mie-mi sună că ai un dințișor, acolo, împotriva mamelor care înainte de copil se întâmplă să își fi făcut o carieră pe care nu pot sau chiar nu vor să o abandoneze mai ales dacă cel mic nu este neglijat. Nici bugetarii nu prea îi ai la suflet, așa-i?

          Ia o pauză, s-au adunat multe la tine și le reverși aici degeaba.

          • Elena Olaru spune:

            Singura frustrare o am seara tarziu, cand ma asez in pat. Deruland tot ceea ce s-a intamplat in timpul zilei, mai spun inca o data(a cata oara nu stiu nici eu), ca maine le voi aloca mai mult timp copiilor mei. In rest…. nu am niciun dinte impotriva nimanui. Fiecare face ce vrea, isi creste copilul cum vrea si la cine vrea.
            Iar in relatia pe care o am cu copiii mei, sunt si mama si prietena. Consider ca a spune copilului tau ca il iubesti, si el sa iti spuna mereu asta, nu este nimic siropos, ci doar iubire neconditionata.
            insa…..parerea aferenta acestui articol spusa initial,nu mi-o schimb. Stiu sa citesc bine printre randuri, iar autoarea a lasat mult loc intre ele……

        • mack spune:

          Mai uşurel cu pianul. Eu lucrez la stat şi tocmai sunt la un curs care mă scoate la 1800 de euro, plătit din buzunarul propriu, că nu mă trimite nici dracu’ la el, nici măcar delegaţie n-am, nu s-a pus problema de diurnă; sunt în concediul de odihnă ca să învăţ pentru muncă. Şi asta în condiţiile în care am salariu sub 300 de euro şi o să-mi iasă ochii până restitui banii împrumutaţi cu care am plecat.
          Nu toţi bugetarii trăiesc pe vătrai.

    • dia spune:

      Ce mod urat de a vedea acest articol.. Chiar urat..

    • laura spune:

      Salut!!
      Si eu sunt genul de mama care a ales sa stea langa copil. Are 2, 8 ani. De un an simt mare nevoie, sa fac si altceva, un pic. Am inceput ceva de acasa. Ma prinde postura de mama dar nu e totul.
      Adica is diferita de tine.
      Asa si autoarea. Decat sa fii fost frustrata, nefericita langa copil, oare nu e mai bine asa?

    • Mona spune:

      Draga Elena, ar trebui sa te simti putin rusinata ca la varsta ta, destul de respectabila inteleg, si dupa cresterea a 2 copii, ai reusit sa ajungi la concluzia ca metoda ta e cea mai buna si deci singura, si mai mult, sa-ti permiti sa judeci/jignesti o alta mama pt un alt fel de alegere.

  • Dana spune:

    O, da! Ma ragasesc in articolul tau mult mai bine decat in cele in care mama se sacrifica pe sine pana la ultima fibra, pt ca asa are nevoie/chef copilul! Am momente cand ii spun baietelului meu ca nu vreau sa fac ceea ce vrea el, pt ca pur si simplu nu mai pot sa fac pt a mia oara in ziua aceea ceea ce vrea el. Sunt o mama rea? Eu as zice ca nu… Poate chiar si asta il va invata ceva, poate va invata sa nu astepte ca cei din jur sa faca doar ce vrea el!

  • Andreea spune:

    Asta face partea din seria ” hai sa facem si noi un copil..de crescut, creste si singur”. Si nu..nu sunt o mama care nu are si alte optiune in afara „de a sta dupa fundul copilului non stop”, ci un copil a carui mama a considerat ca a se ocupa de cariera este telul suprem in viata. Niciodata nu voi pune cariera pe primul loc,in detrimentul copilului meu!Atata timp cat cariera ta nu consta in a salva omenirea de la dezastru sau in a gasi elixirul tineretii fara batranete,cred ca poate suporta o amanare.

    • Mona spune:

      Nu exista reteta universal valabila si este inadmisibil sa crezi ca stii ce a gandit/simtit Adina cand a hot sa devina mama. Eu sunt copil crescut de mama care a stat numai dupa fundul meu, fara cariera sau altceva, si m-a deranjat enorm lipsa ei de ambitie si mi-am permis s-o judec mereu, desi nu aveam niciun drept. Insa lipsa ei de ambitie, cariera, etc…i-au adus multe frustrari si mie lipsuri.
      In concluzie, e f posibil, ca oricate eforturi ar face o mama, in orice directie, sa nu fie niciodata suficient pt copil, sa ajungi sa ti se reproseze exact ce credeai tu ca ai facut bine. De aceea, orice mama trebuie sa-si traiasca si propria viata, sa-si satisfaca si propriile nevoi si dorinte, altfel…viata trece pe langa tine fara sa te alegi cu nimic.

    • dia spune:

      Andreea, de ce crezi ca Adina pune cariera pe primul loc? Eu ced ca încearcă sa echilibreze toate aspectele vieții.. Ceea ce e foarte important si sănătos psihic.. Eu as fi curioasa de un lucru deși o sa fie destul de greu de realizat: un studiu comparând incidența depresiei post-partum la mamele ce ramân acasă si la cele ce aleg sa se întoarcă la servici. Nu toate femeile sunt făcute sa stea acasă 2,4,5 ani asa cum nu toate femeile pot avea o cariera. Alegând ce ți se potrivește tie mi se pare crucial. Dar nu crede ca daca te dedici 24/7 copilului o sa crească mai frumos decat al mamei care lucrează….

      • Andreea spune:

        Nu stiu cum o sa creasca copilul autoarei.Stiu cum am crescut eu,tin minte o gramada de momente in care mi-as fi dorit sa imi fie aproape si nu s-a putut.A fost mereu o fire mai rece,daca stau bine sa ma gandesc nu tin minte vreau moment in care sa ma alinte cat de cat,asa cum vedeam ca fac mamele altor copii.Un copil are nevoie si de astfel de momente.Poate gresesc ,dar exact aceeasi raceala am simtit-o citind acest articol.

  • Ana spune:

    Sunt si eu de acord cu autoarea articolului.
    Consider ca putem creste un copil echilibrat doar daca suntem noi echilibrati ca indivizi,ca si cuplu,ca si familie.Sacrificiile dictate de cheful copilului ,nu de nevoile lui de baza (sanatate,foame etc)sunt ,din punctul meu de vedere moduri de a creste un egoist,un egocentric si un dezechilibrat emotional. Fara discutii,copilul meu bolnav primeaza peste tot-delegatie,oboseala etc.Suntem saraci si nu avem decat un mar,il.mananca el.Putem cumpara mere peste 5 minute,impartim singurul mar avut momentan.Respectul este ,cred,in ambele sensuri,si nu se poate implini daca mama/parintii nu se respecta pe sine,sau daca se pun mereu pe locul 2,chiar si cand nu este cazul.Sunt fericita ca am o mama care nu a fost doar servitoarea mea vesnic obosita si fara alt tel in viata,ci una care mi-a aratat prin exemplu personal ca viata personala,cea de familia si slujba se pot armoniza cu succes.
    Bravo,Adina!

  • Divort Rapid spune:

    Nu stiu cat este de bine sa incercam sa fim ceea ce nu suntem si sa oferim copiilor nostri ceea ce nu au nevoie.

    • Eu spune:

      Ioana, e clar ca nenea asta te foloseste sa-si faca reclama! 🙁 comenteaza mereu ceva sa fie si are numele pe care il are

  • C spune:

    Super articol! Povestea Ioana de o mamica care isi luase campii si plecase de acasa. (Sper ca s-a terminat cu bine) Pentru mine delegatiile sunt niste plecari controlate de acasa ca sa nu o iau razna de tot. Plec de 2,3 ori pe an, nu ma duc niciodata la distractie, intotdeauna e un stres suplimentar si multa munca dar 2 nopti la un hotel de 5 stele, discutii profesionale cu adulti care imi respecta si apreciaza parerile, poate si un zbor la biz class daca am noroc…toate astea ma energizeaza fantastic!In timpu’ asta tati si piticul petrec timp de calitate impreuna acasa fara mami. Win win!

  • Emma spune:

    eu nu sunt de acord cu Mama asta. consider ca copilul are nevoie de Mama si tata..nu de o Mama barbata, care sa il iubeasca detasat. Dar pana la urma cine sunt eu sa dau retele universal valabile cum trebuie sa fie Mama. Mie personal insa, nu mi se pare ok. Imi place sa calatoresc, insa eu una refuz din start delegatiile..pot fi ele si la Miami :). Nu cred ca bunicii si Mama pot inlocui Mama. E doar parerea mea.

  • o femeie spune:

    eu nu mai cred (haha, da, credeam candva) ca exista mama perfecta.
    Deci draga mama, esti o mama potrivita pentru copilul tau! Esti echilibrata, implinita, multumita, fericita de ce viata ai. Astea iti dau suficient de calm si luciditate. Esti un exemplu bun!

    Eu nu am cariera ca a ta, dar si eu am ales sa ma intorc mai repede la munca. Ma simt mai apreciata asa, utila, si sunt mult mai organizata decat atunci cand eram mama full time acasa (o lalaiam ziilnic cu treburile alea care nu imi plac… acum le fac in 2-3 ore pt toata sapt.).

  • Emma spune:

    Mama perfecta nu exista. Ca e sau nu o Mama buna pentru copilul ei, copilul ei va decide. Nici macar ea nu poate spune ca e sau nu o Mama buna pentru copil. Ca fiecare incearca si isi doreste sa fie o Mama potrivita, e altceva. La final, copiii , ajunsi la maturitate, dau verdictul..ca sa zic asa.

  • Larisa spune:

    Bun, deci in cazul asta singura recunosti ca are copilul 2 tati si mai recunoști ca a fi mama înseamnă altceva. Eu aveam o cariera f ok dar gandul ca trebuie sa las copilul acasa 10 ore fara mine imi dadea junghiuri in inima reale. In timp am reusit sa fac astfel incat sa lucrez altceva de acasă dar sunt perfect constienta ca nu toata lumea are sansa asta. Cred sincer ca un copil are nevoie de mama…bine si 2 tati dar are nevoie de mama cu tot ce înseamnă a fi mama. Sunt de acord ca unele femei nu au incotro si de nevoia banilor se intorc la job dar altfel….imi suna ciudqt ai ce sa faci cu 2 copii activitati dezv personala etc..bani timp si iubire sa fie.

  • Ioana M spune:

    Cea mai buna mama pentru copilul MEU sunt EU !

  • Coroian Alexandra spune:

    Perfect spus, daca ai bunici la indemana si o bona de incredere.
    In lipsa lor esti tata si mama, 2 in 1.

  • dia spune:

    Si uite ca studiul despre care vorbeam exista:
    http://www.gallup.com/poll/154685/stay-home-moms-report-depression-sadness-anger.aspx
    Incidența mai mare a depresiei la mamele ce aleg sa stea acasă decat la cele ce se întorc la lucru. Pe mine sincer nu ma mira aceste date si e un studiu destul de bine făcut ce a cuprins un număr mare de persoane.

    • o femeie spune:

      pt un copil e groaznic sa stea tot timpul cu o persoana depresiva. In primii ani de viata copilul preia si copie comportamente si tipare… iar relatia cu o persoana depresiva e grea si pt mine, d-apoi pt un biet copilas.
      Asa ca eu cred ca mama cea mai buna este mama care stie sa fie fericita, calma si senina.

  • Emma spune:

    Din punctul meu de vedere ( doar al meu) nu faptul ca lucreaza aceasta mama reprezinta o problema. Si mie imi place sa ies din casa . E ok la birou, te simti utila si altfel decat pentru copii, mai vezi oameni, mai socializezi,iti mai pui creierul la contributie, e o alta lume si face bine. Dar nu 10 ore pe zi si nici delegatii, ca mie una nu imi place sa stau atat departe de Familie si casa ( familia ma face fericita, restul e o completare) . Echilibrul perfect inseamna pentru mine cateva ore de munca pe zi ( 4-6) apoi copii, casa. Dar na, nu exista perfectiune in viata asta. Sincer era un articol ok, al unei femei mai muncitoare, mai agitate, care nu poate sta locului, o carierista, e in regula, fiecare are stilul lui de viata. Stiu femei cu cariera si 3 copii 🙂 si sunt mame bune. Pe mine m-a socat o singura fraza din toata scrisoarea asta si anume: ‘ îl iubesc cumva într-un mod detașat’..ori nu inteleg eu cum trebuie. Dar nu prea pricep conceptul de a-ti iubi copilul detasat.

    • o femeie spune:

      iti explic ce simt eu: de cand am re inceput munca eu m-am simtit mult mai senina si mai implinita, astfel incat am deevnit mult mai calma si mai rationala, am profitat mai mult de timpul cu copilul interctionand valoros. A devenit mai calitate si nu doar cantitate ca inainte. M-am redescoperit si am implicat copilul in activitati comune, nu am mai ridicat tonul sau sa simt ca nu explic si nu aude/nu intelege etc.
      Chiar daca lucrez 8 ore si fac o juma de ora dus, juma intors, am facut in asa fel incat sa plec cand doarme si duce tati copilul la gradi/scoala, si ma intorc si iau eu copilul. La fel ac sii ceilalti parinti care ii cunosc ( si unii cu 3-4 copii)

  • dia spune:

    Asta nu stiu nici eu ce inseamna, „detașat”- pentru mine, daca lucrezi, atunci timpul liber de dupa-amiaza, seara, weekend-uri e timp de calitate petrecut cu familia…

  • Patryk spune:

    Cand aud asta cu ” petrec o ora seara cu copilul, dar e timp de calitate” mi se face rau! Toti, dar absolut toti copiii din parculet care vin cu bonele se uita cu jind la mine si la fiimeu! Lasa-ti-o dracu de prefacatorie!

    • o femeie spune:

      si eu lucrez dar plec la 7 dim. din casa si ma intorc la 16. Pana la 21-22 sunt 5-6 ore de calitate: stam 1-2 ore in parc, facem teme, jucam jocuri, etc.
      Unele femei sunt calme si linistite, altele dupa 2-3 ore cu copiii incep sa ridice tonul etc. asa ca in conditiile astea consider ca 1 ora calma si senina e mai buna decat 2 ore cu NU -uri si tonuri ridicate.

  • Vlad spune:

    Nu am inteles nimic,numai o lunga lista de stereotipuri.
    Esti cum esti si esti mandra cu asta, ce pot sa zic … bravo.

  • letitia spune:

    vizavi de mamele care ar dori sa stea acasa (sa lucreze de acasa) dar nu au optiunea, inteleg nevoia de justificare.

    pentru cele care isi doresc sa fie si super mame si super manageritze (!!) am o intrebare: daca in rolul de femeie de cariera nu v-ati permite sa lasati balta vreun proiect, sa lipsiti sau sa va bagati picioarele si sa va comportati irational si neconstructiv cand devine prea stresant sau va pierdeti rabdarea, de ce in rolul de mama se intampla, mai ales ultima?

    felul in care ne comportam vine in cea mai mare parte din ce am vazut si ce ne-au zis si cum s-au comportat parintii, profesorii si apropiatii nostri – de ce am vrea sa ne crestem copiii cu aceleasi sechele?

    e chestie de alegere.
    am enorm de mult respect pentru cele care aleg sa faca mega cariera si nu fac copii, cred ca denota discernamant.

    nu zic ca nu se pot face amandoua, atata vreme cat se raspunde total la nevoile ambelor parti. (am zis NEVOI. e esential)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *