A spune NU copilului este o dovadă de iubire

A spune NU copilului nu este o pedeapsă, nici o sursă de traumă, nici o lipsă de iubire. A spune NU copilului atunci când este cazul e o responsabilitate a părintelui și o dovadă de iubire.

Copiii au nevoie de NU-uri. Nu multe, nu inutile. Nu de Nu alerga, Nu mai plânge, Nu ți-e frică, Nu contează ce vrei tu, că ești mic. Ci de Nu pune mâna acolo pentru că te poți răni, Nu lovi alt copil, pe mine sau pe tine, Nu merge pe stradă singur, Nu pornim la drum până nu ești fixat în scaunul tău, în centuri. Aceste NU-uri îi pot salva viața acum sau mai târziu, aceste NU-uri îl învață reguli de bună purtare, de adaptare și de respect fără de care va fi un inadaptat.

Un NU justificat, argumentat și consistent este absolut necesar și benefic uneori. Copiii au nevoie să învețe că nu orice este posibil, asta este realitatea pe care ei trebuie s-o cunoască de mici. Un NU argumentat și justificat nu este sfârșitul lumii pentru vreun copil. Sigur, e posibil să se supere, să plângă, să se tăvălească pe jos. O să-i treacă. Ești acolo pentru el să-l asiguri că-l iubești și dacă i-ai spus NU, de fapt, exact de asta i-ai spus NU, pentru că-l iubești. Și pe noi ne supără unele interdicții, dar asta e viața, ele există pentru binele tuturor, inclusiv al nostru.

Regulile există pentru a fi respectate. Trăim într-o lume complet nesigură și dată peste cap din cauza celor care nu respectă reguli, a celor care se cred mai presus de orice (uitați-vă numai la ce se întâmplă în trafic sau cu cei care conduc țara asta).

Siguranța primează. Respectul e esențial, respectul față de ceilalți și față de reguli, scrise sau nescrise. Este responsabilitatea noastră, ca părinți și formatori de viitori adulți, să prezentăm copiilor încă din primii lor ani regulile și interdicțiile fiecărei vârste.

A spune NU este o dovadă de iubire. Îți iubești copilul, vrei să-l crești drept, responsabil, corect, vrei ca peste 20 de ani să privești în ochi un adult adaptat lumii în care trăiește.

Nu te teme de NU. Alege-l cu grijă, doar pentru situații care-l impun. Explică-l cu răbdare. Nu-l impune cu forța fizică sau prin cuvinte grele. Ai răbdare. Da, va plânge, se va supăra, dar va înțelege. Și-i va fi bine.

Despre cum impunem limite eficient și cu calm, am scris deja aici. Despre cum formulăm enunțuri ca să nu facem prea mult uz de NU, am mai scris aici.

Sursa foto preview: Shutterstock.com

27 Comments

  • Ana spune:

    Dar cum facem sa nu folosim forta fizica la un copil de 1 an, atunci cand vine vorba de asezat in scaunul de masina de ex.? Am incercat de toate, explicat, jucat…..nu vrea si pace. Asa cum nu vrea in nici o alta sursa care ii impiedica miscarea (carucior, scaun de masa etc). Cu restul nu insist dar in scaunul de masina il pun desi se zbate si se enerveza. Ne impacam dupa dar tot cu forta se numeste si nu gasesc pur si simplu metoda sau metodele care sa functioneze. Acelasi lucru se aplica la spalatul pe dinti sau schimbat scutecul. Uneori functioneaza toate sfortarile mele dar uneori nu, orice as face. Nu e vorba de timp, imi fac timp dar nu functioneaza nimic uneori. Sfaturi? Pareri?

    • Roxana spune:

      draga Ana, daca este de vreun ajutor experienta mea sa stii ca si-al meu se opune aceleorlasi situatii si uneori este obligat sa se conformeze. Schimb scutecul cu #2 in el si fara sa vrea el, il tin in scaun de masina si cand plange uneori. Ce fac este sa las unele de la mine. Am iesit de nenumarate ori din casa efectiv in chiloti(el, nu eu). l-am spalat pe maini cu dezinfectant si nu cu apa si sapun, fiindca nu vrea sa mergem la baie…ma doare sufletul sa recunosc insa mai recurg si la minciunele:daca lovesti copilul, mama lui se va supara tare si te va certa! am vazut ca functioneaza mai bine decat sa-i spun ca pe copil il doare, aparent il lasa rece sentimetele altora(are doi ani jumate acum). Sa nu aplici forta fizica nu inseamna sa nu il tii cu forta cand vrea sa alerge in fata masinii, cand vrea sa dea cu piciorul in carucioare de copii, cand vrea sa arunce paharul de sticla…Sa stii ca acum e mult mult mai bine, trece repede inversunarea cu care NU vor pampers sau imbracaminte ? bafta!

    • Ana spune:

      Ce bine ca mai sunt si altii ca mine ?!. Da….treaba cu iesitul in chiloti, pijamale si alte grozavii….da…?

    • Roxana spune:

      chiar trebuie? 🙂

    • ancky spune:

      Este pur si simplu o etapa care va trece. Sunt consumatoare mari de nervi si energie astfel de momente, dar trec fara sa iti dai seama.

    • Robo spune:

      parerea mea e sa faci ceea ce trebuie sa faci si sa nu-ti faci probleme atat timp cat nu folosesti forta in mod nejustificat si nu abuzezi de ea.
      sigur, forta nu inseamna lovit copilul, ci pus cu forta in scaunul de masina de exemplu.
      parerea mea e sa nu incetezi sa-i explici de ce faci ce faci, chiar daca pana la urma tot cu forta il pui – daca ii explici, pana la urma va intelege, chit ca va mai dura un an.
      daca insa renunti sa-i explici pentru ca oricum tot cu forta il pui, s-ar putea sa nu mai inteleaga.

      de asemenea, eu as pregati copilul din timp inainte sa urcam in masina, inca din casa: „uite dragul mamei, in curand o sa coboram sa mergem cu masina. stiu ca tie nu-ti place in scaun dar trebui sa stai acolo pentru ca blablabla.
      ce zici, incercam astazi fara urlete?”
      samd

      nu renunta sa-i explici copilului, asta zic eu ca e cel mai important.

    • Izabella spune:

      Ana, La mine pentru spălatul pe Dinți au funcționat 3 metode:
      1. Sa lipească un sticker dupa fiecare spălare, pe aceeași hârtie. Își admira colecția de fiecare data 🙂
      2. O clepsidra de Dinți, adică ea durează exact 2 min cât trebuie sa dureze spălatul. Facem din asta un joc:” repede repede, se termina nisipul, încă putin , etc….” Rade de numa’…
      3. Cand tot nu vrea, o rog sa ma ajute sa ma spăl pe Dinți, adică sa ma spele ea pe mine. Apoi schimbam rolurile.

      Pt scaunul de mașina, am reușit sa apelez la un polițist si L-am rugat sa-i spună ca trebuie sa stea in scaunul ei, ca asa e in siguranța, sa nu faca bubu, etc… De atunci parca cooperează mai bine….Mai ajuta sa o las sa-si închidă ea clapeta de sus. Dupa care verific.
      Nu stiu dacă funcționează la al tău, la un anișor…

      Si da, cateodata plecam către Gradinita in pamperși si cu hainele in geanta Haha

    • Izabella spune:

      Ah, si ii mai place periuța electrică. Sa o pornească ea, sa o oprească…

  • o femeie spune:

    la un moment dat m-am speriat de cati nu-uuri foloseam si am inceput sa dau si o alta forma, pozitiva. M-am simtit si eu mai bine spunand: „pe strada mergem numai de mana ” in loc de „Nu mergi pe strada fara mana” .
    Cred ca e vorba si derceptia proprie dar nu-urile le ziceam inconstient, din reflex ( asa fusei crescuta) pe cand momentul reformularii imi impunea mie sa fiu atenta in prezent, sa meditez, sa gandesc ce spun.

    Ganditi-va si la ideea asta!.
    Nu mi-a iesit mereu dar merita studiat.

  • Ana spune:

    Da, de acord la partea cu explicatul! O fac de fiecare data neobosit. Uneori chiar merge (probabil ca sa tac naibii din gura o data ?). Acelasi lucru e valabil si pentru explicatiile DUPA ce se intampla ceva „stiu ca a fost neplacut acum pentru tine spalatul pe dinti dar este necesar pentru ca [insert personal reason here]….”

  • Maria spune:

    Dar care este ideea in a nu spune „nu” copiilor mici care au tendinte violente? De curand am auzit o mamica povestind despre aceasta abordare, si despre faptul ca ea isi lasa baietelul sa ii loveasca pe ceilalti, si nu intervine sa il corecteze in vreun fel, pentru ca ea a adoptat aceasta atitudine „pozitiva” (????!!!!). Si de fapt se simte si mandra ca baietelul ei se va descura in viata 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Presupun ca e vorba despre iubire neconditionata si libertatea copilului prost intelese…

    • iulia spune:

      Eu m-as bucura sa aflu ce credeti voi pe subiectul acesta al „tendintelor violente”. Baietelul meu este un astfel de copil, crescut intr-o familie calma, cu dragoste, cu grija, cu explicatii nesfarsite si cu limite pe care le explicam de fiecare data. El vrea mereu sa fie primul si imbranceste pe copiii care il depasesc, se enerveaza daca ii atinge cineva o jucarie fara sa ii ceara voie, asa ca il loveste… Eu nu obosesc sa ii explic, cu povesti, cu exemple, cu time out cateodata. Are 4 ani acum si este mult mai intelegator, dar tot mai face. Iar cea mai mare problema a mea sunt parintii: sunt multi care devin ei foarte violenti dupa ce al meu le impinge copiii. Adica daca stai pe banca si fumezi si lasi copilul de doi ani singur si el vine la jucaria altui copil si este impins, de ce e vina mea? De ce sa tipi la mine si nici sa nu ma lasi sa imi cer scuze? De ce sa imi jignesti copilul pentru ca l-a impins pe al tau? Sunt copii, se mai imping, se mai bat. Si al meu este impins si lovit si nu mi-a trecut niciodata prin cap sa tip la altcineva. Il invat sa se fereasca, sa fie atent, sa explice celorlalti si sa inteleaga ca viata are de toate. In fine, e un comentariu lung, dar vreau sa stiti ca exista si copii crescuti cu dragoste, cu atasament, cu frumos, care imping alti copii in parc atunci cand le este incalcat teritoriul, iar eu sunt o mama care sufera cumplit cand se gaseste cate un parinte care il eticheteaza drept „agresiv”, „rau” etc. Pentru ca pe lumea asta nu sunt numai copii care mananca tot si care se joaca „frumos”..

    • Printesa Urbana spune:

      Uite, am scris mai de mult despre cum abordam noi http://www.printesaurbana.ro/2016/03/conversatii-cu-sofia-despre-copii-violenti.html

    • Mira 2 spune:

      Din punctul meu de vedere este o chestie de caracter. Dacă este îndrumat cum trebuie, pe măsură ce i se va dezvolta empatia (=capacitatea de a se pune în locul altuia – nu de alta, dar cuvântul ăsta este foarte la modă şi greşit folosit), agresivitatea şi apărarea teritoriului vor dispărea şi se vor transforma într-un spirit de competiţie foarte dezvoltat. Ceea ce, contrar, a ceea ce se scrie pe aici, este trăsatură de caracter normală.

    • maddy spune:

      wow…probabil mama respectiva o sa se distreze la UFC live cu copiii in parc pana vine unul mai puternic si ii bate fiul, apoi o sa`si schimbe atitudinea.

  • O mama spune:

    Buna Ioana, iti scriu pentru ca simt ca am o mare problema. iti urmaresc blogul si am invatat multe de la tine. Am o fetita de un an si trebuie sa o dam la cresa. Locuim in Geneva si pana acum a stat cu mama mea (eu m-am intors la munca de cand avea ea 6 luni). Chiar si cu mama palnge si acum la cresa am inceput un program de adaptare da rplange cam o ora cat o lasam la inceput nonstop. Nu stiu ce sa fac. Si plange chiar si in casa, daca unul dintr noi merge la baie incepe sa planga. Acum e in perioada cand sta mai mult in brate la tati si plange daca el o lasa jos un pic sau daca se duca in alta camera. Nu stiu ce sa fac. ma doar sufletul sa o vad plangand. Ma gandesc sa opresc cresa si sa mai stea acasa cu mama..dar sincer eu credeam sa ii va fi mai bine acolo decat acasa..

    • Printesa Urbana spune:

      Salut, eu cred ca fetita sufera de anxietate puternica de separare. 🙁 e.mititica si vrea sa stea cu voi. Daca poti s-o mai tii acasa cateva luni… nu toti copiii sunt dornici de socializare la varste atat de fragede.

    • o mama spune:

      In Elvetia concediul de maternitate este de 4 luni deci este bine ca ai putut sta 6 luni. Si eu am stat 6 luni cu fetita si a plans un timp dupa mine. O sa treaca si se va obisnui, nu te simti vinovata ca te-ai intors la munca! fiecare avem traseul nostru iar copiii trebuie sa se obisnuiasca cu noi asa cum suntem, chiar daca inceputurile pot fi mai dificile. Fetita mea si acu la 3 ani jumate imi spune ca ea vrea ca mami sa stea acasa cu ea mereu, dar ii explic ca nu se poate si ca mami trebuie sa lucreze. Chiar daca fetita ta este mica, explica-i de ce nu poti sta cu ea si in timp se va obisnui, chiar daca nu ii va placea.

  • Elena spune:

    Grozav articol, felicitari!
    Sper sa ajunga la cat mai multi oameni.
    Setarea limitelor (bine explicate si de bun-simt) pentru copil reprezinta ceva esential in educarea si cresterea lui.

  • Scrisulici spune:

    Total de acord! A spune NU atunci când trebuie înseamnă să îți asumi responsabilitatea chiar dacă pari personajul negativ.
    Copilul trebuie să înțeleagă că unele lucruri nu se negociază, ca regulile sunt reguli și trebuie respectate.
    Și pe mine mă dispera numărul prea mare al adulților care încalcă regulile cu o inconștiență uneori dezarmantă, care nu își asuma responsabilitatea pentru faptele loc, care într-un cuvânt se comporta ca niște copii de grădiniță, numai ca lor nu le mai poate spune nimeni „nu arunci gunoiul din mașină pe geam” sau „nu minți ca sa acoperi o prostie la serviciu”.
    Mă bucur că o persoană publică cu atâta influență, cum ești tu, spune pe șleau aceste lucruri. Eu de câte ori ma comport așa sunt catalogată drept „rigidă, dură, militaroasa”, și asta pentru că îmi place să respect regulile și să nu le înec în excepții.

  • Alexandra spune:

    Buna! De la ce varsta putem zice Nu? Momentan al meu are 9 luni si cand ii zic Nu pe ton ferm i se pare amuzant si rade.

  • Roxana spune:

    In multe situatii se poate reformula si se poate evita acest NU, astfel, va avea o importanta si un impact in mometul in care chiar este musai nevoie de el. Dar este adevarat si faptul ca NU poate exisita o viata fara NU 🙂

  • Copila blonda spune:

    Auleu, eu trebuie să scap de acest NU îndreptat asupra mea, ca mamă, mai întâi: Nu ține copilul așa, că-l scapi. Nu-l mai învârti, nu-l mai lua în brațe, nu vezi că nu-i place, nu-i pui ceva pe cap, nuuuu mai pooooot! :)))

  • Elena spune:

    O reformulare ar merge mai bine. Am vazut pe youtube cateva exemple de abordari in situatii diferite. Adevarul este ca noi nu stim ce si cum gandesc ei la varsta respectiva. Eu tot incerc sa imi aduc aminte de ce ma tavaleam pe jos prin magazine si nu imi iese. Stiu ca ma amuza ceva din ce spuneau ai mei. Asa ca…

  • Alexandru spune:

    foarte rar, foaaaaaarte rar vezi un părinte care să știe să educe un copil în ziua de azi, adică un părinte care să fie capabil să spună NU, un copil care să nu înceapă circul pe stradă când i se spune NU… foarte rar…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *