Va fi copilul meu pregătit să dea piept cu nefericirea din lume?

Îmi cresc copilul cu respect, iubire și empatie, însă lumea în care el va trăi ca adult nu e deloc una empatică. În ce fel îl pot eu apăra de această dezamăgire?

Aceasta a fost întrebarea pe care una dintre mamele prezente la atelierul de conectare de la Timișoara i-a adresat-o Monicăi. Am primit și eu multe mesaje pe acest subiect: ce-or să se facă ei, copiii noștri crescuți cu atâta iubire, când vor da piept cu viața și cu lumea rea și neiubitoare?

Monica a răspuns că nu ar trebui să ne luptăm să ferim copiii de dezamăgire, dezamăgirea e parte din viață și orice om sănătos la trup și suflet o poate gestiona fără probleme. A mai răspuns și că empatia ne poate veni de la mai multe persoane în momente diferite, că și dacă nu e mama lui acolo lângă el, ca adult, el se va descurca să caute în alții soluții la nevoile lui.

Eu aș mai spune și că nu e nevoie să fii antrenat în nefericire și necazuri pentru a le putea face față. Aș spune chiar că dimpotrivă, cu cât crești într-un mediu mai confortabil din punct de vedere emoțional, cu cât primești mai mult de la părinți și intri în viață cu paharul plin, cu atât ai mai multe șanse de a gestiona corect dezamăgirile ulterioare, pentru că ai încredere în tine, știi că ai mereu un loc sigur în care să te întorci, știi că există măcar o persoană pe lume care te acceptă și te iubește orice ți s-ar întâmpla, știi să vorbești despre ce te apasă, îți recunoști nevoile și le poți pune pe masă spre împlinire și în situații dificile.

Totuși, e important și ca acest mediu confortabil emoțional pentru copil să fie autentic, să nu fie simulat doar de dragul teoriilor moderne. Dacă el e autentic, atunci va include, absolut natural, și dezamăgiri, și tristeți, și frustrări și furii, doar că ele vor fi primite și acceptate ca firești, cu răbdare și acceptare de cele mai apropiate persoane.

În concluzie, nu, nu este deloc nevoie să-i obișnuim pe copii de mici cu greul, nu au nevoie de antrenament pentru nefericire, dimpotrivă, important e să le oferim un start blând, autentic, cu multă conectare.

Repet aici și definiția Monicăi Reu pentru conectare: sunt aici și mă bucur că sunt aici, te văd și mă bucur că te văd.

Atelierul de empatie de la Timișoara a fost in-cre-di-bil, mereu mă surprinde această comunitate grozavă de părinți! Am fost câteva sute la un loc, am plâns, am râs împreună! Iată și câteva poze:

caravana-empatiei-timisoara-printesaurbana-monica-reu-01

caravana-empatiei-timisoara-printesaurbana-monica-reu-02

caravana-empatiei-timisoara-printesaurbana-monica-reu-03

caravana-empatiei-timisoara-printesaurbana-monica-reu-04

caravana-empatiei-timisoara-printesaurbana-monica-reu-05

caravana-empatiei-timisoara-printesaurbana-monica-reu-06

caravana-empatiei-timisoara-printesaurbana-monica-reu-07

caravana-empatiei-timisoara-printesaurbana-monica-reu-08

caravana-empatiei-timisoara-printesaurbana-monica-reu-09

caravana-empatiei-timisoara-printesaurbana-monica-reu-10

caravana-empatiei-timisoara-printesaurbana-monica-reu-11

caravana-empatiei-timisoara-printesaurbana-monica-reu-12

caravana-empatiei-timisoara-printesaurbana-monica-reu-13

caravana-empatiei-timisoara-printesaurbana-monica-reu-14

caravana-empatiei-timisoara-printesaurbana-monica-reu-15

Caravana Empatiei continuă cu un atelier despre cuplu după venirea copiilor, la Deva, sâmbătă dimineața (detalii aici) și un nou atelier de conectare în conflict, duminică după-amiaza, la Sibiu. Detalii despre înscriere, aici.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

22 comentarii

  1. Am apucat doar sa iti spunem ‘ceau’, dar ma bucur ca ne-am vazut. Data viitoare, poate avem si mai mult timp sa povestim. Ai facut o treaba minunata cu evenimentul, am stat cateva minute, dar ne-a placut.

  2. Tu, Monica, Otilia si alti cativa oameni extraordinari schimbati dialogul si gandirea generatiei actuale din Romania. Parintii mei au fost crescuti cu credinta ca a critica inseamna iubire si motivatie pt a face mai bine. Noi ne-am luptat sa trecem peste asta si sa ne crestem si sustine copiii altfel. Empatia e un cuvant greu, iar conceptul e si mai greu. Un om poate sa fie capabil sa inteleaga empatia cu adevarat doar atunci cand e deschis spre empatie de sine. And that’s a long winding road!
    Dar voi normalizati discutiile astea. Este extraordinar!

  3. Pfooooai de mine, ce de lume!!! Iar, după cum se văd scaunele rămase goale când doamna aceea întreabă ceva, bag de seamă că Monica iar a stat să răspundă la TOOOATE întrebările… pregătește tona de apă pentru ea weekend-ul ăsta. Și have fun!

    • Of, chiar faceam calculele pentru Oradea, as vrea mult sa vin, dar nu am cu ce, tren direct nu, avion nu, cu masina peste 20 de ore de condus, singura… copiii nu rezista la atata drum, nu siu zau cum sa fac cu Oradea.

      La cluj sigur vin cu cele doua carti noi. 🙂

    • ai fost la timisoara si nu ai trecut si pe la arad. cred ca ai destule cititoare aici, chiar daca e mai mic orasul. nu ne mai ocoli data viitoare! 🙂

    • nu am ales eu lista oraselor, sa stii! dar la timisoara a venit gasca mare de la Arad, chiar mi-au zis ca au facut putin pe autostrada!

    • Este tren direct, printeso. Pleacă din Buc la 18.45, în Oradea e la 7.28. Dacă vei călători la vagon de dormit, va fi mai odihnitor. Acum depinde si in ce zi călătorești, pt ca în oct.sunt 2-3 zile când trenurile circulă pe un traseu diferit. ( Se construiește un pod pe nu stiu unde)

    • chiar ieri am cautat pe CRF si am gasit doar cu schimbat, stat ore in gari, nu am energie pt asa ceva. la cuseta nu am calatorit, dar daca gasesc direct, ar fi o varianta.

    • nu știu dacă mai există acum, dar acum vreo 3 ani exista. am circulat cu cel despre care zice Ramona. Vagonul de dormit e diferit de cușetă. dacă îl găsești, și nu alegi chiar vagonul de dormit, alege compartiment cu 4 cușete, nu 6, e un pic mai confortabil.

    • Este si avion de la Tarom. din decembrie si la BluAir.Fac drumuri multe la Oradea prin prisma meseriei. Sigur e si tren 🙂 fara „escala”

    • Din pacate vineri sambata nu am gasit avion nici la Tarom nici la Blueair si nu pot tine evenimentul in timpul saptamanii, lumea lucreaza. Or fi in timpul saptamanii, insa nu ma ajuta. Tren nu am gasit, daca exista, va rog sa-mi dati si mie un link sau un screenshot cu nr lui. Thanks!

  4. Ma uit si-mi place ! Da cum naiba sa-i explic eu Aylinei de ce „Doamna ” nu face „liniste” cu copii ca Mami , cantand , ci Doamna a ales sa faca liniste cu ei batand cumplit 20 de minute cu un creion intr-o foaie de hartie ? Suntem la a doua gradinita deja. Nu mai ai nervi si totusi stii ca al tau copil merita mai mult. E atata de frumos la aceste evenimente dar nu te poti opri sa nu te gandesti ca nu se da caldura in oras, ai dus un calorifer sa se incalzeasca copii si totusi Doamnele aleg cu un servetel umed sa stearga pe manute 20 de copii. Ne confruntam cu needucare ! Nu crezi Printesa ca ar fi utile intalniri si cu cadrele didactice? I-ai mai umaniza .

    • Sa stii ca noi invitam si cadre didactice la ateliere, la Constanta si la Timisoara au venit educatoare, profesoare, directori de gradinita… doar ca cei care vin la astfel de evenimente sunt deja convinsi, cei care insa ar avea cea mai mare nevoie nu simt ca au, si nu vin, nu-i intereseaza, nu doresc… si din pacate cu forta nu poti schimba pe nimeni.

  5. Nu stiu de ce are lumea impresia ca daca ii crestem cu respect, empatie, in pace si armonie, vor fi niste neadaptati, de parca ideea ar fi sa crestem niste oameni nesimtitori in ton cu societatea moderna 🙁
    Am facut si versuri 🙂

    • Mie mi se pare că cei care vorbesc „toată ziua” despre asta de fapt au nevoie de o confirmare.

  6. Super eveniment, am stat 2 ore cu maxima atentie, am absorbit fiecare informatie. Nu am putut decat sa ma bucur ca exista oamni care vin sute de km sa imparta vorbe bune, metode de ajutor in felul in care ne crestem copiii, care practic ne transmit ceea ce au invatat si aplicat in familiile lor. Multumim Ioana si Monica (grupul de la Arad :))

  7. Am asteptat articolul asta, desi am crezut ca nu o sa publici nimic despre Timisoara. Ti-a fost greu si tie. A fost fain, doar ca a fost fara empatie! A Monicai fata de noi. Te rog sa nu publici comentariul asta, nu scriu cu scop de zanzanie, doar ca sa spun ce am de spus. In nicio forma de invatamant din lume, dar in absolut nicio forma de invatamant, indiferent de varsta, nu poti tintui de scaun timp de doua ore si 40 de minute (atat am rezistat noi, cativa au mai ramas, nu stiu cati, dar oricum pozele sunt de la inceput, nu de la sfarsit) persoane de niciun fel, in special pe cele insotite de copii mici. Stiu ca a fost multa informatie (si o sa ajung si la critica nr. 2) dar am fost depasiti. Acelasi personaj, interactiune 0, aceeasi voce timp de 2 ore si ceva, fara o pauza de nimic (nu sunt fumatoare, nu bat apropouri). A fost cred cea mai mare lipsa de empatie manifestata vreodata de cineva intr-un asemenea context.
    Critica nr. 2. Dat fiind ca eu nu pretind a le sti pe toate despte parinteala, dimpotriva chiar, din putinul citit de mine am realizat ca a spus lucruri … nu banale, nu stiu cum sa zic ca sa nu sune a altceva ceea ce doresc sa spun, dar probabil ca trebuie sa se treaca la un nivel urmator, am evoluat noi, parintii, a spus lucruri frumoase Monica, dar stiute de toti, cel putin de cei care eram acolo… cred ca, din fericire, suntem pregatiti de un next level. Lucruri mai aprofundate, mai… ce mai, un next level.
    Nu te superi Printesa, am spus doar adevarul, asa am invatat ca e corect.

  8. P.S. felicitari pentru implicare! Se vede si in poza in care vorbeam! 🙂 Mie nu-mi pare rau deloc ca m-am trezit sa va ascult si sa va vad pe tine si pe Monica timp de 3h aprox. Cu atat mai mult cu cat era anuntat programul din timp :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *