Nu mai judeca, pentru că nu știi toată povestea…

Acum niște luni, eram în parc cu copiii și am văzut o mamă care stătea pe bancă cu ochii în telefon. La picioarele ei, o fetiță de un an rodea un muc de țigară cules din iarbă. M-am supărat pe ea. De ce nu se uită la fetița ei? De ce nu o VEDE? Apoi am observat că vorbea pe skype cu cealaltă fetiță a ei, care poate era în spital sau poate în alt oraș, la tatăl ei. Plângeau amândouă. Mi s-a făcut rușine.

Altă dată am observat un tată care împingea un landou din care se auzeau de la un kilometru strigăte disperate de bebeluș. M-am gândit: de ce nu-l ia în brațe? De ce nu se uită măcar la el? Bărbatul împingea căruciorul și aproape fugea. Ce om insensibil, m-am gândit. Dar apoi mi-am adus aminte cum striga și Sofia noastră când era bebeluș și cum, după ce încercam absolut totul (în brațe se zbătea și striga și mai tare), o puneam la loc în landou și o luam în fugă spre casă, cu ea urlând neconsolată, pentru că poate asta era nevoia ei atunci sau pentru că pur și simplu noi nu mai aveam soluții și resurse…

Acum câteva săptămâni mi-a scris o cititoare să mă certe, să mă facă mincinoasă. De ce spun pe blog că stau cu copiii când de fapt ea m-a văzut în parc într-o joi mohorâtă, vorbind la telefon în loc să mă joc cu ei? Așa e, vorbeam la telefon. Vorbeam disperată cu medici și cu mama, bunica era în spital, a fost cât p-aci să o pierdem și da, am lăsat copiii să se joace singuri în parc, ca să vorbesc la telefon. Mai vorbesc la telefon în parc cu copiii și când mă sună soțul, să întrebe unde suntem, că vrea să vină și el după serviciu. Dacă mă vezi în minutul acela și asta e tot ce știi despre mine, da, poți trage concluzia că vorbesc la telefon tot timpul cât sunt cu copiii. Dar… de ce ai face asta?

Gândește-te cum te-ai simți tu dacă cineva te-ar vedea în cel mai disperat, epuizant, greu moment pentru tine, sau în oricare alt moment în care faci ceva nereprezentativ pentru tine, și ar trage concluzia în câteva secunde că așa ești tu, furioasă, delăsătoare, neîngrijită, șleampătă, poate chiar nebună, rea, periculoasă? Dacă s-ar apuca să te filmeze, să cheme poliția, să râdă de tine cu alții, să te facă în toate felurile? Nu cumva momentul tău ar fi și mai greu, și mai disperat? E posibil ca judecata altuia, dacă-ți ajunge la ureche, să te împingă definitiv în ghearele depresiei. Sau te poate înfuria și mai mult, iar furia ta se va răsfrânge asupra copilului sau a altcuiva care nu merită asta.

Nu așa ajutăm, nici pe noi, nici pe alții. Și e prefect în regulă să nu vrei să ajuți, poate le ai pe ale tale și nu mai vrei să investești nimic în alții. Dar poți încerca măcar să nu faci rău. Vezi pe cineva care face ceva care ți se pare ciudat, neplăcut, enervant? Dacă nu implică un om care are nevoie reală de ajutor și pe care tu-l poți salva, atunci mergi mai departe fără să judeci, fără să pui etichete. Pentru că și dacă știi câteva ceva despre om, sigur nu știi totul, iar dacă nu știi nimic despre el, nu ai nici o bază și nici un drept să gândești ceva rău.

Mergi mai departe și poate data viitoare vei reuși să ai un gând bun sau să întinzi o mână de ajutor.

Despre  cum am făcut eu pentru a mă opri din judecat (căci am observat că asta îmi otrăvește viața) am scris aici: Nu mai gândi și nu mai vorbi de rău pe ceilalți

Shutterstock: femeie vorbind la telefon via Shutterstock.com

Pin It

24 Comments

  • Cristina spune:

    Dar de ce trebuie sa lasi sa te afecteze o parere a unui om pe care nu l cunosti?! Nu este treaba nimanui ce faci, nu trebuie sa dai socoteala nimanui de ce si cu cine vorbeai la telefon… nu este nevoie sa te explici pentru nimeni… nu pot sa inteleg ce ai facut rau 🙂 pentru ca n ai facut nimic, stai linistita si nu mai pune la suflet rautatile nimanui….mereu o sa existe oameni sa judece…

    • Andreea spune:

      Chiar asa, de ce nevoia asta de a te justifica, de a da socoteala? Si daca ai fost judecata de o straina din parc, ce?!

    • Georgi spune:

      Fix asta am vrut si eu sa scriu, dupa ce am citit textul. De ce m-ar durea pe mine, de ce crede X-uleasca de pe strada? Pffff. Buna asta. De parca X-uleasca imi plateste mie facturile, merge la job in locul meu, are grija de familie in locul meu, ca sa ma intereseze pe mine, ce crede ea.

      Daca staaai sa auzi gura lumii, apai, te retragi itnr-o pestera. Daca ai copii, „de ce doar unul? Mai fa-i un fratior, sa nu ramana sigur!!” (ca se stie, iti da lumea bani sa ii cresti, tu doar fa-l, ca da bine, lol), daca nu ai: „da’ de ce nu ai? o sa iti fie greu la batranete, bla bla”/ „Da’ cand faci? ca acu’ trece vremea!!”, daca ai mai mult de doi, iar nu-i bine, ca sunt prea multi, lol :))))). Daca ai doua fete, „sa mai faci unul, ca poate iese baiat!” Daca ai doi baieti, „mai fa unul, ca poate iese fata!”.
      „Da’ de ce ti-ai luat masina aia, de banii astia iti luai masina X”… „Da’ de ce ti-ai luat apartament in cartierul ala? De banii aia iti luai casa!! Eu asa as face!!”

      Erm… pai fa TU asa, cine te tine?.

      Omg mor, ma amuz cand ma gandesc la faze din astea :))))).
      In principal, am observat ca oamenii carora nu le pasa de gura lumii, sunt si cei care judeca cel mai putin. Toti judecam, sau ne facem o prima impresie gresita, dar aici depinde de fiecare, cat de repede ne dam seama ca, de fapt, nu ne intereseaza de ce face celalalt. De ce mi-ar pasa?

    • mack spune:

      Pentru că, așa cum ne și spune, a făcut-o și ea. Iar la un moment dat i s-a făcut. Și a văzut cât de nedrept e.
      🙂

  • Andreea 28 spune:

    Cand judeci pe cineva …e ca si cum te-ai uita pe gaura cheii intr-o camera si ai descrie TOATA camera…cat poti vedea printr-o gaura gaura minuscula?

  • Mona spune:

    Oh da, bun sfat! Daca l-am putea aplica….ce bine ar fi. E atat de usor sa judeci si sa tragi concluzii pe baza unor observatii superficiale…si pur si simplu nu ne putem abtine
    Cred ca e in firea noastra sa fim asa, ca prea suntem toti niste „judecatori” :)))

  • Parerirazlete spune:

    Ce nu inteleg eu este de ce lumea nu isi vede de treaba lor? Nu zic sa ignoram de ex. un om cazut pe jos sau un copil maltratat, dar parca nici asa: vai mamica sta pe telefon, vai mamica neglijeaza copilul, vai mamica nu stiu ce nu mai face… si tot asa. Daca ii dai lapte de ce nu ii dai ceai, daca ii dai ceai de ce nu ii dai apa si vai de capul meu. Absolut toata lumea este experta in „parenting”. Toti stiu mai bine de ce are nevoie copilul tau, chiar si cei care nu ai copii. (In general nu comentez aici sau pe site-uri de „mamici” din momentul in care toata lumea mi-a sarit in cap de ce am inceput diversificarea inainte de 6 luni ca vai asa si pe dincolo… Eu zic ca cel mai bine ar fi ca toti „expertii” sa isi vada de proprii copii si de neajunsurilor acestora si sa nu se mai uite in curtea celorlalti).

  • Anca spune:

    Eu am incetat sa judec in momentul in care mi-am lovit masina. Am intract cu ea intr-un stalp, in parcarea aproape goala. Efectiv nu am vazut stalpul…. Rasarea si soarele de dupa o cladire si nu stiu daca e din cauza ca m-a orbit sau nu am fost suficient de atenta. Eram intr-o perioada in care lucram mult, eram epuizata si foarte aproape de burnout. Si numai ce veneam si de la 60 km distanta. Cand am intrat in parcarea aceea, nu am mai fost atenta. Ce m-a facut sa ma opresc din a judeca oamenii sunt comentariile pe care le-am auzit ulterior de la cei din jur. Treceam pe langa si nu stiu daca stiau ca eu eram la volan, dar spuneau lucurui de genul: „cum sa fii atat de idiot incat sa intri intr-un stalp, in parcare?”/ „ati vazut-o pe proasta aia care a lovit masina in parcare?” E usor sa vorbesti asa, poate si eu as fi reactionat la fel in locul lor. Dar nu am mai facut-o de atunci…

  • Carla spune:

    … sau când vezi pe cineva în avion care se întâmplă să aibă rău de avion/înălțime/mişcare …

    Una peste alta, nu judeca și nu vei fi judecat.

  • Monica spune:

    Asta apropo de reactiile la articlolul precedent…. trist…

  • Dan spune:

    Acest mod de gândire, judecarea la prima impresie, provine din fundația noastră tradițională. Gândiți-vă un pic la modul în care am fost educați în familie / tratați în prima parte a vieții – trebuia să părem tot timpul „ocupați”, „serioși”, „implicați”. Nu puteai să iei vreo pauză de la problemele de matematică (variație – de la datul cu mătura sau munca în bucătărie, curte sau grădină) și eventual să stai cu ochii pe pereți, șeful casnic de trib avea tot timpul ceva de reproșat. Sau, pentru cei care au 40+ și au prins practica agricolă din comunism, statul pe marginea șanțului să îți tragi un pic răsuflarea se sancționa imediat cu vreuna sau mai multe palme după ceafă din partea profesorului supraveghetor. Generații întregi au crescut așa.

    • Georgi spune:

      @Dan
      Nu e chiar asa, daca citesti comentarii pe youtube, la bloggeri straini, sau diverse comentarii, de prin alte tari, pe bloguri de acolo, ai sa vezi ca lumea judeca la fel de usor, in orice colt al lumii. Nu e o chestie tipic romaneasca, sau comunista.

      In general, oamenii judeca si „calca in picioare” pe altul, cand simt nevoia sa caute un motiv, pentru care sa se simta ei mai breji, mai ok, cu viata lor. Pentru mine, asta e un semn ca au o viata foarte trista.

      Te uiti la o tipa frumoasa si tanara, cu masina scumpa si, poate tu ai o masina mai modesta, desi muncesti foarte mult. Imediat, vrei sa dai cu ea de pamant, ca sa te simti tu mai bine, incepi sa judeci „pfff stiu eu cat a stat in genunchi pt masina, aia, eu macar MUNCESC”. Eventual, tii mortis ca ea sa AUDA, parerea ta, sa stie ca e un nimic. Ce nu inteleg multi, este ca, nimeni nu-i opreste sa faca la fel. Cine te tine, pana la urma? „Ahh, pai am moralitate”… ok then, atunci vezi-ti de viata ta si las-o pe ea, sa traiasca cum ii place. Cine esti tu, sa arati cu degetul?
      Era doar un exemplu :)).

      Da, si eu mai judec, sau judecam, inainte. Dar am invatat sa imi pese de mine si de viata mea. Si atunci, au disparut si pornirile de genul. Avem „judecatul” si comparatul cu ceilalti, in gena. Dar tine mult si de educatie, sa invatam sa infranam pornirile astea.
      Aici intervine si ideea de a accepta libertatea celuilalt. De-aia e foarte greu sa se schimbe lucrurile, pentru ca exista la FOARTE multi, preocuparea asta, de a sti ce face celalalt, de a incerca sa ii pui bete in roate. E greu sa accepti ca, pe celalalt il doare in fund, de parerea ta. Ca nu simte nevoia sa ti se justifice tie, oricine ai fi, cu alegerile in viata.
      De aici apar si legile tampite, gen… interzicerea casatoriei intre persoane de acelasi sex.

      Intr-adevar, in Romania e situatia mai apasatoare, dar, dupa cum am zis, se intampla peste tot. Ah, probabil, in alte tari, oamenii sunt mai civilizati si judeca doar din spatele tastaturii, nu se apuca sa iti comenteze viata, fix in fata ta :)).

  • quasimodo spune:

    „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.”

  • Dia spune:

    Printesa nu a judecat persoana cu rau de inaltime, a observat-o cu un interes lipsit de malitiozitate si a filtrat-o prin ochiul ei de artist. Ar trebui sa nu mai vedem nimic si sa trecem nesimtitori pe langa tot ce intalnim?

    • Printesa Urbana spune:

      Multumesc ca ai punctat asta, Dia, asa simt si eu. Nu doar ca nu am avut vreo judecata negativa la adresa fetei din avion, ci chiar m-a fascinat in cel mai benign fel posibil si am admirat grija ei fata de sine si fata de ceilalti, responsabilitatea cu care a tratat zborul si pe sine, dar si pe noi.

      Inteleg ca pentru unii poate parea ca am judecat-o, dar nu am presupus nimic rau despre ea nici o clipă, am observat si am scris ce am observat, fara presupuneri si generalizari. Nu, pentru mine aceea nu a fost o judecata si m-am gandit foarte bine la asta si inainte sa scriu, si in timp ce am scris, si dupa.

    • mack spune:

      subscriu, nici eu nu am perceput nimic judicativ în relatare

  • Olesea spune:

    Ioana,ma bucur ca ai scris acest articol si ai atins acest subiect,pentru ca eu asta simt peste tot inclusiv in mine,multa judecata. saptamana trecuta am vorbit cu duhovnicul meu si imi spunea parca citindu-ma ca sunt o „judecatoare”:sa nu judeci pe nimeni ca nu stii omul acela prin ce a trecut,de ce face asta si cate lupte a dus. Mi-au ramas cuvintele lui in inima. Ma surprind judecand pe unul ,pe altul insa de fiecare data ii cer iertare,in mintea mea,acelui om. Si apoi ma cuprinde un sentiment de compasiune si iubire. Nu are de ce omul respectiv sa fie intoxicat cu judecata gandurilor mele.

  • Am avut o perioadă în care mă afectau observațiile altora. Mai ales cele legate de faptul că fata mea nu evolua ”conform standardelor”. În continuare ea este… diferită de tot ce înseamnă standarde. Apoi, am realizat că asta pune presiune pe mine și, inconștient, eu puneam presiune pe ea. Rezultatul: eram mereu frustrată, nemulțumită, speriată. Chiar sub masca indiferenței față de spusele ”atotștiutorilor”, vorbele lor tot mă măcinau. Și acum mai am tendința să mă consum că de ce fata mea nu face una sau alta, așa cum fac copiii de vârsta ei. Apoi, stau și mă gândesc: e sănătoasă? e întreagă? atunci, la ce bun să mă mai consum? Eu mă știu pe mine ce și cât fac pentru ea, ea e fericită și asta e tot ce contează. Înainte să îi judec pe alții, mă pun eu în pielea lor. Înainte să îi judec pe alții, mă gândesc la mine. Nimeni nu e perfect! Important este să învățăm să fim înțelegători, să iubim și să răspândim iubirea. Fiecare le are pe ale lui și nu trebuie să ne scuzăm în vreun fel pentru ceea ce facem atâta timp cât faptele noastre nu vătămează. Tu ești o femeie puternică, îți iubești copiii, însă, întotdeauna vor fi persoane care vor căuta nod în papură. Dar știi ce: câinii latră, caravana trece. Hugs! <3

  • Simona Schwab spune:

    Foarte frumoase si pline de omenie comentariile voastre! Gresim cu totii, si pe mine ma afecteaza ce spun altii si nu de putine ori am plans cu amaraciune pentru rautatile altora, dar cred ca cel mai dureros este cand te judeca persoanele care se presupune ca ar trebui sa te iubeasca, cele din familie… Nu-i asa?

  • Roxana spune:

    In anii astia de cand te stiu te-am gasit foarte sensibila la tot ce spun ceilalti, asta nu e rau, pe deoparte, pentru ca iti pasa. Dar de ce cuvintele celorlalti sa-ti faca rau? Pentru ele nu ai un filtru? Foloseste unul ca si atunci cand nu vrei sa amplifici o situatie si pleci lasandu-ti interlocutorul sa se calmeze singur. Hai, sigur o sa poti.

  • ANA I spune:

    Si care e problema ca tu vb la telefon cand se joaca copiii? Nu e normal ca sa interactioneze copiii cu alti copii? Adica ce, esti pe post de clovn in parc? Mergi in parc sa alerge si sa se joace copiii, nu scrie in instructiuni ca e musai sa te joci si tu, adultul. Nici eu nu ma joc cu ei. Ma jucam cand erau mai mici, cateodata ne mai jucam si acum, alergam , jucam fotbal, mergem pe trotinete/biciclete, dar nu mereu. Merg in parc pentru ca au ei nevoie sa se joace, nu pentru ca am eu nevoie sa ma joc. Eu am nevoie sa gasesc o banca pe care sa stau sa citesc sau sa imi gasesc orice alta indeletnicire, si sa beau de preferat cafea. Aia e nevoia mea din parc. Si poate sa ma judece oricine, ca nu ma duc in parc sa ma urmareasca alte persoane. Ce fac eu pentru mine si familia mea, ma priveste personal.
    La fel si pe tine, draga Ioana. Ca vorbesti la telefon 2 ore si te joci 10 minute cu copiii, ei isi vor aminti cu drag cele 10 minute cu tine, dar si cele doua ore in care s-au jucat cu alti copii. Pe ei nu ii va deranja faptul ca tu ai avut si alta activitate, de adult. E si timpul tau de relaxare, ca nu esti un robot programat la a da din maini si din picioare cat e ziua de lunga, indiferent de peisaj. E ok sa stai sa vb la telefon, e ok sa citesti in parc, sa inchizi un ochi si sa visezi cu jumatate de creier, ca esti singura la munte. E ok sa te vada oamenii fiind umana. Si faptul ca povestesti ce te-ai jucat cu copiii, sunt amintiri frumoase ale tale, si ale lor, si nimeni nu iti cere sa spui un film de 2 ore despre fiecare minut in care te-ai jucat.
    Niciodata nu vei fi pe placul tuturor, dar acele persoane pot alege sa citeasca alte bloguri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *