Cunoști vreun bărbat grozav? Ia să aflăm și noi despre el! (concurs)

Avem multe motive în viața asta, în țara asta, să fim supărați. Sunt multe persoane care ne întristează sau care ne înfurie la televizor, în trafic, la serviciu, pe lume, în general.

Există însă și oameni faini în viața noastră, nu? Trebuie să existe! Despre femei am tot scris, ia să vorbim puțin despre bărbații faini din viața noastră, bărbați care au o poveste, care fac bine, oameni grozavi care ne inspiră, ne plac, de la care învățăm și cu care ne place să petrecem timp. Un bărbat grozav mi-a atras atenția asupra acestei campanii, în care se caută bărbați maverick, adică bărbați faini, care fac și sunt bine. Detalii mai jos.

Întâi vă povestesc despre doi bărbați mișto pe care sunt onorată să-i fi cunoscut, apoi vă invit și pe voi să faceți asta, iar dacă aveți noroc, puteți câștiga, voi și bărbații superbi propuși, câte un pachet cu ceva sticle de băuturi fine și o ședință foto „Portret de bărbat” la București cu Cristian Șuțu. Înmânarea premiilor și fotografiile vor fi executate în cadrul unui eveniment cool la care-mi propun să fiu și eu, să văd marea de bărbați grozavi prezenți, că niciodată nu-s destui oameni din aceștia în jur.

Vi se va părea poate ciudat că nici unul dintre cei doi bărbați grozavi din articolul de azi nu este soțul meu. Asta nu pentru că soțul meu nu ar fi cel mai grozav dintre toți, ci pentru că lui am de gând să-i dedic o odă individualizată și ultra personalizată curând și în privat. Să revenim însă la cei doi.

Un bărbat care mi-a schimbat viața este Sorin Preda, profesorul meu de tehnici de redactare din facultate. El m-a ajutat să intru la Jurnalism, am făcut în trei luni materie cu el cât alții făceau în patru ani de liceu umanist. Apoi mi-a fost îndrumător toată facultatea. Mi-a tăiat rânduri cu pixul roșu, mi-a aruncat caietele pe pereți, m-a pus să citesc în fața clasei, ca să văd reacția crudă a cititorilor, toți am trecut prin asta alături de el. El m-a învățat să scriu și dacă n-ar fi fost el, viața mea ar fi fost cu totul diferită.

Iubea să fumeze. Fuma întruna. Îi plăcea să scrie și să ne învețe să scriem. Uneori, după ce citea un text de-al meu, nu zicea nimic. Își dădea joc ochelarii de citit, îi arunca peste caiet, își freca ochii încercănați și-mi zicea:

– Poți mai bine. Fă-mă să râd. Fă-mă să plâng.

Era un bărbat foarte viu, creativ, încăpățânat, talentat, blând uneori, necruțător uneori. Nu mai e printre noi, dar cu mine va rămâne mereu. Să vă odihniți în pace, domnule profesor! La fiecare carte care mi-e publicată, un gând de recunștință pleacă spre dumneavoastră, acolo sus!

Sursa foto

Al doilea bărbat despre care vreau să vă zic câte ceva e Jean Sotir, tipul care are grijă de buclele mele de niște ani. E tânăr și incredibil de frumos, e un fel de Marlon Brando mai blond și mai fin, un fel de James Dean mai domestic.

Are un bun simț greu din care rar mai găsești zilele astea. Intră în contact zilnic cu multe femei care-și lasă capul în mâinile lui, cu toate astea el este super modest, își face treaba ireproșabil de fiecare dată. E discret, vorbește puțin, nu face glume deplasate cu clientele vechi. Îmi place mult Jean! Îl găsiți la HairStage în București, tunde bine, vopsește și coafează funky și creativ, doar cu acordul clientei!

Ah, și citește cărți bune! 🙂

Bun, dacă aveți și voi bărbați din aceștia grozavi (nu e neapărat să fie soțul, adică și el e grozav, dar poate faceți acest exercițiu să descoperiți și alții, un tată, un coleg, un prieten, un client), intrați pe www.maverickspirit.ro, dați click pe oricare dintre băieții frumoși de pe prima pagină (ei sunt bărbații celebri implicați în campanie, ca să nu zic influenceri, că nu mă-nnebunesc după termen: Horia Ghibuțiu, Vlad Eftenie, Mihai Vasilescu, Alex Dona, Dragoș Vărșăndan, Radu Vâlcan, Radu Dumitrescu) și apoi postați acolo, în pagina oricăruia dintre cei șapte, povestea acestui bărbat awesome din viața voastră. Publicul votează poveștile urcate de voi, iar cea cu cele mai multe voturi din ograda fiecărui blogger câștigă. Bărbatul care face subiectul poveștii celei mai votate și persoana care l-a propus vor câștiga câte un Maverick kit și câte un photo shooting cu Cristian Șuțu în cadrul proiectului “Portret de Bărbat”.

Puteți publica poveștile voastre despre bărbați faini și aici în comentarii, dar dacă vreți și premiul, musai pe platforma de mai sus, da?

Înscrieri de povești pe Maverickspiri.ro se mai fac până pe 15 decembrie, dar eu zic s-o faceți chiar acum! Vă ia două minute, iar bucuria pe care i-o veți face lui va fi de milioane! O poză de pus pe perete și un pachet cu conținut valoros, cu multe grade, numai bun iarna, la o petrecere de Crăciun…

Pin It

9 Comments

  • Ina spune:

    Fuma întruna, fără cratimă. Cred că e autocorrect-ul, e prima greșeală pe care o văd pe blogul tău.

  • Corina spune:

    E culmea ca prima greseala pe care o observ pe blogul tau („profesul” in loc de „profesorul”) e fix in contextul unei povesti despre tehnici de redactare :).
    Frumoasa initiaitiva de a scoate in fata si barbatii intr-o lume atat de pline de femism, feministe si pseudofeministe 🙂

  • Mira2 spune:

    „E discret, vorbește puțin, nu face glume deplasate cu clientele vechi.” – asta apreciez si eu la doamnele de la coaforul unde ma duc de niste ani.

  • Zamfir Izabela spune:

    E vreo limita de varsta? Si eu am doi barbati, doar ca unul are 12 ani. 🙂

  • Bi spune:

    Soțul meu…cel mai calculat om…un autodidact special… Un tâmplar, stupar, economist etc iubit minunat ;)… Un model chiar și pentru mine 😉 jumătatea mea rațională 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *