Dragă doamnă învățătoare,

Articol scris de Alexandra Pintea Varnava, blogger la Ouzoland.com

Doamnă învățătoare…

Mă mai țineți minte, nu? Sunt mama lui Ionuț, copilul acela cum altu nu-i. Știți, am mintea plină de textul ăsta de mai bine de jumătate de an. L-am început de zeci de ori pe blog și l-am lăsat pierdut printre ciorne, și de alte zeci, la mine-n cap. Nu trece zi în care să nu mă gândesc și să-mi amintesc și să mă cert, să fac scenarii care încep cu „ce-ar fi fost dacă?”.  Să-mi pun întrebări, să ard de ciudă și frustrare, să-mi răsune-n cap vocile tuturor care m-au avertizat să nu vin înapoi, că aici e România și unele lucruri nu-s pregătite să se schimbe. Și poate nici n-or fi vreodată.

Am trecut de la episoade de furie cu lacrimi și nervi de-mi venea să sparg tot în cale, am ajuns la momente de tristețe și depresie, am trecut și-n extrema răzbunătoare, ca o amazoană cu chef de luptă. M-am pregătit să scriu, să dau de pământ cu texte și litere pline de ură și venin. Am compus chestii usturătoare, așa, să le simțiți și să le țineți minte. Am avut nevoie de luni multe ca să ajung unde sunt acum și încă nu-s bine cum știu eu că trebuie să fiu.

Dar știu un lucru: toate-s degeaba pentru că oricum nu ați priceput și sigur nu ați învățat nimic din ce s-a întâmplat.

Doamnă învățătoare de la o școală de frunte și prestigiu din Timișoara, nu știu dacă v-au învățat asta la liceul Pedagogic, dar chiar și așa, un lucru-i sigur și știut de toți: nici un copil nu e la fel ca altul și doamne, bine că-i așa. Unii-s mai veseli, alții-s mai triști. Unora le place joaca mai mult ca altora, unii-s cuminți pentru că așa-s ei, alții-s cuminți de frică. Cu unii funcționează tratament ca la căței: stai și-ți dau. Pentru că așa-s ei – dar eu totuși cred că tot de frică. Unii-s așa, alții-s altfel. Al meu e unul dintre acei copiii care n-au frică. N-au crescut nici cu amenințări, nici cu bătaie, nici cu umilințe. Sunt convinsă că v-a fost greu să acceptați un dialog care suna – melodios pentru ale mele urechi : „Dacă nu faci ioștiuce, nu mergi afară! Bine, nu merg!” Da, e clar că nu ați apreciat și-n loc să schimbați tonul și să cautați miezul problemei ați preferat să apăsați și mai tare pe-o pedală. Să-l faceți să înțeleagă cine-i șeful. Și pentru că părea că nu pricepe (dar ce știți dumneavoastră !) mi-ați dat mie temă de casă să-l fac să priceapă.

Doamnă învățătoare de la școală de frunte și prestigiu din Timișoara, am impresia că ați lipsit de la niște lecții elementare de la liceul Pedagogic, cele care spuneau că dascălul e cel responsabil la clasă. Eu nu pot să-l fac pe copil să vă respecte dacă dumneavoastră nu i-ați câștigat respectul. Da, respectul se câștigă, nu se impune, fie că vorbim de un copil de un an, doi, zece sau om matur de 80.

M-ați sunat de zeci de ori, v-am sunat de zeci de ori. Stăteam zi de zi cu telefonul aproape așteptând să aud ce alte lucruri îngrozitoare a făcut copilul meu. Că nu cooperează, că se bate, că se ceartă cu alți colegi. V-am explicat situația de zeci de ori – e un copil care a trecut prin multe schimbări, în august a lăsat o țară pentru alta, mama lui, cea care i-a fost alături 6 ani și jumătate a început să lucreze, în septembrie a început școala. Mi-am bătut capul și gura degeaba. Naiva de mine a crezut că de fapt clasa 0 înseamnă acomodare, conectare cu învățătoarea, cu colegii. Ce glumă.

Doamnă învățătoare, am luat în serios cererea dumneavoastră de a discuta cu el. Am făcut treaba asta aproape tot anul. Dar degeaba povesteam eu cu el așa cum am făcut-o de când era mic. Degeaba îi transmiteam un mesaj și eram alături de el dacă la școală primea alte semnale. Copilul meu, da, băiețelul acela care avea chef să vă înfrunte, care nu coopera și care refuza să participe la orice, făcea asta pentru că i-ați pus o etichetă fix în frunte: e un copil rău, care nu are limite, care nu ascultă. Pentru că nu ați avut răbdare – dar au trecut deja trei, patru luni, de ce nu cooperează? De ce nu mă ascultă?! De ce nu-l pot stăpâni?! Mă gândesc – asta-i altă lecție de la care ați lipsit. Copiii nu trebuie nici să asculte, nici să fie stăpâniți, trebuie să se simtă conectați. Ionuț e un copil ca toți copii: cooperează cu tot sufletul când se simte înțeles și acceptat. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Îndemnul pe care l-ați adresat colegilor de clasă, de a se purta cu el de parcă ar fi invizibil – pentru că fusese „rău” – nu l-a ajutat. Aș spune – amintindu-mi rezultatul: crizele de isterie – că nu l-a ajutat deloc. Și chiar așa, oricât de „nobile” ar fi fost intențiile din spatele ideii, ce ați făcut se numește BULLYING. Când nu găsești cale de a ajunge la sufletul unui copil și-l umilești și-i pui etichete și ceri ajutorul copiilor pentru mai multă umilință poți să te scuzi oricât, treaba asta are un nume: BULLYING.

Pentru că vedeți, doamnă învățătoare, pe măsură ce aștern aici gânduri ce mă răscolesc, simt cum crește-n mine și furia. Da, furia și ciuda că mi-am lăsat copilul pe mâna unei incompetente. A unei doamne învățătoare pentru care răspunsul la orice act de necooperare din partea lui (vorbim acum de un copil de aproape 7 ani!) era „poate ar trebui să-i pui limite” (scuze, trebuia să i le pun și în numele dumneavoastră?!) „poate ar trebui să-i spui că-i iei jucăriile și nu i le mai dai” Concluzia mea ? Sunteți incompetentă. Nu-mi pasă că „în toate generațiile de copii nu ai mai întâlnit așa un copil cu care efectiv nu știi ce să faci !” (citat aproximativ, Ionuț și-l amintește mai bine, mai ales că l-ați spus de față cu el de câteva ori bune!) Degeaba ați făcut o treabă bună cu 10000 de copiii care nu v-au făcut probleme dacă ați făcut-o de oaie cu unul. Problema e că ați făcut-o cu al meu.

Doamnă învățătoare, am avut răbdare. Multă. Pentru că vedeți dumneavoastră, pe mine m-au crescut ai mei să fiu cuminte. Să ascult. De doamna, de profesori, de director, de oamenii mari. Să nu întreb, să nu chestionez. Să tac și să nu mă văd. Ionuț, pe de altă parte, nu e așa și ce-i mai fain e faptul că acum, mulțumită lui, nu mai sunt nici eu. Mi-a luat ceva să ajung să fiu așa pentru că n-am fost din prima. Știți, dacă aș fi fost așa de la început, după prima dată când l-ați tras de păr aș fi reacționat așa cum ar fi trebuit. Pe moment însă m-am speriat. Am bâlbâit. Ce să vezi, m-am simțit chiar vinovată. Ați reușit, oh, cum ați reușit să mă luați cu povești – „Cred că ai greșit undeva, copilul tău nu are limite!” M-ați făcut să mă îndoiesc de mine, de mine ca mamă, de mine ca om. Așa că am tăcut. V-am rugat să nu se mai repete. Ca o doamnă. Îmi amintesc privirea copilului meu și simt cum fac valuri de furie pe dinăuntru. Pentru că atunci când l-ați tras de păr a doua oară, a fost doar vina mea. Pentru că v-am lăsat să-mi umiliți copilul ca să vă acoperiți incompetența. „L-am prins de păr din spate, pentru că se repezise să lovească un copil.” Nu v-a crăpat obrazul de rușine să veniți cu astfel de scuze ?

Doamnă învățătoare, îmi trec prin cap o groază de cuvinte care nu-mi fac cinste. Vi le-aș servi cu drag și credeți-mă, din tot sufletul. N-o fac. Vă las să vă închipuiți tot ce-i mai rău și mai găunos. Pentru că ați profitat de faptul că nu v-am târât la direcțiune ( nici măcar nu v-am amenințat că o voi face așa cum ați făcut-o de câte ori cu al meu copil!) și nu v-ați pus niciodată problema că în situația în care aveți un conflict cu un copil care începe să devină tot mai recalcitrant și mai nervos și furios și necooperant nu e ok din nici un punct de vedere să-i fie pasată lui responsabilitatea calității relației dintre voi. Pentru că diferența de vârstă e în sus, în direcția dumneavoastră.

Doamnă învățătoare, probabil că nu ați învățat la liceul Pedagogic, cu toate că asta ține de educație și bun simț, n-are nici o treabă cu școala, că între două persoane dintre care unul e adult și altul e copil, responsabil pentru mersul bun al relației e adultul. Și dacă un copil nu ascultă, chiar și doar unul din 18, asta nu înseamnă că are o problemă (pentru că nu-s toți la fel!). Și cel mai important, dacă nu ascultă și nu dă semne că vrea să asculte sigur nu îi vei câștiga respectul cu o palmă la fund, fie ea și simbolică. Să vă fie rușine!

Doamnă învățătoare, știți cum m-am simțitit când v-am auzit cătându-vă scuze pentru palma aceea, „simbolică”? Știți cum m-am simțit când ați continuat cu aberația asta și în fața direcțiunii unde am ajuns într-un final? Am simțit că-mi cade cerul în cap. Când v-am auzit miorlăindu-vă și dând vina pentru comportamentul dumneavoastră pe un copil de șapte ani. Cum vă căutați scuze – nu ați mai pățit niciodată așa ceva, nu ați mai văzut niciodată așa un copil, nu ați mai făcut niciodată, eu nu, eu am încercat, eu m-am străduit, el e de vină, el m-a făcut să-l lovesc, dar nu l-am omorât, doamne, a fost doar o palmă, nici măcar, a fost doar … simbolic. Încă simt cum rămân fără răsuflare când îmi amintesc cum ați făcut pe nevinovata și-mi dau seama că nu e nici o șansă să acceptați că ați greșit. Ba da, ați greșit că “ați avut încredere în mine”. Despre încrederea mea și a copilului meu, ce să mai zic ?

Doamnă învățătoare acum știți cum m-am simțit eu. Să vă spun cum s-a simțit copilul meu? A plâns. Multe zile. A plâns și apoi când credeam că nu mai poate plânge a mai plâns puțin. Mi-a spus că nu-mi pasă de el, că v-am lăsat să-l trageți de păr și n-am făcut nimic. Și atunci a făcut el. „Mami, am enervat-o. Mami, nu o suportam. Mami, trântea caietele de masă pentru că nu voiam să scriu, mami am zis că nu o să scriu niciodată! Mami, le spunea copiilor să se prefacă toți că-s invizibil”. „Și te linișteai? Te ajuta asta?” îl întrebam eu și-l strângeam în brațe cu nod în gât. „Nu, mami, cum să mă liniștesc! Mă înfuriam și mai tare! Mami m-a smucit și m-a forțat să stau jos și am urlat că nu vreau. Am urlat, tot timpul urlam și voiam să-i lovesc pe toți. Și mami, mi-a tras una la fund. Mami, m-a lovit! Și am mers să o lovesc înapoi! Mami, am văzut doar furie neagră în fața mea!”

Să vă spun cum a ajuns copilul meu să se comporte? Cum a ajuns să dea afară tot ce primea la școală? Cum a ajuns să-i cadă părul ? Să strâng smoc de păr de pernă și să-l simt stresat și fără stare ? Să fie nervos, irascibil, să fie rău așa cum i-ați tot spus că e, să stea ca un arc, gata să explodeze, să nu aibă încredere în nici un adult, să sară ca de pe un butoi cu pulbere de fiecare dată când cineva, oricine încerca să-i spună ce să facă. Să folosească vorbe urâte, să fie negru, negru de furie și eu să nu mai știu și să nu mai pot să-l ajung!

Am sufletul în gât și furia în stomac. Doamnă învățătoare, mi-aș fi dorit să primiți o lecție. Măcar atât, să vă facă să realizați că nu, nu e ok să tragi de păr, nu e ok să lovești, fie și simbolic (CE ÎNSEAMNĂ SĂ LOVEȘTI SIMBOLIC PE CINEVA?!) că nu e ok să ameninți că-l duci la doctor, la director, că nu e ok să îl umilești, să manipulezi, să șantajezi. Nu-s prietenă cu pedeapsa, nu am fost și nici nu voi fi, dar tare mi-aș fi dorit să primiți ce ați servit.

Doamnă învățătoare, din fericire pentru dumneavoastră, nu ați primit nici măcar un avertisment. Toată comisia de anchetă a fost o glumă (școală de frunte, subliniez!)- colegele de cafea v-au ajutat și v-au scos cu fața curată, că doar nu era să dați dreptate unui copil de șapte ani care, se știe, era rău și isteric și nu asculta. Nu doar că nu vă asculta, dar  a sărit să vă lovească după ce dumneavoastră i-ați tras o palma. Palma simbolică. Vă amintiți ce revoltată erați, acolo, în biroul directorului, când eu i-am dat dreptate copilului? A dat cineva în el, reacția normală e de apărare! am spus eu. V-ați simțit umilită – un copil să atace un cadru didactic, ați spus dumneavoastră! Pentru că un copil se știe, trebuie să tacă, să asculte, să se supună. Să vă fie rușine.

Doamnă învățătoare, din fericire pentru dumneavoastră nici părinții celorlalți copii nu au reacționat. Pe de-o parte îi înțeleg, nu era copilul lor, era al meu. Cel care nu se adaptase „sistemului”, cel care a refuzat să se lase umilit și care a reacționat cum a simțit el: vocal, verbal și TARE. Din fericire pentru dumneavoastră, părinții celorlalți copii trași de păr s-au lăsat convinși că au fost doar cazuri izolate, că dumneavoastră nu sunteți așa, că de vină e doar Ionuț și mama lui. Adică eu. Că Ionuț era rău și nu putea fi stăpânit. Că trebuia să vă țineți de planul de lecție că-i important tare ca un copil să fie în grafic și să mai bifați o reușită. Să vă spun un secret: nu dă nimeni doi bani pe ce credeți dumneavoastră că-s competențe. La lecția de a fi om – aia, cea mai importantă – ați picat cu brio. Pentru că orice ar face un copil nu aveți nici un drept legal (de moral nici nu mai zic!) să îl atingeți. Nici fizic, nici verbal. Probabil că există o normă de conduită la clasă, ce se face în cazul în care un copil face x și y. Sunt convinsă că ați lipsit și la acea lecție.

Doamnă învățătoare, din fericire pentru noi, toată nebunia și frustrarea au avut un final fericit. Dumneavoastră ați rămas în partea urâtă a amintirilor lui, acolo, cu oamenii răi. E un colț mic și neînsemnat pentru că partea cea mai mare e ocupată de oameni buni. Să știți că există și locuri unde școala e bucurie, unde învățarea e magie și unde Ionuț crește frumos. Unde copilul meu merge fericit, unde ascultă și întreabă și nu se teme. Știți, se poate să stăpânești o clasă și fără amenințări și fără voce ridicată. Se numește respect. Care se câștigă, nu se impune. Altă lecție pe care ați picat-o.

Și nu, oricât am încercat să vă găsesc scuze, orice ar fi făcut copilul meu, dumneavoastră, doamnă învățătoare nu aveți nici o scuză. Să vă fie rușine!

Sursa foto: copil trist în școală via Shutterstock.com

Pin It

65 Comments

  • Adina Maria spune:

    M-am umplut de nervi si de lacrimi.
    Doamne,oare cand o sa ne deșteptam? Noi ca oameni si ca neam de romani inca cu mentalitate de comunism.
    Mi-e tot mai frica pentru viitorul copilului meu. Te straduiesti 7 ani sa il crești intr-un fel asa cum poate ai fi vrut sa fii si tu crescut,fata pedepse,fara bataie ,ci cu intelegere Apoi il duci la scoala si se loveste se tot ce ai vrut tu sa îl ferești.
    Ce tristețe mi-a provocat povestea 😔

    • Roxana Anastase spune:

      Am ajuns la parerea ca prea multa disponibilitate din partea parintelui, atrage supra-reactivitatea invatatorului, care se traduce prin comportament de Dzeu!!! (atunci cand invatatorul este ingrat, profitor si incompentent!!).
      Succes in a avea un invatator bun, care isi iubeste copiii!!!

  • Imi pare rau de ceea ce am citit (desi stiam, pur si simplu, ca se va ajunge aici…). Am fost acolo, la scoala „buna” in care nimic nu e bun, de fapt. Am ajuns si eu la limita dupa luni de zile de frustrari, cand auzeam si vedeam ca totul e invers decat ar trebui sa fie. Am scris si eu, cu durere, despre durerea unor copii (altii decat al meu) carora li s-a ratat startul in viata scolara din cauza unor astfel de oameni. Despre copilul pe care invatatoarea lui il numea „mar putred” si ii avertiza pe colegii lui sa nu ii stea alaturi, ca sa nu se strice si ei. Despre copilul care primea carti in cap de la invatatoare si nici macar mama lui nu ii lua apararea. Despre minciuna, ura, prefacatorie, impostura…
    Am plecat de acolo, desi m-a durut si asta. Oamenii astia nu se mai vindeca, oricat de mult le-ar arata altii ca gresesc. Si ei sunt regula, nu exceptia, in scoala noastra. Sunt modelele, profesorii „buni” care ajung la rezultate „bune cu elevii lor: note, concursuri, olimpiade… Nimeni nu intelege, insa, ca sub rezultatele astea vizibile si trecatoare sunt ranile sufletesti invizibile si permanente ale unor oameni mititei.

  • Raluca spune:

    Fata draga, dacă tu ți-ai crescut copilul în alt stil, de ce nu il educi tu acasa fară să îl mai dai pe mana vreunei învățătoare? Sunt deacord cu tine cand vine vorba de „fără limite”, însă asta nu inseamna sa ti se urce în cap, sa fie într-un colectiv pe principiul „el împotriva lumii”, doar pentru ca asa i-ai spus tu acasa.
    Stii ce usor ne este, ca atunci cand avem o problema, sa dam vina pe factorii externi? E mult mai usor decat sa facem o autoanaliza si sa schimbam noi ceva intern/”în curtea noastra”. Asa ce va mai place sa faceti pe drama queen in loc sa găsiți soluții si sa „move on”.

    • Iliescu Mihaela spune:

      Dumeavoastra nu cred ca ati inteles despre ce este vorba in articol….chiar daca un copil are o problema de acomodare in colectiv…reactia cadrului didactic nu trebuie sa fie una de marginalizare a copilului si de traumatizare a sa prin metode pe care demult ar fi trebuit sa le dam uitarii.

      • de spune:

        Exact asta as f spus si eu. Inca o drama inchipuita si trasa de par. Fara versiunea invatatoarei, e 0 barat. Chiar si din articol reiese clar ca „mama” bibeloului de portelan e restanta grav la capitolul educarea copilului. E mai usor sa dai vina pe altii decat sa-ti asumi esecul ca si parinte. Ce a facut ea pentru educarea copilului ca vad numai niste scuze penibile.

    • Elena spune:

      Raluca,cumva esti cadru didactic?sa iti spun ceva:fetita mea de clasa 0 refuza sa mai mearga la scoala din cauza invatatoarei care reusise in mai putin de o luna sa o plesneasca,sa urle,sa o pedepseasca,sa ii i-a cutia de bomboane de ziua ei fara a-i cere voie….asta e comportament de invatatoare???si subliniez ca fetita mea merge la cursuri de dezvoltare personala,engleza,dansuri,autoaparare iar niciunul dintre mentorii ei nu s-a plans vreodata de comportamentul ei!!!apropo de ce zice printesa urbana,mergeam la o scoala de elita din Ploiesti!am schimbat scoala,iar fetita vrea acum la scoala si pe timpul vacantelor…deci cine e de vina?nu vrei sa sti ce i-as fi facut acelei femei,nu vrei….

      • mihaela spune:

        Cursuri de dezvoltare personala? Pe bune?

        • Anca spune:

          Pe bune. Exista cursuri si ateliere pentru copii (vorbit in public, dezvoltare personala aka gestionarea emotiilor), ce sa vezi, exista. Ce ti se pare in neregula? De inteligenta emotionala ce parere ai?

    • Maria spune:

      Nunpot sa cred ca asta e reactia ta, ca mama este drama queen, mie mi se pare ca mama a fost descriptiva, introducerea la scenele relatate eraj exprimate corect cu sentimentele pe care le simtea, doar pentru ca este inteligenta emotionsl nu merita asovietea facuta de tine, in finalul articolului este amintit si cum au trecut mai departe, ca se pare ca sfatul tau este „move on” cu care eu nu sunt de acord: sa scrie si sa publice, sa citeasca si alti parinti umiliti si sa reactioneze, sa citeasca alti profesori si sa se opreasca, sa citeasca factori de decizie si sa asocieze protectia copilului cu scoala, sa se dea dreptate copilului, pentru ca el are dreptul la educatie gratuita din partea statului, dar educatie cu blandete nu cu umilinte fizice, psihice si emotionale, sper ca tu nu lucrezi in domeniu…

      • Alexandra spune:

        Cam asta este educatia gratuita pe care o ofera statul roman,din pacate.
        Nu este singurul caz,cred ca in fiecare scoala se gasesc cateva cazuri asemanatoare,doar ca lumea nu a auzit,parintii nu au vorbit cu altii sau nu stiu…E pacat.Tot sistemul din tara asta e putred.Oamenii sunt nemultumiti,frustrati,sictiriti si pe majoritatea ii doare fix in cot de cum se simt ceilalti.Vor doar sa le fie bine,sa fie linistiti ei fara prea mult efort si restul poate sa se darame pe langa ei,nu le pasa,nu vor sa fie altfel pentru ca e greu,e stres,trebuie rabdare si efort si de ce ar recunoaste ca gresesc,ca se poate mai bine,ca nu au intotdeauna dreptate?Pai nu e mai usor sa mergem orbeste inainte pe cararea batatorita de parintii si bunicii nostrii?La orice inceput de drum e al naibii de greu ,lasa ca merge si-asa!
        Cel putin 50% din romani sunt asa. Vedeti in jur care e rezultatul convietuirii unor astfel de persoane.
        Imi pare rau!As vrea sa spun ca e ultimul copil care e batut in scolile noastre.Dar,din nefericire cred ca nu e ultimul.Nu stiu pana cand o sa o ducem asa.Poate ca asteptam sa ni se darame intr-o zi cerul in cap si atunci,in ultima clipa sa ne dam seama cat am gresit.

    • Ana V. spune:

      Poftim ??
      Indiferent cum si-a crescut copilul un CADRU DIDACTIC NU are voie sa se comporte asa cu un copil, NU are dreptul sa-l loveasca , in cazut in care nu se descurca cu un copil ARE DREPTUL si AR TREBUII sa vorbeasca cu parintii sa solicite ajutor terapeutic .
      Iar noi parintii TREBUIE sa nu mai iertam si sa tragem la raspundere astfel de comportament.

    • Tralala spune:

      Exaaact! Voi, astia, parintii care aveti pretentii de-astea nesanatoase de la scoala romaneasca, de respect si empatie pentru copiii vostri, ia mai tineti-i domne acasa!! Pai ce, de-asta ii duceti la scoala, sa fie ajutati si educati sa se integreze in societate indiferent de personalitatea lor? Auzi, ce tupeu!! Pai cum ne mai educam noi, restul parintilor, copiii in purul stil daco-crestin al legii pumnului in gura, cand veniti voi cu principii de-astea neortodoxe ca demnitatea umana? Huoooo!!!

    • Dia spune:

      Crescut copil in „alt stil”: adica fără bătăi și umilințe?

    • Stela spune:

      Good point!

    • rodica spune:

      Subsriu. Nu trebuie sa faci eforturi sa integrezi copilul, doamna trebuie, ca i al ei. Doamna care mai are inca 30 de copii pe care trebuie sa i invete in clasa 0 literele de tipar, niste adunari si scaderi, diverse notiuni din stiinte, geografie, chiar si bricolaj, in cele 3 ore pe care le petrece cu ei. Da, am zis bine 3 ore, pt ca in fiecare zi mai au o ora de materie suplimentara: engleza, ed. fizica, unii religie, etc. Din acele 3 ore mai scade cate 10 min pauza pt fiecare ora. Cat timp ramane? Prieteneste te sfatuiesc sa mergi cu copilul la in psiholog, ajuta enorm. Si nu mai da vina pe altcineva pana nu afli si parerea unul specialist. Daca ai fost deja si asta este rezultatul atunci imi cer scuze eu si… nu mai comentez.

    • Ramo spune:

      Pentru ca in Romania inca se uita lumea ciudat daca faci homeschooling

      A mea merge la gradinita si URASTE gradinita. Sunt lasati de izbeliste cate juma’ de ora, sa fumeze educatoarele in fata gradinitei. Sunt 12 baieti in grupa si 8 fete, vreo 3 baieti mai nazbataiosi, care se bat si fac galagie. Ea sta siderata intr-un colt si asteapta sa o iau acasa.

      Inca nu a lovit-o nimeni, sper sa nu se intample, pentru ca va iesi tambalau mare. Sunt pe punctul de a pune capat chinului fetei si de a o tine acasa cat se poate. Invata mai multe si e mai in siguranta.

      Este un copil extrem de cuminte si de timid, asta este partea buna. Dar nici invatamantul nostru nu e stelar

      • Hapi spune:

        Eu de când am citit la tine Dojo, mă ia cu fiori (simplul fapt c-a plans mult, oricum tu erai acolo, daca era alta si nu putea rămane?), acum am citit si despre ce se intampla la o școala mare și -cum spune doamna, de prestigiu- și ma intreb. Oare nu e mai bine în comunitățile mici?
        Sigur, exista disconfortul de-a cunoaște pe fiecare dar poate că e mai ușor de colaborat cu cadrele didactice?
        Cat despre comentariile mamelor care sustin ca invatatoarea este in regula cu comportamentul ei – le compatimesc. Daca ar fi fost un copil cu ADHD sau cu o afecțiune grava? Nu inveti empatie, nu exista un grad de aderență la echipă pe care i-l induci copilului ca sa te asculte cu atentie si cu placere?

        Mai completez norocul invațatoarei: nu ați dat peste o hiperstenica precum sunt eu. Colerica adică. Nu este în regula să atingi copilul sa-l scuturi ori sa-l iei de moț drept pedeapsă.
        Tu trebuie să te adaptezi la copil, nu el la tine.
        Bine, ce vorbesc eu, despre alte țări. Unde v-ați fi luat cartonaș galben pentru instigare la bulling.

  • Maria spune:

    Cunosc caz la scoala primara de frunte din Iasi, ecact aceasi situatie cu mici diferente, tot reactii de aparare la umilinte si batai, tot in clasa 0, din nefericire, parintii au fost ingenunchiati de „autoritate” si copilul a ramas in clasa, lectia…a invatat sa se ascunda, sa disimuleze, si_a reprimat…ma tem ca si generatia mea de parinti acum, dar fosti copii educati cu batai la balma cu aratatorul sau rigla de lemn tot asa am invatat sa reprimam, sa disimulam…extrem de trist…

  • Andreea spune:

    Mie mi se pare un pic cu dus-intors povestea. In primul rand nimeni, niciodata nu are dreptul sa loveasca pe nimeni, nu mai zic de un copil. Asa ceva nu ar trebui sa existe. Iar treaba cu instigarea copiilor din clasa mi se pare dezgustatoare. DAR eu nu pot pricepe de ce mama nu a mutat rapid si eficient copilul? I-a testat limitele? Nu exista decat o singura scoala si o singura invatatoare in toata Timisoara? Chiar mamica a povestit ca cel mic a stat cu ea acasa 6 ani, s-a mutat din alta tara etc. Dintr-o situatie ca asta sa trantesti copilul in sistemul de stat din Romania fara sa stai permanent de veghe sa vezi cum merge treaba e putin cam riscant. Invatatoarea ar fi trebuit data pe mana politiei, dar si mamica ar fi trebuit sa aiba asteptari realiste la sistemul din tara si sa caute o scoala/ clasa mai deschisa la noile metode, chiar daca nu e „de elita”.

  • mihaela spune:

    Of, Doamne. Nu conteaza daca s-a descurcat cu 1000 de copii? Dar dvs. ce prestati zilnic de faceti totul perfect? Ma gandesc ca nu sunteti o incompetenta, doar cei din jur sunt.

    • alexandra spune:

      Nu, nu sunt incompetentă, dar fac doar chestii la care mă pricep și știu că pot să le fac bine. Dacă nu sunt în stare să lucrez cu mai mult de 15 copii și îmi vine să împart palme-n stânga și în dreapta, îmi aleg altă meserie, nu mă fac educator/ profesor. Și nu, doamna nu s-a descurcat cu 1000 de copii, pare-se că nu reușea să se descurce nici cu 18 pentru că al meu nu a fost singurul tras de păr.

  • Mihaela spune:

    Inainte sa intrebe cineva, nu sunt invatatoare, am insa calificare pentru predare, desi nu am facut decat cateva ore practice.

    E o linie fina intre libertate si respectul fata de ceilalti. complet de acord, un copil nu trebuie sa fie un sfintisor, ar trebui sa puna intrebari, sa argumenteze, sa lupte pentru drepturile lui, sa fie incapatanat, sa nu stea ghiocel.

    pe de alta parte, nu e ok sa afectezi pe ceilalti.

    o sa iti dau un exemplu: eram intr-un supermarket, facand cumparaturi, cand un baietel nervos a luat cumparaturile din cosul meu, ducand si cosul departe de mine cativa metri mai incolo, zicand parintilor ca le vrea acum, si el nu mai are rabdare sa ajunga la raionul de cereale. parintii i-au zis sa aiba rabdare, si cand el le-a luat hotarat, au zis biiine, tu stii, chiar asa de pofta iti e? si a plecat cu cerealele.

    mmm, not ok. nu e bine „tu stii”, e „trebuie sa pui cerealele la loc si sa ii ceri scuze persoanei de la care le-ai luat si pe care ai deranjat-o”. am incercat sa le spun asta parintilor pe scurt si mi-au spus deranjati „nu e asa de grav”.

    foarte multi parinti ii incurajeaza sa fie liberi, si e important, nu neg asta, mai ales ca parintii au cunoscut efectele educatiei rigide pe pielea lor chiar, dar foarte putini se mai concentreaza acum pe impactul asupra celorlalti.

    gandeste-te cum se simt parintii carora copiii le vin batuti/jigniti acasa, nu de invatatore, ci de fiul tau. si ei sunt revoltati, si ei gasesc acelasi tap ispasitor-invatoarea e de vina, ca nu il struneste pe fiul tau. ei ii zic sa fie ferma cu el, ca altfel o reclama, tu ii zici sa nu cumva sa fie ferma cu el, ca altfel o reclami.

    nu iau apararea invatoarelor in general, stiu ca de multe ori e dezinteres si incremenire in metode vechi, ca sa nu mai spun de bataie, care e foarte gresita, dar ii ceri imposibilul.

    are 30 de elevi in clasa, cata atentie poate acorda fiecarui elev? clar tu ai spus ca fiul tau are niste probleme legate de mutarea din tara, de faptul ca tu lucrezi…apeleaza cu incredere la un terapeut, care sa discute ore in sir cu el, sa analizeze, sa il motiveze si ajute.

    invatatoarea nu e terapeuta lui, nu are timpul si nici interesul. sunt oameni platiti de multe ori cu salariul minim pe economie, nu genii creatoare, zane ale bunatatii si intelepciunii. meseria de terapeut e separata.

    ceea ce ar trebui sa aiba o invatatoare este respect, grija si atentie. pentru toti copiii. ceea ce inseamna ca intr-o ora de 60 de minute ii poate acorda fiului tau intr-o clasa de 30 de copii 2 minute de atentie si grija. hai 3, daca e o clasa mai mica. din alta parte trebuie sa vina increderea lui si motivarea lui.

    hai sa aratam cu degetul cand trebuie (faptul ca a ales sa foloseasca violenta invatatoarea), dar sa ne asumam si responsabilitatea (o invatatoare si un terapeut e ceva diferit, si trebuia sa il duci la un terapeut din primul moment in care ti-ai dat seama ca sunt probleme).

    mai mult, nu e nimic gresit in a iti sfatui copilul sa scrie cand scriu toti, sa isi faca temele si sa asculte de invatatoare, sa stea jos cand stau toti. eu una nu am vazut niciun sfat al tau in aceasta directie catre el, ai mers pe „da’ sa il motiveze ea, ca d-aia e acolo!”.

    intrebai invatatoarea „scuze, trebuia să i le pun (limitele) și în numele dumneavoastră?”. raspunsul e DA. un invatator in sistemul de stat nu il poate educa, e o nebunie sa crezi ca poate face asta in 2 minute ori 4 ore –> 8 minute de atentie pe zi. un invatator tot ce face este sa predea, nici alea 10 minute pe zi nu le poate acorda fiecarui elev in parte pentru ca pur si simplu nu este timp.

    daca ai nevoie de mai multa atentie pentru el, cum spuneam, m-as gandi la un terapeut/homeschooling/scoala privata unde programele sunt mai lungi, clasele mai mici, programa mai aerisita.(apropo, programa nu e stabilita in niciun fel de un invatator).

    e un copil obisnuit cu multa atentie pe care deodata nu o mai primeste de la tine (ca lucrezi). invatatoarea nu poate acorda acelasi nivel de atentie nici pe departe, si de aceea se razvrateste, incercand sa castige atentia celor din jur.

    sunt destule probleme, hai sa facem parte din solutii, nu din probleme.

    • deea spune:

      Mihaela, tu ai citit si ai priceput ca respectivul copil, cel din articol, a fost tras de par si plesnit, da? Ce rost are sa mai scrii ce ai scris, cand aici invatatoarea batausa si violenta a fost problema? Copilul, din cate inteleg, s-a adaptat perfect la alta scoala, deci clar ca nu el e cel incorigibil, ci invatatoarea respectiva. Daca noi, ca parinti, vom continua sa toleram sa ne fie abuzati, batuti, si umiliti copiii de catre altii, niciodata nu vom ajunge sa traim intr-o societate calma, calda si armonioasa.

      • Alina spune:

        Deea, copilul s-a adaptat la alta scoala pentru ca probabil trecuse suficient timp ca sa se adapteze la schimbarile din viata lui (mutat din alta tara, mama incepe munca, el trebuie sa mearga la scoala) si pentru ca a scapat de invatatoarea pe care o ura (pe buna dreptate).
        Deci are rost sa intelegem si celelalte probleme pentru ca e important sa le rezolvăm inainte sa ajungem la situatia in care copilul bate alti copii, nu doreste sa coopereze la scoala, învățătoarea plesneste copilul. Oribil

        • alexandra spune:

          Copilul mergea anul trecut și la niște cursuri de germană unde, surpriză, nu avea nici o problemă de comportament. Dar era tratat cu respect, i se vorbea frumos, nu era amenințat. Și la școala asta unde e acum, a durat o perioadă până s-a adaptat, nu mult, dar destul – citând-o pe actuala învățătoare „după ce la început era ca un pui hăituit, mereu în defensivă, după două luni a început să se deschidă. E un copil minunat, curios, care mereu are ceva de spus.” Atat.

      • Mihaela spune:

        Multumesc Alina.

        Deea, nu cunosc situatia decat din articolul de mai sus. Am spus deja ca mi se pare gresit ca invatatoarea sa il loveasca. Da, are o vina.

        Dar asa cum spunea cineva mai jos ca se face in Germania, si parintele are datoria sa explice iar si iar copilului regulile de conduita la scoala, nu sa se bazeze pe „studiile si harul invatatoarei”.

        Eu nu am citit nicaieri in articol ce facea invatatoarea ca sa il faca sa se razvrateasca. Nu mi-a dat senzatia ca e o situatie ca cea de mai jos, sa il loveasca pentru forma literelor sau ceva.

        „„Mami, am enervat-o. Mami, nu o suportam. Mami, trântea caietele de masă pentru că nu voiam să scriu, mami am zis că nu o să scriu niciodată! Mami, le spunea copiilor să se prefacă toți că-s invizibil”. „Și te linișteai? Te ajuta asta?” îl întrebam eu și-l strângeam în brațe cu nod în gât. „Nu, mami, cum să mă liniștesc! Mă înfuriam și mai tare! Mami m-a smucit și m-a forțat să stau jos și am urlat că nu vreau. Am urlat, tot timpul urlam și voiam să-i lovesc pe toți. Și mami, mi-a tras una la fund. Mami, m-a lovit! Și am mers să o lovesc înapoi! Mami, am văzut doar furie neagră în fața mea!””

        In niciun moment nu a accentuat copilului ca:

        -nu trebuie sa iti enervezi invatatoarea in mod intentionat, chiar daca nu o suporti
        -ca trebuie sa vrei sa scrii atunci cand se cere asta la ora
        -ca trebuie sa stai jos in ora
        -ca trebuie sa faci ce ti se cere

        Da, sunt sigura ca sunt in tara asta si lumea asta invatatori care iti dau palme ca gresesti forma literelor sau uiti o cifra. E gresit ca fac asta si e strict vina invatatorilor.

        Dar sunt si situatii ca aceasta in care invatatorii iti dau palme ca nu vrei sa scrii, nu stai jos in ora si urli la ei. E la fel de gresit ce fac invatatorii, nu e mai mica vina lor in situatia asta, doar ca este si vina copilului si a parintilor care nu insista pe astfel de reguli de comportament.

        • Andreea spune:

          Foarte echilibrat si pertinent, macar de ar gandi mai multi ca dvs.

        • alexandra spune:

          Am discutat cu copilul de fiecare data când mi s-a atras atenția că nu vrea să colaboreze. Am avut mereu o relație bazată pe respect și dialog cu el, așa cum o am cu toți oamenii din viața mea. Știa foarte bine că la școala, ca la grădiniță, există reguli. În cei trei ani în care a mers la grădiniță nu a existat nici măcar o plângere din partea educatoarei, dar, e drept, nici acolo nu erau aplicate metode de amenințări – dacă nu scrii, nu mergi afară, dacă nu stai pe scaun, nu ai voie să te joci cu copiii. Aveam discuții zilnice cu el – trebuie să faci și tu ce fac și restul copiilor dar să nu uităm, vorbim de copii de clasa 0 – clasă PREGĂTITOARE unde teoretic ei trebuie să se obișnuiască să stea jos atâtea minute și să facă tot ce li se spune. Ideea e că cu astfel de metode, de TREBUIE constant singurul lucru pe care-l faci e să-i îndepărtezi de școală. Și nu, în clasa lui nu erau 30 de copii, nici măcar 25. Erau 18. Și nu, nu doar al meu a fost tras de păr, au mai fost și alții. Nici singurul pedepsit. Al meu însă a fost singurul care nu s-a temut și a reacționat: a ales să nu mai coopereze.

          • Mihaela spune:

            Alexandra, ma bucur sa aud ca spui asta, in sensul ca ai discutat cu el aceste aspecte inainte. Nu reiesea clar din articol.

            E singurul lucru pe care voiam sa il subliniez, nu ca invatatoarea a avut dreptate, ca nu a avut, ci doar importanta de a pregati inainte copilul cu regulile. Sunt copii si nu ne iese mereu, adevarat, dar incercam. Ma bucur ca se simte mai bine in colectivul in care e acum. 🙂

        • Anda spune:

          Cum vine asta, „trebuie sa vrei sa scrii atunci cand se cere asta” … cum trebuie sa vrei? Ori vrei, ori nu vrei, si daca nu vrei, nu poti sa vrei pentru ca … trebuie!

          Parerea mea este ca asta e rezuma destul de bine dilema care se dezbate aici, si diferenta dintre cele doua tabere.
          Unii cred ca se poate sa vrei cand trebuie.
          Altii cred ca e bine sa faci ce trebuie, chiar daca nu vrei (doar ca asta trebuie explicat cu empatie si intelegere pentru nevrutul tau, si cu acceptare. „Da, inteleg ca nu vrei. Imi pare rau, dar acum asta e programul clasei.” … eventual cu alternative acceptabile pentru ambele parti … Sa te astepti ca copilul sa VREA sa faca ceea ce trebuie, cam de-acolo pornesc toate problemele, cred eu.

    • Alina spune:

      Mihaela, comentariul tau este cel mai echilibrat si sunt de acord cu tine.

    • Cami spune:

      Foarte pertinent comentariul

  • Luiza spune:

    Ce poveste urata si trista. Sunt curioasa daca locul acela magic unde este micutul acum este tot la stat.

    • Geanina spune:

      Iar eu sunt tare curioasa daca „magia” a durat?!

    • alexandra spune:

      nu. Dar nu e nici o scoala privata cu „figuri”. Pur si simplu e un loc normal unde copiii sunt tratati cu respect.

      • deea spune:

        Ca regula generala, scolile de cartier fara prea mare faima sunt cam de 100 de ori mai bune ca cele pentru care se bate lumea, din centru. Cumva, in scolile din centru, se selecteaza o fauna, ceva de speriat: parinti cu pretentii, dar fara educatie, si cadre didactice obisnuite cu „cadouri” consistente. In scolile de cartier, in schimb, ai toate sansele sa dai peste parinti modesti si decenti si cadre didactice la fel.

  • Andreea spune:

    Noi ne am retras copilul de la gradinita pt ca la fel ca in acest caz copilul nostru era abuzat, amenintat si speriat de amenintari. Doar ca noi eram pe partea cealalta a baricadei, adica fetita noastra se supunea si era copilul exemplu pt ca ii era frica SA NU VINA DOMNUL POLITAI SA II DUCA LA INCHISOARE si multe altele. La 3-4 ani… mi se pare strigator la cer.
    Si da, erau incurajati sa evite copii RAI, care nu se supuneau, care deranjau lectia si nu spuneau poezii. Iar ea, mititica, a inceput sa eticheteze si sa ocoleasca acesti copii.
    E fff greu. E din ce in ce mai greu. Pentru ca nu cred ca lucrurile vor fi mai roz. Dar stiu sigur ca de acum incolo voi fugi de pomul laudat, pt ca si noi, ca si acest copil, am mers la cea mai buna educatoare, de la cea mai buna gradinita din zona.

  • Alessea spune:

    Eu nu sunt invatatoare. Dar predau limba engleza la un centru privat de limbi straine. Lucrez cu copii zilnic. Am facut si fac in continuare training-uri pentru lucrul cu copilul, conectare, empatizare, intelegerea nevoilor copilului etc.

    Sigur ca invatatoarea a gresit cand a ridicat mana si nimic, dar absolut nimic, nu justifica asta. Cred, totusi, ca adevarul e undeva la mijloc.

    Situatia in scolile din Romania este ca sunt multi copii intr-o grupa si un adult care trebuie sa aiba grija de toti si in acelasi timp sa ii invete ceva. Oricat de super-om sau super profesionist ai fi, cand ai atatia copii de supravegheat intr-o clasa nu poti sa raspunzi perfect si complet nevoilor fiecaruia in acelasi timp.

    Ganditi-va voi ca parinti, cu unul, doi copii ajungeti uneori la capatul rabdarilor si va vine sa urlati la ei sau sa ii loviti. Nu o faceti, sau poate uneori va pierdeti cumpatul. Si ei sunt copiii vostri. Si sunt unul sau doi, sau poate trei. Nu treizeci.

    Un copil cu comportamentul descris in articol ar fi un cosmar pentru mine si nu cred ca eu sunt singura responsabila pentru ameliorarea situatiei. Cred ca trebuie implicati parintii. Cred ca ei stiu cel mai bine in primul rand ce factori au dus acolo si cum sa procedeze sa il ajute pe copil. Pana cand aflu eu toate aceste detalii, situatia poate scapa de sub control. El poate lovi alti copii, poate instiga alti copii la certuri, lovituri. Nu e un comportament normal si nu e numai problema mea ca profesor/invatator sa o rezolv.

    Sigur ca invatatoarea e adultul din ecuatie si nu ar trebui sa ia acest comportament pesonal, dar uneori parintii insisi fac asta cu proprii copii. Rabdarea carui om este infinita? Si asa cum bine stim cei mici au tot felul de metode de a impinge si testa limite. Din cate pot intelege din articol Ionut este un astfel de copil. Nu stiu daca e bine sau rau. Stiu doar ca nu mi-as dori sa lucrez cu el zi de zi. Dar nici nu l-as lovi vreodata.

  • Andreea spune:

    Noi locuim in Germania. Aici, niciun adult din scoala nu are voie sa bruscheze un copil. Evident, este interzis sa ii loveasca/paruiasca, indiferent de cat de dificili sunt copiii. La inceputul anului, copiii primesc regulamentul interior si noi suntem incurajati sa il citim impreuna cu copilul, sa ii amintim care sunt regulile in scoala si in curtea scolii. Copiii mai mari sunt sfatuiti sa le aminteasca si ei celor mai mici ce este admisibil si ce nu. Cand fiul meu a refuzat sa faca la ora de sport ceea ce i-a cerut invatatoarea, a primit de la ea un biletel pt parinti, pe care scria „Va rog sa discutati cu fiul dvs. despre comportamentul lui de azi de la ora de sport”. Noi trebuia sa citim si sa trimitem inapoi biletul semnat. Cand le-a necajit pe niste colege in curtea scolii, invatatoarea m-a asteptat dupa-amiaza sa imi povesteasca si mi-a sugerat si cateva solutii. Vorbise si cu el inainte. Cand l-a surprins razand de doi colegi care se bateau, l-a rugat sa completeze un formular in care erau rubricile: ce regula am incalcat, cum e bine sa reactionez in astfel de situatii, etc. Trebuia sa citim si sa semnam hartia noi, parintii. Cand a facut paguba in clasa, impreuna cu 3 colegi, intr-o pauza (au stricat niste materiale didactice), au fost toti 4 rugati sa scrie pe cate o hartie cine este responsabil pt ce s-a intamplat, ce solutii au pt situatia creata. Atunci cand un copil incalca grav regulile, parintii sunt sunati sa vina sa il ia acasa. Nu am fost in situatia aceasta, insa banuiesc faptul ca in acea zi copilul are absenta. Asa ca exista solutii si fara violenta. Da, invatatoarea nu este datoare sa ii rezolve copilului problemele comportamentale, insa nu are dreptul sa ii provoace probleme comportamentale. Eu am in Bucuresti prieteni medici care si-au mutat copilul la alta scoala dupa semestrul intai din clasa intai, dupa ce doamna l-a plesnit pe ceafa. Se plimba printre banci, a observat ca baiatul uitase sa puna o linie de dialog, i-a spus „aveam pretentii de la tine, te stiam destept” si l-a plesnit. Cum ar fi ca la examenul pt permisul auto politistul sa ii plesneasca pe cei care obtin mai putin de 26 de puncte, pe motiv ca au gresit un item sau mai multi? Este adevarat ca exista reguli, exista consecinte, insa este inadmisibil ca violenta sa fie una dintre consecinte.

    • Diane spune:

      Imi pare rau sa te contrazic…stam in Austria si cum copilul nostru.mergea la o gradibita de stat am avut 2 situatii foarte neplacute:in una…copilul meu si inca un copil au fost loviti peste mana pt ca au ridicat o fata de masa de pe masa.. si alta i care copilul meu a fost pus cu forta pe podeaua din sala de sport.
      Dupa primul caz am fost si am purtat o discutie civilizata cu educatoarea…care bineinteles ca nu a recunoscut ca l-a plesnit peste mana…ci doar i.a pus mana pe masa. A doua oara nu am mai fost asa pasnica si i.am sugerat educatoarei ca daca odata se mai intampla asa ceva nu o sa mai merg eu sa vb cu ea…o sa mearga direct politia. Si uite asa s- a rezolvat problema.. Ca o concluzie…se intampla si afara chiar daca se neaga asta

      • Hapi spune:

        Nu a spus nimeni ca nu se întampla si afara. Insa daca mergeați pana la capat si aveați dreptate și ati fi insistat pentru problema dv, copilul era mutat la cerer la alt cadru didactic. Sau doamna ar fi fost penalizata.
        Aici poti sa mergi pana in panzele albe si sa nu te bage nimeni în seama decat daca ajungi in instanță.
        Dincolo, cum spuneti, normalitatea nu e bullingul si plesnitul (vorbesc de europa, nu de americi). Acolo exista posibilitatea unor plangeri care se soluționeaza fie ca ai ori nu ai dreptate.

  • Ana spune:

    Sunt curioasa daca si ceilalti copiii sunt batuti,pedepsiti.Daca nu ,problema nu cred ca e la invatatoare.Si mai ales cred va etichetele se pun in irma comportamentului ,nu invers.Adica nu imi vine din senin sa etichetez un copil ca fiind necooperant si razvratit.
    Paretea mea e ca a identifica mereu pe celalalt ca fiind de vina nu ajuta deloc.Evident insa,copiii crescuti „liberi” nu isi pot asuma responsabolitati prea multe sau respecta pe cineva in virtutea unei realtii ierarhice si se cred egali sau superiori tuturor.Mai.mult bun simt nu strica nimanui

    • Carmen spune:

      Gresesti foarte mult, Ana

      • Ana spune:

        Carmen draga,nu gresesc deloc.

        Poate ca multe mame inteleg gresit conceptul de a creste un copil liber ( de asta am si pus ghilimele in comentul anterior). Rezultatul, de mult prea multe ori, este ca de fapt copii nu au cei 7 ani de acasa, bun simt si nu au pic de intelegere pentru nevoile altora. Uitam ca oamenii sunt fiinte adaptabile.Acest copil a trecut prin 2 schimbari si a avut probleme grave.Mie nu mi se pare normal.Este datoria parintilor sa faca tranzitia suportabila.Oricum,m-as astepta de la un copil care este ,teoretic cel putin,crescut cu valori ca stima de sine,respect ,intelegere sa fie mai echilibrat.La 6-7 ani vede „furie neagra in fata ochilor”????Practic in ciuda modului de educatie pe care mama il vede bun,copilul reactioneaza extrem de urat si agresiv la factorii stresori.Nu vrea sa faca ceva pentru ca a fost etichetat negativ.De ce a fost insa etichetat asa? Si poate eticheta ,chiar negativa,exprima realitatea de la momentul respectiv.Am impresia ca mamele care la un articol anterior despre bullying afirmau ca violenta e rea si ca nu trebuie raspuns agresiv unui copil care te ataca,sunt acum de acord ca violenta este prima forma de autoaparare si ca a fost foarte bine si normal ca acest copil sa pocneasca (sau sa incerce) sa loveasca invatatoarea.Dubla masura cumva?!
        Nu sunt pentru violenta in relatia adulti-copiii, dar am senzatia ca orice ar face un copil,oricat de rau si practic de nesimtit ar fi,daca a spus cineva cuvantul”o palma”automat toate celelate sunt indreptatite,chiar daca ele sunt constante si anterioare momentului agresiv.
        Empatia,respectul,libertatea se invata prin reciprocitate.Esti invatat sa le oferi ,esti invatat sa le primesti cu delicatete sufleteasca,nu ca si cand tot ceilaltii sunt obligati sa te respecte doar pentru ca esti. Din pacate acum au ajuns clisee in gura unora care le inteleg atat de gresit.Parintii trebuie sa te ajute sa iti dezvolti personalitatea aromnios,sa te educe cum sa te comporti in situatii neplacute pentru tine.Intalnirile providentiale cu invatatori ,prieteni etc care te inspira si te motiveaza mai mult decat ceilalti sunt doar o sansa in plus,nu o obligatie a societatii.

  • S spune:

    Este evident ca violență nu este o soluție. Este evident ca iti vine sa ucizi pe cineva care iti loveste copilul. Dar…stai, daca tocmai copilul tau l-a lovit pe al meu, pentru ca…orice motiv? Il lasam sa mai lovească sau cum il oprim? Concret? Tipam? Si daca nu se opreste? Il imobilizam? Cătușe la mâini și la picioare? Vine invatatoarea imbracata ca fortele speciale? Face cursuri pt folosirea fortei proportional? Ce sa faca concret, ca, sincer, eu nu sunt cadru didactic, dar cred ca un copil intr-o criza de furie, este destul de greu de oprit. Observ ca învățătoarea a sunat mama de zeci de ori…deci, cumva, nu prea putem sa ii reproșa lipsa de comunicare. Solutia nu e la invatatoare, din pacate. Învățătoarea are, juridic, o obligație de supraveghere. Adică sa nu ajunga nici un copil lovit acasa, inclusiv de alt copil. Juridic, obligația de educare, ba chiar, mai mult, de „crestere ” revine părinților si ei raspund de acțiunile copilului lor chiar si atunci cand acesta este sub supravegherea invatatoarei. Nu e ok sa ducem la o școală „normala” (Adică care se adresează tuturor si care poate funcționa doar cu copii cooperanti si cu respectarea unor reguli, in contextul aglomerarii si a resurselor umane si materiale limitate) copii speciali. Eu Mi-am dus fetita la grădiniță si am fost neplăcut surprinsă da conduita f agresivă a copiilor din grupa. Se băteau ca niste mici huligani, își dădeau în cap, se trăgeau de par. Fetita mea era …ascunsa sub scaun, în principiu, alături de alți câțiva copii, mai pașnică. Si nu mi-a placut sa vad pe camere ca e agresata de alti copii. Cred ca parintii nu trebuie sa trimita in lume niste „infractori” in miniatura, ci niate copii educati, sensibili la frumos, care sa iubeasca animalele, pe ceilalți copii, etc, ca de aia avem poezii de Elena Farago (prea triste), Nina Cassian, Otilia Cazimir, Lucia Muntean, samd. Învățătoarea nu este mama. Si nici nu trebuie sa fie. Ea trebuie sa predea si sa instruiască copiii. Care pot fi instruiți in acest sistem. Care nu sunt compatibili, revine părinților fie sa ii „compatibilizeze”, fie sa ii duca in alta parte. Invatatoarea nu poate neglija indatoririle ei de serviciu, adica de a instrui 30 de copii, pentru a il educa pe unul singur.

  • Ania spune:

    Asta eproblema scolilor & invatatoarelor cu renume! Toata lumea se buluceste la o scoala cotata buna si la o invatatoare buna!
    Rezultatul: scoli supraaglomerate, invatatoare cu 34 copii in clasa, frustrate , fara chef!
    Copii nu mai sunt cum erau cei din generatia noastra( 80-90) ,docili, fara personalitate!
    Au alt fel de nevoi si de asteptari de la un dascal! Sunt mai curiosi si mai dornici sa testeze limite!
    Cred, insa ca nimic nu justifica batai , umilinte si marginalizare copiilor!
    Daca nu poti tine in frau o clasa , apeland la metode blande si corecte ,nu ai ce cauta in invatamant
    Si noi am nimerit la o invatatoare acrita , intr- o scoala ,, de top,, din Buc! Faptul ca este la 5 min de casa si naivitatea ne – au adus aici!
    Dar nu am acceptat tot ce venea de la scoala! Am luptat si lupt sa fie ok pt copilul meu! Chiar daca sunt un parinte ghimpe in coasta ei( nu le plac parintii prea preocupati de soarta copiilor)
    Ei bine , ghinion! Am taxat cu diplomatie orice derapaj!
    Am securizat copilul cat am putut de bine acasa!am vb deschis cu el si am rezolvat imediat problemele!

    • alexandra spune:

      Ironia e că noi nu am căutat școala de renume. Pur și simplu locuim lângă ea și acolo aveam loc…

      • Ania spune:

        Si noi la fel! Ma ingrozesc cand vad ca din 34 de copii din clasa doar 3 suntem arondati la aceasta minunata scoala! Restul vin din otopeni, chiajna, berceni etc!
        Parinti nebuni care trezesc copii la 5.30 dim sa ajunga la o scoala unde sunt umiliti, batuti si marginalizati! Asta da logica!!!!

  • Misa spune:

    atunci cand etichetezi, umilesti, lovesti un copil, e clar ca asa esti!
    Daca o poti face fata de unul, e clar ca o faci de fapt fata de toti, insa “doamna” a avut norocul sa intalneasca multi copii dresati. Problema, intr-adevar, o reprezinta parintii, dar nu genul de parinti care isi educa copiii in stilul autoarei, ci parintii care permit sau isi umilesc ei insisi copiii sub ieftinul pretext “trebuie sa invete limitele”.
    Limitele sunt prost intelese de cele mai multe ori. Cred ca singura limita este “nu facem rau celorlalti, nu jignim, nu umilim”.
    Ionut nu a facut decat sa reactioneze fata de un comportament abject! Nu ma intereseaza performantele scolare, pe care sincer nu dau doi bani, ma intereseaza dascalii care respecta omul, oricum ar fi el.
    Am mai citit de-a lungul timpului blogul mamei ce a scris articolul si mi-a placut mult cum il creste pe Ionut, am aflat de multe carti frumoase, si nu numai, datorita ei.
    Nu suntem obligati sa ne adaptam, copiii nostri e bine sa invete sa nu se teama de schimbari, si sa ramane doar acolo unde se simt fericiti. E ca intr-o casnicie! Vorba lui Preda “unde dragoste nu e, nimic nu e!”
    Va doresc sa va gasiti cu totii locul!

  • Roxana Anastase spune:

    Off… citind, mi-am amintit calvarul prin care a trecut Luk, baietelul meu cel mare, la una din scolile bune ale sect 5 – e vorba de sc 280- unde timp de 2 ani a fost umilit, jignit si traumatizat de „exceptionala” invatatoare Gabriela Badescu, care a ajuns la finalul clasei a 4-a sa aiba undeva in jur de 20si un pic de elevi, reusind aceasta performanta intr-o scoala suprapopulata, unde celelalte clase de acelasi nivel aveau si 32(!!! da, cititi bine!!!) de elevi…. si avea peste 20 doar pt ca cine venea nou in scoala, era pus in clasa ei…. altfel avea cu muuult sub 20…. pentru ca s-a cerut mutarea intr-un numar impresionant…. eu am fost SINGURA care am spus motivul real, direct, in fata,directorului…. restul au avut „motive personale” de a schimba clasele…adica s-au mutat pur si simplu la alta clasa, in aceeasi scoala!!! Eu am preferat sa schimb scoala, atat de afectat a fost copilul…. si chiar si acum, cand el e clasa a 5-a, si transferul facandu-se la inceputul clasei a2 a, vad urmarile tratamentului exceptional primit in clasa pregatitoare si clasa I. 😢 Acum s-a mutat de la scoala, a plecat undeva in Baneasa…. vai de cei ce vor intra pe mainile ei ….sunt atat de multe de povestit, de la trantit caiete/ghiozdane pe catedra/banca in asa fel incat sa cada, tras de maneca bluzei pt a fi scos din clasa pt ca a indraznit aa mai scrie in secunda in care a zis ea stop… si muulte altele…. Si, pt cei ce au impresia ca e doar o parte a povestii, o am inregistrata (da! Am dovezi !!!) cand recunoaste ca are probleme cu mai multi copii din clasa, nominalizati chiar de ea!!!, dar deh…. eu am avut tupeul sa o confrunt, in loc sa ii car sacose!!! … pana la urma toti ceilalti copii s-au mutat la alte clase… Problemele erau copii, care ca si pustiul de mai sus, nu s-au aliniat la amenintarile ei, au indraznit sa raspunda sau sa spuna acasa!!!
    Dupa confruntarea directa dintre ea si noi parintii (eu si sotul),in care trebuia sa discutam situatia la invatatura, m-am trezit cu nota scazuta la purtare!!!
    Pt ca sunt blonda (😜) am facut vineri solicitare scrisa directorului sa imi explice (in scris) motivul scaderii notei la purtare la copilul de clasa I – si iete cum a aparut zvonul ca vreau sa dau scoala in judecata…. si iata cum luni, imi vine plic, cu hartie inregistrata joi (!!!) ca copilul are comportament nepotrivit la scoala (mentionez…. totul se intampla in ultima saptamana a anului scolar!!!) si ca urmeaza a I se scadea nota la purtare. Data si ora la care fost expediata instiintarea, vineri dupa ora 16(😜) , deci dupa ce am depus eu acea hartie!!
    Pe scurt, am cerut in scris discutarea in consiliu a cazului ( cu specificarea clara a punctelor din ROFUI-ul scolii mentionat de ei in instiintarea primita precum si 2 din din protectia copilului, care au fost incalcate). Initial au zis ca se va tine in toamna, dar, prin miracol, in 30de zile (dupa ce le-am explicat ca legal tb sa raspunda in acest termen si punctual la fiecare din cele 5 incalcari ale legii) am primit raspuns ca nota revine la FB si se vor lua masuri (care nu s-au mai luat).
    Pe scurt, daca te tii tare, citesti legislatia, studiezi un pic, ii poti dovedi, cu armele lor!
    Norocul invatatoarei (nu pot spune doamnei, dansei…etc, pt ca nu merita respectul meu!!!) ca nu ne-am mai intalnit de atunci…. ca nu stiu cum as fi reactionat! (Mai ales ca a intervenit si la inscrierea piticului, care trebuia sa fie inscris la o clasa si a ajuns la cea mai prost cotata! Le-am dovedit ca daca vreau, pot – transferandu-I pe amandoi la o alta scoala, chiar in saptamana anterioara inceperii anului scolar!!! … au zis ca nu se fac transferuri in vacanta!!! Hm… poate pt cei ce nu citesc legislatia, si ii cred pe vorbe!!!)…
    Imi doresc sa nu mai treaca nici un copil prin asa ceva, dar daca se intampla, studiati ROFUI-ul scolii, legea pt protectia copilului si veti vedea ca ii puteti „lovi” cu armele lor…. pt ca de obicei se ascund in formulari tip, legate de ROFUI ….
    Pupici cu lipici si copii fericiti sa aveti, care sa isi iubeasca invatatoare/profesorii si scoala!!!

  • Off, cat de tare m-a intristat acest articol. De putin timp lucrez si eu copii mici si nu te poti astepta de la ei sa te asculte daca nu au increde in tine, asta este cel mai important lucru pe care l-am invatat. Fiecare copil te testeaza sa vada daca le vrei raul sau nu, iar atunci cand se conving ca nu esti contra lor invata singuri sa fie ascultatori.

  • Diana spune:

    Nu am copii, insa citesc blogul Ioanei caci ma amuza copios, sau ma intristeaza la fel de „copios”… intamplarea face sa vad textul asta intr-o pauza de lectura a romanului „Tatal celuilalt copil” (https://www.goodreads.com/book/show/29855306-tat-l-celuilalt-copil). Romanul nu l-am inceput in ideea de carte de parenting si clar nu aveam genul asta de asteptari de la el, insa cred ca se potriveste ca o completare a povestii de mai sus si intareste ideea ca nu exista copii „rai”, ci doar copii carora li s-a spus de prea multe ori ca sunt „rai” sau „prosti”. Raceala si criticiile parintiilor si ale cunoscutiilor, minciuniile celorlati copii si dezamagirea fatisa a adultiilor ca nu este in „limitele normale” si „acceptate de societate” il transforma intr-un copil nervos, cu apucaturi periculoase. Pentru mine, care nu am copii, am interactionat doar cu piticii prietenelor si am crezut ca ei nu prea stiu multe la 4-5 ani, a fost o revelatie cat de mult observa si simt si cat de mult o singura vorba ii poate marca. Si ma consider norocoasa ca nu am genul asta de amintiri negative, acum incep sa inteleg ca nu am uitat, ci doar am fost norocoasa sa nu traiesc experientele astea…

  • Nicoleta spune:

    Eu as da un spor de stres de 100% invatatoarelor si educatoarelor din tara asta, le-as fi dat si in anii 80 (cand eram eu copil si orele se desfasurau in liniste), daramite acum, cand parintii isi imbratiseaza copiii care le spun ca au lovit alti copii, sau chiar pe invatatoare, si ii invata ca nu trebuie sa asculte daca, vezi Doamne, nu se simt,, conectati”. Sigur ca invatatoarele n-au voie sa dea in copii, corect, dar dumneavoastra, stimata mama, trebuia sa va puneti niste intrebari legate de copil….nu stiu de ce am o banuiala ca o sa mai primiti si alte telefoane…

    • Ania spune:

      Nu stiu de ce , am impresia ca sunteti una dintre ,, doamne,,,
      O vaga impresie!
      Cred ca este dificil sa gestionezi o clasa de copii!
      Dar si programul este de 4 ( patru) ore…. din care 1 este de religie, sport ( deci e timp de relax)
      Vacante multicele !
      Sunt alti oameni care muncesc in acelas stres si o fac care 10 ore zilnic! Cu vacanta de 2 sapt vara ( cei care sunt norocosi) si care un week -end prelungit ! Dar rar!
      Banutii nu mai sunt asa putini !
      Asa ca nu le plangem pe ,, doamne,,
      Fireste , am tot respectul pt cei care fac meserie cu pasiune, cu iubire de copii si cu blandete! Cei care sunt dascali adevarati!

      • Andra spune:

        Avand in vedere ca in cazul unor persoane nu se observa nici ca au terminat scoala generala, darmite liceul, atunci cand scriu 7 randuri, poate ca e normal sa munceasca foarte mult (unii chiar in 3 schimburi) pentru mai putini bani decat ar primi un profesor, care, totusi, a terminat o scoala…

        • Ania spune:

          Imi cer scuze pt greseli ! Scriu de pe tel ! Si sunt din fire cam grabita!
          Dar sunt sigura ca ati inteles ce am vrut sa spun!

  • anca spune:

    nu ma indoiesc ca exista invatatori care abuzeaza, dar sa fiti siguri ca exista copii care abuzeaza invatatorii!!!!
    da, despre copiii nostri sfinti si crescuti „liber este vorba”…si nu, nu sunt invatatoare, sunt mama de doi baieti.cel mare ste in clasa 1. domnul invatator- pe care mi l-as fi dorit i eu pe cand eram eleva- ne-a chemat la scoala ca sa asistam la ore sa vedem si noi cum se comporta copiii nostri si am fost si am iesit din clasa ingrozita, speriata si oripilata. copii carorara nici papa pius nu le intra in voie, copii care vorbesc non stop, copii care nu dau doi bani pe ceea ce spune invatatorul, copii care nu au pic de respect fata de adulti, dar nici fata de colegii lor, copii care nu se aseaza dc le spui s-o faca, care nu tac daca le spui, care nu vorbesc daca ii inviti, care fac efectiv ce vrea muschiul lor. asi atunci, ma intreb, oare ce e de facut? ce poate face invatatorul acela, cum sa se poarte cu ei? am invitat si eu, la randul meu, parintii sa mearga sa-si vada odraslele pt ca ei, ca si mine, au impresia ca nu poate fi copilul lor cel mai rau/ obraznic/ recalcitrant/ deranjant din clasa.dar nu e asa. copiii sunt cei care abuzeaza in ziua de azi. desigur ca exista si nebuni de cadre didactce care nu ar avea ce sa caute in sistem, dar nici nu vreau sa vb despre asta. alta-i problema, parinti
    PROBLEMA E LA NOI, LA PARINTI! habar nu avem sa educam un copil!
    p.s. invatatorul nostru este cel mai bine cotat invatator din oras- asta ca sa nu credeti ca-i vreun neica nimeni.el spune ca in ultimul timp, in fiecare an e mai rau!

    • Mihai spune:

      Cine stabileste „cota” invatatorului? Exista o bursa, o agentie de pariuri, are un istoric de premii primite, olimpici…?!?!? Nu de alta, dar daca ar fi fost chiar asa, probabil ca alti parinti ar fi observat ca nu este capabil sa le capteze atentia copiilor.

  • Gicuta-Elena spune:

    Scumpa mama, cred ca sunteti indurerata de situatia creata, dar de ce nu ati cautat o doamna ”competenta”, cum spuneti dvs? Un invatator nu e bun pentru ca-i fac altii reclama; cel mai bun invatator e cel compatibil cu copilul meu. Cu toate schimbarile pe care le-a suferit copilul, cred ca acesta trebuia pregatit sufleteste, deoarece urma sa intre intr-o colectivitate unde existau niste reguli, pe care si el trebuia sa le respecte (nu numai in Romania, ci peste tot in lume). Se intampla ca, la clasa 0, multi copii sa confunde institutia cu familia, unde sunt rasfatati, unde ei sunt sefii care dicteaza regulile (este un trend actual, din nefericire). De aceea, in colectivitate, nu respecta nimic si pe nimeni. Daca mergeti cu el la spital sau la banca, de exemplu, acolo este lasat sa faca tot ce vrea? Nu, pentru ca sunt niste limite, care-i restrictioneaza comportamentul, pe care trebuie sa le respecte. Si scoala are niste reguli care trebuie respectate. Din cate am dedus eu, copilul dvs cam face regulile acasa si cred ca a incercat sa faca acelasi lucru si la scoala. Daca vi se pare normal, atunci sa nu va mirati de ceea ce va face mai tarziu! Familia trebuie sa puna bazele educatiei (e vorba de cei sapte ani de acasa), iar scoala completeaza ulterior educatia copiilor, insa nu trebuie lasat tot greul asupra acesteia. Desigur, exista solutii, dar astfel de copii solicita psihic cadrul didactic, pana la epuizare. Asa este, sufletul copilului este foarte delicat, iar raspunderea invatatorului este imensa, dar nu mai dati vina doar pe cadrul didactic (care poate avea in grija si peste 30 de copii, si-atunci ce se face daca are vreo 5-6 firi independente, care fac propriile reguli in clasa si perturba toata activitatea???) Adevarul este totdeauna pe undeva…la mijloc! Faptul ca i-ati spus doamnei despre schimbarile din viata copilului nu va absolva de responsabilitate! Nu este suficient! Incercati sa va descoperiti si propriile greseli! Sa nu va rusinati daca le gasiti, nicio mama nu este infailibila (o spun din proprie experienta).

  • Steiger Astrid spune:

    Și ce facem cu copiii maltratați fizic și psihic din cauza acestui copil fără limite, care e crescut fără a i se pune bazele unui comportament care să nu îi deranjeze pe ceilalți copii? Nu cumva e discriminare fata de cei care au de suferit din cauza unui astfel de copil? Ce facem cu copiii care au nevoie de terapie din cauza bullyingului acestui copil care trebuie sa fie doar el în centrul atenției și să i se faca toate poftele pentru ca așa a fost învățat? Oare ceilalți copii nu au nevoie și ei de atenție? Ce se întâmplă cu copiii sensibili care devin și mai introvertiti din cauza acestor „copii victime „? Care spun ” Nu mai vreau la școală pentru ca X mă jignește, mă lovește și se poarta oribil ” ? Tot invatatoarea e de vina ca nu îl învățăm Cum sa se poarte? Așa cum mămica victimă a trecut prin mii de stări negative și s-a întrebat de ce nu a făcut ceva mai devreme.. Exact în același timp este încă o mămică care a trecut prin aceleași stări și intrebari..intrebandu-se de ce a fost așa de permisiva cu acești părinți „moderni”. De ce oare nu a reacționat agresiv cu parintii de prima oară pentru a se asigura că nu va mai primi nicio palmă, pumn, picior, jignire copilul ei. Sub masca victimizarii părinților și copilului, in acest copil caruia trebuie sa i se facă pe plac pentru a se comporta civilizat se ascunde un viitor adult care va reactiona la fel de agresiv cu colegii de serviciu, cu iubita, cu copiii lui, cu familia etc. A fost o lecție de viață să nu mă iau după aparențe, să nu mai fiu tolerantă cu copiii altora pentru că doar copilul meu e important și în final să îmi doresc în fiecare zi ca nu cumva să aibe de a face copilul meu cu „teroriști neînțeleși „, pentru că recunosc că și pe mine, adult fiind, astfel de specimene mă fac să îmi fie scârbă de țara asta, mentalitatea asta moderna prost adaptată și înțeleasă și să regret mai mult că nu m-am/ne-am nascut intr-o țară civilizată cu adevărat.
    Semnat,
    Una dintre mamele care au plâns suspinând foarte multe nopți, neștiind cum să își protejeze copilul de loviturile fizice si psihice din partea unui copil „victimă „

  • Teo spune:

    Dar cati dintre cei care sunt revoltati fata de aceasta situatie, lucreaza in invatamant?

  • Petre spune:

    Nu trebuiesc acceptate scuzele. Nu a mai facut… e de ajuns o singura data.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *