Alăptarea prelungită, prea puțin încurajată în România zilelelor noastre

Articol scris de Laura Crăciun, blogger pe unicornulalbastrublog.wordpress.com

Încă dinainte de a se naște puiul de om, începem să citim și, în timp record, ajungem să dezlegăm tainele unor mistere mămicești precum: alăptarea, diversificarea, babywearingul sau cosleepingul. Cel puțin la nivel teoretic. Marea provocare vine însă atunci când te trezești pe nepusă masă cu un test fulger în care deciziile pe care le iei pot schimba totul într-o secundă.

Într-o seară, acum câteva săptămâni, după o zi în care zăcusem în pat ca o legumă și vărsasem jumătate de litru de bilă, acel lichid verde extrem de amar, ai mei au zis că nu știu ce să mai facă și m-au dus la spitalul județean de urgență din apropiere. Am ales să nu spun exact numele spitalului pentru că vreau să evidențiez anumite atitudini, iar locul în care s-au întâmplat cele povestite nu mi se pare atât de relevant. Mai ales pentru că e foarte posibil să nu fie singurul în care să mai existe astfel de percepții eronate.

Strict din punct de vedere al serviciilor medicale a fost exact așa cum m-am așteptat (personal foarte puțin, urgențe multe, cozi interminabile). Dar asta nu m-a deranjat prea tare. Cu toată durerea crâncenă de ficat care mă chircise pe un scaun cu capul în jos și genunchii în burtă, îmi dădeam seama că sunt pacienți care se zbat între viață și moarte și că e absolut firesc ca ei să aibă întâietate.

Problema a venit atunci când am întrebat-o timid pe asistentă dacă perfuzia pe care voia să mi-o pun interferează cumva cu alăptarea. Răspunsul a venit prompt:
– Alăptați?! Dar cât are copilul?
– 1an și 7 luni, zic cu voce stinsă.
– Doamne ferește, doamnă! Dar cum să mai alăptați la vârsta asta?
Total contrariată, merge să îi spună doamnei doctor care era de gardă.
– Doamna Crăciun refuză tratamentul fiindcă alăptează. Zice că are acasă un copil de 1 an și 7 luni.
După care aud un strigăt de uimire amestecat cu revoltă ce răsună în tot ambulatoriul:
– CÂÂÂÂÂÂÂÂÂÂÂÂT?! Măi fetițo, ești nebună? Cum să alăptezi mai mult de 6 luni?!
 
Apoi a urmat un întreg discurs despre cât de mult rău îi fac copilului și despre faptul că sunt total inconștientă.

Dacă a văzut că nu funcționează intimidarea (eu mai aruncând câte un timid: “pediatra ne-a recomandat minim până la 2 ani” sau e „bine pentru imunitate, într-un an și șapte luni nu a avut decât o dată febră”), a schimbat tactica, încercând să mă convingă că alăptarea este motivul pentru care am ajuns la spital – că sunt prea  slabă, deshidratată și că o să rămân fără sâni. Și evident, boala o să se agraveze rău de tot dacă nu întrerup imediat alăptarea. Două asistente îi țineau isonul, povestind cum micuții lor fie nu au cunoscut acest „sport”, fie „au renunțat singuri la maxim 6-7 luni”.

Presată de cei din familie, am rugat-o să îmi prescrie un tratament pe care să îl pot lua acasă.  Am fugit apoi cât am putut de repede, convinsă fiind, în marea mea naivitate că o să discut cu farmacista dacă medicamentele prescrise interferează sau nu cu alăptarea.

Ei bine, m-am înșelat din nou. Reacția ei fost tot cam la fel cu cele de care m-am lovit la spital, și ea sfătuindu-mă călduros să renunț la alăptare pentru că nu îi mai aduce niciun beneficiu copilului.

Ce m-a demoralizat și mai tare au fost reacțiile celor apropiați, fie de tipul:  „Trebuie neapărat să-l înțarci pentru că, uite, nu a vrut să doarmă fără tine/țiți și ce te făceai dacă te-ar fi internat?” sau „E vina ta, tu le-ai spus că alăptezi și vârsta copilului”.

Am fost șocată, revoltată și aproape să le dau dreptate dacă o bună prietenă, mamă care alăptează de peste 1 an și 8 luni, nu m-ar fi asigurat că nu e nimic greșit în a-ți dori să  îi oferi puiului tău tot ceea ce poți mai bun. În cazul de față, lapte matern.

După acest incident desprins parcă dintr-un film absurd, aș dori să rog toate mamele care alăptează să aibă încredere în instinct  și să nu lase pe absolut nimeni să dicteze în una dintre cele mai intime relații dintre ele și copiii lor. Pentru mine, toată această poveste a fost ca un test, și chiar dacă, pe moment, am uitat majoritatea argumentelor teoretice legate de importanța alăptarii, în inima mea o voce urla neîncetat că  ar fi o traumă de neimaginat pentru micuțul meu  să îl privez atât de brusc de ceea ce timp de aproape 1 an și 8 luni i-a fost sursă de căldură sufletească și de siguranță, izvor de hrană și, mai ales, de dragoste.

De asemenea, nu uitați că nivelul de risc (în cea ce privește cantitatea care ajunge în laptele matern) al oricărui medicament poate fi foarte ușor verificat pe site-ul e-lactancia.org (lucru pe care l-am făcut și eu odată ajunsă acasă și am descoperit cu stupoare că absolut toate medicamentele prescrise de medic erau very low risk). Adică, puteam alăpta fără probleme și nu aveam niciun motiv să întrerup alăptarea minim o săptămână (așa cum mi-a fost foarte ferm recomandat în repetate rânduri).

Am scris aceste rânduri nu pentru a blama  medici, asistente sau farmaciști (știu sigur că există și profesioniști care susțin alăptarea până la minimum 2 ani), ci pentru  a atrage atenția asupra faptului că încă există prejudecăți destul de puternic înrădăcinate în ceea ce privește alăptarea și e bine să fiți pregătite să le înfruntați oricând. Sunt destui oameni care au impresia că după 6 luni, odată începută diversificarea, bebelușul nu mai are nevoie de lapte. De parcă ar începe să mănânce cantități industriale și trei mese pe zi din clipa în care l-ai așezat în scaunul de masă!

Așadar, mămici, fiți puternice! Aveți grijă de voi și luptați cu toate forțele pentru binele micuților voștri!

Sursa foto: mamă alăptând via Shutterstock.com

 

Pin It

98 Comments

  • Mira2 spune:

    Scopul existenței femeii pe acest pământ este sa faca copii si îi alapteze.
    Oare cand vor înțelege (s-au cand isi vor aduce aminte, pentru ca de stiut s-a stiut dintodeuna, de pe vremea stra-stra bunicilor noastre) si cadrele medicale asta?

    • Alina spune:

      Scopul bărbaților care este?

    • Miruna spune:

      Uh cum suna asta „Scopul existenței femeii pe acest pământ este sa faca copii si îi alapteze.”
      Cam limitat, nu crezi?

    • rox spune:

      Cred ca suntem ceva mai mult decat un uter cu tate … Sunt de acord ca trebuie incurajata alaptarea, insa acolo unde se doreste. Aceasca ‘incurajare’ capata cu totul alt sens cand de exemplu nu iti doresti sa alaptezi si vin presiuni de la tot felul de busy buddies care au impresia ca au dreptul sa iti spuna ce sa faci cu tatele tale sau macar sa stie ce faci cu ele.

      • irina spune:

        Eu nu am avut lapte ( da, chiar se întâmplă!:)))) – am dat lapte praf. Oi fi din cele 0,000 nu știu cât la sută care nu produc lapte in tzatze după naștere. Eu nu mi.am îndeplinit scopul in viața?:))))) Wtf

        • Laura Carciun spune:

          Laptele praf, cezariana sau mai stiu eu ce alte lucruri nu ne fac mai putin mame 😉 Articolul e doar povestea unei experiente care se vrea sa atraga atentia asupra unor situatii prea des intalnite in Romania…

      • Laura Carciun spune:

        Da, sunt total de acord cu tine. Nimeni nu trebuie presat sa faca ce nu vrea!

    • Eva spune:

      Pacat ca unele femei nu isi dau seama ca cea mai mare functie in care poate ajunge o femeie pe lumea asta e cea de mama si pacat de cele ce nu pot avea copii:(

      • Cat spune:

        Sau pacat ca unele femei cred ca pot decide ele ce e important pentru altele, in loc sa-si vada frumusel de uterul lor. Adesea e doar un caz de misery loves company, daca eu sunt nefericita cu alegerile mele, ia sa incerc sa le fac si pe altele sa se indoiasca de ale lor.

      • Cri spune:

        Pacat si de cele care traiesc crezand ca doar stilul lor de viata si alegerile lor sunt cele corecte si morale. Ochelari de cal much? 🙂

  • Maria spune:

    Am si eu doi baieti. Cel mic de 1 an si 6 luni pe care il alaptez si cel mare are 5 ani si a fost alaptat pana la 2 ani. M-am confruntat si eu cu sfaturi venite de la prieteni/cunostinte/cadre medicale de a intrerupe alaptarea pentru ca dupa 1 an laptele e apa/nu e bun/nu se alimenteaza/e daunator pt psihic etc. Credeam ca le-am auzit pe toate, insa de curand am vrut sa merg la un psiholog si printre primele sfaturi pe care le-am primit a fost sa ma gandesc la intarcare pentru ca nu mai are nevoie si e bine sa “tai cordonul”. E trist ca nu e deloc incurajata alaptarea la noi in tara..

    • Laura Carciun spune:

      Buna, Maria. Da, exact asta am auzit si eu recent. Se pare ca e un curent care circula printre unii psihologi romani. E trist si revoltator ca se intampla astfel de lucruri dar vreau sa cred ca in timp, mamicile se vor informa tot mai mult legat de alaptare si nu se vor lasa usor intimidate de opiniile nefondate ale altora (fie ei asistente sau cadre medicale). Felicitari pentru cei doi baieti si spor la alaptat in continuare;)

  • Claudia spune:

    Eu una cred ca reactionam foarte urat daca m-as fi aflat intr-o situatie de acest gen si as fi fost luata la „impins vagoane” de catre doctori/asistente….mai ales ca in Bucuresti sunt si alte spitale,nu ca la noi,doar unul….

  • Roxana spune:

    Alaptez fetita de 2 ani jumătate. Nu locuim in Romania si neavând familia aproape, am mai primit ceva sfaturi “binevoitoare” prin telefon. Dar, având in vederea sunt moderator pe un grup de sprijin pentru alaptate, consider ca sunt foarte informata in ceea ce privește alăptarea. Ceea ce ma deranjează la cadrele medicale din Romania e ca nu vor sa se informeze. Chiar e asa greu sa citeasca recomandările OMS? Chiar trebuie sa descurajeze o mama care chiar isi dorește sa alapteze? Asta ma doare cel mai mult! De asta rata alăptării in Romania e foare mică, pentru ca cei care ar trebui sa ajute si sa sprijine alăptarea o blamează.

    • Laura Carciun spune:

      Roxana, felicitari si spor la alaptat in continuare! Da, sunt total de acord cu tine. Si mie mi se pare de neinteles lipsa interesului, a dorintei de informare. Daca ar fi dupa mine, as lipi recomandarile OMS si link-ul catre e.lactancia pe toate usile, pediatrilor, medicilor de familie etc.

  • Anca spune:

    Fetita mea are 1 an si 8 luni si tot de atatea luni ma mulg, pentru ca nu am reusit sa o atasez la sani (lucrez part-time de cand avea fetita 2 luni). De-a lungul acestor luni si din ce in ce mai des in ultima vreme am fost sfatuita sa renunt, uneori cu argumente, alteori pur si simplu, inclusiv de familia mea, printre care si medici. Probabil ca voi opri peste o luna sau doua, pentru ca reiau activitatea, insa nu ca urmare a sfaturilor lor. Experienta mea de inceput in alaptare a fost traumatizanta, cu cate 8 sesiuni de cate 30 min de muls, sani angorjati pana in luna a 3-a, dormit cate 2 ore maxim pe zi. Insa nimic si nimeni nu are dreptul sa-si dea cu parerea cu privire la o calatorie atat de intima cum este alaptarea (in afara cazurilor in care viata este pusa in pericol). Acum sunt In Franta, iar cei carora le spun ca inca mai alaptez (si, mai mult, ca ma mulg), sunt socati. Aici alapteaza maxim 4 luni (pana cand se termina concediul). Este o alegere atat de personala, incat orice discutie cu altcineva decat forul nostru interior este superflua.

    • Alina spune:

      Felicitari! Nu te cunosc, dar si respectul meu. Sunt manager hr la o companie si acum cativa ani o mamica mi-a solicitat o camera unde sa se poata mulge o data pe zi, era tot angajata part. I-am oferit aceasta camera, dar mi s-a parut atat de ciudat! Nu intelegeam de ce ar face cineva asta! Acum, dupa ce am nascut si eu si alaptez, i-am scris si i-am spus cat de mult o respect. Mi-a raspuns ca a plans cand a citit mesajul meu. Sunteti niste eroine! Ma inclin!

    • A_A spune:

      Felicitari! Si eu am alaptat cu pompa gemeni…din pacate 1 singur an pentru ca a trebuit sa ma intorc la birou si nu ar fi existat varianta unei camere speciale pentru asa ceva. In plus, cantitatea necesara pentru 2 copii era mare si daca nu as fi scos laptele in timpul programului as fi ajuns inevitabil la probleme de angorjare sau chiar mastita. Felicitari inca o data!

    • Laura Carciun spune:

      Anca, pentru mine esti o eroina! Stiu cat de greu este mulsul (l-am experiemntat si eu la inceputul alaptarii) iar ceea ce faci tu mi se pare extraordinar. Te felicit din inima! Sunt de acord cu tine, este o alegere strict personala si fiecare alege exact cum simte. Insa, atunci cand ajungem in fata medicului de cele mai multe ori devenim vulnerabile, si niste opinii extreme pot speria intr-atat, incat mama, desi nu isi doreste, ajunge sa renunte la alaptare. Si mi se pare revoltator fiindca, sunt multe situatii in care, interuperea alaptarii nici nu era necesara de fapt (inclusiv in cazul meu, s-a dovedit ca medicamentele erau low risk).

  • Ioana DB spune:

    Asta am pățit și eu când avea puiul 1a4l , mi S-a recomandat intarcarea pentru a putea lua un tratament de 3 zile, tratament compatibil cu alăptarea…Doamne ajuta ca m-am documentat și nu mi-am înțărcat copilul… nu pot înțelege atitudinea și nepăsarea medicilor fata de o decizie personală, am putea găsi o soluție înainte sa se recomande intarcarea din moment ce mi-am exprimat dorința de a alpta. Nici nu vreau sa ma gândesc câte mame mai puțin informate au renunțat mult prea devreme la alăptare ca urmare a unor sfaturi fără nici o baza.

    • Laura Carciun spune:

      Ioana, cat de mult ma bucura comentariul tau! Ma-a bucurat mult povestea ta, e dovada fie ca sunt tot mai multe maici informate 🙂 Dar da, si durerea mea este tot asta- faptul ca de cele mai multe ori nu se ia in calcul varianta de a verifica daca tratamentul prescris e compatibil sau nu cu alaptarea si se ajunge la o intarcare brusca si nedorita.

  • Maria spune:

    Eu am o fetita de 1 an și 9l și spun in stânga și dreapta ca alăptez de fiecare data când am ocazia. Ma aștept oricând sa găsesc câte o persoana care sa îmi blameze gestul și ma pregătesc mereu sufletește sa ii dau o replica pe măsură, dar pana acum nu prea am avut parte de oameni oripilați de gestul meu. Merg pe autointarcare oricât ar dura ea. Pana acum nu am avut niciodată vreun gând sa o întarc indiferent cât de greu mi-a fost în anumite momente. E ceva ce urla in mine ca copilul îmi va sta la san cât decide el și nu plec urechea la nimic și la nimeni. Felicitări pt ca ești informata și nu te lași influentata!

  • Mona spune:

    Fiecare mamica decide pt ea si puiul ei, insa se mai exagereaza in ambele directii. Exista mamici ce nu vor sa alapteze deloc, altele vor pana la 3-4 ani…Eu am cunoscut un caz de copil de aproape 4 ani alaptat….

    • Roxana spune:

      Autointarcarea se poate produce oricând între 2,5 si 7 ani. Asa ca nu e nimic exagerat. Daca ai posibilitatea, întreaba bunicii sau străbunicii pana la ce vârsta se alapta înainte. Nu exista întors la servici, nu existau “sfaturi binevoitoare”. Copilul era alăptatat atat timp cat dorea.

      • Laura Carciun spune:

        Si eu stiu la fel 🙂

      • Elisabeta spune:

        Nu cred ca bunicile sau strabunicile alaptau până la 7 ani din simplul motiv ca nu ar fi avut timp să facă toti cei 12 -15 copii până la menopauza în ritmul ăsta.iar femeile de la tara trăgeau cu sapa până le ieșeau ochii nu stăteau cu copiii atârnati de gât până le creștea mustață! Este minunat sa alaptezi si o faci cat poti dar sa nu sărim totusi asupra celor care nu o fac sau sa venim cu argumente nefiltrate pt a ne întări convingerile

    • ? spune:

      si asta e exagerat?

    • miha spune:

      Da, şi al meu fiu împlineşte 4 ani luna aceasta şi nu s-a înțărcat. Nu mai cere în parc, dar are nevoie la culcare sau când e virozat ori foarte necăjit. Desigur, îi explic că deja ar fi cazul să renunțe la țiți, că mă doare spatele, că mi-e greu. Dar el spune că nu e pregătit şi că țiți mai are un picuț de lapte pentru el. Sigur, şi eu am primit replici şi priviri aiurea. Pur şi simplu nu mă poate afecta ce spune lumea. Eventual, dacă întreabă cât mai avem de gând, le răspund că voi merge cu el la bac să ia nişte țiți înainte de proba la mate, no, ce să facem!

      • Alina spune:

        Pe bune, nu trăim pe vremea strabunicilor (ma indoiesc ca a mea a alaptat atat, bunica nici atat) si nici in africa in zone unde este considerat normal sa alaptezi pana la 7 ani. Acolo multe lucruri sunt normale, inclusiv sa iti incepi viata sexuala cu un om platit pt asta.
        Cred ca uitati ca oamenii pot fi rai si mai ales copiii. Cred ca as fi murit de rusine sa sug la 6-7 ani si sa afle cineva de la scoala. Si ar fi aflat pt ca eu nu asfi stiut ca e anormal.As fi murit de rusine si acum sa mi zica mama ca am supt pana la 5 ani, este ceva oribil dpdv psihic. Sa fie si un baiat si cred ca deja poti plati terapie copilului forever in urma alaptatului prea prelungit.
        Chiar daca nu vreti sa o vedeti asa, țața este privita, in zilele noastre, si ca un organ sexual. Prin urmare cand alaptati copii de 3-4-5-6 ani lumea se uita urat sau comenteaza, pt ca este un tabu si este exagerat. Biologic eram facute sa naștem copii destul de des, ar fi fost imposibil sa ii hranim pe toti la țața si prin urmare,ca orice alt animal care face pui des, îi intracam cand erau capabili sa mănânce si altceva.
        Ajungem de la a nu alapta deloc la a alapta pana la 6-7 ani… mie nu mi plac extremele.
        Voi pe bune credeti ca e psihic normal sa dai san pana la varstele astea?

        • Robo spune:

          de fapt, pe vremea cand omul era vanator culegator copiii erau alaptati si carati pana la varste inaintate.
          oamenii erau nomazi pe atunci si din cauza asta nu nasteau des, ba din contra – pentru ca atunci cand esti nomad nu ai cum sa cari dupa tine o liota de copii mici.
          ce spui tu a fost posibil odata cu agricultura (aprox 12000 BC) si cu trecerea de la stadiul nomad la cel de agricultor legat de pamant.
          dar cea mai mare parte a existentei rasei umane am fost vanatori-culegatori, deci alaptatul prelungit si caratul prelungit sunt parte din felul in care am evoluat, nu intarcatul si pusul copilului in patut sau carucior.

          acestea fiind zise, si eu cred ca alaptatul la 6 ani e ciudat.
          dar lumea se oripileaza si daca alaptezi la 1-2 ani, deci vorbim de lucruri diferite.

          • cris spune:

            Come on, e imposibil de stiut pana la ce varsta erau alaptati copiii de vanatori-culegatori and you know it. Si totodata acum nu mai suntem vanatori-culegatori si pentru stilul contemporan de viata mai vrem sa avem si țâțe nu sa fim biberoane ambulante pentru 7 SAPTE??? ani din viata for f*&k’s sake.

            • Robo spune:

              Eu doar am contrazis fraza „biologic eram facuti sa nastem copii destul de des”.
              Este fix invers, biologic suntem facuti sa nastem copii destul de rar (in comparatie cu majoritatea mamiferelor). Un alt motiv pt care nastem rar e ca „puiul” uman este complet neajutorat fata de alti pui de mamifere si are nevoie de parinti mai multa vreme.

              Cat priveste alaptarea, e treaba fiecarei mame cat alapteaza. Daca sunt intrebat direct, spun ce am spus si mai sus, anume ca la 6 ani e ciudat dar la 2 in nici un caz. Sincer nu stiu care e varsta de la care devine ciudat, as zice peste 4 dar nu pot justifica.

        • Roxana spune:

          Alina, stai liniștita ca nu ai mai fi murit de rusine daca ai afla ca ai fost alăptata pana la 6 ani. Cunosc o femeie de 26 de ani si care a fost alaptatata pana la 5 ani. Spune cu drag ca-si amintește si acum ce siguranța si cata iubire simtea cand era la sanul mamei si ca vrea, la rândul ei sa-si alapteze copiii cat mai mult. Iar copiilor nu le este rusine, pentru ei este normal sa sugă, noi le inspiram sentimentul de Rușine. Si nici nu vorbesc între ei legat de alăptare, cum am zis, este ceva normal. Iar un copil de 4-5 ani nu suge la fel de des ca un Bebeluș, poate suge si o data la câteva saptamâni, sau doar cand e trist sau supărat. Fetita mea de 2,5 ani afara nu mai cere de mult, doar in casa si noaptea. Si da, alăptarea e strict problema mamei si a copilului. Unele mame vor sa alapteze, altele nu, altele vor sa alapteze pana la 6 luni, altele pana la autointarcare. E strict problema mamei si a copilului, nu trebuie sa judecam. Iar copilasii nu o sa mai fie dereglati psihic sau hormonal, ar trebui sa ne mai informam un pic.

          • Laura Carciun spune:

            Foarte bine punctat:) Micul P. la 2 ani si 1 luna inca vrea si pe afara, dar de obicei doar daca e in sistemul de purtare si s-a facut ora de somn pentru ca nu adoarme fara titi 🙂 Felicitari si spor in continuare!

          • Elisabeta spune:

            Sa suga o data la cateva saptamani?? Minunat !!! In alta ordine de idei copilul meu de 6 ani nu ma lasa nici sa o pup pe frunte când o las la scoala pt ca rad copiii dar sa ii mai dau sa suga…

        • Andreea spune:

          Si uite asa, comentarii făcute de persoane ca ale Alinei pot face mult rau. O mămica mai sus a scris ca alăptează copilul de 4 ani, e strict problema ei. Da un search pe google apare ca lm previne 40 de tipuri de cancer la copii, un studiu recent facut in Germania a scos la iveala ca lm previne autismul ca copilasii predispuși genetic la autism, nu mai zic de obezitate. Dar in loc sa felicitam mamele care alăptează (pentru ca alăptarea nu este deloc ușoară) le blamam, frumos, si mai ales femeile fac asta. Iar sanii nu sunt organe sexuale, societatea le-a transformat in asta. Iar ceva “oribil psihic” mi se pare foart jignitor. Numai o persoana care nu a alăptat poate gândi asa. Rușine doamna Alina! Rușine!

        • Laura Carciun spune:

          Pai si daca lumea a inceput sa vada ceva extrem de firesc (cum e alaptatul) ca pe ceva obscen, e vina mamelor? Mi se pare absurd sa ne simtim noi prost doar pentru ca sunt altii care nu sunt capabili sa vada intr-un san altceva decat un obiect sexual. Problema e a lor, nu a mamelor care alapteaza.
          Si ca sa vin cu un contrargument legat de ideea: „Biologic eram facute sa naștem copii destul de des, ar fi fost imposibil sa ii hranim pe toti la țața” va spun ca tot biologic putem bine mersi sa alaptam un prunc in timp ce suntem insarcinate si apoi sa ii alaptam pe amandoi in tandem 🙂 Cred ca varsta intarcarii o alege fiecare mama si copil in parte- insa nu mi-as face asa de multe griji legate de pisihicul copiilor (grupurile de alaptare abunda in exemple de copii care au fost alaptati 4-5-6 ani si care acum sunt adulti mai mult decat ok).

      • Laura Carciun spune:

        Felicitari si spor in continuare! Imi imaginez ca pe masura ce copilul creste, presiunea sociala de a intarca a devenit tot mai mare. Te imbratisez si iti doresc sa va bucurati de aceasta poveste minunata cat de mult va doriti amandoi!

    • Laura Carciun spune:

      Sigur, este o relatie speciala, intima. De aceea , mi-as dori ca unii medici si oameni in general sa nu mai indemne mamicile care alapteaza sa ia decizii extreme (adica sa intarce brusc copilul) atat de usor…

  • Mocanu spune:

    Mi-e greu sa cred “povestea” …. s-au nimerit toți contra alăptării in ziua respectiva … și tocmai pe tine te-au găsit …

    • Elena Larisa Mariut spune:

      Bună, îndrăznesc să povestesc că aproximativ în urmă cu trei săptămâni am pățit la fel. Am o anemie și deficit de calciu care m-au trimis la urgente. Și da, acolo au rămas șocați medici/asistente, ca eu încă îmi alaptez copilul de 1a5l. Idem sfaturi, idem atitudine. Nu am înțărcat, deșii am reluat activitatea full time, de circa 4luni. Multă sănătate și încredere tuturor mămicilor!

    • Laura Carciun spune:

      Experienta relatata e cat se poate de reala ( si toata „povestea” nu a facut decat sa imi induca o teama/fobie de mediul spitalicesc). Daca va vine greu sa o credeti ma gandesc ca sunteti unul dintre putinii norocosi care traieste inconjurat doar de specialisti informati…

  • Mamadedoi spune:

    Cred ca problema nu e Romania, ci mentalitatea. Locuiesc in Italia si nimic din ce impartasiti voi nu-mi e strain…

  • Mihaela spune:

    Mi se pare o alegere personala, mai ales ca nu e nicio dovada medicala concludenta in nicio directie sau alta.

    Dar asa cum tu nu vrei sa auzi „da’ cat il mai alaptati doaaamna” poate nici alte mamici care intrerup alaptarea dupa cateva luni nu vor sa auda „altfel copilul nu o sa aiba imunitate”, „o mama ii ofera copilului ce-i mai bun, in cazul asta laptele matern”, „e o trauma de neimaginat pentru copil”.

    Doar zic, ca sa ceri intelegere, trebuie sa oferi intelegere, si o mama care isi intrerupe alaptarea la 3 luni e o mama la fel de buna.

    • Laura Carciun spune:

      Draga Mihaela, scopul acestui articol nu a fost in niciun caz blamarea mamelor care nu au alaptat deloc sau care au alaptat mai putin de x luni/ani. Nu prea inteleg la ce faci referire cand spui ca nu exista dovezi medicale concludente, dar sunt de acord cu faptul ca alaptarea si durata ei este o alegere extrem de personala. Mi se pare ca frazele oferite de tine ca exemplu sunt putin scoase din context. Pur si simplu am relatat mot-a-mot discutia avuta cu un cadru medical exact asa cum a decurs (in care s-a intamplat sa aduc in discutie beneficiile laptelui matern cum ar fi cresterea imunitatii). In ceea de-a doua fraza, citatul exact este de fapt : „nu e nimic greșit în a-ți dori să îi oferi puiului tău tot ceea ce poți mai bun”. Si da, evident ca ma refer la lapte matern, pentru ca articolul e despre alaptare:). Cat despre trauma de neimaginat- am specificat clar ca ma refer la ceea ce ar fi simtit baietelul meu in cazul unei intarcari bruste. Nu vreau deloc sa las impresia unei competitii intre mame- e foarte posibil ca si eu daca as fi avut experienta relatata in articol cand eram micul P. foarte mic si eu extrem de vulnerabila sa fi cedat mult mai usor la presiunile medicilor si sa fi alaptat mult mai putin. Calitatea de mama nu e data de modul in care nasti sau hranesti copilul. Insa durata alaptarii poate fi influentata direct si iremediabil de anumiti specialisti care nu mereu sunt bine informati si propun intacarea brusca ca singura solutie.

  • Silvana spune:

    Eu sunt internata tocmai cu copilul de 2 ani si 6 luni, inca alaptat. Soferul de pe salvare mi-a spus deja ca va avea probleme neurologice din cauza asta. L-am intrebat daca a facut vreo specializare in domeniul alaptarii, pt ca numerosi consultanti in alaptare sunt de alta parere. A bolborosit ceva..nu am mai ascultat. Apoi…fiecare doctor si asistenta mi-a spus sa nu ii mai dai tzitzi si ii spun si copilului ca e rusine sa suga acum, cand e deja mare. Asta nu ma preocupa, pt ca el chiar nu cunoaste cuvantul „rusine”. Eu ma uit la branula din mana, la disperarea din ochii lui cand vede intrand vreo asistenta, pt ca toate ii fac cate ceva dureros sau neplacut…si apoi la linistea care il cuprinde la tzitzi. Candva, in curand, probabil voi incerca o intarcare blanda de tot, dar in momentul asta sunt imuna la sfaturile „calificate”.

  • Andreea spune:

    In Romania alaptarea e descurajata inca din momentul in care nasti. E o lipsa de informare crunta si o lipsa de dorinta de informare. In plus companiile producatoare de lapte praf au un marketing foarte agresiv si incorect.

    • Laura Carciun spune:

      Asa este, sunt multe situatii in care mamele sunt incurajate sa ofere lapte praf. Vorbesc in primul rand din experienta- mie dr. neonatolog mi-a spus ca nu voi putea sa alaptez niciodata din cauza mameloanelor plate….din fericire am intalnit alti oameni (mamici, consultanti in alaptare) care m-au ajutat si sprijinit si azi avem peste 2 ani de alaptat 🙂

  • Andra spune:

    Titlul articolului contine o eroare: autoarea vorbeste despre alaptare „prelungita” si se refera la un copil de 1-2 ani. La aceasta varsta alaptarea nu este prelungita, este alaptare normala, fiziologica. Varsta intarcarii unui pui de om poate varia intre 4 si 7 ani, dupa cum arata studiile antropologice. Asa ca am putea vorbi de alaptare „prelungita” de abia dupa aceasta varsta.

    In Romania normele culturale sunt mult mai importante decat normele biologice care de abia incep sa fie cunoscute, asa ca e normal sa fie conflicte de genul asta inca, din pacate. Sa speram ca personalul medical va incepe sa dea sfaturi bazate pe stiinta si nu pe cultura, desi probabil va mai dura cateva generatii.

    • Laura Carciun spune:

      Da, stiu ca stiintific asa este. Insa, am vrut sa ancorez titlul in prezentul realitatii romanesti in care alptarea unui copil de peste 1 an (nici nu mai vorbesc de peste 2 ani) este considerata deja „prelungita” iar mamele sunt in numeroase cazuri presate sa intarce.

  • Ami spune:

    Si eu alaptez de 2ani si 2luni, nu oare sa renunte degraba 🙂 mi se pare cea mai faina experienta si iubesc legatura creata intre noi ❤️
    Nu doar ca e un adevarat „medicament” afectiv si sursa de anticorpi & co, dar chiar l-a ajutat si sa fie mai independent: stie ca tzitzi il asteapta oricand, cand e cu mami si atunci nu are nicio problema sa adoarma cu altcineva chiar daca tzitzi nu e prin preajma 🙂
    In ceea ce priveste sprancenele ridicate, am avut si noi parte de cateva, ultima de la un somatolog (mamica si ea) cu clasicul: „dupa un an e apa chioara” i-am spus, cat de dimplomat am putut, ca OMS recomanda alaptatul pana la 2 ani si dupa cat timo e ok pentru mama si copil, ea a mai insistat putin cu varianta ei si apoi i-am zis ca e decizia noastra si nu are rost sa continuam discutia 🙂 a fost foarte ok si a zis apoi ca oricum e problema noastra cum facem 🙂
    In general am avut parte doar de interactuni aprobatoare ❤️ oricum, la capitolul asta sunt cu „cuvintele” si informatia, la mine, de fiecare data

  • Monica spune:

    Eu alaptez de 1 an si 10 luni si aceiasi atitudine o intalnesc la rude, pediatru, colege de serviciu, medicul stomatolog. La inceput ma suparam rau si ma consumam incercand sa explic, sa conving. Acum nici nu le mai raspund desi cand auzi ca daca continui sa alaptez „copilul va dezvolta atasamente nesanatoase in viata de adult”..ma abtin greu :-)))

  • Geo spune:

    Eu am alaptat pana acum, baietelul are 2 ani si 5 luni, am simtit sa fac acest lucru… pareri „binevoitoare” au fost din toate partile, inclusiv doctori si asistente (eram mai bine informata decat ele)… dar le inchideam gura spunandu.le ca am sa ii dau țiți pana se insoara, chiar si dupa (intai sa vina la mine sa ii dau o gura de țiți si dupa sa se duca la nevasta si copii 😂😂😂), pentru ca vreau si pot si pentru ca laptele de la mine este cel mai bun lucru din lume pe care il pot oferi

  • Anca spune:

    Baiatul meu are 2 ani si 8 luni, fata are 7 luni. Ii alaptez pe amandoi. Cand am ramas insarcinata, dr. ginecolog si dr. pediatru mi-au spus sa renunt urgent la alaptat (mi-au recomandat chiar intarcarea brusca), pentru ca ii fac rau baiatului si fatului, imi fac rau si mie. Dr. ginecolog mi-a spus chiar ca ar putea avea probleme hormonale in adolescenta, ca baiatul ar putea fi homosexual, tot felul de prostii. Am cerut si sfatul educatoarei prenatale Lamaze, care m-a redirectionat spre un doctor, consilier in alaptare, care mi-a confirmat ca pot continua, fara riscuri, daca ma simt bine. O sa alaptez pana cand vor ei. Da, se poate alapta in tandem, mi se pare chiar ca relatia intre frati este mai buna si datorita acestui fapt.

  • Madi spune:

    Am alăptat-o pe fetița mea doi ani și 11 luni. De ce am întrerupt?
    …Nu pentru aberațiile care mi s-au spus, gen „nu mai e bun laptele tău”, „îi face rău laptele ăla”, „o să aibă probleme de identitate sexuală”, sau „o să stea agățată de fusta ta toată viața”, până la… „o alăptezi până o măriți?”, ci pentru că, punând în balanță, nevoia ei în acest moment de lapte matern și nevoia mea de medicamente (pe termen mediu sau lung), după ani de zile în care am suportat durerile, am ajuns la concluzia că am nevoie de tratament, nu mai pot amâna. Evident, ajungând în lapte i-ar face rău.
    De ce a fost (și) mai grea înțărcarea? Pentru că fata mea nu a mâncat și nu mănâncă lapte praf, și pentru că orice produs lactat gen lapte, brânzeturi sau iaurturi nu le tolerează, altfel spus, este alergică la laptele proaspăt!
    Ar putea tolera lapte UHT sau praf… Însă ori nu le vrea, ori îi fac rău și ălea (poate de asta nu le vrea)!
    De ce a fost mai ușoară înțărcarea „întârziată” (cum ar zice „lumea”)?
    Tocmai pentru că e mare, și înțelege ce îi spun… Deci, nu e traumatizantă pentru copii, cum mi-a părut mie când am văzut la alte mame…
    1. Prima concluzie de mamă „exagerată”, este că nu regret că am alăptat-o atât; efectele fizice și psihice sunt mai mult decât (vizibil) bune!
    Imunitate bună, psihic bun, altfel spus, cum a zis pediatra ei, „fata are o creștere spectaculoasă”!… Și o personalitate puternică și proprie!
    Dacă mai fac alt copil, SPER sa îl pot alăpta măcar doi ani și 11 luni, ca pe ea.
    2. A doua concluzie?
    Este MULT MAI UȘOR SĂ NU ALĂPTEZI, contrar opiniilor celor care consideră că e ușor să alăptezi, că „doar îi bagi țâța în gură”!
    Cele care au alăptat MĂCAR șase luni (fără suplimentare cu lapte praf), știu ce înseamnă alăptatul.
    E GREU!
    3. Ultima concluzie este că alăptatul prelungit este opusul tuturor aberațiilor care se spun despre „copiii mari cu țâța în gură”, și mult mai mult (toate bune pentru copii)!
    Iar legătura aia dintre mamă și copil, care îi oferă un confort psihic (de neînlocuit și adesea neînţeles) și fizic copilului, este a doua pe care o are cu mama, după cea dintre placenta ei și ombilicul lui.
    P.s: TRAIM IN ITALIA, aici am născut, soțul este italian;
    AICI SAU IN ROMÂNIA, MENTALITATILE (NEEDUCATE) SUNT LA FEL!

  • Raluca spune:

    Oare de mine ce-ar fi spus?!?🤦🏻‍♀️Nici nu vreau sa-mi imaginez și eu alăptez de 2 ani și 5 luni.Am primit și eu astfel de “sfaturi”și din partea familiei ,a prietenilor ,a medicilor,din fericire am rezistat eroic,sper sa o fac incontinuare.Sentimentul pe care îl am când o pun la san învinge orice influența din partea celor ce vor sa mă facă sa renunț.

  • Elena-Oana spune:

    Ioana, iti citesc de mult articolele, nu mai zic de carti. Ador felul in care gandesti, felul in care scrii, felul in care abordezi subiecte atat de importante pentru parinti si copii, dar si faptul ca dai cuvantul si altor mame pentru ca acestea sa iso expuna povestea. Referitor la alaptare, si eu cred cu tarie ca e strict treaba mamei si a puiului. Restul sa faca regulile in familia lor. Eu am alaptat fata pana la 2 ani si 5 luni, as fi continuat si mai mult, dar vazandu-l pe fratele ei de 3 luni la san, vazand atentia sporita de care se bucura, fiind mai mic, incepuse sa refuze mancarea si sa accepte doar sanul, in asa fel incat am fost nevoita sa o intarc oarecum brusc, dpmdv. Am primit si eu destule reprosuri, cum ca e mare, ca trebuie sa o intarc, fiind insarcinata cu al doilea copil, ca altfel bebe se va naste prematur si va fi subnutrit etc. Asta din partea parintilor mei, ca dnei ginecolog nici nu mai aveam curaj sa ii zic ca alaptez in sarcina. Am nascut, insa, un baietel de 3000 g, sanatos si care a luat foarte bine in greutate si pe parcursul celor 3 luni cat am alaptat in tandem. E adevarat ca si varsta m-a ajutat, si miscarea(am frecventat in continuare cursurile de la facultate), plus mancarea sanatoasa si vitaminele. Intentionez ca la urmatorul consult ginecologic, sa ii spun dnei dr povestea noastra, ca se poate alapta in sarcina(daca analizele si ecografiile ies bine, iar mama se simte in stare), ca si tandemul e minunat(eu am rezistat doar 3 luni, dar stiu o mamica ce alapteaza in tandem de 1 an si jumatate)…e pacat ca medicii sa ramana cu prejudecati impamantenite de mult…macar cei tineri sa incurajeze alaptarea timp de cel putin 2 ani sau pana cand vor mama si copilul. E trist ca exista cazuri in care mama ar fi vrut sa alapteze, dar la primele dificultati aparute asculta medicul care ii propune suplimentare sau inlocuirea totala a laptelui matern cu lapte praf, in loc sa sprijine alaptarea, care e un dar minunat de iubire si siguranta pentru copil. Eu una ador sentimentul acela magic pe care il ai cand tii puiul la san si ii simti multumirea…

    • A_A spune:

      Am o prietena care a alaptat pe intreaga perioada a sarcinii si apoi in tandem pentru inca 1 an. Avea anemie care nu i-a trecut nici macar cu suplimentele luate dar sunt convinsa ca asa a fost si pentru ca efectiv nu avea timp sa manance…

    • Laura Carciun spune:

      Ce poveste frumoasa si emotionanta, Elena-Oana! Felicitari si multumim ca ai impartasit-o cu noi 🙂

  • Ana spune:

    Si eu am alaptat pana la 2 ani jumate … ultima perioada foarte greu… fara niciun fel de sprijin…. eu lucram mult… aveam senzatia ca doar alaptez si lucrez.. .. si cel s-a racit foarte des…deci nu stiu cu imunitatea cum e… a fost foarte greu dar nu regret deloc

    • Laura Carciun spune:

      Of, Ana, imi pare rau ca ai trecut si prin momente grele….intr-adevar anticorpii din laptele matern sunt foarte multi intre 1 si 2 ani. Dupa 2 ani concentratia cred ca scade…

  • Alina spune:

    Baietel, 2 ani si 7 luni, inca alaptez, in ciuda tuturor vocilor care incercau sa ma convinga altfel, ba mai mult nici nu am vrut sa aud altfel si nici macar nu m-am gandit vreodata sa le ascult.

  • madi clopotel spune:

    Acum 9 ani, când am alăptat prelungit primul copil, ziceam că nah, informațiile sunt puține, e normal ca lumea să caște ochii mari când aude că alăptez un copil de 2 ani, apoi de 3 ani, apoi de 4. Cumva simțeam că e rolul meu, ca persoană informată să transmit mai departe informațiile corecte. Și mi-am luat rolul în serios, am fost tare pe poziții, am avut argumente pentru orice prejudecăți. Am avut parte și de sprijin virtual de la alte mame ca mine, pe un forum. Iar copilul meu s-a înțărcat singur, la 4 ani. lin și frumos, fără presiune din partea mea (au fost presiuni din partea altora, dar îmi place să cred că nu au contat așa mult atâta timp cât atitudinea mea era clară). Exemplul meu a fost ignorat de mulți, dar a fost de mare folos altora, datorită informațiilor furnizate de mine am avut prietene care nu s-au grăbit cu înțărcarea și au mers măcar pe înțărcarea blândă dacă nu pe cea naturală.
    Acum am obosit. Au trecut 9 ani iar informația încă nu a fost asimilată de cine trebuie, de cine o transmite mai departe pe cale oficială. Atitudinea mea nu s-a schimbat, sunt în continuare sigură că aceasta e alegerea cea mai bună pentru noi, dar lumea tot cască ochii. Nu avem mult de-a face cu medicii, dar încă se cască ochii mari când lumea aude că alăptez un copil de 2 ani și 2 luni.
    Îmi pare bine, însă că acum nu mă mai simt singură. Mulți dintre copiii din cartier, trecuți de 2 ani, sunt încă alăptați, iar mamele lor sunt foarte relaxate pe tema asta. Asta înseamnă că informația ajunge, totuși, acolo unde trebuie, iar acesta e lucrul cel mai important

    • Laura Carciun spune:

      Da, sustin si confirm cele spuse de tine. Si eu am mai multe prietene si cunostinte care au alaptat si peste 2 ani 🙂 Si noi tot 2 ani si 2 luni de alaptat avem 😉

  • Simona spune:

    Dupa cum scria cineva mai sus, pe la noi nu se incurajeaza nici la nastere alaptarea. In primele doua zile in maternitate, pompam si ii dadeam din biberon pentru ca l-au bagat la incubator din cauza greutatii mici. O asistenta a ramas surprinsa cand a vazut cat colostru e in biberon. Apoi intreba daca vreau sa ii mai dea supliment si am zis ca nu e nevoie. Dintre toate asistentele, una singura, sa-i dea Dumnezeu sanatate, mi-a aratat cum sa atasez copilul si mi-a zis intai sa incerc la san si daca nu reusesc, sa ii dau din biberon. Toate imi spuneau ca e prea mic sa poata suge. La plecare, mi s-a recomandat un anumit lapte praf, ca dupa ale lor calcule copilul era prematur si „lapte d-asta ii trebuie”. Da… „sigur” crestea mai bine cu ala decat cu laptele meu. M-am facut ca nu aud si mi-am alaptat puiul asa incat a luat foarte bine in greutate din primele luni. Acum are 10 luni si continuam. Inca aud pareri surprinse de genul „inca mai aveti laptic?” atunci cand spun unora ca mananca la san.

  • Irina spune:

    Am trecut prin aceeasi chestie, întrebat pediatrul, confirmat ca e safe, luat antibioticul si alaptat in continuare. Intarcat la 2 ani jumate. Am avut noroc de pediatru care susține alaptarea. Da, e inca ceva nefiresc sa alaptezi dupa 1 an nu mai vorbesc dupa 2 ani. La prima vedere e o discriminare de ambele părți, sunt medici care împing sanul si altele care împing lp. De fapt cred totusi ca imaginea unei mamici alaptand un copil de 2 ani e mai rara decat cea a uneia care da lp. De fapt nu spun ca e nici bine, nici rau. Fiecare e stăpân pe viata si copilul lui, face alegeri cu care traieste. Cred ca discriminare intervine atunci cand judeci si dai sfaturi cu valoare de adevăr. Totul trebuia sa se oprească la da sau nu, ca răspuns la interferează cu alaptarea. Sau eventual nu stiu sau poate întrebati pediatrul. Atat si nimic mai mult. 😉

    • Laura Carciun spune:

      Sigur, sunt total de acord ca fiecare are dreptul sa aleaga asa cum considera. Problema apare atunci cand unii medici slab informati, impun mamelor sa intrerupa alaptarea atunci cand de fapt nu ar fi nevoie…

  • Bujor Ela spune:

    sunt medici care recomanda diversificarea de la 3 luni( avem
    noi in Buzau). In alta ordine, o mama doctor care nu a facut eforturi sa alapteze la 30 de minute ca mine, cu nopti nedormite, cum sa ma
    intelaga si sa ma sustina? au si doamnele doctor frustrari din cauza nealaptatului zic, altfel
    nu mi explic asemenea crize dar mai ales insistenta de a da supliment bebelusilor.

  • irina spune:

    Eu nu am avut lapte ( da, chiar se întâmplă!:)))) – am dat lapte praf. Oi fi din cele 0,000 nu știu cât la sută care nu produc lapte in tzatze după naștere. Eu nu mi.am îndeplinit scopul in viața?:))))) Wtf

  • Dia spune:

    Din păcate nu prea se vorbește despre beneficiile mamei in ceea ce privește alăptatul: scăderea riscului de cancer de sân, a obezității, diabetului, hipertensiunii arteriale etc. Beneficiile astea cresc in special după primul an de alăptare. Ca medic si ca mama am știut ca voi alăpta atâta timp cât amândoi suntem confortabili(2+ acum). Din păcate nu e susținută alăptarea prelungita.

  • Laura Carciun spune:

    Ioana, iti multumesc foarte mult pentru publicarea articolului! As vrea sa fac un mic later-edit : In prezent, micul P. are 2 ani si 1 luna si este in continuare alaptat 🙂
    Tot intre timp, am mai prmit un sfat „binevoitor”, de data asta de la un specialist in psihoterapie- sa renunt la alaptare deoarece dupa 1 an aceasta are implicatii psihologice negative (mai ales ca e baiat). Asa ca, din nefericire, experienta mea e mai actuala ca oricand….

    • Alina spune:

      Aceasta este si singura mea reala temere: efectele psihologice asupra copilului. Ele exista in mai.mica si mai mare masura,.nu sunt inventii. Pt unii.nu e o problema, pentru altii poate fi.
      Pe mine acum ma deranjează amintirile cu tatal meu facandu mi baie. Am un sentiment puternic de repulsie in aceasta privinta si sigur as fi avut si fata de alaptat pe care sa mi-l amintesc daca ar fi fost prelungit dupa 2-3 ani.
      Trebuie facute niste studii pe aceasta tema pe diferite grupe de varsta si vazute si efectele pe termen lung.

      • Diana spune:

        Alina, e foarte greu de facut un asemenea studiu, pentru ca si aceste sentimente se schimba in timp. De exemplu eu personal cand eram mai tanara si nu aveam copii simteam o oarecare repulsie cand vedeam mame care alapteaza, desi eu nu am fost alaptata. Apoi dupa ce am avut primul copil pe care m-am chinuit mult sa-l alaptez si care s-au auto-intarcat la 4 luni, am privit altfel lucrurile, dar imi amintesc ca am privit ciudat o mamica care spunea ca si-a alaptat copilul pana la 3 ani. Alaptatul care depasea 6 luni, hai fie, 1 am mi se parea ca are ceva ciudat in el si-mi starnea sentimente similare cu repulsia. Acum cand sunt eu in situatia pe care am judecat-o inainte, acelasi gest mi se pare perfect natural si frumos. La fel il considera si cei din familie, desi sunt foarte conservatori de felul lor.

  • Brindusa spune:

    Dragi mamici, sunt absolut de acord cu beneficiile alaptarii si pot spune ca a fost cea mai frumoasa si emotionanta perioada a vietii mele in relatie cu fetita mea si nu regret niciun moment ba chiar sunt mandra ca am reusit sa inteleg cat de importanta e alaptarea insa cel putin in cazul meu si al fetitei pe care am intarcat-o la 2 ani si 3 luni, alaptarea prelungita si in final intarcarea s-a soldat cu cea mai trista etapa a vietii mele. Nu numai ca fetita era deja prea mare sa uite de laptele mamei si a suferit enorm cel putin 2 saptamani dar ea nu manca suficient diversificat, avea probleme digestive mai mereu si tulburari de somn pentru ca se trezea de 4/5 ori pe noapte pentru san si ziua vroia sa fie alaptata in continuu. Dupa intarcare copilul a intrat in normal din toate punctele de vedere si trag concluzia ca #alaptareaprelungita, nu a fost o solutie miraculoasa pentru noi. In plus analizele ei evidentiau o anemie datorita refuzului de alimente si cel mai grav efect al intarcarii la varsta mare a fost trauma psihica pe care eu nu o sa o uit niciodata dar sper ca ea sa o uite. Nu am auzit ca vreun medic sa discute pe tema asta. Multi le sfatuiesc pe mamici sa plece o vreme de acasa, o porcarie de proportii sa parasesti copilul cand ii e mai greu si cand sufera. Nimeni nu trateaza trauma sufleteasca atat a mamei cat si a copilului, toti se axeaza pe fizic si atat. Am plans si eu cu ea 3 zile pentru ca imi era mila de ea, nu puteam sa-i mai dau pentru ca ii faceam rau si o bulversam psihic cu nehotararea mea. Nici apa nu vroia cat era cu mine. Ea se baza pe san. Am tot citit de intarcarea treptata, o porcarie, m-am chinuit saptamani intregi, nu poti explica copilului mic ca ii dai la ora 14:00 apoi ca ii mai dai peste 7 ore si tot asa pana refuza el singur. Dragostea si dependenta fata de sanul mamei nu o poti combate cu niciun program si strategie. Concluzia mea: luati in considerare istoricul medical al copilului cand hotarati pana cand alaptati si asumati-va riscul traumei cauzate de intarcarea la varsta mare cand nu mai poti convinge puiul de om care deja vorbeste ca sanul nu mai e. Succes mamici si luati decizii asumate!

  • Diana spune:

    Si eu am avut oarecum o experienta similara anul trecut. Am fost la urgenta pt. a-mi scoate o capusa si pt ca voiau sa-mi dea o injectie (un antibiotic probabil) .Le- am spus ca alaptez in ideea de a sti daca e compatibil cu alaptarea. Pe atunci buburuzul avea 1 an 4 luni. M-au intrebat cat timp are copilul. Expresia de pe fata lor (a dr si asistentei) m-au facut sa scad cu 2 luni varsta atunci cand am dat raspunsul. S-au minunat, au zambit ironic cu complicitate intre ele, mi-au spus „prefera sa se abtina de la comentarii”, dar expresia fetei lor si schimbul de priviri era foarte sugestiv. Dar cel putin s-au abtinut sa spuna ceva. Mi-au anulat injectia, m-au redirectionat spre spitalul de boli infectioase sa-mi spuna „aia” ce e de facut. In fine, continuam cu alaptarea si acum, la 2 ani si 2 luni. Am incercat intarcarea blanda, insa niste boli ale copilului ne-au intors din drum. Din fericire, in spitalul de pediatrie unde am ajuns cu o viroza intestinala, dr. ne-a incurajat foarte mult sa continuam din cel putin 2 motive: ne-a explicat ca vom trece mult mai usor peste bolile copilului, in special cele digestive, dar nu numai (fapt dovedit si in practica) si ca evitam alergia la proteina laptelui de vaca (care exista in familie). Ne-a confirmat ca medical ea a vazut efectele favorabile ale alaptarii si chiar m-a laudat in fata rezidentelor care o insoteau (si e o dr. in varsta). Nu e usor pt mama, e un efort, intra-adevar. Eu ii inteleg si pe cei care nu inteleg :-), eu personal am simtit si simt presiune inclusiv din partea prietenelor foarte apropiate, care ma mai privesc ca pe o ciudatenie…dar, inteleg, pt ca stiu ca si eu asa am privit lucrurile in urma cu ceva ani, pana sa trec prin experienta asta. Dar viata si experientele te invata sa fii tolerant, sa intelegi si sa nu condamni alegerile altuia, fie intr-o directie, fie in alta. De asemenea, poate sa-mi vina orice specialist in psihologie sa-mi spuna ca nu e bine pt copil, pentru ca eu nu cred, daca i-as face rau as simti asta, sunt convinsa, instinctul de mama ar urla ca ceva nu e in regula in ce fac, dar nu simt asa ceva. Dimpotriva, simt doar ca e greu pt mine, foarte greu de multe ori si ma intreb daca exista cu adevarat acea autointarcare, pentru ca nu as vrea sa vad ca puiul de om sufera. Dar puiul de om e atat de fericit, de linistit cand e alaptat, incat ma face sa simt ca merita efortul. Incercam metode blande de intarcare si inca sper sa ne iasa fara mari suferinte. Asta e singurul lucru care ma „racaie” si pe mine, faptul ca la varsta asta isi va aminti experienta intarcarii si chiar nu as vrea sa fie una in care sa se simta respins.

  • iulia spune:

    depinde foarte mult de contextul cultural, de experiențele proprii si de nivelul de informare despre subiect. am întâlnit pediatru care sa susțină alăptarea până la minim 3 ani, am simțit si dezaprobarea unor persoane foarte apropiate, dar si incurajarea bunicii mele care a văzut la nu stiu ce emisiune la televizor ca e bine să alăptezi cat de mult :). in tara in care locuiesc, de exemplu, nu ieși din maternitate pana nu se asigura ca te-ai prins cat de cat cum e cu atașarea copilului la san si ca înțelegi ca dacă vei avea probleme in a alăpta, trebuie sa suni o moasa sau un consultant in alăptare.
    eu cred ca fiecare mama decide pentru ea si puiul ei si ca e ok atata timp cat amandoi au beneficii.

  • Eli spune:

    Și eu am alăptat-o pe fiica mea până la ” adânci bătrâneți”,1 an și 10 luni. Nu a făcut altceva decât să îi acutizeze dependența față de mine. Indignarea celor din jur față de cele care aleg să alapteze după ce copilul împlinește un an este, să recunoaștem, firească. Există alte moduri de a-ți construi intimitatea caldă și adevărată cu copilul…

  • Andra spune:

    Bună eu am un băiețel de 3 ani și 4 luni și încă alăptez dar doar de la un și gura San. Acesta fiind foarte lăsat iar celalalt ca o piatra dar asta nu ma împiedicat sa continui alăptarea țin sa menționez ca copilul meu a fost răcit puțin doar o data în acești ani

  • Alina spune:

    Buna seara!
    Daca 1 an si 8 luni e mult, atunci 4 ani si 4 luni (si continuam) cat mai e? 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *