Îmi cuprinde fața în palmele ei pline de praf, pământ și apă din fântâna arteziană. Ochii ei de culoarea migdalei privesc fix verdele din ochii mei. Doamne, cât de mult o iubesc, îmi zic. Ce frumoasă și bună e!
– Hai, mami, te rog, joacă-te cu noi de-a v-ați ascunselea! Te rog!
– Iubita mea frumoasă și bună, nu pot, sunt obosită tare, uite, eu stau aici pe bancă și mă uit la cum vă jucați voi doi…
– Dar, mami, cu tine e mai dixtractiv…
– Știu, iubito, dar acum aș prefera să stau aici să mă odihnesc puțin.
– Of, bine, mami. Ivan, vrei să ne jucăm?
– DAAAA!
S-au jucat câteva minute, trăgând cu ochiul la mine. Până la urmă n-am rezistat și i-am invitat la o sesiune de v-ați ascunselea, apoi s-au mai jucat singuri de-a câinele și stăpânul, apoi am pornit spre casă.
Pentru ei, cel mai interesant lucru de făcut e orice cu mami. Știți de ce, nu?
Nu e pentru că nu ar ști ce să facă cu toate jucăriile alea pe care le tot băgăm sub nasul lor ca să-i facem fericiți (și sperând, puțin de tot, că or să se joace CU ELE și or să ne lase pe noi să respirăm puțin). Nu pentru că sunt răsfățați sau egoiști.
Ci pentru că AU NEVOIE SĂ FIE VĂZUȚI DE MAMA. Pentru ei, acum, acesta e cel mai important lucru, egal cu apa, hrana și adăpostul. Au nevoie să vadă că mama lor îi privește în ochi, râde la glumele lor, se joacă împreună cu ei (și îi place să facă asta).
Încet încet, nevoia asta e tot mai puțin arzătoare. Nu cred că dispare vreodată cu totul. Dar când se simt văzuți, au încredere în ei și în lume și abia apoi pot pleca să exploreze, să se joace singuri, abia apoi pot trăi fără contact imediat cu mama.
Nu e nevoie de 8 ore pe zi, e suficientă o jumătate de oră pe zi (deși cu cât mai mult, cu atât mai bine). Dar jumătatea aia de oră să fii acolo. Fără telefon, fără ți-ai făcut temele, fără hai repede că tre să spăl vasele. Jumătatea asta de oră sunt doar a ta, cu inima și gândurile la tine. Te văd, ești o minune, te iubesc!
Unii sunt mai independenți mai devreme. Structura lor interioară le permite să se hrănească repede cu conectarea asta și să se joace singuri încă de mici, câteva minute, apoi tot mai mult. Am un copil așa. celălalt e mult mai însetat de atenție, de contact. Accept asta. Îl iubesc așa cum e.
Nu trebuie să ne supărăm pe ei că ne iubesc. Știu că uneori e obositor, că vrem să respirăm, că avem nevoie de spațiu și de timp pentru noi. Și e necesar să ni-l luăm, cu ajutorul soțului, al bunicilor, bonelor și grădiniței. Dar să le dăm și lor un pic, măcar un pic, doar al lor.
Sursa foto: mamă jucându-se cu copiii via Shutterstock.com
Da, ce tare e articolul asta, uite Ioana, asta a fost chiar prima propozitie rostita de baietelul meu: https://florina.turuga.eu/opinii/mami-joaca-te-cu-mine/
Ai mare dreptate cu tot ce spui, jumatatea aia de ora sa fii acolo, trup si suflet si se va simti 🙂
Fix asa pronunta si fiu-meu cand era mic, dixtractiv…. eu si taica-su tot asa zicem, si in ziua de astazi…?
14 si 11ani. Cine e, inca, partenerul preferat la joc? Exact!?
Bine, nu v-ati ascunselea ci mariocart, nu non-stop ci doar vreo 20min, in rest palavragesc cu prietenii online. Dar mi se-ncalzeste inima cand aud „mami, facem o cursa?”❤
Doamna Draga, ați început sa ne învățați pe noi romanii stereotipuri legate de structura familială.. Le cunoaștem și le auzim in mod constant. Psihologii mai puțin conservatori decât cei pe care ii citați dumneavoastră spun ca un copil are nevoie de iubire și de educație, lucruri pe care un tata le poate oferi la fel de bine. Exemplul dumneavoastră personal de familie este extraordinar și de admirat dar va rog sa aveti puțina considerație și pentru familiile diferite care va urmăresc, care s-ar putea simți excluse sau chiar rănite citindu-va. Mulțumesc.
Bună,
Cu copilul nostru drag și iubit ne am petrecut ff mult timp jucandu ne. Acum are 3 ani, nu merge la grădiniță din cauza pandemiei, iar toată joacă a devenit f solicitantă pt noi. Suntem epuizați. Se joacă f puțin singur. Dacă l refuzăm, ne cere desene animate. Ajuta ne cu un sfat, te rog ?.
Apreciez toată informația dăruită nouă, părinților.