Ce e bine și ce e rău după legendara zi de 26 mai 2019

Ah, de câte ori mi-am înghițit vorbele când citeam sau auzeam, lătrând la mine din televizor, câte-un „ales” de-al nostru spunând „majoritatea ne-a delegat, lăsați-ne să ne facem treaba” (prin treaba înțelegându-se, desigur, să prăduim tot ce putem, să ne scăpăm pielea, să vă mințim în față, să fim aroganți și să ne purtăm ca ciocoii pe moșie), „dacă nu vă convine, ieșiți la vot”, că deh, ei erau convinși că puterea e a lor pe veci, că le suntem captivi, că suntem prea proști, leneși și dezbinați să le putem scăpa din menghină.

Uite că exact asta au făcut 7 milioane de români. Au ieșit la vot și le-au zis: hai, bagajele, dispăreți, ne-am săturat. Acum le văd fețele lungi și pământii, cearcănele adânci, aproape că mi se face milă. Aproape.

L-am auzit de dimineață pe Meleșcanu spunând la Digi24 că n-a fost așa mare problemă cu votul din diaspora, că doar vreo două secții din Londra au fost ceva mai aglomerate și că cine a vrut cu adevărat să voteze, s-a trezit dis de dimineață și a votat. Toată ziua de ieri am primit poze de la părinți din diaspora, cozi de mii de oameni în multe orașe din străinătate, zeci de mii de oameni au stat și toată ziua la coadă și nu au apucat să voteze. Aroganța acestui dinozaur care a făcut exact același lucru și acum 5 ani, pentru că este o slugă fricoasă și incompetentă, mi se pare teribil de scârboasă. Sper sincer că va plăti scump pentru porcăria pe care a făcut-o și pentru care dă vina, normal, pe alții. Ambasadorii au rol minim în organizarea alegerilor pentru diaspora, și el știe bine asta, mizează pe faptul că noi nu știm.

Aici aveți informații despre cum puteți face plângere penală pentru că ați fost împiedicați să votați.

Aici aveți o petiție pentru votul electronic, care ar ajuta mult la alegerile viitoare. Aici este petiția pentru demisia lui Meleșcanu. Să vă răcoriți măcar, că la alteceva nu știu dacă ajută.

Dragnea, acest ciocoi beat de putere, care fuge ca șobolanul, care ieri a votat la referendum după ce săptămâni la rând a zis că-l boicotează (ce-or crede despre el miile alea de oameni care au făcut ce a zis el, au boicotat referendumul, ca apoi să-l vadă pe el lăudându-se la TV că a făcut ce e drept, respectiv a votat DA la referendum?). Omul care a tras în jos o țară și un partid, doar pentru sine. Dracarys, nemernicule!

Tăriceanu sper că a devenit în sfârșit irelevant, să nu mai auzim de el vreodată. Să ai tu mai multe foste neveste decât procente la europarlamentare, pfff, trist, barosane!

Cine a votat totuși PSD? Încă au un sfert dintre voturi. Păi, sondajele arată că 45% dintre votanții PSD au peste 61 de ani și studii cel mult medii. Aș zice mediul rural, oameni dezinformați, ușor de manipulat, oameni care sunt de stânga, dar nu au alternativă. În orice caz, electoratul PSD este bătrân și se stinge. Iar tinerii sunt informați, rebeli, deciși, chiar și cei de la țară, nu cred că ei pot fi convinși cu găleți electorale.

Mirarea mea este cum de au votat atât de mulți PNL. Adică… Orban? Rareș Bogdan? E mai bine decât Dragnea și Nicolicea, clar, dar nu e bine.

Și de ce, cum de nu a votat toată lumea DA la referendum? E cineva care vrea să fie furat? N-or fi înțeles întrebarea. Unii sunt corupți. Dar totuși, atât de mulți? Peste 100.000 de oameni (13,8% dintre cei care au votat valid la referendum).

PSD nu are om pentru prezidențiale. Nici pentru primăria Capitalei. Sper din suflet ca mobilizarea la vot să continue și la următoarele trei tururi de scrutin importante, să scoatem toate măselele cariate și să ne alegem și noi cu o dantură frumoasă, curată, cu profesioniști în loc de impostori, cu oameni curajoși în loc de slugi fricoase și agramate.

Pentru mine, victoria e că ne-am văzut unii pe alții, că știm ce putem. Sper să nu uităm asta prea curând.

Diaspora a fost extraordinară, nu doar pentru cum au votat, ci pentru încăpățânarea de a rămâne la coadă, de a scanda, de a ne însufleți pe noi, ce de acasă, să ne mișcăm fundul la vot, măcar și doar din rușine față de ei.

A venit timpul să ne plătim factura la gaze, a scris un român din diaspora, apropo de bătaia de joc a autorităților în 10 august. Da, cu vârf și îndesat, și încă meritau mai rău.

Din păcate, mai sunt foarte multe de făcut, de reparat, de schimbat. Și cred că peste niște ani vom uita ce am trăit în ultimii ani și PSD va înflori iar, cum s-a mai întâmplat (remember victoria zdrobitoare a Convenției Democratice?). Ca să nu ajungem iar acolo, ar trebui ca noi, cei care nu suntem pe nicio listă și nu avem puterea legislativă, noi, cei care avem puterea doar prin vot, o dată la 4-5 ani, să încetăm să ne mai purtăm ca cei pe care-i detestăm. Să nu mai dăm și să nu mai luăm șpagă. Să nu mai face vize false de flotant. Să nu mai dăm mizerie pe jos și să o strângem și pe a altora. Să ne purtăm copiii în scaune de mașină. Să facem reclamație ori de câte ori vedem pe cineva care încalcă un drept sau o lege. Să nu mai propagăm ura pe facebook și pe stradă. Să ne rezolvăm problemele cu adevărat, nu arătând cu degetul spre alte altora. Să învățăm ce înseamnă să fii un bun cetățean și să le dăm asta mai departe și copiilor noștri. Să întindem o mână, nu un deget acuzator. Să lăsăm lumea un loc mai curat decât l-am găsit, în fiecare zi. Să citim. Să analizăm cu mintea noastră.

E greu, știu, e foarte greu. Să trăiești e greu, asta nu înseamnă că ne ducem să murim, nu?

Vă mulțumesc încă o dată tuturor celor care ați votat sau măcar ați încercat. M-am culcat bucuroasă și surprinsă, mă așteptam să fie bine, dar mă temeam că nu va fi suficient de bine!

Știu că o să pierd cititori în urma acestor articole, însă e firesc și sănătos să fie așa, e natural să te înconjuri de oameni ca tine, e bine și pentru mine, și pentru cei care aleg să plece din comunitatea aceasta. Accept cu deschidere opinii contrare, îmi place să dezbat, mereu învăț ceva nou și bun de la cei cu care discut, însă nu regret oamenii care mă părăsesc pentru că nu au aceleași principii ca ale mele. E loc pentru toată lumea (mai puțin pentru Meleșcanu, pentru el nu e loc nicăieri 😛 ).


Sursa foto: Cosmin Porojanu

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4250

47 comentarii

  1. Sa nu mai parcam aiurea! E ok ca am trimis oameni competenti sa ne reprezinte in Europa (adica sper ca or fi competenti), dar pana atunci, eu cel putin,ma sufoc in orasul asta unde parcarea subterana de la univ e aproape goala (stiu, am abonament acolo) iar stradutele adiacente centrului vechi sunt sufocate! Nu te supara pe mine, m-a socat ca si tu, la ceva lansare sau alt eveniment ziceai ca sunt stradute prin zona unde se poate parca! A fost mai veche postarea, sper ca nu mai e cazul!

    • dar nu este ilegal parcatul peste tot pe strazi, pe unele strazi sunt parcari amenajate, legale. normal ca nu as indemna lumea sa parcheze ilegal, pfff!

  2. In satul mamei mele,jud.Bacau, doamna primar,implora batranii sa voteze cu PSD cu motivul ca „doar ei isi amintesc de satele astea”.Nu e un sat mic e chiar destul de mare..Surpriza cea mare a fost ca PSD-ul a iesit pe locul 3 :)):)).Felicitari tuturor pt efortul depus!

  3. Locuiesc in Olanda de aproape un an. Am fost ieri sa votez langa Amsterdam si am stat la coada 7 ore si jumatate. Mii de oameni au asteptat la rand si doar o mie si ceva au reusit sa voteze pana la ora 21.00. Coada mergea foarte incet. Atmosfera in timpul orelor de asteptare intre romani a fost extraordinara: Oameni care se ajutau intre ei, imparteau bunul lor cu ceilalti (apa, banane, o cafea, un pix, o baterie externa pentru telefon). Hai Romania ca se poate! Impreuna putem schimba in bine viitorul copiilor nostrii!

    • Asta s-a intamplat (si la fel si in celelalte tari) pentru ca, romanul nostru, s-a dus la vot in afara fara sa anunte in prealabil ca va vota acolo. Mai mult de jumatate (da, jumatate), erau asteptati pe listele din tara si nu afara. Daca tot pleaca romanii pentru o viata mai buna „afara”, in cazuri din astea ar trebui sa anunte autoritatile romane din statul respectiv ca vor locui o perioada acolo si da, doresc sa voteze acolo. Dar cand tu, nu anunti, nu nimic, si te duci caine sur la vanatoare, faci rau de trei ori….. Prima ca nu reusesti sa votezi, a doua pentru ca altii, care au procedat corect si au anuntat, nu au putut sa voteze pentru ca tu si alte mii v-ati asezat aiurea la coada, si a treia…pui sub lumina proasta autoritatile romane din statul respectiv. Eu unul, as interzice votul din Diaspora. Vrei sa votezi nene? Consideri ca votul tau e important si vrei sa schimbi ceva in tara ta? Vii frumos in tara (ai timp sa-ti aranjezi programul) si votezi in ROMANIA, acolo unde esti arondat. Daca chiar vrei, poti sa o faciin indiferent cda esti in Franta, Italia, Anglia….. Cursele low-cost te ajuta exceptional de mult. Dar tu, romanule care vrei sa arati ca esti „afara”, preferi sa faci impresii si figuri ca „nu esti lasat sa votezi” si sa faci Romania de ras prin actiunile tale. Stie cineva cu exactitate cati romani sunt in Spania? Dar in Anglia sau Italia? La fel si Franta sau Belgia….

    • deci sa ne luam concediu, sa platim bilet de avion chiar si low cost sa venim acasa sa votam? no comment
      cred ca tu sustii ideea ascunsa a acestor voturi din diaspora- sa fie cat mai greu de votat si oamenii sa stea acasa.

    • Asa as proceda eu daca as putea modifica legea votului. Dar, in situatia de fata, cand sectiile de votare s-au inmultit de mai mult de doua ori (parca erau 189 si s-au amenajat peste 450… din ce spunea Melescanu…. deci s-au luat masuri), insa romanii nu au binevoit sa-si anunte din timp intentia de a vota in tara respectiva…aici nu mai e nici treaba guvernului, nici a ambasadorilor, nici a ministrului de externe. Am mai vazut exemple din astea cu ceva ani in urma, nu stiu ce probleme au fost prin Egipt, si niste „mandre” care plecasera de vreo 20 de ani din Romania dupa niste arabi (ca nu le-a mai placut in tara), judecau statul roman ca nu le ajuta sa vina in Romania, ca Romania nu-si ajuta cetatenii…. dar intrebarea mea e…. ce au facut ele pentru romania in cei 20 de ani in care au stat acolo? Si la o nunta, daca omul se asteapta la 150 de invitati (ca atata i-au confirmat) si in seara evenimentului se trezeste cu 400-500…. intra poate 200, restul raman pe afara ca nu are locuri si nici „buletine de vot” (adica mancare) sa le dea.

    • Excelent exemplul cu nunta!
      Sa nu mai zic ca in tara in care stau de 15 ani de obicei fluiera vantul prin sectia de votare. Datorita campaniei extraordinare a USR PLUS ieri s-au prezentat de 3 ori numarul de votanti din turul doi din 2014!!! Nici Mama Omida nu putea sa prezica numarul necesar de buletine de vot.
      Organizarea a fost deazstruasa dar si votantul trebuie sa-si asume o parte din responsabilitate.

    • :)))) scuza-ma ca rad. Atatea idei geniale intr-un singur comentariu.
      Unde sa anunte romanii astia plecati in strainatate? sa se inscrie la vot?
      Cred ca am pierdut eu ceva.
      In afara declaratiei de rezidenta fiscala pe care o depui la Anaf.. eu nu stiu de altceva. Si da sunt plecat din tara, nemaritat cu vreo araboica, nu am plecat pt ca nu mi-a mai placut in tara, ci pt ca vreau pt copiii mei un viitor linistit si pt parintii mei, care sunt inca in tara, o pensie linistita.
      Asa sa inteleg, nu e vina guvernului/celor care au organizat, ci evident a celor care s-au pornit acum la vot.

    • Eu sunt partial de acord cu tine (vezi comentariul de mai jos). USR a incercat sa estimeze cine si unde voteaza dar romanii dezinteresati nu au raspuns la sondaj.
      Eu personal nu sunt deloc de acord cu votul prin corespondenta. Serios? Sa am incredere in Posta Romana ca imi proceseaza corectu votul? O gluma proasta….Votul electronic poate fi o solutie dar vezi acuzatiile de hacking la alegerile din SUA….
      Mi s-ar parea corect un sistem de pre-inregistrare, cum se face in alte tari. Adica, cu o luna, doua, trei inainte, anunt frumos ca eu voi vota la Londra si nu la Cucuietii din Deal unde apar pe liste.

    • Sunt cateva milioane de romani in afara, declarati.
      Majoritatea plecati asa, pe fuga, de disperare, lucreaza fara acte ca atata au gasit, copii si bunici de intretinut acasa, si spera sa stranga un ban sa se intoarca sa faca o afacere, ceva. Acestia vor vota cu liberalii.

      Asociatia romanilor din Belgia a informat Consulatul si MAE ca se asteapta la peste 100 mii de votanti – 3-5 stampile de sectie s-au pregatit. Niciun om nu s-a inscris pe lista permanenta in strainatate si sa se stearga din romania ca aceasta optiune nu exista, singura optiune e sa ne intoarcem sau nu acasa, daca e ceva mai bine …

    • Buna Cristi M. Ai pareri foarte puternice legate de ce ar trebui sa faca romanii din Diaspora ceea ce e dreptul tau. Eu as sugera putina empatie, pentru ca noi cei care suntem plecati, am plecat pentru un trai mai bun pentru noi si familiile noastre ceea ce inseamna ca multi dintre noi trimit bani in tara familiei, bani care sunt folositi acolo. Apoi, conform digi.24, care citeaza un studiu al Romanian Business Leaders, pana in anul 2018 au plecat din Romania 3.4 milioane de romani. Nu prea pot intelege cum ti se pare tie o solutie sa venim toti sa votam (sau chiar jumatate dintre noi) in tara. Mi-ar placea sa citesc mai multe pe subiect de la tine.

    • Eliza, stii ca sunt tari unde cei care sunt plecati de mai mult de 5 ani si nu mai contribuie la bugetul de stat (pentru ca, ce sa vezi, platesc impozite in tara in care muncesc si nu in tara de origine), nu mai au drept de vot? Canada este o astfel de tara, si eu personal consider ca este corect asa. In Portugalia, daca nu te prezinti la sectia de votare de unde ai domiciliul, nu poti vota. Deci … daca tot vrem sa fim ca in occident, zic sa lasam ipocrizia si facem si noi la fel.

    • Numai Melescanu nu stie ca sunt in jur de 5 milioane de romani in afara tarii. S-a vazut in 2014 ca nu erau suficiente sectii si ca oamenii au stat ore in sir la coada. Am iesit sa strangem semnaturi ca sa cerem mai multe sectii. Ce s-a facut? Cand se invata din greseli? In 2019, in era informaticii, ce mare branza sa faci votul electronic? E mai bine sa luam toti avioane si sa poluam la greu, nu?

    • In mod evident nu stiti despre ce vorbiti. Marea majoritate (sa nu zic toti) a oamenilor de acolo sunt inregistrati in mod legal in statul de rezidenta (unde iti declari la inregistrare domiciliul de baza) Deci au spus f clar ca sunt acolo si ca vor vota acolo. Si da, se stie cati romani sunt inregistrati in mod legal in fiecare tara. In Germania, landul Hessen, sunt integistrati 62000 de romani. A fost organizata o sectie de votare.

    • Ai o noțiune despre democratie foarte subreda. In plus trebuie să lasam job,copii de izbeliște sa mergem cu avionul etc. După capul dvs…

    • Majoritatea celor care nu au putut vota sunt in Europa. Majoritatea sunt DECLARATI, ca mi-e greu sa cred ca nu stie statu’, dragu de el, pe unde ii sunt cetatenii, cand au acces la atate detalii. Si, chiar daca ar fi cazul, nu se pune problema ca nu au avut nu stiu ce conditii speciale, ci ca in multe locuri s-a INCETINIT VOTUL cat s-a putut. Asta, culmea, dupa ce la ultimul vot a fost aceeasi problema, deci nu s-a intamplat acum totul si nimeni nu stia. La cum se discuta in tara de cel putin un an ca se pleaca in draci, mi-e greu sa cred ca vreunul dintre puscariabilii cu drept de decizie nu si-a imaginat ca numarul emigrantilor este MAI MARE probabil, nu mai mic.

      Dar, asa sa fie cum zici tu, sa fie vina romanilor ca nu au putut vota. Sa vedem la alegerile viitoare, tot asa va suna discursul lor? 😀

    • Pai hai sa vedem: cati oameni au votat intr-o ora la o sectie de votare din diaspora si cati au votat la o sectie de votare din tara pe listele suplimentare? Eu personal fac parte din diaspora, dar de aceasta data am avut norocul sa ma aflu in Romania din cu totul alte motive decat alegerile si am votat pe listele suplimentare dintr-un alt oras decat cel de domiciliu. Tot procesul de vot a durat in jur de 2 – 3 minute de persoana din clipa in care mi-a venit randul pana am iesit victorioasa pe usa. Problema din diaspora a fost bazata nu neaparat doar pe numarul mare de votanti ci pe viteza melcului turbat cu care s-au desfasurat treburile la sectiile de vot din diaspora. Inteleg ca nu e usor sa completezi de mana 2 liste separate pentru cei de pe listele suplimentare, dar acea persoana aleasa poate fi inlocuita din cand in cand si pot fi alese persoane care stiu si pot scrie relativ repede. O alta porblema a fost numarul mic de stampile plus faptul ca ti se spuneca poti vota daca la ora 21.00 te afli in interiorul sectiei de votare, dar sistemul este blocat si practic nu mai poti vota. Pai cum adica?! Un recensamant / census a fost facut in mai toate tarile UE in ultimii ani, astfel ca toti cei care locuim in alte tari am fost obligati de legea tarii in care locuim sa ne declaram rezidenta. Am declarat la Ambasada ca am rezidenta in acel stat. Crezi ca asta a schimbat cu ceva situatia?!

  4. Super articol, felicitări, si mulțumesc!

    Cât despre cei ce te vor părăsi pt ideile tale, vor fi doar acei nefirești și nesănătoși ție 🙂

    Toate cele bune!
    Julian

  5. Multumim pentru suportul moral, eu am reusit sa votez in suedia insa nu toti colegii mei au reusit sa intre sa voteze.
    Speram la urmatoarele alegeri sa fie mai ok.
    Intre timp, eu personal m-am gandit sa fiu observator ca sa ajut cum pot.

  6. Draga Ioana, din motive medicale ma aflu in Romania in aceste zile si ma bucur sa fiu aici ca sa pot vota. Acum 5 ani, in ziua alegerilor prezidentiale, dupa o tura la serviciu de 8 ore de stat in picioare, m-am indreptat catre Ambasada pentru a vota. De la ora 17.00 pana la ora 21.00 am parcurs putin sub 50m ca sa ajung in fata ușilir ce ne-au fost inchise in nas. Abia astept sa se stabileasca data alegerilor prezidentiale pentru a imi lua concediu cateva zile si bilet de avion sa vin in tara. Cred ca daca ma duc in Teleorman sa votez pe listele suplimentare va dura doar 20 de secunde in comparatie cu minim 8 minute in diaspora. Am plecat din Romania cu dorinta de mai bine. Tara care m-a adoptat, din placate este depasita din punct de vedere medical: a adoptat atat de multi oameni, incat listele de asteptare la medici se intind pe cateva luni bune, uneori chiar ani. Ma bucur sa am acest as in maneca si anume sistemul medical privat din Romania pe care il pot accesa. Dar ma intristeaza faptul cand vad preturile: daca pentru mine o analiza RMN la 925 Ron este oarecum usor de platit, ma intreb pentru cei care lucreaza in Romania, oare cati isi permit aceasta investigatie medicala, care uneori poatefa e diferentadintre viata si moarte?!

  7. Offf Ioana! Asa mult apreciez ca scrii despre asta. Si eu spun peste tot de aseara, ca eu si inca doua – trei sute de oameni in Amsterdam nu am reusit sa votam. Se contureaza cu adevarat ideea ca stiau cum vom vota si de aia nu ne-au lasat. Am sperat pana in ultima clipa ca vom putea vota. Pana acum nu mi-am pus niciodata problema ca nu voi putea vota daca ma prezint la vot dar uite ca ieri s-a intamplat. Macar am invatat o lectie importanta. Nici acum nu prea imi vine sa cred. Si imi vine sa plang de fiecare data cand imi amintesc si sincer nici nu as sti sa iti zic de ce… Este atat de trist. Cat despre ce zice mele, nu este adevarat, am stat 7 ore la coada, cat era nevoie sa stau? Toate 14? Daca eu veneam mai devreme nu apuca atcineva sa voteze, pentru ca se miscau incredibil de greu, pentru ca aveau doar 5 cabine de vot.

  8. Draga printesa, as vrea sa incep prin a spune ca l-am votat pe Iohannis la ultimele alegeri prezidentiale si ca sunt profund dezamagita de prestatia lui ca presedinte. Ar fi simplu daca toate problemele noastre s-ar rezolva cu disparitia lui Liviu Dragnea de pe scena politica, dar adevarul e din punctul meu de vedere, ca multi din cei care blameaza coruptia sunt printre cei care recurg la mici spagi ca sa obtin diferite foloase: o viza de flotant, mai multa atentie de la doctor si altele. Stau in sectorul 5 langa mult slavita scoala 146, unde daca vrei sa iti inscrii copilul trebuie sa cotizezi cu 300-400€ la inscriere, plus sa platesti excursia invatatoarei in Dubai si leasingul ei la masina. Crezi ca nu sunt parinti doritori? Clasele au cate 40 de elevi multi din ei de prin Domnesti sau Bragadiru. O alta chestie care ma deranjeaza e faptul ca institutia care ne poate eticheta drept corupti, DNA, e o institutie abuziva si condusa pana de curand de o tanti cu veleitati de Elena Ceausescu 2. Ce vreau sa spun e ca sunt sceptica apropo de schimbarea societatii romanesti.

    • Problema cu 300 de euro si excursie se rezolva simplu. Plangere la politie si flagrant. Se baga cineva? Nu se baga. Atunci, dati spaga.

    • A il vota pe Iohannis a fost singura optiunea ce ne ramasese in turul 2, din 2 rele am ales ce am putut. Nu a fost ceamai buna varianta, a fost singura varianta ramasa la acel moment. Sper ca la alegerilr urmatoare sa castige cineva care merita sa castige si nu doar cineva care trebuie sa castige ca sa piarda PSD.

    • De multi ani incoace se voteaza doar negativ si asta s-a intamplat si ieri. Nu s-a votat PNL ca sunt super grozavi, ci s-a votat anti PSD. Nici nu conta cine era oponentul. Putea fi absolut oricine, ceea ce mi se pare grav. Eu merg la vot pentru ca mi se pare o datorie civica, dar ma gasesc din ce in ce mai des in postura cetateanului turmentat.

    • Asta este un mare adevar. Daca stai si te uiti ca majoritatea romanilor ii balacaresc pe politicieni, dar: trec pe rosu, se baga in fata sa „puna doar o intrebare”, arunca mucuri de tigara pe jos, cu alte cuvinte „ciupesc” atat cat se poate din pozitia in care sunt, iti dai seama ca intr-adevar, politicienii sunt doar emanatia poporului (care nu e deloc imaculat, asa cum se vrea), si ca tot poporul ajuns in pozitii de putere, ar fura fix la fel de mult ca actuala clasa politica. Dixit!

  9. PSD a fost votat cam de aceeasi oameni din totdeauna. E numarul standard de votanti. Ce a facut diferenta a foist faptul ca PNL si USR+ au atras din nehotarati. A atras masa noua de votanti. Felicitari lor, ca au scos sin casa nehotaratii. Declaratia lui Tariceanu e GOLD. Sa te uiti, in linii mari : ALDE si-a propus un numar de votanti (l-au si atins de altfel), dar niciodata nu isi inchipuiau o prezenta asa mare la vot.
    Ne vedem la prezidentiale!!!

  10. Parerea mea: oamenii care au votat “nu”, nu au inteles intrebarile si/sau termenii. Iar legat de candidati, sunt convinsa ca nu toti au avut rabdarea/simtul civic sa se informeze despre fiecare in parte si poate au ales la intamplare.

    • Asta asa e, sa nu uitam ca totusi cuvantul amnistie nu e la fel de uzual ca paine, de exemplu! Cat despre babele din vecinatatea mea, au votat unele NU ca au crezut ca e referendumul celalalt si ne iau homosexualii copiii, huooo asa ca nu 🙂

  11. Ca sa fiu un pic Gica contra: statul roman habar nu are cati cetateni sunt in strainatate si unde anume sunt ca sa le organizeze sectiile de votare! Bineinteles ca poate sa afle usor dar nu se vrea. USR a incercat cu o unealta d-asta online in care iti bagai adresa si ei calculau daca ar fi nevoie sa iti faca sectie de votare. Guess what! Romanu’ nu a vrut sa faca nici macar efortul asta minim! Foarte, foarte putini au raspuns.
    Din fericire, in zona in care stau, ne-am gasit 100 de oameni sa raspunda online sondajului si inca vreo 2, 3 de la USR Plus ca sa bata la cap ambasada pana au facut inca 3 sectii de votare noi. Asta a insemnat cam 3000 de voturi in plus fata de alegerile trecute.
    Oameni buni, poartidele astea noi incearca sa faca ceva dar daca nici noi nu-i sprijinim, n-o sa ne mai facem bine niciodata!!!

    • Eu nici nu am auzit de unealta online. Cum se numeste, unde poate fi gasita? Sunt mutata recent in Graz si a fost o singura sectie de votare pentru tot orasul. Si, totusi, in Garz este deja cea mai mare comunitate de romani din Austria, asta o stiu si austriecii si tarile din jur, nu era deloc greu de aflat.

    • https://diaspora.usr.ro/diaspora-voteaza/
      USR au asigurat asistenta pentru infiintarea unei noi sectii de votare. 3 oamenii entuziasti au cerut 2 noi sectii de votare si culmea ca le-au si primit. Sa-ti spun ce misto s-a facut de ei pe Facebook cand au anuntat demersul pe grupul de romani din zona?
      3 oameni au muncit, 100 au raspuns la sondaj si 3000 au votat aseara!

  12. Printesa, nu iti sta bine sa faci politica. In rest ai mare dreptate, dar … altetele regale trebuie sa fie impartiale 😉

    • cu alte cuvinte, inapoi la cratita si la jucarii?

      imi pare rau ca par dizgratioasa, dar as fi ipocrita daca as ignora tot tumultul pe care il simt. acesta e un blog personal. adica e despre mine. zilele astea am trait ce s-a intamplat si da, am vrut sa scriu despre asta. asa cum a scris despre mancare, sex, teatru, carti, iubire, frica si creveti, toate asa cum le simt eu. nu sunt o persoana careia i s-a extirpat glanda civica. inca. inca imi pasa, asa ca din cand in cand, mai scriu si despre asta, cu riscul sa mai ingretosez pe unul sau altul. e asumat. 🙂

    • Eu n-am inteles ca ar vrea sa mergi inapoi la cratita si jucarii 🙂
      Tu nu esti alteta regala ca sa se aplice regulile de neimplicare politica/partizanat etc.
      Poate doar ca multi oameni vin acum pe blogul tau, doar pentru articolele despre copii si sa mai faca o pauza de la politica care este peeeste tot.

      Tu nu esti alteta regala ca sa se aplice regulile de neimplicare politica/partizanat etc. So, you write what you feel. E firesc, zic eu.

    • Altetele regale nu se ocupau nici de cratita si nici de jucarii, asa ca nu inteleg de unde ai tras concluzia ca te trimit la cratita. Nu zic nici sa ignori ceea ce se intampla sau sa nu scrii despre asta. Zic doar ca in calitate de blogger esti formator de opinie si articolul asta pare scris ca si cum USR ti-ar fi dat bani sa-i improsti cu noroi pe ceilalti. Banuiesc ca nu e asa, dar asa pare…

    • Da, pentru ca varianta ca am scris pur si simplu din convingere este neverosimila. 🙂

      Nu am luat niciodata bani din nicio directie sa scriu despre politica, n-o s-o fac niciodata, daca mai scriu, rar, despre acest subiect, este pentru ca ma simt obligata sa nu ignor o tema care e, totusi, importanta pentru noi toti. TOCMAI pentru ca sunt multi oameni care ma citesc, am obligatia sa ma pronunt asa cum imi dicteaza constiinta.

      Numai bine!

    • Nu, nu „trebuie” sa fie impartiala. Ca nu ne crestem copiii impartial intr-o tara impartiala cu politicieni impartiali. Lupta este reala, tampenia infernala care ne tot guverneaza, aleasa de cei manipulati, inculti si dezinformati se poate sfarsi si acum avem o speranta.
      Asta nu inseamna sa faci politica. Inseamna sa vrei bine poporului tau si copiilor din generatia celor pe care ii crestem.

  13. Vai ce ma enerveaza asta cu sa nu faci politica! De parca e asa un lucru rusinos!
    Politica inseamna scoli si spitale si autostrazi, parcuri curate si o sansa pt o viata normala! Inseamna un viitor pt copii nostri!
    Si cand aud ca n-am cu cine imi creste tensiunea! Mai asteptam mult pe Fat Frumos calare pe-un cal alb sau incercam sa facem ceva cu astia de-i avem???

    • pana la 30 de ani am zis si eu: ” nu fac politica, nu votez, nu ma pricep, nu ma intereseaza”. O snoaba. Daca astazi romania e cum e, e si din cauza ignorantei mele.

      Am invatat ca degeaba citesc X carti si duc la perfectiune anumite parti ale educatiei mele daca neglijez partea vietii mele civice. Suntem un tot, si votul e un pas important.

  14. Salut! Eu cu soția te urmărim de multă vreme. Nu îți vei pierde niciun fan pentru articolul ăsta, foarte bine scris. Pe mine m-ai cucerit cu DRACARYS ??. What do we say to God of PSD?Not today!!! Mult succes în continuare!

  15. Ioana, mersi pentru articol si implicare, eu am stat 6 ore la coada in Barcelona si am reusit (cu greu) sa pun stampila pe cele trei buletine de vot. Nu pot sa descriu nivelul de frustrare la care am ajuns si atmosfera de la coada, incredibil cum oameni asa de diferiti se simteau acasa unii cu altii desi nu se cunosteau. Iar Comisia era un fel de melc in vacanta. Oricum, nu se schimba nimic peste noapte si aveam nevoie de modele ca tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *