Trebuie să vorbim mai mult despre magia pe care o fac mamele și să ne sprijinim între noi

Acum câteva săptămâni am avut privilegiul de a sta față în față cu o femeie care a ajuns la un stadiu de cunoaștere a ființei umane, a nevoilor și mecanismelor ei, la care eu încă doar visez. Ulrike Höwer este asistentă medicală și consultant în alaptare, are patru copii, a studiat Etica Medicală și Familială și este fondator Die Trageschule, prima școală de babywearing înființată în Germania în 1998. Urlike ține cursuri de babywearing de 20 de ani în toată lumea și a format peste 1,000 de consultanti de babywearing, unii dintre ei chiar în România, unde a ajuns prin intermediul Hiphip, care mi-a oferit și șansa acestui interviu. Interesul ei față de babywearing s-a născut în perioada în care Ulrike a fost asistentă medicală voluntară în Kenya și vedea bebeluși purtați și implicați în viața mamei.

În Germania și în țările din vestul Europei, nu a existat niciodată o cultură a purtatului copiilor, mergând înapoi în timp până la Imperiul Roman. Altfel, am fi găsit dovezi despre asta în artă.

Am atins multe subiecte în acest interviu, de la felul în care putem ajuta o mamă la început de drum la beneficiile purtatului, la capcana purtatului non-stop în care cad unele mame, despre alăptat în sistem, despre magia maternității, despre conceptul de soluții mixte, despre nevoie și sprijin, lucruri care sper să vă ajute să vă uitați mai bine la relația cu copilul vostru, să vă inspire să vă relaxați, să vedeți ce contează, să căutați soluțiile care vă vin vouă bine, respectând dreptul la confort și sănătate al copilului, dar și pe al vostru.

(Ulrike Hower, Ioana Macoveiciuc și Cristina Marin de la HipHip)

Partea mea preferată din interviu este cea în care Ulrike vorbește despre soluțiile mixte și despre răspunsurile tale la problemele tale, care nu vin din reguli universale, ci din atenția ta la tine și la copilul tău.

Degeaba îți porți copilul non-stop dacă o faci doar cu gândul la altele, privind în telefon. Purtatul copilului nu este suficient pentru o relație bună cu el și nu te scutește de la a-l vedea și a-l auzi. Doar pentru că ți-ai cumpărat un wrap scump nu înseamnă că ai atașamentul perfect cu copilul tău!

Ioana Macoveiciuc: Ulrike, de ce e nevoie să vorbim despre babywearing?

ULRIKE HOEWER: E important să scriem și să vorbim despre cum este omul DE FAPT, pentru că ne-am îndepărtat de noi, de esența noastră, și atunci nu ni se mai pare natural să ne purtăm copilul aproape, deși lui i-ar împlini marea nevoie esențială de sta lângă mamă, iar noi ne-am descurca mult mai ușor dacă ținem copilul aproape de noi. Dacă facem un efort să înțelegem ce sunt copiii, atunci vom înțelege nevoia de comunitate, nevoia de a fi văzut, nevoia de a fi atins, de a fi ținut în brațe. Pe de altă parte, uneori chiar sunt îngrijorată din cauza purtatului copiilor, văd că începe să devină un stil de viață, nu ceva ce vine din noi. Și nu prea mă încântă asta. Nu este suficient că ne purtăm copilul, dacă în acest timp stăm cu telefonul în mână, tot drumul până ajungem cu copilul la creșă. Și apoi ne lăudăm că ne purtăm copiii și discutăm pe Facebook despre sistemul sau în wrap-ul pe care tocmai l-am cumpărat. Ceva e bine, dar în același timp, ceva e greșit.

Eu cred că în centrul atenției ar trebui să fie „Te văd. Îți înțeleg nevoile”. Și nu e vorba doar de a răspunde nevoilor, ci de a fi un partener de dans. Să vreau să fiu apropiată de copilul meu pentru că asta mă reprezintă ca mamă.

Ioana: Dar dacă, din motive care te privesc doar pe tine, nu-ți place să-ți porți copilul? Am o prietenă care spunea mereu că atunci când poartă copilul, se simte de parcă ar avea o iritație, o mănâncă pielea, nu se simte confortabil, transpiră. Văd că multe mame sunt dornice să se sacrifice pe sine, „trebuie să fiu o mamă bună și să corespund nevoilor lui” , dar care sfârșesc prin a fi furioase, frustrate, pentru că ele nu mai sunt văzute. Nu mai avem comunitatea să ne sprijine, suntem singure și nu știm ce să facem. Ale cui nevoi sunt mai importante?

ULRIKE: Îmi e greu să îți răspund la întrebarea asta, pentru că e generală. Ar fi mai ușor pentru mine să răspund unei mame adevărate. Dacă ar fi o mamă adevărată, care ar vorbi despre cât îi e de greu să se împartă, atunci am avea un caz real. Iar cazurile reale le putem rezolva. La modul general, cred că întrebarea este „Cum îmi pot satisface nevoile, dar și nevoile copilului?” Poate ar fi bine ca mama să-și acorde timp și să-și scrie nevoile pe o coală de hârtie. Dar poate mai întâi are nevoie ca cineva să o vadă, să-i înțeleagă situația și cât se simte de singură. Dacă o mamă se află în această situație, nu i-ar fi de ajutor dacă cineva ar veni și i-ar zice să facă orice dorește, pentru că asta nu ar face-o să se simtă mai puțin singură. Problema principală pe care tocmai ai descris-o este singurătatea și lipsa sprijinului, plus faptul că este extenuată. În primul rând, analizăm resursele. Cum o putem ajuta să ajungă într-un grup de suport sau cum o putem scoate din singurătatea ei? Apoi, are nevoie de validare… După asta, trebuie să avem grijă să-i satisfacem nevoile fiziologice, să o ajutăm cu singurătatea, să încercăm să-i găsim un grup de sprijin. Și apoi ne așezăm și să vedem ce altceva este acolo.

Eu nu spun niciodată „Trebuie să-ți porți copilul”. Nu. Formez de mulți ani grupuri de mame și sunt mereu foarte practică și încerc să înțeleg cum e viața fiecărei mame și să găsesc soluții pentru ea, după ce eventual discut și cu restul familiei, să vedem ce resurse putem găsi împreună.

Ioana: Mulțumesc. Este un mod de a ajuta plin de compasiune și foarte uman. Noi nu avem genul acesta de sprijin aici. Rar găsești pe cineva care să te ajute, sau întreaga familie să vină să intervină. Puțin oameni fac asta. Adică sunt câțiva consultanți în alăptare care fac asta și poate câțiva consultanți în babywearing, dar puțini.

ULRIKE: Dar asta faci tu pe blog. Din câte înțeleg, ești un influencer.

Ioana: Nu știu ce sunt, știu că îmi doresc ca părinții să nu se mai simtă singuri, pentru că e foarte greu să faci asta în lipsa oricărui sprijin. Cum facem să ne creștem copiii drept?

ULRIKE: Chiar am un răspuns pentru asta. Cred că trebuie să fim umili, ca părinți, și să nu ne așteptăm ca ai noștri copii să fie niște extensii îmbunătățite ale noastre. Copilul este tot un om, dar născut puțin mai târziu decât noi. Asta nu înseamnă că eu am dreptul să-l lovesc sau să țip la el. Și cred că a depăși asta e o provocare frumoasă. Și e o provocare frumoasă să înțelegi că fiecare copil îți oferă șansa să devii un om mai bun. Nu poți spune doar „Am decis să nu-mi lovesc niciodată copilul”. Trebuie să înțelegem că suntem plini de furie și de egoism și că ne dorim ca copilul să ne dea un plus de strălucire și de frumusețe. Dacă nu-ți faci temele, dacă nu ai rezultate bune la școală, mă faci de rușine. E nevoie să o iei încet. Ai nevoie de răbdare. Te ajută să respiri. Te ajută un ceai sau o cafea, orice funcționează la tine. Nu te lăsa copleșit de furie, pentru că ratezi ce e mai bun în relație. Odată ce conștientizezi că este o entitate separată copilul și că este o binecuvântare pentru tine, asta face ca lucrurile să se schimbe cu adevărat. Am patru copii, deci chiar știu ce înseamnă să fii nedormit, să porți copilul…

Noi, mamele, avem nevoie de validare, iar asta e ceva ce putem face una pentru cealaltă. Să ne recunoaștem meritele. Abilitatea de a aduce la viață o ființă, de a crește un copil în pântecul lor și de a-l naște și de a-l hrăni cu propriul lor lapte, este ceva magic! Nu se vorbește destul despre cât de importante sunt mamele și ce greu e ce face ele!

Ioana: Copiii tăi sunt mari acum, poți dormi toată noaptea.

ULRIKE: Acum, da, cea mare are 23 de ani. Dar tot mă duc la culcare cu sentimentul fantastic că nu o să mă mai trezesc noaptea. Sunt foarte bucuroasă că am acceptat provocarea de a fi generoasă cu viața copiilor mei. Asta nu înseamnă că le-am dat drumul. Asta înseamnă că sunt prezentă în viața lor. Dar pentru asta am avut mult de lucru cu mine. Am o relație foarte bună cu copiii mei, stau și-i ascult, îmi place să facem schimb de gânduri și avem o bună comunicare. Dacă au cu adevărat nevoie de ajutorul meu, uneori îi întreb dacă pot să-i ating, iar ei zic „da”, iar atunci le pot spune ce anume simt ei, dar nu reușesc să exprime în cuvinte. Atât de apropiați suntem, poate și pentru că i-am purtat și alăptat. E foarte frumos. E un drum frumos pe care-l putem urma, pentru că ne îmbogățește. În același timp, vreau să subliniez că avem nevoie de validare, iar asta e ceva ce putem face una pentru cealaltă. Să ne recunoaștem meritele. Abilitatea de a aduce la viață o ființă, de a crește un copil în pântecul lor și de a-l naște și de a-l hrăni cu propriul lor lapte…

Ioana: E magic!

ULRIKE: E magic, da! Noi știm că ce facem e magic. Nu se acordă suficient credit maternității. Nu e recunoscută ca ceva extrem de important. Nu putem concepe cât de importantă este! În familie, femeia e cea care transmite toată cultura. Se zice că mâinile care leagănă pătuțul sunt mâinile care conduc lumea. Pare pompos, dar e mult adevăr în aceste vorbe.

Ioana: Asta înseamnă purtatul copiilor!

ULRIKE: Asta înseamnă purtatul copiilor! Există chiar și o icoană cu Maica Domnului purtându-și pruncul. Să pot să-mi țin copilul aproape, să-l pot purta, a făcut parte integrantă a maternității în multe culturi. În Europa, lumea zice adesea că am pierdut asta, dar eu zic că noi n-am avut asta vreodată. Am mers la Muzeul Luvru pentru că am vrut să înțeleg dacă purtatul bebeșilor a făcut parte din cultura noastră sau nu. Și în întreg Luvrul, nu există decât două tablouri care arată copii purtați. Așa că aș zice că cel puțin în Germania și în țările din vestul Europei, nu a existat niciodată o cultură a purtatului copiilor, mergând înapoi în timp până la Imperiul Roman. Altfel, am fi găsit dovezi despre asta în artă – în tablouri, în poezii, în cântece. Dar nu găsim. În Germania se vorbește despre copilul în leagăn (Wiegen Kind), cântecele sunt cântece de leagăn (Wiegen Lieder). Deci moștenirea noastră e leagănul.

Ioana: Purtatul copiilor e foarte popular acum în Germania? Sunt majoritatea copiilor purtați? Pentru că aici sunt încă foarte puțini cei care își poartă copiii. Sunt tot mai mulți, dar în continuare, majoritatea oamenilor nu-și poartă copiii. 

ULRIKE: În Germania, moașele vorbesc despre purtatul bebelușilor la aproape toate cursurile de puericultură, deci e categoric ceva obișnuit. Toate mamele nasc cu moașe, deci cam toate mamele află despre babywearing. La cursurile mele, aproape 80% dintre participanți lucrează în domeniul medical, deoarece clienții le pretind să aibă cunoștințe. Purtatul bebelușilor este frecvent întâlnit, chiar dacă nu toată lumea îl practică. Poate în Dresda, de unde sunt eu, majoritatea părinților au un sistem de purtare.

Ioana: Minunat. Sper să ajungem și noi acolo în 20 de ani. Sunt cunoscute în Germania mărcile românești de babywearing? 

ULRIKE: Marsupi este peste tot, e foarte popular. Eu am la cursuri și Isara, alături de Manduca și de alte branduri, pe promovez cu drag, îmi plac femeile care dau naștere unor idei de afaceri după ce dau naștere unui copil. Asta este o altă caracteristică a maternității – energia de la începutul maternității e de necontrolat! Ador asta! Atât de multe lucruri care se întâmplă la începutul maternității. E minunat! Femeile au atât de multe idei. Doar ce văd la cursurile mele: artă, sisteme de purtat…

Ioana: Copiii scot la suprafață ce e mai bun în noi!

ULRIKE: Da! Uită-te și la blogul tău. Ar fi fost posibil dacă n-ai fi fost mamă?

Ioana: Probabil că ar fi fost un blog ca multe altele, faptul că e un blog deosebit se datorează 100% felului în care simt pentru ei. E ca și cum mi s-a ridicat un văl de pe ochi. În sfârșit mă văd și simt că mi-am descoperit menirea în lume. Fără ei, n-aș fi nimic. Mi-a spus cineva odată că delirez când vine vorba de copii. Pentru că le acord atâta credit, iar ei sunt doar… oameni. Eu îi iubesc iremediabil și sunt mută de admirație la adresa lor!

Purtatul copiilor nu are legătură cu mișcarea, ci cu contactul fizic, nu cu plimbatul cu orele. Poate acesta e un gând care ar putea ajuta o mamă foarte obosită.

ULRIKE: S-ar părea că relația voastră este exact așa cum ar trebui să fie, nu e definită din exterior, nu se bazează pe presupuneri, ci e întâlnirea dintre doi oameni, ca două universuri. Ca și cu purtatul. Vreau ă spun asta: nu e nevoie să te tot plimbi cât porți copilul. La al treilea copil eram destul de obosită și nu mi-era prea bine, iar soțul meu mi-a cumpărat un balansoar. Și stăteam acolo, cu o cafea, alăptam, puteam citi cărți, aveam copiii alături și puteam să și dorm puțin. Purtatul copiilor nu are legătură cu mișcarea, ci cu contactul fizic, nu cu plimbatul cu orele. Poate acesta e un gând care ar putea ajuta o mamă foarte obosită.

Ioana: Totul va fi scris și apoi împărtășit cu cititoarele mele, promit. Acum aș vrea să aflu punctul tău de vedere referitor la alăptat în timp ce porți copilul. Este sigur?

ULRIKE: E o întrebare dificilă, contează foarte mult vârsta copilului. La un nou născut e cu totul altceva față de un copil de 11 luni. Nou născutul încă trebuie să învețe cum să sugă, e greu să alăptezi un copil atât de mic fără să-ți folosești mâinile, nu e o idee bună. E periculos și nu e confortabil. Cred că fiecare copil și fiecare mamă merită să se așeze, să facă o pauză și să învețe cum să alăpteze. E cu totul altceva să ai un toddler de 11 luni în sistem și să fii pe fugă, iar el să fie supărat că ai uitat gustarea. Și dacă ai noroc și încă alăptezi, atunci e o idee bună să-l alăptezi în sistem. La asta se adaugă multe alte etape intermediare. Deci evit să răspund cu „da” sau „nu”. Pentru că vorbim de familii diferite, de vârste diferite. Sunt cazuri în care răspunsul e da, e sigur să alăptezi în sistem, dar sunt și altele în care răspunsul e categoric nu.

Ioana: Probabil știi că în România mulți oameni își poartă copiii în sisteme nepotrivite, cu copilul îndreptat cu fața înainte, cu punte îngustă, care le face picioarele să atârne… Dacă cineva ar spune că acesta e singurul sistem de purtare pe care și-l permite – l-a primit și nu are bani să cumpere altul – și că are de ales între a purta copilul așa și a nu-l purta deloc, care e răul cel mai mic?

ULRIKE: La naștere, copiii sunt asimetrici – copilul trebuie așezat pe centru. În primele săptămâni, copilul nu-și poate controla capul și începe să se alinieze. Deci prima achiziție este obținerea simetriei. Toate bune. Următoarea achiziție, la patru luni, este atunci când copilul se întinde după o jucărie. Ceea ce înseamnă că își poate întoarce puțin trunchiul. Mulți copii se împing și își arcuiesc spatele, iar mamele se întreabă dacă micuțului îi mai place să fie purtat. Și ajung să interpreteze o etapă firească a dezvoltării într-o acțiune de respingere. Când, de fapt, copilul doar exersează noua achiziție: își întoarce trunchiul. Atunci răspunsul nostru ar fi „Privește spre lume”. Deci acum îl putem purta cu fața sau pe șold. Următoarea achiziție, la cinci luni, este că emisferele copilului se conectează. Dreapta se conectează cu stânga, iar copilul se poate întinde spre ceva aflat la mijloc. Înainte de a putea face asta, mâna dreaptă stătea pe dreapta, mâna stângă stătea pe stânga. În această etapă, dacă-i puneai o jucărie în față, copilul ar fi „dat eroare”. Dar acum, poate. Deci este ceva fantastic – copilul se dă pe spate înainte de a putea face asta. Pentru că altfel nu se poate întoarce. Și este foarte dificil să-ți porți copilul pe spate, dacă el are opt luni și se întoarce și se rostogolește. Deci între patru și cinci luni trebuie să apelezi la un consultant în purtarea copilului să te învețe cum să-ți porți copilul pe spate. Acum ai șoldurile libere și e atât de bine, că-ți dă libertate de mișcare. Spun asta pentru a arăta că este nevoie de soluții mixte. Este ceva ce încerc să promovez: conceptul de soluții mixte. Adică: poartă-ți copilul în față, poartă-ți copilul pe șold, poartă-ți copilul pe spate. Inventează și variază pe parcursul întregii zile. E mai bine pentru copil, dar e mai bine și pentru mamă. Și pune-ți copilul și pe jos. Ieșiți afară, stați înăuntru. Petreceți timp pe jos, petreceți timp în brațe. În conceptul soluțiilor mixte și asta are rolul ei. Vedem mulți copii de cinci-șase luni care adoră asta. Se găsesc multe sisteme de purtat bune, chiar dacă la mâna a doua.

Ioana: Care este poziția corectă a copilului în sistemul de purtare?

ULRIKE HOEWER: Eu nu folosesc poziția în forma literei C. Eu mă ghidez după achiziții. În zilele noastre avem fotografii pe internet care sunt ca un virus. A venit vremea să renunțăm la aceste fotografii care vorbesc despre litera C și despre gât. Mult mai corect este să ne ghidăm după achiziții și să înțelegem dezvoltarea copilului. Recomand purtarea copilului în față în primele săptămâni, cu fața la mamă. După patru luni, puteți încerca să-l mutați pe șold. Purtat pe șold, copilul se poate întoarce, încercând să ajungă la ceva. Apoi, merită să învățați să purtați pe spate. E grozav. Să vă ajute cineva să vă puneți copilul în spate și apoi vă simțiți libere dintr-odată. La ultimul curs pe care l-am susținut, săptămâna trecută, la Munchen, o mamă a zis că suferă de dureri de spate. Iar zilele în care încearcă să poarte copilul în toate cele trei poziții o ajutau să scape de durerea de spate. Deci aplicarea conceptului de soluții mixte este o idee bună și pentru prevenirea durerilor de spate.

Ioana: Când se face mai mare copilul – unu, doi, poate chiar trei sau ani – mai este recomandabil să schimbi pozițiile? Sau îl porți doar pe spate?

ULRIKE: Faci cum simți, cum ai nevoie. Poate dacă mergi pe munte îl porți un pic mai mult. Ar mai trebui să ai mare grijă de mușchii pelvieni. E un alt subiect care trebuie discutat – mușchii pelvieni. Pentru că sunt conectați cu o parte a picioarelor și cu o parte a trunchiului. Trebuie să avem mare grijă de acești mușchi, pentru a avea un corp puternic care să facă față tuturor provocărilor fizice pe care le presupune maternitatea. În Germania, după naștere, toate mamele urmează cursuri pentru mușchii pelvieni, sunt plătite de asigurare. Dar găsești și online, sunt o mulțime de exerciții pe Youtube.

Ioana: Îți place în România?

ULRIKE: Foarte mult. Românii sunt extraordinar de ospitalieri. E o țară foarte frumoasă, aici am întâlnit femei incredibile! Femei care și-au vindecat inimile rănite. Femei care vin în întâmpinarea celorlalte. Femei care încearcă să devină mai bune și care totuși sunt discrete în privința asta. Femei care au și-au înființat alte grupuri și care depășesc bariere. Femei autodidacte… Am întâlnit femei fantastice și mă simt binecuvântată că am fost invitată de atâtea ori în România. Și vreau să mulțumesc pentru asta!

Mulțumesc și eu pentru cele două ore de discuție, mi-au deschis multe uși către mine, sper să vă fie și vouă folos. Mulțumesc, HipHip pentru oportunitate, vă recomand să îi urmăriți nu doar pentru multele produse de babywearing pe care le au, dar și pentru cursurile cu Ulrike pe care le vor mai organiza. Următorul va avea loc la anul în februarie, detalii găsiți AICI.

Interviu transcris și tradus de Ioana Dumitrescu

Credit foto: Unsplash.com

Pin It

5 Comments

  • Mirona spune:

    Ioana, cu riscul de a-mi lua rosii, citeam acum vreo patru ani despre toate aceste sisteme. Cam pe cand mi s-a sarit in cap ca de ce pun copilul de o luna in Manduca, asta desi pediatra, moasa si instinctul meu spuneau ca sta bine.
    Si nu exista nicio concluzie 100% certa cum ca nu stiu ce sistem provoaca displazie sau altceva. Acum patru ani, ideea era ca un sistem neergonomic poate creste riscul de x sau y, dar ca depinde mult de starea de sanatate a copilului, de varsta si cat timp e purtat asa.
    Stiu ca atunci am si iesit dintr-un grup de babywearing romanesc pentru ca mi s-a parut foarte transant. In loc sa sprijinim, noi taiem in carne vie doar pentru ca ne ghidam dupa doua fotografii virale.
    Si, va rog, sa nu se inteleaga din asta ca recomand vreun sistem neergonomic sau mai stiu eu ce. Doar ca, exact cum spune si Ulrike, trebuie privita situatia in ansamblu, vazut ce se intampla acolo. Fara sa dai cu parul!

  • V. spune:

    Am auzit de mamica care isi poarta copilul ca apoi el nu mai doarme deloc singur, a devenit oarecum dependent de acest sistem de purtare si doarme doar in el. Mamici care si-au purtat bebele, poate fi adevarat, ati mai auzit asta?

    • Ioana spune:

      Salut. Eu nu am avut asemenea probleme. Am purtat copilul în sistem până pe la 12 luni când a simțit ea singură că e timpul să meargă și nu a mai vrut decât ocazional. De aici încolo am ținut-o în brațe cât nu mergea și rareori în sistem. A dormit f bine în toate cele 4 sisteme încercate (Boba x a rămas cu noi până la urmă) și doarme f bine și în pat și în parc și pe mine sau tati sau bunica. Sistemul nu dă dependență cât timp ești atentă la semnalele și nevoile lui, folosește-l cu încredere, e o minune în opinia mea.

    • o femeie spune:

      nu e regula, fiica mea a fost in brate si marsupiu (nu a vrut carutz pana la 1 an) la o anumita varsta a inceput sa doarma singura. Interesant este ca atunci cand a vrut in carut a fost si varsta cand a inceput sa doarma singura – probabil un nivel de dezvoltare.
      Nu e bai, ca peste 1-12 ani din motive de cosmaruri a revenit iar in patul nostru, pana pe la 5 ani.

  • Elena spune:

    Wow, cat de tare. Acum imi explic de ce in cultura noastra oamenii empatizeaza si folosesc atat de Putin bedsharingul si purtatul in raport cu alte culturi.Leaganul, bata-l vina. Toate strabunicile pomeneau acest leagan pe care il putem vedea si la muzeul taranului.Interesant.Ar fi interesant sa aflam cum sta treaba cu intarcatul si alaptarea la cerere in diferite culturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *