Un mesaj pentru tine. Da, pentru tine. Citește. Apoi iubește. Pe tine prima!

O cititoare care e de muuuult timp aici printre noi, Eliza Botogan, are un mesaj important pentru voi. Vă rog să îl citiți.

Neața! Sper că ai o zi bună.

Știi, eu vorbesc des despre mine pentru că cea mai reală experiență a mea este cea cu mine. Încă învăț că să mă cert, să mă bat, să mă schingiuiesc psihic și să mă chinui singură nu este ceva natural, este un obicei învățat de la alții. Am învățat de la mama mea că nu eram suficient de importantă, așa că nu m-am mai considerat nici eu importantă, am învățat de la tatăl meu, dar și de la mama mea, că merit bătută, așa că m-am bătut și eu pe mine. Bunica mea m-a învățat că părinților mei nu le pasă de mine, de aceea are ea grijă de mine. Bunica mea mă alinta orfănica, iar acel alint a devenit realitate. Din toate astea, toată copilăria am învățat că nu merit, că nu pot, că nu sunt suficient de bună, de iubită, de frumoasă. Pentru că de la adulții din viața mea am primit în copilărie bătaie, rușinare, abuz psihic. Au fost și momente bune, momente pe care le-am absorbit că un burete uitat în soare, momente care nu au fost niciodată de ajuns că să stingă setea aia pârjolitoare de iubire pe care o aveam. Dar momentele alea sunt cele care mă ajută acum să nu uit de nevoile mele.

Când am ajuns cât de jos se poate ajunge, când am considerat că e evident că nu are rost să trăiesc, pentru că de prea multe ori am crezut că nu sunt de ajuns, atunci am avut norocul să am o persoană care a știut să insiste că am nevoie de ajutor specializat. Și a urmat un proces luuuuung și dureros in care am vorbit despre copilărie, durere, am retrăit ne-iubiri și abuzuri. Am mers prin viață simțind că sunt o rană veche, dar permanent deschisă, sângerândă, dată cu sare și piper, ca să doară și să usture mai tare.

Totuși, undeva pe drum, încet, mult mai încet decât mi-am dorit, am început să cred că poate merit, că poate există și oameni care mă iubesc, că poate cândva o să îmi simt sufletul ca pe un întreg, nu ca pe niște bucăți care simt lucrurile fragmentat și pătat (adică fiecare moment de plăcere era pătat, îndoit de sentimentul că nu merit, dacă o să plătesc scump pentru momentul de fericire?). Abia de puțin timp sunt convinsă că pot și eu. Și încă e greu, încă uit că mai degrabă arăt iubire in afară dacă o simt pe interior pentru mine, încă mă critic, îmi spun că nu fac destul, că nu sunt destul, dar totuși fac asta mult mai puțin. A trecut ceva vreme de la gaura aia din piept care uneori părea că nu se va închide niciodată. Ba chiar mă gândesc că e posibil că ea sa mai apară, dar acum știu că pot să o umplu cu iubire pentru mine, acum știu că pot cere ajutorul oamenilor minunați din jurul meu. Acum știu că pot cere îmbrățișări când îmi e greu, că pot spune „Te iubesc” și el îmi va fi întors în mod sincer. Acum știu că nu merit și nu e nevoie să tolerez abuz, acum știu că a cauza durere nu este ceva în mine, ci un comportament învățat, așa că încerc să mă dezvăț și să îi spun Elizei, fetiței mici și nesigure care încă trăiește în mine, că este în regulă, că o iubesc, că am nevoie de ea, că facem echipă bună și că încerc mereu să fiu mai bună pentru mine, pentru ea, pentru noi două, dar și pentru restul lumii. Iubirea naște iubire! Te iubesc pentru că te iubesc, dar cred ca te iubesc și pentru că mă iubesc.

Și mai vreau sa știi ca nu mai acuz pe nimeni. Pe zi ce trece îmi dau seama că toți simțim asta la diferite intensități și că fără să vrem dăm mai departe ne-iubirea cu care am fost învățați. Aleg mai degrabă să îi iubesc pe cei care se simt cum mă simțeam eu tot timpul până nu demult. Vorbesc despre iubirea de sine atât de des pentru ca e un proces lung și dureros și cu cât pornim mai repede pe calea lui, cu atât mai bine, dar vreau să știi că indiferent dacă tu poți sau nu porni pe această cale, eu tot te iubesc. Meriți si ești demnă de iubire pentru simplul fapt ca exiști. Îți spun ție tot ce îmi doresc eu să aud și tot ce încerc să îmi spun eu mie. Vreau să te iau în brațe, să te țin strâns, să te mângâi pe spate, să îți șterg lacrimile atunci când plângi și să îți șoptesc că te iubesc pentru că ești, pentru că exiști.

Eliza Botogan

Credit foto: Unsplash.com

9 Comments

  • Madalina spune:

    Ce text frumos, Eliza! Multumesc ca l-ai scris. Ma bucur asa mult de fiecare data cand vad pe cineva luand drumul asta si mergandu-l. Cand hotarat, cand ezitant din nou, alternand pasii mari cu cei mici, dar mergandu-l. E intr-adevar un drum greu – grea acceptarea si apoi lucrul la sine in fiecare zi. Il cunosc si eu. Elizei mari si Elizei mici, mie si altora, ne doresc sa ne iubim si sa ne acceptam in fiecare zi un pic mai mult decat ieri.

    • Eliza Botogan spune:

      Iti multumesc din suflet Madalina! Eu am inceput sa il scriu pentru cineva drag si pe parcurs mi-am dat seama ca este pentru toata lumea. Este inspirat de ea, este spus prin mine dar este despre si pentru toata lumea. Iar eu cred ca toti suntem pe acest drum, unii mai constient si mai asumat, altii care au nevoie de sprijin. Sper mereu ca ne putem sprijini mai mult si ca ne putem iubi mai mult! Hugs!

  • Angelica spune:

    Off, parca m-ai descris pe mine. Si eu sunt o rana deschisa si simt ca o sa mor efectiv de durere daca incep sa vb despre ceea ce ma doare. 🙁 Ma bucur tare ca ai reusit! Iti tin pumnii in continuare! Fii tare si curajoasa!

    • Eliza spune:

      Angelica, iti multumesc pentru comentariu! Interesant este ca am descoperit din nou si din nou ca am inceput sa ma simt mai bine cand am spus cum ma simt. Am zis eu prima, apoi au spus si altii si m-am simtit mai putin singura. Apoi, a trebuit sa accept ca parte din suferinta mea era provocata de faptul ca eu credeam tot felul de ganduri pe care am inceput sa le pun sub semnul intrebarii, ma agatam de rolul meu de victima si de „eu nu pot sa schimb nimic” pentru ca era cel pe care il stiam si cu care ma simtean in siguranta. Daca ai vrea sa vorbim mai multe, daca vrei sa te asculte cineva, adresa mea de email este elizabotogan@gmail.com. Scrie-mi un email 🙂

    • Angelica spune:

      Buna! Multumesc pentru disponibilitate, apreciez! E foarte probabil sa te contactez! 🙂

  • Andra spune:

    Ce scrisoare minunată, plina de sinceritate și dragoste adresată ție însăți. Am plâns. Plâng pentru că mă regăsesc atât de mult în scrierea ta. Mulțumesc că ai împărțit aceste gânduri cu noi toți. Și eu primesc ajutor psihologic, dar din păcate nu prea simt schimbare.
    Mă întreb cum ai știut când ai găsit psihoterapeutul potrivit. Eu, de când am început, am avut îndoieli legate de psihoterapeutul meu, dar am continuat din disperare. Trebuia să îmi înfig unghiile în ceva care ma ținea pe linia de plutire. Simt că uneori nu am nimic de spus, sau simt că îl blochez cu ceea ce spun și conversația moare. M-am gândit de multe ori să închei și să caut pe altcineva. Mi-e teamă că o să dau de cineva și mai puțin potrivit, mi-e frică să încep din nou cu altcineva, fiind nevoie să trec din nou prin detalii dureroase din trecut. Mi-e jenă cumva să îi spun că nu mi se potrivește ca psihoterapeut, ca și cum i-aș răni sentimentele.

    • Eliza Botogan spune:

      Sincer Andra, eu am gasit terapeutul potrivit pentru ca am fost eu in momentul potrivit la locul potrivit. Mi-a inspirat incredere pentru ca m-a lasat sa vorbesc cum am putut, cat am putut si ea cand vorbea, o facea sa se asigure ca a inteles corect factual ce ii povesteam eu. Nu a incercat niciodata sa imi dea sfaturi sau rezolvari, doar imi oferea spatiul sigur in care eu ma simteam in siguranta sa zic ce cred fara niciun filtru si fara sa ma tem de judecata. Cred ca asta este crucial. Asa mi-a castigat increderea, dar a ajutat si la mine ca eram disperata, asa cum spui si tu.
      Daca nu ai incredere, cred ca sunt sanse mici sa mearga, dar eu nu sunt de specialitate asa ca eu tot ce pot oferi este o parere.
      Iti pot spune asa: mie mi-a durat intre 6 si 8 luni pana sa ajung la a face conexiuni cu prezentul meu. Adica timp de 6-8 luni eu mergeam in fiecare saptamana, in aceeasi zi a saptamanii, la aceeasi ora, si varsam din mine toata durerea adunata in toti anii. Abia dupa ce am scos majoritatea lucrurilor din mine, abia dupa ce am zgandarit bube vechi pe care le consideram inchise, abia apoi am reusit sa inteleg unele mecanisme ale mele. Este un proces lung, pe care eu l-am insotit de scris in jurnal pentru ca imi oferea un pic de claritate. Fiind in terapie am continuat sa iau tot felul de decizii care pot fi calificate drept decizii gresite, adica nu m-a transformat terapia in alt om peste noapte. Eram tot eu, dar cu un pic mai multa prezenta asupra lucrurilor pe care le faceam. Este munca, munca, munca, munca, pentru ca ai nevoie sa dai la o parte toate straturile asternute de-a lungul timpului. Este o munca pe care nu o voi regreta niciodata. O sa pun munca aceea intr-o poveste.
      Cand am inceput procesul, am intrat intr-un hatis de burieni ce cresteau nestingherite, scaieti ce se lipeau de mine, spini care ma zgariau, ma faceau sa sangerez. Pe masura ce avansam, ma simteam tot mai rau, ma tot zgariam, voiam sa fug. Simteam undeva in mine ca daca raman in acel hatis s-ar putea sa iasa ceva bun. Cu timpul, am reusit sa scap de buruieni, sa le tai, sa le asez pe categorii (spini, scaieti, buruieni), ele erau tot acolo, dar mai putine si mai ordonate. Dupa mai multa munca am descoperit ca pamantul din care iesisera toate era unul foarte batucit, foarte batatorit. Asa ca a urmat un alt nivel de munca, aceea de a sapa pamantul, un pamant plin de radacini de buruiana care aveau sansa sa creasca din nou. Cu greu si cu timpul, am reusit sa il sap, sa arate a pamant gata de semanat. In prezent, incerc sa am grija sa ud, sa culeg, sa sap, sa plantez, sa curat din buruieni si tot asa. Este o munca ce nu se termina niciodata. Am avut perioade lungi de timp (am intrerupt terapia pentru ca m-am mutat in afara tarii), in care eu am lasat sa creasca buruieni din nou, au aparut unele soiuri noi aduse de vant, etc, dar pentru ca stiam ca pot sa ma descurc cu ele, pentru ca am primit unelte in terapie, am prins curaj sa incerc sa ma descurc din nou. Acum ma ajut de tot ce pot. Iti las aici o lista cu ce m-a ajutat pe mine de cand am terminat terapia. Dar cel mai mare ajutor al meu acum este ca vreau constant sa vad lucrurile din perspective diferite (iar aici m-a ajutat mult Connie Larkin, despre care a mai scris Ioana)

      Lista este cu lucruri in engleza in mare parte, caci acum majoriatea vietii mele se intampla in engleza dar unele carti de pe lista le poti gasi in romana.
      Carti
      Attached: The New Science of Adult Attachment and How It Can Help You Find—and Keep—Love – https://www.goodreads.com/book/show/9547888-attached
      The 5 Love Languages: The Secret to Love that Lasts – https://www.goodreads.com/book/show/23878688-the-5-love-languages
      The Four Agreements: A Practical Guide to Personal Freedom – https://www.goodreads.com/book/show/6596.The_Four_Agreements
      The Power of Vulnerability: Teachings of Authenticity, Connections and Courage – https://www.goodreads.com/book/show/23500254-the-power-of-vulnerability?ac=1&from_search=true
      Daring Greatly: How the Courage to Be Vulnerable Transforms the Way We Live, Love, Parent, and Lead – https://www.goodreads.com/book/show/13588356-daring-greatly
      Your Inner Awakening: The Work of Byron Katie: Four Questions That Will Transform Your Life – https://www.goodreads.com/book/show/320583.Your_Inner_Awakening
      The Drama of the Gifted Child: The Search for the True Self – https://www.goodreads.com/book/show/4887.The_Drama_of_the_Gifted_Child
      Mindset: The New Psychology of Success – https://www.goodreads.com/book/show/40745.Mindset
      The 7 Habits of Highly Effective People: Powerful Lessons in Personal Change – https://www.goodreads.com/book/show/36072.The_7_Habits_of_Highly_Effective_People?ac=1&from_search=true
      Podcasturi
      Lucrul cu gandurile
      https://unfuckyourbrain.com/podcasts/
      https://thelifecoachschool.com/podcasts/
      La lucrul cu gandurile intra lucratul cu intrebarile din cartea lui Byron Katie

      Inspirational
      The School Of Greatness – https://lewishowes.com/blog/
      The Chase Jarvis Show – https://www.chasejarvis.com/project/chase-jarvis-live-podcast/

      Inspirational + Spiritual
      Oprah’s Super Soul Conversations – se gasesc episode pe supersoul.tv. (https://podcasts.apple.com/us/podcast/oprahs-supersoul-conversations/id1264843400)
      Aplicatii
      Calm – https://www.calm.com/

      Controversat dar folositor, trebuie cu ascultat cu mintea deschisa la noi perspective, tot ce am in playlist-ul din linkul de mai jos, sunt Conversatii cu Connie Larkin, specializata in educatie ontologica
      https://www.youtube.com/playlist?list=PL7T6QXKo3lcHDrU5wJPGNtPwo1I9O9a4W

    • Adelina spune:

      Buna Eliza! Hey , ce fain, din cate vad in lista ta, suntem cam pe acelasi drum. Vreau neaparat sa iti recomand o carte care pentru mine a fost cea mai groundbreaking dintre toate: https://www.goodreads.com/book/show/34875447-the-emotionally-absent-mother?ac=1&from_search=true
      Sper sa iti fie de folos. Keep on rocking ! Imbratisari, Adelina

  • Liliana Rădulescu spune:

    Te-am iubit, te iubesc și te voi iubi necondiționat! Mulțumesc că faci parte din viața mea! ❤ ❤ ❤

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *