Ce mai citește soțul meu pe internet (ep. 14)

Articol scris de soțul patroanei în cadrul rubricii săptămânale creată special pentru a arăta femeilor și bărbaților ce mai citește un bărbat pe internet.

Săptămâna asta a fost foarte bună, am fost la munte.

1. Sentimentul persistent că copilul este întotdeauna în pericol (sursa)

Felul în care personalul medical comunică cu părinții speriați în timpul situațiilor medicale de criză poate avea efecte negative durabile asupra felului în care părinții se raportează pe termen lung la copilul lor nou-născut. Această situație se numește „sindromul copilului vulnerabil” și a fost descrisă prima dată în 1964.

La începutul articolului, autoarea, medic neo-natolog, povestește despre o naștere cu probleme: copilul a făcut stop cardio-respirator în timpul nașterii din cauza compresiei cordonului ombilical, dar a fost salvat în ultima clipă prin cezariana de urgență. Medicul ar putea să le spună părinților că a fost vorba de un „stop cardio-respirator” și că după naștere există risc de „encefalopatie hipoxic ischemică” sau ar putea să le spună că bebelușul a avut dificultăți cu respirația, dar a trecut peste ele cu puțin ajutor, că e mândră de el și că uneori, după o naștere dificilă, cel mai sigur pentru copil este să fie sub supraveghere câteva ore.

Studiile sugerează că dacă medicii nu comunică cu grijă cu părinții în astfel de situații, le pot induce părinților un sentiment persistent că copilul este vulnerabil, că este tot timpul în pericol, chiar dacă copilul depășește cu bine situația critică. Acest sentiment îi determină pe părinți să devină excesiv de protectori în primii ani de viață ai copilului, ceea ce, după cum știm, este de obicei o piedică pentru dezvoltarea normală a copilului și poate dăuna relației dintre părinți și copil pe termen lung.

În 1964, într-un articol considerat acum clasic, 2 medici au descris 25 de familii în care câte un copil a avut dificultăți la naștere sau o boală care i-a pus în pericol viața la un moment dat. Ei au avansat pentru prima dată ideea că, în urma discuțiilor cu medicii, părinții acelor copii au rămas cu percepția că copii sunt permanent vulnerabili și că această percepție s-a atașat de multe din etapele normale ale creșterii copilului. Senzația că ceva rău stă tot timpul să se întâmple, că eșecul sau dezamăgirea sunt tot timpul după colț, a însoțit multe experiențe noi, în special cele care reprezintă salturi importante în dezvoltarea copilului, cum sunt înțărcarea, folosirea oliței, separarea, începutul școlii șamd.

De asemenea, s-a demonstrat tot prin studii că și controalele de rutină pot declanșa acest sindrom: de exemplu, 25% din părinții care au aflat în urma unui control de rutină că copiii lor au un murmur benign la inimă le-au restricționat acestora participarea în activități sportive sau chiar la joacă. Un alt declanșator al sindromului sunt testele de screening pentru diferite afecțiuni care au o rată mare de rezultate fals pozitive. Chiar și afecțiuni pe care medicii le consideră minore la naștere (icter sau dificultăți de atașare la sân) le pot declanșa părinților acest sindrom. Înțeleg intuitiv cum se întâmpla asta: medicul vede că e ceva minor și nu-și bate capul cu asta, în timp ce părintele nu are de unde să știe că e ceva minor și, fiind îngrijorat și vulnerabil în momentul ăla, își închipuie ce-i mai rău.

Efectele pe termen lung ale sindromului copilului vulnerabil pot fi:
– pentru părinți: tendința de a fi excesiv de protectori, anxietatea de separare, incapacitatea de a stabili limite pentru copii, preocuparea excesivă pentru starea de sănătate a copiilor, mersul la medic pentru orice problemă cât de mică;
– pentru copii: probleme cu somnul, probleme la școală, probleme cu disciplina, ipohondrie; de asemenea, uneori copiii se pot purta abuziv cu părinții.

Evident, nu le reproșează nimeni medicilor faptul că nu întotdeauna se exprimă cât pot de grijuliu față de părinți într-o situație de criză. Să fii medic e și așa suficient de greu iar pentru faptul că medicii ne fac bine și salvează vieți ar trebui să le ridicăm câte un monument măcar în fiecare oraș-reședință de județ, eu așa cred. Acest articol mi se pare că poate fi folositor părinților care sunt mai anxioși decât e cazul în legătură cu copiii lor, ca să-și dea seama dacă nu cumva anxietatea le vine (și) de la un episod cum sunt cele prezentate în articol.

2. Scăderea încrederii în vaccinuri – o criză globală (sursa)

Au fost date publicității rezultatele unui sondaj global (140,000 de oameni, mai mult de 140 de țări) referitor la cât de sigure și eficiente cred oamenii că sunt vaccinurile. Rezultatele arată că aproximativ 79% dintre oameni sunt de acord, într-o măsură mai mare sau mai mică, că vaccinurile sunt sigure, în timp ce procentul celor care sunt de acord că vaccinurile funcționează este un pic mai mare, 84%.

Europa are cele mai mici rate de încredere că vaccinurile sunt sigure, 50% în Europa de Est și respectiv 59% in cea de Vest, iar sudul Asiei și estul Africii au ratele cele mai mari, de peste 90%. Este destul de clar de ce oamenii care trăiesc în zonele mai sărace ale lumii tind să aibă mai multă încredere in vaccinuri: acelea sunt zone în care vaccinarea a ajuns mai târziu și deci oamenii țin minte mai bine cum era când nu aveau vaccinuri. În țările ceva mai dezvoltate însă, care nu au mai văzut un caz de poliomielită din anii ’60-’70 (de exemplu), lumea are probabil impresia că internetul te face mai competent în materie de vaccinuri decât facultatea de medicină. În Europa de Est, unde sunt țări foste comuniste, o explicație suplimentară pentru procentul și mai mic este probabil lipsa generalizată de încredere în instituțiile statului și, prin extensie, în orice autoritate.

Îmi propusesem să nu mai fac sondaje ca să nu pară dubios că fac sondaje, și nici nu sunt sigur că un sondaj pe tema asta e o idee grozavă, că nu doresc scandal pe blog în weekend. Dar what the hell, chiar sunt curios cum stăm și noi, aici pe blogul acesta extraordinar și minunat. Așa că vă invit să votați în sondajul de la final referitor la vaccinuri, să vedem ce crede publicul acestui blog. Estimarea de pornire este cea din sondajul global, adică fifty/fifty.

3. Găurile de glonț care lipseau sau la ce e bună gândirea matematica (sursa)

În timpul celui de-al doilea război mondial, americanii căutau răspunsul la întrebarea „Unde anume este cel mai bine să blindezi un avion?”. Era clar că avioanele aveau nevoie de blindaj, însă prea mult blindaj făcea avionul mai greu, ceea ce scădea manevrabilitatea și creștea consumul de combustibil, așa că nu se putea pune blindaj peste tot, era nevoie să fie blindate doar anumite părți – dar care să fie acelea?

Pentru a-i ajuta pe statisticienii care se ocupau de acest gen de probleme în timpul războiului, aviația americană a colectat informații despre distribuția găurilor de glonț în avioanele care se întorceau din misiunile de luptă. Distribuția arăta că avioanele se întorceau cu cele mai multe găuri în fuselaj sau în aripi, în timp ce zona motorului avea cele mai puține găuri de gloanțe. Așa că ofițerii americani au tras concluzia că blindajul ar trebui concentrat în fuselaj și în aripi, pentru că ele erau lovite cel mai mult.

Dar nu aceasta a fost și opinia lui Abraham Wald, un matematician născut în Cluj 🙂

El s-a întrebat unde sunt găurile care lipseau, adică unde sunt găurile făcute de gloanțele care ar fi trebuit să lovească motoarele, dacă pornim de la ipoteza că nu există nici un motiv pentru care gloanțele să lovească cu precădere o anumită zonă. Și și-a dat seama că găurile care lipseau erau pe avioanele care lipseau, adică pe acelea care fuseseră doborâte în luptă. Motivul pentru care avioanele se întorceau cu mai puține găuri în motoare nu era acela că gloanțele loveau mai puțin zona motorului, ci că avioanele lovite în motor se prăbușeau într-o proporție mai mare. Așa că blindajul trebuia pus pe motor, nu în alte zone, pentru că motorul era zona cea mai vulnerabilă. În mod similar, dacă te duci la un spital în timpul războiului, vei vedea mai mulți oameni răniți în picior decât în piept, dar asta nu e din cauză că gloanțele nu lovesc oamenii în piept, ci e din cauză că cei loviți în piept de obicei nu ajung la spital.

Chestia asta se numește în engleză „survivorship bias” iar în română „eroare sistematică de eșantionare” :)) Este o eroare care ne păcălește în viața de zi cu zi mai mult decât ar părea. De exemplu, atunci când spunem „părinții noștri nu aveau scaune speciale de mașină când eram noi mici și totuși nu s-a întâmplat nimic” sau „eu nu am purtat cască pe bicicletă când eram mic și totuși nu am pățit nimic” uităm că tragem această concluzie pe baza unui număr foarte limitat de cazuri, fără să știm nimic despre toată populația care a mers cu mașina sau s-a dat cu bicicleta în perioada aceea. Or, este posibil și chiar probabil ca în toată populația să fi existat oameni care au pățit câte ceva, doar că nu avem cum să aflăm noi despre ei, pentru că nu sunt lângă noi acum să ne povestească, uneori chiar din motivul că nu au supraviețuit. De aceea experiența noastră personală este irelevantă pentru a trage o concluzie generală în asemenea cazuri.

Asta-i tot, vă rog votați mai jos în sondaj, eu vă urez un weekend în care să trageți numai concluzii corecte.

Sursa foto: Pexels

PS Dacă ați ratat episodul de săptămâna trecută, îl găsiți aici.
La sondajul de săptămâna trecută au răspuns peste 370 de oameni, iar 56% dintre ei au spus că munca lor are valoare pentru societate și că sunt mulțumiți cu locul lor de muncă. Restul de 44% au răspuns că nu, ceea ce este similar ca procent cu sondajele făcute în Europa – se pare că americanii, cu 85% satisfacție, chiar sunt diferiți de europeni la capitolul acesta. Interesant.

Pin It

28 Comments

  • IULIA spune:

    Buna,
    Mie imi plac sondajele, ai putea sa continui cu ele. Felicitari pentru selectie, scriitura, interpretare si gandire

  • C spune:

    Multumesc pt primul articol! Din pacate am trecut si noi prin asa ceva si, desi am avut parte de ingrijire medicala foarte buna, comunicarea lasa de dorit si la case mai mari. Ne-a luat mult timp sa depasim momentul. Acum stiu ca are si un nume.

  • Paula spune:

    Din capul locului spun, pt a nu starni discutii ca eu mi.am vaccinat copilul. Nu pot sa neg totusi ca am avut o strangere de inima si increderea mea nu a fost de 100%. E ceva de genu alegem raul mai mic. Nu putem sa negăm beneficiile aduse lumii datorita vaccinurilor dar la fel nu putem sa negam si faptul ca uneori, in procent mai mic, vaccinurile au nenorocit un copil, doi, trei. Eiii…in pielea acelor parinti si copii nu ar vrea nimeni sa fie. Este un fel de ruleta … ceva de genul: majoritatea lumii poate sa manance alune, dar altii poate au alergii usoare, altii pot sa moara doar de la o aluna. Dar lumea continua sa cumpere si sa manance alune.Cam asa si cu vaccinul.
    Asa ca nu stiu cum sa raspund la sondaj…as spune DA cu o urma de indoiala. Oricum e un subiect ft controversat si ft subiectiv. Matematic pare usor dar cand esti pus in balanta de acei 1-2% sau cati au reactii adverse…e ft dificil.

    • Robo spune:

      Si eu cred la fel, dar ma gandesc ca probabil nu exista medicament care sa nu aiba efecte adverse pentru un procent mic din utilizatori. Si aspirina te poate omori, din cate inteleg.

  • Elena spune:

    Am votat din viteza nu. Dar de fapt am vrut da 😀

  • Sara spune:

    Foarte interesanta treaba cu gaurile care lipsesc, inca sunt in starea de ‘wow’ 😁
    Apreciez tare articolele, am devenit atenta la ziua de sambata de cand cu ele 🙂

  • andra spune:

    nuuu, nu scoate sondajele!! imi plac mult de tot oricat de dubioase ar parea! eu as fi raspuns dar nu m-am regasit in cele trei variante. as fi raspuns „depinde” sau „unele da altele nu”. eu am fost in tabara anti apoi m am schimbat la pro si apoi am luat decizii cu argumente din ambele tabere.

  • ANA spune:

    MI a placut comentariul Paulei. Sunt de acord cu ea. Parerea mea este ca in Romania neincrederea in vaccinuri este accentuata de rocada vaccinurilor care nu are sens, schimbat perioada de rapel mult prea des, doctori care in loc de explicatii vin doar cu mesaje imperative etc.
    Personal am vaccinat copiii cu Infrarix (parca asa ii spunea) dar la sugestia pediatrei nu i am vaccinat cu ROR. Avem o pediatra tanara si bine informata care mi a spus “eu mi am vaccinat copilul dar pe dvs, tinand cont de istoricul familiei, nu va sfatuiesc sa ii vaccinati cu rOR”. Mi as fi asumat niste riscuri mult prea mari.
    De asemenea tin sa mentionez ca sunt si multi doctori anti vaccinuri care vin cu argumente f solide (eu am si 2 cunoscuti medici care nu si au vaccinat copiii) deci ideea “internetul ne face mai competenti in materie de vaccinuri” nu e f fair-play pt ca si ideile medicilor pe aubiectul asta sunt impartite si bine argumentate.
    Deci nu stiu ce sa votez la sondaj. Nu exista raspunsul “da, am incredere dar nu 100% si nu am incredere in toate vaccinurile” (cand vad cate vaccinuri optionale apar pt boli care nu pun viata in pericol nu pot scapa de sentimentul ca maine poimaine o sa iasa un vaccin pt matreata). Sau raspunsul “da, am incredere in vaccinuri dar nu sunt de acord cu obligativitatea lui”. Sub nici o forma nu as vota “nu am incredere” tinand cont ca au fost eradicate boli grave de a lungul anilor. Deci nu votez pt ca nu ma regasesc in optiunile de raspuns

    • Robo spune:

      Da, initial am zis sa pun sondajul cu 5 raspunsuri, de la acord total la dezacord total, dar nu stiu de ce am renuntat.

      In alta ordine de idei, mie mi se pare ca sa spui „am incredere in vaccinuri dar nu sunt de acord cu obligativitatea lor” este echivalent cu a spune „nu am incredere in vaccinuri”. Bineinteles, las cazurile in care exista contra-indicatii clare la o parte.

      Altfel, mi se pare si mie ca sunt cam multe vaccinuri. Pe de alta parte, in ultimii 4 ani am facut in fiecare luna noiembrie cate o viroza/gripa atat de groaznica, anul asta am ajuns chiar la spital, incat la anul ma vaccinez si anti-gripal ca nu mai vreau sa mai trec inca o data.

    • rox spune:

      „Personal am vaccinat copiii cu Infrarix (parca asa ii spunea) dar la sugestia pediatrei nu i am vaccinat cu ROR. Avem o pediatra tanara si bine informata care mi a spus “eu mi am vaccinat copilul dar pe dvs, tinand cont de istoricul familiei, nu va sfatuiesc sa ii vaccinati cu ROR”. Mi as fi asumat niste riscuri mult prea mari.”
      Din 2016 pana acum au murit ~ 60 de copii cu pojar,a majoritatea covarsitoare a lor nefiind vaccinati. E mult, e putin, cum o fi?

  • Eliza spune:

    Eu nu am copii, deci nu i-am vaccinat ;), dar am fost vaccinată cu toate vaccinurilor obligatorii. Nu mai știu acum ce a mai apărut în materie de vaccinuri și de ce, dar mă gândesc că trăim într-o lume tare privilegiată dacă ne permitem luxul de a nu vaccina copiii. Mie una mi se pare halucinant, dar în același timp înțeleg că părinte fiind ești pus într-o mare dificultate pt că nu vrei sa îți asumi riscuri cu viața copilului și îți e frică că poate că o să fie copilul tau nenorocosul ăla la care vaccinul să aibă efect devastator.

    • Robo spune:

      Partea ironica este ca multi parinti isi iau riscuri mult mai mari fata de viata copiilor zi de zi. De exemplu nu folosesc scaune speciale de masina sau nici macar centuri, in tara care are cel mai mare nr de morti per capita din accidente auto din Europa. In schimb sunt speriati de probabilitatea extrem de mica ca un vaccin sa aiba efecte adverse.

      • Eliza spune:

        I know… But on the bright side, si tu si Ioana faceti o treaba buna in a incerca sa educati oamenii. Nu ma mint singura, stiu ca oamenii care vin aici vor fi oricum like-minded people, dar chiar si asa, cred ca e mare lucru ce faceti si va apreciez pentru asta. In plus, cel mai bun si sigur mod de a schimba lumea in bine este ca oamenii buni sa isi creasca copiii bine, iar comunitatea de aici face asta, iar mie imi da speranta pentru cand imi vine si mie randul la crescut copii 🙂

    • o femeie spune:

      Va recomand sa le repetati la fiecare 5-7-10 ani.
      Eu sunt o sceptica, medicul mi-a testat de anticorpi contra rujeola/rubeola/tbc/hep B/toxoplasmoza si surpriza, la unele nu am anticorpi, pt ca nu la toate anticorpii dureaza toata viata.

  • Irina spune:

    Si mie mi se par interesante sondajele – daca ai dubii si te gandesti sa le scoti, iti sugerez sa faci un sondaj despre parerea cititorilor despre sondaje. Mi se pare adecvat, nu? 🙂

  • Merat spune:

    Mie imi plac sondajele! 🙂

    Iar subiectul cu gaurile de glont lipsa e foarte tare! Logic si clar, dar nu m-am gandit pana acum 🙂

    Multumim!

    • Milena spune:

      Referitor la scaunele de mașina pentru copii, mi se par obligatorii, sau măcar centurile și într-adevăr e o prostie sa zici ca pe vremea noastră nu erau și uite ca n-am pățit nimic. Pe de alta parte, înainte, când nu aveam traficul asta infernal, lumea mergea mult mai mult cu bicicleta, cel puțin la mine in oras, (fără casca-evident), iar procentul de accidente nu era atât de mare. Exista un studiu (nu pot sa dau link ca l-am pierdut) cum ca tinerii care fac sporturi extreme și nu poarta echipament de protecție, au mai putine șanse de a se accidenta decât cei care poarta, tocmai pentru ca sunt mai atenți și învață cum sa cada. Acum, nu îndemn pe nimeni sa nu poarte casca pe bicicleta, dar cred ca dacă suntem precauți și avem o viteza adaptata traficului , putem supraviețui 🙂

  • Rox spune:

    Legat de vaccinuri, nu pot să nu mă gândesc că trăim într-o lume foarte mobilă. Oamenii călătoresc într-un ritm amețitor și interacționează într-o zi cu alți oameni din toate colțurile lumii – imaginați-vă o sală de așteptare dintr-un aeroport (dacă nu aeroport, atunci un muzeu, un resort, ce-o fi) E plin de oameni din țări în care vaccinurile pt polio nu sunt obligatorii și nici nu e eradicată boala. Asta ca să dau un exemplu. Probabil că e și cazul altor boli. Tuberculoza încă există și la noi, nu trebuie să mergi peste mări și tări, și e grea la adulți și groaznică la copii. Cred că și pertussis există încă la noi, dar despre asta nu sunt sigură. Nu trăim sub clopote de sticlă individuale. Cum poți să-ți asumi riscul ăsta?
    Eu, că sunt adult, m-aș vaccina din nou pentru bolile la care nu mai am anticorpi, apropo de ceea ce a scris O Femeie mai sus – așa știam și eu de la dr. de familie că imunitatea nu e pe viață. Și atunci cum să nu vaccinez copilul?

    Dar sunt sceptică privitor la vaccinul pt bolile copilăriei, m-aș interesa mult și bine dacă să-l fac copilului.

  • Cristina spune:

    Aș băga statistica în școli dacă aș putea, mie mi-a schimbat mult gândirea. Sigur, însoțită de multe exemple ca cel cu avioanele. Eu am calculat la ROR riscul de a face encefalită de la vaccin versus riscul de a face encefalită de la oreion (scăzând posibilitatea să nu ia boala) și mi-a dat că riscul de encefalită de la oreion e de 10 ori mai mare decât riscul de encefalită de la vaccin, așa că am făcut vaccinul.
    Votul nu mai apare acum.

    • Robo spune:

      La mine se vede, incearca refresh. Sau, daca nu ai vazut sondaj nici la articolul celalat, inseamna ca e de la browser-ul tau, trebuie sa bifezi undeva „enable third party cookies” – cum faci asta depinde de browser.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *