Copilăria mea în comunism, ep 12: Salamul prăjit cu ou la micul dejun

M-am gândit că ne va face bine un exercițiu de memorie. Nu va fi unul plăcut, sau poate va fi, căci ne vom da seama cât de bine ne e acum prin comparație, cât de frumos ne cresc copiii, cât de privilegiați suntem că ne-am născut atunci și nu cu 30 de ani mai devreme.

Vă invit să povestim despre cum ne-am trăit noi copilăriile în comunism, pentru că sunt mulți care nu știu cum era pe atunci, pentru că ce se petrecea atunci în casele noastre, pe stradă, în magazine, sunt lucruri greu de crezut, pentru că nu avem voie să uităm de ce am scăpat, ca să nu cumva să ni se mai întâmple vreodată.

Dacă nu vă regăsiți în aceste povești, vă invit să fiți recunoscători pentru asta și să nu contestați experiențele altora. Nu a fost pentru toți la fel. Aveți, vă rog, respect, pentru suferința altora, chiar dacă (sau tocmai pentru că) vă este străină. Mulțumesc.

La Revoluție aveam aproape 5 ani. Primii ani din viață i-am petrecut la bunicii paterni. Mama, care e medic, făcea naveta, și venea împreună cu tata să mă ia vinerea acasă pentru weekend.
Primele amintiri le am cu bunicii. Iarna era frig în casă, bunica încălzea o cărămidă în cuptor, pe care o înfășura apoi într-un prosop și o punea seara sub plapumă. Se lua curentul destul de des, și atunci stăteam cu bunicii în sufragerie, în jurul mesei pe care ardea o lumânare.

Aveam o păpușă mare dintr-un plastic oribil și un ursuleț de pluș pe care îl cărăm peste tot. În ’92 sau ’93 s-a deschis lângă școală, pe Bulevardul Dorobanți, un second hand de jucării, cu lucruri aduse din Germania. Mama îi tot făcea cadouri copilașului învățătoarei, abia atunci mi-am dat seama de lucrurile pe care nu le-am avut.

Mâncare? Țin minte că iubeam la micul dejun salamul prăjit cu ou ochi. După Revoluție, când au început să apară buticurile, magazinele cu de toate, țin minte că bunicul îmi luă o data pe lună, la pensie, o sticlă mare de coca cola sau o cutie de maxi mix. Atâta își permitea să îmi facă cadou. Acea cutie sau sticlă se drămuia, ajungea să țină vreo două săptămâni, cu toate că împărțeam la toată familia din ea.

Culmea, nu am avut niciodată senzația că suntem săraci, că nu avem. Probabil că eram prea mică să înțeleg astfel de lucruri. Bunicii erau în putere, mă iubeau, se îngrijeau de mine, inventau jocuri educative. Bunicul exersa cu noi, copiii din față blocului, tablă înmulțirii, alfabetul. Pe bunica o „ajutam” la curățenie, gătit. Cred că mai mult o încurcam decât o ajutam, dar țin minte cum pregăteam dulciuri împreună, cum învârteam sarmale, cum puneam folii de celofan prinse cu bucăți de dres drept capac la borcanele de gem.

Abia cu mintea de acum îmi dau seama în ce sărăcie trăiam, cum se descurcau ei cu greu, și plâng pentru ei, pentru bunicii mei care au făcut tot posibilul să nu simt lipsa a nimic. Și încerc să le îndeplinesc părinților (căci pentru bunici este prea târziu) toate mofturile, încerc să răscumpăr sacrificiile pe care le-au făcut pentru mine.

Și, dacă îmi permiți, mi-e ciudă pe prietenii mei care deja sunt părinți, care le cumpără copiilor lor o mie de jucării, lucruri sofisticate, cu care copii se joacă singuri în timp ce părinții stau cu telefoanele și tabletele în mână. Noi (verișoara mea și cu mine) nu am avut multe jucării, dar am avut bunici și părinți inventivi care se jucau cu noi, care ne băgau în seamă.
Doamne, sunt atâtea lucruri care îmi trec prin cap. Pentru mine a fost frumos, eram mică, nu înțelegeam nimic, nu știam cum e să fie altfel, aveam familia sănătoasă. Dar când îmi povestesc părinții cum se vedeau lucrurile din perspectiva lor, mi se întoarce stomacul pe dos și simț o nesfârșită milă pentru ei.

Capitolele anterioare le puteți citi aici: Arhivă copilărie în comunism

Photo by freestocks.org on Unsplash

6 Comments

  1. Iulia

    Salam prajit si oua …. delicatesa …. noi mancam ceai cu biscuiti la micul dejun 🙁

    • Ioana

      Ceai cu biscuiti lasati sa se umfle in cana. Sa para mai grasani si mai multi.

  2. Roxana

    Toate ca toate (ca le stim), dar eu imi fac ou ochi cu sunca prajita, mi s-a facut o pofta 🙂

  3. Carmen B

    De top era snitelul din parizer, daca mai puneai si o felie de branza prajita langa…. era ospat

  4. Dar unde gaseati voi, parizer, ca eu mancat de 2-3 ori pe an daca nu mai rar ? si il mancam, asa, crud, cine mai apuca sa il prajeasca si de unde atata ulei???

    Acum nici de disperare nu as da parizer la copil, vai, m-as simti o mama denaturata :)))

  5. Mihaela

    Mi-a placut parizerul de cand ma stiu (acum am 67 ani) Cand ma trimetea mama sa cumpar parizer de 5 lei, jumatate il devoram pe drum, era tare bun…De fapt biata mama era vaduva de la 38 ani lucra foarte mult timp, da salariul era tare mic 725 lei/luna. Pensia de la tata (murise cand eu aveam 4 ani) era mica 227 lei/luna, (nu conta ca luptase in al doilea razboi mondial si fusese ranit de schija unui obuz care-i rapise o jumatate de plaman) . Nu imi pot imagina cum se descurca sa cumpere lemne in fiecare an si sa dea (ea personal se urca pe casa) cu smoala pe acoperis ca sa nu ne ploua… Acum tot incerc sa gasesc o marca de parizer care sa aduca cat de cat cu parizerul copilariei… se pare ca Scandia Sibiu e cea mai apropiata reteta…Dar voiam sa va spun ca in martie 1989 am devenit mama la 36 de ani dupa lupte seculare, avorturi spontane si tratament dureros. Dar sunt cea mai fericita mama din lume am un baiat deosebit! nu am poftit la nimic asa ca sa mi se faca rau de pofta in perioada graviditatii. Dar cu o saptamana inainte s-au adus mezeluri la alimentara de langa locuinta mea! Parca vad cum din 6 batoane de parizer nu mai ramanea nimic si eu mai aveam lume inaintea mea. Mi s-a facut rau imi curgea apa pe fata lacrimile se iveau fara voia mea si in disperare de cauza m-am dus la casa si am rugat-o pe casiera tinandu-ma cu mana de biroul ei sa nu cad jos sa-mi bata si mie 100 g de parizer ca nasc pe loc! Casiera s-a ridicat si i-a spus vanzatoarei sa cantareasca repede 4 felii sa-i spuna cate grame au si sa mi le dea imediat .Chiar asa a facut si ma intreba de ce nu am mer in fata de ce am stat la rnd daca eram atat de avansata cu sarcina…Cand era mic ce credeti ca prefera fiul meu? bineinteles parizerul…apoi a crescut parizerul si-a schimbat reteta iar fi-meu nu mai vrea parizer…Doar eu am ramas cu nostaligia si inca mai mananc cate o bucatica de la Scandia …

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *