Voi știți că nimeni nu are voie să vă lovească niciodată? Nici eu!

Eram toți trei în pat la povestea de seară.

(Paranteză: Am renunțat la Harry Potter aproape de finalul cărții a patra, copiii au decis că e prea înfricoșător pentru ei.
Am început Danny, Campionul lumii, de Roald Dahl, care este atât de frumos scrisă încât i-a cucerit imediat, deși nu e deloc Harry Potter, n-are nici pic de magie.)

Ei, și ajungem la faza în care învățătorul lui Danny (băiețelul are 9 ani) îl plesnește peste palmă în clasă cu un baston, pentru că i-a șoptit prietenului lui rezultatul la o înmulțire dintr-un exercițiu. Pe Danny îl ustură foarte tare, plânge, îl dor toate degetele și rămâne cu o mare urmă roșie pe palmă, ca la o arsură.

Ivan a ascultat ultimele fraze ale scenei cu capul ascuns sub pernă.

Sofia strângea pumnii și dinții.

Am decis să mă opresc din citit.

(Din motive similare nu au vrut să citim Matilda, tot de Dahl, și nici să vedem filmul. Prea multă cruzime față de copii, nu a suportat niciunul.)

– Cum credeți că se simte Danny acum? am întrebat.
– Pfuai, a zis Sofia.
– Speriat și furios, a zis Ivan de sub pernă.
– Ce credeți despre felul în care a reacționat învățătorul?
Ivan izbucnește:
– O prostie!
– Da, foarte urât, a zis și Sofia.
– Ivan, tu ce ai face dacă un profesor te-ar chema în fața clasei și tu ai ști că vrea să te lovească?
– Nu m-aș duce. Aș fugi la director să-i spun.
– Și dacă și directorul ar vrea să te lovească?
– Aș fugi la tine.
– Eu aș țipa și aș cere ajutorul colegilor, a zis Sofia. Și aș fugi, nu m-ar prinde nimeni.
– Voi știți că nimeni nu are voie să vă lovească la școală? Nici un adult, paznic, director, nimeni.
– Da, normal, cum să ne lovească? Ce, au bețe?
– Nu au bețe, nu. Dar unii profesori lovesc copiii. Pe vremea mea era ceva obișnuit.
– Ai primit bețe din astea în palme?
– Da, de multe ori. Un profesor ne lovea cu muchia de la riglă, altul cu latul. Avea fiecare tehnica lui.

Mă privesc amândoi cu ochii cât cepele.
– Te durea?
– Foarte tare.
– Ai plâns?
– Da, dar pe mutește, să nu mă vadă, că dădeau mai rău.
– Mami, dar tu de ce nu fugeai, de ce nu țipai? Părinții tăi nu te apărau?
– Nu prea le spuneam, de frică. Ar fi zis că sigur am făcut eu ceva. Deși tata a aflat odată că învățătoarea mă dădea cu capul de tablă și s-a dus la școală. Nu știu ce i-a zis, dar cu capul de tablă nu m-a mai dat. M-a mai tras de perciuni însă. Și de coadă.

Îmi dau seama că am mers prea departe cu poveștile. Au muțit amândoi.

– Voi să știți că nimeni nu are voie să vă lovească! Nimeni, nici măcar eu! Dacă ridic vreodată mâna la voi, fugiți și strigați la tati! La fel și invers!
– Dar nici pe tine nu are nimeni voie să te lovească! Nici măcar noi!
– Nici!
– Mami, dacă acum ar vrea cineva să te lovească, ce ai face?
– Nu aș lăsa așa ceva să se mai întâmple. Aș fugi, aș striga, în nici un caz nu aș mai întinde palma.
– Bravo, mami! Acum să mai citim!

Pentru ei, lovitul e o chestiune teoretică. Din povești, din cărți, din amintirile mele. Ei nu știu ce înseamnă să fie loviți, speriați, să aștepte palma aia care cade. Așa și trebuie, să nu știe ce înseamnă usturimea unei palme, durerea unei lovituri, umilința, rușinea, frica, furia, nedreptatea, lipsa de încredere și de siguranță pe care le simte orice om când e lovit.

Sunt copii civilizați, care respectă regulile, care nu fac iureș nicăieri, sunt isteți și curioși fără să deranjeze, întreabă mereu ce au și nu voie, nu se furișează, nu strică, nu clevetesc, nu agresează, nu umilesc. Știu să evalueze un context, știu să ceară explicații despre o regulă, știu să recunoască atunci când au greșit și să-și ceară scuze, știu să ceară ajutorul când altcineva e agresat, știu să recunoască o nedreptate și să ceară îndreptarea ei, dar frica de palmă nu o știu și cred că nici un copil n-ar mai trebui s-o simtă vreodată.

Se poate să ne educăm copiii și fără să-i lovim și cred că nu ar trebui să permitem nimănui să ne lovească copiii.

Photo by Jonathan Borba on Unsplash

12 Comments

  • Paula spune:

    Buna ziua! Ce frumos a-ti stiut sa va educați copii.Va urmăresc de câțiva ani și oricat am incercat sa zidesc și eu în copilul meu ce am citit aici nu am reusit. Are 5 ani și încă ne lovește, plânge și țipă din orice deși i-am explicat ‘n’ ori sa nu facă asta, eu zic că ține si de caracter intr-o mică măsură, de la 8 luni a început cu crizele de furie și de atunci nu cred că a trecut o zi sa nu am parte de una, eu am incercat sa fiu răbdătoare sa nu tip sa nu îl lovesc desi mi sa întâmplat de câteva ori sa îmi pierd cumpătul și l-am lovit, l-am amenintat, nu sunt mandra de asta dar sunt așa obosita, tatăl lui mereu mă acuză pentru că nu știu să îl educ, își pierde cumpătul foarte repede și mereu il amenință că într-o zi o să îl cumințească de tot bineînțeles după ce îl mai lovește pe mine mă sperie și toată situația asta mă făcut sa nu îl mai iubesc ( pe tata ). Copilul are și partea lui buna mă îmbrățișează, mă pupa și se joaca frumos dar nu le compensează pe cele rele bineînțeles. Va rog totuși să mă salvați și să i da-ti idee de articole pe care sa le aprofundez. Vreau sa vă întreb dacă calca o regulă ‘cea de a lovi și tipa’ ce ar trebui sa fac că să îl fac să înțeleagă că nu e ok sa mai facă asta căci știu că nu încurajați pedeapsa.Va mulțumesc pentru un eventual raspuns și îmi cer scuze că am scris un comentariu așa lung.

    • Lia spune:

      La noi cel puțin violența s-a agravat când i s-a răspuns tot cu violență. Nu l-am bătut noi, l-a bătut sor-sa, pe care el o bătea constant, acum se bat amândoi, noi mai tipam uneori la ei cand exagerează, nu cred ca sunt traumatizați sau ceva, acum se bat, 3 minute dupa se pupa, se joacă mereu unul cu celălalt, oricum ar fi fost mai bine dacă reușeam sa-l oprim pe cel mic din bătut si mușcat până sa-l oprească sor-sa.

    • Printesa Urbana spune:

      Salut,

      Cred ca sunteti cu totii obositi si putin deconectati, poate ar ajuta intai sa va oferiti mai mult sprijin, voi intre voi, adultii, pauze, ca sa puteti respira, sa va uitati putin la nevoile voastre si la ce puteti face unul pentru altul ca sa scapati de frustrare si de furie.

      Apoi, copiii care sunt atat de furiosi si care tipa mult fie sunt hipersensibili, fie au nevoie de mai mult control, fie sufera de anxietate (daca au mai fost loviti), poate fi si un amestec din toate cele, poate fi un temperament mai agitat, sau poate chiar nu poate face ce se asteapta de la el, din motive serioase. E destul de mare sa discutati cu el onest, puteti alege momentul de seara, de exemplu, sa vorbiti deschis cu el despre ziua care a trecut, ce ti-a placut, ce nu, de ce te-ai suparat, de ce ai lovit, ce as putea eu sa fac sa te ajut sa gestionezi mai bine furia.

      cand loveste eu m-as indeparta de el, la fel si cand tipa, la 5 ani are destul control cat sa se poata abtine, puteti face exercitii de respiratie, de eliberare a furiei prin sarituri, prin numarat si respirat, prin mers rapid prin casa, prin vorbit de unul singur.

      Daca are in tine un model bun de gestionare a furiei, ii va fi mai usor. Dar ca sa poti face asta ai nevoie sa fii tu bine intai. Incet, pasi mici, rabdare, timp de unul singur, timp in doi, timp in trei, fara asteptari, fara invalidari, cu ceva mai multa curiozitate si acceptare. Si somn. SI magneziu.

    • Diaconu spune:

      Aveți perfecta dreptate. Fiecare copil are caracterul lui, personalitatea lui, și e or a numai de educația pe care le o dam acasă. Vad în jurul lor atâta violenta încât li se pare ca bătaie ceva normal.

    • Natalia spune:

      Tot citesc la tine, Ioana, despre copilul care la 5 ani trebuie să știe să abțină. Al meu a făcut 6 de curând și încă lovește (pe noi, in casa, cu copiii din afara familiei e foarte bland) și țipă foarte tare și mult. Face asta când e deconectat de noi și când e nelinistit (dar nu știe să exprime altfel acea neliniște). Soluția e sa ii acordam mai mult timp unu la unu, însă în perioadele grele când nu putem să facem asta, cumva accept că o să fie o perioada în care el o să desfășoare în felul ăsta. In cazuri din astea, incerc sa ii dau spatiu să se descarce și apoi se liniștește ca și cum nu s-ar întâmplat nimic. Ce vreau sa întreb: chiar e atât de nașpa să se întâmple faze din astea la +6 ani? Eu tot aștept să mai crească, însă mă sperie când citesc la tine că la 5 ani trebuie să știe să gestioneze astfel de “crize”. Cred că tot ce vreau sa aud e că e un copil ok și că eu sunt o mama ok…

    • Jeannie spune:

      Am și eu copil de 5 ani și pot sa va spun ce a funcționat la noi în perioada de țipat, mușcat, lovit etc. adică pe la trei ani. În primul rand copilul simte tensiunea dintre părinți și e afectat de certurile la care asistă, dacă reușiți sa evitați conflictele de față cu el veți observa deja îmbunătățiri. Eu când era agitat sau violent îl luam în brațe și îi spuneam ca îl iubesc până la soare, lună și stele. Era așa de surprins ca fie izbucnea în plâns eliberator fie se lipea de mine și începea sa îmi povestească de ce e supărat de fapt. A mai avut efecte și ironia:când vedeam ca începe cu aruncatul pe jos sau cu lucruri îl luam peste picior că doar atât poate, ca îi mai trebuie antrenament poate niște ore de judo, că dacă doar urlă și nu plânge nu are haz. Se liniștea și își vedea de treaba dacă nu obținea ce dorea.De regula ieșirile astea sunt pe fond de stres al copilului probabil produs de părinți, de oboseala sau nesomn, șah chiar plictiseală. Nu exista soluții universale, încercați și vedeți ce funcționează la copilul dvs.

  • Lee spune:

    Ma numar printre norocosii care nu a luat niciodata o palma la fund de la parinti ( am 33 de ani deci am prins o perioada in care bataia era solutia la orice). Din povesti, stiu ca sora mea mai mare a luat bataie cand avea 3 ani si facea crize de furie pe care ai mei nu le intelegeau, nu isi puteau explica ce are copila. Asa ca isi descarcau frustrarea pe ea si ea plangea mai cu foc. Acum, mama imi povesteste cu regret despre zilele alea si spune ca a fost atat de tampita insa era orbita de oboseala, de senzatia ca a facut ea ceva gresit, ca e ceva in neregula cu fata ei, nu mai vazuse la nimeni astfel de crize. Nu stia despre ele, nu avea nici o explicatie. S-a gandit de multe ori ca fetita e nebuna, trebuie dusa la spital. Asa ca si lipsa de educatie in sensul asta a dus batai.
    Cu mine a fost alta treaba, stia ca a gresit la sora-mea. Probabil de asta am scapat fara bataie.
    Pe cand eram prin clasa a 6a un prof m-a scos la tabla si mi-a dat un sut in fund pentru ca nu am raspuns destul de repede la ce a intrebat. Am ajuns acasa si i-am zis mamei. A luat foc! Tin minte seara aia ca si cum ar fi fost ieri. A facut scandal monstru (Sotia profului era angajata lui tata, inca este si in ziua de azi. Greseala sotului ei nu a afectat relatia lor profesionala) La urmatoarea ora, proful si-a cerut scuze in fata intregii clase, spunand totusi ca a glumit cu mine. Ha ha! Not! De atunci a renuntat la practicile astea (sutul in fund era una dintre variantele light pe care le folosea)
    Asa ca da, trebuie sa avem curaj sa le spunem parintilor cu speranta ca ei vor intelege si vor lua masuri. Ideea ca mama a ajutat la schimbarea comportamentului omului aluia ma umple de mandrie.

  • Mihaela spune:

    Paula, te invinovatesti prea mult si il lasi si pe sotul tau sa te invinovateasca si si pe copil.

    Nu esti responsabila de educatia copilului. Sotul tau are si el responsabilitate. Nu e ca “nu ai stiut sa il educi”. El unde era, in cosmos?

    Plus, la 5 ani e un copil mare, nu un bebelus. Nu mai “educi”, oferi sfaturi, pareri si impui conditii sa iti fie tie bine. Da, tie, nu lui.

    Ultimul caine la sanie esti tu. Ca intotdeauna, mai ales la noi, mama e pe ultimul loc. Sa fie bine la toti si daca ramane timp poate ajunge si mama in orizont. Daca nu face o ciorba.

    Eu cred ca ajuta sa iti faci o lista cu nevoile tale si placerile tale. O sa ramai surprinsa ce mica e. :))

    Dar nevoile. La ce nu poti renunta, desi ai renuntat atata vreme. Poate e sa dormi pana la 8. Poate e un serial zilnic. Difera de la om la om. Un coafor saptamanal. O carte seara. Da, nevoie, nu placere. Nevoia e constanta si trebuie sa le implinesti mereu ca sa fii rabdatoare si linistita. Nu te certa, impune conditii ca sa te ocupi de nevoile tale chiar daca arde casa. Daca altii se cearta, eschiveaza-te, glumeste, retrage-te in baie la nevoie si iesi cu zambetul pe buze. Povesteste, razi. Fabrica-ti fericire.

    Daca tipa copilul (sau sotul), incearca sa vorbesti pe un ton calm, sa zambesti si sa glumesti. Iti pierzi rabdarea, ocupa-te de altceva si ignora-l. Tine minte obiectivul tau: nu sa nu tipe copilul, ci sa nu te enervezi tu de la asta. Tu sa fii bine!

    Daca te loveste, indeparteaza-l. Si explica-i ca te doare, si nu iti rezolvi problemele asa. Ca nu va obtine nimic prin lovituri. Incerci sa il imobilizezi de maini si sa il indepartezi. Daca nu inceteaza, in plus, eu as adauga ca el face regulile. Daca asa vrea sa comunicati, data viitoare cand te va lovi il lovesti si tu. El alege. Da, stiu, toti expertii zic sa nu faci asta.

    Ei bine, in punctul asta dupa parerea mea daca tot te loveste ajuta sa il lovesti si tu. Cand se potoleste ii explici din nou ca decizia e la el. Tu nu vrei sa lovesti si nu o sa o faci niciodata decat ca sa te aperi. Daca vrea sa nu fie lovit nu are decat sa nu loveasca. Vorbeste despre faptul ca a fost lovit in trecut. Cere-ti iar si iar scuze si spune-i cum vrei sa fie relatia voastra pe viitor. Sugereaza ceva placut de facut impreuna dupa (un puzzle, film, etc). Sau maine.

    • Liana spune:

      Mihaela, esti geniala!

    • Elvira spune:

      Sa nu ne pierdem noi rabdarea in furia copilului este o conditie absolut necesara. Sa nu-l lasam sa castige(cu o atitudine negativa a lui, tipete sau bataie), pentru ca orice am fi facut bine inainte, daramam in momentul ala. Dar ce a propus Mihaela in a discuta cu copilul(la 5 ani este mare sa priceapa) ca vor fi consecinte alese de el daca loveste este intelept.
      Am un nepotel, o dulceata de copil, care pe la 5-6 ani obisnuia sa-i loveasca pe cei pe langa care trecea. Durea! El era iubit, neatins nici macar cu o vorba aspra, istet, banuiesc ca ceea ce facea el era mai mult experimental, curios. L-am rugat sa nu mai ridice vreodata mana la mine sau la copiii mei. I-am spus ca nimeni nu are voie sa dea in copiii mei, in mine. Si mai curios a fost. (copiii mei erau mai mari, se puteau apara singuri, am vorbit cu el ca sa priceapa ideea). Nu am putut sa-i spun ca voi da eu in el daca mai da, nu puteam trece peste parintii lui care cel mult il dojeneau dulce cand ii lovea pe ei sau pe altcineva. Ma jucam odata cu copiii, stiam ca sunt in calea lui cand va alerga si ma va lovi asa ca am fost pregatita mereu cu o mana ca atunci cand el va da, sa ricosez. Si am facut-o, si l-a durut. Secunda urmatoare am auzit cea mai tare strigare de groaza pe care un copilas o poate scoate, a alertat intreaga casa, mamica lui speriata a fugit sa-l ia in brate, s-au retras sa-l linisteasca. Asa a aflat ca eu “l-am lovit”. Sigura ca eu n-as fi ridicat mana la el, mamica a venit cu el in brate sa-l asigur eu ca a fost un accident si sa-i cer iertare. I-am spus ca eu am ridicat mana sa ma apar, ca el a dat, el s-a lovit de mana mea si-mi pare rau ca s-a gandit sa dea in mine. S-a terminat cu bine. Nu-mi amintesc sa-l fi mai vazut lovind pe cineva. (isi lovea surorile mai mari, verisorii si orice adult era in casa).
      Cu obiceiuri rele ale copiilor, cred ca trebuie sa ne oprim, sa ne gandim de ce ar putea face copilul asa, sa fim nemilosi (dar plini de dragoste) cand luam o decizie spre binele lui sa-l dezvatam, si niciodata sa nu actionam la nervi. Plus, sa fim consecventi. Si mai ales un exemplu personal. Daca eu ridic tonul la el sau tatal lui, cum sa-i cer lui sa faca altfel? Chiar si acel “ocazional” in fata copilului crud la minte, este inadmisibil.

  • Rebecca spune:

    Eu am învățat mereu bine și nu am luat niciodată bătaie la școală dar vai, cate mi-au văzut ochii!! Bătaie cu metrul de lemn pt că uita caietul sau batista acasă etc. Urate vremuri..

  • Adina spune:

    Violenta nu aduce niciodata nimic bun..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *