Scrisoarea unei educatoare către părinți și copii

ARTICOL SCRIS DE O CITITOARE ANONIMĂ  CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

O să încep această scrisoare cu un of și o supărare: sunt educatoare, am cea mai frumoasă profesie de pe planetă și sufăr teribil pentru că nu mi-am mai văzut copiii de fix 69 de zile.

Pe 8 martie eram în tren, în drum spre un județ îndepărtat. Aveam treabă, eram concentrată pe ea și nu auzeam mare lucru din ceea ce se scria în media. Eram la curent cu absolut tot ce se întâmplă, știam că există posibilitatea ca acest nou virus să ajungă și la noi, dar nici măcar o secundă nu am înțeles că voi rămâne acasă.

Pe 10 martie am revenit în clasă după o absență de o zi. Mă așteptau buchetele de flori ratate de cu o zi înainte. M-au asaltat copiii cu ele, știam foarte bine care ce buchet a adus. Le-am mulțumit și i-am îmbrățișat pe fiecare în parte.

Sunt educatoare, nu am nevoie de o zi anume sau de un moment anume pentru a-mi îmbrățișa elevii. Eu nu le implantez doar informații în cap. Eu nu-i pregătesc doar pentru școală. Eu îi iubesc cu tot sufletul pe fiecare și mi-am făcut un țel de-a lungul anilor să le cultiv dragostea pentru școală pe un teren minat ca sistemul românesc de învățământ. Așa că fiecare zi este o descoperire. Descoperă informații noi, dar și pe ei înșiși.

Sunt educatoare și îmi îmbrățișez elevii de câteva zeci de ori pe zi. Îi recompensez cu dragoste și curaj ori de câte ori am ocazia. Mă mândresc și mă laud cu asta.

Sunt educatoare și merg la serviciu cu cea mai mare plăcere. Nu îmi amintesc vreodată să mă trezesc dimineața cu dorința de a ajunge cât mai repede acasă.

Sunt educatoare pentru că asta mi-am dorit de mică. Mama mea a fost educatoare, iar ea și colegele ei m-au inspirat să fac același lucru. Am renunțat definitiv la prima facultate absolvită și am luat-o de la capăt cu alta. Și asta doar pentru că oricât m-am înfrânat să fac asta, nu am reușit. Drumul m-a tot dus spre copii. În capul meu, educația unui popor începe cu baza. Și baza o pune educatoarea, într-o strânsă relație cu învățătoarea. Așa că am lăsat totul baltă și mi-am făcut din pasiune o profesie pe care o onorez zi de zi.

Până într-o zi..

Într-o zi, pe 10 martie, a venit un comunicat oficial conform căruia toate unitățile școlare se vor închide pentru 10 zile. Eu am știut însă că nu este așa. Am bănuit că e pe perioadă nedeterminată. Cu toate acestea, am sperat că bănuiala mea nu se va confirma. Așa că pe 10 martie mi-am luat la revedere de la colege și de la copii ca și cum urma să-i revăd în  două săptămâni.

Doar că nu a fost așa. Iar asta regret cel mai mult. Nu am putut să-mi pregătesc copiii (și nici pe mine) pentru ceea ce a urmat. Nu am apucat să le spun cât de greu și anevoios va fi acest stat acasă. Nu am putut să le îmbărbătez părinții și nu am putut să-mi formulez un “plan de atac” pentru zilele ce vor urma. Regret tare, tare de tot.

Simt că i-am lăsat undeva singuri, și pe ei și pe părinții lor, simt că i-am abandonat.

Am pornit imediat contactul online, dar în afară că o lecție online la nivel preșcolar este infinit mai complexă și mai complicată ca una tradițională, ea este absolut insuficientă.

După fiecare zi plină de linkuri, filmulețe create de mine, fișe și activități pe platforme futuristice, zi care mă epuizează emoțional, ajung să simt că nu este nici 10% suficient. Cu siguranță exagerez, cu siguranță este 30 sau 40%,, dar tot insuficient.

Așa că de la maximul de împlinire pe care îl simțeam zi de zi în clasă, am ajuns să mă simt total ineficientă și nefolositoare. Îi simțeam la început pe părinți debusolați, iar pe copii într-o derivă fantastică. Timpul a avansat, la fel și sentimentul meu de inutilitate.

Sunt educatoare, habar nu am să fiu altceva și mi-e un dor incredibil de copiii mei.

Faptul că m-aș întoarce în clasă cu mască și mănuși mă termină din toate punctele de vedere. Mi se pare o crimă să fiu educatoare și să nu-mi pot îmbrățișa copiii. Nici măcar nu știu cum aș putea face asta.

Sunt educatoare și poate sună absurd și penibil pentru alții, dar mie îmi țiuie urechile de liniște și îmi tremură sufletul de dor. Dor de copiii mei.

Nici părinții și nici copiii nu știu, dar după prima întâlnire online, am tras capacul laptopului și am plâns în liniștea care-mi rămăsese. Am plâns de dorul lor, de clasa mea, de grădinița mea. Am plâns după fiecare poznă, după fiecare haioșenie, după fiecare protest și după fiecare pui în parte. Am plâns pentru că am înțeles că totul va să fie schimbat.

Am plâns pentru că am înțeles că noi, parte a Lumii, suntem într-o continuă schimbare și ce e azi nu a fost ieri și nici nu va fi mâine.

Cu drag, pentru toți copiii mei și părinții lor,

Delia

Imagine de Erich Westendarp de la Pixabay

10 Comments

  • Bogdan spune:

    Foarte frumos spus, doar ca din experienta proprie, din “bula” mea, doamna Educatoare din post inseamna un maxim 5% din realitate. Educatori, profesori… Stiu multi care au preferat sa stea “la cutie”, ca oricum nu ne platesc daca facem ceva in plus. Stiu si invatatoarea unuia dintre copii care din a patra zi (adica de luni, de cand s-a inchis scoala) a inceput sa faca ore pe classroom, sa pregateasca materiale. A stat cu ei, s-a chinuit, a invatat, pentru ca nu stia cu tehnologia. Chiar saptamana trecuta am invatat-o cum se foloseste Google Sheets pentru a centraliza date de la parinti. Isi cerea scuze ca nu se pricepe dar o sa invete. Ieri isi cerea scuze ca nu stie cum e cu Adservio, dar o sa invete. Invatatoarea celui de-al doilea? Abia cand a devenit scoala obligatorie a reactionat. Si se poarta ca o scorpie daca intarzie copiii 3 minute sau daca nu au camera deschisa. Si nu stie sa faca ore de AVAP on-line. Pe cand prima a putut, inca din prima saptamana. Si i-a facut chiar sa aleaga: ce vreti sa folositi, creioane colorare, carioci sau vopsele? Si au votat. Deci da, sunt oameni si oameni. Concluzia, frumos articolul dar sa nu generalizam, nu toti sunt ca aceasta doamna 🙁

  • claudia spune:

    Sunt atat de suparata pe acest subiect. Lucrez de acasa cu copilul de 4 ani literalmente in capul meu si cu factura de 1200 de lei pe luna de la gradinita (chipurile 50% din taxa). Se trimit niste fise obosite si pixelate de pe pinterest, de colorat, eu nu am imprimanta acasa, deci pe mine nu ma ajuta. Si asta e toata gradinita pe care o face fimea de acasa. Sunt singurul parinte care comenteaza, restu atat de obedienti. I-am cumparat lu fimea o mie de carti de activitati, o mie de acuarele, carti de colorat, dar nu le face sub nicio forma singura. Mi-ar fi placut sa uit si eu de ea 3 ore pe zi si sa faca activitati utile cu educatoarea. Cum ziceam, sunt atat de suparata.

    • Ioana spune:

      …sa uit de ea 3 ore…Ar fi normal sa stea un copil prescolar 3 ore în fața unui ecran? Trist…

    • Mihaela spune:

      Nu poti vb cu managementul? Poti sa o retragi daca nu esti multumita.

  • Elena F. spune:

    Frumos articol, mama a fost educatoare si apoi invatatoare, timp de 33 ani si a fost dedicata, azi e la pensie.
    Educatoarele baietilor mei au disparut complet si abia de 2 saptamani au aparut, cu situatii solicitate la ora 22, cu fise peste fise dupa ce 6 saptamani nu au facut nimic… Poate la altii e altfel…

  • Lia spune:

    La noi au făcut pe zoom de m-au terminat! De unde nu stăteau ai mei deloc la ecrane, acum stau juma de zi. S-a ridicat cel mic odată in timpul orei si s-a dus sa se culce, cu educatoarea uitându-se la el 🙂 si bine a făcut!

  • Iulia spune:

    Doamne..am trait absolut fiecare cuvințel, chiar daca profesez doar de 4 ani, aceasta perioada in care am stat acasa, departe de copiii mei am descoperit ca asta e cu adevarat meseria mea si ca cel mai greu e sa fiu departe de ei..ma suna si imi spun, mi-e dor de tine si raman fara cuvinte…😢😭 sper sa trecem cat mai repede peste tot..

  • Loredana Smit Vladescu spune:

    Bună dimineața,
    Dna. educatoare Delia!
    Bună dimineața, Ioana!

    Ce articol frumos ❤️ Mulțumesc și pentru acest punct de vedere ❤️.
    Pentru mine acest articol este o mică gura de aer, care îmi arată ca avem ( pt ca avem!!) și oameni dedicați în țară.
    Pentru mine acest articol înseamnă că ne e greu tuturor, nu doar parinților ci și educatorilor.

    Multă sănătate și curaj Doamna educatoare 💐 ‘o să trecem noi și peste asta ❤️🙋🏻‍♀️
    Mulțumesc Ioana de încă un articol care arată și partea cealaltă a baricadei . Avem nevoie.
    Mulțumesc, fetelor! O îmbrățișare virtuală pt voi 🤗🙏

  • Elena spune:

    Wow Delia! Ce frumos ai spus 🙂 Spune-mi ca esti in Brasov si maine imi inscriu fetita in grupa ta <3

  • Maria F. spune:

    Se poate face activitate cu copiii de grădiniță și pe grupul de Whats App, tocmai spre a nu stresa părinții cu termene de predare a rezolvării temei. Școlarii mai măricei nu depind de părinți, se pot descurca singuri pe o platformă online, dar la grădiniţă, copiii depind în totalitate de programul părinților. Și apoi, platformele pot fi foarte seci: dai o sarcină,eventual indicații, un termen de predare… Pe grupul clasei de Whats App, la orice poză sau filmuleț postat de părinți în care copilul realizează o sarcină, se pot aduce laude imediate, încurajări, se cântă la mulți ani unui aniversat etc, toată atmosfera e mai caldă și degajată. În plus, s-a cerut părinților să nu streseze copiii: fiecare face ce poate, cât poate, când poate și dacă vrea. Și sunt copii care nu prea vor, dar și care vor să facă mai mult decât li se dă. Ideea e să nu stea în fața calculatorului decât dacă vizionează un material de studiu(cântec, poveste), deși acolo sunt preferate înregistrări cu vocea educatoarei sau filmulețe cu educatoarea lecturând o poveste. Vocea ei le mai astâmpără dorul, credeți-mă. E verificat. Cât despre fișe de colorat sau pictat, copiii pot alege din mai multe cu aceeași tematică, astfel nu se simt chiar așa constrânși, iar cei care nu au imprimantă acasă pt a le printa, în cazul nostru, primăria, prin adresa de e-mail și-a pus la dispoziție serviciile de a printa și de a distribui materialele printate pt aceia care nu au posibilitatea printării. E un fel de a lucra; la noi funcționează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *