Mergem mai departe cu seria de povești adevărate despre femei cu meserii neobișnuite, considerate mai degrabă „de bărbați”. Scopul demersului meu este de a zdruncina un pic stereotipurile de gen și de a inspira fetele, adolescentele, dar și femeile mature care nu sunt mulțumite de cariera lor, să-și urmeze visul. Aici puteți citi restul seriei.
În luna mai voi demara un demers similar pentru bărbați care au meserii considerate cultural „meserii de femei”. La final voi uni toate aceste povești într-un e-book pe care-l voi oferi gratuit oricui dorește. Îmi doresc mult ca tinerii zilelor noastre să aibă acces la o listă lungă de opțiuni., că pot face aproape orice-și doresc! Să-ți faci meserie din ceva ce te pasionează sau la care ești bun e atât de important!
Magdalena Aldea are 32 de ani și este pilot șef la escadrila de elicoptere din Baza 90 Transport Aerian, Otopeni.
Magdalena s-a născut în Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava.
Trebuie să-ți spun că nu consider că am o meserie de bărbat, femeile au intrat de ceva vreme în sistemul militar și s-au integrat foarte bine pe arma pe care au ales-o. Meseria noastră nu ține de forță fizică, așa că oricine care se încadrează în tiparul de pilot, femeie sau bărbat, poate să facă față cu brio.
Nu mă văd făcând altceva în viața asta. Nu știu altă activitate pe care să o întreprind și care să-mi aducă același zâmbet pe chip. Iubesc să zbor, face parte din cine sunt.
Magdalena Aldea, pilot șef
Sunt pilot militar în cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni. Mai exact, pilot de elicoptere. Misiunile escadrilei de elicoptere din care fac parte sunt complexe și cuprind, pe lângă transport, parașutări, operațiuni de salvare și recuperare și zboruri Medevac destinate urgențelor medicale. Elicopterul IAR 33o Puma Medevac este dotat cu aparatură medicală, tărgi și operează cu paramedici și medic la bord.
Este curios cum nu am visat niciodată că aș putea să am această ocupație, poate doar ceva mai târziu, în liceu, când am început să-mi pun întrebări în legătură cu viitorul meu. Cu toate astea, mi s-a părut dintotdeauna o meserie fascinantă, incredibilă, de neatins. O meserie care „sună bine”.
Sunt absolventa Colegiului militar liceal „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Așadar am intrat în armată încă de dinainte să intru în pantalonii de adult. Am ajuns acolo împinsă de la spate de mama mea și o aveam pe sora mea care învăța deja acolo. Provin dintr-o familie modestă așa că învățatul a fost singura mea șansă de reușită în viață. Învățatul și mama :).
Am absolvit Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov și apoi am făcut Școala de Aplicație „Aurel Vlaicu” de la Boboc, Buzău. Am studiat matematică, fizică, tehnologia materialelor, navigație aeriană, meteorologie și alte discipline de specialitate.
A existat o perioadă în care am fost singură într-o echipă plină de bărbați. Acum suntem 1/3 femei și 2/3 bărbați.
Nu știu care e cel mai greu lucru în ce fac, dar meseria asta te solicită în multe feluri începând cu încordarea psihică, capacitatea de a rămâne calm în situații limită și de a a lua deciziile corecte contra cronometru și până la a te antrena mereu, a învăța continuu, simulând toate situațiile care te-ar putea surprinde.
Magdalena Aldea, pilot șef
În timp, m-am lovit de multe prejudecăți, sunt sigură că sunt aceleași care apar în orice mediu de lucru, corporatist sau de șantier. „E femeie, e frumoasă și atât, e moldoveancă, fetele prind mai greu” și încă câteva pe care nu mi le mai amintesc. Din păcate, încă trăim într-o societate în care femeia trebuie să demonstreze mereu că poate.
Am avut noroc că genul acesta de comentarii m-au motivat mereu să vreau mai mult, să merg mai departe, să arăt ce pot și cine sunt.
Unei tinere care se gândește să practice meseria asta i-aș spune să cântărească bine lucrurile, să se gândească ce îi poate oferi o astfel de meserie, dar și ce are ea de oferit. Să ia o decizie asumată și să se pregătească continuu, indiferent de câte trepte este nevoie ca să urce. Să vadă dacă zborul îi aduce împlinirea și satisfacția pe care ar trebui să le găsească la o meserie practicată cu drag, cu plăcere. Iar dacă vede că i s-ar potrivi, să dea tot ce are mai bun, să învețe, să facă sport, să nu înceteze niciodată să spere că poate ajunge acolo. Și să nu lase pe nimeni să-i zică că nu e pentru ea. Zborul înseamnă antrenament, antrenament și iar antrenament. Talentul e o chestiune de finețe.
Am două fetițe, de 1 an jumate și de patru ani și jumătate. Le povestesc despre ce fac, pe fetița mea cea mare chiar am dus-o la un show aeronautic în care am evoluat, dar consider că ele sunt încă mici și nu înțeleg pe deplin ce implică o astfel de meserie.
Nu cred că mi-ar plăcea ca ele să aibă o astfel de meserie. Eu am fost nevoită să renunț la o parte din copilărie, din feminitate, am sărit niște pași fiind obligată să-mi iau viața în piept la o vârstă fragedă, într-un sistem militar. Dar o să le fiu alături, indiferent de alegerile lor, nu sunt eu în măsură să hotărăsc asta pentru ele.
Nu mă văd făcând altceva în viața asta. Nu știu altă activitate pe care să o întreprind și care să-mi aducă același zâmbet pe chip. Iubesc să zbor, face parte din cine sunt.
Pe lângă frumusețea zborului în sine și satisfacțiile misiunilor încheiate cu succes, ce-mi place cel mai mult la această meserie e faptul că ajut, că pot să fac un bine, să aduc un plus undeva, cuiva. Sunt recunoscătoare pentru treaba asta.
Nu știu care e cel mai greu lucru în ce fac, dar meseria asta te solicită în multe feluri începând cu încordarea psihică, capacitatea de a rămâne calm în situații limită și de a a lua deciziile corecte contra cronometru și până la a te antrena mereu, a învăța continuu, simulând toate situațiile care te-ar putea surprinde.
Meseria de pilot de elicopter m-a învățat să trăiesc altfel, să fiu mai conștientă de ce am. E o meserie riscantă și, de când sunt mamă, privesc printr-un alt obiectiv tot ceea ce fac. Sunt mult mai prezentă în relațiile cu familia și prietenii mei și încerc să mă bucur din plin de tot ceea ce am.
Apoi m-a învățat să prețuiesc munca în echipă și să învăț de la cei de lângă mine. Prima dată trebuie să accepți că nu suntem la fel și apoi să vezi tot ce e bun în cel de lângă tine și să prețuiești ce are de oferit. Aviația este o mare familie iar zborul în echipaj aduce multe beneficii. Suntem prieteni la muncă și acasă, ne cunoaștem foarte bine între noi, ne știm reacțiile, plusurile, minusurile, ne completăm.
Corectitudinea, respectul, aprecierea și devotamentul pentru această meserie sunt și ele printre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat.
Îți mulțumesc mult. 🙂
Din nou, impresionant. Și mi se pare că are o atitudine matură, de om care a trecut prin viață și știe ce a învățat din ea.
Îmi plac concluziile acestor femei, sfaturile date celor tinere, dar și faptul că greutățile prin care au trecut nu le-au făcut să fie cinice și acre.
Nu, doar sa copiezi tu comentariul tau acolo, apoi eu il sterg de aici, mut si pe al meu la al tau. Tehnic nu le pot muta eu din platforma. 🙂
OK, multumesc. Am crezut ca nu poti pastra doar o parte din comentariu si de aceea am postat din nou prima parte. Mai am un comentariu care nu apare, cel cu misoginismul si umerii goi, imi tot apare ca am mai postat o data. Oare trebuie sters de aici inainte?
e minunata povestea ta!
Poate ar fi fain sa ne scrii ce inseamna meseria, ce presupune, ce calitati obligatorii si ce scoli ai facut. Cand eram tanara visam sa pilotez elicoptere dar habar nu aveam ce e aia si de unde se incepe si mai ales daca as fi capabila …
Felicitari! Am fost pasionata de domeniul aviatiei de mica, si inca nu mi-a murit de tot visul de a urma cursurile unei scoli de pilotaj.
Ce-i drept eu iubesc avioanele iar deocamdata ma aflu de cealalta parte a usii de la cockpit. Insa nu se stie niciodata ce va rezerva viitorul