Femei cu meserii considerate „de bărbați”: Cristina, ofițer de cercetare penală

Continuăm seria articolelor despre femei cu meserii cool, considerate cultural de bărbați. Cristina (nu e numele ei real, din motive evidente) are trei copii și este o polițistă foarte apreciată! Iată mai jos povestea ei adevărată.

Salut,

Numele meu e Cristina și sunt polițistă, mai precis, ofițer de poliție judiciară – organ de cercetare penală și soluționez dosare penale. De-a lungul timpului am soluționat dosare privind săvârșirea de infracțiuni contra persoanei, contra familiei, de fals, contra patrimoniului, de serviciu, contra înfăptuirii justiției, contra ordinii și liniștii publice. Conduc echipa de cercetare la fața locului, cea de efectuare a unei percheziții domiciliare, precum și cea care instrumentează dosarul penal imediat după prinderea autorului. În rest,  întocmesc muuulte acte procedurale, dintre care acum îmi vin în minte citații, mandate de aducere, adrese, ordonanțe de dispunere expertize și altele.

Voi descrie pe scurt circuitul unui dosar după prinderea în flagrant a autorului de către colegii care lucrează în teren, respectiv cei de la ordine publică, deși au fost cazuri în care colegi de la alte structuri sau aflați în timpul liber au prins infractorii. După aducerea la unitatea de poliție a autorului și probelor găsite asupra sa sau la fata locului, actele întocmite sunt preluate de mine, eu voi conduce cercetările. Mai precis, voi aduna toate actele întocmite de colegi, voi verifica forma și conținutul acestora, apoi voi audia pe formulare speciale persoana vătămată, martorii, autorul – în prezența unui avocat dacă este minor sau dacă voi lua măsura preventivă a reținerii (până la 24 de ore). Dacă aleg să dispun prin ordonanță motivată măsura preventivă, în funcție de ora la care se finalizează ancheta merg la Parchet cu dosarul si autorul sau îl introduc în arest până a doua zi, caz în care va trebui sa întocmesc un dosar specific pentru introducerea în arest. În cazul în care este consumator de substanțe psihoactive e musai sa-l ducem la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia” pentru evaluare si tratament, altfel colegii nu îl primesc in arest. Ulterior, după prezentarea  în fața procurorului și audiere, acesta poate dispune control judiciar pe o anumită perioadă  sau trimiterea la instanța de judecată cu propunere de arestare preventivă sau arest la domiciliu.

În momentul în care dispun reținerea autorului totul se desfășoară contra cronometru și nu îmi permit greșeli, fiind vorba de libertatea unui om.

Visul meu a fost să devin procuror criminalist, dar am urmat visul tatălui meu, care este electrician și care îmi arăta în copilărie fișa lui medicală cu antetul Ministerului de Interne, povestindu-mi cu regret cum a ratat încadrarea în sistem din cauza unei operații de deviație de sept.

Tata ne spunea mereu: „Să vă alegeți meserii care rezistă și pe timp de război – doctor, polițist sau militar”.

Ca să ajung aici, am studiat Dreptul, iar apoi am susținut un concurs pentru ocuparea unui post de ofițer de cercetare penală, cu încadrare din sursă externă.

În Biroul Investigații Criminale unde lucrez suntem 27 de polițiști, dintre care 4 femei – eu și trei  colege, agent de poliție.

În ciuda temerilor mele legate de prejudecăți, am fost primită foarte bine în echipă și nu am fost tratată altfel. În schimb, am fost privită cu superioritate de către unii infractori în momentul în care intrau in birou și vedeau cine conduce ancheta, deși ei aveau cătușele la mâini. 

Sunt foarte mândră de ocupația mea și as recomanda-o tinerelor care vor să simtă atât adrenalina unor percheziții domiciliare în casele interlopilor, a unor amenințări cu moartea  sau blesteme din partea infractorilor,  cât și celor care vor sa ofere consiliere persoanelor vătămate din dosarele de violență în familie. Nu e nimic mai frumos în meseria de polițist ca momentul în care judecătorul dispune arestarea infractorului  în dosarul  în care ai lucrat zile, luni sau ani.

Copiilor le povestesc pe înțelesul lor despre ceea ce fac. Îmi vine acum în minte o situație oarecum amuzantă:  Într-o zi, fata cea mare, care a reținut exact limitele de vârstă privind răspunderea penală, a lovit-o pe fata mijlocie, care a spus că sună la 112. În replică, prima a spus că nu răspunde penal până la 14 ani. Am lămurit apoi că există și altfel de răspundere pentru faptele comise de minori.

Mă văd ofițer de cercetare penală până la pensie, deși aș putea da admitere la INM pentru a-mi urma visul.

Unul dintre lucrurile care mă fac să-mi doresc să practic meseria aceasta mult timp este oportunitatea  de a vorbi cu oamenii, pentru că cea mai mare parte din timpul de lucru o petrec ascultând și tehnoredactând spusele lor.

Cel mai greu lucru mi se pare când în dosarele de violență în familie nu găsesc calea de a convinge victima să nu mai fie victimă. Pentru că de multe ori am plâns împreună cu persoana vătămată și ea s-a întors la agresor…

Practicarea acestei meserii, ce presupune treziri in miez de noapte pentru cercetarea infractorilor prinși în flagrant, incendii sau accidente de muncă,  m-a antrenat pentru toate nopțile nedormite cu bebeluș și/sau copii bolnavi. Iar situațiile în care nu aveam copii si am intrat în serviciu crezând că vor fi 8 ore și m-am întors după 36 ore acasă m-au pregătit pentru zilele în care fetele mari erau bolnave și bebelușa  nu dormea noaptea din cauza erupției dentare.

Iubesc oamenii, uneori sunt visătoare de cai verzi pe pereți, am o inimă mare și cred că ne putem schimba oricând, în bine sau rău. Îmi amintesc zâmbind cum un infractor recidivist, după ce l-am tot anchetat, de rușinea a încetat să mai fure, dar nu să conducă fără permis 😉 și când era adus la sediu cerea să fie audiat doar de mine.