OSHO: „Dacă nu-i dați copilului bătaie, așteptările lui nu vor fi împlinite, iar el va rămâne frustrat”

Din capitolul Ce prostii mai scriu învățații Lumii…

Am primit acest mesaj ieri și vreau să-l public aici pentru voi, ca să vă reamintesc să nu luați de bune spusele și scrisele nimănui, nici pe cele ale oamenilor pe care-i citiți, admirați, urmăriți de mult. Am mai scris despre cărți care încurajează părinții să-și lovească copiii cu scopul de a-i disciplina, metodă demonstrată a avea efecte pe termen lung (lipsa stimei de sine, dificultate de a avea relații funcționale, suferință, depresie, anxietate etc). De data asta e despre Osho și cartea lui Cartea despre copii. Am pus mai jos fragmentele din carte care mi-au ridicat părul pe spinare, așa cum le-am primit de la mama care mi-a scris (eu nu am cartea).

Bună, Ioana,

Sunt mamă de vreo 3 ani jumătate și devorez cărțile de Parenting. Am citit cărți bune, am citit și cărți proaste. Ieri m-am apucat de Osho, Cartea despre copii. Eu nu știam mare lucru despre Osho dinainte, doar că e din zona orientală și scrie pe teme spirituale. Cartea are pasaje foarte OK, cu unele eram de acord, cu unele nu, însă am dat de partea asta :

Când copilul vine de afară şi ştie că a făcut ceva rău, el vine pregătit să primească bătaie. Dacă nu-i daţi bătaie, aşteptările lui nu vor fi împlinite, iar el se va simţi frustrat.
Chiar dacă îl loviţi tare, acest lucru nu înseamnă că faceţi ceva rău. Ceea ce contează este ca loviturile dumneavoastră să fie dublate de căldură, nu de răceală; este o mare diferenţă între aceste două feluri de lovituri. O lovitură dată cu răceală se naşte numai din reprimare.
De pildă, să spunem că micuţul a făcut ceva şi dumneavoastră v-aţi reprimat mânia. Mânia este o energie fierbinte, pasională. Dacă aţi fi manifestat-o prin lovituri şi ţipete, acestea ar fi părut calde şi autentice, dar dumneavoastră le-aţi reprimat. Mai târziu, când copilul nu face nimic rău – să spunem că au trecut şase ore şi copilul a uitat complet de fapta sa, dar dumneavoastră nu puteţi uita, căci v-aţi reprimat mânia, nu i-aţi dat curs – vă folosiţi de primul pretext: „Nu ţi-ai făcut temele!“, care reprezintă o energie rece, şi vă puteţi răzbuna în sfârşit. Trebuie să faceţi ceva, căci altminteri nu puteţi scăpa de energia respectivă.
De aceea, găsiţi un pretext raţional. Strigătele ar fi fost iraţionale, dar cât se poate de naturale. Dumneavoastră găsiţi un pretext nenatural, dar raţional – că nu şi-a făcut temele, sau că şi-a murdărit hainele şi nu s-a spălat pe mâini. Sunteţi la fel de mânioasă, dar mânia dumneavoastră este rece, iar dumneavoastră o revărsaţi asupra lui. Dintr-o dată, mânia nu mai pare vie, frumoasă, ci urâtă.
Este ca şi cum aţi mânca hrană rece. Aceasta cade greu la stomac, căruia îi trebuie mult mai mult timp s-o digere.

27 Comments

  1. Deea

    Mare e gradina lui… Osho! Efectiv simt ca mi se strange stomacul cand citesc asemenea ineptii! Recomandare pentru parinti: ca sa nu va reprimati furia fata de copil, canalizati-va energia catre altceva (sport, izolare intr-o camera in care sa dai cu perne pana te calmezi, inspirat-expirat de cateva ori etc). Serios, suntem oameni si suntem violenti prin natura noastra rudimentara, e ok sa acceptam asta. Faceti orice, dar nu va loviti copii!

  2. Asta este din ciclul „prea multe cărți de parenting strică”. Dar așa, fără glumă, chiar nu mă miră nivelul ridicat de violență din unele societăți. Mă miră în schimb nesiguranța pe care oamenii o au în ei însăși și cum caută mereu răspunsul la alții.
    Pentru mine a fost foarte simplă treaba asta cu bătaia. Înainte să-mi fac copil m-am gândit la cum m-a afectat pe mine bătaia primită de la părinți, cum m-am simțit în legătură cu ea și am decis să nu-mi bat copilul niciodată, nici măcar să-i dau o palmă. Și asta a fost, acolo am tras linie. Nu am nevoie de guru să-mi spună dacă am dreptate sau nu.

  3. Ioana

    Cum o fi bataia cu caldura?
    Cum poate cineva sa scrie o carte care indeamna la violenta? Cum au putut traducatorul si editorul sa publice asa ceva??

    Imi pare rau de toti copiii bătuti, de mine și de frate-meu, de parintii mei batuti.
    Copiii mei nu vor fi loviti, sunt ferm convinsa ca bataia face rau, nu ajuta la nimic.

  4. Gadjo

    Reciti pana intelegeti fragmentul respectiv cu care ‘nu sunteti de acord’ . E adevarat ca nu se pupa cu moralitatea de 2 bani a moralistilor a caror intelegere se rezuma la afirmatii simpliste ‘nu e bine sa’, ‘e bine sa’. Osho explica de ce nu este in regula sa devii violent, sa-l torturezi psihologic pe copil in numele acestei moralitati de a nu bate copilul. Da-i o palma natural atunci cand e necesar, si nu-l tortura psihologic ‘pentru binele lui’, reprimand si acumuland in interiorul tau violenta . Copilul nu e idiot, te simte ca ai in tine violenta si furie acumulata impotriva lui, in ciuda ideilor ‘morale’ si nenaturale de a ‘nu fii violent’.
    Dau si un exemplu practic: cand am facut o idiotenie, m-am luat cu niste prosti la intrecere cu bicicleta fara sa fiu atent la trafic – adica ca un prost – , si a dat o masina peste mine de mi s-a stricat bicicleta si eu am cazut de pe ea, am stiut singur ca am facut o tampenie. Cand mi-a dat tata o mare laba peste fatza, n-am simtit absolut nici o durere. O primisem cu toata acceptarea ‘dami-o ca sa imi intre in cap sa invat sa fiu vigilent si atent’. A fost singura data cand m-a lovit (cu mici exceptii, cand oi fi fost mai mic cate o palma la cur, dar astea nu se pun, nu au fost batai)

    Multe carti publicate in numele lui Osho sunt cu bucati taiate si scoase din context si compilate cum au avut manipulatorii chef. De aceea se recomanda discursurile video originale (pe care nu le gasiti nici daca platiti, ce se vinde pe piata sunt versiuni taiate si cenzurate – pt ca osho international foundation sunt corupti – . Se gasesc pe oshoworld.com discursuri audio complete. Pt cine e cautator adevarat si persista in cautare, se pot gasi si cele cateva mii de video-uri originale, netaiate, complete, si gratuit. O oportunitate unica in istorie, pt ca au fost arse casetele originale lui Osho de catre manipulatori, insa cativa discipoli anonimi au transmis din mana in mana video-urile originale pt a nu se pierde.)

    Deci cine vrea sa inteleaga, sa mediteze pe discursurile complete audio si video, sunt de 50X de ori mai bune decat cartile transcrise. Ma refer la cei care vor sa fie discipoli. Restul, sa nu citeasca, sa nu inteleaga, sa nu mediteze, ca ei nu au nevoie. Ei sunt maestri deja, nu au nevoie de maestru. Il au pe Sadhguru pe net care ii invata cum sa-si implineasca orice dorinta – nu le mai trebuie Osho sau Buddha care sa-i invete cum sa scape de dorinta,suferinta si adormire spirituala.

    Atasez un comentariu al unei tert cu care am impartasit aceasta postare de blog:

    „bataia e rupta din rai
    cam e
    pai fiindca unii copii altminteri nu pricep
    sormea daca il mai batea pe fi-su nu era acu cam idiot, si sa stea dupa fusta mamii nonstop – adica el nu e idiot, e mai oshic, da’ sta cu ma-sa peste tot, nu e in stare sa umble singur.”

    • Am observat în timp ca majoritatea bărbaților justifică agresiunea părinții prin texte de genul „am meritat”, „m-a făcut un om mai bun”, „m-au educat” etc. Dacă, tot ai știut ca ai făcut o prostie ce rost avea să-ți mai dea palma aia? Și fiica-mea știe ca face prostii, când le face și își cere scuze singură, iar dacă nu știe ii explic eu ce se poate întâmpla prin cuvinte. Ce am mai observat este ca atunci când nu le acorzi atenție copiilor fac prostii și se comporta aiurea, pentru ca vor sa fie băgați în seama. Iar când părinții ii lovesc, o fac ca sa se descarce ei, să-și descarce frustrările, nervii acumulați la munca sau în relație, ca sa se răcorească ei. Dacă și-ar bate partenerul de viata ar fi imediat abuz, dar asa, „doar își dozens copii neascultători”.

    • Gadjo

      Capsunarita

      „tot ai știut ca ai făcut o prostie ce rost avea să-ți mai dea palma aia?”
      In cazul meu as zice ca nu avea rost; ar avea rost doar in cazul celor care isi dau seama mai greu.
      Ideea este ca in cazul in care s-a enervat, e bine sa isi exprime nervii in mod natural nu in mod prefacut. E preferabil sa fie nervos natural decat violent prefacut care tot acumueaza in el violenta crezandu-se ‘moral’.

      Ce incercasem sa povestesc nu e ca mi-a folosit palma: nici macar nu am simtit-o ca fiind o palma. Nu am simtit-o deloc, am fost uimit, absolut uluit de acest fenomen.

    • Gadjo

      Legat de palma care aplicata la timpul potrivit poate fi de un mare folos:

      In Zen maeștrii adesea își bat discipolii. S-ar zice că nu sunt morali, dar în practică discipolii lor au cele mai bune rezultate.
      In Zen chiar și discipolii și-au batut maestrii: chiar și asta e permis.

      De menționat că nu sunt bătăi obișnuite. Uneori se rup si coaste. Sunt bătăi meditative, facute cu mare compasiune. E ceva de o calitate excepționala, care poate fi înțeles cand ieși din cutiuța falsei așa zise ‘moralitati’. Sunt adevărate minuni: aplicate la momentul potrivit, elimină blocaje care persistau timp de decenii și care ar fi persistat în continuare. Adevărata moralitate este meditativitatea, trezia spirituala. Ea duce la tot ce e pozitiv si frumos… invers, nemeditativ, degeaba ai o nonviolență de suprafață… de fapt va fi tot violență dar mascată, și cu rezultate urate, perpetuatoare de suferință.

      Maestrul iluminat Ramakrishna a fost acuzat în tinerețe de violență și nervozitate exacerbata. Atenție: a fost acuzat de ceilalți, de outsiderii care nu înțelegeau, nu de cea pe care a luat-o el tare. Au vrut să-l duca la psihiatru. El a luat-o tare de tot pe acea femeie, a început chiar să țipe, să gesticuleze la ea, sa gâfâie. Ea și-a dat seama, a înțeles perfect câtă dreptate avea Ramakrishna și i-a mulțumit din inimă că a ajutat-o să conștientizeze – în mod real – marea greșeală pe care o făcuse și că a ajutat-o să-și bage mințile în cap, să revină pe cale.

      Iar Ramakrishna e intruchiparea compasiunii pe pamant. La fel ca Osho, la fel ca maestrii Zen. (Osho asta inseamna: Respectabile Mare Maestru Zen, e în japoneza veche, formă respectuoasă de adresare față de maeștrii iluminați. Varianta promovată de corupții de la OIF , că ‘osho’ vine de la ‘oceanic’, este scoasă din burta, este falsă)

      În falsa moralitate este de neconceput să te enervezi, dar în MESERIILE PRACTICE, cand ești implicat, te enervezi, e necesar să te enervezi, e necesar să aplici pedepse, în functie de situație. Când trebuie, trebuie. Când nu trebuie, nu trebuie. (A se citi mai multe variante ale cărții antice Arta Războiului în care se explică știința Pedepsei și Răsplatei. E o carte bună de aprofundat de către profesori. O singură variantă a cărții nu este suficientă, subiectul fiind unul complicat și cu multe implicații: este un întreg domeniu, o mare știință. Dintr-o variantă de traducere înțelegi 10%, din altă variantă iar un 10-15%.. Deja se poate spune că ai înțeles mult dacă ai înțeles chiar și 25% din această carte milenară care până în prezent a rămas cea mai tare din domeniu…)

      Osho a mai fost criticat pentru anumite terapii psihologice în care uneori se mai luau participanții la bătaie între ei. Era bataie cu perne și cu mănuși de box, dar care putea degenera în bătăi fără perne. Era bucuria lor. În documentarul respectiv „Historical movie about Bhagwans Ashram”/”OSHO _ Rajneesh Ashram Somewhere in 1977”, se poate vedea cum unul dintre participanți era cu piciorul rupt și bandajat, dar tot participa: înseamna că îi plăcea.

      Participanții la astfel de terapii erau străinii noi veniți în așram: oameni care toata viața trăiseră în ‘moralitatea’ societății și care aveau multă violență reprimată în interiorul lor. Aveau nevoie să o scoată în afara, altfel le venea greu sa mediteze, pentru că în interior fierbeau, aveau mari tensiuni… https://vimeo.com/297002722
      Osho a zis că toate terapiile sunt pt a fi făcute câteva zile, pt detensionarea noilor veniți, nu pt a fi făcute pe termen lung. Pe termen lung, după câteva zile de terapie, trebuie meditație. Discipolii din ashram nu aveau nevoie să faca terapii, faceau doar meditație budistă.

      „- Nu trebuia sa existe asa ceva fara echipament de protectie.”
      „- Cand ai chef de bataie, nu iti pui echipament, sari direct la bataie. E terapie pe bune, nu imitatie”

      „- În anii ’90 la grupul Anei Pricop făceam niște chestii asemănătoare. Lucram unii pe alții foarte dur ca să ne eliberam de engrame. Era o combinație dintre Dianetică și masaj foarte dur care la un moment dat degenera și ieșea cu lovituri, strâns de gat, pus piciorul pe gat, și multe altele. Uneori se mai rupeau și coaste. Cam toți eram plini de vânătăi pe corp. Îmi aduc aminte că atunci când s-a făcut vară m-am dus la ștrand. Lumea se uita ciudat la mine și nu știam de ce. Până mi-a zis unu: te-a bătut poliția cu bastonul? Ești plin de vânătăi. Acel grup ființa la celebra Camera 66 din Casa Studenților. S-a dus vestea că la grup se întâmplă lucruri ciudate. Cine trecea pe lângă Casa Studenților auzea numai răcnete și plânsete. În cele din urma a venit televiziunea, poliția.. I-au pus interdicție Anei Pricop să mai țină terapia la Casa Studenților.”

      „- Interesant. Si ce beneficii spirituale ai avut in urma acestei terapii descrise mai sus? Sau beneficii in general…”

      „- Era o eliberare de tot felul de chestii mentale și emoționale. Greșeala Anei Pricop este că punea prea mare accent pe dezengramarea prin violență, masaj dur, în detrimentul meditației. Oricum recomand această terapie violentă dar ca o pregătire pt meditație. Ai ocazia să vezi cum ies frici, furii sadism. Eu am văzut pe mine atunci că eram cam sadic. Aveam o oarecare plăcere să provoc durere fizică. Dar când ma prindeau la înghesuială cei cărora le-am provocat dureri, ma țineau aproape cu forța câte 4 de mâini și de picioare și se cam răzbunau pe mine. Îmi băgau câte un cot în gat, în stomac, se suiau cu picioarele pe mine de nu puteam respira.. Eu exersam detașarea de durere atunci. Ma relaxam și-i lăsam… Lor nu le convenea pt că în situația asta nu scoteam engrame. Ideea era să răcnesti de durere, sa plângi…”

      „- Adica pana atunci n-ai fost conștient de furia existenta in tine? Nu e nevoie sa te schingiue altii ca sa scoti furia afara. Fa un copil si se rezolva. Sau un animal de casa. Sau mergi fara bilet sa te prinda controlorii. Sau fa-te sofer.”

      „- Nu furie , sadism”
      „- Sadism combinat cu chestii zen. Țin minte că le spuneam celor din grup: când merg printre voi și vă lovesc, atunci mintea se poate opri. Să nu intrați în subconștient ca să scoateți engrame ci în supraconștient. Aici aveam divergența cu Ana Pricop. Ea susținea ca prin durere trebuie să scoți engrame eu susțineam ca prin durere sa-ți oprești mintea.

      Țin minte că la grup a venit odată unul care fusese în legiunea străină. Nu am ținut cont de asta și l-am luat și pe el în primire cu o palmă destul de puternică după cap. S-a enervat rău a vrut sa ma bata rău de tot. L-a prins Ana Pricop la timp cu încă vreo 2 băieți. Când i-a trecut furia i-am explicat că e o chestie zen și ca el avea ocazia să sară în supraconștient dacă era atent nu în subconștient.”

      „- Pare logic ce spui. Unul din legiunea straina care a caftit oameni la greu ar fi trebuit sa scoata engramele alea sau ce or fi. [Dar uite că nu le scosese deci nu e suficient doar să fii bătut.]
      Și dianetica mi se pare interesantă din ce ai povestit dar nu găsesc materiale despre ea să înțeleg mai bine despre ce e vorba”

      „- Într o terapie înnebunești cumva într un mod conștient. Îți dai voie sa înnebunești..
      E tare Hubbard ca escroc. Dar metoda lui dianetică funcționează..dar e foarte riscantă de aceea a fost interzisă în Germania.”

      „- Care e riscul daca aplici metoda?”

      „- Ți-am mai zis. Dacă dianeticianul nu e foarte priceput te bagă pe pista timpului fără să te mai scoată și retrăiești niște chestii din trecut demult îngropate. Ele stau active și câteva zile sau mai mult. Dar chiar dacă e foarte priceput mai depinde și de ce chestii ai îngropate. Unele sunt prea puternice și nu le poți face față dacă le retrăiești.”

      „- Daca asta e pericolul mi l-as asuma. Dar exista deja hipnoza regresiva si n-am fost curioasa sa fac vreo sesiune. Ma intreb cum e metoda asta, daca incepe cu vizualizari pt ca ne-a facut o profa un exercitiu care semana cu povestea lui Alice in tara minunilor apoi cand am alunecat in groapa povestea a inceput sa se deruleze singura. E ceva similar?”

      „- mie mi se pare riscanta, eu nu mi-as asuma riscul, sa ma bag in directia asta. nu ma atrage. De ce sa o iau ocolit prin subconstient daca se poate ajunge direct la supraconstient?”

      „- Nu e cu vizualizări. Dianeticianul te pune sa povestești ceva din viața ta. Ce vrei tu. Așa începe.. poți povesti și ceva plăcut. Dianeticianul rămâne atent și-și dă seama că chiar dacă povestești ceva plăcut tot există un element de durere, blocaj. S-ar putea sa nu-ți aduci aminte tot acel eveniment plăcut și începi de exemplu: nu-mi mai aduc aminte exact. S-a întâmplat demult. Atunci te pune sa repeți de multe ori: nu-mi mai aduc aminte, nu-mi mai aduc aminte.. Tot repetând e posibil să simți de exemplu o durere în stomac sau capul. Atunci te pune sa repeți de multe ori: mă doare stomacul. Tot repetând că te doare stomacul dintr-o dată te duci pe pista timpului când erai copil și te durea burta.. Te pune să povestești ce mai simțeai în afara de durerea de burta. Poate erai furios sau poate îți era frică de ceva. Iar te pune sa repeți: îmi e frică, îmi e frică.. Tot repetând e posibil să retrăiești tot un eveniment când ai rămas singur acasă sau când pe stradă ai văzut un câine.. Și uite așa te duci din amintire în amintire scoțând engrame. Aceste engrame mănâncă din forța vitală. Odată ce le retrăiești recuperezi forța vitală. Prima mea dezengramare a fost terifiantă și foarte eliberatoare. Simțeam că plutesc. Mi s-a făcut într-o cameră de cămin studențesc toată vopsita în negru. Am retrăit în jumate de ora multe chestii. Am urlat am plâns am râs..până am ajuns la o așa zisă engramă foarte ciudată. M-am sculat în picioare cu o durere de piept și am început sa strig: sunt cel mai mare om din univers.

      Este cea mai riscantă terapie psihologică din lume. Mai riscantă și decât hipnoterapia. Dar scientologii o prezintă ca fiind la îndemâna oricui. Oricine poate învața cum se face. E de ajuns să cumperi de la ei un kit după care poți să le faci dianetică prietenilor, rudelor. Dar pe cât e de riscantă pe atât e de folositoare dacă ți-o face un dianetician cu o mare experienta.

      Îți aduci aminte tot după o sedinta. Eram mai mulți. Un grup de vreo 30 de oameni. Ne făceam unii altora..”

      „- imi dau seama ca a fost tare Ana Pricop daca tinea astfel de terapii”

      „- La un moment dat a combinat dianetica cu ce am povestit mai sus.. Cu violențe.. A fost o femeie în vârstă foarte curajoasă și nebună. A avut probleme mari din cauza acestei terapii.
      A fost tare până într-un punct. Cum am mai zis nu a pus accentul pe meditație.”

      – „a…”

      – „A fost chemată să dea socoteală unei comisii de doctori psihiatri. Acea comisie avea mărturiile unora care s-au cam dereglat de la ședințele de dianetică. Ea a venit cu martori care au beneficiat de pe urma dianeticii. A mai fost să dea socoteală și la poliție, procuratură și la patriarhul Daniel al Moldovei.”

    • Gadjo

      Anul ăsta (2021) un elev de clasa a 4-a al unei școli din străinătate a vrut să facă o farsă și a dat telefon la pompieri spunând că școala le-a luat foc. Au venit pompierii, și nu era nici un foc…
      Ce-a făcut pompierul șef? Nu l-a înjurat pe copil, nu l-a bătut. I-a făcut un cadou: o culegere groasă, pe care copilul va trebui să o scrie. Profesorii au fost de acord, nimeni nu s-a luat de copil, i-au dat cadoul și i-au spus că trebuie să o lucreze pe toată, să rezolve tot ce e în ea.

      Mi se pare că au procedat mai bine decât cu bătaie sau înjurat. Pt situația respectivă.

      „- Pe vremea lui Ceaușescu unii antrenori își băteau elevii. Asta în toate ramurile sportive. În special fetele pt că nu puteau riposta. Pe un băiat e mai greu să-l bați dacă ești antrenor. Te gândești de două ori dacă sa dai în el sau nu pt ca e antrenat și-ți poate da una cât ai fi tu de antrenor.

      Bătaia e buna în educație la unii copii aplicată uneori dacă tu nu ești un nebun plin de furie. Asta dacă nu te duce mintea să aplici alte metode. Personal eu aplic alte metode cu teo pe care-l știi. De câteva ori i-am tras niște palme după cap când era mai mic când sărea la mine la bătaie. Sarea la bătaie ca un făcut când ma simțeam mai rău. De atunci nu a mai sărit la bătaie și nu i-am mai dat nici o palmă.”

    • Gadjo, daca stii ca ai facut o prostie, de ce sa mai iei una peste bot? La ce foloseste asta?

      Probabil o idee mai buna era pur si simplu sa stea tatal tau la o discutie cu tine, sa iti explice in ce rahat mare puteai sa intri.

      Fie-mea face prostii on a daily basis, vorba romanului. Sau pe acolo.

      De ce sa o pocnesc? Cu ce ii ajuta ei? Sa inceapa sa se teama de mine si sa se ascunda? O bat acum pentru prostii de genul murdarit pantalonii, iesit cu tableta, desi i-am zis ca nu etc., iar peste 8 ani ma trezesc cu ea drogata sau cu burta la gura, ca ii era teama sa mai discute ceva cu mine, ca stie ca-i rup mufa.

      Eu am primit rar palme de la ai mei si nu cred ca au facut bine. Asa s-au descarcat de draci, chiar daca a fost rar si era vorba doar de cate o palma, nu de batai cu batul, cureaua sau altele. Nu a folosit la nimic, oricum am fost un copil cuminte si o adolescenta foarte calma si pe treaba ei.

    • Gadjo

      Dojo,

      Da, cam ce spui tu am spus si eu intr-un comentariu mai sus cand i-am raspuns Capsunaritei.

      Fenomenul pe care vroiam sa-l descriu prin ce povestisem, e ca mi-a dat tata o palma cu toata forta. S-a petrecut un fenomen cum am auzit ca e in artele martiale, s-a absorbit lovitura fara sa simt nici un pic de durere. Am fost uimit nu mi-a venit sa cred ca e posibil asa ceva.

      Cred ca au fost 2 elemente in joc: tatal meu nu si-a reprimat atunci furia, a lasat-o sa iasa intr-un mod total, fara sa aiba nici o restrangere sau sentiment de vinovatie, iar eu am primit-o cu totalitate, cu acceptare totala.

      Apoi gata, s-a incheiat episodul, n-a ramas furie acumulata in tatal meu.

  5. o mica adaugire:
    – Osho nu a scris carti. Unii din jurul lui da, in numele lui. E posibil sa fie aceasta carte.
    -Osho a promovat cateva principii pasnice: de armonie, zen, totul contra agresivitatii si reactivitatii. Complet contrar fragmentului asta.
    – am mai gasit lucruri traduse incorect in romana. Asa ca e interesant sa caut cartea originala…..

  6. Andreea H

    Buna, Ioana. Imi place, in general, tot ce scrii. Dar nu inteleg de ce publici lucrurile astea? Pentru ca noi, de aici, cred ca este evident ca nu suntem tipul ala de parinti. Iar pt cei care nu te citesc in mod normal cred ca le dai idei sau gasesc firesc sa „aiba grija” de copiii lor asa pt ca uite, scrie si in carti.

  7. Ana

    Osho nu e mereu citat de Connie Larkin? 😀

  8. Cora

    În anii 90, am citit o carte, un fel de enciclopedie sau prezentare a unor gânditori și înțelepți din sec. XIX – XX, de Angela Mayer, care atunci nu mi s-a părut mare lucru, pt ca de ex îl prezenta pe Jung, dar nu pe Freud, lipsea un Eliade, dar era un Osho… Totuși, am rămas cu o informație din cartea aia, ca Osho asta nu a scris nimic. Adică avea ceva discipoli sau adepți si ei „dădeau” mai departe vorbele maestrului.
    20 de ani mai târziu, google îmi arata ca sunt zeci de carti ale lui Osho pe piața, despre orice: femei, bărbați, copii, agricultura, aeronautica 😄. Glumesc, dar chiar sunt multe.
    Concluzia mea: se pare ca oamenii cumpara orice și cred orice.
    Am vrut sa fac un comentariu la articolul Prințesei despre jurnaliști și Meghan Markle, dar se potrivește și aici: problema lumii contemporane nu e răutatea, ci superficialitatea, ptr ca deși trăim în epoca informației, nu verificam nimic.

    • Gadjo

      Cora, totusi parerea ta este superficiala. Osho are cateva mii de video-uri in engleza, unele inca nici nu au fost transcrise, iar majoritatea celor din Hindi inca nu au fost traduse nici in engleza.
      Deci tu ce ai verificat pe subiectul acesta?

      Cartile lui Osho care sunt compilatii – cu bucati scoase din context de editori si asamblate la un loc cum au vrut ei, nu sunt asa bune (exista si exceptii precum „Cartea despre copii”, care este extrem de buna). Compilatiile sunt de evitat, si tot de evitat sunt si editiile noi care sunt cu bucati sterse, cenzurate. http://www.oshofriendsinternational.com/the-book-of-wisdom/
      A se lua in calcul de asemenea ca unele carti au fost traduse gresit pe alocuri (cum este Samanta de Mustar vol 1: traducatorul i-a pus vorbe in gura lui Osho: „Iisus a venit sa ne mantuiasca”. Osho nu a zis asta, traducatorul a distorsionat.), dar per ansamblu sunt bune.

      Oricum, astea sunt mizilicuri. Greul incepe cand dai de cartile originale, discursurile complete, necenzurate. Acolo incepe disciplina. Ori te transformi ori simti ca te calca buldozerul in timp ce escavatorul iti ia pamantul de sub picioare. Osho e cel mai periculos maestru – in sensul ca e cel mai eficient si cu metodele cele mai puternice, unice, noi – de aceea multi de frica aleg calea simpla de a intelege gresit, deoarece pentru a intelege corect este necesara o aprofundare, o debarasare de _vechiul bagaj, si o aruncare intr-un _nou abisal. https://vimeo.com/295715310

      „- Niciun maestru în afara de osho nu și a dezvăluit strategiile, minciunile. Cam toți maeștrii au fost mincinoși pana la capăt. Niciun maestru în afara de osho nu a zis ca și maeștrii iluminați fac și ei greșeli, ca au puncte moarte. Cam toți s au dat infailibili ca să nu și piardă discipolii încrederea în ei. Osho de a lungul vremii și a recunoscut greselile. Asta înseamnă ori ca era cel mai prost maestru ori cel mai inteligent. Când vrei sa înveți ceva pe cineva nu te apuci sa i spui: bai vezi ca ce ți spun eu este o minciuna ca să te păcălesc ca altfel nu ai cum învața.nu,ii dai senzația ca este adevărat suta la suta.”

      „- Cel mai inteligent și cel mai onest și cu respect față de oameni. I-a ajutat pe oameni să înțeleagă ceea ce e dincolo de cuvinte , și să nu se agațe de cuvinte”

      „- Ma cam îndoiesc ca era cel mai inteligent. Un maestru inteligent nu se apuca sa și dezvăluie strategiile ca să nu și piardă discipolii încrederea în el. Un maestru inteligent minte pana la capăt.”

      „- Da dar el nu a avut nevoie , el a schimbat tactica cu 180 de grade
      A ales o cale nouă a încrederii că oamenii îl înțeleg in mod inteligent, fără să fie nevoie să-i mintă. S-a riscat probabil , dar văd că e bună această cale, el a făcut ca tactica veche să devină expirată”

      „- Mulți discipoli a pierdut osho pt ca și a dezvăluit strategiile. Discipoli care poate erau căutători sinceri. Probabil au gandit: a, ți ai bătut joc de noi. Ne ai mințit cum minți un copil ca să l determini sa învețe.”

      „- Temporar da , dar tot ei au revenit , pentru că erau căutători sinceri, și i-au mulțumit că i-a ajutat să nu mai fie copilăroși. Au devenit maturi, nu au avut de ales. Metoda a fost perfectă”

      „- Ce maestru în afara de osho a zis ca ii minte pe oameni când le vorbește despre Dumnezeu ca să i momeasca? Cum a putut recunoaște osho asa ceva? Nici unul. Toti mint pana la capăt cu Dumnezeu. Probabil li se pare folositor ca oamenii sa creadă într un Dumnezeu.”

      „- Asta e problema, că mint iar discipolii persistă în tot felul de credințe oarbe și stupide și le transmit mai departe ca adevăruri
      Osho a fost contra vechilor abordări de la bun început pentru că nu s-au dovedit a fi eficiente pe scară largă și nici pe perioade lungi . Tactica veche era folositoare doar temporar , pentru puțini apoi devenea nefolositoare pentru cei mai mulți, devenea foarte dăunătoare”

      „- Nu, a folosit și el vechea abordare cu Dumnezeu ca să i atragă pe oameni. Asta la început. După care a recunoscut ca i a mințit. Îmi aduc aminte ca a povestit ca a fost invitat sa vorbească despre sufism la o universitate. Unul dintre profesorii de acolo era musulman l a recunoscut pt ca i fusese profesor în facultate. I a zis ceva de genul: tu ești ateu, cum îndrăznești sa ne vorbești despre Dumnezeu? Osho i a zis: și acum sunt ateu.ai răbdare sa termin conferință. După conferință profesorul i a zis: m ai păcălit. Tu nu ești ateu. Ești un sufit. Într un discurs osho a zis cam asa: m am amuzat în sinea mea toată viata. I am păcălit pe toți acești credincioși.”

      „- 😀 😀 . Altădată un mare hindus care auzise lucruri rele despre Osho , a auzit la radio un comentariu spontan al unei Upanișade . A rămas înlemnit , câte profunzimi ale acelor versuri revela Osho. Acest hindus studiase acele versuri de sute de ori , citise comentarii, și tot nu le înțelegea decât foarte puțin.
      Și-a zis :nu se poate așa ceva, de unde ii vine, parcă îi curge pe țeavă, zici că e conectat cu sursa”.
      S-a dus și i-a devenit discipol”

      „- A mai povestit ca se ducea la un templu hindus sa le vorbească oamenilor despre krishna. Paznicul l a recunoscut. Îl știa ca e ateu. I a zis lui osho:tu ești ateu și vii sa ne vorbești despre krisna? Osho i a zis: nu te va crede nimeni ca sunt ateu. Adică osho vorbea despre krishna ca un adevărat hindus credincios.”

      „- Osho Gita Darshan-English Translation_Vol #1 (Discourses 18:
      ch#1,verses (1-38), Vishad Yog-The Yoga of the Sorrow,
      ch#2 verses (39-72) Samkya Yog-The Yoga of Knowledge)

      Pentru că îl înțelege pe Krishna în mod direct.
      Pe mine m-au uluit comentariile lui asupra Bhagavad Gitei – știu că există mii de comentarii făcute de alții înainte, dar ce zice Osho in comentariul lui sunt sigur că nici nu și-ar fi putut imagina predecesorii .
      De exemplu nu-mi pot imagina că vreun alt comentator a explicat psihologia lui Arjuna așa cum a făcut-o Osho

      Când pare că e onest și milos , în Vishad Yog Yoga Amărăciunii Osho îl dă de gol că e viclean – și explică motivele și fricile lui ascunse (care sunt acolo în text dar care îți scapă)

      Comentariul Bhagavad Gitei al lui Osho se întinde de-a lungul a 219 discursuri in Hindi compilate în 12 volume (10000 de pagini). În engleză nu sunt încă traduse decât primele 2 volume”

      „- Poate găsești cum comentează osho gestul lui krishna de a i tăia capul comandantului armatei adverse când acesta a fost prins sub roata carului de lupta. Un gest dezonorant pt un războinic adevărat. Dar krishna nu ținea cont de nici o onoare în lupta. Era crud și viclean.”

  9. Cora

    Ptr Gadjo „Deci tu ce ai verificat pe subiectul acesta?” – pe subiectul Osho n-am verificat nimic, însă pare sa confirmi ca asa zisele lui carti sunt compilații ale altora.
    Când ziceam de verificat, ma refeream la chestii mai pragmatice, legate de copii mai ales: ca nu dau atenție unui articol nesemnat, nu cumpăr carte de parenting sau nutriție ptr copii dacă nu știu cât de cât cine e autorul, preferabil sa fie ceva specialist pediatru/psiholog, nu dau forward unor prostii pe wtsapp doar pentru ca mi le-a trimis un cunoscut. Dacă îmi fac programare la un dr, caut pe net nu păreri despre el, ci informații despre CV, de pilda dacă a făcut doctorat înainte de rezidentiat😄.
    Dacă apare un titlu de articol „Guvernul va face x sau y” , citesc și articolul, ca poate de acolo reiese ca nu e sigur ca va face x sau y, e doar un proiect de lege prin Parlament. În special mi se pare ca jurnaliștii sunt superficiali, se joaca cu cuvintele ca să atragă cititorul.
    Mie mi se par lucruri simple, de bun simt, dar am fost uimita ca oamenii nu prea se gândesc la ele. În pandemie am primit pe wtsapp inclusiv rețete medicale, cu simpla motivare ca „le-am primit și eu de la cutare”.

    • Gadjo

      „- N-am inteles si nu am sa inteleg niciodata de ce unii oameni au atata incredere in „haina oficiala”

      „- Problema e ca nu se poate verifica ce zici tu aici pentru ca informațiile pro sau contra sunt într un hatis al media. În acest hatis se vehiculează informații false, în parte false, cifre umflate, sau mai mici decât cele reale, de ambele tabere. Și nici pe asa zisa intuiție nu te poți baza ca să zici că poți să le discerni. Asa zisa intuiție nu e un instrument potrivit în acest domeniu. E potrivit doar în domeniul spiritual.”

      „- E un mare „nu știu” dacă ești sincer. Și poți fi împăcat cu acest „nu știu” sau te poate roade ca nu știi și sa pornești într o căutare a informațiilor în care vei fi dezinformat la greu de una dintre tabere. Depinde de ce tabăra ți e mai draga.”

      Cora,

      Da, multe sunt compilatii de aceea nu recomand cartile lui Osho traduse in romana si vandute prin librarii. Recomand doar video-urile si audio-urile originale, sau cartile gratuite care se gasesc in engleza pe net.
      Sunt bune si unele compilatii si traduceri in Ro, dar cand citesti sa fii constient ca e posibil ca au scos din context, etc , sa nu citesti ca robotul , sau ca preluatorul. Si pana la urma de ce sa citesti ceva cenzurat de ei pe jumatate cand poti urmari video complet (cu toate partile ‘periculoase’ pe care au avut grija sa nu le publice editurile).

      „- Îl poți asculta pe osho în limba hindi. E mai bine sa l asculți în hindi decât în engleza pt ca nu poți analiza ce spune. Astfel se întra mai ușor în meditatie”

    • Gadjo

      Cora

      Ce descrii îmi aduce aminte de niște fenomene descrise de Gurdjieff în cartea În Căutarea Miraculosului – Fragmente Dintr-o Învățătură Necunoscută:

      „- Asta înseamnă, după dumneavoastră, că un om nu este responsabil de acțiunile sale?
      – Un _om_ – el sublinie acest cuvânt – este responsabil, o _mașină_ nu este responsabilă.

      Altă dată, l-am întrebat pe Gurdjieff:
      – Care este, după părerea dumneavoastră, cea mai bună pregătire pentru studiul metodei dumneavoastră? De exemplu, este util să studiezi ceea ce se numește literatură „ocultă” sau „mistică”?
      Sunându-i asta, aveam în vedere mai ales „Tarotul” și toată lilteratura referitoare la „Tarot”.
      – Da, zise Gurdjieff. Poți găsi mult prin lectură. De exemplu, să luăm cazul dumneavoastră: ați fi putut deja să cunoașteți multe lucruri _dacă ați fi știut să citiți_. Vreau să spun că dacă ați fi _înțeles_ tot ce ați citit în viața dumneavoastră, ați fi avut deja cunoașterea a ceea ce căutați acum. Dacă ați fi înțeles tot ce ați scris în propria dumneavoastră carte, care este titlul ei? – și pronunță atunci ceva cu un accent absolut imposibil pornind de la cuvintele „Tertium Organum” – eu aș fi cel care trebuia să vină la dumneavoastră, să mă înclin și să vă rog să mă învățați. Dar _dumneavoastră nu înțelegeți_ nici ceea ce citiți, nici ceea ce scrieți. Nu înțelegeți nici măcar ce înseamnă _a înțelege_. Totuși înțelegerea este esențială și lectura nu poate fi utilă decât dacă înțelegi ceea ce citești. Dar, binențeles, nici o carte nu poate da o pregătire reală. Deci este imposibil să spui care cărți sunt cele mai bune. Ceea ce un om cunoaște _bine_ – și accentuă cuvântul „bine” – constituie o pregătire pentru el. Dacă un om știe bine cum să prepare cafeaua, sau cum să facă bine pantofi, atunci deja este posibil să vorbești cu el. >> Nenorocirea este că nimeni nu știe bine nimic. Totul este cunoscut numai în mod superficial. <<
      Asta era încă una din direcțiile neașteptate pe care Gurdjieff le dădea explicațiilor sale. Vorbele sale, în afara sensului lor obișnuit, aveau și un altul, complet diferit. Deja întrezăream că pentru a descrifra acest sens ascuns trebuia să încep prin a înțelege sensul obișnuit și simplu. Cuvintele lui Gurdjieff, luate în sensul cel mai simpu posibil, erau întotdeauna pline de miez dar ele aveau de asemenea și alte semnificații. Semnificația cea mai vastă și cea mai profundă rămânea pentru multă vreme nesesizabilă."

      "Această conversație îmi amintește de o alta.
      – Ce credeți despre psihologia modernă? l-am întrebat într-o zi pe Gurdjieff, cu intenția de a pune problema psihanalizei, pe care o suspectasem încă de la apariția ei. Dar Gurdjieff nu mi-a permis să merg atât de departe.
      – Înainte de a vorbi de psihologie, zise el, trebuie să înțelegem clar cu ce se ocupă această știință și cu ce nu se ocupă. Obiectul de studiu al _psihologiei_ sunt oamenii, ființele umane. Despre ce fel de _psihologie_ – el a subliniat cuvântul – poate fi vorba, când n-avem de-a face decât cu niște mașini? Pentru studiul mașinilor este nevoie de mecanică, nu de psihologie. Iată de ce noi începem cu studiul mecanicii. Drumul până la psihologie este încă foarte lung."

  10. Mi se pare un pic halucinant, de fiecare data, cat de departe mergem toti pentru a ne confirma ideile noastre preconcepute, biasurile cum se zice acum 🙂 In cazul de fata, oamenii care citesc cartile pe care scrie pe coperta Osho trebuie neaparat sa confirme tuturor (si aici si in comentarii pe facebook am vazut asta) ca aici e vorba doar de faptul ca nu intelegem noi, restul, intelepciunea si profunzimea blablabla. Cu alte cuvinte, nu le pasa despre ce subiect este vorba, important este altceva.
    Se dovedeste inca o data cat de important e ce incearca Ioana sa faca aici….(mai putin prin promovarea unei persoane care face shaming bolilor mentale, ca tot zicea cineva de Connie Larkin mai sus, unde dai si unde crapa, dar trebuia sa o zic, iar)
    Off topic dar on topic, am participat recent pe Clubhouse la o discutie despre educatie in Romania vs. in alte parti, una dintre persoanele care au vorbit fiind Teo Trandafir. Cand a aparut, invariabil, subiectul violentei profesorilor asupra elevilor, doamna Teo Trandafir, care nu este Osho, dar este totusi o persoana extrem de populara in Romania, poate chiar mai ceva ca Osho 😀 a spus ca si ea a fost batuta, dar nu a ramas tarata de asta, pentru ca ea e o fiinta mai puternica decat media. Noaptea mintii, efectiv.
    Tot un exemplu de mare bias, preotul de la mine din sat, cunoscut prin toata Romania pentru dezlegari de nu stiu ce, de era coada de masini mereu duminica in fata bisericii, a fost prins in flagrant abuzand sexual un minor. Oamenii pe Facebook au facut glumite absolut gretoase si oamenii de la mine din sat plang si acum ca pedofilul monstruos e arestat si nu le-a binecuvantat mielul, ca el e „om bun”.
    Aici suntem, de aici trebuie sa lucram si sa ne privim direct, fara ocolisuri, partea asta intunecata care gaseste scuze pentru tot felul de enormitati, inclusiv cine le spune, scrie etc.

    • Gadjo

      Cristiana

      Iată întreg capitolul: (retradus de mine din sursa menționată la sfârșit, pentru că după cum veți vedea, ce s-a publicat în librării cu titlul „Cartea Despre Copii”/”the Book of Children” este tăiat, incomplet și distorsionat. Apropo, Osho are un limbaj al lui… nu e suficient să știi engleză, trebuie să te obișnuiești cu vocabularul și cu conotațiile expresiilor lui… –de fapt, nici nu e necesar să știi engleză. Eu am învățat engleză ascultând Osho.–
      Cunosc cel puțin 2 persoane care nu știu engleză deloc, dar care ascultând audio Osho, îl înțeleg ce vrea să zică. Nu doar aproximativ, ci îl înțeleg bine, pentru că l-au aprofundat.
      Am văzut și invers, persoane care știu engleză – unele chiar în mod nativ – dar care înțeleg nu ce spune el, ci alte chestii fără legătură, pe care le proiectează în mod involuntar când citesc sau ascultă.
      Mulți traducători nu îl înțeleag, traduc doar cuvintele, pierzându-se anumite subtilități ale sensului original.
      E deci nevoie de o familiarizare cu subiectul.

      cand zice la început de tot „No, don’t be worried about screaming – not at all. It is natural.Just one thing you have to remember – balance it by loving.”, se referă concomitent și la țipatul mamei, dar și la țipat în general (daca am traduce ca se refera doar la tipatul mamei, ar fi incomplet, nu s-ar intelege sensul original pe care vrea Osho sa-l transmita. E deci o problema dificila, cum sa traducem chestiile astea…). Osho indică faptul că a țipa este un impuls natural atât la copii cât și la adulți, că trebuie acceptat țipătul copilului și trebuie înțeles și țipătul propriu, nu trebuie reprimat, ci înțeles pentru ca tensiunea să dispară cu adevărat. Atunci nu va mai fi nevoie nici să țipi, dar până atunci, sunt niște pași…. Se vede deci că pt a indica cât de cât, pt o propoziție, am comentat aproape un paragraf… Cititorul trebuie deci să simtă sensul pe care îl exprimă Osho. E foarte dificil dacă e o traducere făcută așa cum se fac ele în mod obișnuit. O traducere corectă Osho, trebuie revizuită de cel puțin 5 ori, până iese _cat de cat_ bine – câti traducători credeți că fac asta?…

      Din următoarea frază:
      „Just one thing you have to remember – balance it by loving.”
      se poate scrie o carte întreagă.
      E unul din mesajele fundamentale ale lui Osho: acela că transformarea vine prin punerea la contribuție a elementelor superioare, nu prin lupta cu elementele inferioare. Nu prin reprimarea furiei, ci prin creșterea interioară a iubirii. Cu cât înflorește iubirea cu atât furia va dispărea, deci focalizează-te pe iubire, focalizează-te pe meditație. Furia trebuie observată , și trebuie avut grijă să nu fie transformată într-o furie pervertită (iar prin reprimare, asta se întâmplă..).
      Așa am înțeles eu de la Osho, că sexul dacă e natural, dispare pe măsură ce înflorește meditația în om…
      O confirm în mod practic, s-a adeverit în mod practic la mine. Înainte când încercam să reprim sexul, nu dispărea, din contră… Când însă l-am acceptat _pe bune acceptat, iar asta nu e tocmai simplu_, l-am observat, și m-am orientat spre mai multă meditație: surpriză, sexul, care înainte mă obseda, e ca o amintire vagă dintr-o viață anterioară. Nu-mi vine să cred (de fapt nu-mi vine să cred cum alții ratează asemenea chei și asemenea comori, asemenea frumuseți). Și sunt tânăr. Nu sunt bătrân – e cu adevărat miraculos. Și văd în jur bătrâni care nu și-au observat sexul prin meditație și încă au dorințe sexuale – și vor avea până la sfârșitul vieții, și până la sfârșitul vieții vor rata atâtea trăiri sublime, profunde…… ce păcat, ce irosire…..
      Ce vroiam să zic – dacă sexul e normal, natural… nu e nici o problemă să se transforme în extazuri și beautitudine și să dispară ca sex. Dacă însă e pervertit, atunci e mult mai dificil.
      La fel e și cu furia. Nu trebuie pervertită prin reprimare, trebuie înțeleasă în naturalețea ei – doar așa va putea fi transcensă. Ideea e să o transcenzi, iar pentru asta, e o întreagă știință pe care Osho o explică. Nu o poți transcende doar din vorbe. Trebuie procedat metodic, și este necesară o mare înțelegere, și răbdare. Nu merge doar repetând câteva vorbe, într-o secundă, gata ai depășit furia. De aceea explică Osho că primul pas – necesar și care nu poate fi sărit – este să o accepți și să o lași să fie cât mai naturală. Naturală, are frumusețea ei. Este o energie care poate fi transformată în ceva superior. Adu iubire. Se va transforma fără să te lupți cu ea. Adu Prajna… http://www.chinabuddhismencyclopedia.com/en/index.php/Prajna

      În continuare în capitol Osho zice apoi:
      „If you are feeling boiling within and you don’t scream, the child feels disturbed very much at what is happening, because it is beyond him to understand.”
      Am avut această experiență. Un copil mic din vecini, tot venea la mine acasă, dimineața, să mă viziteze… de-abia învățase să vorbească, știa câteva cuvinte. Venea, ori intra în cameră la mine și mă striga pe nume, ori dacă aveam ușa închisă, se urca la fereastră și mă striga. Era extrem de drăguț. Ținea la mine, eram cumva singurul lui prieten din zonă.
      Eu pe vremea aceea eram tampit și munceam în mod dezechilibrat, prea mult, și noaptea. Dimineața aveam nevoie să nu fiu trezit. Îl iubeam pe copil… dar cu starea fizică – cu somnul – eram terminat, eram rău de tot.
      Atunci am fost într-o dilemă, pentru că mă trezea din somn, mă simțeam foarte rău… curând începeam iar lucrul, nu apucam să mă odihnesc, adormeam greu odată trezit – eram afectat dpdv fizic.
      Iar pe copil îl iubeam, era extrem de drăguț, țineam la el… ce să fac???? să-i zic ceva?
      M-am abținut… nu i-am zis nimic. Ca să nu-l rănesc. Ca să-l protejez psihic.
      Problema a fost că după câteva zile iar s-a întâmplat, apoi iar… el nu știa săracul, nu avea de unde să știe că mă trezește, și că asta îmi dă mie o stare rea. Nu avea de unde să știe că eu aproape îmi distrusesem corpul pentru că mergeam împotriva naturii, melatonina care se secretă odată cu lăsarea întunericului, eu o ratam, nu dormeam cum trebuie…

      M-am abținut cât m-am abținut, dar el tot mă trezea. Într-o zi a trebuit să-i zic, altfel s-ar fi continuat în același stil, deloc ușor pentru mine. Problema a fost că deja în mine era furie acumulată.
      A fost ca o lovitură pentru el. Când i-am zis, a ieșit furia mea acumulată. Foarte grea lovitură, pentru copil.
      Era greu și pentru mine, că aveam nevoie să dorm și mă trezea..

      Situația era de așa natură, că era absolut imposibil să nu îi zic. Nu merge varianta cu: „trebuia sa nu-i zici nimic niciodată” pentru că m-ar fi trezit tot timpul.
      Nu mergea nici varianta cu: „trebuia să-i explici frumos.” Pentru că i-am explicat frumos, de fiecare dată; dar degeaba, el era micuț…

      Îmi dau seama că cea mai potrivită variantă pentru acea situație era să fiu în mod natural nervos, să nu mă abțin de prima dată, să-i zic de prima dată. Și atunci ar fi înțeles, fără să fie rănit de furia mea acumulată.

      Deci afirmația
      „If you are feeling boiling within and you don’t scream, the child feels disturbed very much at what is happening, because it is beyond him to understand.”
      o pot înțelege din practică…

      Osho face afirmații practice, din practică, pentru practică.

      Altădată am pățit să-l mint pe acel copil, după ce a mai crescut. Venea la mine după dulciuri. O dată l-am mințit că nu am dulciuri, și m-a prins că aveam. A căutat prin cameră și a găsit o mare cutie cu dulciuri. Atunci imediat mi-am cerut scuze față de el, i-am zis ca a mea e greșeala, nu trebuia să-l mint. Că așa sunt adulții proști și îi mint pe copii.
      M-a înțeles. A apreciat că am recunoscut, că mi-am observat comportamentul greșit și că mi-am cerut scuze că l-am mințit. E foarte greșit să-i minți pe copii. (e foarte greșit și să-i bați pe copii sau să țipi la copii. Dar pt orice, există excepții, trebuie văzută imaginea de ansamblu, contextul, situația.)

      La vreo 2,3,4 ani după, a zis că eu sunt cel mai bun prieten al lui și vom rămâne prieteni pentru totdeauna.
      Atunci i-am spus: acum suntem prieteni, dar nu putem ști mâine, poimâine. Emoțiile astea se schimbă.

      După vreo 2-3 ani, s-au întâmplat niște evenimente la el în familie.. avea niște tensiuni, niște supărări. La un moment dat, am ajuns să ne certăm, și el să se supere pe mine. Pentru că nu-i permiteam să facă deranjuri mari la mine acasă, să strice treaba. Pozne mici permiteam, dar când exagera și strica treaba nu i-am mai permis. S-a supărat o dată atât de tare încât și-a înfipt unghiile în mâna mea până mi-a dat sângele. Nu m-am supărat pe el – el a făcut-o din tensiunile pe care le avea, în mintea lui impresia era că eu mă iau de el.

      Apoi după alți 2-3 ani, a zis : nu-mi vine să cred, ce aveam eu cu tine atunci de îți făceam probleme? Și ce supărat eram eu pe tine… iar tu nu aveai nimic cu mine.
      I-am zis: așa e mintea noastră, eu te-am înțeles și atunci, acum începi și tu să mă înțelegi, e în regulă. Percepțiile noastre se schimbă, e bine că ai observat aceste fenomene, și eu le observ continuu și învăț..
      )

      (pun capitolul re-tradus in comentariul urmator)

    • Gadjo

      Mai jos în acest comentariu am pus bucata completă, re-tradusă
      În cartea publicată prin librarii Osho International Foundation a scos câteva fraze. Au făcut-o din următoarele motive:
      1. ca să nu-și dea oamenii seama ca Osho este un maestru spiritual, un Guru. Cu ocazia asta anunț, daca nu era clar, că este Gurul meu – chiar daca fizic m-am nascut dupa ce El a murit.
      2. ca să distorsioneze mesajul

      Punctul 1. urmareste transformarea lui din Maestru Spiritual, in ‘filozof’ si in ‘vorbitor intelectual’. Să nu se vadă că El vorbea de la inimă la inimă cu discipolii. Din video-urile de pe piață au început să taie râsetele discipolilor, să nu vadă că dansau, glumeau, și râdeau împreună. Au tăiat când discipolii spun „Iubite Maestre”.
      Punctul 2. urmărește distorsionarea mesajului. Ușor ușor ar vrea să-i scoată toate părțile periculoase – numai că nu se prea poate, toate discursurile Lui Osho sunt periculoase -, și să facă din cărțile Lui un fel de ciorbă în care amestecă ei aceleași bucăți. Nici o șansă… Fiecare discurs video este unic.

      Textul Original:
      „[Noua sannyasină spune că este îngrijorată de faptul că țipă la fiul ei. Osho îi cere să-i dea un exemplu, iar ea răspunde: El se duce la surioara lui și o ciupește iar apoi sora țipă. Asta mă enervează atât de tare încât țip la el să înceteze.]

      Osho:
      ‘Nu, nu fii îngrijorată în legătură cu țipatul – chiar nu ai de ce. Este natural. Un lucru numai să nu uiți – trebuie să echilibrezi cu iubire.

      Există momente când orice om doreşte să strige, iar copiii înţeleg acest lucru, pentru că și ei țipă. Acesta este chiar limbajul lor. Dacă simți că fierbi în interior și nu țipi, copilul se va simţi foarte tulburat în legătură cu ce se întâmplă, nu va mai înțelege. El poate simți… Însăși vibrația ta țipă iar tu nu țipi; ba chiar zâmbești, te controlezi. Copilul este tulburat foarte tare de asta deoarece simte că mama îl minte – iar ei nu pot ierta niciodată înșelarea.

      Ei sunt întotdeauna pregătiți să accepte adevărul. Copiii sunt foarte empirici, foarte cu picioarele pe pământ. Ei îți pot accepta țipatul pentru că și ei țipă când simt acest lucru. Dacă țipi vor simți formarea unei punți de legătură între tine și ei. Singurul lucru de făcut este să nu te simți vinovată în legătură cu asta, altfel sentimentul tău de vinovăție va produce tulburări. Sentimentul tău de vinovăție le va crea probleme. Vor începe să simtă că ei sunt cauzele vinovăției tale; [vor crede că] ei crează în tine tine un sentiment de vinovăție. Asta va crea în ei sentimentul de vinovăție. Vinovăția crează vinovăție.

      Așadar țipă când simți acest lucru. Singurul lucru pe care să nu-l uiți este să echilibrezi cu iubire. Apoi, iubește de asemenea nebunește. Când țipi la ei, trebuie să îi și iubești, în același mod nebunesc. Îmbrățișează-i, dansează cu ei. Ei vor înțelege că mama lor este un spirit liber [pentru că dansează, se bucură, îi îmbrățișează..], ei vor ști că ea îi iubește deci ea are dreptul și să țipe [atunci când e pe bună dreptate deranjată]. Deci problema nu apare din cauza țipatului, ci apare dacă nu echilibrezi cu iubire.

      Deci continuă să echilibrezi, asta e tot. [să iubești din ce în ce mai mult]. Și fii autentică. Dacă simți că îți vine să țipi, simți că îți vine să țipi. Ce poți face? Orice ai face va fi un soi de reprimare. Poți reprima, poți ține înăuntru, însă va ieși pe căi indirecte. Iar copiii nu pot înțelege acele căi indirecte – ei nu sunt încă civilizați. Ei nu cunosc limbajul reprimării. Când au făcut ceva greșit, ei pot înțelege că sunt bătuți, însă ei nu pot înțelege atunci când au făcut ceva greșit și sunt prinși, că tu zâmbești. Asta pur și simplu îi va face confuzi. Este atât de nenatural; nu vor putea să creadă. Mama se preface, pentru că dacă ei nu o pot face, cum o poți tu face? Și desigur că ei sunt mai apropiați de natură decât tine și înțeleg natura mai bine decât tine.

      Când un copil se întoarce după ce a făcut ceva rău, vine pregătit să fie bătut, pălmuit. Dacă nu-l plesnești, așteptările lui [de a fi pălmuit] nu sunt împlinite… va fi frustrat. Dacă îl lovești tare, nu este nimic greșit, atâta doar că trebuie să o faci cu căldură. Acea lovitură trebuie să fie caldă, nu rece – și este o mare diferență între cele două. O lovitură rece sau o pălmuire rece apare doar dacă reprimi.

      De exemplu un copil a facut ceva iar tu ți-ai reprimat furia. Acesta era momentul cald. Dacă l-ai fi lovit, dacă ai fi țipat la el, totul ar fi fost cald și viu, dar tu te-ai reprimat. Mai târziu când copilul nu face nimic — după ce au trecut 6 ore și el a uitat complet — tu nu poți uita… tu ai reprimat. Acum întreaga chestiune a devenit rece. Acum găsești o scuză, că „Nu ți-ai făcut temele! Unde îți sunt temele!?” Acum, asta e rece iar tu te răzbuni — și te vei răzbuna, altfel [furia] te va bântui, va rămâne agățată de tine. Va trebui să faci ceva altfel nu vei putea scăpa de ea.

      Găsești o scuză rațională. Țipatul era foarte irațional, dar natural. Tu îți găsești o scuză foarte nenaturală dar rațională – că nu și-a făcut temele sau că hainele îi sunt murdare sau că nu a făcut baie astăzi. Acum ești furioasă însă furia ta este rece. Vei scăpa de ea; asta de asemenea va fi urât. Este precum consumarea mâncării reci — durează mult până se digeră, și cade greu la stomac.

      Copilul nu are cum să înțeleagă; este aproape imposibil. El nu a făcut nimic. Nu se aștepta la așa ceva, a uitat complet ce s-a întâmplat în urmă cu 6 ore. El nu ține niciodată minte timp atât de îndelungat. Apoi apare o neîncredere deoarece crede că mama lui este total diferită de el cumva. Când a făcut ceva greșit, ea îi zâmbește. Și când nu a făcut nimic greșit, ea e gata să-l pălmuiască sau să țipe. Iar un țipăt rece este fără inimă.

      Așadar fii caldă. Ei sunt copiii tăi, tu ești mama lor. Trebuie să fii într-o relație naturală, curgătoare. Nu asculta ce continuă să bată câmpii psihologii — 50% din ce spun ei e aproape gunoi. Ei au distrus multe lucruri frumoase în lume. Acum mamele și tații citesc manuale despre cum să se comporte cu copiii lor. Ce prostie! Pur și simplu știi… fiind mamă, știi cum să te comporți. Nu ai nevoie să înveți de la nimeni. Doar fii naturală.

      Aceste manuale [ale psihologilor] ar trebui arse toate. Ascultă natura. Ești mamă, deci știi. Nici o pisică nu consultă vreun manual despre cum să prindă șobolani. Ea pur și simplu sare și îi prinde. Ea este pisică – e suficient! Nu este nevoie de nici un certificat, nu este nevoie de nici un consilier. Ești mamă – punct! Natura ta maternă va avea grijă. Doar fii naturală, și echilibrează întotdeauna. Altfel există posibilitatea că vei țipa și vei fi naturală dar poate nu îi vei iubi.

      Iar iubirea nu este doar ceva în minte – doar că crezi că îi iubești. Fă ceva – așa cum țipi. Țipatul este un lucru fizic. Uneori cântă și dansează de asemenea pentru că ai un copil atât de frumos. Și atunci nu este nici o problemă. Uneori îmbrățișează-l, ia-l aproape… Lasă-l să-ți simtă corpul și simtei-l și tu pe al lui. El este parte a corpului tău. El are nevoie de căldura ta. Alteori ia-l de mână și fugiți dând un ocol casei… duceți-vă să înotați împreună. Ia-l câteodată și la duș și stați dezbrăcați, amândoi stați dezbrăcați, sub duș, și atunci va înțelege perfect faptul că mama lui este naturală [este ea însăşi], că tot ceea ce face ea este corect. Eu nu văd că e nici o problemă.
      Bun.

      – Osho, Dance Your Way to God,
      19 August 1976 pm in Chuang Tzu Auditorium
      Capitolul 23 (sau 19, conform unei alte numerotări).
      http://oshobible.blogspot.com/2014/02/dance-your-way-to-god-oshopdf-download.html

  11. Rosu Aprins

    Oameni si parinti care inca aveti mintea intreaga…loviti un copil, il mutilati emotional pe viata.

    Cine va da voua dreptul sa nimiciti un suflet chiar daca l-ati adus pe lumea asta (da, neintrebat l-ati adus!)?

    Va intreb…din perspectiva unui copil batut, adult acum care…nu ca nu vrea sa ierte, nu mai poate sa empatizeze cu frustarile si demonii adultilor care isi varsa furia spre suflete nevinovate (copii, suflete frumoase: animalute).

    Nu, nu vreau sa va iert (nici pe ai mie, nici pe ai altuia pe care nu ii cunosc!), nu vreau sa va mai inteleg.

    Ati avut de ales…si ati ales sa fiti rai, sa umiliti, sa provocati suferinta si fizica si psihica chiar daca la randul votsru ati fost abuzati.

    Va doresc sa puteti trai cu alegerile facute…pentru ca in final, nu conteaza doar cauza ci in primul rand ceea ce alegi sa faci… cu momentul de fata.

    • Gadjo

      Nu proiectați. Nu spune nimeni „loviți copiii” sau „loviți adulții” „ca să-i educați”.

      Întrebarea este: cum scăpăm de furie, de gelozie, de violență? Care este cauza pentru aceste fenomene?

  12. Rosu Aprins

    @Gadjo

    No ca amu am vazut raspunsul dvs.

    Incerc sa pricep. Sa nu proiectez ce anume mai exact? Dvs chiar nu vreti sa pricepeti. Un suflet are nevoie (da, are nevoi!!!) sa se simta in siguranta (fizica si emotionala) acasa pt ca acea familie a decis sa il aiba/faca, ca el/ea sa devina un adult intreg/sanatos la cap si la suflet. La fel se aplica si in cazul unei pisici sau catel adoptat sau orice alt suflet adoptat!!!!

    Orice abuz (fizic si/sau psihic/emotional), nu, nu duce la o schimbare de comportament si nici nu ar trebui sa duca!

    Va rog foarte mult….pentru respectul a miloane de suflete si minti ranite…nu mai scrieti si incercati sa sustineti ineptii.

    Sunt un fost copil abuzat care NU se considera o victima dar care are o imensa empatie si imens respect pt milioane ca mine si milioane a caror durere nici macar nu se compara cu a mea! Greu abuzat! Nu pot descrie in cuvinte cat de abuzat si…din pacate stiu sunt altii mult mai abuzati ca mine (daca mintea umana poate face sens al acestui abuz-NU nu poate face sens ca nu face sens!)

    Pt a milioana oara!!!!! Abuzul fizic si mental NU au nici o scuza nici o justificare! Abuzatorii sa aiba un singur drum: inchisoarea, da?!

    Romania TREZESTE-TE!…ca esti de zeci luuuungi ani in pandemie…si NU nu de Corona virus!!!! Ci de virusul abuzului fizic si emotional!!!!

    Nu, nu va mai poti auzi…pe voi…abuzatorii….char daca ati fost la randul vostru abuzati!!!! Chiar nu v-a durut de cate ori ati fost umiliti,, batuti salbatic?????? Creierul meu NU poate pricepe…cum poti sa faci acelasi rau care ti s-a facut tie???? Cat de bolnavi puteti sa fiti????

    Nu imi rapundeti…..stiu, am cetit toate articolele si cartile scrise pe tema un abuzat devine abuzator…I do not give a f— anymore pt ca…in final totul se rezuma la…ce alegi in momentul X. E pura bunatate umana…sau nu.

    • E.

      Rosu Aprins, iti simt durerea in fiecare cuvant citit, pentru ca si eu ma aflu in aceeasi ipostaza: fost copil abuzat fizic si emotional, am avut nevoie de ani de terapie ca sa imi cladesc, cat de cat, o structura interioara mai solida, dar umbrele copilariei ma vor urmari permanent. Context: ambii mei parinti au fost, la randul lor, traumatizati, umiliti, batuti, neglijati, chestie pe care am aflat-o destul de tarziu. A fost suficient pentru mine? Nu, pentru ca ei au ales sa continue ciclul infernal al abuzurilor, insa am inteles ca exista un pattern, care, odata format, devine filtrul prin care vezi lumea, din care e aproape imposibil sa mai scapi (cel putin, generatia parintilor mei a fost damnata din punctul asta de vedere). Noi purtam marea povara ca sa incheiem acest ciclu, iar eu uneori simt ca esuez in telul propus, ca demonii din trecut sunt prea mari. Dar constientizez, lupt, incerc sa creez o lume mai buna pentru copiii mei. Ma invinovatesc teribil cand ridic tonul la ei.

    • Gadjo

      De acord, nimeni nu sustine abuzul, nici eu nici Osho nici altcineva de pe pagina aceasta de blog.

      Pentru cei care au suferit abuzuri Osho a conceput si a experimentat cu multe terapii care s-au dovedit a fi de mare ajutor
      https://vimeo.com/297002722 la minutul 37:28 vorbeste o persoana abuzata: „Ma batea tatal meu de ma snopea”

  13. Rosu Aprins

    @E

    Pricep de ce generatiile parintilor si celor dinaintea lor si din pacate unii din ei inca abuzeaza….pricep in sensul ca o gramada de motive imi sunt cunoscute (saracie, lipsa de educatie si modele bune in jur etc.)…cu toate acestea nu mai pot auzi/asculta justificarile directe sau indirecte legate de abuz gen aceasta carte (indiferent cine a scris-o sau nu) si unii care ii gasesc si o justificare.

    Da terapia ajuta….dar nu ma mai tine mentalul sa citesc comentarii gen ale lui Gadjo, din pacate. Zic din pacate pt ca ar trebui sa pot chiar si in contradictoriu sa tin o discutie…insa pe tema asta imi e f greu sa ma detasez.

    Te imbratisez, suflet bun! Imi inchipui ca oboseala stressul si grijile nu te lasa mereu sa poti sa gasesti rabdare si calm…dar pt copilul care ai fost pt copiii tai si pt toti cei care nu au parte de un pic de bunatate…te rog, coboara vocea cand simti ca tonul e prea sus. Da imi permit sa te rog asta desi nu te cunosc.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *