Când un om spune că a fost abuzat…

Nu o să spui cu voce tare că sigur a făcut el ceva.

N-o să spui Hai, mă lași, de ce n-a spus mai devreme…

Nu o să spui că asta e, a trecut, măcar acum e bine.

Nu o să spui că se putea mai rău.

N-o să spui că ție nu ți s-a întâmplat, de parcă dacă ție nu intâmplat, înseamnă că nu li s-a întâmplat nici altora.

Nu schimbi vorba.

Nu o să spui că nu-l crezi, chiar dacă nu-l crezi.

Nu îi sugerezi că e nebun.

Nu vorbești disprețuitor despre experiența ei.

Abuzul sexual este teribil de traumatizant pentru victimă. Este teribil de greu de recunoscut și față de sine, pentru că vine cu multă rușine, stigmă și învinovățire.
Să ai curajul să spui public povestea abuzul tău este incredibil de greu.
Oamenii care fac asta, femei sau bărbați, sunt extrem de vulnerabili, sunt într-o poziție în care foarte ușor pot fi retraumatizați, cu costuri psihice uriașe.

Acești oameni au nevoie uriașă de solidaritate. Chiar dacă tu în adâncul sufletului tău, nu crezi omul care vorbește, chiar dacă sunt șanse mari să mintă, dacă există și 1% șanse ca omul acela să spună adevărul, chiar 0,1% șanse, atunci trebuie să te porți ca și cum tot ce spune este adevărat.

Îi apreciezi curajul de a vorbi despre asta, vulnerabilitatea.

Spui că îți pare rău.

Faci tot ce poți din poziția pe care o ai să previi ca aceste situații să se repete.

Îți educi băieții și fetele despre respect și consimțământ.

Stai de partea victimelor de fiecare dată.

Arăți cu degetul abuzatorii și ceri ajutorul celor competenți să îi oprească. Dacă ai un șef care face glume sexiste sau are un comportament nepotrivit, vorbești cu colegele despre asta și împreună mergeți la HR sau la superiorul lui.

Ești solidar/ă cu victimele.

Trăim într-o societate foarte, FOARTE misogină, plină de abuz și umilințe la adresa copiilor, femeilor, fetelor. Asta se va schimba doar când nu vom mai tolera abuzul, când nu vom mai vota în funcții publice pedofili și violatori, când pedofilii și violatorii nu vor fi trimiși acasă doar cu mustrări și amendă, când derapajele publice care promovează abuzul de orice tip vor fi sancționate de noi, de fiecare om, de noi toți.

Reacția actriței Mara Nicolescu la mărturisirea despre abuzuri în industria cinematografică românească făcută de Viorica Vodă este umilitoare. Viorica a povestit cu vocea tremurând pe scena premiilor Gopo despre cum, în urma scenei de viol jucată de ea în Filantropica acum 20 de ani, a suferit diverse abuzuri, fiind confundată de colegi adesea cu personajul jucat de ea. „Nu eram pregătită pentru tot ce a însemnat expunere și consecințele expunerii. Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărțuirea sexuală din sistem, nu din afara lui. Sunt foarte mulți directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul, atât de credibilă am fost.” Mara Nicolescu a declarat după ea, pe aceeași scenă: „Pe mine nu m-au confundat”. Iar în sală s-a râs. Iar Marius Vizante a adăugat: Măcar filmul a fost bun! (aici, la ora 4.40 de minute vedeți momentul)

Cu alte cuvinte, Viorica a fost abuzată pentru că sigur a făcut ea ceva, că uite, Mara nu a făcut, ea a fost cuminte și nu i s-a întâmplat nimic rău, dar totul e OK, că a ieșit un film bun.

Blamarea victimelor este grețoasă, la fel și minimizarea efectelor unui abuz, nu investesc timp să explic de ce, sper că știm cu toții aici asta.

Ulterior, în timpul discursului ei pentru premiul „Cea mai bună actriță într-un rol principal”, Katia Pascariu a felicitat-o pe Viorica Vodă pentru mărturisirea ei, Katia și-a început discursul spunând că s-a trecut repede și degajat peste declarațiile Vioricăi, așa că readuce ea în atenție acest aspect.

Am văzut atât de multe comentarii zilele astea despre acest episod, despre cum femeile prea se vaită, exagerează, de ce așteaptă atât, e o meserie unde trebuie să fii un pic curviștină, și-a asumat asta etc.

Nu, oameni dragi.

Nu facem asta, pentru că devenim și noi abuzatori.

Când un om, orice om, spune: Am fost abuzat și mă lupt să vindec asta de ani de zile sau doar Am fost abuzat, noi spunem: Îmi pare groaznic de rău că ai trecut prin asta. Mulțumesc că ai avut curajul să vorbești despre asta.

Pentru că de fiecare dată când cineva vorbește despre asta, noi suntem un pic mai conștienți și mai în siguranță, la fel și copiii noștri.

Dacă nu putem spune asta, e în regulă să nu spunem nimic.

Iar dacă ne vine să spunem Sigur ai făcut tu ceva sau Uite că eu n-am fost violată, închidem gura și ne uităm la motivele pentru care ne vine să spunem asta. De unde vine nevoia de a minimiza sau anula suferința celuilalt? Ca să ne simțim în siguranță? Virtuoși? Să ne calmăm frica? E despre noi.

Răspunsul sănătos, care construiește, este cel empatic. Celelalte răspunsuri sunt ale copilului speriat din noi, care are nevoie să se liniștească și să lase locul adultului să reacționeze.

Eu îți mulțumesc, Viorica Vodă, pentru curajul tău. E nevoie să vorbim despre asta!


13 Comments

  1. Anca

    Total de acord cu tine, Ioana! Legile in România nu sunt deloc aspre cu acuzatorii de orice fel. Am văzut momentul, nu a fost ușor pentru actrița Viorica Vodă sa facă mărturisirea public. A făcut-o pentru copiii ei și pentru copiii noștri. Ii mulțumim și îi transmitem gândurile noastre bune!

  2. Elena

    Pfiu, Doamne, mai avem atat de mult de lucru la asta, aici in acest spatiu…m

  3. Georgiana

    Ati vazut ce limbaj al corpului are Mircea D in acel moment?!! Pare ca se simte vinovat…

    • Vixky

      Mircea Diaconu avea un muscoi mare pe caciula, care ii tot bazaia in momentul ala pe caciula care ii mirosea muscoiului a ceva ce ii place mult.

  4. Mă bucur că ai scris despre subiect și felicitări doamnei Viorica pentru curajul de a vorbi public despre acest subiect și despre experiența dânsei. Calmul de care dă dovadă și ripostata cu care răspunde negării, reflectă clar anii de terapie.
    Cel mai trist și mai dureros după abuz este reacția femeilor, nu a bărbaților, căci de la ei, puțin se mai așteptă. Bărbații și dacă vor să ofere compasiune și înțelegere, reacționează dificil, pentru că mulți dintre ei nu înțeleg, însă femeile pot reacționa oribil, tocmai pentru că înțeleg.
    Cu timpul, m-am gândit de multe ori dacă unele dintre reacțiile femeilor de negare a experienței victimei, de învinovățire și muștruluire publică, nu sunt născute de fapt din gelozie. Gelozia de-a fi cealaltă aleasă, chiar și pentru abuz.

  5. Alina C.

    Mulțumesc pentru acest articol. Apreciez ca ai oferit sugestii de comportament potrivit.

  6. Anca Tabaranu

    Mulțumesc, Viorica Vodă pentru a ne împărtăși ceva atât de intim. Nici nu îți dai seama cât de mult mărturisire ta poate ajuta alte femei in situații asemănătoare. Avem nevoie de sprijin, să ne credem și să ne susținem. Să ne iubim, să ne respectăm noi înșine și între noi. Foarte important.

  7. Simona

    Extraordinar articol! Viorica spune adevarul-adevarat! Cu curaj, cu emotie, cu demnitate! Respect! Este poate singura care a vorbit despre asta, pe fata, pe o scena, in tagma asta. O cunosc si cunosc lumea asta foarte bine. Nici eu n-am fost pregatita pentru asa ceva. Trebuie sa stiti ca in teatru, in film, hartuirea nu apare de la inceput. Abuzatorii au rabdare: trebuie sa afle daca „ai spate”, „ai pe cineva de care sa se teama” si, obligatoriu, trebuie sa existe o miza: un examen de luat, un rol de jucat, o licenta…Rar se intampla sa-ti spuna in fata. In general iti sugereaza, mai in gluma, mai in serios, nu-ti raspund la telefon exact cand ai mai mare nevoie de sprijinul lor (acestia sunt, in general, profesorii de clasa pe care trebuie sa-i chemi la repetitie, in sesiune) si au mare grija ca tu sa pricepi dar sa nu ai cum sa dovedesti abuzul emotional. Te vad incordata, incurcata, exasperata, la capatul puterilor si, in cele din urma, in depresie. Zambesc superior si continua. Cauti solutii: amâni examenul, la nevoie repeti anul…oricum n-ai putere sa te lupti si speri ca, odata ce le-ai alunecat printre degete, totul va reveni la normal. O vreme. Pana apare urmatorul pradator, urmatoarea miza…Te plagi colegilor, te framanti, cauti ajutor. Toti, in jurul tau, rad superior: „si care-i problema?”, iti spun cu nonsalanță…”asa e lumea asta, n-ai stiut?!” „Ce mare lucru? Uite, suna de pe telefonul meu, haide!” Evident, ajungi sa te gandesti ca poate gresesti, ca exagerezi, ca ai tu ceva. Iti imaginezi „cum ar fi daca” si realizezi ca, daca trebuie sa te schimbi tu ca sa razbesti in lumea asta…poate nu ai nimerit unde trebuie. Si, dupa mult zbucium, lacrimi, depresie, terapie, te hotarasti sa renunti. „Esti slaba, iti spun ceilalti!” „Cum sa renunti dupa ce ai muncit atat? Tocmai acum, la final? Ce mare lucru? Ce faci atata pe mironosita? N-ai inteles ca asa e-n teatru? Cum crezi tu ca o sa razbesti in lumea asta daca atata lucru nu poti?!” Toti te considera slaba, dar tu stii ca esti puternica. Ai puterea sa renunti la tot, dar nu te lasi calcata in picioare! Revii in lumea din care ai venit, „cu coada intre picioare”, caci si aici continua bullying-ul: „de ce nu mai faci teatru?”, este intrebarea ce sta pe buzele tuturor. Unora le spui adevarul. Te privesc compatimitor si simti, din privirea lor, ca nu te cred. „N-a fost in stare”, citesti in ochii lor, in timp ce-ti zambesc fals, rautacios, triumfator…Anii trec. Cu regrete, cu durere, cu terapii. Eviti salile de teatru, fostii colegi (oricum nu te mai considera de-al lor), fostii profesori…simti ca porti in tine un vis ce n-a ajuns sa se-mplineasca vreodata, desi, in primii ani de studentie zburai sus, tot mai sus, simteai ca traiesti. Ai aripile frante, ai nevoie de curaj sa poti intra din nou intr-o sala de teatru si te tot intrebi daca vei mai face vreodata teatru. Simti, din tot sufletul ca da…dar anii trec. De ce nu vorbesti? De ce te plangi dupa atatia ani? De ce vii sa strici feng-shui-ul celor ce prefera sa priveasca in alta parte? Pentru ca ACUM poti sa vorbesti! Sufletul se vindeca greu. Inca mai doare, dar cand vorbesti simti ca mai vindeci o parte din tine. De ce nu dai nume? Pentru ca unii dintre abuzatori au murit intre timp. Pentru ca nu poti dovedi. Pentru ca oricum, multi nu te cred. Pentru ca multi prefera sa valideze acest sistem si devin, la randul lor, ABUZATORI. Felicitari, Viorica Voda! Respect! De-acum esti puternica si poti sa mergi cu capul sus. Ti-a luat mult, dar ai spus-o! Majoritatea n-au spus-o niciodata. Succes!

    • Irina

      Atâta durere mi se pare greu de gestionat. Am convingerea că ești și vei fi o actriță minunată, chiar daca nu pe scena din Romania. O actriță în viața ta, in fata copiilor și a prietenilor apropiați și te vei bucura enorm de act în fața lor. Chiar simt o mare tristețe că ajungem să trăim asta fara sa se ia niciodată masuri suficiente. Păcat de talentele irosite pt niste abuzatori. Mult succes pe mai departe în orice domeniu ai ales!

  8. Alina

    Bună ziua! Îmi aduc și eu aminte,avem cam 22-23 de ani. Se întâmplă în autocar. Eram cu un coleg cu care făceam cursuri împreună la facultate. Eram pe scaunele mai din spatele autocarului. Vorbeam ce vorbeam și deodată vad ca ma atinge pe sâni ii spun sa înceteze, dar nu sa lăsat, ba pe spate ba între picioare în timp ce ma amenință ca sa stau..am văzut ca nu se lasă m-am ridicat și am țipat ca nu ma lasă în pace.Nimeni dar nimeni nu a spus nimic. Eu am înaintat în fața Se uitau toți la mine dar la el deloc. O societate nepăsătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *