Îmi iubesc copiii, dar uneori mă simt captivă într-un puț adânc

Am primit acest text pentru a-l publica anonim aici, pentru voi. Este despre greul unei mame care vrea să fie auzită, înțeleasă și ajutată. Nu e singura, din păcate. Tuturor ne e greu când ne creștem copiii fără ajutor, unii au mai multe resurse, alții mai puține, multe mame alunecă în depresie și nimeni nu observă. Mai multă compasiune și atenție de la cei din jur ar face minuni, dar fiecare e atent doar la sine…

Bună, simt nevoia să scriu acest text de foarte multă vreme, pur și simplu ca să mă descarc, din păcate altundeva nu am unde, deoarece “a judeca” este mai simplu decât a oferi empatie. M-am gândit mult dacă sa îl trimit sau nu, dar vreau să trag un semnal de alarmă tuturor bunicilor, fraților/surorilor și prietenilor, să le spun că a judeca un om cu depresie este îngrozitor de crunt. Opriți-vă!!!

Am doi copii mici, amândoi sub trei ani și nu am nici un ajutor. Soțul mă ajuta ocazional (este un om excepțional, doar ca lucrează foarte mult ca sa putem să întreținem casa, copiii etc), nu vreau să îl judec deloc. Se comportă cu noi foarte frumos, păcat că nu prea este în preajmă.

Stau acasă doar eu și copiii, zi de zi, mi-am făcut deja o rutină de care sunt sătulă până peste cap.

Încet încet am început să simt diferite sentimente de furie, de supărare și gânduri negre, ceea ce mi-a confirmat că am depresie. Nu există zi și noapte în care să nu am gânduri negre… încerc sa mi le estompez prin diferite metode, muzică, joacă cu copii etc, dar din păcate reapar.

Am încercat să vorbesc cu cineva, diferite “prietene”, dar mi-am primit diferite replici “nu te ajută la nimic ceea ce gândești sau vrei sa faci”, “nu știi să apreciezi ce ai”, “bucură-te că ai copii sănătoși” etc. Am început să numai spun la nimeni nimic, chiar să mint că mă simt extraordinar, doar să nu mai primesc replici sau sa fiu judecată drept “nebună”. Mi-am cam pierdut toate prietenele, nu au timp de una care nu iese din casă niciodată. Sau de una care se tot plânge “cât de greu îi este”. 

Am renunțat să mai încerc… în concluzie nu ne mai caută aproape nimeni.

Bunicii vin foarte rar și când pleacă, eu trag greul o săptămâna cu cel mare. Când vin la noi îl super-răsfață, și nu îi permit deloc să plângă sau să se descarce de furie, cu replici “dar băieții mari nu plâng, de ce plângi acuma?”, astfel după ce pleacă are o săptămână plină de tantrumuri cu de toate. Am ajuns să nu îi mai chem, oricum nu își doresc să vina… deoarece consideră că nu am ales metoda “corectă” de educare și un copil care face tantrum este… “special” 🙄.

Am ajuns și la “de ce nu îl duci la grădiniță?“ A fost la grădiniță o perioadă, dar când s-a născut cel mic, am renunțat, de frică sa nu aducă ceva de la gradi (totuși am fost în pandemie și pe lângă asta mai sunt și alte boli periculoase pentru un nou născut )

În fine… răspunsul meu nu a mulțumit pe nimeni și am primit replica “Atunci de ce te plângi?”.

Copiii sunt minunați, îi iubesc din tot sufletul, doar că nu mai pot. Sunt foarte obosită, tristă, frustrată etc.

Am încercat să caut bonă, dar nu vine nimeni ocazional (bonă full time nu îmi permit).

Mă gândeam să mă duc la psiholog, dar când? Să îmi găsească și mie cineva aceea portiță, ca eu nu o văd, atâta timp cât oficial nu am ieșit nici la o cafea în ultimii 3 ani, fără copii după mine. Inclusiv la medic mă duc cu copiii după mine. Să mă duc și la psiholog cu copiii după mine? Când eu am nevoie sa ies din casa, SINGURĂ!

După toate aceste încercări “eșuate” am primit din nou replica “Nu te supăra, dar de ce i-ai făcut dacă nu nu vrei să stai cu ei?”.

Nu a zis nimeni că nu doresc să stau cu ei, doar doream și eu 2 ore pe săptămână în care să pot ieși din casă singură. Să mă duc să mă plimb pe străzi, sa beau o cafea, să îmi aud gândurile (cele frumose, nu cele negre).

M-am saturat de critică și de judecată, m-am săturat să nu pot spune nimănui ce simt.

Nu pot sa eman fericire, dacă nu o simt, ce văd copiii ăștia la mine? Nimic… Văd că mă pierd și mă sting încet (sufletește vorbind).

Nu merită așa ceva, merită ceva mai bun, iar gândul asta mă doboară in fiecare zi.

Soțul si cu mine pe plan intim suntem din păcate niște străini, nici nu mă așteptăm la altceva, când eu nu știu cum să pun capul pe pernă mai repede.

Îmi este dor de mine! De fata veselă, cu zâmbetul pâna la urechi, care vede lucrurile frumoase. Fata care nu are gânduri negre. Unde este aceea fata? Unde o găsesc? Cum scap de chestia asta urâtă? Am citit zeci de cărți care îți spun ca mama trebuie să fie fericită, daca dorește sa aibă copii fericiti 🙄 si trebuie sa îți faci timp pentru tine. Am citit zeci de metode de parenting, cum sa fac sa fiu calmă, peste tot “timp pentru tine”. Și cu cât citesc mai mult, cu atâta simt ca o iau razna mai tare. Simt mai multă frustrare, mai multă tristețe….

Cât mi-aș dori sa pot sa iau cina cu soțul meu în oraș! Să povestim tot felul de nebunii. Cer atâta de mult? În ochii unora, da….

Când eram însărcinată cu cel mic, i-am spus mamei mele să vina să mă mai ajute cu cel mare, ca deja burtica e mare și îmi este greu. Iar ea mi-a spus “La ce sa vin? Două persoane să aibă grija de un copil?”. Niciodată nu s-a gândit ca eu aș fi avut nevoie să părăsesc casa, să mă duc puțin să mă relaxez… Atunci am realizat că sunt într-un puț foarte adânc si repede de acolo nu am să ies.

Regret în fiecare zi ceea ce simt și gândesc, dar din păcate nu le pot controla. Am să caut în continuare un ajutor, sper sa îl găsesc si sa se facă lumina și pe strada mea.

Fetele care simt exact ce am scris mai sus, să știți ca nu sunteți singure. Încercați să fiți puternice, asta încerc si eu zi de zi, pentru copiii ăștia, ei nu au nici o vină.

Vă pup și totuși unde este aceea fată?

64 Comments

  1. Anonim

    ÎMI IUBESC COPIII, DAR UNEORI MĂ SIMT CAPTIVĂ ÎNTR-UN PUȚ ADÂNC….dacă povestea e pe bune, sugerez mamei sa își verifice funcția tiroidiana. Din păcate e posibil o parte din depresie/ oboseala sa vina de acolo….e posibil, nu obligatoriu. E o afectiune similara cu depresia postpartum. Din păcate îmi aduc aminte și eu acea oboseala.

  2. Simona

    Buna, sunt psiholog si mama. Am in terapie tinere mamici cu copii mici, chiar de 1 an si sub trei ani. Facem online, cat doarme un copil la amiaza, sau sta sotul cu copiii sau chiar ii duce la un day care de cateva ore. Solutii sunt si poate ca e dificil sa incepi tranzitia lor spre mediul social al unei gradinite, dar e in avantajul lor, pentru ca invata sa fie independenti si iti ofera si tie cateva ore de respiro. E important sa ai grija de tine pentru ca si copiii tai invata prin modelul tau cum sa aiba grija de ei. Nu ai vrea ca ei sa se sacrifice atat de mult pentru altcineva, chiar in detrimentul sanatatii lor mintale. Invata-i prin propriul model ce inseamna grija de sine. Depresia, poate avea urmari grave, daca nu e constientizata si tratata. E mai grav pentru copii sa nu iti tratezi depresia sau anxietatea sau orice alta povara emotionala pentru ca aceasta povara o sa fie in mijlocul relatiilor voastre, indepartandu-va. E ok sa te alegi pe tine si sa alegi pentru tine. Nu strici cu nimic copiii si chiar daca nimeni nu ti-a aratat cum sa te alegi ps tine, tu poti invata cum sa o faci! Curaj!

    • Roxana

      Sustin ce a scris Simona. Eu am facut terapie online si m-a ajutat foarte mult. Daca nu se poate in timpul somnului uneori se uita la desene 1 ora. Nu cred ca este o tragedie in special daca te gandesti ca daca esti tu bine le va fi si lor bine.

  3. Teodora

    Multumim pt ce ai împărtășit! Fata aia este încă undeva acolo și așteaptă sa iasă la lumina înapoi, altfel nu simțeai sa scrii tot ce ai așternut aici. Nu, nu ești singura, de asta sa fii sigura. Nu, nu exagerezi. Da, ai nevoie de măcar 2 ore singura pe zi. Îmi amintesc și eu ce lux devenise plimbatul printre rafturile unui supermarket. De cafele nu mai zic… Cred totuși ca tatăl copiilor ar trebui sa fie mai prezent. Nu iese nimic bun din starea ta actuala, indiferent de cati bani câștiga. Plus ca o creștere armonioasa a copiilor se face in doi, nu doar cu mama. Multă răbdare îți doresc!

  4. Daria

    Draga mea,
    Te înțeleg perfect! Într-o situație similară cu a ta sunt și eu. De multe ori simt că o iau razna, simt neputința, singurătatea, nesiguranța, lipsa de empatie a celor din jur… și tot ce se mai adaugă: frustrări, nemulțumiri când tot pare „perfect”. Știu. Am fost și mai trec pe acolo adesea. Nu știu ce sfat să îți dau, dar te îmbrățișez și îți zic că nu ești singura. Pe mine m-a ajutat să zic cu voce tare ce simt, chiar dacă nu m-a băgat nimeni în seamă, să merg la terapie și să nu ascund asta chiar dacă unele persoane poate m-au catalogat nebună (e fix problema lor) și poate cel mai important, să mă rog. Nu știu ce funcționează la tine, dar merită să încerci tot ce îți stă în putere pentru a te regăsi. Sau pentru a te reconstrui. Poate că ar fi bine să nu o mai cauți pe fata ce erai înainte de a deveni mamă. Oricât de fericită și ideală pare a fi, ea nu mai există. Îmbrățișează-te pe tine, noua persoană care ai devenit datorită copiilor tăi! Sper să îți găsești echilibrul și fericirea!

  5. Andreea

    Been there. Când erau ai mei copii pe la vârsta copiilor tai tot singura cu amândoi eram și eu. Greu, greu… Și eu am avut gânduri negre. Nici eu nu îmi regăseam resursele. A fost ceva mai bine după ce m-am întors la job, măcar îmi auzeam gândurile în cap…

    Ce a mai ajutat: sa îmi găsesc refugiul în cărți (beletristica) și sa las copiii cu soțul uneori, chiar dacă asta însemna seara sau în weekend. Atunci când alte ajutoare nu’s și soțul evident lucrează, totuși trebuie sa înțeleagă și nevoia mamei de a fi femeie. Nu te gândi ca era prea bucuros sa rămână cu amândoi, dar nu a avut încotro.

    Pot doar sa îți trimit un huge Hug și sa îți spun că trece. Copiii vor merge la gradi, școală, și tu o sa îți regăsești măcar un pic de timp pentru tine.

  6. Theo

    Nici că putea cineva scrie mai bine ceea ce simt 😔 mă identific perfect in povestea ta cu mici retușuri.
    E atât de ușor să arăți cu degetul și să spui „la ce l.ai mai făcut pe al doilea?!” Sau „tu ai vrut copii!”
    Offf!!! E greu, dar incerc cât pot de mult sa mă stăpânesc de furie și nervi…
    Gânduri bune ție! Nu ești nici tu singura! Capul sus! Cu siguranță va veni și soarele pe strada noastă! 😔

  7. L

    Bună seara,
    Nu sunt persoana potrivită pentru a oferi un sfat pentru că nu am un baby și nu știu ce presupune creșterea unui copil. Dar, mesajul tău este atât de trist încât mă gândesc ce aș face in situația ta.
    1. As încerca să vorbesc cu soțul meu, să îi explic ceea ce simt și care sunt nevoile mele, poate o oră pe săptămână ar putea sta el cu baby cât să mă duc până la cel mai apropiat parc și să mă odihnesc și eu o oră cu o cafea.
    2. As lăsa copiii la un centru de joaca unde sunt supravegheați pentru o oră și dacă locul respectiv este într-un mall, aș sta la o cafenea singura
    3. Poți încerca să cauți o bonă ocazională, o femeie în vârstă care are nevoie de un venit suplimentar și pe care să o contactezi la nevoie, de 2 ori pe săptămână de exemplu
    4. Încearcă să găsești puțin timp pentru tine când copiii dorm…lasă vasele și curățenia că nu cer de foame, liniștea ta ar trebui sa fie mai importantă.
    5. Dacă simți că totuși nu mai faci față, te întorci la jobul tău pentru o anumită perioadă și angajezi o bonă full-time.
    6. Nu te judeca pentru ceea ce simți, ești o femeie singura fără ajutor care uneori are nevoie de puțin timp pentru ea.

    Ai grija de tine!

  8. X

    Eu cred ca inevitabil toate trecem prin astfel de momente. Fie ca e cu voia noastra..fie ca nu.
    La primul copil nu acceptam ajutor, mi se parea ca nimeni nu ar putea face la fel de bine si mi se taia respiratia daca lasam copilul la mama pentru 2 ore. Tin minte si acum cand nu stiam cum sa ies mai repede din mall si parca aveam o apasare incredibila ca lasasem copilul 2 ore… au fost momente de singuratate, momente in care nu voiam sa vb cu nimeni, orice ma deranja, nu mai aveam grija de mine, m-am ingrasat si stima de sine a scazut crunt, nici chef de sex, nici chef de aranjat nu mai aveam…. uneori ma intreb daca sunt bipolara de ma comport asa la extrem…
    Ce am observat din toate, dar din toate experientele de pana acum? Indiferent daca ai sau nu ajutor, tot de tine depinde sa te aduni, sa faci ce stii ca te scoate din monotonie, din starea de 2 lei si din depresie. Cauta sa o iei pe alt drum cand mergi la cumparaturi, cauta sa faci un mic ceva pentru tine, poate citesti, poate ingrijesti o floare, vezi un film, o baie calda cu spuma? Trebuie sa existe ceva… fa lucruri care sa iti creasca stima, o sa te simti mult mai increzatoare daca faci activitati cu copiii, acum e cald puteti sta mult afara, ia-ti o zi fara gatit pe saptamana, mancati sanvisuri pur si simplu. Poate fi grru la inceput, dar recomand miscarea ca terapie pt trup si suflet.

  9. Ella

    In primul rand imi pare rau ca treci prin asa ceva. Este foarte greu sa sa fii in asa situatie si sa nu te inteleaga nimeni. Job-ul de mama este foarte greu, solicitant si cu adevarat plin de sacrificii. Dar poate fi si cel care iti ofera cele mai multe satisfactii, plin de cele mai dulci momente si de cea mai mare bucurie. De asemenea, depresia si anxietatea post natale sunt reale si poate dura o perioada pana incepi sa te simti bine din nou, “your former self”.

    Sfatul meu este sa duci copiii la gradinita/cresa. Gandeste-te ca sunt mame care muncesc full time si nu au niciun ajutor in bunici. Gandeste-te ca sunt tari care nu au concediu de cresterea copilului de doi ani. Acele mame isi duc copiii la cresa de foarte mici (chiar de la 6 saptamani) si cresc foarte bine acei copii. Da, se pot imbolnavi si chiar se imbolnavesc, dar asa isi formeaza sistemul imunitar. Eu as zice sa nu eziti si sa incerci macar cateva zile pe saptamana. Asta o sa te ajute mult si o sa-ti dea timp sa incepi si terapia. Asta cu “nu duc copilul la gradinita ca se imbolnaveste” o aud foarte des in Romania, dar nu si in locul in care traiesc. Aici si medicii pediatri iti zic ca nu e nicio problema sa ii trimiti la cresa/gradinita de mici.

    • Ana

      Multumesc tare mult pentru răspunsul asta! Eu mi-am dus copiii la cresa de la 6 luni pe cel mare și de la 1 an pe cel mic. Sufăr și acum, pentru ca am pierdut din timpul cu ei si de multe ori ma simt judecata …cadeam in puțul adanc de fiecare data cand cineva ma intreba socat cum de sunt copiii deja la creșă; cadeam in puț si cand vorbeam cu mame cu copii de aproape 3 ani care ii tineau acasa ca sa „ii protejeze” (ai mei au luat o gramada de virusei de la cresa, e adevarat dar dupa catva timp de acomodare si-au intarit sistemul imunitar si au devenit robusti…vina mea e insa inca undeva acololo)…dar doar asa reușesc sa pot sa îmi vad și de meseria mea și sincer și de mine însămi…imi asum judecata și încerc sa fiu acolo trup și suflet în timpul în care suntem impreuna

  10. Tania

    Bună. Nu ești singura, suntem multe care te intelegem. Într-adevăr, un pic de timp pentru tine, un pic de somn ar face minuni. Pe mine m-au ajutat si diverse stimulente din plante: spirulina cu cătină, quercetina, distonoplant. O alta mamica a luat cbd oil, cu efecte foarte bune. Plus magneziu, calciu. Cumva iti mai dau forta sa mergi mai departe pe picioare. Te îmbrățișez, Dumnezeu sa te intareasca!

  11. Ileana D.

    Ohh, draga mea! Articolul tau a atins si in mine cateva coarde. Si eu ma intreb de multe ori „unde este acea fata”. Si noi avem un copilas pe care il crestem fara ajutor din afara. Ce iti recomand este sa iti permiti tu tie sa simti ceea ce simti. Ramai in relatia pe care o ai, spune-i sotului ca il iubesti si apreciezi, faceti mici chestii pt. voi, peste ceva ani mai vedeti voi ce mai aveti de reparat. Daca te parasesc prietenele ca ” te plangi”, fff. bine. Alea nu sunt prietene, cauta altele. Sunt grupuri pe fb. pe orase. Nu te izola, intalneste-te cu alte mame, inscrie-te cu copiii la un curs de genul gimnastica, dans. Si incearca sa iti reamintesti – copiii nu raman mici pt. totdeauna. Ei vor creste si o sa ai si tu timp pt. tine din ce in ce mai mult. Te imbratisez. Alexandra

  12. A

    Buna. Sunt dispusa sa ajut. Atat cu un umār oarecare pe care sa plangi, cat si cu unul specializat. Si eu am trecut prin asta, devine un pic mai usor cu cat cresc copiii, dar exista mereu alunecari. Incearca sa ti regasesti resursele. Muzica la radio, o pagina de carte intre 2 pampersi schimbati. Intr.adevar e bine ca sotul e ok, incearca un dialog si cu el, poate reuseste o infima schimbare de program pt a.ti conferi cele 2h pe saptamana. Eu am avut nevoie de mult timp pana sa invat sa cer ceea ce am nevoie. La inceput am cerut 1h pe luna, sa ma duc la epilat. Mi.a crescut increderea in mine, ca ma simteam mao bine. Apoi am cerut 2h. Apoi tot asa.
    Amandoi ati facut copiii si chiar daca necesitatea traiului de zi cu zi va obliga la un anumit program, exista mereu si ceva flexibilitate. Chiar si sofer de camion sa fie care pleaca 1 luna si vine 2 zile, si tot reusiti,daca ai cu cine vorbi despre tema asta.
    Nu te inchide in tine, fa o incercare si spune.i lui.
    Parintii si prietenele sunt departe, fiecare cu ideile lui, dar el are o obligatie morala fata de copii sa le mentina mama in viata, pe linia de plutire.
    Trimite.l intai cu 1 copil afara, celalalt se misca pe langa tine un pic cat bei o cafea. Apoi cu amandoi, si stai un pic si trage.ti sufletul. Apoi poate toti 4 undeva. Dar intai, afara cu ei. La parc la trambulina la cinematograf la inghetata….ceva intai jumate de ora apoi o ora …sa se invete si ei cu el si el cu ei. Si ei au nevoie de asta, nu doar tu.
    Sper sa fie bine.curand. capul sus.va fi mai bine.fata zambareata e tot inauntru.e doar obosita.

  13. M

    Eu te inteleg, am stat acasa singura fix 3 saptamani cu un bebelus de 4 luni si am zis ca mor.
    Eu am o minte mai orientata pe solutii asa ca: cel mare trimis la gradinita cu riscu sa aduca acasa vreo ciuma, cel mic la cresa daca se poate ( in Romania mai greu stiu). O bona (vecina, studenta, gasesti pe cineva) care sa stea jumate de zi pe saptamana cu copii. In timpu ala faci ceva pt tine: terapie, sport, plimbare, o cafea, ceva sa produca endorfine. Ideal ar fi o persoana straina, ca sa nu te judece tot neamu dupa ( cunoastem…).
    E ingrozitor ca in zilele noastre mamicile sunt asa izolate. E ingrozitor ca bunicii nu se implica. Milioane de ani copii au crescut in comunitati, ingrijiti de tot satu (it takes a village). Sunt studii care demonstreaza ca depresia post natala e mai putin intalnita im comunitatile inter generationale, in locurile unde mamele sunt inconjurate permanent de familie, gen Asia, Africa.

  14. Andreea

    Buna seara! Nu pot spune ca stiu ce simti in totalitate, pot spune doar ca eu am un baiat de 1 an si 11 luni si urmeaza sa il nasc pe al 2 lea peste 3 săptămâni. Eu am avut parte de mult ajutor, multe iesiri, momente de rasfat, eu singura, dar si eu cu sotul. Dar, tot ma simt ca tine. Simt ca sunt coplesita sa fac doar asta toata ziua, nu ma simt o mama buna, o sotie buna, mi e dor de mine si de viata mea anterioara. Ma regasesc in tot ceea ce ai scris, desi acum realizez ca nu prea am dreptul sa ma plang si totusi o fac de 2 ani incoace. Nici eu nu am prietene. Mi as dori mult, daca se poate si crezi ca ai timp si incredere sa luam legatura. Am putea sa ne impartasim una alta, chiar daca nu putem sa iesim efectiv la cafea. Iti trimit imbratisari multe si calde! Esti minunata si ma simt neputincioasa sa nu ti pot darui macar 5% din ceea ce meriti si te ar ajuta sa vezi lumina. Daca vrei sa iei legătura cu mine, iti poate da Ioana, mailul meu. Sanatate si bucurii multe iti doresc!

  15. Rusu

    Asa eram si eu pana am inceput sa pun limite.Nu am reusit in totalitate,dar mi-e mai bine.A trebuit sa imi rup piciorul,sa inteleg cine imi e aproape in astfel de momente,ca sa spun STOP si sa rejudec care imi sunt prioritatile.

    Ai curajul sa spui STOP.Nu esti singura..

  16. Anca

    Ma regasesc total in descrierea ta. Am o fetița de 3 ani și una de 9 luni, am stat in concediu doar câte 2 luni cu fiecare după naștere. Eu le am la cresa toată ziua, dar in timpul asta lucrez și seara si in Weekend doar ne ocupam de ele. E un program non stop de a îndeplini sarcinile de la lucru si nevoile copiilor. Eu nu pot sa ma joc cu ele, sunt ca un robot care doar îndeplinește sarcini si amândouă îl prefera pe tatăl lor pt joaca, alinturi. In iarna am traversat cea mai neagră perioada si ulterior am început si terapia, online. Datorită pandemiei acum se poate si terapie online. Deși avem tot ce ne dorim, nu ma pot bucura de nimic. Cum spui si tu, îmi e dor de mine, de stat cu gândurile mele, cu soțul meu, de ieșit fără copii. De când suntem părinți nu am stat nici o noapte separați de fete, nu am avut șansa asta deși simt o mare nevoie. Mama mea ne ajuta, vine de câteva ori pe an la noi, dar as avea nevoie de ea mereu. Te rog începe terapia: online/offline, cum o fi. Eu încep sa simt progrese după câteva luni. Ajunsesem sa ii cer zilnic soțului meu divorțul, deși nu avem nici un motiv serios pentru asta, doar ca ma simteam copleșită/epuizata si mi se părea ca totul e doar pe umerii mei.

  17. Lorena

    Din experiența mea cu un copil si cu depresie:
    – trebuie sa fie o zi in care sotul sa nu lucreze (duminica?). Eu împart ziua asta intre timp pentru mine si timp cu ei. Sau seara, dupa ce vine de la munca, cand nu e foarte obosit, sta cu copilul. Da, munceste mult, dar munca de acasa e tot munca, deci noi, mamele, cam muncim 24 din 24.
    De cand am nascut, pe langa sot, mecanic etc, sotul meu a devenit si tata, la fel cum eu am devenit mama.
    – mi-a fost foarte teama sa nu ii provoc băiețelului meu rana de abandon si am evitat mult sa il duc la creșă. E nascut in pandemie, dar la 7 juni jumate am gasit o creșă unde educatoarele erau foarte ok. L-am duc 3 dupamese/sapt, la inceput. E foarte greu. Ti se rupe o bucata de suflet si te intrebi mereu daca e bine ce faci. Dar, rational, stii ca e bine. Sunt multi copii acolo, invata moduri de a comunica, interacționa, juca. Învață reguli. 🙂
    -in timpul in care am fost singura, nu stiam ce sa fac. Parca trebuia sa fac ceva important si mult si nimic nu se ridica la rangul asta. Nici sa dorm, nici un film, nici o mancare buna, nici un mers prin magazine ca eram frântă. Dar, cu timpul si dupa foarte multe frustrari, am învățat sa găsesc mici părți din mine.
    -eu merg la psiholog. Stiu sigur ca am nevoie de asta si am mai facut consiliere/terapie si in trecut. Poate ca e cel mai important lucru pentru care mi-am gasit timp. Un psiholog bun te ajuta sa vezi rezolvari si la celelalte probleme.
    – eu imi pun gandurile pe foaie. Sau chiar ai ceea ce trebuie sa fac. Aseaza in alt lic ceea ce e in capul tau.
    Poate luati in calcul sa lucreze el mai putin sau part-time si sa mergi si tu sa muncesti part-time. Crede-ma, dupa ce devii mama, mergi la munca la fel ca in vacanță :poti sa vei o cafea linistita, sa mergi la baie, ai pauza in care nu tre sa faci nimic decat sa mananci. 😍 Vis.
    Multa bafta.

    • Iana

      Sunt mama a doi si educatoare. Ma duc la serv cu gandul ca iar nu-mi permit sa ies din grupa 1 min pana la baie. Daca-mi asum asemena „lux”,cand ma intorc, baia fiind la 1,5 m distanta de grupa, 5 s-au ridicat de pe scaune si alearga prin grupa, trei se bat intre ei. Am 23 la grupa, spatiu cat o sufragerie de apartament. Prea multe ar fi de spus pe aceasta tema. Cand ajung acasa nu-mi permit sa ma odihnesc, continui partea de birocratie, hartigaraie. Toate responsabilitatile, casa, copii, sunt ale mele. Nu am cui cere ajutor decat extrem de rar…

  18. Flore

    Te imbratisez tare de tot, mamico!
    Stiu ca e greu, am fost si eu in ‘filmul asta’… Sotul ma gasea plangand in fiecare zi cand venea de la munca si nu intelegea ce facea gresit…pe mine m-a ajutat el cat a putut, cum a stiut.
    Nu stiu ce sfat sa iti dau, doar imbratisari!🤗🤗🤗

  19. Cristina

    Draga fata, femeie, fiica, mama,

    Imi pare rau ca treci prin ceea ce treci. Am auzit din spusele tale despre o mama care nu te vede cu nevoile tale si nu te sprijina. Probabil ca tu tot mai speri la asta si te doare. Am auzit ca ti-ai pierdut placerea, bucuria, ca nu mai stii cine esti. Vestea buna este ca te poti redefini, cine vrei sa fii? Ce parti din tine iti lipsesc? Ce parti vrei sa adaugi? In momentul in care te vei decide ce vrei sa faci, unde vrei sa ajungi, vei gasi si o cale. In depresie vezi totul mult mai complicat decat este. Eu cred ca sotul te va sprijini, doar sa ii spui de ce anume ai nevoie. Se poate face terapie online. Poti sa iti duci copilul la gradinita. Ai incredere in tine, este doar un moment de epuizare. Asa cum ai reusit sa faci lucruri minunate pana acum (inclusiv copiii tai minunati), vei reusi si de-acum inainte. Fi blanda cu tine si fa un pas dupa altul. Iti tin pumnii! O mama

  20. M

    Si inca ceva: e o presiune imensa in zilele noastre sa crestem copii perfecti. Nu e un repros deloc la adresa autoarei, nu o judec, e doar o constatare personala din ce vad in jur.
    Copii care sunt tinuti departe de bunici pentru ca bunica mai scapa o ciocolata si bunicu o injuratura, pentru ca matusa ii lasa la televizor, ca la cresa se imbolnavesc, la gradinita nu primeste suficienta atentie….
    Mame deprimate ca stau toata ziua la cratita inventand retete de quinoa si dulciuri proaspete fara zahar, in timp ce-i preda lu ala micu engleza dupa metoda Montessori.
    Mai fetelor mai luati o pauza, cereti ajutor si nu mai incercati sa va fortati in tiparele astea de mame perfecte ca o sa innebuniti! Puneti copii la Tv, decongelati o pizza si relaxati-va 30 min cu un pahar de vin!

    • Andreea

      daaa! daaa! am vrut sa scriu acest lucru in comentariul meu si am uitat. toata presiunea asta sa fim perfecte, totul homemade, fara zahar, cat se poate de bio, sa fim mereu calme si happy …

      daca imi zicea cineva ca nu voi face home-made snacks, ci va manca batoane de fructe, covrig cu unt, croissant + kefir + zmeura si ca voi avea absolut saptamanal 3-4 mese cu paste, pizza, fish fingers si mamaliga/piure as fi zis ca e nebun … Dar stii ceva? fix, dar fix asa e! am gasit o pizza congelata foarte buna (daca eram in Romania comandam, dar aici costa 15 eur o pizza …), respectiv bag o tava de fish fingers/ nuggets (congelati!) la cuptor, alaturi pun orice – mamaliga + spanac, piure sau cartofi prajiti si e ok. In serile astea copilul mananca de fapt cel mai bine.

  21. Monica

    Draga de tine… depresia postpartum e ceva cat se poate de real, nu e o fita, iar tu ai toate circumstantele atenuante… oricata bucurie ti-ar aduce copiii, te si storc de energie si ai nevoie de timp pentru tine ca sa te reincarci… nu o poti convinge pe mama ta sa vina ocazional sa stea cu copiii ca sa poti iesi? Dar mama sotului? Poate poti da anunt prin vecini ca cauti un mother’s helper, un adolescent care sa stea cu copiii cat timp tu faci altceva… sau sa faci cu schimbul baby sitting cu prietenele tale? Intr-adevar, un om care se plange e incomod din pacate… iti trimit o imbratisare virtuala si sper sa gasesti o solutie ajutatoare ca sa poti iesi cat mai rapid din gaura neagra din care nu din vina ta esti…
    O mama care a primit ajutor la nevoie.
    P.s: poti merge cu copiii la psihiatru, iar psihologii s-au adaptat la corona si fac sedinte online.

  22. Mica

    Of si iar of mami. Te inteleg si ma regasesc perfect in descrierea ta desi acum copiii mei au 6 si 12 ani.
    Suntem plecati de 4 ani din tara si stiam ca ne va fi greu fara ajutor, dar am facut-o pentru un viitor mai bun pt ei dar si pt noi la batranete. Desi sotul ma ajuta destul cu copiii, mai gateste, da cu aspiratorul uneori… iesim impreuna toti 4…. Si eu simt ca ma pierd, ca nu am timp pt mine…. Nu prea am prietene desi virtual da…. Iesim la o cafea o data la jumatate de an….
    Dar…. Eu si sotul la fel, am devenit mai mult niste colegi de apartament… nu mai avem timp de noi… discutii in contradictoriu dese….
    Avem 2 ani de cand nu am iesit singuri pentru o zi macar … dar speram sa ne redevenim cat de curand…
    Imi iubesc copiii enorm, dar de mici au fost super mega energici si mi-au luat toata energia pozitiva.

  23. Adi

    Of, te imbratisez. Te înțeleg foarte bine. Și eu am 2 copii mici. Este normal sa te simți așa din moment ce nu ai timp niciodată pentru tine, sa faci ce vrei și tu. Intr-o societate normala la cap, toate mamele ar trebui sa aibă timp și pentru ele, timp de alte lucruri, de o rețea de sprijin și de….empatie. Din pacate, la noi empatia e zero. Și daca ai ajutor este foarte greu sa stai acasa cu 2 copii mici, darămite singura mereu. Ai rezistat foarte mult asa. Pentru binele tău, neaparat sper sa gasesti bona. Chiar și full time, sa vina cateva ore pe zi. Va înțelegeți la timp și pret. Dacă vei găsi timp pentru tine, totul va fi bine. Te vei regăsi. Și eu am fost cam ca tine o perioada prin iarna, dar am avut norocul sa găsesc o vecina studenta care vine ocazional, dar tot înseamnă mare lucru. Îl las cu ea pe bebe, cel mare e la gradi, și plec sa beau o cafea afara, sa ma plimb puțin. E altceva. Îți doresc mult noroc la găsit și sa nu te lasi! Esti o eroina! Meriți sa te simți din nou om. O sa treacă perioada asta. Ai încredere. Te imbratisez!

  24. Anamaria

    Ma regăsesc complet in cuvintele tale! La sfârșit mi-au dat si lacrimile.
    E greu… numai cine a trecut prin situația asta poate sa te înțeleagă. Înțeleg perfect toate stările tale, copiii ne seacă puterile dar tot ei ne dau motive sa mergem mai departe , sa nu renunțăm.
    Bună întrebarea de la final, si eu ma mai gândesc de multe ori unde a dispărut. Nu cred ca o să revină vreodată. Dar știu ca o sa vină vremea cand copiii o să crească si noi o sa avem mai mult timp pt noi. Si atunci poate o sa ne simțim un pic pierdute pt ca nu o sa mai avem ce sa facem.

    • Oana

      nu o sa mai avem ce sa facem??
      pai de ce, asta e tot rolul si menirea unei femei, sa creasca copii?
      fara ei, e pierduta? nu mai are ce face? profesie, concedii, hobby-uri???

  25. Georgiana Sorescu

    Fix asta simt si eu, doar ca eu am noroc ca sotul lucreaza de acasa si mereu se opreste din munca lui ca sa ma ajute. Si tot imi e greu, uneori imposibil cu 2 copii (4 si 2 ani). Acum trebuie sa ma intorc la munca si imi caut un job pana la ora 5 ca sa pot ajunge sa ii iau de la gradinita (caci nu stiu cat va mai munci sotul de acasa). Evident ca nu gasesc. Bani de bona nu avem nici noi si mereu ma gandesc daca am luat decizia buna de a face copii (caci simt ca ne chinuim si noi si ii chinui, involuntar caci nu le pot oferi ce au nevoie(de 4 luni ne chinuim sa facem rost de bani ca sa il dam la inot pe cel mare)si pe ei). Bunicii- aceeasi poveste. Si am ajuns sa ii condamn pe toti cei care mi-au indus ideea de a face copii (care au mintit ca este minunat- am ajuns la concluzia ca cone zice ca e usor sa cresti copii clar nu au ei grija de copii) si cei care m-au manipulat (mereu si ai mei parinti si multe neamuri si multi prieteni ma intrebau de ce nu fac copii) mai ales ca eu nu imi doream copii (din considerente obiective, evident, de exemplu cum sa ii iau de la scoala cand termina la ora 12, daca nu ne ajung banii, din cauza sistemului educational si de sanatate din Romania si lista poate continua). Daca as fi stiut cat e de greu nu as mai fi facut copii (dar nu pot spune nimanui asta pentru ca da, toti se uita la mine ca la o ciudata – “cum sa spui asa ceva? Nu iti iubesti copilul?”). De cand am copiii sunt bona, menajera, mama, femeia care face curat, cea care spala si cea care mereu se culca ultima si se trezeste prima; sunt orice e nevoie sa fiu ca sa fie bine pentru copii, mai putin eu, cea care zambesc, cea care citesc, cea care vede un film/o competitie sportiva in liniste, fara sa fie deranjata la fiecare 5 secunde. Concluzie: sper ca mai sunt lucida, sper, dar nu garantez, si m-am apucat sa scriu o carte deapre cat de greu e (caci din cate carti am apucat sa citesc despre parenting niciuna nu vorbeste deschis despre ce sacrificii fac femeile care devin mame). Nu stiu daca o voi termina, daca voi avea curajul sa o public, dar deocamdata e singurul lucru care imi alina suferinta. Alte bucurii personale nu mai am deloc. Sa ramane lucide, noi mamele care ne sacrificam viata pentru micile suflete care, clar nu au nicio vina ca noua ne este atata de greu.

  26. Adi

    Iti scrie un tătic care a trecut prin asa ceva.
    Bineînțeles eu eram partea super ocupată și fără timp de copii și soție.
    Pana când nu a mai rezistat soția și a spus ca punct, nu mai poate.
    A trebuit sa ma opresc și sa ascult.
    Bunicii au fost convocati și le-am spus pur și simplu sa vina sa stea cu copii. Simplu și fata multe explicații. Regulilemamei trebuiau sa fie respectate fără comentarii.
    Chiar eu îmi făceam în weekend timp sama joc cu copii în diverse parcuri și ii dădeam soției diverse „sarcini”. Cumpărături etc, lucruri ce mi-e nu îmi plac.
    Acum au 12 și 17 și încă mai ies doar eu și fetele la concerte ,vreun meci de basket etc.
    Trebuie doar sa găsești cum sa pui problema . Tu îl cunoști cel mai bine.

    😉

  27. Aura Gustescu

    Am trait asa insa la minr e din partea tatalui nu erau crle 2h pt ca a plecat sau cand era nu ii păsa considersnd in cele 11 luni de postnatal eu ma relaxezca la spa acasa.Primul pilon ar fi sotul tau imi e greu sa cred ca nu poate sa iti dea 2h pe zi.Apoi nu stiu unde stai dar exista bone cu plata per oră.In ceea ce priveste gradi si boli intre copii mei este diferenta de 6 ani si cel mare a adus cu ” drag” de toate acasa trebuie sa te „manup” ca aia este oricum nu ii poti proteja la nesfarsit.Frica de viroze este inutilă si take one day at the time.Se „viruseaza” primul trece in 3-4 zile vine sl.doilea care o va duce mai rapid si usor.Nu e un capât de lume si TOTUL ESTE TEMPORAR mai putin starea ta.Bunicii s oate-i din ecutie cauta cale cu sotul tau.Toate problemele au o solutie nu fiecare rezolvare are o hibâ.

  28. Eliza

    Iti trimit îmbrățișări! E normal să îți fie greu cand nu ai deloc pauză. Ai prieteni pe aici printre străini!

  29. Amy

    Stiu exact ce simti… Am fost in situatia asta cca 5ani. Mama mea era singura care venea sa stea cu ei sa „mai respir” si eu. Ieseam din casa si nu stiam in cotro sa o iau ca un animal iesit din cusca. As vrea sa stiu de unde este mamica, poate suntem din aceeasi zona, ca as ajuta-o cu drag. Asa am simtit de cum am citit primele randuri

  30. Ana

    Iti trimit un gand bun si o imbratisare! Sfaturi, n-am, din pacate, fiind cam in aceeasi situatie. Si daca descoperi cumva o iesire, spune-mi si mie!

  31. Maria

    Felicitări pentru articol și te sfătuiesc din suflet sa încerci să găsești cat de repede posibil alte mămici cu care sa te înțelegi și să vă ajutați reciproc cu copiii. La locul de joaca, in parc, pe viitor la grădiniță/școală, ajutorul dat de alte mamici cu care ești compatibila e de neprețuit! Poate sta una cu copii cat cealaltă merge la o cafea, cosmetica, concert, plimbare de una singura. Când copiii sunt mai mari pot dormi toți împreună la o mămică și astfel cealaltă mămică are o noapte/zi doar pentru ea. Pe mine și pe prietenele mele cu copii cu care ne-am găsit sa ne ajutam așa (că toate stam in străinătate, departe de bunici/sau fara bunici, familie, etc.) asta ne-a salvat. Cu unele, ne leagă doar copiii și compatibilitatea abordării in privința copiilor, dar cu altele am devenit prietene apropiate prin copii. Iar pasul doi e găsirea de babysittera care sa vina pt câteva ore (ceea ce in străinătate se practică dar știu că în țara încă e un fenomen inedit) – și dacă vine doar sa se joace cu copiii până tu faci o baie, citești o carte, este un maaaareeee ajutor! Îți doresc multa putere și răbdare!

  32. Cristina

    Draga mea, M-ai descris pe mine in cel mai mic detaliu. Differenta dintre noi este ca EU am 4 copii, 10 ani, 7ani, 4 ani si 3 ani 😍. Este extrem de greu totul si la mine. Sunt exact in acelasi put adanc ca si tine. Nu stiu ce sfat sa iti dau, nu gasesc unul nici pt mine. Incearca, pt inceput, sa iti acorzi 10 minute tie, in fiecare zi. Atat cat sa iti pui putin make up,chiar daca cei mici plang. Pur si simplu ingora, 10 minute. Si incearca sa te odihnesti cand dorm ei. Treaba din casa o sa te astepte tot acolo. Si sotul meu este la munca si cate 14 Ore pe zi, sunt singura cuc, si stiu cum e sa te judece toata lumea si sa nu ai ajutor. EU fac atat cat pot in casa, mai si comand mancare cateodata si am facut eforturi foarte mari sa imi recladesc relatia cu sotul. Daca vrei, putem vb in privat, simt ca avem foarte multe in comun. Te imbratisez si fi tare, faci o treaba buna si esti o mama buna.

  33. Monica

    Eu zic asta cu voce tare si stiu sigur ca sunt oameni care ma judeca “sunt copiii mei ii iubesc dar ma bucur enorm cand sunt plecati cateva ore la bunici”. Cand nu existau momentele acestea doar eu cu mine aveam o stare de nervozitate continua pe care nu mi-o puteam explica. Fruntea sus o sa rasara soarele si pe strada ta. Mai rezista putin pana mai creste cel mic si cand vor merge amandoi la gradinita o sa ai putin timp de respiro. Iti trimit o imbratisare virtuala 🤗

  34. Vasilica Diaconu

    Draga mea, povestea ta este și povesteaa mea de acum 20 de ani.
    Ai nevoie de ajutor, ai nevoie de timp cu tine, ai nevoie de timp cu soțul tău.
    O idee ar fi să găsești pe cineva în situația ta și să preluați copiii una alteia alternativ pentru cele câteva ore de relaxare.
    O alta chestiune importanta este să discuți deschis cu soțul tău – cu siguranță și el se simte singur și neiubit. Aveți nevoie sa va reconectati , să nu deveniți străini cu adevărat. Cu siguranță nici el nu-și comunică nevoile și în felul acesta apar frustrările la amândoi.
    Vorbește cu mama ta din nou, spune-i prin ce treci. Poate acum va înțelege mai bine.
    Cere sfatul medicului de familie , gândurile negre trebuiesc ajutate să dispară.
    Din păcate, eu nu am cerut ajutor la timp la vremea mea și mai târziu a fost mai greu de reparat.
    Acum am învățat că fiecare problema are cel puțin 4 soluții – le caut, văd care este cea mai la îndemână și încerc. Uneori chiar devine amuzanta această căutare (dar eu am depășit acum perioada neagră)
    Știu ce greu îți este insa e momentul să ceri ajutor fără ezitare.
    Incepe vara, încearcă să ieși cu copiii cat mai mult din casă în natură. Face tare mult bine.
    Te îmbrățișez cu gandul cel bun,
    Vasi

  35. Simona Berszan

    Bună!Ai uitat să specifici un cuvânt foarte important. Maica Domnului și Isus Hristos. Ea a fost prima și singura femeie care a suferit cel mai tare când și-a văzut copilul răstignit, a plâns dar apoi a fost răsplătită pe măsură.La biserică te-ai gândit să mergi? Acolo sunt primiți și copiii, instantaneu va deveni ceva nou pentru ei dar și pentru tine. Acolo vei găsi și sfaturile bune și timpul liber de relaxare dorit de tine. Mai multe sfaturi le poți primi de la un părinte. Și eu am mai avut momente grele dar le-am găsit dezlegare la biserica,desi nu credeam asta. Am întrat cu rușine în biserică. Iar pentru copiii tăi dacă nu le găsești și o parte masculina în familie, pentru echilibru, asta va evolua negativ. Isus Hristos poate fi acela. Și să rămână cel mai potrivit. Încearcă, rău nu face să intri în biserică. Acolo vei găsi multe lucruri despre care nu știai ca există. Dar nu te aștepta la rezolvarea problemelor din momentul următor. Cât a suferit și Maica Domnului până a ajuns lângă fiul ei apoi răsplătită pe măsură? Asta a fost menirea lor, sa plece dintre noi pentru ca să vegheze și sa ne îndrume pe noi, toți oamenii. Sa rămânem în viata, cu ochii deschiși și mintea luminată de sfaturile Lor.

  36. Andreea

    sa stii ca suntem multe in situatia asta, dar mai nimeni nu recunoaste asa ceva. Eu deja fac terapie de un an de zile, asa ca iti pot spune de cate ori am spus cat de coplesita ma simt si ce mi-o fi trebuit, insa conform terapeutei mele e un sentiment normal si des intalnit. Cand nu ai nici un pic de ajutor, casa e in permanenta o vraiste de nedescris, am un munte de haine nestranse, iar copilul are nevoie de foarte multa apropiere, se supara repede si ii trece greu, nu prea vad cum poti ramane zen si happy.
    e usor sa fii zen la doar un tantrum pe zi, e de o mie de ori mai greu cand ai parte de ele de la sculare la culcare, pe numarate minim 10 pe zi, caci copilul are o vointa puternica (asta a zis-o pediatrul). De exemplu, azi m-am trezit la 6, sperand sa apuc o cafea in liniste – s-a trezit in 5 min si a inceput direct sa urle si de atunci o tine numai intr-o smiorcaiala – vrea la zoo, nu vrea la cresa, vrea ciocolata, nu vrea nimic de mancare. In acest timp trebuie sa ne pregatesc de plecat la cresa si sa fac lista de cumparaturi. Apoi homeoffice, apoi sa fug sa il iau de la cresa, sa merg cu el afara, sa gatesc ceva de seara si s-a dus ziua …
    Tocmai am dat drumul la televizor, doar o tace 10 min sa pot sa ma spal macar pe dinti, altfel incep sa tip (iar) grav de tot.
    Azi-noapte am adormit odata cu el, am uitat sa bag supa in frigider – azi iar trebuie sa gatesc.
    M-am ingropat in carti si podcasturi de parenting doar voi ajunge sa inteleg cumva si sa gasesc o solutie pentru perioada aceasta, dar cine naiba sa aiba timp de citit …
    Stiu foarte bine replica ‘ce te tot plangi atata, ar trebui sa fii mai recunoscatoare pentru ce ai, te tot victimizezi‘ – venind de la familie, adica oameni care ar trebui sa fie acolo pentru tine.
    Ignora-i direct, e clar ca nu ai ce vorbi cu ei, iar greul tau e si mai greu cu asemenea lipsa de empatie.

    Stiu ca iti este de doua ori mai greu cu doi copii, ma gandesc ce sfaturi as putea sa iti dau:
    – daca poti, da copilul mare sau pe amandoi la cresa/gradinita – foarte probabil va urma un an cu viroze si muci, in care te vei simti la fel de la capatul puterilor, dar apoi va fi usor usor mai bine, respectiv vei bifa din cand in cand cate 1-2 sapt cand vor merge legat la cresa.
    – vorbeste cu sotul tau, barbatii nu vad lucrurile astea, ei se inhameaza ca ei ‚trebuie sa sustina‘ familia in perioada asta cat mamele nu lucreaza , dar e important sa vorbesti cu el – eventual poate macar 1-2 zile pe saptamana sa iasa singur cu copiii o ora afara sau sa se joace cu ei cat faci tu o baie in liniste. Dar ora aia sa fie a ta, nu pentru curatenie si gatit!
    – daca inca nu ai ‘ajutoare’ in casa: oala rapida, aspirator robot – merita investitia, orice merita incercat ca sa prinzi 15-30 min extra libere
    – lasa vraistea unde si cum este, iar cand dorm copiii, fa ceva pentru tine! vorbesc serios – tendinta noastra e sa ingramadim tot ce putem face in aia o ora de somn, avem liste interminabile de ‘to do’ care ne coplesesc.
    – in Romania cred ca e mai greu sa lucrezi part-time ca si mama, insa poti incerca (dupa pasul cu cresa/gradinita) – eventual stabilit de la inceput posibilitatea de home-office cand sunt copiii doar muciosi si trebuie sa stea pe acasa
    – imi voi lua multe rosii stricate pentru ce voi scrie acum, dar voi scrie: 15-20 min de desene sunt ok, cand tu trebuie sa iti iei cateva minute pentru tine. Nu esti o mama rea, trebuie sa te ajuti pe tine – sa poti avea grija de ei. Ai grija la ce se uita, intreaba din cand in cand ce se intampla acolo, uau – ai vazut ce a facut pisicuta?, aceea e o oaie? ce culoare are? etc.
    Ai grija sa iesiti afara la joaca in aer liber in fiecare zi – si vor fi ok si cu screen time! Apropo, ora aia de terapie (care de obicei nu e o ora, ci vreo 45 min) la fiecare 1-2 sapt o poti face (daca se alinieaza astrele) cand dorm ei, daca nu – cat se uita la televizor! Daca altfel nu merge si asta e singura solutie sa gasesti un colac de salvare pentru tine, fa asa! Vezi punctul de mai sus – daca in rest ai grija sa iesiti la aer, sa aiba parte de activitati ( desenat, puzzleuri, whatever), nu vor deveni dependenti de screen time.

    Poate ar ajuta un pic sa scrii din ce tara& oras esti, daca prietenele tale si-au luat toate talpasita, e loc de prietene noi 🙂 – un play date cu copiii, 15 min de vorbit cu cineva care intelege prin ce treci ajuta mult.

    Bafta, tine capul la suprafata si nu uita, nu esti singura, suntem multe in aceasta situatie. Tu ai avut insa curajul sa scrii despre asta!

  37. Anca

    Draga mamica! Atat de mult as vrea sa te imbratisesz! E asa bine ca ai scris. Depresia e crunta, o cunosc .
    Iti dau poate o mica usita. Sper doar sa ai curajul si puterea sa incerci. Nu stiu in ce oras stai, sau daca esti in Romania. Citeste tot paragraful , te rog. De obicei in orase sunt gradinite particulare (neoprotestante). Acolo cred ca ai putea sa intrebi daca sunt fete (studente) care ar putea avea grija de copiii tai pt cateva ore (la tine acasa) si cu siguranta nu cu f multi bani. Spun in cunostinta de cauza. Sunt educatoare la o astfel de grădiniță si cand mamicile mai au nevoie sa stea cineva cu copiii, se mai gasesc astfel.de oportunitati. Poate Ioana iti da mailul meu si iti scriu detalii. Multa putere si sa sti ca nu esti singura🤗🤗🤗🤗

  38. Oana

    Draga mamica,
    Indiferent cat de ocupat este sotul tau, poate gasi 2 ore sambata si 2 ore duminica in care sa se ocupe de copii ca tu sa faci orice altceva in afara casei. Lui trebuie sa ii spui ca ai nevoie de asta, cu subiect si predicat, fara aluzii sau reprosuri. Daca trebuie sa va descurcati singuri, cheia e la voi, impreuna.

  39. Ionela

    Buna! Nu am copii insa am descoperit un site, Helperz, care reuneste mai multe servicii de acest tip, babysitter, pet sitter etc. Bonele sunt verificate si acolo scrie si tariful pe ora, deci banuiesc ca poti apela macar o data pe saptamana la cineva 2-3 ore ca sa castigi timp pentru tine. Eu nu am apelat inca la acest site insa cu siguranta poti gasi recomandari. De asemenea, am vazut ca la noi in oras sunt grupuri de Facebook de mamici unde se mai cauta ocazional bone sau recomandari de persoane care fac curatenie etc. Acolo poti gasi recomandari si de la cunoscuti, in care poate ai mai mare incredere, poti vedea profilul persoanei in cauza mai intai. Cu siguranta gasesti o solutie daca vei cauta. Recunosc ca nu stiu cum e si totusi empatizez, imi imaginez cat de greu poate fi. Te imbratisez!

  40. Maria

    Va rog eu din suflet sa duceți copilul la grădinița, copiii rezista virușilor și nu faceți decât sa-i ajutati sa-și intareasca sistemul imunitar. Pe toate le-a luat copilul de la creșă iar acum la 4ani deja nu mai știm ce sunt alea boli.
    Am simțit la fel, Singurătatea te roade iar lipsa unor Adulți in jurul
    Tău cu care sa vorbești și depsre alte lucruri decât jocuri de copii e foarte dureroasa. Noi eram și proaspăt mutați in alta țara, de ajutor nici nu se punea problema.
    La aproape 2ani ai băiețelului am știut ca are nevoie de o mama mai buna și chiar dacă mi-a fost f greu sa-l duc la creșă așa de mic ma felicit și in ziua de azi pentru alegerea făcută. Era acolo doar pentru 3 ore, dar astea 3 ore au fost raiul meu. In primele săptămâni in fiecare zi ma opream la o cafea in drum spre casa.
    Fata aceea vesela depsre care vorbiți are nevoie de ajutor, cât mai repede. Acum puteți face terapie si online.l, nu e nevoie sa mergeți la cabinet.
    Iar soțul sunt convinsă ca dacă ii Spune-ți intr-o sâmbătă sau duminica ca vreți sa ieșiți 2 ore din casa sa va plimbați singura pe străzi sau la un mall sau oriunde simțiți ca mai puteți respira puțin va supraviețui cu cei 2 copii.
    Dar înainte de toate aveți nevoie de terapie si măcar unul din copii dus la gradinita (lucru de-altfel f benefic pentru dezvoltarea lui) altfel nu cred ca puteți ieși din negura asta. Pași mici, dar începeți sa-i faceți, nu mai așteptați. Va îmbrățișezi cu mult drag.

  41. Ioana

    Fata aceea e undeva și o sa se întoarcă.
    Te îmbrățișez. Am fost ca tine, cu 2 copii sub 3 ani. Cu sotul prezent, mama care a refuzat sa ma ajute când i-am cerut.
    Mi-a fost mai bine când copilul mare (adica de 2.5 ani) a mers la gradinita. Chiar dacă i-a adus răceli celui mic, am avut energie sa ma ocup de ei pt ca respiram când era ea la gradinita.
    Ce a mai ajutat a fost sa găsesc pe cineva care sa stea 2-3 ore de 2 ori pe sapt cu cel mic. Se poate.
    Si mai bine e de când merg amandoi la gradinita.
    Viata nu va mai fi niciodată ca înainte de copii dar va fi mai buna.
    Sper sa iti găsești ajutoare sau doar sa accepți ca e perioada grea, care o sa se termine.
    Eu pur și simplu nu puteam sa vad ca greul asta se va termina cândva. Nu mai vedeam niciun sens sa trăiesc viata asa și multa vreme nu am avut energie sa caut ajutor.
    Este f greu sa ai grija de copii mici!!! Cine nu a avut grija de copii mici fără ajutoare nu poate înțelege.

  42. Adina

    Heiii…capul sus 🙂
    Stiu ce simti…sunt tot in situatia ta, doar ca in alta tara (Germania)….si spun asta doar ca sa sti ca nu am nici un ajutor din partea nimanui.
    Diferenta de varsta intre copii mei este de 3 ani. Acum au 6 ani (fata) si 3 ani (baiatul).
    Primii 3 ani dupa ce am nascut baiatul au fost exact ca ai tai acum…Unde mai pui ca la 1 an si jumatate dupa ce s-a nascut baiatul am ramas si fara job(firma unde lucram s-a inchis din cauza crizei financiare aparute dupa Corona). Asa ca sotul meu trebuia sa lucreze pentru 2 practic…pleca la 7 dimineata si se intorcea undeva la 19:30-20:30 seara cand deja copiii erau in pat 🙁
    Cand baietelul nostru avea vreo 8 luni au inceput sa se inchida gradinitele din cauza cazurilor de Corona aparute in colectivitate. Fetita nu avea 4 ani impliniti…gelozii, crize, nervi si frustrari multe pe capusorul ei micut, desi cautam sa nu fac diferente intre ei, sa petrec cu ea tot timpul in care cel mic dormea, s.a.m.d. (tot ce scrie in carti cum ar veni :)))))
    A fost crunt….dar a trecut.
    Capul sus si felicitari ca te ti tare oricum si realizezi ca esti totul pentru copiii vostri.
    Soarele a iesit pe strada mea in momentul cand fiul nostru a inceput gradinita…la 1 an si 4 luni. Am avut noroc sa il pot inscrie automat la aceeasi gradinita cu sora lui.
    De atunci a fost un pic mai bine pentru mine, tot obositor dar aveam cateva ore sa imi pun casa si gandurile in ordine.
    La noi nici bunicii nu se trag deloc sa vina in vizita niciodata (si nu sunt prea in varsta…55, 64, 67 de ani…), desi ii invitam mereu cu drag si ei afirma ca isi iubesc maxim nepotii….asa o fi, nu neg…dar faptele lor imi demonstreaza mereu contrariul. Deci nu ma bazez pe nimeni si nici macar nu am pretentii, deoarece mi-am dorit foarte mult acesti copii si sunt adevarate minuni in viata noastra.
    De curand (5 luni mai exact) mi-am gasit si eu un job, sotul isi ajusteaza cumva programul astfel incat sa poata duce el dimineata copiii la gradinita, iar eu sa ii preiau la amiaza. Sunt momente cand job-ul lui presupune deplasari de cateva zile sau saptamani, in functie de proiectele la care lucreaza…atunci sa te ti, ca greu stiu cum sa-i adorm deodata pe amandoi 😀
    De regula el pune fata la somn si eu separat, in alta camera baiatul…altfel se hlizesc amandoi pana seara tarziu, iar dimineata nu ne mai intelegem cu ei din cauza oboselii….zile si zile
    Inca nu am ajuns si eu la un salon sa ma vopsesc, desi imi doresc de mult timp 🙁
    De mall nu mai zic…sa merg singura…pur si simplu nu-mi gasesc timp.
    Aici duminica mall-urile sunt inchise iar sambata cand se presupune ca as avea timp, profit sa imi fac treburile prin casa, curatenie, mancare, poate chiar un dus in liniste…asta daca sotul iese cu copiii pe afara vreo 2-3 ore….daca. :))))))))
    Nu ma mai lungesc cu vorba…atata doar as vrea sa sti…NU ESTI SINGURA….soarele va rasari si pe strada ta in curand.
    Ai incredere
    Te imbratisez cu drag 🙂

  43. Andra

    E minunată vulnerabilitatea ta. Ești curajoasă și știu că e greu. Îmi pare rău că nu ai avut susținerea de care ai fi avut nevoie. Există soluții. Oamenii sunt frumoși. Eu am găsit o terapeută minunată care a făcut terapie online cu mine, seara de la 21:30 după ce ne adormeam copiii.
    Ai încredere și caută în continuare soluții.

  44. Maria

    Buna,
    ti-as spune ca incepe sa fie din ce in ce mai usor, si se vor juca si impreuna, si atunci ai macar cum sa mergi la baie singura. Dar mai e pana atunci, si probabil asta nu ajuta acum.
    Eu stau in alta tara, si aici sunt in parcurile de joaca organizate cercuri pentru copiii sub 3 ani, unde pot sta 3-4 ore pe zi. Nu e gradinita, sunt dusi dimineata, stau acolo cu educatori, se joaca, si sunt luati la pranz. Este ceva similar acolo unde stai tu? Un alt lucru, sunt sali de sport aici care au „parcare pentru copii”. Copiii sunt intr-o camera cu jucarii de ex supravegheati de cineva, si mamele pot sa faca un pic de sport.
    Copiii tai dorm la pranz? Ai cum chema o bona/o vecina sa stea cu ei la pranz cat dorm? Si atunci tu sa iesi un pic singura?Sau dorm in carut? Eu ieseam si adormeam copilul in carut, apoi stateam pe o banca si citeam, sau mergeam la plimbare.
    In zona ta, sunt organizate activitati pentru copii mici? Este o optiune sa mergi acolo cu ei si sa cunosti si alte mame cu copii de aceeasi varsta? La un play date nu e ca si cum esti singura, dar macar mai e o alta mama cu care mai poti schimba o vorba si e in aceeasi etapa a vietii, deci te poate intelege. Sau daca stii un grup de facebook cu copii nascuti in aceeasi perioada cu ai tai, puteti sa vorbiti sa va intalniti undeva unde e usor si sa stati 2 ore impreuna.
    Ai spus ca ti-ai facut o rutina. Daca ai energie, incearca un lucru nou, chiar daca e cu copiii. S-ar putea sa mai ia un pic din sentimentul de groundhog day si sa iti dea energie sa mai incerci si altadata/altceva. Uite de exemplu mie imi place sa ma plimb, asa ca am notat niste destinatii la 30-45 mins de unde stau si am mers cu copiii – doar asa, ca sa vad si eu locurile alea. Am stat apoi cateva luni in alta tara unde nu cunosteam pe nimeni si sotul meu lucra tot asa mult, si acolo am cautat un grup de joaca unde mergeam o data pe saptamana. Era in engleza, copilul nu intelegea, dar nu conta, pentru ca aveam un scop in ziua aia. Incearca sa fii in diverse grupuri/retele folosite de parinti in aceeasi situatie cu tine, cauta evenimente pentru copiii de varsta alor tai. Pe mine asta m-a ajutat.

  45. Claudia

    Buna!
    Noi mamele gasim intotdeauna forta sa trecem peste orice gretate, pentru puii nostri. Imi pare rau ca nu ai primit si nu primesti sprijinul de care ai nevoie, in special din partea bunicilor. Inteleg cum te simti pentru ca in unele situatii descrise de tine ma regasesc si eu.
    Daca imi permiti o sugestie, care poate macar putin va ajuta: inconjoara-te de persoane cu aceleasi preocupari ca si tine. Cauta mamici, grupuri de mamici si intalniti-va periodic. Pe mine m-a ajutat foarte mult. Se creeaza legaturi frumoase, chiar o comunitate frumoasa si iti dai seama ca nu esti singura. Poate ca intre tine si vechile tale prietene s-au pierdut preocuparile comune, poate ca ele nu sunt mamici, iar atunci nu te pot intelege pe deplin si nu iti pot fi oferi sprijinul de care tu ai nevoie.
    De asemenea, ar fi minunat sa apelati la bunici, poate la nasi sau la oricine aveti incredere, pentru a-i lasa pe cei mici o zi sau si mai bine, un weekend, iar tu si sotul tau petreceti timp frumos doar voi doi, intr-un loc relaxant, departe de rutina. Te vei regasi pe tine, va veti regasi pe voi, vei regasi energia si mai ales vei primi o stare de bine. Eu si sotul ne-am petrecut primul weekend singuri dupa ce l-am nascut pe cel mic, dupa aproape 3 ani. De fapt a fost prima noapte petrecuta fara ca cel mic sa fie cu noi. A fost minunat, mi-am amintit de mine, de noi si mi-am dat seama cat de important este si cat de mult ajuta. Mi-am dat seama ca dupa aprope 3 ani suntem aceiasi de la inceputul relatiei, chiar daca in tot acest timp poate ca nu ne-am mai oferit unul celuilalt aceeasi atentie, din cauza grijilor si a rutinei. Faceti tot posibilul sa gasiti o solutie, astfel incat sa-i puteti lasa pe copii un weekend cu altcineva.
    Iti doresc ca lucrurile in viata ta sa se aseze asa cum iti doresti si sa gasesti tot sprijinul si ajutorul de care ai nevoie pentru a-ti regasi starea de bine si pentru a te incarca cu energia de care ai nevoie! Ganduri bune!

    • Valentina

      Buna, foarte mult se aseamana si ce am trait eu cand fiica mea era mica, acum are 9 ani, nu mai aveam timp pentru a face ceva in care sa fie vorba numai despre mine, nici cand faceam baie nu aveam pauza de la cerintele ei. Imi doream sa nu ma mai strige macar un pic. Am inceput sa merg la psiholog cand avea vreo 4 ani si continui inca, la mine schimbarile nu au aparut imediat, dar macar diferentiam intre nevoile ei si ale mele, intre dorintele ei si ale mele si usor usor le-am facut loc si alor
      mele. Nu stiu cum este mai bine pentru tine dar imi amintesc ca imi pierdusem increderea ca voi mai fi multumita sau implinita vreodata, depresia e mincinoasa intr-adevar. Acum sunt foarte bine cu mine, mai bine decat am fost vreodata. Poate iti gasesti si tu un psiholog unde sa mergi sa te intalnesti cu tine o ora pe saptamana, asa era pt mine, era vorba numai despre mine in cabinetul psihologului si despre ce vroiam eu sa aduc. A fost benefic pentru intreaga familie.

  46. R

    Eu am o viziune mai pragmatică asupra lucrurilor. Zici că soțul muncește mult. Ok, ce înseamnă mult? 8 ore e normal, atâta lucrăm foarte mulți dintre noi, ceea ce înseamnă că seara suntem acasă cu partenerii și putem face ce e făcut prin casă.
    10-12-14 ore înseamnă, într-adevăr, mult, dar cine muncește atâta – de obicei – câștigă foarte bine. Deci ori muncește de rupe și câștigă cât să puteți plăti pentru ajutorul de care ai atâta nevoie (treburi casnice, ajutor cu copiii sub formă de bone, psiholog), ori muncește de rupe, dar nu câștigă grozav ceea ce ar putea însemna că e cam exploatat și ar fi mai util pentru toată familia să-și găsească alt job cu program normal și același venit (ce rost are să te omori muncind dacă nu ești plătit pe măsură) așa încât să fie acasă după-masa și seara și să participe (insist pe „să participe”, nu „să ajute”) la tot ce e de făcut, să nu rămână exclusiv pe tine toate cele.
    Aș discuta foarte serios cu el despre raportul dintre venitul adus acasă și numărul de ore petrecut la muncă.
    Mai e weekendul. Nu întreba, spune-i clar că sâmbătă și duminică ai nevoie de câte 2 ore în fiecare dintre ele să pleci singură de acasă să faci ce vrei tu să faci. Sunt și copiii lui, ar trebui să știe ce e de făcut cu ei în lipsa ta (hrănit, jucat, schimbat). Cere ajutor sau implicare oricui consideri tu din familie, dar mai ales lui. Nu e nimeni mai îndreptățit și mai dator să-i crească copiii decât el însuși (împreună cu tine).
    Să fii bine!

  47. d

    Sa te ajut cu ceva nu pot. Sa iti spun ca si la mine e la fel nu te consoleaza, stiu. Am citit ce au scris si celelalte fete, pe fuga, ca si la mine striga un voinic de 3 ani jumate aproape non stop ..mami vino,,. Eu chiar azi am ajuns la concluzia ca echilibrul meu mintal s a dus naibii. Am 45 de ani, am si nervi, si furie – oare de unde vine atata furie!?, si ganduri negre si cap greu si ametit….nu am job, locuiesc cu mama, reusesc sa mai fug dimineata la o cafea de 15 minute dar nu ajunge. Nu ajunge pt ca am nevoie de 3 ore sa respir , sa beau o cafea, sa ma gandesc , nu sa le fac pe toate pe fuga. Cumparaturi pe fuga, curat pe fuga, citit pe fuga, si acum scriu pe fuga cu intreruperi de nici nu mai stiu ce scriu. Cand cineva te striga non stop, nici nu mai poti gandi. Eu asta patesc.
    Am luat magneziu, nu m a ajutat, am fost la psiholog, nu mai am bani de psiholog. Acum iau omega 3 ca cica ar fi bun in stari de astea. Avem un magazin naturist care nu merge cat sa se intretina o familie cu doua salarii, sotul sta toata ziua la magazin , el vinde, eu il mai ajut la comenzi,la marfa, tot pe fuga, iar stresul lipsei de bani e aferent…
    Am incercat prietenii cu alte mamici , nu s a legat nimic. Nu inteleg de ce, nu ne cauta nimeni, zici ca suntem ultimii oameni, ma simt ca naiba din cauza asta.
    Nu l am dus la gradinita pt ca a fost pandemia, pt ca eu n am job si pt ca oricum a facut episoade de boala in fiecare luna incepand din ianuarie 2021. Toata situatia m a cam terminat psihic, m am simtit si eu rau, asa ca nu mai aveam nevoie si de mucisori de pe la gradinita. Sotul ma ajuta, mai face si mama ce poate, dar daca nu e mami , nimic nu e….
    Ma plang si eu mult in sinea mea ca nu mai pot, mai dau si pe dinafara uneori, apoi ma simt vinovata. Ma simt singura si simt nevoia de o prietena ca de aer. Ma uit in oglinda si imi e mila de cum arat, apoi ma incurajez singura, ca o sa le dau de capat la toate tot singura, pt ca oricum am fost mai mereu singura.
    Ma rog mult la Maica Domnului si ma linistesc cand aud un ras cristalin, poate ca nu sunt o mama grozava, dar Dumnezeu mi l a dat in grija , e musai sa ma descurc asa ca il rog sa ma ajute sa il cresc cat mai bine si mai armonios si sanatos.
    Asa va fi si la tine, bunul Dumnezeu sa te binecuvanteze pe tine si pe copii tai!

  48. ce fain ar fi sa scriem scrisori prin corespondenta, poate ne ajuta, cine stie. Multe suferim in tacere, alegem sa ne ducem cum putem greul. Sunt aici, scrie-mi si voi raspunde cu mult drag! Singura regula, sa fie scris de mana, te rog

  49. Madalina

    Esti o femeie puternica, nu imi pot imagina traind viata pe care o ai tu acum. Eu ma chinui cu un copil, primul an mi s-a parut cosmar, nu imi este dor nici macar de 1 secunda din acel an desi multi mi-au spus ca nu e ok ca nu ma bucur de copilul meu bebelus. A devenit mai usor dupa ce a inceput sa mearga la gradi si vad ca asta a fost solutia pentru multe alte mamici fara ajutor in jur. Nu stiu ce trauma i-am cauzat ca l-am dat la gradi de la 1 an si 8 luni, dar daca mai stateam impreuna acasa zilnic sigur nu am fi fost mai fericiti.
    Imi pare rau ca nu te putem ajuta mai mult. Sunt sigura ca imbratisarile virtuale, empatia, sfaturile ajuta, dar tu ai avea nevoie de alea 2 h libere pentru tine.
    Iti doresc din tot sufletul sa gasesti o solutie impreuna cu sotul tau pentru a avea timp pentru tine!

  50. Andreea

    Buna, draga mea. Las și eu aici răspunsul meu, sper din suflet să te ajute. Am fost acolo unde ești tu și uneori mai sunt și astăzi pentru că, așa ca tine și ca multe alte mame, am ales să ne creștem copiii cu inima și nu e simplu. Sunt o mamă singură cu un copil, am ales să mă despart de tatăl lui din cauza numeroaselor abuzuri, a lipsei de ajutor și a durerii de a fi singură în toate. Când încercam să îi spun că îmi e greu și aș vrea o oră pe săptămână să ies, doar să mă plimb, îmi spunea: deja te-ai plictisit de copil, că abia are câteva luni? Și acum dor cuvintele astea când eu știu ce am trăit și cât de greu este cu un copil mic. Acum sunt singură, e adevărat că uneori mai e dificil, dar nu este mai greu decât a fost. Trebuie să găsești un echilibru, să cauți ajutor, soluții. Acum am pe cineva care vine și scoate copilul la plimbare cât eu fac orice altceva, iar apoi mă întorc la copil plină de energie și iubire. El de asta are nevoie, de o mamă fericită, nu vrea sacrificiu extrem. Să te înconjori de oameni calzi, care îți pot oferi sprijin. Sunt sigură că sunt, deja e un pas că ai trimis acest articol, poate este o mămică de aici în același oraș cu tine dispusă să te ajute. Eu sunt, chiar și de la distanță, la un telefon, o vorbă bună, o încurajare, orice. Te îmbrățișez cu sufletul și rămâi puternică.

  51. Ramona Andreica

    Bună , mamă dragă. Te cunosc pe tine așa cum mă cunosc pe mine. E perfect natural să simți ce povestești, dacă nu ai ajutor minim de la cineva măcar 1- 2 ore pe zi , cît să te recompui , cum spuneam eu.
    Am trăit parte din ce descrii tu.
    Dacă e posibil si dorești , putem fi prietene 😊.
    Te cunosc pe tine așa cum mă recunosc pe mine. Sinceră , total devotată, complet epuizată momentan , așteptînd ziua în care să te poți bucura( din nou ) de copiii tăi , de viața ta , de soțul tău .
    Dă-mi un semn . Ramona Andreica

  52. Miha

    Mami..nu ești singură!!! Fii puternică!!! Habar nu ai cât de bine înțeleg stările și sentimentele pe care le trăiești… și eu am 2 copii unul de 4 ani jumate și unul de 1 an jumate..la partea cu ” cu cât citesc mai mult, frustrările cresc și mai mult” exact la fel simt și eu🙈 pt ca presiunea creste și mai mult dpdv a cum ar trebui sa fac, cum ar trebui sa ma simt și de ce eu nu reușesc sa ma ridic la nivelul respectiv? Suntem atât de epuizate încât nu avem cum..depresie, epuizare, burn out, ‘mămiciție’, nu știu cum sa o numesc dar e foarte, foarte greu… Da e dreptul nostru sa ne mai plângem…câteodată e singurul lucru pe care ni-l permitem sa îl mai facem… Nu știu ce sfat sa îți dau pt ca și eu sunt într-o perioadă asemănătoare și nu știu exact care ar fi soluția…Poate ar trebui sa fim mai blânde cu noi, sa nu mai avem atât de multe pretenții de la noi, sa nu mai fim atât de „perfectioniste”, poate prea vrem sa le facem pe toate… Doar ca nici asta nu e cu putință, pt ca dacă noi nu le facem pe toate atunci cine le va face!?🤯 pot doar sa empatizez sincer cu tine și sa îți spun că ești mai puternica decât crezi ca ești , doar ca uneori e în regulă sa fii slabă, sa te iubești când ești slabă, când simți ca nu mai poți, e în regulă! e normal sa te simți cum te simți! Sigur discuția cu un psiholog bun, empatic, cu suflet ar face minuni chiar și online…Te îmbrățișez cu drag!!!

  53. Mitrea Magdalena Paula

    Of Doamne. Sunt și eu mămica unei fetite superbe de 4 ani.Este un copil minune.Dumnezeu a făcut posibila aceasta minune.Si o face în fiecare zi.Eu îmi cresc fetita singură, cu putin ajutor din partea prietenelor.Am șansă sa lucrez de acasă. Am dus-o in colectivitate de la 1 an și 10 luni.A ajutat-o și pe ea și pe mine.S-a îmbolnăvit, a trecut, s-a imunizat.Este greu, simt foarte tare nevoia unei familii în adevăratul sens al cuvântului. Dar, știu și sunt convinsa ca Dumnezeu lucrează prin oameni și toate se vor aranja, la un moment dat.Noi femeile suntem structurate genetic sa ducem ” greul” .Dragi mămici, va îmbrățișez cu drag și va iubesc.

  54. Maria

    Hop și eu! 🥺 Ma regăsesc în povestea ta, astăzi eu am cerut, am avut 3 ore libere! Am simtit ca am înviat, am stat în cada de mi s-a zbarcit pielea, e minunat! Sunt mama de 1 an și 8 luni, copilul are probleme de sănătate, urmează sa fie operat, am gânduri negre ca tăciunea dar încerc sa ma agat de orice pot! Incearca sa ceri draga mama! Te îmbrățișez, sunt aici cu tine!

  55. Cinderella

    La copilul nr 2 mi-am jurat ca nu o sa ma mai chinui. Asta a insemnat terapie si minte linistita pt mine. Da, cel mare s-a dus la gradinita, iar cel mic a avut muci de la 6 luni dar nu a patit nimic grav. Nici macar o otita. Da, i-am chemat mai des pe bunici, si am plecat de acasa ca sa nu le aud ideile invechite. Eu fericita ca am petrecut timp cu mine, ei si bunicii la fel de fericiti sa se intalneasca. Cu sotul am prins o perioada f frumoasa cand el lucra de acasa si la pranz puteam iesi la bistro ul de la colt ca sa mancam. In primul rand mintea trebuie limpezita si curatata de idei fixei, apoi fericirea e la colt.

  56. Denisse

    Bună! Văd că ți-au scris multe lucruri bune comunitatea aceasta frumoasă care urmărește blog-ul. Am citit o parte dintre ele, dar nu până la capăt. Eu aș vrea să mă ofer să vorbim, pur și simplu să te ascult și poate să mai râdem la câte o porcărie împreună când se poate, dacă ne potrivim, poate ne și vedem, cerul e limita. Si pe mine m-au lovit rău singurătatea si gandurile negre după copil și am avut timp să imi aerisesc mintea si să fac terapie abia cand a mers la creșă. Deci înțeleg perfect. Dacă vrei, scrie-mi pe denisse14den@gmail.com și ne auzim apoi la telefon,ca să nu îl dau aici. Te îmbrățișez 🙂

  57. Andreea_A

    O imbratisare puternica si de la mine! Am 3 copii, pe cel mare l-am dus la gradinita de la 2 ani si 1 luna, pe cei mici (gemeni) de la 1 an si 10 luni. A fost totul ok, nu au avut raceli excesive sau grave, internari etc. Dar am si prietena ce acum este cu 2 copii in spital pentru a 3 a oara de cand au inceput cresa si respectiv gradinita in toamna lui 2021. Asa ca se poate si intr-un fel, si intr-altul. Copiilor le facea foarte mare placere sa stea la gradinita.

    Incearca macar sa testezi gradinita pentru cel mare, sa vezi daca intr-adevar se imbolnaveste cum crezi tu ca se va intampla sau vei avea norocul sa fie un copil care va trece usor peste orice varianta de virus pescuita de la alti copii.

    Sotul munceste mult prea mult ca timp daca este cumva atat de prost platit incat nu va permiteti un ajutor in casa din cand in cand macar. Ori lucreaza ineficient, ori este platit prea putin pentru cata munca depune. Ar trebui sa ai o discutie cu el pe tema asta sa incerce si isi caute si in alte parti. E o perioada in care se cauta oameni muncitori, cu experienta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.