Vom fi o țară mai sigură pentru fete și femei când vom înceta să mai promovăm violența la TV

În platoul unei emisiuni mondene, el și ea, un cuplu de oameni simpli, aduși cu cinism de producători înfometați să se bălăcărească pe ecran, el violent, ea disperată, multe bătăi în trecut, invitatul în platou, jurnalist, zice că deh, așa-i dragostea, ce dacă el o bagă în spital pe ea, prezentatoarea zice și ea că ei se potrivesc, pe ecran apar texte despre „dragoste cu năbădăi”, peste câteva luni el o omoară pe ea și pe fiul lor, aceiași prezentatori plâng în direct, vai, biata femeie, cum n-a ajutat-o statul.
CNA le dă amendă pentru comportamentul lor, trece timpul, zilele trecute aceeași prezentatoare și același jurnalist invită altă femeie amenințată de soț să treacă peste, așa e iubirea, ce dacă el amenință, poate sunt doar cuvinte, la asta ea nu s-a gândit înainte să se ducă la poliție?

Ai crede că au învățat ceva din moartea foste lor invitate în platou, că au remușcări, că au aflat pe pielea altora că nu e de joacă cu violența, dar nu. Îi dau înainte hrănindu-se cu abuz și cu sânge.

Mai jos, pe larg.

Mi-a trimis o cititoare un pasaj din emisiunea Acces Direct, de la Antena 1 (a depus și plângere la CNA). M-a rugat să scriu despre asta, pentru că nu e prima oară când în această emisiune, femei lovite și amenințate sunt invitate în direct să se împace, că așa în iubire. Una dintre aceste femei a fost ucisă de soț, care a înjunghiat-o și pe ea, și pe fiul lor de 15 ani. Că așa e în iubire. Poate mai știți cazul. Citez: Dubla crimă din Argeş, în care un minor de 15 ani și mama lui au fost uciși în curtea unei biserici din Argeș, a fost anunţată în direct de fostul iubit al femeii în cadrul emisiunii Acces Direct de la începutul lunii ianuarie. În cadrul emisiunii, femeia a afirmat că a fost bătută de „zeci de mii de ori” și chiar amenințată cu moartea, în timp ce moderatoarea Mirela Vaida, dar și invitații Mara Bănică și Ovidiu Bălan ignoră afirmațiile femeii. De altfel, Antena 1 a fost amendată de CNA cu 30.000 de euro pentru derapajele din emisiunile la care au fost invitați membrii acestei familii (sursa).

Acest individ, Sorin Bălan, nu se lasă. Acces Direct lovește din nou, ca să scriu pe limba lor!

O femeie are ordin de restricție de la Poliție, după ce soțul ei (Daniel Onoriu, fost pilot de raliu) o amenință că cineva („interlopii”) îi toarnă acid pe față dacă iese din casă.

Sorin Bălan intervine în conversație și se prezintă: „un om mai cu experiență de viață decât dumneavoastră”, adresându-se soției amenințate.

Da, ai fi zis că experiența lui cu un caz asemănător în trecut ar putea să-l ajute. Dar nu.


Continuă să rămână ignorant și să susțină agresorul, sugerând că victima exagerează. Bălan insistă că amenințările lui Onoriu sunt poate doar niște argumente și că na, el e dintr-o familie de artiști. „Nu vă gândiți că poate argumentele lui au fost ca în cazul femeii măritate, că poate atâta l-a dus capul?”

Deci nu e prima oară când agresorul amenință, dar e OK, pentru că poate e doar prost.

Poooftim?

Continuă:

„Nu v-ați gândit poate că acele amenințări nu vor fi niciodată puse în practică?” insistă Bălan.

S-o fi gândit femeia, dar poate că s-a gândit și că există o șansă să fie puse în practică. Eu, dacă ar fi și 0.0001% șanse de a primi acid pe față, m-aș duce imediat la poliție. Așa ar trebui să facă orice om amenințat.

Bălan știe SIGUR că uneori amenințările sunt fix asta, amenințări, și că agresorul poate ucide, a văzut asta. Femeia din Argeș a MURIT. Dar el în continuare zice că femeia trebuia să rămână cu soțul, că e băiat bun.

„Domnul Onoriu face parte dintr-o familie celebră, de artiști, mama dânsului a fost regina muzicii lăutărești, ei, artiștii mai sar calul. Așa că hai să ne mai gândim oleacă.”

Aha, deci dacă te rupe cu bătaia unul a cărui mamă a fost cântăreață, e OK, nici nu te doare așa de tare. Ei nu sunt agresori, sunt doar artiști care mai sar calul.

Sunt curioasă dacă i s-ar părea OK domnului ca fiica lui sau sora lui să fie lovite și amenințate, că așa e în iubire. Dacă el ar fi amenințat și umilit, jignit și lovit de iubita lui, care are poate o fire mai temperamentală.

Într-o lume sănătoasă, acești oameni ar primi zero spațiu de exprimare pe sticlă, eventual ar fi amendați pentru veninul pe care-l varsă pe ecran și care constituie un instrument puternic de (non)educație pentru mulți tineri care cască gura la ecran.

Dar nu, la noi aceste personaje toxice sunt promovate și invitate iar și iar, pentru că fac audiență. Asta vrea poporul să vadă, măcel, amenințări, chiloți fluturând, eventual cu sânge pe ei, iar dacă mai moare vreuna, aia e, dacă i-a plăcut și-a stat, lasă că numa’ bine, avem și noi despre ce vorbi la cafeluță!

Băi, producătorilor băi, nu aveți fete pe-acasă? Surori, iubite, femei pe care vreți să le știți în siguranță?

Cum puteți să-l lăsați pe acest individ și pe alții ca el să abereze că nu e așa grav, să o luați la mișto pe femeia care s-a dus la poliție să ceară ordin de restricție ca să nu moară?
Când o să aflați și voi că violența de orice fel asupra oricărei ființe umane (da, chiar și asupra femeii) este faptă incriminată de codul penal, că astfel de amenințări sunt abuzuri emoționale grave, care NU sunt normale, care trebuie sancționate imediat? Modelul care apare pe sticlă ar trebui să fie cel în care de la primul abuz fizic sau emoțional, victima cere ajutor și-l primește (de la stat, familie, comunitate, presă), nu e sunată în direct și invitată să se mai gândească, poate totuși agresorul nu vorbea serios.

E plin ecranul de violență, citiți și textele de sus: bătăi, crime, scandal.

Invitați în platou un psiholog care să vă explice care este efectul acestui comportament, dacă trăiți într-o peșteră și nu ați înțeles nimic din tonele de informații de educare psiho-emoțională care circulă gratis acum pe internet.

Mă bucur că femeile din platou au punctat că victima a procedat foarte bine și că amenințările lui trebuie sancționate și luate în serios.

Dacă vreți să vi se facă rău, vedeți mai jos fragmentul din emisiune:

Inițial am zis că nu o să scriu despre asta, pentru că e inutil. Am tot scris, de 16 ani scriu, iar schimbările sunt atât de mici, iar ura pe care o primesc înapoi de fiecare dată e atât de mare…
Dar m-am uitat la fragment și atât de tare m-am înfuriat iar, încât n-am putut să trec peste.
Când, Doamne, când o să fim și noi o societate normală, sănătoasă? Când o să învățăm să avem grijă unii de alții?

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4197

9 comentarii

    • Tu esti cam prost asa, in general, si din comentariile precedente.
      Sau troll.

      Ma mir ca ti se aproba mizeriile (ca sa nu zic comentariile), sunt clar flame.

  1. E de apreciat ca sanctionezi prin articole tale emisiuni de genul asta. Desi ele aduc rating, povesti de acest gen nu trebuie promovate pentru ca nu vad aducand nici un beneficiu celor care le vizioneaza.

  2. Mă bucur că ai scris despre acești trei indivizi, plini de aroganță, prostie și rele intenții. Am văzut accidental (pe YouTube) ceva fragmente dintr-o altă emisiune a lor, în care făceau același lucru, caterincă de o femeie bătută de soț. Este groaznic să asculți așa ceva, este un putregai urât al societății românești, și foarte trist, mai ales când vorbele de ocară pentru victimă vin din gura unor femei. Cât despre bărbatul respectiv, căci nu îl pot numi domn, este de-a dreptul penibilă și dezgustătoare aroganța și îngâmfarea cu care se prezintă si se adresează femeilor.
    Este pentru mine trist că romanii sunt părtași, prin a asculta și promova astfel de indivizi, ce pot să scoată pe gură asemenea prostii, ce trăiesc si fac bani din a umili la televizor niște femei umilite deja, bătute si abuzate.
    Dacă există vreo petiție spre DNA ca să oprească emisiunea aceasta, cu plăcere o semnez.

  3. Un pas în spate și să ne răcorim un pic.

    Vorbim de o emisiune de tip „fapt divers dramatizat” cu o audiență perfect similară cu știrile de la ora 5. Formatul importat ca atare din SUA presupune expunerea unor situații din care audiența să creadă că „la alții e mai rău”. Faptul că astfel de emisiuni au audiențe record înseamnă că există public pentru așa ceva (pe de o parte) dar și că realizatorii apasă pe „butoanele” potrivite (pe de alta).

    Inclusiv emisiuni ceva mai culte au câte un „prostul clasei” (gen Chumlee din Pawn Stars pe History TV), tocmai pentru a apăsa pe acest gen de „butoane”; cam așa se face audiență.

    Dar revenind, publicul care se uită la astfel de emisiuni cu „butoanele” respective instalate e în principal din categoria 50+ fără studii superioare. Ce să mai educi acolo, la niște oameni care au crescut în medii îmbibate de violență domestică?

    Dacă mergem pe partea de educație, adică la mesaje pozitive pentru copii și adolescenți, pe aceștia nu-i mai găsim în fața televizorului ci a tabletei unde „sorb” mesajele de la diverși influenceri pe youtube. Acolo ar trebui lucrat, nu să ne aprindem că violența domestică e bagatelizată în niște emisiuni pentru pensionari.

    • eu cred ca trebuie sa ne aprindem cand violenta e bagatelizata, indiferent de publicul tinta. Este important mesajul, este important publicul dar mie cel mai important mi se pare sufletul femeii aceleia umilita in emisiunea cu pricina. Chiar de ar fi doar ea, una singura, si tot mi se pare ca trebuie sa ne aprindem.
      Mi se pare foarte mic numarul de reactii pe blog si facebook pentru acest articol. Trist.

    • Este emisiune de „divertisment”, dar pe alte meleaguri, daca scoti pe gaura gurii chestii de genul celor prezentate in emisiunea aia, pleci din platou direct la politie sa dai niste declaratii. Nu exista sa ameninti stanga-dreapta, sa faci misto de cei abuzati, sa iei partea abuzatorilor etc. Poate nici o societate atat de vigilenta nu e ideala, dar macar nu e jungla din Romania

  4. Doar oare CNA nu ar trebui sa se autosesizeze???? Daca nu, nu ii putem forta cu o petitie…? Daca vera o tara ca afara trebuie sa ne uitam la ce se difuzeaza la televizor… diferenta e enorma…

  5. Intr-o tara in care victimele violurilor sunt acuzate ca au provocat agresorul si ca isi merita soarta, unde o fata de 14 ani cere ajutor pe 112 si este ridiculizata de politistul care trebuie sa ii ofere ajutorul, unde Politia sta la poarta unui criminal fara sa intervina, la ce sa ne asteptam ?
    Este foarte trist, dar mai trist este faptul ca societatea romaneasca este una misogina si din pacate, arhaica rau. Unde proverbul ”bataia e rupta din Rai ” mai este si astazi viabil, la ce sa ne asteptam ? Acesti prezentatori de emisiuni TV sunt niste hiene, se hranesc cu carne vie. Acolo ratingul este stapan si nimic nu conteaza : scopul scuza mijloacele. Atata timp cat mentalitatile nu se vor schimba, nu se va intampla nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *