De când am anunțat primul om, acum mai bine de 13 ani, că sunt însărcinată, aud numai
Lasă c-o să vezi tu…
o să vezi tu când începi diversificarea
o să vezi tu când începe să meargă
o să vezi tu când învață că poate să zică NU
o să vezi tu când începe grădinița
o să vezi tu când o să ai doi copii
o să vezi tu când mai cresc amândoi
când încep școala
când schimbați școala
când schimbați țara
când mai cresc
când începe adolescența
când descoperă grupul de prieteni
etc
Am văzut toate etapele de până acum, la aproape 13 ani de când sunt mamă.
Niciuna n-a fost oribilă. Unele au fost grele, altele au fost line. Teama de schimbare a fost cred cea mai mare problemă a mea, nu copiii și etapele lor. Și asta pentru că mereu m-am așteptat să fie mai rău, până m-am prins că, de fapt, e bine și va fi bine câtă vreme ne vedem unii de alții!
Acum, când mă bucur că după vacanță (care a fost super, n-am făcut nimic, doar am stat pe-aici împreună) reîncepe școala și pot avea și eu câteva ore în care să lucrez în liniște, desigur că aud LAS CĂ VEZI ȘTU CÂND PLEACĂ DE TOT COPIII, CE TRISTEȚE PE TINE și cum o să uiți toate grijile și oboseala de acum!
Am mai auzit asta, lasă c-o să-ți fie dor de bebelușeală, ce simplu era totul, ei uite că n-am uitat deloc nesomnul, am fost zombi ani la rând, nu am uitat durerile de sâni și refluxul Sofiei, toate vomităturile și anxietatea, mă bucur că etapa aceea a trecut și că au venit altele, așa cum mă bucur și că ei cresc și sunt tot mai independenți și mă bucur și că la un moment dat se vor desprinde de noi și vor avea propriile vieți, case și familii.
Mă bucur?
Ei, te bucuri doar pentru că nu știi cum e.
Și asta am mai auzit. Așa e, nu știu cum e, dar îmi pot imagina, pentru că mă cunosc, și-mi cunosc copiii. Avem, și eu, și ei, nevoie de spațiu și intimitate. Asta nu înseamnă că nu ne place să stăm împreună, ci că ne iubim și când suntem separați și că pauzele de la ceilalți ne ajută să ne întoarcem în relație mai încărcați.
Asta nu înseamnă nici că dacă nu simți nevoia de pauze, nu ești un părinte bun și nu ai o relație bună cu copilul tău, ci că suntem diferiți și asta e foarte bine.
Eu cred despre mine că n-o să fiu teribil de tristă când vor pleca copiii. Sigur că le voi simți lipsa, că mi se va părea casa goală, că o să le caut vocile și prezența prin casă, dar cred și că voi reuși să fac multe dintre lucrurile pe care acum nu le pot face pentru că foarte mult timp și energie merg înspre copii.
Voi avea mai mult timp pentru soțul meu. Și spațiu să facem și să fim cum vrem noi mai mult timp.
Voi găti mai puțin din cele clasice și voi putea experimenta mai mult, acum sunt atât de sătulă de gătit că mi-e lehamite, nu mă mai bucur de gătitul în sine.
Voi călători mult, mult mai mult.
Voi munci mai mult, culmea.
O să am mai mult timp pentru prietenele mele.
O să mă pot trezi când vreau eu. Mai ales în weekend. Voi putea alege ce destinații de vacanță vreau eu și voi economisi bani în vacanțe! Nu mai plătesc avionul pentru patru!
Toate astea în timp ce-mi iubesc copiii, țin legătura cu ei, ne vedem des unde vor ei și le aplaud independența, dar aplaud și treaba bună pe care o fac acum, când trag din greu pentru ei!
Sunt curioasă dacă sunt printre noi mame de copii care și-au luat zborul. Cum e pentru voi?
Dar voi, cele care sunteți încă pe câmpul de luptă, cum vedeți decolarea puilor? Cu teamă de tristețe sau cu nerăbdare?
Sunt mama a doi copii, un baiat student, plecat de acasa de 3 ani si o fata de 17 ani( la liceu).
Ce pot spune din experienta mea e ca nu e asa greu atunci cand iti pleaca un copil, daca ai o pasiune, ceva de facut in viata ta. Daca esti un parinte elicopter( care se invarte mereu in jurul copiilor) atunci da, va fi horror.
Daca ai doar un copil probabil trecerea e mai brusca, casa devine goala imediat, dar cu doi sau trei copii, trecerea e mai lina si..se elibereaza coada de dimineata de la baieeeee!
Eu am un fiu de 10 ani si sunt perfect in asentimentul tau. Il iubesc la nebunie si sunt o mama dedicata dar nu cred deloc ca voi suferi groaznic ca al meu baiat devine barbat si isi ia zborul de acasa. Din contra, voi fi fericita ca mi-am indeplinit misiunea de mama si ma pot reintoarce sa ma re-descopar pe mine ca om si sa ma prioritizez pe mine. Am multe dorinte pentru viitor, odata ce va pleca de acasa.
Insa e adevarat ce spune Andreea mai sus, mamele care si-au facut din copilul lor un singur scop in viata si altceva nu vor si nu le intereseaza, acelea vor suferi mult, sunt genul care si impiedica trecerea la viata de adult a copilului, pentru ca le pleaca si singurul lor scop in viata.
Si eu visez uneori la momentul in care vor pleca de acasa (am 2 copii). Cumva ma simt vinovata cand imi dau seama ca uneori abia astept momentul .. la fel ca tine, sa ma trezesc cand vreau eu, sa gatesc ce vreau eu, sa am mai mult timp pt mine si pt sot… Dar acum inteleg ca e ok sa simt asta. Ma bucur de ei cand sunt cu noi si apreciez momentele impreuna. Suntem non stop impreuna, exceptand cele cateva ore de scoala pe zi. Lucrez de acasa si imi imaginez cum ar fi o zi intreaga in care sa nu „mami mami mami” incontinuu.
dar de ce nu va puteți trezi când vreți? (Ioana & Alta ) mai ales în weekend? in timpul săptămânii înțeleg, că sunt zile de școală… dar in weekend…. copiii sunt suficient de mari sa se descurce singuri. Fiica mea citește liniștită la ea in camera daca se trezește înaintea noastră, uneori venea la noi in camera să verifice cât e ceasul sau lua telefonul să pună radio :)) îmi pierea somnul, o și vedeam stand cu nasul în telefon :))) si i-am cumpărat un radio clasic, ca pe vremuri, i-am fixat postul preferat, are și ceas, nu sunt motive sa ne deranjeze :))) mai nou știu să își pregătească diverse mâncăruri rapide, paste etc, deci și daca dormim până la prânz se descurcă :)))
Și eu privesc cu oarecare jind perspectiva de a putea face ce vreau, de la sex cu soțul până la gătit mâncăruri care nu îmi plac decât mie, sau de a mâncat porcării:)) dar cat timp faci asta? o zi, două, o lună. până la urmă rămâi cu tine (și cu soțul, dacă ai :))) și e nevoie de o relație foarte sănătoasă și/sau de o carieră/pasiune foarte bine puse la punct, ca să nu cazi in depresie și în plictiseală (zic în general, pare că tu ai și una, si alta)
Nu pot sa dorm pana tarziu pentru ca ei sunt matinali, pe la 7:30 sunt in picioare si gata de actiune. Simt nevoia sa profit de timpul asta cu ei deocamdata, parca mai mult decat sa dorm. Dar imi place si sa lenevesc in pat in we, doar ca aleg sa stau cu ei. Cand nu vor mai fi acasa sau cand se vor fi saturat de mine, probabil o sa ma lase constiinta sa lenevesc. Nu pot sa dorm cand stiu ca ei abia asteapta sa ma trezesc 🙂
Eu de exemplu am proiecte in majoritatea zilelor de weekend, fie grupuri de terapie, fie club de carte sau alte evenimente, rar prind vreuna in care sunt libera si pot dormi la mult de ora 8.
Eu sunt mama de fata! Adolescenta!
Nu ma incurca deloc prin casa! Daca are ce pregati in frigider, nu ma trezeste in we! Sta la ea in camera si citeste , coloreaza , asculta muzica, vb cu prietenii!
In timpul asta eu, gatesc, fac ordine orin casa sau ma relaxez citind!
Avem timpul nostru in 3 in care radem, vedem filme care ne plac!
Avem si timpul nostru de fete cu iesiri in parc, la cafea, sau chiar in citybreak! Am fost in vreo 2 pana acum! Urmeaza sa plecam iar, intr un loc frumos ales de ea!
Avem vacante frumoase in formula completa, dar o incurajam sa plece si cu clasa ei intr o vacanta peste hotare!
Ce vreau sa spun este ca , daca exista iubire, respect, grija , viata cu copiii poate fi minunata! Depinde si cum ii educi!
Chiar am discutat cu a mea copila cum vom face cand ea va pleca de acasa!
Si mi a spus sa stau linistita ca ea va merge cu noi in fiecare vacanta de vara! Dar ca se va duce si cu prietenii ei!
Asta mi a dat speranta, si nu ma gandesc cu groaza ca va pleca! Ci cu emotie si cu dragoste!
O voi lasa sa zboare libera, cand va fi pregatita! Dar ii voi ingriji radacinile ca sa aiba unde veni cand va dori!
Eu am rezolvat deja problema: am anuntat fata (acus’ 11 ani) ca ma voi muta cu ei si dormim toti trei in pat 😀
Deocamdata e de acord, ca nu stie mai bine ..
Lasand glumele, am invatat sa iau viata pas cu pas, zi cu zi. Fiecare varsta a venit cu mici provocari, uneori mi-a fost mai greu, alteori o idee mai OK). Dar m-am bucurat de fiecare secunda petrecuta impreuna, viata mea este mai buna cu ei alaturi: copil, sot, caine si acum pisica.
Si sunt uneori chiauna de oboseala, am avut si saptamani foarte grele, cu somn intrerupt din ora in ora aproape (si nu din cauza de bebelus, ci ca e glicemia prea mica, ba prea mare, ba a pierdut senzorul conexiunea cu telefonul desi e la juma’ de metru distanta etc.). Latra cainele, il apuca pe motanel cheful de joaca la 4 noaptea, face barbata-miu dus la 5, ca la 6 pleaca si tot asa. Am nopti cand ma trezesc de 5 ori, altele cand dorm fara probleme.
Timp de nani la pranz nu e niciodata, ca ori am de lucru pana orbesc, ori conduc 100 de km dus intors la tenis 5 zile din 7. Si nu ma plang, noi am ales calea asta.
Cat suntem sanatosi, cat suntem in viata, e bine 😉