
O oră și douăzeci de minute
Atât a trecut înainte ca Sofia să aibă nevoie sau dorință de a interacționa cu mine din nou. S-a ridicat de la masă, am ajutat-o să se șteargă la gură, a băut apă din paharul pe care i l-am întins,…
Atât a trecut înainte ca Sofia să aibă nevoie sau dorință de a interacționa cu mine din nou. S-a ridicat de la masă, am ajutat-o să se șteargă la gură, a băut apă din paharul pe care i l-am întins,…
Scriam acum câteva săptămâni despre copiii agresați de copii, despre unele forme de bullying la care am asistat și despre ce putem face pentru a ne proteja copiii (articolul este aici). Mă gândeam însă de pe atunci și la un…
Acum trei ani pe vremea asta mă topeam de dorul tău, deși nu te văzusem niciodată. Mă sufocam sub burta rotundă, abia mergeam de colo colo, o ridicam cu greu pe sora ta, și de fiecare dată când făceam asta,…
Sofia se învârte în apă ca un titirez. Râde și bate din mâini și din picioare, apa strălucește în jurul ei ca o vitrină cu pietre prețioase. – Sofia, uite, marea e fusta ta, care se înfoaie și se învârte…
Mereu le cer scuze copiilor mei. Poate părea ciudat, dar o fac din instinct, așa cum cer scuze oricui când îmi dau seama că am greșit sau că deranjez. Niciodată nu m-am simțit aiurea să le spun: – Iartă-mă, ai…
Am făcut o listă cu cărțile care mi-au plăcut cel mai mult în ultimii doi, trei ani. Nu le-am trecut pe cele pe care nu le-am dus la bun sfârșit sau pe cele care m-au tulburat în așa măsură încât mi-am…
– Când e weekend, mami? – Ia să vedem, ce zi e azi? – Miercuri. – Și câte zile mai sunt până sâmbătă? – Joi, vineri, sâmbătă. Două zile. Ce bine, două zile trec repede. – Dar care-i graba cu weekendul?…
Sofia va merge la anul la școală. Peste trei ani o va urma și Ivan. Să vă spun câte gânduri îmi vâjâie prin cap zilnic pe acest subiect? În ce fel îmi fac calculele, ce așteptări am, cum renunț la…
Sunt peste tot, e plină plaja de ele, le vezi plutind pe valurile mării și în piscine. Cu gât de lebădă sau bot de rechin, imprimate cu Fulger McQueen sau Elsa, sunt atâââât de atractive pentru copii încât uneori chiar…
Lesa scurtă a parentingului strict și sever sfârșește prin a-i împiedica pe copii să ajungă prea bine-n viață. Dintr-un studiu realizat de curând de cercetătorii de la Universitatea Pittsburgh și pe care îl găsiți AICI reiese clar că genul acesta…