Albumul foto

Băiețelul roșcat de 1 an și-un pic scormonește în cutia ei cu amintiri. Ciudat cum a ajuns ăsta micul la cutie, stă ascunsă în șifonier pe raftul de jos de cel puțin cinci ani…

– Mami, nenea!!

Îi dă un album vechi cu poze. Pe copertă, el. Trecuseră 12 ani. Acum, cînd îi vede chipul printre degetele grăsune ale copilului ei își dă seama că îl iubise tot timpul ăsta. Tot timpul ăsta în care iubise alți bărbați, pe unul dintre ei îl iubise chiar mai mult ca pe el, se căsătorise și-i făcuse doi copii, îl iubea și pe el. În unele duminici, cînd se trezea cu copiii călare pe ea, mai puțin. În altele, cînd ploua și la radio se auzea Patricia Kaas, mai mult.

Acum, cînd îi vede ochii triști printre degetele grase ale băiatului ei, cel mai mult.

Ar putea să-l sune. Să-i scrie. Încă îi știe pe de rost adresa, numărul de telefon. Dac-or mai fi aceleași. Și ce să-i spună? Că au trecut 12 ani de cînd s-au despărțit de tot, cu el plîngînd la ea în poală și ea fără lacrimi, obosită de el? Asta știe și el. Că încă îl iubește? Asta n-o știe, și de ce-ar afla-o… Au trecut 12 ani. Ea s-a schimbat. E mai slabă, mai înaltă, nu mai are nici măcar un singur lucru din cele pe care le avea atunci. A aruncat toate lucrurile care-i aduceau aminte de el. Toate, mai puțin un album foto uitat pe un fund de cutie. A rămas cu nimic și-a construit de-acolo. Casă nou, job nou, prieteni noi, haine noi, telefon nou, bărbat nou, stare civilă nouă.

Îi scrie un sms: „sper din tot sufletul că nu mai folosești numărul ăsta de telefon”.

Apoi așteaptă un secol. Îi tremură mîinile. O înțeapă ficatul. O strigă copilul.

Telefonul vibrează în palma ei. „nu-l mai folosesc. de fapt, nici nu-ți răspund acum la un mesaj pe care nu mi l-ai trimis. nu-mi mai scrie.”

– Mami?

– Puiule, mama o să plece o vreme.

Pin It

34 Comments

  • cristinaelena16 spune:

    Ce poveste emotionanta! Parca mi-au tremurat si mie mainile asteptand continuarea. Esti talentata!

  • Omnia spune:

    Cam bine. Mai zici? Te rooog 🙂

  • Ana Alina spune:

    Si, si? A plecat de tot? S-au impacat? Si copilul? Hmmm….

  • Daniela spune:

    da da, vrem continuarea!

  • Elena spune:

    Daca as lua in mana un roman care incepe asa, sigur l-as citi in continuare cu sufletul la gura….(cu ceva bun de mancat langa mine) Mie una mi se pare cunoscut inceputul…..pls, continua chiar daca ai avut altceva in minte cand ai postat asta. 🙂

  • Cristina spune:

    Felicitari Ioana, captivant textul !!!
    Astept si eu continuarea….

  • Ana spune:

    si ce se mai intampla????

  • Alex spune:

    Printeso, sa nu cumva sa mai scrii si continuarea! 🙂
    E un moment, o emotie, ca un flash surprins extraordinar de bine. In cateva cuvinte, o poveste. Nu vreau sa aflu daca „s-au impacat”, sau daca ea „a plecat de tot”. Ceea ce ai scris tu, e literatura. As scrie cu majuscule, dar mi se par agresive. Continuarea e barfa…

  • Ana C spune:

    Siii???ce s-a mai intamplat?…
    Te rugam, dedica ziua de joi acestor povestiri(daca crezi ca e posibil ofc).si daca scrii o carte sigur suntem multi care ar cumpara-o..

  • Magda spune:

    Ma duc dupa cutia cu servetele, aia cu 150 de bucati. Vai, ce m-ai rascolit…

  • Alexandra spune:

    Frumos! Foarte frumos!

  • cristina nastase spune:

    Scriu si sterg de cinci minute… nu-mi gasesc cuvintele… Extraordinar! Scriu doar ca am simtit, dupa ultimul punct, o dulce ameteala. Extraordinar!

  • Amalia spune:

    Intotdeauna mi-am dorit sa aflu mai mult, dincolo de ce este lasat intentionat vederii…

    In cazul asta nu-mi doresc sa mai stiu nimic, pentru ca stiu deja totul

  • Andreea D. spune:

    Off, e ca la filmele alea în 2-3 părţi când, la punctul culminant, îţi bagă textul „va continua”. Eu sper că vii şi cu partea a doua a poveştii!

  • Carmen spune:

    M-a miscat textul tau 🙂 rau de tot 🙂

  • Ana-Maria spune:

    Offf trist tare!!!! Cred ca totusi pt nimic in lume nu s-ar merita sa-ti parasesti copilul, nici macar dc „o vreme” inseamna un timp f scurt. Da-ne te rog continuare … intr-o directie pozitiva ….

  • coco spune:

    daca a fost asa, inseamna ca asa trebuia sa fie…nimic nu este intamplator! 🙂

  • Anca spune:

    Minunat scrisa povestea, Ioana!

  • andrea spune:

    vrem continuarea!!!!!!!!cum spunea cineva mai sus dedica joia unor astfel de povesti pentru ca esti foarte talentata si ar fi pacat sa nu ne bucuri si pe noi!

  • Flory spune:

    m a rascolit putin 🙁 , eu sper sa scrii mai multe carti nu doar una

  • Robo spune:

    Ii faci concurenta lui Otrava ala?
    😛
    las’ca vezi tu cand ajung acasa…

    • Oana spune:

      Daca nu-i cu suparare, demult vroiam sa intreb tu de ce nu mai scrii? Erau frumoase si textele tale 🙂

      • Robo spune:

        In principal pt ca nu mai am timp, ca eu scriu mai greu, dureaxa mai mult decat la Ioana pana se naste un text

        • Oana spune:

          Mersi pentru raspuns, sa fiti sanatosi toti 3. Speram ca Ioana sa aiba timp in continuare, cu greu m-as putea lipsi de blog.

  • Claudiu spune:

    Ce atâta continuare? S-a dus în cârciumă, s-a magnetizat de necaz, s-a intors acasă. Sau cumva aşteaptă lumea ceva picanterii cu inşelat, chestii de-astea? Şi de ce aşteaptă? 😀
    Dar e scris bine, imi place.

  • Bibi spune:

    Foarte frumos scris… Cam prea real… 🙂 parca eram eu in locul ei…

  • Ioana spune:

    asa si eu…
    multumesc!

  • Eu spune:

    Hmmm. Frumost textul… dar de ce? (ai scris articolul).
    😉

  • Ioana spune:

    Cateodată, o continuare rupe din farmecul poveștii, mușcă din imaginația celui care citește și îl duce într-un „undeva” pe care nu-l cunoaște. Pe mine m-a dus povestea asta în „undeva-ul” potrivit și m-a lăsat să construiesc eu mai departe, eu n-aș vrea continuare. Altă poveste, da.

  • Dana spune:

    De ce nu te-apuci odata de scris carti. Abia le astept. Ma amagesc citind textele tale scurte, pe cand eu vreau o carte intreaga. Pe cand? Te rog .

  • Printesa Urbana spune:

    Va multumesc pentru incurajari si interes. Povestirea are final, e acolo, chiar daca unora dintre voi li se pare ca nu. Pentru mine, acesta e finalul. 🙂
    Cit despre carte… tare mi-ar placea s-o scriu. Numai ca inca nu-s in stare, simt ca mai am de trait oleacă înainte…

  • Cornel spune:

    Ar putea să-l sune. Să-i scrie. Încă îi știe pe de rost adresa, numărul de telefon. Dac-or mai fi aceleași. Și ce să-i spună? Că au trecut 12 ani de cînd s-au despărțit de tot, cu el plîngînd la ea în poală și ea fără lacrimi, obosită de el? Asta știe și el. Că încă îl iubește? Asta n-o știe, și de ce-ar afla-o… Au trecut 12 ani. Ea s-a schimbat. E mai slabă, mai înaltă, nu mai are nici măcar un singur lucru din cele pe care le avea atunci. A aruncat toate lucrurile care-i aduceau aminte de el. Toate, mai puțin un album foto uitat pe un fund de cutie. A rămas cu nimic și-a construit de-acolo. Casă nou, job nou, prieteni noi, haine noi, telefon nou, bărbat nou, stare civilă nouă.

    ***** „de-ar fi sa vii, ce ne-am mai spune oare? / (…) Si cum sa crezi ca voi mai fi cea de ieri? / Eu nu te-am uitat, dar vezi, te-am ratacit prin ganduri”

    Cu siguranta s-a schimbat si el. A suferit cat a suferit, poate si fara sa-si dea seama, dar dupa abia 11 din cei 12 ani trecuti a inceput o relatie care pare sa dureze. Pentru ce l-ar suna acum? Sa-i spuna: „stii, te iubesc inca, dar uite, am sot si copii, pe care n-am sa-i las oricum, nici daca ai recunoaste ca si tu ma mai iubesti inca”.
    El n-ar recunoaste nici daca ar muri ca inca o iubeste pe cea care l-a lasat in urma cu atata timp. Nici lui nu-si recunoaste asta.
    A mai ramas ceva din cea pe care o iubea el atunci? Acum, daca n-ar exista tot ce exista, ar mai iubi-o asa cum e ea acum?
    Dar ea l-ar mai iubi pe barbatul care a devenit el in astia 12 ani?
    Ce rost mai are? Ii va pastra in continuare amintirea apusa a acelei pasiuni si fericiri sublime, cum numai prima dragoste adevarata o poate naste, intr-un colt de suflet, fara sa o spuna nimanui.
    Ce ar crede cineva, chiar si mama ei, daca i-ar spune „stii? Inca ma mai gandesc la el din cand in cand …”
    Spera ca-i fericit si ca noua „ea” sa-l iubesca macar jumatate din dragostea cu care l-a iubit ea. Dar tot isi lasa gandul sa zboare spre el in fiecare seara, de-un timp incoace.
    Oare si sotul ei se mai gandeste cateodata la fosta? Cea pe care a lasat-o pentru ca l-a inselat, dar pe care a iubit-o, poate, cum a iubit ea in urma cu 12 ani … Asta ar face-o geloasa, dar, cu ce drept?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *