Leapșa pe romane românești

M-am decis ce fac cu cele cinci romane pe care le-am primit de la Casa de cultură ca să le citesc și ca să le notez și apoi să primesc laude nenumărate, mulți bani, multă faimă și tot atîta recunoștință în urma implicării mele în jurizare atît.

Facem o leapșă care va ține… o vreme, vedem împreună în funcție de cum merge. Voi îmi spuneți în comentarii ce carte doriți să primiți și de ce, eu aleg cui dau fiecărui roman. Vreau, de asemenea, să știu către cine vreți să îl dați mai departe și înainte să-l dați mai departe, să aflați către cine îl va da mai departe persoana căreia i-ați dat cartea, și mă anunțați și pe mine.

Vă rog să nu vă înscrieți la leapșă decît dacă:
1. Sînteți din București și puteți lua cărțile de la mine, sau puteți trimite pe cineva să le ia de la mine.
2. Aveți blog și promiteți să scrieți un post despre carte, indiferent dacă v-a plăcut sau nu.
3. Promiteți să nu deteriorați cartea, să nu scrieți pe ea, să nu îndoiți paginile drept semn de unde-ați rămas.
4. Mă țineți la curent, în comentarii sau în mesaje private, despre traseul cărții. Vreau să știu în permanență ce roman e unde.
5. Vă angajați să continuați fișa de lectură pe care o voi începe eu. În primele pagini ale fiecărui roman voi așeza o foaie de hîrtie pe care voi nota o frază despre carte, despre cum m-a schimbat ea, despre ce mi-a plăcut sau mi-a displăcut în paginile ei. Toți cei care vor citi cartea în cadrul lepșei mele au obligația de a completa fișa cu propriile gînduri, condensate într-o frază, și de a se semna. La final public aici toate fișele de gînduri.
6. Sînteți siguri că puteți da cartea mai departe în cel mult trei săptămîni. Eu le-am citit pe toate cinci în trei săptămîni (cu un bebeluș de șapte luni care vă promit că numai timp liber nu-mi generează), vă asigur că puteți și voi, chiar dacă aveți job, cățel, familie numeroasă etc etc
7. O veți da mai departe unei persoane care poate îndeplini toate cele șapte condiții și mă veți ține la curent cu traseul cărții.

Dau drumul cărților să umble libere în blogosferă nu pentru a provoca fibrilații cronicarilor literari care vor avea probabil stări intense de rău fizic la vederea multor posturi cu păreri complet neavizate despre cărțile în discuție, ci pentru a le expune (nu stările de rău, ci pe ele, cărțile) unui public cît mai mare și mai variat. Niște mii de cititori la mine, încă niște mii la voi și poate se mai vînd cîteva zeci de volume, poate mai află unii alții că Teodorovici și Soviany sînt scriitori români talentați, nu jucători de fotbal sau dansatori din buric.

Iată încă o dată lista celor cinci romane:

Matei Brunul, de Lucian Dan Teorodorovici, cîștigătorul premiului de 10.000 de euro

Viața lui Kostas Venetis, de Octavian Soviany

Ploile amare, de Alexandru Vlad

FEM, de Magda Cârneci

Emoția, de Mirela Stănciulescu

Din păcate n-am mai avut vreme să scriu despre toate cele cinci romane, am povestit doar despre Kostas Venetis și puțin despre FEM, am pierdut mult timp polemizînd și n-am scris cînd trebuia s-o fac, cînd gîndurile și emoțiile provocate de cărți erau proaspete. Acum mi-e și frică să mai scriu, mi-e și puțin lehamite. Dar vă invit să cumpărați Matei Brunul, Viața lui Kostas Venetis, FEM, cred că o să petreceți timp de calitate cu ele.

Revenind la joaca noastră, cine vrea ce carte? Vă rog să citiți bine regulile și să vă asigurați că le puteți îndeplini pe toate-toate. Nu vă puteți înscrie pentru mai mult de un roman, vă rog să alegeți un singur titlu. O să aleg cine primește ce după cum mă taie capul, poate o să trag la sorți (dacă se adună multe cereri), poate îl pun pe Omu să decidă, poate o las pe Sofia să pună dejtu pe ecran și unde pică delicatul ei cîrnăcior, acolo se va afla numele căștigătorilor.

Baftă și hai să citim! Eu revin la Kaos Moon, Scrisori pentru Rita, am întrerupt lectura să mă dedic celor cinci, acum pot relua liniștită povestea lui Nic Labiș (da, am virat de ceva vreme pe literatură românească, simt că am numai de cîștigat).

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4267

59 comentarii

  1. Deci leapsa asta mi se pare extraordinara, mi-ar placea mult sa iau parte la ea. Poate la urmatoarea, cand poate o sa stau in Bucuresti.
    Spor la citit, tuturor, eu mi-am completat lista de Craciun cu primele doua, poate il pun si pe al treilea.

  2. O idee grozava! Me not getting involved, ca n-am cum. Dar ca si Oana, stiu ce urmeaza pe lista la citit, cu prima ocazie. Cronicarii literari cred ca ignora un lucru cam foarte important: multi, foarte multi oameni au auzit de carti prin blogul tau si unii dintre ei le vor si citi. Credeam ca si asta e ideea implicarii unor blogari talentati si cu public numeros. Din punctul meu de vedere, mission accomplished 🙂

  3. Citesti Scrisori pentru Ritaaaaaaaaaaaaaa??????????????? Vrem şi noi să ştim ce părere ai despre carte. Mie, sincer, mi-a plăcut. Dar nu 100%….are şi părţi infecte. Dar are şi chestii SUBLIME.
    Eu vreau să cumpăr cărţile astea (Matei brunul si Viata lui Kostas venetis) da nu vreau e-book. Mi-am facut comanda la Matei Brunul.

  4. Daca era pe recunostinta si bani, trebuia sa fiu faimos si bogat la cat extract de vanilie si vase marocane de tajine au vandut in ultimii ani unele firme din Romania :).

  5. Salut! Eu nu ma inscriu la concurs, si s-ar putea sa fiu pe langa subiect, dar daca tot veni vorba de carti, mi-ar placea sa aflu si parerea ta, sau/si a cititorilor tai in legatura cu un roman pe care cu siguranta multe femei l-au citit, si anume „Arta conversatiei”, de Ileana Vulpescu. Eu tocmai am terminat-o de citit a doua oara, pt ca prima oara nu am inteles-o. Cartea asta m-a intrigat atat de mult,incat sunt ff curioasa sa aflu ce parere au si altii despre ea, daca esti de acord si daca vor fi si cei de aici, bineinteles.

  6. Nu am apucat să citesc niciuna dintre cele 5 cărţi nominalizate. De aceea sunt nerăbdătoare să intru şi eu în horă. Cu Kostas Venetis, dacă se poate, că văd că Matei Brunul q fost deja invitat la dans 🙂

    • Buna Ihrielle,

      cu voia Ioanei ma inscriu si eu pe lista de lectura pentru Viata lui Kostas Venetis.
      Am fost ieri la Carturesti, intentionam sa o cumpar. Vanzatorul m-a informat ca „mai era una saptamana trecuta, dar s-a vandut”.
      Asa ca, daca nu ai deja un doritor abonat la capatul celor 3 saptamani alocate lecturii te rog anunta-ma 🙂

    • Buna Alysa,
      aveam de gand, dar nu am apucat sa vorbesc cu nimeni despre preluarea cartii si bine am facut. Cu mare placere ti-o voi da tie la finalul celor 3 saptamani 🙂

    • Buna Ioana,

      scuze ca nu am mai dat nici un semn, intre timp romanul a calatorit la autoarea blogului despreminesidesprecarti, acum se afla la Ana (iti vor scrie fiecare unde au postat recenzia si catre cine va pleca cartea mai departe).
      Voi scrie si eu recenzia mea pe blog in aceasta seara.
      Minunata ideea ta, mie romanul mi s-a parut exceptional.

      Multumiri multe inca odata !

    • Buna Ioana,
      Cartea este inca la mine, in seara asta i-o voi da mai departe lui Bogdan.
      Si referitor la recenzia pe care o voi scrie, cum eu nu am blog, o sa te rog sa ma gazduiesti tu. 🙂

      Iti multumesc mult inca o data pentru initiativa asta, e o idee absolut geniala!

      Ana

  7. Conditia a 2a e irevocabila? Nu am blog, insa mi-ar placea sa particip la leapsa, e o idee excelenta de a citi scriitori romani, insa nu mai vreau sa imi cumpar carti. Am mult prea multe pe care nu reusesc sa le citesc. BTW mai are cineva problema asta? Am vreo 5 romane incepute si nu reusesc sa le termin.

    • Nu. Poti scrie la mine pe blog recenzia ta.
      Probabil nu ai citit cartile potrivite…

  8. Foarte interesanta leapsa asta si foarte bine pusa la punct, in cele mai mici detalii organizatorice. 🙂 Nu am blog, asa ca nu o sa pot participa, astept cu interes urmatoarea leapsa. Pup fetele+omul

  9. Hm… poate-mi dau comanda de pe vreun site romanesc si iau FEM (desi cel mai curioasa sunt in privinta primelor doua romane, dar o fi vreme si de ele si vad ca inca nu s-a inscris nimeni la FEM) si trimit si eu recenzie, ca nah, nu-s in Bucuresti, dar ma mananca :p N-am vazut ca pot sa iti pasez tie textul, credeam ca musai trebuie sa am blog. Incerc si vad daca expediaza vreun site in afara si I shall report back. (Si apoi o pasez lui wlfp sau nu mai retin numele exact, mai exista cineva din Varsovia printre comentatori parca :D) Asta e unul dintre momentele cand as vrea sa fiu in tara, simt ca m-am autoexclus dintr-un joc ce se anunta interesant. Mno, dar vreau pe mail recenziile tale:) Ah… iar despre Labis as putea sa iti scriu un roman, recitam la 7 ani Moartea Caprioarei cap coada cu asa o patima de bocea lumea pe langa mine. Il mai mult decat super extra ador, trebuie sa te duc la casuta lui din satul meu drag:)

  10. Stai ca eu dorm pe mine… mai e si fisa de ganduri involved :p Mai simplu, o sa citesc FEM si-ti zi tie pe mail ce cred sau nu stiu si gata, fara sa ma bag in tot jocul ca totusi nu pot 🙂 Si cred ca trebuie sa mai beau o cafea, am citit regulile de 3 ori, dar vad ca nu s-au prins de mine.

  11. Super idea. Nu ma inscriu pentru ca nu locuiesc in Bucuresti (si nici prin apropiere). Mi-a placut recenzia cartii lui Octavian Soviany, probabil o sa o cumpar data viitoare cand trec prin Romania.
    Spor la citit norocosilor ce primesc cartile 🙂

  12. Excelenta ideea! Daca primele doua s-au adjudecat pot ridicat mana pt ploile amare? Am citit o recenzie pompoasa si pare interesanta. Cum facem cu procesul de predare-primire? Referitor la problema cu cititul nu stiu daca e o problema de carti potrivite sau nu. Pur si simplu le duc pana la jumate si de acolo nu mai am chef nici sa ma pici cu ceara. Nu reusesc sa rezonez cu nici un persoanj si toti ajung sa ma enerveze.

    • In cazul asta, Ploile amare va fi o provocare! 🙂
      Te astept pe la noi sa iei cartea!
      Detalii pe privat, ok?

  13. Bună! Mi se pare o idee excelentă! Intru și eu în joc. Aș vrea cartea lui Teodorovici, dacă nu e dată deja. Am cui să o dau mai departe și garantez seriozitatea, mai ales că am mai jucat acest joc cu câtiva prieteni, într-o formă ceva mai simplă, e adevărat.

  14. Interesanta idee. Dar, daca imi trimite si mie Alina cartile pe mail, putem sa ne desfasuram si noi, cei care nu le avem fizic, sa ne spunem parerea? Cred ca trebuie sa deschizi un post numai despre aceste carti (hihihihihi)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *