Fă-te mare!

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ŞI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Cred că toţi am zis (sau am gândit) măcar odată “Ce bine era când eram mic!” sau “Ce n-aş da să fiu iar mic”. Pentru că zilele copilăriei au fost printre cele mai însorite. Era bine, n-aveam nicio grijă şi principala procupare era joaca. Şi cu toate acestea, lumea face mereu presiuni asupra copiilor “să se facă mari”.

Cam cât de egoist să fii? Tu visezi să fii iar mic – doar te aud adesea spunând “Mvaaai, ce mi-aş dori să-mi facă şi mie baie cineva”. Sau “Ce bine ar fi să mă schimbe şi pe mine cineva”. Ai grijă ce-ţi doreşti, poate chiar asta o să-ţi dea Dumnezeu la bătrâneţe. Şi sigur n-o să-ţi placă.

Tot aud “Mvaaai, dar de ce nu mănââânci? Nu vrei să te faci mare?” sau “Papă tot, să creşti mare”. Ce-i cu graba asta? Eu nu mă grăbesc să-mi văd copilul mare. Eu mă bucur de fiecare moment petrecut cu el, profit de fiecare ocazie care se iveşte să îl ţin în braţe, de fiecare moment în care îl pun la sân, de fiecare zâmbet pe care mi-l adresează. Preţuiesc fiecare clipă petrecută împreună cu puiul meu şi nu mă grăbesc să aflu cum vor fi următoarele. Toate la timpul lor, oameni buni!

Ce mă enervează cel mai tare e că de cele mai multe ori nici ei nu ştiu prea sigur de ce vor ca al meu copil să se facă mare. Măcar de-ar ura “fă-te mare om de ştiinţă / medic / artist / arhitect”. Nu de alta, dar “făcutul mare” este inevitabil. N-am văzut pe nimeni până acum să rămână copil, deşi asta ne-am dori mulţi.

Primele zece luni de mămicie au trecut atât de repede încât atunci când mă gândesc am impresia că ieri eram încă la maternitate, ţinându-mi puiul în braţe pentru prima dată. Dacă mi-ar fi spus cineva cât de repede trece timpul, cred că aş fi stocat parfum de bebeluş în borcane şi îmbraţişările pufoase le-aş fi transformat în pături cu care să mă învelesc pentru tot restul vieţii.

Acum copilul meu învaţă să meargă. Deja e foarte independent şi cu fiecare zi ce trece e mai puţin interesat de braţele mele şi mai mult de lumea din jur. E firesc, ştiu. Dar te rog, lume, nu-mi mai grăbi copilul să se facă mare. Eu vreau să mai rămână mic o vreme. Că parcă n-am apucat încă să-l iubesc suficient şi nu sunt pregătită să-l văd “mare”. Nici măcar mare ca să meargă la grădiniţă, adică tot mic, doar puțin mai mare.

Parcă de fiecare dată când aud “Fă-te mare!” aud un blestem. Ce-i aşa de minunat să fii mare? Să te duci zilnic la un job de cele mai multe ori anost şi prost plătit? Să te chinui să pui pe masă o mâncare gustoasă dar să ai grijă să rămână bani şi de cinci zile de vacanţă la bulgari? Să ai griji şi datorii şi obligaţii?

Anne G.

shutterstock_209859973

Sursa foto: generații via Shutterstock.com

11 Comments

  1. iulia

    Ma regasesc in cele spuse. E asa frumos cu un bebelus. Deja parca m-as gandi la al doilea ca asa au zburat 8 luni si parca nu am reusit sa savurez fiecare moment. Poate am fost prea obosita, stresata, interesata sa caut informatii pe net despre problemele aparute. Acum parca as da cele 8 luni in urma sa ma bucur pe deplin de copilul meu.

  2. Simona

    Si eu imi doream sa ma fac mare,ca orice copil probabil 🙂 Iar intrebarea: Ce-a fost in capul meu atunci? inca rasuna in capul meu.

  3. yoyo

    Sti de ce e frumos sa fie mare? Ca iti dai seama ca ai cu cine povesti, cu cine sa stai la o cafea din cand in cand, cu cine sa filosofezi. Cel putin eu asa imi imaginez ca o sa fie. Si imi doresc enorm sa inceapa sa vorbeasca (are 1 an si 5 luni acum) ca sa ne intelegem in sfarsit, ca tare frustrant e sa vrea ceva si inca sa nu stie sa ceara si nici tu sa n-o nimeresti intotdeauna din prima. Abia astept sa inceapa De ce-urile (eu inca n-am trecut de faza aia 😀 ) si sa incep sa fac fizica si matematica cu el :P. Si mie imi place sa fiu mare, sa ma descurc, sa iau fiecare experienta asa cum vreau eu, ca pe o provocare din care sigur o sa mai invat ceva. Sa fii fericit depinde doar de alegerea personala de a vedea viata ca pe ceva frumos. Si fiecare moment este frumos, si acum, dar si cand vor fi mari, cand vom participa la succesele lor, doar sa avem grija sa ii educam astfel incat sa nu ii indepartam de noi la maturitate.

  4. anki

    Eu mereu ii spun ce dor o sa imi fie De tine asa bebelus si are doar 17 luni. Frumos articol

  5. Urarea de „a se face mare” are niste radacini mult mai adanci si vine din vremurile in care o boala simpla (astazi) puteau rapune un copil. Nimeni nu cred ca ii ureaza sa se faca mare cu gandul de a-l trimite la job, sa fim seriosi.
    Pe de alta parte un copil e un om, chiar daca in miniatura, si nu vrem sa-l tinem in stadiul asta doar pentru distractia noastra, nu?
    Fiecare etapa are frumusetea ei si sa ai parte de discutii adevarate cu propriul tau copil nu se compara cu nimic …asa ca nu e nici un „blestem” urarea de a creste mare.

    • Oana

      As completa ca urare si „Sa-ti traiasca!” pe care eu personal evit sa o spun dar care, tot asa, are radacini foarte vechi, in timpurile in care rata mortalitatii la bebelusi era foarte mare. Anumite urari sunt (in) vechi (te) dar bine intentionate!

  6. Meli

    Eu nu cred ca cineva care spune „sa te faci mare” isi doreste neaparat ca acel copil chiar sa se faca mare. Aceasta „urare” e folosita mai mult pentru a motiva copilul, din punctul meu de vedere. Eu cand eram copil, imi doream sa fiu mare, sa cresc , sa nu mai fiu copil ( evident, nu stiam pe atunci ca e muuuult mai bine sa fi copil 😀 ). Sunt sigura ca multi dintre noi si-au dorit acelasi lucru in copilarie. Copil fiind, te fascineaza lumea adultilor si vrei si tu sa faci parte din ea.Tocmai din acest motiv cand spui unor copii ,de exemplu ” papa tot din farfurie sa te faci mare ” , unii chiar papa tot pentru ca isi doresc sa creasca si sa fie mari. Sau se mai spune aceasta „urare” si cu scopul de a dori copilului sa creasca si sa se dezvolte sanatos. Eu una, asta as intelege daca cineva ar spune copilului „papa sa te faci mare”. Nu m-as gandi nici o secunda ca cineva spune asta cu intentia de a trimite copilul catre maturitate si viata grea de adult.

  7. Moldoveanca

    Singurul moment in care eu personal imi doresc sa fiu iar copil e atunci cand vad un copil mic ca urla. Bai deci ce mult mi-as dori sa pot sa ma manifest si eu asa! Cand ma doare pur si simplu sa plang cu urlete, cu sughituri, sa ma intind pe jos pe burta si sa refuz sa ma ridic, sa plang pana ma inrosesc si nu mai am aer. Din pacate nu e „socially acceptable” un astfel de comportament din partea unui adult, desi cu totii cred ca ne putem aminti cata eliberare simteai dupa o astfel de furtuna :))
    In rest mie imi place sa fiu mare. Cea mai pretioasa chestie care mi s-a intamplat de cand sunt „mare” e ca si esecurile si realizarile depind de mine personal, la fel cum nu pot invinui pe nimeni de esecuri, tot asa nimeni nu isi poate asuma realizarile mele. Asta e un sentiment de super putere personala, lucru pe care i-l doresc si copilului meu.

  8. gabitza_sta

    Dar e frumos sa fii mare….onest. Da, sunt lucruri de facut, responsabilitati de dus, dar sunt si oameni minunati de tinut in brate, evadari in weekend la mare sau la munte, discutii „picante” cu prietenele tale bune, filme frumoase, piese de teatru bune, oameni misto.
    E fain si sa fii mare.
    Cred ca acorzi o importanta prea mare sintagmei „fa-te mare” si cumva prin perceptia ta de adult (povestesti mai mult lucruri neplacute, decat placute) ti se pare ca nu e „treaba” sa fii mare.
    Depinde la ce te raportezi. Mie imi place sa fiu mare. Am 33 de ani, fac 34 peste o luna…lucrez de prin facultate, am casa, sot, copil, griji si 2 pisici.
    Dar imi place ce lucrez, casa mea e minunata (chiar daca nu e foarte curata sau mega aranjata), sotul meu este un om extraordinar, copilul este tot ce am visat vreodata si inca pe atat, grijile sunt si ele dar e normal sa fie, altfel viata ar fi plictisitoare….iar cele 2 pisici sunt fix ce aveam nevoie ca sa fie „full mad house” la noi.
    Nu ne cunoastem si nici nu imi permit sa iti dau sfaturi, dar scoate cuvantul „blestem” din vocabularul tau. Nu ar trebui sa existe, sa il spui sau sa il gandesti. Cred ca este unul dintre cele mai negative, neplacute si plin de de conotatii agresive cuvant pe care il stiu.
    Nu te incrancena ca viata de adult e grea, vezi ce e frumos din ea si mergi mai departe.
    E normal sa fie greu, dar asta face ca viata sa fie frumoasa. Daca ai avea totul la nas, pus pe o tava, ai ajunge sa nu te mai bucuri de nimic din ce ai, ai lua totul „for granted” (scuze de engleza dar mi se pare ca exprima bine ce vreau sa spun).
    G.

  9. Zici ca am scris eu articolul :))
    Nici eu nu inteleg ce e cu atata graba; cred ca de-asta vrem cu totii sa ne facem mari cand suntem mici: pentru ca asa ne indeamna „cei deja mari”.

    Parca toti copiii fug de copilarie in graba de a ajunge oameni mari, cu joburi si griji, ca si cum copilaria ar fi o etapa urata, de care trebuie sa scape repede, repede!
    Eu ma bucur de fiecare zi a mea, a copilului, a anotimpului, a familiei. Am ajuns la concluzia ca totul este frumos daca sunt deschisa sa vad aceasta latura in tot ce e in jurul meu. Si vad 🙂

  10. Felicita

    Eu as vrea sa am atata memorie incat sa pot tine minte tot ce se intampla in copilaria ei. Da, toate varstele sunt frumoase dar mai dragalasa si mai dulce decat varsta pana-n trei ani nu cred ca mai exista alta. Mi-ar placea sa se mai prelungeasca varsta asta, sa ma bucur cat mai mult de ea. Poate ca suna a egoism dar asta simt acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *