Şi homosexual, tot copilul meu eşti

M-am gîndit mult dacă să public acest articol primit de la o cititoare. Ultimul text despre homosexualitate a făcut multe valuri și nu aș fi vrut să tulbur iar apele sau să atrag atenția cu un subiect neplăcut pentru o parte (sper eu, mică) din cititori. Totuși, cred că mulți părinți au nevoie să citească rîndurile de mai jos. Sînt o lecție de acceptare. O lecție tristă, însă.

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Habar n-aveam despre băiatul meu că e homosexual. Am 58 de ani, el are 34. Îl cunosc de 34 de ani și abia acum câteva zile am aflat despre el că iubește de 8 ani un alt bărbat. Și probabil înainte de el a mai iubit și alții.

Am tot citit pe acest blog și pe altele din străinătate despre cum crede lumea că s-ar simți dacă ar afla că fata sau băiatul lor e gay. Vreți să vă spun eu cum mă simt?

Sunt distrusă. Dezamăgită. Nu dorm nopțile, nu mănânc zilele. Nu gândul că seara se întinde în pat lângă un alt bărbat mă macină, ci faptul că băiatul meu nu mi-a spus asta despre el niciodată. Stau acum și mă gândesc de ce. Ce alte lucruri în relația noastră sunt doar minciuni? Ce-am făcut vreodată să-l fac să nu-mi spună așa un lucru important pentru viața lui? Suntem apropiați, mereu am fost. Ne vedem des, vorbim la telefon, știm multe unul despre altul. Mai puțin asta.

Şi mă mai distruge ceva: gândul că drumul lui prin viață n-o să fie unul lin.

Am citit tot ce-am găsit pe internet despre homosexualitate. Că stă în bagajul lui genetic, că nu e ceva care se dobândește sau se tratează. Dar nu mă pot opri să mă gândesc ce-am făcut eu greșit de am ajuns aici, de a ajuns aici. Știu, e fericit, poate e mai fericit ca un bărbat care seara se întinde lângă o femeie, dar totuși, norma e alta. Îi va fi greu, sigur i-a fost greu să nu se poată manifesta pe stradă, să nu se poată căsători, România chiar nu e țara în care să fii și homosexual și fericit.

Da, uneori am coșmaruri. Îmi văd băiețelul de 12 ani violat în toaleta școlii. Oare chiar i s-a întâmplat asta? Oare atunci când a mers în tabăra de ski, la 8 ani, s-o fi intâmplat ceva atunci? Poate e pentru că tatăl lui a lipsit mult de-acasă când era mic? Poate a încercat să-mi spună lucruri în timp, iar eu n-am simțit, n-am auzit, n-am vrut să aud și să simt?

Ce fel de mamă sunt eu, care nu simte așa ceva despre copilul ei? L-am crescut cum am putut mai bine, am fost mereu apropiați, e singurul meu copil. N-am avut mereu bani pentru tot ce şi-a dorit, dar cred că a avut o viață frumoasă. Am făcut ce-am putut să fie un om bun, încrezător în el, serios. Şi este, e un băiat nemaipomenit. Un băiat nemaipomenit homosexual. Nu mă aşteptam deloc la asta. Iar asta nu-l face mai puțin nemaipomenit, dar tot mă doare. Oricât mi-aş spune că totul e în regulă, nu mă simt în regulă. Sper că va fi mai bine în timp.

Acum că știu, mi se pare atât de evident… Nu mi-a adus niciodată o fată acasă, s-o cunosc. Nu vorbea despre fete, îl mai întrebam, dar mereu schimba subiectul. Citea mult, scria mult, mă gândeasm că pur și simplu nu-i stă mintea la fete. Când de fapt, lui îi stătea mintea la băieți.

E un bărbat frumos, deștept, sensibil. Aș vrea să simt și eu ce spuneți voi că ați simți dacă ați fi în locul meu. Că dacă el e fericit, totul e minunat. Dar nu e așa. Probabil că el e fericit, dar sufletul meu e greu. Pentru că băiatul meu merge pe un drum complicat, cu spini mulți, cu multă suferință pe care el acum poate n-o simte. Nu pot fi fericită pentru el. Da, aș fi preferat să fie și el ca majoritatea. Nu pot schimba nimic, nici nu-mi propun, vreau să-i fie bine oricum alege el să fie binele acesta.

Sunt mama lui în continuare, voi fi pînă mor. Mă doare că nu mi-a spus el, dar asta o să treacă. N-o să treacă regretul că n-o să aibă o viață ușoară. Nu, n-am avut curajul să-i spun că știu, așa cum nici el n-a avut curajul să-mi spună adevărul despre el. Mi-e rușine de rușinea lui, sigur îi e rușine de mine, dacă mi-a ascuns asta atâta vreme.

Nu vreți să fiți în locul meu. E foarte greu. Îmi doresc doar să fie fericit, doar că aici, printre atâția homofobi, cu legile și mentalitățile noastre, mi se pare imposibil.

Mulțumesc că îmi publicați scrisoarea. Sper să ajute alți părinți în situația mea și poate alți copii care se ascund de părinții lor. Dați-ne o șansă să vă acceptăm așa cum sunteți. O să vă iubim la fel, o să vă vrem alături la fel.

Maria

Pentru că am primit acest anunț exact în seara în care am decis să public textul, iată: sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 16:00, are loc la sediul Accept România (str. Lirei, nr. 10 București) întîlnirea grupului de suport pentru părinți care au copii LGBT+ (lesbiene, gay, bisexuali, transgender) numit „Rainbow Families”. Rainbow Families își dorește să ofere un spațiu sigur în care membrii să poată discuta deschis și liber despre ce înseamnă să fii părinte al unui copil LGBT+ în România. Detalii pe www.acceptromania.ro

Sursa foto: gay, via Shutterstock.com

46 Comments

  1. Cristian

    Maria,

    Tot ce pot comenta este să ai o discuție cu cărțile pe masă cu băiatul tău, oricât de greu iți și vă va fi și să îi spui că îl vei susține necondiționat pe drumul acesta.

  2. Yoyo

    Si eu am un baiat si m-am pregatit deja si pe ideea asta. CE n-am inteles niciodata si nu pot intelege nici in articolul de fata e ideea de norma. Noi suntem indivizi atat de diferiti incat e aiurea sa te gandesti la noi ca la o norma. Nu ma impac bine nici cu comparatiile, pt ca fiecare poate iubi (de exemplu) orice doreste. Bine, nu intram in sfera patologicului cu minori sau sadisme, dar in rest de ce ne-ar interesa?

    • Nusch

      Este vorba despre norma sociala, colectiva: in Ro, abrogarea homosexualitatii ca infractiune s-a facut acum 14 ani, in 2001.
      Doamna care a scris se refera la respingerea, la abuzurile, la atitudinile negative pe care baiatul ei le are de suportat ca homosexual, nu pleaca de la comparatia cu alti indivizi.
      Iar eu, dupa valva ce-a facut-o stirea despre legalizarea uniunilor matrimoniale, saptamana trecuta, o inteleg foarte bine: desi nu pricep si imi repugna sa vad atare manifestari, am vazut atata ura, atata amestec inutil, sordid, josnic in intimitatea altora, cand era vorba doar de latura social-juridica a unei relatii, relatie care se stabileste de comun acord intre cei doi participanti.
      De la acuze si anticipari de zoofilie si pedofilie, pana la temeri legate de extinctia rasei umane, toate debordau de ignoranta si de ura absolut imbecila!

  3. Ileana D.

    „Sunt distrusă. Dezamăgită. Nu dorm nopțile, nu mănânc zilele. Nu gândul că seara se întinde în pat lângă un alt bărbat mă macină, ci faptul că băiatul meu nu mi-a spus asta despre el niciodată.”

    Frumos spus! Te admir! Despre homosexualitate sunt încă foarte multe prejudecăți. Probabil băiatului tău s-a temut să nu fie acceptat, să fie judecat…și asta de propria lui mamă. Petru unii oameni, acceptul familiei / al mamei este foarte important. Poate că el nu era pregătit să trăiască fără acceptul tău. Important este că și-a luat cât timp i-a fost necesar și acum ți-a spus, acum îți cunoști fiul mai bine!

    Cu siguranță sunt multe mame care ar fi avut o reacție cu mult mai urâtă decât a ta. Vorbește cu el despre asta, împărtășește-ți gândurile și sentimentele cu el, arată că îl înțelegi și astfel îi vei face drumul mult mai lin, nu crezi!

    • nimeni

      Cred ca nu ai observat ca inca nu í-a spus. Sunt totusi curioasa cum a aflat.

    • Ileana D.

      Offf…da, ai dreptate…nu observasem 🙁

    • vio

      Buna , Ileana…sunt in aceeasi situatie ca si tine…abia am aflat ca baiatul meu care credeam ca e un individ puternic , e gay ….imi spune ca asa s-a nascut desi in scoala generala a fost indragostit de o fata…e linistit, fericit dar eu nu ma pot impaca cu ideea…
      nu dorm..nu mananc..plang continuu …as vrea sa vorbim .chiar scrisoarea ta e de acu doi ani sper sa iti parvina mesajul meu si sa putem vorbi.

    • Alexandra D

      Daca e gay inseamna ca e un tip slab? Doar tipii macho indragostiti de femei sunt asa cu muschi pe ei ? Nu , nu ma refer la muschii aia de ni-i incordam sa facem impresie .
      Daca baiatul ti-a zis ca e fericit asa cum e in relatia lui , atata timp cat nu e un criminal in serie , nu e pedofil care e problema? Daca ar fi facut sex cu o femeie dar n-ar fi dat doi lei gauriti pe relatia aia , daca si-ar fi tratat femeia / prietena cu dispret si bataie de joc ai fi fost mai fericita? Daca el ar fi fost carpa de sters pe jos a nu stiu carei purtatoare de vagin ar fi fost diferit?
      Care e problema? Te face mai putin o mama super perfecta in ochii societatii , te priveaza de bucuria de a fi bunica , sau ti-e ca va vorbeste lumea? Eu sunt mama la randul meu si stiu ca perfectiunea nu exista oricat ne-am stradui sa ne iasa. Dar pentru ca imi iubesc copilul mai mult decat propriile orgolii si gura lumii consider ca e viata lui si poate sa faca ce vrea pe plan sexual.
      Dar la el te-ai gandit? Ca poate si el plange pentru ca nu e inteles de propria mama ? Care se presupune ca ar trebui sa-i fie mai aproape decat oricine?

    • Maria

      Si eu sunt o mama distrusă…unicul copil ,băiatul meu mi a mărturisit că este gai….poate ne putem ajuta una pe alta….sincer nu sunt in stare sa scriu nu stiu cum se procedează….cum am putea lua legatura

  4. Jo

    Nu ti-a spus – nu e un motiv de tragedie. In definitiv, majoritatea (99.99% 🙂 copiilor nu simt nevoia sa impartaseasca parintilor experientele lor sexuale (si nici pe cele nesexuale, daca nu sunt serioase).

    Poate nici nu a vrut sa te mahneasca, poate vreodata ti-ai (sau tatal lui si-a) exprimat teama sau ingrijorarea sau alt sentiment negativ fata de homosexuali, chiar in contextul in care ar fi zis doar „Nu stiu ce m-as face daca copilul meu ar fi asa” sau „Doamne fereste de asa ceva!”. De aici strangerea de inima si reticenta in a impartasi cu tine/voi partea aceasta din viata lui.

    Daca tu/voi va acceptati copilul asa cum e, atunci cu prima ocazie poti tu sa „limpezesti apele”. Invita-l, impreuna cu partenerul, la ziua ta sau la alta sarbatoare (cerc extrem de restrans!!!). Lasa-i sa inteleaga ca stii si accepti si ca nu vei fi tu cea care sa ii faca zilele mai negre, ci esti si vei fi cea care il iubesti neconditionat si il sustii si in care poate avea incredere si un sprijin in caz de nevoie.

    Nu, nu e cazul sa faci publice alegerile fiului tau (nici chiar celor mai apropiati tie). Lasa-l pe el sa o faca, cui crede de cuviinta. Tu fii discretia absoluta in aceasta privinta, fiindca 1- nu ii poti trada increderea; 2 – viata lui nu e treaba nimanui altcuiva; 3 – nu toti oamenii sunt binevoitori si multi pot chiar actiona in a-i face rau.
    My 2 cents.

  5. M-am intristat foarte tare cititind acest articol. Nu am putut sa nu imi imaginez un film similar proiectat in viitor, caci si eu am un baiat…
    Eu nu am nimic cu homosexualii, in sensul ca ii accept, ii tolerez sa zic asa, nu ma deranjeaza sub nicio forma ca o persoana sa iubeasca o persoana de acelasi sex. Insa recunosc ca nu mi-ar placea asta pentru fiul meu.
    Asa cum a scris si Maria, homosexualitatea este data de bagajul genetic si studii psihologice atesta asta!
    Cum as reactiona eu daca as afla asta despre fiul meu? Ca orice mama normala, l-as iubi in continuare la fel de mult si l-as incuraja sa vorbeasca mereu deschis despre asta.
    Daca as fi si eu distrusa? Da, as fi. Nu as crede ca am gresit eu undeva, ci doar ca natura, atunci cand l-a facut om in burta mea, a hotarat altfel pentru el.
    Nu, nu mi-as dori ca baiatul meu sa fie gay. Insa o sa ii arat mereu ca sprijinul si iubirea mea le va avea mereu, indiferent de persoana pe care o iubeste el, fie fata fie baiat.
    Nu ma consider un om homofob, dar nici un sustinator. Consider ca fiecare trebuie sa isi vada de viata lui, fara prejudecati si sa nu se mai bata sustinatorii infocati atata cu pumnul in piept cand declara ca nu i-ar deranja deloc ca al lor odor sa fie gay, caci pana nu ti se intampla, nu poti stii cum e!

    • Bibic

      N-ai inteles nimic.
      Sustinatorii infocati se bat atat cu pumnul in piept TOCMAI pentru a se asigura ca, in caz ca „li se intampla” (zici ca vorbesti de o boala aici) nu vor trebui sa-si faca grijile pe care si le face mama autoare a acestui articol.

  6. elena

    Pentru fiul tau cred ca ar,insemna enorm sa discuti cu el, sa-o spui ca nu ai nimic impotriva si ca vei fi mereu langa el! Suportul mamei ii va da putere sa treaca peste toate neplacerile vietii!

  7. Sabina

    Draga mea, l-ai crescut exact cum trebuie! Omul care isi asuma existenta si isi gaseste fericirea. Te felicit!

  8. alina

    …buna ziua,

    poate d-aia nu ti-a spus. Plus toate celelalte motive, stigmat, lipsa curajului, dezamagirea pe care stia ca o va provoca si d-aia, ca tine la mama lui si stia ca o va face sa planga, sa stea noptile.
    Eu sunt relativ tanara. Nu am experiente de genul asta insa natura jobului si experienta de viata imi dau, ziu eu, oarsece persectiva.
    Parintii mei au simtit tot asta, inca o mai simt, dupa mai bine de doi ani. M-am casatorit (prea devreme dupa ei) cu un barbat care are mai bine de dublu decat varsta mea…si cu un copil. Au acceptat desi am ezitat mai bine de un an sa le spun despre relatie. Fix asta au simtit si ei…si eu. Si eu m-am gandit si am simtit toate fricile, am cantarit pe toate partie. Am gandit la mine, la ei, la el, la copii, la toate cele, la viitor, la moarte. A fost insa alegerea mea. Stii, unora chiar le place viata mai „complicata”. Asta vor, asa ii face impliniti. Daca nu esti de acord cu asta e perfect normal….insa perfect normal sa nici nu iti spuna copilul prin ce trece. Manifestarile tale sunt o lipsa de respect la deciziile lui, o lipsa de incredere. „Treaba” ca parinte e sa il sustii, chiar si cand greseste, sa fii cand are nevoie de tine. Nu zic sa il incurajezi in ceva gresit dar sa fii acolo. Sunt si eu parinte. Am si eu parinti, am vazut si altii.
    E insa greu…tu aveai asteptarile pentru el. Aveai cursul stabilit. El nu l-a vrut pe acela. Are viata lui, alegerile lui, fericirile lui…care sunt diferite de ale tale.
    Tu ce vrei acum sa faci?…sa faci ceva ca sa intelegi, ca sa te simti mai bine, ca sa accepti? Vrei sa ramai cu gustul amar de acum… odata ce te hotarasti va fi mai simplu. Acum nu te gandesti de fapt la el…acum esti prinsa in ale tale. Suna urat si stiu ca s-ar putea sa nu agreezi ideea. Nu o faci intentionat, e un soi de reflex, un raspuns la durere.

    Important e sa faci ceva, nu sta asa…fa ceva cand te simti pregatita.

    Felicitari fiului tau pentru curaj! Cred ca a fost complicat pentru el sa nu aiba sprijin din partea parintilor atata vreme, deh, voi nu stiati. Fain om, descurcaret, a gasit resurse si tot a facut ceva; ti-a spus.
    E o poveste firesca, un om isi face viata cum vrea. Primeste judecati ca noi toti. E timp berechet si pentru adaptare…

    scuzati tonul daca pare cam taios,
    cu respect si incurajare,
    alina

    • Alina

      nu i-a spus…

  9. Alexandra D

    In momentul in care spui ” n-am nimic cu homosexualii , dar as vrea ca al meu copil sa nu fie asa ” e clar ca ceva nu se pupa. E ca ca si cum ai zice : n-am nimic cu hotii da sa nu ma fure pe mine 🙂 .
    Am un copil , o fata. Traiesc intr-o tara unde homosexualitatea e permisa , acceptata . Nu stiu daca e incurajata sau nu dar stiu ca sunt permise casatoriile gay. Nu face nimeni un caz din asta. Am prieteni , vecini ai caror copii sunt gay. Vorbesc normal despre asta , nimeni nu huleste ,nimeni nu prea slaveste in ceruri. Vecina de langa mine are o fiica care este lesbiana . Impreuna cu partenera ei au un copil reusit. Bunicii sunt topiti dupa el si-l trateaza cu aceeasi dragoste cu care-l trateaza si pe celalalt nepot unde mama lui este casatorita cu un barbat. Cealalta familie are un fiu care este gay si familia il trateaza absolut normal.
    Ce-as face daca fiica mea ar alege sa devina gay? As incuraja-o sa faca ce simte si ce crede ca o va face fericita. Cine sunt eu sa cred ca va fi mai fericita langa un posesor de penis? De ce sa fie ”obligata” sa-si ingreuneze viata alaturi de un barbat , sa joace un rol pe care nu si-l doreste , sa aiba o viata frustrata ?! Din cauza mea sau a societatii ? Fuck off! Trebuie sa se lege de un barbat doar ca sa am eu ” certitudinea ” ca intr-o zi voi avea nepoti? Ea daca va dori sa aiba copii va putea sa-i aiba indiferent de orientarea sexuala. Iar daca nu-si va dori copii nu va fi drama pe pamant. Nu tin mortis sa devin bunica , n-o pot obliga pe ea sa faca copii doar pentru ca am eu chef de dragalit bebelusi la batranete. Daca ma va roade foarte tare chestia asta voi gasi cu siguranta o alta cale.
    In fine ….dragostea pentru ea nu va dispare , nu se va diminua nicicum. As vrea sa faca alegerile cu grija indiferent cu cine va alege sa fie. Sa aiba parte de parteneri ( femei sau/si barbati) sanatosi la cap si la trup. Sa stie ca voi fi aici pentru ea , ca nu ma voi rusina cu alegerile ei. Ca acceptarea este intru totul 100% , ca n-am nevoie de filme , conferinte , carti care sa ma convinga sa accept acest lucru. Ca eu am acceptat aceste lucruri neconventionale inca de pe vremea de cand ea nu se nascuse.
    Sa ne auzim cu bine !

    • cristina

      ” Ca acceptarea este intru totul 100% , ca n-am nevoie de filme , conferinte , carti care sa ma convinga sa accept acest lucru. Ca eu am acceptat aceste lucruri neconventionale inca de pe vremea de cand ea nu se nascuse.” Pur.Genial.Neconditionat.Exact ce isi doreste sa auda si sa simta orice copil de la fiinta care ii e mama!

  10. Alina

    Am vazut recent pe Humans of NY un tata al carui copil avea o boala genetica f grava. Omul se minuna de cate piedici isi pun oamenii in calea propriei fericiri. Si spunea ca nu intelege cum unii parinnti considera homosexualitatea o problema. Frica asta de nerespectarea „normelor” e cumplita. Daca e rau in Romania ptr homosexuali, probabil ca si reactiile de genul „eu ii tolerez” sunt de vina. Sunt oameni ca si noi, nu au nevoie sa fie tolerati, au nevoie sa fie tratati normal si atat.

    • Mama de strumf

      Si eu ma pregateam sa trimit intr-un comentariu link-ul catre Humans of NY, cu postarea despre tatal care avea un copil cu probleme grave, care a declarat:

      “My wife and I are divided about whether it was inevitable, or if something caused it, but we do have video of Jackson at 18 months, coming up to the camera and talking. But soon afterward his language stopped developing, and eventually he lost the language skills he already had. He stopped responding to his name. You could even bang pots and pans behind him, and he wouldn’t respond. But when we tested his hearing, it was fine. People would say: ‘Boys develop later.’ Or ‘Don’t worry, my daughter didn’t begin talking until she was three.” But we knew it was something more. This was twenty years ago, so the doctors didn’t even know what to tell us. The head of pediatrics at Columbia met with us, and said: ‘Let me do some research on autism and I’ll get back to you.’ We started to worry that Jackson might never progress. Around this time, I overheard some acquaintances worrying that their four-year-old son might be gay. It made me so mad. I thought: ‘Give me a fucking break. You know that your child can grow to be happy, independent, and fall in love. I’d trade anything for that knowledge, and you’re freaking out that your son might be gay.’”

      http://www.humansofnewyork.com/post/115859322336/my-wife-and-i-are-divided-about-whether-it-was

  11. Corina

    Nu cred ca trebuie sa fii distrusa, daca il vezi pe el fericit. Dar trebuie, intr-adevar, sa faci putina introspectie asupra faptului ca nu ai vazut, ca nu i-ai vorbit, ca nu a avut incredere sa iti spuna sau sa te consulte. Copiii nu isi consulta parintii in legatura cu multe lucruri in viata, si asta este parte a „growing up”, dar incearca (macar) sa ii abordeze atunci cand in viata lor sunt probleme importante – probabil ca a fost un asemenea moment, si nu l-ai simtit. Din oboseala, din prea multe alte sarcini casnice, chiar dintr-o frica inconstienta. Spui ca ti-a fost frica sa nu fi fost violat in toaleta scolii….e copilul tau, e toata viata copilul tau, de ce nu gasesti cuvintele sa pui aceste intrebari? E COPILUL TAU! Nimeni nu trebuie sa fie mai bun ca tine la pus intrebari cand e vorba de copilul tau, indiferent daca e mic sau mare. Generalizarea nu ajuta, si nu te ajuta. Nimeni nu traieste cu toti oamenii, si nu toti sunt homofobi. Luati la gramada, intr-o gramada in care homofobii sunt mai vocali, da, viata poate parea imposibila. Aplecare noastra nationala catre barfa si analizarea vietilor altora poate deasemenea sa fie destructiva, Dar nu traim in comun, nu dormim in comun, si in final ceea ce conteaza este fericirea personala, intelegerea si suprotul familial, cercul de prieteni, pe care ti-i alegi oricum, si care sunt din ce in ce maiputini pentru toti oamenii, din considerente de timp. Vorbeste cu el – iar daca nu ai facut-o pana acum, problema nu este ca a fost el homosexual, sau ca stii ca este acum, ci ca nu ai alocat timp si interes acestui aspect – sa fii cel mai bun partener de conversatie al copilului tau, intotdeauna. Poti inca rezolva asta.

  12. Alina

    A, si uitasem. Personal, as fi fericita ca fiul meu are o rbelatie stabila de opt ani. Nu e prea usor de gasit asa ceva in ziua de astazi. Asa ca as face primul pas si as vrea sa cunosc persoana care il face fericit. Ca pana la urma nu e vorba de nimic altceva decat de fericirea fiului meu. Problema nu e la el, draga mama. E cu siguranta la tine si la proiectiile pe care le ai despre fericirea lui, care nu corespund cu ale tale. Cuvantul cheie este fericirea copilului.

  13. Estsanatlehi

    Nu as comenta chestia cu violat, molestat, neglijat, etc., e clar ca te-ai documentat si sti si tu perfect, ca nu asta e cauza. Cauti doar un motiv pentru care te-ai putea simti tu vinovata, ca sa poti fi suparata pe tine insati, nu pe el. Incearca sa intelegi, ca nu este cazul sa fi suparata pe nimeni, homosexualitatea nu este o alegere, un moft, un stil de viata – dar nu este nici o boala de temut sau de purtat doliu; e o conditie, si atat. Singurul motiv pentru care ai tot dreptul sa fi trista este ca, traind in Romania, probabil nu vei avea ocazia niciodata sa te bucuri de nepoti.

    Nu este cazul sa te chinui cu ganduri de genul: ce greu ii este, ce viata complicata are, cat va suferi. E barbat in toata firea, traieste intr-o relatie fericita – greul a trecut. Sigur ca a existat candva, cu multi ani in urma, probabil in adolescenta, sau mai repede, cand si-a dat seama ca este altfel, sau mai tarziu, cand a descoperit ca lumea in care traieste il va forta mereu sa minta si sa tina secrete.
    Eu zic sa vorbesti cu el, sa fii sincera. Pune-te in locul lui, ce rau trebuie sa-i fie, si ce singur trebuie sa se simta chiar daca are partener: 1. Familia de sange, omul care il iubeste cel mai mult si neconditionat pe lume, nu-l iubeste de fapt pe el, ci o imagine falsa, si poate sa creada ca nici nu l-ar accepta, daca ar sti adevarul. 2. Daca te doare ca toata relatia voastra de pana acum s-a bazat pe o minciuna, de ce ai vrea sa continui acest joc de-a v-ati ascunselea, si sa pierzi alti ani pretiosi, in care ai putea avea un loc in viata lui, cea adevarata…?
    Da-i o sansa, si da-ti o sansa, sigur nu vei regreta!

  14. Ela

    Ce cred eu ca mamica de baietel de 2ani (ieri)? Am vazut atatea lucruri in acesti 2ani: copii cu handicap grav,copii ce si-au dat sufletul in bratele parintilor la nici 2ani dupa cure de citostatice de mai mult de un an, etc incat tot ce-mi doresc este ca baiatul meu sa fie sanatos si atat. Punct. In rest poate fi oricum va decide el. Da,mi-ar parea rau sa nu aiba o familie asa cum credem noi ca e normal,mi-ar parea rau sa fie supus oprobiului public, dar nu as fi distrusa sau dezamagita chiar de nu mi-ar spune si as afla intamplator sau nu. Nu imi doresc decat sa fie sanatos si fericit daca se poate. Nu conteaza cu cine sau cum. Nu inseamna ca nu inteleg ce simte mama respectiva.

    • woolie

      Din pacate nu se rezuma numai la atat! Toti ne dorim sa fim sanatosi atat noi cat si copiii, dar nu mi-as dori nici sa fie ceva ce ar putea fi distructiv pentru ea/el sau pentru cei din jur! Doamne fereste sa aud ca e pedofil, sau ca e depresiv si se gandeste la moarte ca o cale de scapare (cum am auzit cazuri), sunt muuulte greutati de care ne e frica!!!
      Ce observ eu aici e ca mai ales parintii de baieti sunt ingrijorati daca ar fi copilul homosexual, oare de ce?! Eu am 2 fete si clar nu m-as simti fericita sa o stiu asa, pentru ca sunt sigura ca e un drum greu si spinos, cu multe ganduri complicate mai ales pentru ea! Dar asta probabil ar fi o chestie usor de acceptat fata de alte rele ce se pot intampla in viata asta!

  15. Estsanatlehi

    Nu as comenta chestia cu violat, molestat, neglijat, etc., e clar ca te-ai documentat, sti si tu perfect, ca nu asta e cauza. Cauti doar un motiv pentru care te-ai putea simti tu vinovata, ca sa poti fi suparata pe tine insati, nu pe el. Incearca sa intelegi, ca nu este cazul sa fi suparata pe nimeni, homosexualitatea nu este o alegere, un moft, un stil de viata – dar nu este nici o boala de temut sau de purtat doliu; e o conditie, si atat. Singurul motiv pentru care ai tot dreptul sa fi trista este ca, traind in Romania, probabil nu vei avea ocazia niciodata sa te bucuri de nepoti.

    Nu este cazul sa te chinui cu ganduri de genul: ce greu ii este, ce viata complicata are, cat va suferi. E barbat in toata firea, traieste intr-o relatie fericita – greul a trecut. Sigur ca a existat candva, cu multi ani in urma, probabil in adolescenta, sau mai repede, cand si-a dat seama ca este altfel, sau mai tarziu, cand a descoperit ca lumea in care traieste il va forta mereu sa minta si sa tina secrete. Dar le-a rezolvat pe toate cu bine, printre altele si datorita faptului ca i-ai asigurat tu o baza buna, crescandu-l cu dragostea cu care ai facut-o.
    Eu zic sa vorbesti cu el, sa fii sincera. Pune-te in locul lui, ce rau trebuie sa-i fie, si ce singur trebuie sa se simta chiar daca are partener: 1. Familia de sange, omul care il iubeste cel mai mult si neconditionat pe lume, nu-l iubeste de fapt pe el, ci o imagine falsa, si poate sa creada ca nici nu l-ar accepta, daca ar sti adevarul. 2. Daca te doare ca toata relatia voastra de pana acum s-a bazat pe o minciuna, de ce ai vrea sa continui acest joc de-a v-ati ascunselea, si sa pierzi alti ani pretiosi, in care ai putea avea un loc in viata lui, cea adevarata…?
    Da-i o sansa, si da-ti o sansa, sigur nu vei regreta!

  16. alina

    uite, in tara asta nasoala si needucata, ce oameni frumosi exista. Si cei care scriu pe aici tot pe aceleasi strazi umbla. Si pentru ei nu conteaza ca vad baieti care se tin de mana ori fete atata timp cat sunt educati.
    ma gandesc si io asa si presupun : )

  17. Ne e ușor să spunem că nu ne-ar deranja, că suntem deschiși, că tot ce ne dorim e să ne fie copiii sănătoși și fericiți, indiferent ce ar presupune acest lucru. În realitate, nu suntem la fel de deschiși, dimpotrivă, când lucrurile ne privesc pe noi înșine, ne schimbăm dramatic și părerile și atitudinea…
    Am un băiat, șase ani și jumătate… n-am cum să spun cum aș reacționa dacă ar fi homosexual, e ca și cum m-aș întreba ce reacție aș avea dacă mi s-ar spune că am cancer. 🙁 Doar fiind pusă în situație aș înțelege, aș vedea ce simt… DAR vreau să cred că aș avea capacitatea să accept chiar și ceea ce n-aș putea înțelege. Că ar conta, cu adevărat, cel mai mult, starea lui de bine. Sigur că fiecare dintre noi ne dorim un mers lin în viață pentru copilul nostru și e ideea care mi-a plăcut cel mai mult în acest articol, zbaterea și suferința unei mame care se teme pentru greutățile întâmpinate de copilul ei – și ce dacă e bărbat în toată firea, tot copil e pentru mamă!

    Mi se strânge sufletul la gândul suferințelor cărora va trebui să le facă față Puștiul și aș vrea să îl feresc de toate. Dar e imposibil. Așa cum e imposibil să dictăm noi ce direcție să aleagă ei, copiii. Pe cine și cum să iubească. Cât de fericiți să fie. Ce ne rămâne, așa fragil și nesigur și cu mii de temeri, e să ne străduim să le fim alături.

    Să-i iubim, mai presus de orice.

  18. Tatiana

    Daca el și-a acceptat sexualitatea si are o relație stabila de 8 ani, l-ai crescut fiiiiix așa cum trebuie!
    Tot ce trebuie sa mai faci e să-l iei in brate să-i spui ca știi si ca il iubești la fel de mult. Iar ca daca in lume e mai greu sa se manifeste in casa ta e oricând bine primit cu partenerul si te-ai bucura sa se simta liber. El nu are o problema cu sexualitatea lui, tu ai o problema cu sexualitatea lui fata de EL! Atenție, el a învățat sa facă fata situațiilor si problemelor, mama din tine își dorește sa își protejeze copilul din nou in fata unor provocări, dar el le-a depășit deja! Spune-i ca știi, roaga-l sa te ierte ca nu i-ai fost alaturi de la început si roaga-l sa te învețe cum sa depasesti si tu momentul.
    Am un băiețel de trei ani, m-am gândit si la asta si sper sa stiu să-i fiu alaturi oricum. Exista un singur lucru fara soluție pe lumea asta, moartea.

  19. Alina D.

    Doamna Maria, (va spun doamna pentru ca aveti varsta mamei si eu am cam varsta fiului dvs.)
    Imaginati-va, va rog, ca vine la dvs. o prietena si va spune: uite, sunt necajita, pentru ca fiul meu, cu care ma inteleg foarte bine, a fost intotdeauna un fiu care nu mi-a dat probleme, e impreuna cu cineva de 8 ani, se iubesc, se inteleg bine, dar vezi, persoana asta e bruneta. Eu si tatal lui suntem blonzi si am fi vrut si pentru el aceeasi viata, sa-si gaseaseca si el pe cineva cu parul balai, sa fie fericit. Mai ales ca in cartier la noi majoritatea sunt blonzi si lumea e rea, comenteaza, mi-e teama de ce i-ar putea spune.”
    Ce ati raspunde?
    Doamna Maria, imi pareti inteligenta si sensibila, aveti un fiu bun, viu, sanatos, si care mai are si norocul (da, pentru ca nu e obligatoriu sa iubesti si sa fii iubit, nici pentri heterosexuali nici pentru homosexuali) sa fi gasit un suflet pereche, nu face rau nimanui (pentru ca eu le inteleg pe mamele care se reped sa spuna – si criminal tot copilul meu ramane – dar fiul dvs. chiar nu face altceva decat sa iubeasca), stai linistita, inteleg ca nu e usor, nu va mai cautati vine pentru ca nu e nici o vina de gasit! Va imbratisez chiar daca nu va cunosc!

  20. Alina D.

    Si as mai adauga ceva: banuiesc ca nu usor sa deschideti discutia direct, eu personal, incetul cu incetul, as incerca sa-i transmit mesajul asta – ca in familie nu sunteti ca restul societatii asteia de care va e teama ca judeca si scuipa. Nu stiu, de exemplu, „am urmarit povestea femeii aleia din silicon de la televizor, si mare tampenii mi s-a parut ca spune!”. O sa vedeti ca o sa va vorbeasca el insusi cand va intelege ca il acceptati si il iubiti la fel ca inainte sa aflati. Societatea, lumea, incepe cu noi!

  21. Dan

    Un articol pe tema asta: http://goo.gl/he1pV0

    Legat de cazul din articol, sunt sigur ca povestea nu este completa dar nici nu cred ca vom avea vreodata si punctul de vedere al fiului. Parintii din generatia „baby boomer” (1945-1960) nu au fost mari specialisti in a stabili punti de comunicare reale cu copiii lor, ba din contra. Au preluat, ca generatie, ce a fost mai rau in generatiile precedente si si-au arogat si pretentia ca ar fi fost niste parinti foarte buni, care s-au sacrificat pentru copiii lor, realitatea fiind totusi discutabila si nu integral justificabila de „vremurile grele” prin care au trecut.

  22. Alexandra D

    Maria draga , daca fiul tau ar avea o relatie cu o femeie care si-ar bate joc de el si de sufletul lui , daca l-ati vedea divortat de 3-4 ( casatorii cu femei) , v-ar face mai fericita?!

  23. Alina

    Am observat printre cunoscutii cu baieti si printre parintii de baieti din parc aceasta teama de a nu avea copilul homosexual. „Nu te juca cu o bratara/martisor/papusa caci sunt pentru fetite”, „Joaca-te cu lopatica verde, cea rosie este pentru fete”, etc. Stiu o familie care isi imbraca baietul foarte „rock”, tocmai ca nu aiba nici o influenta feminina. Tricouri negre, ghete cu cap de mort, geaca bleobarin la un baietel de 1,5 ani mi se par exagerate. De asemenea toate jucariile care amintesc de feminitate sunt donate: pian, carti cu anumite povesti gen Bambi, etc
    Familiile numai cu fete, sau care au si fata si baiat sunt mai relaxate. De ce oare?

  24. Eu am baiat de 1 an si 8 luni si gandul ca ar putea sa fie homosexual nu ma streseaza deloc.
    Ii pun un elastic de-al meu de par pe manuta si ne prefacem ca e bratara (adora sa-i pun bratara). Ii dau tricou roz daca asa imi vine sau pe ala il alege. La cresa se joaca si cu papusi. Cand vede un carucior de papusi vrea sa-l impinga peste tot si e foarte grijuliu cu el. Niciuna din astea nu „il va face” homo. Ori e, ori nu e, indiferent de ce poarta si cu ce se joaca. Numai tati se streseaza cateodata…pff

  25. Raluca Georgescu

    Eu am o fetita care tocmai a facut trei ani. Nu cred ca m-ar deranja daca ar fi lesbiana. Realitatea e ca nu stiu daca m-ar deranja. Nu am fost in aceasta situatie. Dar am prieteni gay. Majoritatea barbati. Cu unul am locuit 2 ani in aceeasi casa. Nu am o problema cu ei, sunt oameni ca oricare altii. Am fumat impreuna, am baut din acelasi pahar, am incercat sa ne incurajam unul pe altul in probleme sentimentale. Si da, am pus (eu) intrebari tampite, ca sa inteleg cum functioneaza chestia asta. Se pare ca functioneaza la fel ca la mine, cand imi place un tip misto :). Sper sa nu descopar mai tarziu ca de fapt am prejudecati in aceasta privinta. Pana acum nu am avut sau nu mi-am dat seama ca as avea 🙂
    In Romania, „norma” e ca homosexualitatea e dezgustatoare. In alte tari in care am fost e ceva normal – eu eram singura ciudata care se holba, pentru ca nu mai vazuse asa ceva (asta era acum 15 ani, la prima mea iesire din Romania). Acum imi place sa sper ca sunt mai „destupata” la minte. 🙂

  26. Diana

    Eu va spun sincer ca sunt foarte nedumerita in ceea ce priveste homosexualitatea, daca ea tine de bagajul genetic, e o chestiune de alegere sau o consecinta a unor experiente sociale, anturaje, conjuncturi. Precizez ca vorbesc din experienta mea strict personala. Am un baietel de 3 ani si il urmaresc mereu, inclusiv de la distanta (asta insemnand ca incerc sa-l vad cat mai obiectiv posibil) si incerc sa-i cunosc cat mai bine sufletul, temperamentul, felul de a fi, cel putin atat cat se poate pana la varsta asta. Incerc sa petrec cat mai mult timp de calitate cu el si sa vorbim foarte mult, sa-l determin sa fie deschis fata de mine si sa-l tratez de la egal la egal.
    Si pot sa va spun ca pana acum are o orientare foarte clar heterosexuala si a avut-o de mic. De la 1 an cand am fost cu el in concediu efectiv flirta cu personalul feminin de la hotel si restaurant, facea orice sa le atraga atentia, de la receptionera la chelnerite (erau tinere si dragute :-)). Fata de barbati atitudinea era mereu alta.
    Apoi, sesizez diferente clare de comportament intre manifestarile fata de mine si fata de tatal lui: daca pe mine vine si ma mangaie cu drag, fata de tatal lui are o atitudine mai masculina, adica acelasi gest facut in acelasi timp si in oglinda, dar facut total diferit, chiar daca copilul este foarte empatic si ne spune mereu amandoi ca ne iubeste, e foarte atent sa-si manifeste afectiunea fata de amandoi in acelasi timp, o face foarte diferit.
    Inclusiv la baita, pe mine ma lasa sa-l spal, atitudinea fiind diferita fata de tatal lui.
    La gradinita, in parcuri flirteaza cu fetele, are gesturi si atitudini smecheroase 🙂 are preferinte cu privire la fetite si le impartaseste si cu mine, le ofera flori, etc., fata de baieti se manifesta cu totul altfel.
    Ca sa nu mai lungesc exemplele, concluzia mea in ce-l priveste este ca, daca intr-o buna zi va veni sa-mi spuna cumva ca e homosexual voi stii cu siguranta ca in cazul lui nu e o determinare genetica, ci e vorba de un element ulterior.
    Si-atunci stau si ma intreb cand apar parinti socati de orientarea sexuala a copiilor: daca homosexualitatea e o determinare genetica, cum de nu au observat de mici anumite indicii care sa-i pregateasca oarecum pt. asa ceva? Orientarea sexuala nu se manifesta la toti copiii atat de pregnant de mici? Au interpretat ei gresit anumite indicii sau au incercat sa le ignore? Pur si simplu nu au dorit sa stie? Sau pana la urma homosexualitatea nu e o determinare genetica?
    Nu vreau sa acuz pe nimeni de nimic, dar pur si simplu eu sunt nedumerita si sunt curioasa in ce masura parintii sunt atenti la comportamentul copiilor si daca le este clara sau nu vreo orientare la varste foarte mici.
    In ce priveste reticenta de a comunica parintilor, cred ca depinde foarte mult. Cunosc cazuri care nu au comunicat parintilor ca au vreo iubita pana cand au anuntat ca se insoara cu ea (si erau heterosexuali, iar iubita era perfecta pana si dupa criteriile parintilor). In ceea ce priveste homosexualii, parerea mea strict personala e ca ei au in primul rand o problema in a se accepta pe ei insisi. Si chiar daca maine toata lumea ar fi deschisa si toleranta fata de ei, ar fi intru totul acceptati si n-ar avea absolut niciun obstacol in societate, intuitia imi spune ca ei tot ar avea o problema in a se accepta pe ei insisi si de acolo pornesc multe.

    • cristina

      asta e ca si cum ai spune ca nu e nimic ca homosexualii sunt discriminati,omorati chiar in unele tari, nu e nimic ca femeile sunt discriminate,omorate chiar in unele tari ,daca toate aceste nedreptati si incalcari ale drepturilor omului ar disparea, problema tot la ei ar fi. asta cu referire la ultima parte a comentariului tau .

  27. Nişte băetzaşi din cei care se închină prea mult cu faţa la Răsărit şi cu fundu-n sus (chestie care ar trebui să ne facă foarte bănuitori cu privire la ce încearcă ei să ne sub-comunice) au distribuit o broşură care spune cam aşa: homosexualitatea este o fărădelege, o practică abominabilă, o boală, un stigmat, o ameninţare a civilizaţiei, iar cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac.

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20022366-asur-profesor-religie-din-brasov-distribuit-elevilor-brosura-homosexualitatea-propaganda-degenerarii-umane-directorul-colegiului-demarat-ancheta-interna-nu-suntem-acord-astfel-manifestari.htm

  28. Ca o nemama de pe margine, sunt si eu copilul cuiva, culmea, deci imi pot da cu parerea.
    Ma cam mira faptul ca vad (ma refer la anumite comentarii si nu numai de aici) atatia parinti „psihologi”. Care stiu ca „alti parinti” n-ar fi fost cei mai buni pentru copiii lor. Si pornesc de la premise absolut generale, deci nu e nici-o psihanaliza sub unghie. Dar ma rog, fiecare cu crucea ori cruciulita lui.
    Foarte bine c-ai publicat articolul, Ioana! Sper ca mamica (si daca fiul are 40 si 50 tot mamica ramane) sa isi linisteasca sufletul, sa accepte ca NU e vina nimanui ca fiul ei nu e straight (da, uite, are voie sa-si doreasca asta, ceea ce nu o face un personaj homofob!) si ca cel mai probabil el e fericit cu alegerile lui.

    Si sper- destul de puternic incat sa poata trece peste minunata „constiinta colectiva”.
    Printeso, ti-am periat toti microbeii de-aici 😉

  29. Cristian

    „homosexualitatea e cat de poate de ok”

    Mama Natura are alta opinie, foarte ferma, si cind o suparam, prin depasirea cu premeditare a limitelor impuse de tabuurile atemporale ne trezim brusc din reverie deja infectati cu HIV sau ceva asemanator.
    Orice dezechilibru noi cream cu buna stiinta, Mama Natura va corecta in mod implacabil, indiferent de consecintele corectiei in planul nostru limitat, uman.

  30. Mirla

    Aceste povesti inventate de printesa urbana si prezentate drept scrisori de la cititoare. Cititoarele astea ale printesei scriu in draci, toata ziua, au toate acelasi scriitura si mai au si povesti d-astea de se vede de la 100 poste ca sunt facaturi.

    • Printesa Urbana

      Nu am publicat nici un articol sub semnaturi false, nu am nevoie de asa ceva, pot pur si simplu sa nu public cind nu am ce publica. Chiar n-am timp de inventat experiente pe care sa le semnez cu numele altora, eu nu apuc nici pe ale mele sa le scriu, ar fi complet stupid si inutil sa inventez lucruri. De ce as face asa ceva? Geez, ce imaginatie au unii… 🙂

      Am niste zeci de mii de cititoare lunar, citeva dintre ele mi-au trimis texte, le-am programat in functie de subiecte, primesc cam 3-4 texte saptaminal, am inca multe care asteapta sa fie editate, pentru ca pur si simplu nu apuc sa mai fac si asta.

      Si nu, iarta-ma, dar chiar nu au acelasi stil povestile, cred ca ar trebui sa le citesti cu mai multa atentie.

  31. Mama lui S.

    Rezonez cu mama care a facut marturisirea si multumesc „printesei” ca a publicat-o.
    Baiatul meu de 22 de ani, student la medicina, mi-a marturisit cu mai bine de un an in urma ca are o alta orientare sexuala. Am avut o discutie deschisa, mi-a marturisit ca a trecut prin mai multe etape pina a ajuns la aceasta concluzie: nesiguranta, negare, revolta etc. A incercat si cateva relatii heterosexuale care nu au mers ( eu, ca mama, m-am gandit la momentul respecti ca e el prea pretentios, egoist si de aceea au esuat). Din marturisirea lui am inteles de cat zbucium si suferinta a avut parte si ca nu va avea o viata usoara nici de acum inainte. A apelat si la psiholog, dar nu stiu cat de mult l-a ajutat. Simteam anxietatea lui si-i spuneam ca el complica lucrurile.
    Pe de o parte, si-ar dori sa plece si sa practice medicina intr-o tara fara atatea prejudecati.
    Pe de alta parte, noi, familia lui, suntem foarte importanti pentru el ( constient fiind ca e complicat sa aiba copii sau o familie a lui). Ar vrea sa ne fie aproape, de sarbatori si nu numai. Daca ar trai in Romania, intr-o localitate relativ aproape, nu si-ar putea asuma homosexualitatea fara sa se afle, fara „sa ne faca de rusine”, pe mine pe tatal si fratele lui, pe bunici si matusi etc.
    Tatal lui nu stie si ma tem pentru ziua in care va afla. Nu stiu cum ar reactiona. Mi-as dori sa accepte ceea ce nu poate fi schimbat, dar ma tem ca nu e asa usor. Va fi o piatra de incercare pentru casnicia noastra.
    Ultimele studii au dovedit ca homosexualitatea nu este o alegere, ci este „din nastere”, ca sa zic asa. Cautati podcast-ul Mindarchitect pe aceasta tema. Eu tot nu reusesc sa alung gandul ca am gresit ceva, ori in perioada maternitatii, ori ca m-a batut Dumnezeu pentru avortul pe care l-am facut sau pentru ca am intretinut relatii sexusle cu sotul in perioada sarcinii ( chiar si in ziua cand am nascut).
    Ma rog si sper, ca intaiul meu nascut sa-si gaseasca echilibrul si linistea, sa aiba parte de oameni faini in viata lui, care sa-l sustina si sa nu-l judece.
    E un baiat sensibil, empatic. Trasaturile si comportentul ii sunt masculine, fiind obsedat de a nu-si trada orientarea. ( de mic refuza categoric orice culoare care nu era tipic masculina. De exemplu, periuta de dinti rosie era musai sa o ia fratele lui, el se lupta pentru cea albastra. Mi se parea un pic exagerat. Abia acum inteleg).
    Atitudinea mea este de sustinere neconditionata, dar oscilez intre a pastra tacerea pentru a-l si a ne proteja si posibilitatea de a fi o „voce” care sa lupte pentru drepturile comunitatii LGBT. Deocamdata aleg sa tac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.