În ultimele luni, Sofia a stat mai mult acasă decât la grădi, pe motive de otite recurente care se vindecă greu. Două săptămâni la grădiniță, șase acasă, apoi din nou, și tot așa. După cum știți, eu lucrez de acasă, ceea ce s-a dovedit, încă o dată, foarte convenabil, nu știu ce patron mi-ar fi dat luni la rând de concediu medical. Evident că Sofiei îi priește grozav acasă cu mami, o tot întreb dacă îi e dor de grădi, zice că da, puțin, apoi o întreb dacă preferă să meargă la grădi și invariabil răspunsul e că acasă e cel mai distractiv, deși eu nu fac lucruri speciale cu ea, nu facem zilnic activități și jocuri, ea doar se joacă liber pe-aici, cu Ivan sau singură, uneori simt că se plictisește, dar faptul că suntem mereu împreună pentru ea e bucurie maximă. O mai iau la întâlniri sau la evenimente, a vizitat și Therme înainte de deschidere, asta e, încerc să le duc la bun sfârșit pe toate, și de cele mai multe ori, ne iese. Uneori invit la noi acasă oameni care vor să discutăm proiecte, dacă e prea frig sau complicat să ies eu cu copiii, și cum fără ei nu mă pot mișca… Observ deschidere și înțelegere din partea tuturor, și asta tare mă bucură! E drept că și copiii s-au obișnuit deja și se poartă civilizat când avem musafiri, nu ne-a mers vestea că mâncăm creierii musafirilor încă. 🙂
De luni până vineri, de dimineață până după amiaza la 5 e cu noi și doamna Mia, dar copiii nu prea stau cu ea, având de ales, evident că mă preferă pe mine, așa că ea ne ajută cu o mâncare pe foc, un întins de rufe, un dat cu aspiratorul. Cum reușesc să și lucrez ceva cu amândoi în spinare, mă întrebați?
În primul rând, îmi setez așteptări realiste, adică mici. Nu mă aștept niciodată să lucrez de acasă cu ei doi în brațe așa cum aș lucra opt ore la birou. Sunt bucuroasă dacă reușesc să rezolv chestiunile urgente, iar pe cele pentru care am nevoie de liniște și timp să mă concentrez (să scriu un articol, de exemplu), le fac când ei dorm, la prânz sau seara. E drept că în felul ăsta îmi sacrific masa și alte activități (gen spălat pe cap, făcut unghii etc), dar asta e, îmi fac listă mentală de priorități, uneori câștigă blogul, alteori burta sau pielea. 🙂 Am observat că dacă insist să fac în timpul zilei lucruri dificile sau care necesită mult timp, iar copiii trag de mine (pentru că simt că am ceva important și dificil de făcut și fix atunci au nevoie să se asigure că mami îi iubește și e acolo pentru ei), ne enervăm cu toții, nu reușesc să fac nimic, ei se îmbufnează, ba ne mai și certăm, nu e bine pentru nimeni. Cel mai simplu și bine pentru toată lumea e ca eu să mă aștept să lucrez puțin (nu mult), iar ei să se aștepte ca eu să lucrez puțin (nu deloc), adică ei deja știu că eu în timpul zilei mai am nevoie de momente de pauză în care fac și altceva decât să mă joc cu ei.
În al doilea rând, le explic copiilor ce fac eu acolo. Nu doar în timp ce lucrez, ci cu orice prilej pe care îl am. Când tati pleacă la serviciu dimineața, iar eu rămân cu ei, le explic că doar pentru că stau acasă nu înseamnă că nu trebuie să muncesc, că și eu lucrez, e nevoie de salariul meu în casă și mie îmi place să muncesc, dar că spre deosebire de cea a lui tati, meseria mea se poate face și de acasă, cu condiția ca ei să mă lase din când în când să scriu la laptop sau să vorbesc la telefon.
În al treilea rând, pun limite. Ferme, pentru că altfel ele nu stau în picioare. Fără să strig, să trântesc, fără agresivitate, dar cu hotărâre, fără ezitări și negocieri. Limitele sunt de genul:
– copiii nu umblă cu laptopul, doar mama sau tata
– laptopul nu e o jucărie, el este folosit pentru lucru (ceea ce e adevărat, nu am jocuri pe el, nu mă uit la filme sau clipuri)
– vreme de 5 minute am nevoie să scriu ceva, vă rog să vă jucați cu altceva
– putem pune muzică la laptop cât mama lucrează, nu și clipuri sau desene
De cele mai multe ori, conversațiile sunt cam așa:
– Sofia, uite, acum am ceva urgent de scris, te rog să te joci singură aici lângă mine, să te văd.
– Bine, dar mai întâi vreau să îmi citești povestea asta.
Și citim, apoi eu lucrez și ea colorează sau decupează sau face lego lângă mine, uneori și o oră încheiată.
sau
– Mami, dar eu acum voiam să colorăm împreună!
– Colorăm împreună peste cinci minute (ceea ce se și întâmplă).
sau
– Bine, mami, dar după asta îmi dai o rochie de a ta să o port?
Negociem, ajungem la compromis, implementăm.
Cu Ivan e ceva mai complicat, nevoia lui de a sta călare pe mine tot timpul e mult mai stringentă, pe el îl dau jos de pe mine, îl pun alături, îi dau jucării și îi spun:
– Ivan, eu trebuie să scriu ceva acum la laptop, te rog să te joci singur puțin.
De cele mai multe ori, încearcă să vină peste mine, de fiecare dată îl dau jos, îi repet explicația și rugămintea, în cele din urmă renunță și fie se duce să își aleagă el o jucărie, fie stă lângă mine și așteaptă să termin. Uneori plânge și atunci îl iau în brațe și îi explic că am nevoie de puțin timp să lucrez.
Alteori ei se joacă împreună pe covor și eu mă bucur de 10 minute de lucru.
În al patrulea rând, le dau și lor ceva. Le dau mult, de fapt. După-amiaza, când rămânem doar noi, nu lucrez. Ne jucăm, dansăm, ieșim la zăpadă, colorăm, ne alergăm, facem doar ce vor ei până la ora de culcare. La fel și în weekend, când e exclusiv timp de familie (excepție fac unele dimineți de sâmbătă când am lansări de carte sau evenimente). Altfel, în weekend nu scriu, nu răspund la emailuri, rareori deschid laptoptul. Gătim împreună, facem curat, ieșim în oraș la masă, în parc, ne vedem cu prieteni, orice facem, facem împreună, fără lucrat, scris, stai că mama are altceva de făcut.
În ultimul rând, prioritizez la sânge. Nu rezolv ziua decât ce e super urgent, seara mă ocup de cele urgente, iar pe cele neurgente le amân până când merge Sofia la grădi și am șase ore pe zi aproximativ libere să scriu (acum mi se pare un vis, dar parcă am amintiri din trecutul recent în care se întâmpla și asta).
Și uite-așa „lucrez” eu de acasă, uite-așa am 44 de kg și mușchi la mâini și la creier: cu o mână țin juniorul de 13 kg (sau poate 14), cu alta tastez un email pe telefon cu ochii la Sofia, care decupează un colț de perdea și așa mai departe…
Sursa foto: mamă care lucrează de acasă via Shutterstock.com
Felicitari Ioana..ai mei sunt mai mari ( scolari), dar tot asteptari minimale am..si eu rezolv doar urgentele…restul..la pensie!!
Lucrez si eu de-acasa de 6 ani, am un baiat de 4 ani si unu de 5 luni. Eu insa am program de 8 ore si mi-e mai greu sa las munca pentru a fi atenta la ei mai mult de 10-20 de min pentru ca se aduna treaba si nu mai recuperez in timp util. Pe langa asta sunt si in ultimul an la Psihologie iar asta complica lucrurile destul de tare. Ajutor nu avem, ne descurcam noi. In cei 4 ani si ceva ai baiatului nu a stat nimeni nici macar o noapte cu el. Cu toate astea eu ma invinovatesc zilnic ca nu le aloc copiilor tot timpul meu desi stiu ca altfel nu ne-am descurca financiar. Mereu m-am intrebat daca nu o fi mai bine sa stie copiii ca mami e la servici decat sa ma vada cu ochii in laptop si neputand sa fiu la dispozitia lor. Deja celui mare ii este dificil sa inteleaga cum adica alti oameni pleaca de-acasa la servici, de ce nu lucreaza la laptopul lor. Oricum… time will tell daca am ales bine sau nu varianta de compromis de a lucra de-acasa, sa pot fi si cu ei dar nu in totalitate. Trebuie sa recunosc totusi ca noi nu prea stim ce inseamna ordinea si uneori comandam o pizza ca nu a apucat nimeni sa gateasca…
Si eu lucrez de acasa, am numai un copil. Uneori e greu, foarte greu, insa imi amintecs imediat cat de norocoasa sunt ca am avut sansa asta!
Era mult mai simplu sa merg 8-9-10 h pe zi la birou, sa lucrez in liniste, insa nu la fel de ok pt noi toti. Am avut si momente cand am vrut sa renunt, recunosc, insa am discutat iar cu piticul, i-am explicat si a fost mai ok.
Este senzational ca poti lucra de acasa 🙂 Atunci cand lucrezi la birou si esti 11 ore pe zi plecat de acasa (9+2 drumul) este foarte complicat si frustrant, pentru ca viata personala este cea care are intotdeauna de pierdut
Concediul medical nu ti-l da patronul ci statul, este prevazut prin lege: 30 zile lucratoare pe an de la medicul specialist si inca 15 de la medicul de familie. Sotul tau are exact aceleasi drepturi. In total = un maxim de 90 zile concediu medical pe an, conform legii.
Aia cu „se da de la patron” era pe vremea post revolutionara cand multi taiau si spanzurau si faceau legea cum le tuna lor. Acum firmele serioase nu cracnesc la concedii medicale pentru ca angajatii si-au invatat drepturile. Ar fi interesant un interviu cu un avocat specializat pe dreptul muncii astfel incat cei care te citesc sa afle exact care le sunt drepturile si ce pot face daca le sunt incalcate. Nu as fi comentat dar propagi din greseala o idee foarte periculoasa: „nu știu ce patron mi-ar fi dat luni la rând de concediu medical. ” = patronul are dreptul sa refuze conceduiul medical = FALS pentru ca este ilegal.
Nu toate meseriile se pot face de acasa si din alea care se pot face de acasa sunt foarte putine care cer concentrare fragmentata astfel incat sa se poata face cu copiii in preajma.
Stiu ce spui, insa din pacate practica de la locul de munca si teoria din acte nu se suprapun. Anul trecut am stat cu Sofia bolnava acasa mai mult de trei luni la un loc, si a inceput gradinita in aprilie. Cu siguranta nu ne-ar fi ajuns zilele de concediu medical si de odihna mie si sotului sa stam acasa toate zilele astea. Plus ca din pacate nu e vorba doar despre ce spune legea, ca daca esti manager de departament, responsabil de proiect sau redactor (sef sau de teren) de revista sau multe alte lucruri care nu-mi vin acum in cap nu poti lipsi cu lunile, iti vor gasi rapid inlocuitor, realitatea bate actele din pacate.
Justme, Ioana, am urmatoarea intrebare : daca ai angajata o bona care isi ia legal concediu medical timp de cateva luni pe an, ce faceti ? Intreb plecand de la premiza ca nu angajezi la negru, ci o faci legal, respectand atat persoana angajata, cat si pe ceilalti cetateni care isi platesc onest impozitele catre stat.
Din practica, eu nu am avut de-a face cu concedii medicale refuzate, dar datorita faptului ca am lucrat intr-un domeniu in care era necesara prezenta zilnica (altfel nu se puteau onora contractele incheiate cu clientii), a fost nevoie ca noi ceilalti sa preluam munca persoanei care nu era prezenta. In cazul nasterilor si cresterii copiulor, a fost necesara angajarea altor persoane. Ce m-a surprins de fiecare data, a fost ca in toate cazurile persoanele noi angajate au fost mult mai bune decat cele plecate in concediu de maternitate.
Tot din practica, concediile medicale platite inca se recupereaza foarte greu, dupa luni de zile sau chiar peste un an. Am avut doua cazuri in care am reusit sa ne recuperam concediile medicale (platite la zi, conform legii) dupa trei ani, si numai dupa zeci de adrese scrise si telefoane date la CASMB.
Deci, ce facem cu cazul bonei care tot intra in concediu medical ? (in mod legal, ca doar o platim legal, nu la negru, nu?) Concediul si taxele la stat le platesti, inca nu recuperezi concediul platit de la CASMB, nu ai continuitate in serviciile de care ai nevoie, tu trebuie sa lucrezi sa generezi venituri etc ?
Am avut o bona si si-a luat concediul de odihna odata cu mine. Cand am avut eu a avut si ea. Lucrul asta l-am stabilit de comun acord, oricum s-a nimerit ca targetam amandoua aceeasi perioada asa ca nu au fost discutii. Nu era angajata legal adica nu cu carte de munca. Pe de alta parte nici nu era calificata drept bona, nu avea niciun studiu in domeniu, in niciun caz nu s-ar fi putut angaja bona asa cum de fapt 99% din bone nu s-ar putea angaja bone daca ar fi sa respectam legea.
Pe de alta parte daca era bolnava nu ii taiam zilele alea pentru simplul motiv ca e si ea om si, ca orice om, se mai si imbolnaveste. Daca lipsea pentru ca avea nustiuce congres despre naturiste sau mai stiu eu ce hobby-uri avea ea ii taiam zilele alea.
Eu n-as mai repeta figura cu bona, daca e sa ma uit inapoi mai mult rau au facut decat bine. As sta acasa pana la 2 ani si dupa aia gradi. Cu toate bolile si virusuri si bacterii, etc. pentru mine experienta cu gradinita e mult mai buna decat aia cu bonele.
Din păcate, in cele mai multe locuri prevederea asta legală nu are valoare. Vorbesc din poziția unui angajator care a fost pus intr-o astfel de situație si din păcate a trebuit sa găsesc pe altcineva care a preluat sarcinile mămicii. Când s-a întors, a fost transferata pe o alta poziție, cu un salariu diminuat si „a ales” sa plece si sa rămână acasă cu copilul… Deși am înțeles perfect situația, pur si simplu compania nu si-a permis sa nu aibă un om care sa preia sarcinile celei in concediu medical pt 3 luni si nici de o redistribuire a muncii nu se putea pune problema.
Deși legal colega a avut dreptul la concediu, si compania, la fel de legal, i-a schimbat fisa postului si i-a diminuat salariul…
@Adrian, de-aia ziceam ca ar fi interesant sa se pronunte un avocat pentru ca mie „la fel de legal” ala mi se pare un motiv de dat in judecata si nu numai ca as fi dat firma in judecata dar am si sentimentul ca as fi castigat. Cunosc un caz similar dar nu s-a ajuns la judecata pentru ca firma, sunata de avocat s-a redresat imediat si a repus angajata pe vechiul post cu salariul neatins. Din cate stiu eu n-ai voie sa umbli la salariu si nici la fisa postului unei angajate aflate in concediu medical sau CIC.
Din pacate putini isi cunosc drepturile si cu atat mai putini si le apara. Romancele cauta sa lucreze de acasa, cu copiii in poala, aspiratorul in brate si cratita in mana, se chinuie de multe ori nestiind ca au drepturi si ca pot chiar sa si le castige in instanta.
E bine cand se poate lucra de acasa dar in majoritatea cazurilor nu se poate iar legi exista. Cu un pic de efort pot chiar fi aplicate.
Legal da, ai dreptul la concediu medical, insa nu stiu ce continuitate poti avea in munca cu pauze. Ca si simplu angajat, fara nu stiu ce functie, nu am idee cum iti faci treaba daca in 3 luni 2 luni esti acasa in medical si dupa aia la munca si iar de la capat? Angajatorul practic trebuie sa angajeze pe altcineva care sa iti faca treaba cat esti in medical.
Daca m-as fi intors la munca as fi luat o bona part time pt momentele cand era bolnav si nu putea merge la gradinita.
Şi când ai „funcţie” este la fel de greu să îţi păstrezi continuitatea în muncă în condiţiile în care din 3 luni 2 stai acasă.
Cred ca asa este, legea protejeaza suficient de bine femeile insarcinate si proaspetele mame. Daca persoana intrata in concediu de maternitate si/sau crestere copil ocupa un post ce nu poate ramane liber atunci se angajeaza altcineva pe perioada determinata. A fost si cazul meu si mai am in jur atat persoane aflate in postura tinerei mame cat si a angajatului pe perioada determinata. Nu ai voie sa faci modificari contractului de munca.
Eu una nu m-aş angaja pe postul unei persoane aflate în concediu de maternitate.
Poate doar în situaţia în care m-ar plăti mult peste preţul „pieţei”.
Dar, în fine, depinde foarte mult de domeniu.
Nu patronul iti da concediul medical, este adevarat, insa faptul ca lipsesti foarte mult pe motiv de boala a copilului nu incanta pe nimeni. Nu o sa te acuze nimeni ca iti iei concediu medical, dar te vor ” lua la ochi” si vor gasi ei alte motive sa te disponibilizeze. Nimanui nu-i convine sa lipseasca atata de la job, legal sau nu.
Aproape corect 🙂
Maximul este de 45 zile/copil/an, dar e vorba de zile calendaristice, nu lucrătoare.
Concediul poate fi acordat astfel:
– medicul de familie – maxim 14 zile calendaristice (practic 10 zile lucrătoare)
– medicul curant (ambulatoriu sau în spital) – maxim 30 de zile calendaristice
Excepţii: intervenţii chirugicale, neoplazii (tumori), copil imobilizat în gips, boli infectocontagioase. În aceste cazuri concediul pentru îngrijirea copilului bolnav se poate prelungi peste limita de 45 de zile de către medicul curant.
Dacă se depăşesc 90 de zile, doar medicul specialist cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale poate prelungi concediul.
Angajatorul nu are dreptul de a desface contractul de muncă al salariatului pe durata concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului bolnav.
Prin contractual colectiv de muncă (dacă există) sau prin regulamentul intern (dacă nu) sunt stabilite însă criterii şi proceduri de evaluare pentru salariaţi, iar, dacă problemele personale ale salariatului îl fac să nu-şi mai îndeplinească în mod corespunzător sarcinile de serviciu, se poate dispune după o eventuală avertizare şi evaluarea prealabilă obligatory concedierea pentru necorespundere profesională.
P.S.: Încă o clarificare. Când am spus că medicul de familie poate acorda concediu 14 zile, mă refeream la 14 zile pentru o singură afecţiune, în una sau mai multe tranşe. Nimic nu-l împiedică să acorde mai multe concedii medicale în cursul unui an, care cumulat să însemne mai mult de 14 zile, de ex. 5 zile in ianuarie pentru gripă, alte 7 zile în iunie pentru o entorsă si 12 zile în decembrie pentru pneumonie, cu condiţia să nu fie depăşit maximul legal de 45 zile.
JustMe: am avut colega ce i s-a zis sa mai inceteze cu medicalele. Si nu, nu lua pt copii ci pt … probleme cu genunchiul.
Concediul medical se acorda angajatului in baza documentelelor de la medic care dovedesc ca esti intradevar bolnav, nu se acorda concediu medical pentru parinte cand are copilul bolnav.
Din ce am citit Sofia a fost bolnava, nu Ioana.
Lasa-ma sa ghicesc: nu ai copii, nu-i asa? 😉
In orice tara civilizata ai concediu medical pentru ingrijirea copilului bolnav. La noi poti beneficia pana copilul implineste 7 ani.
Eu cunosc persoane plecate prin alte tari si fix asa se descurca: cop la cresa de la 4 luni, medicale pe rand cand e copilul bolnav. Nu e situatia ideala dar unii nu au de ales.
Da, dar in alte tari tii copilul acasa numai daca are febra, cel putin asa e la noi. Si la 24 ore dupa ce n-a mai facut febra, inapoi pe baricade ? al meu a dus pe picioare o gramada de viroze, behaieli, muci and stuff, in aproape 2 ani l-am tinut o zi acasa, restul pe picioare cu totii
Felicitari pentru performanta! Cu siguranta sunteti o supermamica!
Felicitari pentru ca reusesti sa lucrezi cu ei acasa si pentru ca ti-ai gasit armonia. De fapt asta e totul…sa fim multumiti cu ceea ce facem, chiar daca e lucru acasa sau la birou.
Eu nu cred ca as putea lucra de acasa, abia reusesc sa merg la toaleta cand sunt singura cu cei doi, ce-i drept nu am nici bona care sa ma ajute.
Dar am lipsit cante 3 saptamani in octombrie si noiembrie 2015, pe motiv de bronsite la copii. Cand m-am intos m-au luat la o discutie foarte serioasa, ca inteleg ca am copiii si bla bla, toata lumea are si e normal sa mai stai si pe acasa…dar vor sa stie CAND se pot baza pe mine. De exemplu…sa „promit” ca vin 2-3 zile fixe pe saptamana orice ar fi.
Am avut noroc ca de atunci nu s-au mai imbolnavit copiii astfel incat sa lipsesc, dar ma si gandisem sa le zic sa faca febrea doar vinerea sau sambata..ca sa nu mai lipsesc de la birou neanuntat.
Da, angajatorul este obligat sa iti accepte concediul medical, dar cand tu nu mai esti „de baza” la nimic, cand nu se pot baza pe tine ca termini nici o sarcina ca face copilul febra, varicella si tu anunti dimineata ca nu te duci …e mai complicat. Incep sa nu te mai includa in proiecte, sa nu iti mai dea sarcini serioase. Apoi mai vi si cu cererea de concediu de odihna de 2 saptamani, sa duci copiii in vacanta.
E dificil sa lucrezi si sa ai copii mici acasa (la gradi/cresa). Speram sa fie sanatosi si copii si noi si sa avem nevoie de medical cat mai rar.
Ioana, din nou te felicit pentru ceea ce faci si pentru ca ne impartasesti si noua si ne arati ca SE POATE!
O zi frumoasa!
Esti foarte tare. Eu abia am timp sa fac dus cu doua cucuiete. Si fara job de acasa.
Si eu lucrez de acasa in cea mai mare parte din luna, dar fetita mea de 2 ani jumate nu stie ca mami e acasa….nu as putea sa lucrez cu ea pe langa mine si cu siguranta mi-as pierde job-ul. Ea stie ca mami e la munca iar eu stau inchisa in dormitor cat lucrez. Ies doar cand doarme ea la pranz ca sa pot sa mananc ceva sau sa mai fac una alta prin casa. Din punctul meu de vedere asta e idealul. Job-ul nu este afectat, eu nu mai pierd cele 4 ore pe zi cu pregatitul de plecare la munca, drumul dus-intors si ora de pauza de pranz. Este un timp pretios pe care mi-l aloc mie pt somn dimineata si copilei dupaamiaza 🙂
Exact asa am facut si eu cand ai mei au fost mici, pana in 3 ani. Am stat intr-o camera si am lucrat, ieseam la pranz sa mananc cand copilul dormea. Era ideal pentru ca aveam telefoane multe la servici si munca multa, explicatiile si pauzele de joaca nu ar fi mers. Acum sunt putin mai mari si cand vin de la scoala mai am de munca in 2 ore, inteleg sa stea linistiti si sa-si gaseasca o preocupare pana termin eu.
De cand astept un articol pe tema asta… De un an de zile ma zbucium si ma intreb ce sa aleg… Lucrez cam de un an si jumatate intr-un loc unde imi place; am incercat gradinita, mergea doua zile, apoi saptamani intregi acasa; tatal plecat in afara, nu prea ne putem baza pe el…e adevarat, castiga foarte bine… Am utilizat toate concediile posibile, odihna, medical, chiar si fara plata. E bine acasa cu copilul, dar parca e bine si cand ai unde pleca si de unde veni…e adevarat, nu chiar full program. Daca mi se permite intrebarea…in conditiile date, voi ce ati alege? Poate reusesc sa ma inspir…
Eu aş alege să încerc să îmi păstrez serviciul.
Curentul actual de „parenting” promovează statul cât mai mult acasă, dar realitatea este că multe mame îşi doresc să se întoarcă la serviciu.
Felicitari ca te descurci. Cred ca ai o rabdare de fier. Eu am stat doi ani acasa si a trebuit sa lucrez max 2 ore pe zi, dar mi s-a parut foarte greu. Am inceput seviciul si psihic imi este mai bine, chiar daca lipsesc 9 ore de acasa. Dar stau linistita ca are buni grija de el si respecta regulile in ceea ce priveste mancarea, programul de somn, fara tv…
Si totusi,eu sunt curioasa..poti proceda asa pe termen lung? Ma refer la partea administrativa gen carte de munca,pensie&stuff.. Cat intentionezi da lucrezi de acasa? Sincer,mie nu mi se pare asa greu(de fapt e de vis) atata timp cat faci ceea ce-ti place,nu pontezi la condica,nu dai socoteala,nu te trezesti cu noapte-n cap..
Am contract de munca undeva, salariu minim, pensie infima, dar na, oricum nu ma astept sa traiesc din pensia de la stat. Nu stiu daca voi face asta toata viata, inca 2-3 de ani, cat mai sunt copiii mici si cat au nevoie mare de mine, sigur raman acasa, apoi o sa vad.
Ăsta e un aspect important: să găseşti pe cineva care să te angajeze de formă şi să-ţi plătească taxele la stat.
Păi dacă oricum lucrezi pentru ei, de ce îţi plăteşti tu taxele ?!?!?
Adică e bine ca mămicile care şi-ar dori să lucreze de acasă să ştie şi aspectele astea.
Pentru ca asa ne-am inteles, nu cred ca e cazul sa detaliez asta aici, e ceva personal si am impresia ca e si confidential, conform contractului.
Aşa este, este ceva personal, dar tu ai deschis discuţia despre lucratul de acasă.
Sigur, am raspuns la intrebari cat am putut, de la un punct incolo insa cred ca sunt particularitati car enu sunt de folos nimanui in afara de mine.
Un astfel de contract este ilegal.
Pentru pensie, orice persoana isi poate incheia un contract cu Casa de Pensii si poate cotiza direct acolo. De asemenea, se poate incheia un contract individual si la Sanatate.
Pentru munca prestata, trebuie incheiat contractul specific pentru activitatea desfasurata, care sa reflecte realitatea economica si sa nu fie incheiat fictiv, deoarece exista diverse modalitati de prestare servicii respectand legea.
@ G. Nu e chiar un vis lucratul de acasa. In functie de cata treaba am, in unele zile ma trezesc inaintea sotului meu si cand vine el inca lucrez. Da, apuc uneori sa bag o tura la spalat sau sa fac o mancare pe fast forward, dar nu e visul vietii mele sa lucrez de acasa. E mult mai greu sa-ti faci un program batut in cuie, poate daca as avea copii as fi mai motivata.
Plus ca imi lipseste sa ma imbrac ca lumea si sa ma duc undeva dimineata si sa vin de acolo dupa-masa ca restul lumii.
Alternativa pentru mine nu e lucratul „la patron”, ci tot ca freelancer, dar undeva in afara casei.
Cred ca ar fi interesant un articol cu joburi ce se preteaza de acasa si experientele mamelor. Am observat ca multe mame ar lucra de acasa daca ar avea ce.
Eu am mai scris despre asta, exista si o asociatie a mamelor care lucreaza de acasa, se pot face foarte multe lucruri.
http://www.printesaurbana.ro/2015/11/idei-de-cadouri-de-craciun-3-de-la-mame-care-lucreaza-de-acasa.html
Felicitări pentru cadoul minunat oferit copiilor (timpul petrecut cu ei). Cred ca totul tine de organizare și determinare.
Hai sa ma bag si eu in ciorba, ca lucrez de acasa de 7 ani, in ultimii doi si cu copil mic.
Dupa ce s-a nascut a mica, mi-a mai mers cat de cat programul de munca, pentru ca dormea destul de mult. Anul trecut, dupa ce s-a pornit pe picioarele ei si a implinit un an (cam o luna intre cele 2 fericite evenimente) s-a dus pe copca zen-ul meu de business.
Am avut niste luni FOARTE grele, stii si tu cat de greu m-am miscat in unele faze.
Dar, de vreo 3 luni am studiat mai serios toate problemele astea si m-am pus pe picioare foarte simplu:
NU lucrez mai mult de 2-3 ore pe zi (3 daca is norocoasa).
Si totusi castig bine, am timp de clienti, si de proiectele mele.
Asta se intampla pentru ca:
1. lucrez doar pe ce-mi aduce bani / beneficii (aplic principiul lui Pareto). Am inchis situri in prostie (aveam intr-o perioada multe) si am ramas exclusiv cu ce aduce bani sau ‘faima’.
2. am task-uri putine, dar foarte bine infipte. Daca nu e ceva foarte important, adio.
3. NU am timp personal aproape deloc. Adica bag tare in fiecare secunda pe care o prind (mai am ceva timp de relax pe buda, cand joc Township – cateva minute). Nu stau la seriale (desi eram mare amatoare), nu citesc nimic decat chestii de freelancing, online marketing, productivitate etc. Nu zic sa ma plang si va rog sa nu ma compatimiti, ca nu sufar deloc. Chiar reusesc sa ma si igienizez, sa ma relaxez un pic, dar nici nu mai pierd ore aiurea, ca nu am de unde.
4. fac multe chestii ‘de casa’, cand e barbatu acasa sau are soacra chef de joaca cu fii-mea. Nu am asteptari prea mari de la ei, ca asta mica pe mine ma prefera, dar, 10 minute cat fac nus’ ce, spal vasele.Inca juma’ de ora pun ceva la gatit etc. Nu stric din timpul de munca, pe cat posibil, ca atunci am io treburile mele pe net.
5. lucrez poate juma’ de ora, o ora pe timp de zi (cat doarme tornada) si de la 9 seara (sau 10, depinde cum se culca). Mai si mananc atunci, mai spal o tura de vase, mai stau la baie etc.
6. Am crescut preturile: la reclame pe bloage si pe web design. Am avut aproape 10 ani aceleasi preturi pe facut site, in conditiile in care portofoliul si experienta au crescut enorm. Deci ma vand o idee mai scump, sa pot munci mai putin.
Nu e usor sa muncesti de acasa, sa tii cat de cat casa si sa te ocupi cum trebuie de copil, dar pentru mine fiica-mea este prioritara si doresc sa nu pierd nimic din anii astia. Ca stiu ca voi plange dupa ei oricum. Asa ca sunt dispusa sa accept o scadere in castiguri, daca asta inseamna ca ma pot ocupa de ea cum trebuie. Dupa cum merge momentan treaba, dupa ce mi-am adunat creierii si m-am apucat sa fiu ceva mai productiva, e posibil ca veniturile chiar sa continue sa creasca, deci e OK.
Cu bona in fiecare zi mi se pare realizabil, altfel ar fi un coșmar
Chiar asteptam articolul asta – si eu lucrez de acasa si desi e si foarte fain (timp cu copiii, iti organizezi singura programul dau si rateuri, pentru ca nu sunt foarte disciplinata) si eram curioasa cum faci tu, pentru ca mie mi se pare ca jonglezi foarte bine cu toate caprele si verzele din ecuatie. Multumesc deci, am si gasit o chestie pe care sa o schimb in programul meu si sper sa ma ajute.
Offtopic, dar foarte important – legat de otitele Sofiei, exact asa am patit si noi cu fetita in primul an de gradi, cu otite peste otite care au disparut mai tarziu dar s-a dovedit ca au lasat ceva complicatii in urma: se adunase in urechea interna ceva lichid care intr-un an a dus la scaderea cu 30% a acuitatii auditive si a necesitat o mica interventie pentru drenarea lichidului. Am descoperit asta intamplator, noi mersesem de fapt la logoped, care ne-a trimis la ORL si na, drace! Poate ii faci Sofiei un control in vreo 6 luni – 1 an sa fiti siguri ca totul e ok. (scuze daca ti se pare inoportuna sugestia mea, dar na, ca tot patitul, sunt priceputa acum :)).
Eu am lucrat de acasa 2 ani, de cand avea copilul cam 1 an jumatate (anterior ma intorsesem la munca full time la 4 luni, de nevoie, nu din carierisme tampite ). Nu am putut lucra cu el acasa, pt ca jobul meu implica deadlineuri fixe si concentrare, ziua X ora y, nu respectam, nu luam bani si pierdeam si clientul, si fiind nisata aveam putini si constanti. Avataj ca daca se imbolnavea, il puteam tine acasa. Dar, cu costuri horror, gen el diaree, pe oala, eu deadline la 12, la 10 bagase INS comunicat cu o zi mai devreme decat de obicei,dar eu trebuia sa livrez analiza pe datele cele mai recente, apuca – te sa tragi de formule si grafice in xls in timp ce copilul era intr-o pantecaraie ? am supravietuit
Dupa ce am emigrat, a devenit f misto. Lucrez 25h pe sapt, 3 zile de la birou, 2 de acasa cat e el la scoala, deci am 2 dupa-amiezi doar pt noi. Daca am programare undeva, lucrez de acasa, ofc daca n-am mtg sau conferinta sau mai stiu eu ce. Pe termen mediu, mi se pare ideal asa -am si eu unde sa merg, interactionez cu oameni, am si timp si libertate. Pe termen lung, undeva pe la 10 ani ai copilului, va trebui sa ma intorc la full time, pt ca o sa vreau plan de pensii, pensie buna and stuff
Dar cum ai zis si tu, cat e copilul mic, orice artificiu care te tine mai aproape de el e bun.
Am citit multe dintre articolele tale de aici. Si am vazut ca esti foarte dedicată familiei, si pui baza mult pt creșterea copiilor in asa zisa libertate, fara nu’i voie s.a.m.d. Însă ma frământa întrebarea daca tot trăim in secolul in care se promovează atat de mult lucrurile amintite mai sus, si atat suntem de înțelepți in a ne creste copiii, de ce avem atat de putini copii? 1, maaaaxim 2 copii. Daca tot ies niște copii fericiti, împliniți si bine crescuți, din educația sau metodele promovate acum, de a’ti creste copiii, de ce nu faceti mai mulți copii? Ca sa fie cat mai mulți Fericiți, împliniți etc ;)) spun asta pentru ca mama mea a crescut 6 copii, si nu ii pare rau deloc ca au fost 6! Niciodată nu si’ar fi dorit sa fie mai putini. Însă, i’a crescut si cu „nu’i voie”, si cu reguli si cu jocuri si cu cate o pedeapsa cand era necesară, si cu un loc de munca in fabrica, si doar cu ajutorul tatălui. Fara bona, sau vreo doamna binevoitoare sa o ajute. Si suntem niște copii Fericiți, împliniți, bine crescuți, iar mama o femeie mândra cu 10 nepoți (deocamdata). Ma intreb voi de ce programați doar 1,2 copii, daca e asa usor de crescut la ei? ?
Eu nu am spus niciodata ca e usor sa cresti copii, dimpotriva, spun ca e greu, ca e foarte greu.
Nu stiu de ce nu fac altii mai multi copii, dar pot sa iti spun de ce am facut eu doar doi, desi mi-as fi dorit trei sau patru. In primul rand pentru ca e greu sa cresti copii asa cum au ei nevoie sa fie crescuti. Mi-am dat seama de asta de la primul. Sa cresti copii oricum nu e greu, dar sa-i cresti frumos, hm, mie mi se pare greu, e nevoie de multe resurse de toate felurile si eu stiu sigur despre mine ca nu mai am resurse pentru inca un copil. In al doilea rand, am inceput sa fac copii tarziu, pe Sofia am nascut-o la 32 de ani, pentru ca pana atunci pur si simplu nu am fost pregatita sa am copii, nu eram bine cu mine, aveam de reparat lucruri si daca as fi facut copii la 22 de ani, nu as fi fost un parinte bun pentru ei. Am asteptat sa cresc, sa imi vindec lucruri, apoi am facut copiii si e foarte bine asa. Din pacate, e si tarziu sa mai fac altii.
Denisse, îmi pare hilar ce spui tu acolo. Adică daca eu vreau un copil sau doi si Dumnezeu sau Natura mi-i dă, care-i neînțelegerea? Greu, ușor, poate pur și simplu NU MAI VREI UNUL.
Eu nu am copii si nu imi doresc copii. Asta nu s-ar schimba dacă ar declara toate mămicile că e ușor să-i crești.
Știi, unele chestiuni care ne schimbă viața trebuie gândite bine.
Si eu am doar 2 copii si clar nu mai vreau inca unul, in primul rand ca nu mai incapem in casa, nu vreau sa trag mai tare de noi ca sa ne mutam iarasi, mi-ajunge! Uneori simt ca nu mai pot nici cu 2, dar cu 4 sau 5! Pe vremea alor nostri sau acum pe la tara mai ales, copiii sunt liberi pe drum, cresc mai mult singuri, de aia ei inca fac cel putin 4, e mai simplu, dar noi ne strofocam sa-i ducem prin toate locurile, sa le oferim timp de calitate petrecut cu noi sau cu alti copii, etc! Intelegi? In plus atunci nu existau metode contraceptive si chiar riscai puscaria daca faceai avort, deci femeile faceau asa multi si ca asa… erau vremurile, cum s-ar zice!
Si eu m-am apucat tarziu si tare bine-mi pare, poate sunt egoista dar mi-a placut sa-mi traiesc tineretea cu si despre mine, nu ingrijind bebelusi si manancandu-mi nervii ca nu ma asculta!
Eu lucrez de acasă de 5 ani. Din 2011am o fetiță, din 2013 pe cea de-a doua. Am bonă fără de care ar fi fost imposibil să și lucrez. Sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să la faci ca mamă și îmi dau toată silință să bifez cât mai multe. Vreau ca fetele mele să se bucure la maxim de momentele de joacă împreună, de cititul cărților înainte de culcare sau cu altă ocazie, și de grija pe care le-o port. Mă emoționez de fiecare dată când Sofia (4 ani și jumătate) îmi spune că sunt o mamă bună. Apoi vine timpul alocat pentru mesele gătite de mine, cât mai sănătos posibil, curățenie și cumpărături de alimente și cele necesare. Bun! Și când mai lucrez? Îmi împart timpul în două fracțiuni pentru job: dimineața și după-amiaza. Nu prea mă pricep eu la organizare și prioritizare, mereu mai rămân sarcini de făcut la final de zi. Dar nu mă mai agit atât de tare ca înainte. Dacă mă trezesc la 5am pot realiza mai multe. Încă lucrez la acest obiectiv, trezitul de dimineață. E greu, dar frumos! Și sunr recunoscătoare că pot lucra de acasă.
Si eu am de 1 an si 3 luni un job de acasa, l-am inceput cu o luna inainte sa nasc, stiind ca intru in CIC si am timp, asa a fost. La inceput am avut timp berechet, cea mica doarmea o gramada, a fost fain, mai ales ca cea mare era la gradi! Acum lucrez in repezeala cand doarme pitica, cea mare tot la gradi si sper sa termin si sa nu se trezeasca prea repede (inca mai are 2 somnuri de zi), uneori nu reusesc sa fac tot si mai ramane de munca pe seara, atunci cand e si sotul acasa, sau las pe weekend cand le mai duc la bunici! Mancare mai primesc de la socrela, curatenie mai face si sotul si asa ne descurcam, am si zile cand pic lata ca tre sa fac si mancare, si treaba in casa si serviciul, mai am si cate un bocet de bebe ca-mi vine sa sar pe geam….dar trece! Zic mersi ca e si ca asa reusim sa punem bani deoparte pentru o super vacanta, ABIA ASTEPT!!!
Eu am un parteneriat ce nu imi ia mai mult de 8 ore pe luna, dar jur, cu copilul in casa nu pot sa lucrez… ori trebuie sa plec eu undeva si sa rămână cu taica-su sau cu bunica-sa, ori trebuie sa plece ei (asta nu prea e ok pentru ca mereu găsesc ceva de făcut prin casa)… de ajutor am parte extrem de rar si nici nu îndrăznesc sa am pretenții… munca de acasă nu e de mine. Imi e dor de munca, de lucrat in tihna, dar nici nu ma grăbesc sa ma întorc. Iar bona, exclus atat din punct de vedere financiar cat si al faptului ca nu am încredere.
si eu lucrez de acasa…contabilitate…ma trezesc la 4.30 lucrez pana la 8 cand se trezesc copiii ( 3 ani fetita si 10 luni baietelul). si mai lucrez la somnul lor de pranz. in rest facem mancare, curatenie, iesim, ne jucam….lor le e bine asa, sunt cu mine 24 din 24. mai vine bunica si ne mai ajuta vreo 2 ore pe zi si atat. tati e la munca de dim pana seara. e ok pt toata lumea, doar ca uneori mi se mai face si mie dor sa ma duc la un serviciu aranjata….deocamdata suntem multumiti asa…vom vedea mai tarziu…