Copilăria ar trebui să fie rai…

De când sunt mamă, sunt, fără să vreau, atentă la toți copiii din jurul meu, îi văd, îi aud, îi simt, mi-e drag de ei toți, îi iubesc ca pe ai mei. Când văd copii plângând, plâng și eu. Când văd copii trași de haine, împinși, amenințați, pedepsiți, prea îmbrăcați sau dimpotrivă, flămânzi, nebăgați în seamă, mi se face rău fizic.

În cercul nostru de cunoștințe e o fetiță care, de fiecare dată când ne întâlnim, mă mângâie pe mână, mă întreabă de unde am bluza pe care o port,  că e tare frumoasă, își lasă capul pe mine, îmi atinge părul, geanta, fusta. E atât de flămândă de atenție și iubire că simt cum mi se frânge stomacul. N-am auzit-o râzând niciodată.

Îmi scriu mulți părinți dezorientați, copiii lor nu se acomodează la grădiniță, îi lasă acolo plângând și-i găsesc plângând, opt ore mai târziu. Mi se rupe sufletul.

Copilăria ar trebui să fie rai. Copiii ar trebui să crească în primii lor ani înconjurați numai de căldură, iubire, brațe întinse, joacă, povești, pupici. Îi și văd pe toți scufundați într-un nor pufos de fericire, presărat cu mici zone de nervi, supărare, dezamăgire, care însă trec repede, iar binele și pufoșenia revin. Copiii trebuie să râdă, să sară, să alerge, se exploreze, să învețe, toate astea într-un spațiu în care se simt în siguranță, iubiți, primiți, protejați, văzuți și apreciați.

Uneori nu avem de ales. Să fii adult înseamnă că raiul tău a coborât pe pământ, unde regulile-s mai importante ca fericirea. Asta e, trebuie să fii responsabil, să faci ce e de făcut, chiar dacă nu toate te fac fericit. Unele dintre cele ce trebuie făcute strică și raiul copiilor noștri. Trebuie să îi ducem la grădiniță împotriva voinței lor. Trebuie să le spunem NU. Trebuie să petrecem timp și departe de ei, ca să ne păstrăm mințile. Trebuie să facem alegeri raționale, care pentru copii sunt, uneori, cauzatoare de suferință.

Dar dacă tot facem asta, dacă tot le tulburăm Raiul, măcar atunci când nu suntem nevoiți s-o facem, haideți să-i lăsăm să crească fericiți, văzuți și acceptați. În timpul acela puțin care ne rămâne să nu le mai spunem că-s răi și obraznici. Să nu-i mai privăm de iubirea noastră ca să le demonstrăm că au greșit, sunt alte căi de a corecta un comportament nedorit, lipsa de iubire e înfricoșătoare și face doar rău.

Nu-i nici o problemă dacă mai și plâng, dacă se supără, dacă se enervează, toate emoțiile sunt firești, e normal să vină și să plece. Problema e dacă reacția noastră la emoțiilor lor e una de respingere, de negare, de judecată, de etichetare. Nu emoțiile le strică raiul, ci rezistența noastră la ele. Aveți încredere în plânsul lor, vă spune lucruri importante pentru ei.

Nu contează așa de mult că n-avem bani de bio, de grădi private, de haine noi în fiecare sezon. Contează să le păstrăm raiul ăsta al copilăriei cât mai senin, să le oferim zâmbet, brațe, vorbe bune, joacă, dans, cântec, să-i lăsăm să fie, să-i îndrumăm fără să-i frângem, să-i educăm fără să-i speriem, fără să-i anulăm. Putem face asta, e în natura noastră, asta ne-am dorit și ne dorim cu toții, iar ei merită să primească tot ce le putem oferi și încă puțin pe deasupra.

shutterstock_158445608

Sursa foto: copil fericit via Shutterstock.com

10 Comments

  1. Oana

    Vai, cum imi vine si mie sa plang cand vad vreun copil suferind, cum mi se rupe sufletul cand il vad pedepsit, respins, suparat …. Nu e drept fata de inocenta cu care ne-au fost daruiti.

  2. Dan

    „E atât de flămândă de atenție și iubire că simt cum mi se frânge stomacul. N-am auzit-o râzând niciodată.”

    – in anumite familii oferirea de afectiune catre copil, in calitate de terta persoana, se poate solda – in eventualitatea in care parintele asista la scena – cu dorinta acestuia de a compensa („ce te râzgâi atâta !!” + 2 palme). Bine, acum 30 sau 50 de ani astfel de scene erau mult mai frecvente decat in 2016 si nu vreau totusi sa cred ca functionezi in astfel de cercuri sociale.

  3. Eu am un var pe care tatal sau il batea de il snopea cand era mic, este cea mai mare groaza la care am fost martora vreodata. Era suficient, cand ne jucam, sa mentionez numele tatalui sau si ingheta copilul. La noi ii placea cel mai mult, fiindca maica-mea intotdeauna ii lua apararea lui in fata tatalui si il tinea in brate cand plangea. Mi se rupe inima si doar sa-mi amintesc.

  4. Mira 2

    Mie nu mi-a plăcut niciodată să fiu pupată şi nici să fiu luată în braţe, nici macar de mama.

    Fiţi atenţi la copiii voştri, nevoile / dependenţele voastre nu sunt neapărat şi ale lor.

    • Ce trist. Spune-mi că. Exagerezi ca sa demonstrezi ce vrei sa zici

    • ECARULAN

      De ce e chiar asa de trist?
      Nici eu nu-mi aduc aminte sa-mi fi placut in mod deosebit sa fiu pupata/imbratisata de mama/tata sau alt membru al familiei apropiata. Afectiune si atentie am primit, doar ca nu mi-a placut sa fie exprimate in imbratisari ‘repetate’.

    • Mira 2

      Nu exagerez deloc. Când i-am spus maică-mi pe la 8 ani că nu îmi place am simţit că nu i-a căzut prea bine, iar mie mi-a părut rău că am fost sinceră, pentru că pupăturile şi îmbrăţişarile îi făceau EI bine.
      Sentimentul de siguranţă şi de afecţiune l-am avut pur şi simplu prin atmosfera din cadrul familiei, nu a fost nimic forţat, nu a fost nimic trist.

  5. Copila mea merge la cresa de mica, foarte mica chiar dupa standardele romanesti. Dar regula inca de atunci a fost ca, dupa ce ajungem seara acasa, suntem doar ai ei. Unul din noi e permanent cu ea, daca are chef de noi. Si de obicei are. 😀
    Si noi mai avem o vorba „te deznod cu pupatul”. :))) Habar nu am de unde am scos-o.
    Si o pupam si ii spunem ca o iubim si o tinem in brate de cate ori vrea/ne lasa.
    De vreo cateva zile a inceput sa vina ea la noi si sa ne pupe, asa tam-nesam. Are 18l. 🙂

  6. Eu cred ca fiecare mama incepe cu cele mai bune intentii. Fiecare mama isi iubeste copilul asa cum stie mai bine. Faptul ca nu stie cum sa isi trateze copilul cu dragoste si respect arata doar cat de multa suferinta a avut in propria copilarie si cum nu stie sau nu poate sa se ridice din conditia asta.
    Totul incepe de la sine si apoi se duce spre copil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.