Joc de roluri fericit în care mama stă, în sfârșit, degeaba!

Aseară eram cu toții epuizați, după multe zile cu copiii bolnavi, când pe rând, când amândoi deodată, mă luase și pe mine răul, cu dureri fiecare prin alte părți, omul la serviciu, eu cu copiii acasă. Ei se văicăreau din te miri ce motive, voiau plimbați în brațe, fiecare singur, dar în același timp, voiau mângâiați, alinați, fiecare separat, dar în același timp. Eu încercam să nu scot din mine dragonul (vorba unei bune prietene), deși eram nedormită, bolnavă, frustrată că nu reușisem să termin nimic din ce-mi propusesem, cu amândoi copiii acasă de o săptămână întreagă, telefoane care sunau încontinuu, două cărți care se pregătesc de tipar, două evenimente în weekend, ambele la sute de kilometri de casă, plus articole de scris, contracte de modificat, ocazionalele discuții urgente și importante pe Facebook. Așadar, cu greu îmi țineam în frâu toate răcnetele și deversările nervoase în timp ce ăștia doi mici trăgeau de mine ca de guma de mestecat.

La un moment dat, pe la 7 seara, după ce epuizasem domino cu fructe și cărți și desenat și ei intenționau să mă roage să-i alerg în jurul canapelei, iar eu aș fi preferat să stau să croșetez în ploaie în loc, le-am propus să mergem să ne jucăm în patul meu mare. Aveam planul secret să zac acolo măcar 10 minute în timp ce ei îmi devastează sertarul cu ciorapi sau cutiile cu mărgele. Doar că lucrurile au decurs altfel și din întâmplare s-a născut un joc care ne-a salvat seara. Vi-l povestesc, poate o salvează și pe vreuna dintre ale voastre, când voi nu mai aveți puteri, dar cei mici au și habar n-au ce să mai facă cu ele.

Cum am ajuns în pat, m-am băgat sub pilota pufoasă. N-aveam de gând să mă joc, speram doar să pot sta acolo câteva minute, să mă refac. Imediat s-au strecurat lângă mine și Sofia și Iv, unul la subrațul stâng, altul la subrațul drept.
– Eu sunt mama, mami, iar Ivan e tati, bine? îmi propune Sofia.
– Hm, ooook, am zis, aproape curioasă de ce va urma, dar mai mult semi-adormită.
– Tu ești bebelușa noastră și plângi după noi amândoi, da? Ai mare nevoie de noi, da?

Ahhaaa, fetița dorește un schimb de roluri. Vrea să aibă ea controlul și soluțiile, vrea ea să mă răsfețe pe mine, a simțit că eu nu mai pot. Și am început jocul, care mie mi-a convenit de minune, pentru că am stat sub pilotă aproape o jumătate de oră, mult mai mult decât speram, până s-au plictisit ei și a trebuit să mă ridic să îi alerg în jurul canapelei, făcând ca lupul.

Jocul inventat de Sofia a fost foarte pe gustul meu, pentru că n-am avut altceva de făcut decât să stau pe spate sub pilotă, să plâng ca un bebeluș, să mă vaiet și să cer diverse lucruri. Cam așa:
– Oaaaa, oaaaa, mami, mi-e foameee!
Sofia răspundea din sufragerie:
– Bebe, noi suntem la serviciu acuma, dar o să venim imediat la tine.
Auzeam pași tropăind, hop, apăreau pe rând, eram alăptată imaginar, legănată puțin, mă prefăceam că adorm, iar plecau.

Mai stăteam 10 secunde, timp în care îi auzeam vorbind unul cu altul chestii de oameni mari. Cu ocazia asta mi-am dat seama din nou cât de multe rețin ei din conversațiile de adulți la care asistă.
– Ivan, vezi că vine emagul, îi spunea Sofia hotărâtă „soțului” ei. Ți-am lăsat bani aici în bibliotecă. Vezi că o să te sune înainte.

Eu mă văicăream în pat, ea spunea tare de dincolo:
– Of, Doamne, dar câte să și fac în același timp, sunt și eu doar un om!! (ceva ce le mai spun eu uneori, când amândoi îmi cer lucruri imposibile în același timp)

Venea la mine în pat să-mi ia temperatura sau să-mi schimbe scutecul, în timp ce eu făceam pe neajutorata și dădeam haotic din mâini și din picioare. Râdeau amândoi de se prăpădeau, cu greu se desprindeau să plece înapoi la serviciu, adică în sufragerie. Apoi imediat îi chemam înapoi, că iar am făcut caca sau că nu vreau să dorm singură sau că e un păianjen acolo pe perete sau că mă deranjează o cută pe cerașaf. Au râs mult amândoi, am râs și eu, le-am făcut și o mică și inocentă demonstrație succintă de cât de complicat e să fii părinte uneori, am tras cu urechea la ce vorbeau ei acolo ca oamenii mari, am băgat la cap.

Apoi eu le ceream să-mi gătească meniuri complicate (exact cum îmi fac ei uneori), le priveam cu satisfacție moacele încurcate (aha! ia să vezi și tu cum e la celălalt capăt al dezamăgirii), plecau să execute sarcina imaginară, bombănind Ce greu e să fii mami, băi frate!

Apoi Sofia a vrut să fie doctor, iar eu eram pacientul mic. Mi-a pus perfuzii, clește de puls la picior, m-a ținut la regim și nu m-a lăsat să mă dau jos din pat (s-a răzbunat puțin și pe spital cu ocazia asta), iar eu m-am prefăcut că-s tare supărată (de fapt, nu mai puteam de fericire c-am prins norocul de-un picior și stau atâta vreme întinsă în pat).

După vreo 30 de drumuri în care tot a răspuns la plânsetele bebelușei de mine, a gătit, mi-a adus ceai, m-a alăptat și m-a adormit, a obosit să fie mamă. A venit și s-a strecurat sub plapumă lângă mine, urmată la un metru și de fratele ei.

– Gata, mi-a zis, acuma tu ești mami la loc și eu sunt Sofia și Ivan e Ivan.
– Ce, ți s-a făcut foame?
– Nuuu, doar poftă. De niște clătite. Dar mai întâi, tu ești lupul și noi porcușorii, și trebuie să ne prinzi!

I-am mai strâns în brațe puțin, le-am mai smotocit fălcile rotunde și m-am ridicat să-mi fac meseria. Parcă s-au văicărit mai puțin după joaca noastră de-a inversul, eu sigur am primit energie, cu toții am primit perspective și informații noi, pe lângă că ne-am super amuzat împreună. Mi-a plăcut jocul Sofiei, sigur o să mai facem, dacă mai are curaj. 🙂

Sursa foto: distracție cu mama via Shutterstock.com

25 Comments

  • Pata de culoare spune:

    Ce coincidenta, în timp ce citeam deja fiul meu zicea ca e mami și îmi pregătește papa . Iar eu sunt Rares și cer de toate :d

  • Copila blonda spune:

    Așa îmi păcăleam eu toți musafirii care veneau la noi cu părinții lor și uitau să mai plece: îi puneam să ne jucăm de-a doctorul. Îi lăsam cu trusa mea (care era o atracție în sine, plus că atunci când te joci de-a doctorul, toată lumea vrea să fie … doctorul!), iar eu mă întindeam și mă lăsam perfuzată, palpată, verificată. Nu prea-mi convenea când ziceau că-s vindecată. Era semn că s-a terminat jocul :)))

  • Mihaela spune:

    Scrii atat de frumos incat nu mai stiu daca te urmaresc pentru sfaturi de parenting sau doar pentru stilul scriitoricesc. Joi vine la mine emagul cu cele doua carti ale tale.

  • Talida spune:

    Si uite asa reinvatam sa ne jucam. Live the present…

  • Simona spune:

    Sper ca sunt bine micutii!
    Pe cand ies noile carti?Nepoata mea de 4a6l m-a pus sa-i citesc de vreo 3 ori la rand pataniile Emei in seara cand i-am dat cartea.

  • Așa facem și noi.Și îmi place,vorba ta,mai prind ceva timp de odihnă în pat .

  • Loredana spune:

    Ești delicioasă, zău așa. Chiar și bolnavă, stârnești zâmbete și optimism.
    Sănătate tuturor și zi senină! 🙂

  • DanielaG spune:

    Hihi, exact asa ne jucam si noi cu gemenii nostri. Ei au initiat jocul, acum vreo jumatate de an (pe la 3 ani) si initial au facut asta pentru ca probabil aveau nevoie sa isi descarce un picut frustrarile ca ii ducem la gradi in loc sa stam cu ei acasa.

    Si vin la noi si ne zic: „Mami, tu esti bebe, eu sunt mami si Petru e tati, da? Si trebuie sa plecam la serviciu, iar tu ramai aici la gradi, da? Uite jucarii multe si frumoase. Pa, bebe!”
    Apoi din usa: „Bebe, tu plangeai dupa mami, da?” si eu incep sa plang, sa ii rog sa stea cu mine la gradi, etc…

    Dar e asa bine sa stai intins pe canapea si doar sa „plangi” un picut, si apoi sa te bucuri cand vin sa te ia de la gradi! Relaxare totala 🙂
    Geniali sunt copilasii astia mici si cum stiu ei sa isi verse toate frustrarile intr-un mod constructiv.

  • Alexandra spune:

    Ha ha. Aplic demult metoda asta când vin de la serviciu, eu sunt Anastasia ( adică fata mea) și ea e mami. Nu doar ca e distracție mare, dar ne permite sa ne conectăm după ce am fost toata ziua la serviciu și pot să mă odihnesc nițel când am creierii vraiște.

  • Oana spune:

    🙂 Si noi practicam chestia cu rolurile, chiar foarte des, uneori de mai multe ori pe zi. Al nostru adora sa isi ia cate un rol, ne distribuie si noua cate unul ( gen, el e soferul care merge cu viteza, eu sunt polististul), iar uneori zice ca el e mama, sau tata sau surioara nenascuta inca. Chiar aseara a zis: „mami, tu esti surioara, intreaba-ma de ce sta ventilatorul acolo”. Ii place sa-i explice lucruri iar „ea” sa-i raspunda: „vai, stiam eu ca mi-am ales bine fratiorul, ce multe stie si vrea sa ma invete si pe mine”. Ii mai da cate o jucarie, o mai linisteste cand plange, iar eu ma rog sa fie asa si dupa nastere. Oare sper prea multe? 🙂

  • Eu spune:

    Și chiar si-a dat ea seama și a zis ca e greu sa fii mami???

  • Roxana spune:

    Am zâmbit la comentariile lor.Asa de multe înțeleg și înregistrează din ce vorbim noi. Am și eu doi minunați acum și abia aștept sa ma joc de-a lupul și porcușori cu ei.Sănătate multa!!

  • Roxana spune:

    Cum reusesti tu sa scoti din r… bici :-). Si o mai faci si f funny, de-am zambit asa frumos in ploia asta mocaneasca. Multa putere, Printesa mea :-*

  • Ursa spune:

    O idee foarte buna de pus in aplicare. Ce-as mai sta si eu în pat sa fac pe copilul (daca m-ar lasa cineva ?)…

  • Gabriela spune:

    Aseara ne-am jucat si noi inainte de somn. Eu eram bebelusul si el trebuia sa-mi cante „Nani, nani” si sa ma mangaie pe spate. Se oprea din cand in cand si ma intreba „Mai vrei?”. 😉

  • Mihaela spune:

    Și noi ne jucăm așa, mai ales înainte de culcare. Inițiativa e a fetiței (3 ani). Ea e o fire dominatoare și așa simte că are controlul. Îl atrage în joc și pe fratele mai mare (8 ani). Și am grijă să le arăt cum e să fii mamă/tată din plin :)))
    Am citit cu mare drag!

  • Ruxi spune:

    Încercați si jocul de-a pensiunea/hotelul….mama este turist/musafir si ei sunt gazde.

  • Chelariu Corina spune:

    Ce frumos ai scris! 🙂

  • Denisa spune:

    Hai, ma, asta cu emagul e asa cusuta cu ata alba… Sincer acu…

    • Robo spune:

      Of doamne ce usor acuzi tu lumea ca e mincinoasa. Noi comandam mancare de la emag in fiecare saptamana, de 1.5 ani.
      In fiecare saptamana, de 1 an si jumatate.
      Ce zici, crezi ca e posibil in conditiile astea sa stie copilul de emag?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *