Instituția Zurli

Tăticul Oli, ale cărui fane suntem toate, revine cu un text lung, dar bun.

“Am o casuta mica

Asa, asa, asa …

Si fumul se ridica

Asa, asa, asa …

Eu bat la usa casei

Asa, asa, asa …

Si-mi lustruiesc pantofii

Asa, asa, asa …”

 

Pentru refrenul asta anul trecut de 1 iunie am alergat, incalcand aproape orice regula sociala si de circulatie, prin tot Bucurestiul.

    • – Tati, am ajuns?

– Acum Galusca. Dupa semaforul asta.

Si dupa urmatorul. Si dupa celalalt de pe o alta strada. Si dupa cel montat de Firea pe luna. Toate rosii.

    • – Esti sigur ca ai voie pe aici? Intervine ingrijorata nevasta.

– Unde? Pe trotuar? Daaa, nu-ti face griji. Suntem perfect regulamentari.

– Uite un loc de parcare!!!

– Unde???!!! Pe spatiul verde???!!! Acolo, peste celelalte trei mii de masini? …. Al meu e!
Partieeee!!!

Am ajuns la unul dintre parcurile bucurestene. “Am o casuta mica …”. Masina, nevasta si fii-mea, toate fierbeau la propriu. Eu dadeam ture in jurul lor sub efectul adrenalinei. Stiti substanta aia produsa de corp in situatii de teama, fuga si lupta, nu? Le experimentam pe toate in acelasi timp. Agitat cum eram, daca cineva s-ar fi furisat in spatele meu si m-ar fi atins, cu siguranta as fi facut infarct. Bolboroseam nedeslusit si bateam din copite dezorientat. “Si fumul se ridica …”. Urc Galusca in saua imaginara din carca mea, ancorez bine nevasta sa nu cumva sa se desprinda si pornesc un galop dement catre intrare.

  • Cum nu aici?! La care intrare???!!! Pe partea cealalta a parcului?! Unde vine asta???!!! Pe partea cealalta a lumii???!!! Super!!! Multumesc mult! “Eu bat la usa casei…”

Du-te Oli, du-te!!!! “Si-mi lustruiesc pantofii…”. Gasiram marea de oameni mici si mari, toti stransi in jurul unui camion de unde se auzeau acordurile melodiilor pe care le ascultasem cu forta pana la lesin pe Youtube. Distanta considerabila pana la boxele pe roti reducea personajele la dimensiunea furnicilor.

    – Tati, nu vad!!! Mai aproape. Acuuum!!!

Cum Dica a dat bolta aia geniala peste portarul lui Dinamo Kiev sau cum Bolt a rupt toate recordurile de viteza, asa am mancat eu vreo doua hectare de pamant si am inotat cele sapte mari de oameni, cate ne desparteau de fericirea copilului. Driblez cu maiestrie, surprinzator cu nevasta inca lipita de mine, si ne apropiem rezonabil de nenicii si tanticile colorati tipator din bena acoperita a camionului. Au urmat vreo ora de delir general, transpiratie abundenta, tipete de isterie sau de durere de picioare calcate de alte picioare.

Cumplit, teribil, groaznic, crunt. “Am o casuta mica …”.

Sunt optimist din fire, incerc sa fiu pozitiv, rad ca prostovanul din nimicuri in fiecare zi. Sunt putine lucrurile pe care le urasc, insa Gasca Zurli urcase in momentul ala pe primul loc in topul mizeriei mele. &*%@ $#^ Zurli! Cine s-o mai duce vreodata. “Si fumul se ridica …”. Nevasta, descurca-te!

Anul asta de 1 iunie am decis de comun acord o abordare mult mai pasnica si mai prietenoasa a evenimentului. Ziua libera a decurs perfect, Em a vazut dinozauri (la Antipa, nu la Jurassic Park), a zis sa cumparam si noi unul ca nu mai vrea un cal (prea mainstream), a mancat la masa ca omul nu din capul meu sau din poala ma-sii, a desenat frumos zice ea, si s-a ales cu cativa muci. O zi a copilului fara cusur. Cu muci cu tot.

Pe Youtube Booba, Masha and The Bear, Tom si Jerry, pe tv Patrula catelusilor, Blaze and the Monster Machines si Dora and Friends luasera toate locul gastii de smintiti imbracati in petece amestecate. Credeam ca demența trecuse. Incurajat si de faptul ca Foo Fighters, Gorillaz sau Subcarpati intrasera in meniul zilnic am crezut ca etapa Zurli se incheiase. Deja bifasem succesul in cartea vietilor noastre. Dar nu ma puteam insela mai tare. Cosmarul era viu. Si inca cum. Vestea m-a lovit napraznic. Un festival!!! Adica, pentru cei care nu inteleg exact, de dimineata pana seara si inca o data de dimineata pana seara pline de Zurli. Da da, au inventat Zurlandia! Ochiul a inceput sa mi se zbata, tensiunea sa-mi creasca, mainile sa-mi tremure necontrolat. Vocile din capul meu au revenit. “Eu bat la usa casei …”. Cand m-au urcat in duba domnii in halate albe mi-au spus ca totul o sa fie bine. I-am crezut de-abia dupa ce mi-au scos camasa. Nu ca nu-mi placea modelul, nu-s pretentios cu moda, doar ca manecile ei erau mult prea lungi pentru gustul meu.

Ceva tarie, multe beri, vreo doua goluri la Campionatul Mondial, filme cu bataie multa, “Si-mi lustruiesc pantofii …” si balti de lacrimi de crocodil m-au trecut peste perioada de criza. Bilete cumparate, copil entuziasmat, nevasta multumita, gata de petrecere.

Ne-am infiintat tustrei sambata dimineata la Domeniul Stirbey. Locul ala ma face nostalgic din pricina Summer Well. Am lipsit un singur an de la lansarea festivalului. S-a suprapus peste concediu.

Aceeasi intrare, insa farmecul aparte al Summer Well era inlocuit acum de freamat copilaresc. Tropaiala de manji struniti cu greu de parinti, fetite Zurli in miniatura, crème de protectie solara folosita din abundenta pe piele fina de prichindel. Era placut intr-un mod ciudat. Ne-am propus sa intram in atmosfera. Elanul Emmei e molipsitor oricum. De ce nu pana la urma? Suntem “acasa” oriunde daca suntem impreuna. Eram pregatit sa infrunt orice obstacol. Nu stiu ce asteptam sa gasim acolo, dar ne-am dat seama ca a judeca evenimentul cu ochi si minte de adult era o abordare gresita. Ne resuscitam copilariile prin Emma, resimtim toate trairile ei, asa ca musuroiul ala de furnicute mai vii ca niciodata ne-a cucerit aproape imediat.

Asezate ordonat de-a lungul aleilor parcului tot felul de ateliere de creatie cu dirijori draguti si rabdatori, personaje de prin reclamele la produse pentru copii umblau nebune incercand sa scape cu viata din atacurile permanente ale puradeilor, standuri cu jucarii, spatii de joaca gonflabile si multe alte activitati care sa faca lumea de poveste sa devina realitate. Copacii au prins cu totii viata impodobiti cu baloane colorate si confetii vesele. Tara jucariilor, cea din basme, prinsese viata. Fara granite, fara limite, fara griji. Imaginatia statea pe tronul reginei, rege era visul, iar fericirea in cea mai pura stare a ei umplea inimile locuitorilor regatului. Am citit asta in ochii tuturor micutilor. Telefoanele mobile si aparatele foto sorbeau insetate moment dupa moment, istoria fiecarei familii prezente era in plin proces de creatie. Picioruse mici si neobosite sapau fagasuri intre pavilioanele pline pana la refuz. Un carusel urias plin cu personaje de povesti se invartea harnic purtand cu el o vanzoleala incantatoare. Copilaria asa cum este ea descrisa in dictionar se intampla sub ochii nostri. Organizatorii, ajutati si de geografia locului, au reusit sa creeze un tărâm fermecat pentru printesele si feții frumosi ai vietilor noastre.

Zurlandia asta nu mai parea asa ingrozitoare ca in cosmarurile mele.

Si cum Zurlandia fara Gasca Zurli ar fi fost precum Emma fara crizele ei de nervi, o sa ramaneti surprinsi sa aflati ca nu-i mai urasc. Nici nu i-as invita la mine acasa, dar macar m-am prins ca-s oameni normali la capul lor cu o energie incredibila si entuziasm contagios. Au reusit sa se amestece excelent in brambureala generala. Mi s-au parut populari si sociabili in ciuda oboselii evidente de care sufera cronic. Dar cine n-o face?! Suntem cu totii istoviti, extenuati pana la lesin. Bratara albastra desemnata presei ne-a oferit accesul in back stage si oportunitatea unor fotografii pe care copilul nostru zalud si le dorea de pe vremea curselor mele prin ambuteiajele bucurestene. Am stat de vorba cateva minute cu Mirela Retegan, purtatoarea lor de cuvant, mandra nevoie mare de momentul de cartea recordurlor inregistrat pe poiana de la Stirbey. Stau cu totii plecati cu saptamanile departe de familiile lor pentru a le aduce pe ale noastre impreuna. Generos. Oamenii astia s-au transformat intr-o institutie. Una cu capital privat alcatuit in procente egale din pasiune, nebunie si dragoste adevarata pentru comorile cele mai de pret din vietile noastre.

Aparitiile pe scena pricipala, de unde in luna august ii vom vedea si auzi pe Bastille, au fost momentele culminante ale evenimentului. Am incercat sa interpretez concertul lor prin mintea Emmei. E fix acelsi lucru cu show ul fantastic din Piata Constitutiei al batranilor fabulosi de la AC DC pentru mine. Asa ca ii inteleg perfect trairile, palmele oferite cu generozitate cheliei mele, dansurile bezmetice la care o mobiliza pe maica-sa. Si astea facute fara berea de care eu nu m-as putea lipsi.

A fost un week end reusit la un festival pentru familie. Fix asta se vrea prin definitie. Timp de calitate petrecut cu cei dragi. Timp care devine cea mai pretioasa resursa pe care o avem. Timp pe care daca nu-l folosim cu intelepciune, nu-l vom mai putea recupera. Ever.

 

“Am o casuta mica

Asa, asa, asa …

Si fumul se ridica

Asa, asa, asa …

Eu bat la usa casei

Asa, asa, asa …

Si-mi lustruiesc pantofii

Asa, asa, asa …”

 

De data asta cantat cu un zambet nostalgic pe buze.

 

Voie buna,

Oli

Pin It

36 Comments

  • Ioana Dana spune:

    Îl înțeleg că și eu am alegat după Magician și trupa lui.
    Regret că Gașca Zurli nu mai este pe placul meu, pentru că-i consider extrem, dar extrem de gălăgioși și poate nu asta ar fi problema ci maimuțăreala veșnică a fetiței Zurli. Am avut un Crăciun aiurea, atunci când fetițele prietenilor noștri ne-au asasinat cu gașca asta.
    Și eu sunt foarte răbdătoare de felul meu. Ce să faci, nu poți plăcea la toată lumea!

    • Rox spune:

      Eu nu am copii si credeam ca de aceea nu pot sa sufar gasca Zurli, nu pot nici macar sa ascult reclama lor la Europa FM ca ma scoate din pepeni vocea „fetitei Zurli” care-i femeie in toata firea de fapt si se maimutareste ridical. Credeam ca n-am cum sa o ascult vreodata ca nu-s treaza niciodata duminica la ora aia, dar nu stiu unde plecam si eram pe la bucatarie asa de dimineata si efectiv n-am putut lasa radioul pornit.

      Mi se par eroi parintii care rezista la asemenea tambalau de spectacol dupa ce mai au parte si acasa de tambalau de la 1-2-3 copii personali.

      Magicianul era simpatic, Abramburica era simpatica, nu erau in halul asta de galagiosi si de agasanti.

    • A_A spune:

      Magicianul inca are o piesa de teatru care este mai mult un fel de atelier pentru copii sambata si duminica la Teatrul National in sala Media. Copiilor le place, in fiecare saptamana povestea se contureaza avandu-i drept actori pe toti copiii care vor sa vina si sa participe de pe scena. Toti primesc la final cadouri (cirese, mere, martisoare, diverse nimicuri stralucitoare etc). E foarte frumos. Recomand.

      • Roxana spune:

        Am fost la Magician si confirm, este foarte frumos. Am ras, Magicianul e putin plictisit dar showul este simplu si pe placul celir mici. Recomand si eu.

  • Oana spune:

    Mai … nici eu nu ma omor dupa ei, a avut si al meu cel mare o perioada „Zurli”, dublat de soacra-mea care canta cu voce subtirica „am o casuta miiiiica”. Imi venea sa ma urc pe pereti. Am facut alergie, precum Oli. Nu as plati bilet sa ma duc sa-i ascult, cand am vazut o sala de teatru plina ochi, am ramas cu gura cascata, nu priceam de ce ai face asa ceva. Dar Oli are dreptate, daca reusesti sa te pui in pielea copilului, parca nu mai pare chiar asa infricosator. Imi amintesc de mine, ce frenezie ma apucase la Robbie Williams, moarta de sete cum eram.

  • Traian spune:

    Niciodată Gaşca Zurli! #rezist

  • Oli spune:

    Ti se strepezesc dintii de la atata roz. Creierul incepe si da rateuri dupa lalaiala aia neintrerupta. Toate melodiile au acelasi ritm delirant. Iar experienta unui concert te duce in pragul nebuniei. Pe scurt, o iei dracului razna.
    Chiar daca ne manipuleaza slabiciunile, profitand de dorinta noastra de a face copilul fericit, nu-i poti acuza de impostura. Excluzand pasiunea, care mie in scurtul timp petrecut fata-n fata cu ei mi s-a parut inca vie, ramane un business. Pe care ei il fac bine.

    Daca am fi cu totii la fel de dedicati in ceea ce facem precum oamenii astia, societatea noastra ar arata mult mai bine. Ma rog, sunt multe nuante de luat in seama in declaratia mea, dar feelingul pe care-l transmit ei pare a fi unul pozitiv.

    Mesajul lor nu ni se adreseaza. Am inteles asta cand am vazut ochii Emmei.

  • Georgiana spune:

    Credeam ca sunt singura de pe planeta care nu-i suporta..tot din aceleasi motive:galagie si maimutareala. Ce bine ca fi’miu nu se prea omoara dupa ei!

  • V. spune:

    Cred ca traiesc intr-o lume paralela, habar n-am cine sunt Zurli astia…i-am google-it acum 😂.

  • Camelia spune:

    La doi ani si un pic, cand copiii cunoscutilor nostri fredonau de zor si mergeau la spectacole Zurli, noi nici nu auzisem de ei, fiind inca cu Tralala si Ciobanasul, Ariciul, Cioara si vulpea, etc. Google-ind i-am vazut, dar nu mi-au placut! Erau pentru copii mai mari! Al nostru era inca mic!

    A venit apoi vremea pentru grupa mica si, intr-o zi, l-am vazut batand genunchii cu palmele, invartind mainile si borborosind ceva, bineinteles, neinteligibil pentru mine.. aramzamzam..guliguli. Prima zi asa, a doua tot asa, el cu fata plina de incantare. Eu, google din nou..ooo nu! Gradinita! A invatat ca rozul e pentru fetite si albastrul pentru baieti, ca asa a spus doamna, si am avut apoi saptamani de explicat ca baticul roz se potriveste tare bine cu ochii lui albastri si parul ca mierea (desi unii pe strada mai intrebau daca e baiat sau fetita, deh!). Acum Zurli?! Am ajuns si la ei deja?! Treptat, am invatat si noi sa cantam, sa dansam aram, ascultand si varianta initiala sam sam, apoi casuta mica, apoi vrajimaturica de am facut si noi o maturica din voaluri colorate adunate de la Nuni de a ridicat tot praful din casa saptamani la randul, apoi tura vura si joaca de-a vrajitoarea si baieti cucuieti, culminand iar cu bucatarasul dansat cocotat pe spatarul canapelei la Tataie, imbracat cu sortul lui Tataie, fost bucatar sef, si invartind imaginar cu o lingura de lemn uriasa.

    Acum (in curand patru ani) suntem in pauza de Zurli de cateva luni, dar pentru ca vor fi in Jupiter vara asta vom face un experiment sa vedem cum mai e atractia pentru peticele colorate.

    Ca si in celelalte doua peripetii, alergam alaturi de voi cu fiecare cuvant insiruit. Continua jurnalul!

  • Mira2 spune:

    Copiilor le plac maimutarelile si scalambaielile.
    Asta este realittatea. Si noua probabil ca ne-ar fi placut la vârsta lor.

  • Oli spune:

    Ma mai trezesc vorbindu-i copilului ca unui adult. Vanzand uluiala din ochii ei imi reformulez discursul initial. Il transform intr-un teatru de papusi cumva. Mie mi se pare ca-s numai bun de pus la tomograf pentru studii si experimente. Dar Emmei pare sa-i placa si sa inteleaga mesajul.
    Ce-am dedus in perioada asta de intrebari continue este ca singura modalitate de comunica cu copilul nostru (nu e o regula generala, poate sunt copii carora nu li se aplica metoda) este frivolizarea discursului, transformarea lui intr-o joaca.
    Ii inscenam mici competitii, cu ea insasi (ex: ieri ai mancat jumatate din castronelul cu ciorba, hai sa vedem daca astazi batem recordul), cu noi (ex: cine ajunge primul la cada face baita asta seara). Rezultatele sunt vizibile.
    Degeaba-i comanzi puradelului. Nu se va conforma, din contra.

    Alege publicul tinta, identifica-te cu el, personalizeaza mesajul, repeta-l pana ti se usuca gura si te dor mainile. Succes garantat. Vezi viata politica actuala.

    De-asta spun ca astia de la Zurli fac bine ce fac. Hranesc cu fantezii si jocuri mintile si suflete copiilor nostri. Noi, adultii, suntem „victimele colaterale”. 🙂 Si e ok. Suntem pregatiti sa traim cu asta.

  • Diana spune:

    Și mie mi-a plăcut mult în Zurlandia anul ăsta. Și gașca Zurli îmi plac, pun entuziasm, pasiune și profesionalism in ce fac. Până să aruncăm cu roșii, să observăm că spectacolele lor sunt sold out cu câteva luni înainte. Ok, sunt prea stridenti, prea colorati, prea zgomotosi…arătați-mi un personaj iubit de copii care nu este așa. Eu chiar mă bucur că există și că nu ne cresc picii doar cu mascote Disney și cele din reclame.

  • dojo spune:

    Noi am scapat de chestia asta si are acus’ 5 ani. Muzica asculta ce se asculta in casa, chestii decente si vechi, ca noi suntem mai old style. Si ma-sa a lucrat 10 ani la un radio cu muzica ‘grea’, deci incercam sa o tinem pe linia asta.

    Normal, suntem la curent cu tot felul de cantecele de gradinita si mi se par simpatice. Le-am invatat eu, cand avea cateva luni, sa ii cant (asa adormea cel mai usor), acum le stie si ea.

    De gasca respectiva am stat departe. Cantecele mi se par desuete chiar si pentru un copil mic, iar intreaga nebunie din jurul lor nu mi se pare OK pentru copil.

    Nu-mi place ideea de a da o carca de bani sa tin copilul intre alte sute de copii, fiecare cu ce aduce de acasa (ca doar, daca e racit sau are cine stie ce chestie transmisibila, n-o sta acasa, dupa ce au platit parintii juma’ de apartament pentru spectacol). La ce mi-a adus de la 5 minute de gradinita, pot doar sa imi imaginez cat bolim dupa un spectacol.

    Plus ca prefer banii aia sa ii investesc in alt gen de distractii, atractii turistice, pentru care nu ma zgarcesc, considerand ca are ceva de invatat din ele.

    Trupa in cauza stie ce face, au un business extrem de bine pus la punct, dar prefer sa stam departe de ‘fenomen’

    • Cami spune:

      ma bag si eu fix ca musca in lapte, ca n-am copii, zic ironic treaba cu musca ca unii considera ca daca n-ai tre’ sa taci. Dar ghici ce? AM FOST COPIL. sunt nascuta in 1982.
      Pe vremea aia…..am crescut acasa, cu cea mai mare distractie, ditanai statia audio a parintilor. Va spun doar atata: Man in the mirror, Lionel Richie, Human Nature, We are the world, Queen, Thriller. Mi-au ramas pana azi gusturi bunicele la muzica(zic eu), si urechea ma ajuta si acum sa separ calitativ ce aud. si voi iubi mereu cantecele copilariei mele, astea de mai sus, anii 80 si 90.
      nu e musai sa supuneti copiii la asemenea poluare fonica si stridenta, poate unora le place, eu nu cred ca as fi „pus botul”, iar cu ochii de adult….ma inspaimanta. 🙂
      Se pot creste si cu muzica decenta si poate, de ce nu, pusa o chitara in brate, cum mi s-a pus si mie. Nu putea fi copil mai fericit ca mine in momentele alea. Mi-a prins bine.
      Nu ii subestimati pe copii si oferiti-le distractii de calitate. Mie nebunia Zurli mi se pare de prost gust, ca sa nu spun mai mult. To each his/her own. pls no stones. 🙂

      • Mona spune:

        Aprob si confirm. Mama a terminat muzica, in casa la noi se asculta doar muzica buna si clasica. Acum ca adult nu suport zgomotil care tine loc de muzica…. cam tot ce se aude la radio, sau manele, etc…. E adevarat gusturile nu se discuta, insa consider ca motivul pt care apreciez muzica adevarata, melodioasa este datorita genului de muzica cu care am crescut. In acelasi mod imi cresc si eu baietelul: presley, jackson, marley, cohen, tom jones, beatles, abba, depeche, queen, muzica clasica, etc. zurli and co sunt de mare prost gust pt mine, nu l-as supune pe crl mic la asa ceva sub nicio forma. Daca mi-ar cere vreodata (se poate intampla oricand) i-as explica de ce nu concep sa asculte si sa ajunga sa aprecieze asa ceva. Consider ca gusturile unui copil se educa de foarte mic. My 50 cents opinion

        • Cami spune:

          hey Mona!
          m-ai uns pe suflet!
          Doamne, cat iubesc muzica anilor 80-90 cu care am crescut. Prince, Michael, Queen, Sting, Annie Lennox, Rod Stewart, Bryan Adams, Roxette, Depeche Mode, G’N’R’, Madonna, Richard Marx,si cati altii!!!!!!!
          Acuma chiar imi pusesem la boxa portabila The Jacksons-Blame it on the boogie.
          Keep up the flag! Se poate si fara mizerii muzicale, chiar si la cei micuti! Totul pleaca din familie!
          din pacate…..de gustibus…vezi si din comentarii cati ii apreciaza sau zic ca-s placuti/benefici unui copil. Nu, nu sunt. Nu tratati copiii ca pe niste nedezvoltati mintal care au nevoie de maimutareli, ridicol, stridenta! Nu faceti asta, ca le stricati de mici gustul. Asta se cultiva, nu se gaseste la Zurli sau la alte tampenii din astea.

          • Cris spune:

            Trec rapid de tot peste faptul ca marea muzica de calitate cu care va lăudați voi nu e de fapt cea mai grozava a perioadei și ca ati rămas blocate și acum pe hiturile comerciale ale anilor 80.

            Una e un copil de 2 ani și alta unul de 6+. Și acum 25 de ani erau tot felul de abracadabre și tiptop minitopuri, la care mi-ar veni greata sa ma uit acum, un tip de divertisment interactiv care e potrivit și le place pana la o anumita vârstă, deși pentru părinți e un calvar. De altfel și la gradinita canta și recita în același registru, nicidecum Abbey Road sau T.S. Elliot

            • Cami spune:

              Zi-ne tu niste hituri de nisa daca tot esti asa culta-n cap. :)))))))))))))))))

              • Oli spune:

                Provocarea asta nu face decat sa duca discutia in derizoriu. E potrivita mai mult unui articol despre un meci de fotbal dintr-o liga judeteana unde audienta nu este tocmai cea de la concertul de anul nou de la Viena.

              • cris spune:

                Am vrut sa vedeti cam cum se percepe ceea ce ati scris voi :)) nu am venit sa dau lectii de muzica si pop culture, dar m-a deranjat tonul elitist tip high-society ca dupa aia sa dati cu roxette si lionel richie.

                La zurli nu este vorba despre muzica per se. E doar divertisment cu mici mesaje educative legate de vocabular, socializare, joaca, la nivelul 2-4 ani, cand un copil probabil nu va aprecia un solo de chitara si nu va intelege mare lucru din It must have been love, la fel cum cred ca va prefera desene animate in locul unui film de Jodorowsky si catelus cu parul cret in locul lui Beckett, cel putin pana pe la liceu. (e ca si cum nu i-ai lua carti pentru copii de teama ca nu va aprecia literatura de calitate)

      • maddy spune:

        ooo cami, da, asa e!
        la fel si eu, nascuta in `83. cand eram copil ascultam ce ascultau parintii mei: Metallica, Guns n Roses, Chris Rea, Michael Jackson. Cel mai mult imi placea sa ascult ABBA si albumul Mixed Grill al lui Ioan Gyuri Pascu, avea cantece vesele cu texte haioase.

  • Oli spune:

    @Mona
    @Cami

    Declaratiile voastre par un pic arogante, condescendente si in cazul Cami nu in totalitate in cunostinta de cauza. Sper ca nu asta a fost intentia voastra si interpretarea mea este gresita.

    Nu mi-am propus sa lansez dezbateri publice ale gusturilor fiecaruia la fel cum nu mi-am permis niciodata sa dau sfaturi de parenting. In scurta mea experienta de parinte am descoperit ca fiecare copil este diferit si implicit metodele prin care comunici/educi nu se aplica colectiv.

    Faptul ca un copil de 3 ani „pune botul” la jocuri, melodii, abracadabre si minitopuri nu-l face un viitor cocalar, va asigur. Ascultam si dansam impreuna pe melodii de la Gasca Zurli pana la Thurston Harris sau Frank Sinatra cu opriri dese in statiile blue grass, rock&roll, heavy metal, si toate diversificarile lor stilistice permanent imbogatite pana in zilele noastre. Asa ca expresia „mizerii muzicale” este deopotriva dura si total nepotrivita subiectului articolului.

    Mesajele melodiilor astora de la Zurli sunt: „spala-te pe dinti”, „spune multumesc”, „invata sa imparti jucariile”, iubeste-ti familia”, „fii un copil ascultator”. Nu gasesc instigarea la subcultura indiferent cat de mult as cauta. Ritmul melodiilor este undeva in zona pop, de care pare sa fiti atasate amandoua.
    Festivalul de care povesteam a fost ca o iesire in parc cu multe „distractii” care nu faceau altceva decat sa provoace creativitatea copilului. Asa ca din nou nu inteleg cum dezlegarea unui labirint, realizarea unui puzzle sau construirea unui castel Lego pot fi interpretate drept activitati pentru nedezvoltati mintal.

    Declaratiile facute de voi sunt facute dupa o citire pe diagonala a textului si o analiza in cel mai bun caz superficiala a mesajului sau.
    Iar daca ceea ce cititi acum vi se pare arogant si condescendent, nu gresiti. Nu fac decat sa potrivesc tonul si topicul conversatiei la cel propus de voi.

    • Cami spune:

      oli, sunt si altii aici care nu inghit Zurli.
      nimic din ce am scris nu vrea sa te jigneasca pe tine. da, am citit in diagonala.
      noi doar ne spunem o parere: nu ne plac Zurli, nu ne place stridenta si zgomotul si maimutareala exagerata. Se poate si fara. Eu am comentat doar dupa ce i-am gasit pe youtube. N-am nici o treaba cu ce ascultati voi cu fetita pe langa Zurli.
      nu o lua personal, pliz. de gustibus. uite, Cris zice ca ce ne place mie si Monei e doar comercialul anilor aia. Tu zici ca suntem arogante. ok, whatever. I’m out.

      • cris spune:

        E normal sa nu inghiti chestiile pentru copii ca adult (nici nu cred ca a scris cineva in comentarii ca i-ar face placere), nu exista nici o relatie de cauzalitate intre asta si muzica pe care o ascultau parintii acasa. Probabil o sa spuneti ca „vai nici nu am spus eu asa ceva”, dar asta sugera comentariul, ca maimutareala ar fi un gateway spre muzica proasta la maturitate iar Cami tu scrii ce-ti amintesti ca ascultai la combina, ma indoiesc ca e vb de perioada cand erai toddler.

        Asta e nivelul unui copil mic, e teribil, teribil de plictisitor, si eu as prefera sa discut chestii mai inteligente cu el, dar momentan e in faza in care abia incepe sa lege o propozitie, „pisica papa” „rata mac-mac” si ras cand scoatem limba si facem zgomote de partz, iar din tot ce se perinda pe youtube el nu se entuziasmeaza de muzica mea ci de am o casuta mica.

      • Oli spune:

        Sincer mi s-ar parea dubios ca un adult sa aprecieze genul de muzica si modul de manifestare propuse de Gasca Zurli.
        Nici eu nici Cris n-am spus asta. Prin tranzitivitate (Zurli => Copil => Parinte) suntem pusi in situatia de a gestiona astfel de momente.
        Amandoi insa am simtit tonul „superior” al comentariilor tale si inconsistenta argumentelor aduse in sustinerea lor. Ai facut-o prin comparatie cu tine adult cand noi ne raportam de fapt la pasiunile unor prichindei de gradinita.
        Un copil de 2 – 6 ani te face sa nu te iei prea in serios atunci cand interactionezi cu el. Probabil de-aia devenim mai toleranti.
        Evident ca se poate si fara Zurli la fel de bine cum se poate fara Annie Lennox. Sau alege tu altceva pentru comparatia asta.
        Sunt convins ca ti se va schimba perspectiva la momentul aparitiei unui copil in viata ta.

    • Adriana spune:

      De asemenea melodiile de la gasca Zurli au si mesaje pentru parinti: „Fa-ti timp pentru copilul tau”, „sustine-l”, „nu-i frange aripile”….etc.

  • Rodica spune:

    mie nu imi plac pt ca sunt doar avizi dupa bani. Pe scurt: au un spectacol cu copii…bun. cand se organizeaza intr.o incinta, e normal sa fie pe locuri ( locurile din fata sa coste mai mult ca cele din spate) , bun, e normal..dar apoi intrervine selectia copiilor: in functie de cati bani platesti poti sa dai mana cu gasca zurli sau sa stai de vorba cu ei. Adica cum? la finalul spectacolului ( nu am fost nicioadata la asa un spectacol , stiu doar ca am discutat cu un organizator de spectacole zurli si mi-a explicat procedura care mi s-a parut necivilizata), unii parinti le spun copiilor de 3. 4, 5 ani…7 ca ei nu au voie sa dea mana cu gasca sau sa stea de vorba cu ei pt ca ei, parintii, nu au avut bani sa plateasca dublu biletul de intrare? DA. fix asa. cienva din sala triaza copiii: tu si tu si tu..a platit tac-tu 150 pe bilet? DA? ai voie sa dai mana cu gasca..Dar tu? asta mic si smioricait? A avut tac-tu bani doar 50 lei? Atunci Pa, mars acasa, nu ai voie sa vezi gasca de aproape. Discriminare intre copii. ce intelege un copil de 5 ani din treaba asta? In alte tari din lumea asta treaba sta asa: la un eveniment pt copii platesti la itnrare un pret unic si in pretul asta este inclus totul: inclusiv sa dai mana sau sa imbratisezi daca vrei personajele preferate, si nu o data, poti sa stai la rand de 3 ori sa ii imbratisezi daca ai Chef. Nu se fac diferente intre copii. Pt mine gasca Zurli inseamna doar o Masina de facut bani fara sentimente reale fata de copii.

    • Roxana spune:

      O,da!!! Perfect de acord. Noi cand am mers la Magician, la Apollo 111 la teatru sau pe unde am mai fost, platesti o suma si de banii aia te uiti la show, te baga-n show daca asta e tema, vorbesti cu actorii etc. Din fericire fi-miu detesta cantecele pentru copii si de la o petrecere Zurli efectiv si-a pus mainile la urechi si a fugit. Eu i-am cumparat CD-uri Cutiuta Muzicala, le-am ascultat, nu m-am ferit niciodata de cantecele pentru copii fiindca sunt dragalase, inocente si au mesaj frumos. Insa unor copii le place si zapaceala. Si este OK! Al meu asculta AC/DC Thunderstorm IN FIECARE ZI!!! Adora sunetul chitarei electrice, a tobelor, e innebunit dupa rock!! Iar eu cu tac-su ascultam hip-hop la greu si muzica pusa la Neversea/Untold/Tomorrowland 😂 asa ca uite un exemplu de copil care are ALTE gusturi din start 😂😂 are 4 ani, da???

      • quasimodo spune:

        Ce emotionant, un copil care asculta o melodie rock cu parinti care asculta hip hop. Cat de original. Ha ha ha! Si e thunderstruck nu thunderstorm.

        • Roxana spune:

          Quasimodo, esti bine? Blink if you need help! Please! S-o gasi cineva sa te ajute, asa cum mi-ai facut tu mie un pustiu de bine cu comentariul tau cel putin inutil. Dar asa sunt unii frate, si daca n-au ceva de bine de zis ei tot zic, ca ii mananca buricele degetelor si ii da sarcasmul afara din casa. Si, sincera sa fiu, daca as sti cum arati ti-as trage si vreo 2 genunchi prin partile moi, doar asa ca a parut ca faci misto de familia mea. Eu nu-s nici pacifista si nici iertatoare cu mojicii.Noroc cu internetul asta, ne ajuta sa scuipam venin din spatele unui ecran fara sa iesim din altercatie cu buza umflata asa cum merita unii. Sa auzim de bine si sfatu’ meu e sa nu ii spui vreodata in fata unei mame o gluma d-asta, s-ar putea sa te surprinda cu vreun dos de palma.

      • Ioana spune:

        daca ai avut curaj sa ii critici sau sa zici de alte gusturi, astept sa iti sara Oli in cap. Si Cris. Ca esti o snoaba. Nu ai inteles ca aici trebuie laudati si nu criticati? Ca e si asta o forma de a face publicitate pentru o masina de facut bani?

        • Rox spune:

          Ca să fie clar de la început, nu-i apăr, am și scris mai sus că nu suport stilul lor urlător-obositor.
          DAR…
          Dacă nu faci o treabă voluntar – și ei nu sunt voluntari (poate au și acțiuni de voluntariat, dar nu despre asta vorbim acum) – o faci pentru bani. Evident ca lumina zilei. Și nu o faci pe venitul minim. N-am văzut artisti de ăstia care să o ducă rău sau la limită. Plus că sunt o mulțime de costuri cu săli, costume, sunt săptămâni de repetiții în care trebuie să trăiască din ceva, deși nu au spectacole. Trebue plătiți mulți oameni implicați. Și cu siguranță nu sunt dispuși să facă asta pe un profit de 2 bani. Deci da, costă și îi interesează și câștigul. Dar sunt sigură că o fac și pentru copii. Nu poți să faci așa ceva dacă nu ești pasionat.

  • Mariam spune:

    Oare unde e Printesa? Miros un aer de vacanta la greci:)))) astept impresii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *