Toți ne dorim copii fericiți! Îi iubim mult, vrem ce-i mai bun pentru ei, iar fericirea e în vârful topului, acolo, lângă sănătate, dacă nu chiar mai sus!
Prolema e că pentru mulți părinți, dorința de a avea copii fericiți vine cu frica de a avea copii nefericiți. Așa că încearcă să le facă toate voile, nu le spun aproape niciodată NU, se tem să fie fermi, ca să nu supere copilul. Ori asta e foarte greșit, după cum observă și ei, pentru că puiul de om devine repede ceea ce noi numim poate nedrept răsfățat. Copilul crește convins că i se cuvine totul, că poate primi orice fără efort, că poate face ce dorește și nu există consecințe pentru faptele lui, iar ce rezultă este un om mic care nu tolerează supărarea, se poartă urât cu cei din jur, nu are compasiune, este nesigur, pentru că simte că nimeni nu îi oferă niște granițe sigure și el trebuie, singur, să decidă pentru sine. Iar asta el nu poate face, pentru că e totuși un copil și nu ar trebui să ia decizii importante pentru sine.
Un copil care nu primește NU este un copil nesigur, dezorientat, împovărat cu decizii pe care ar trebui să le ia părinții în locul lui.
Toți avem nevoie de NU în viața noastră. Toți, așa cum avem nevoie și de DA. O lume doar cu DA nu există. Avem nevoie de limite, de reguli, ca să ne putem face treaba liniștiți. Când nu avem garduri, ne simțim nu liberi, ci în pericol, dezorientați, fără repere.
Așa și copiii. Au nevoie de garduri, de limite. Poți face asta, nu poți face asta. Pentru că X și Y.
Alegeți bine aceste limite, în funcție de vârsta copilului. Revizuiți-le periodic, pe măsură ce copilul crește, limitele se schimbă. Nu puneți limite acolo unde nu e nevoie.
Nu obligați copilul să poarte căciulă dacă voi nu purtați, deci nu e suficient de frig. Nu insistați să nu sară pe pat, mai bine îl învățați cum să nu cadă. Dacă vrea să urce singur pe scări, lăsați-l, dar stați-i aproape.
Nu-l sufocați cu Nu e voie, pentru că va deveni foarte fustrat. Spuneți NU când chiar e nevoie de el.
Nu te poți culca nespălat pe dinți.
Nu ai voie la aragaz.
Nu ai voie pe pervazul geamului.
Nu poți traversa strada decât cu mine de mână.
Iar odată ce ai decis o limită și ai comunicat-o copilului, limita rămâne acolo. Se va supăra copilul? Normal, toți ne supărăm când nu obținem ce ne dorim. E ăsta motiv să renunți la regulă? Nu, niciodată. Din patru motive:
1. Dacă limita ta e bună, atunci rămâne bună și dacă plânge copilul. Dacă nu e o limită bună, atunci nu trebuia s-o pui de la pun început. De asta e esențial să alegi limitele bune din capul locului.
2. Dacă te răzgândești, copilul află că te poate manipula. Aha, deci dacă plâng suficient, mami se răzgândește. Și uite așa vei avea un copil care nu știe să accepte un NU, care va plânge mult și din orice, iar tu te vei simți slab și dezorientat.
3. Copilul te va percepe cum te și simți: confuz, nesigur. Își va pierde încrederea în capacitatea ta de a lua decizii bune pentru el, iar pentru copil, asta e esențial. Copilul trebuie să știe că mama și tata sunt lideri buni, pe care se poate baza, lideri capabili, informați și puternici. Un părinte care e manevrat de copil nu este unul de încredere, iar rezultatul e că:
4. Copilul va fi dezorientat, nesigur, obosit, pus să ia decizii pe care nu trebuie să le ia.
Așadar, chiar dacă plânge, se tăvălește și își smulge părul din cap, NU rămâne nu.
Ce puteți face este să îl ajutați să treacă mai ușor peste supărare, să vorbiți despre emoții, să îi oferiți alternative, dacă vă ascultă. Dacă e furios și vocal, rămâneți lângă el calm și cald, până trece furtuna, apoi puteți discuta sau trece la altceva.
Pentru copiii mici, prea multe explicații nu ajută. Ajută însă acțiunea. Dacă insistă să pună mâna pe cuptorul fierbinte și explicațiile nu merg, îi spuneți: O să te iau pe sus și o să te duc departe de cuptor, ca să mă asigur că nu te arzi. Apoi faceți fix asta, fără nervi, nu vreți să pedepsiți copilul luându-l de acolo, vreți doar să-l apărați de un pericol.
În timp, se vor obșnui cu refuzul părintelui, vor lua tot mai ușor aceste NU-uri, le va crește toleranța la frustrare, iar acestea sunt caracteristici foarte importante pentru un om pregătit să aibă o viață bună.
Nu sunteți părinți răi dacă spuneți Nu te pot lăsa să faci asta, Nu ai voie la laptopul meu și Nu vreau să îți mai citesc încă o poveste, sunt obosită, sunteți adulți care au grijă de copiii lor, care îi tratează cu respect și responsabilitate. Vă garantez că cei mici or să vă iubească la fel de mult, or să aprecieze relația voastră bazată pe încredere și vor crește cu respect față de reguli și față de alții.
Curaj! E ok să spui NU când chiar e nevoie de el!
Despre cum ajutăm copiii să acepte regulile fără a apela la pedepse, palme sau recompense am scris aici.
Sursa foto: copil supărat de NU via Shutterstock.com
„copilul trebuie să știe că mama e un lider bun, pe care se poate baza, care e capabil și informat și puternic.”
Si tatal ce are? iar se inoculeaza ideea aia ca mama trebuie sa se ocupe, sa se gandeasca, sa hotarasca…Si tatal sta pasiv si isi vede de viata sau cum..
dada, mama sau tatal, e valabil pentru ambii parinti.
păi cam aşa e ! Nu am auzit de cupluri care să-i impartă sarcinile 50% fiecare. De regulă mama este baza.
Ioana,
Vreau sa.ti trimit un mail privat cu o rugaminte.te rog imi spui pe ce adresa sa trimit.
Multumesc
unele expresii am reusit (greu) sa le reformulez si sa sar partea cu NU. De ex: „strada o trecem doar de mana!”.
Altfel (din experienta zic) am vazut ca o viata mai simpla aduce mai putine situatii conflictuale. Fara tv, cu putine jucarii, las doar cateva haine la indemana, etc. – iesit mult afara la alergat in parc, rutina serii tinuta zilnic, si dintr-o data viata ni s-a imbunatatit.
Excelent articol. Am citit de curand o carte care, printre altele, abordeaza si tema asta. Se numeste Bringing up Bebe, scrisa de Pamela Druckerman. E semi-biografie, semi-parenting book despre experienta ei crescand copiii in Paris si despre filosofia franceza de parenting in general. Din pacate nu e tradusa in romana (inca) dar o recomand 100%!
Foarte bun articolul! Din pacate, sotului si mamei mele le e greu sa reziste ‘plansului’ si ba trec la stergerea limitelor, ba la amenintari…??
Ca si completare, nu e ok sa renuntam la limita ce a declansat criza si pt ca, cel mai adesea, nu limita e motivul adevarat al crizei. Criza va veni oricum buluc peste noi, si arunci ne vom trezi ca am renuntat degeaba la reguli….