Joaca de-a limba inventată, soluție pentru a sprijini copilul în procesul de adaptare

Acum ceva vreme, Sofia începuse școala de câteva săptămâni și era în plin proces de adaptare. În clasă se vorbește doar engleză, iar ea nu vorbea deloc engleză. Înțelegea câte ceva, la grădiniță a avut mereu la clasă un adult care a vorbit exclusiv engleză cu ea și colegii ei, dar nu știe limba.

Neapărat vă zic că noi n-am căutat în mod special o școală cu predare în engleză, de fapt, am fi dorit una cu predare în română, dacă s-ar fi putut, chiar cea de la colțul străzii noastre. Nu s-a putut, așa că am ales școala aceasta care ne-a plăcut mult, și care are predare în engleză. Privim predarea în engleză ca pe un bonus și o provocare, o șansă grozavă ca ea să învețe corect și rapid o limbă foarte utilă pe termen lung.

Problema e că e cam singura din clasă care nu vorbea și nici nu pricepea mare lucru, așa că a fost destul de greu pentru ea în primele luni. În pauze, vorbește cu copiii în română, și-a făcut prieteni, socializează mult și e tare încântată, însă mereu mă întreba seara când va pricepe și ea ceva, când va putea vorbi și ea engleză ca ceilalți. Uneori o vedeam tristă, alteori era motivată, îmi povestea fericită că parcă începe să înțeleagă câte ceva.

Acum, după cinci luni de școală, a făcut progrese mari, dar despre asta o să povestesc altă dată.

Acum vreau să vă povestesc despre un joc care cred că a ajutat-o mult și din care vă puteți inspira și voi când copilul trece printr-o situație dificilă de adaptare, indiferent la ce.

Într-o seară ne pregăteam cu toții la baie și ea iar mă întreba când o să știe și ea engleză și atunci mi-a venit un gând ghiduș. În timp ce-l spălam pe Ivan, am început să vorbesc într-o limbă inventată, caraghioasă. Un amestec de japoneză, franceză și portugheză care suna ridicol și complet neinteligibil. Ivan a intrat imediat în joc și vorbeam amândoi aiurea, cu intonație, și ne distram nevoie mare. La un moment dat, apare și Sofia în ușa băii. Ne ascultă nemișcată câteva secunde, apoi o văd cum devine derutată.

Ce spun ăștia aici? Nu e destul că nu pricep nimic la școală, acum am început să nu mai pricep nimic nici acasă? În ce univers paralel am nimerit?
– Mami, ce limbă vorbiți acolo?
– E limba ciudateză. Ce, n-o știi?
– Nu.
– Nici eu, zice Ivan.
– Nici eu, zic și eu.

Am văzut-o cum s-a luminat la față. S-a prins că ne jucăm.

– Mai zi ceva, mi-a zis.
– Amonu toghiri spanchif!

Râdem toți.

– Țuguchi mani pux? zic și privesc întrebător.
– Mumu lango, zice și ea.

Râdem.

Și am ținut-o așa vreo douăzeci de minute, ne-am spălat, ne-am uscat și am și mâncat folosind doar limba asta inventată. N-a mai adus vorba despre engleză în seara aia, cred că joaca noastră a ajutat-o să nu mai fie singura care nu pricepe ceva (că nici noi nu pricepeam nimic), că am putut râde despre asta și că a văzut că tot ne înțelegem prin mimică și gesturi, că nu are motive serioase să își facă griji și că suntem alături de ea în toată povestea asta.

Mă gândesc că jocul nostru vă poate fi de folos, când cel mic trece printr-o situație nouă. Aflați ce îl supără. Că e singurul nou într-un colectiv deja format. Bun. faceți acest joc de rol: mami e nouă în casă. Abia a aterizat. E foarte nepricepută. Vrea să se spele pe cap cu periuța de dinți. Vrea să bea apă din toaletă. Se tot împiedică de pereți. Cere ajutorul copilului. Ce e asta, un aparat de uscat părul? zice mami trăgând de aspirator. Astfel râdeți împreună și împuterniciți copilul.

Merge cu orice subiect. Matematică, sport, un coleg care se poartă urât. Inventați. Râdeți. Trece.

Sursa foto: fetiță la școală via Shutterstock.com

Pin It

6 Comments

  • Iulia D. spune:

    Scobumbo cartone plimp! 😋

    Foarte tare ideea ta!

  • Haivas spune:

    Și băieții mei au inventat o limbă. Dar sunt constanți. Bălmăjesc mereu ceva, dar ei știu ce spun, noi trebuie să învățăm. Și când unu zice ceva și eu nu înțeleg, îl întreb pe celălalt ce înseamnă. Și mi se pare uimitor cum ăla știe și răspunde foarte relaxat la întrebarea mea fără să-și ridice ochii din tabletă.

  • Cristina spune:

    O scoala foarte buna(privata) cu predare in limba romana este scoala Sfintii Trei Ierarhi, infiintata de parintele Vasile Gavrila. Poti chiar sa faci un articol pe tema asta(daca vrei, evident), caci in Romania sunt rarisime scolile cu dascali blanzi si dedicati meseriei si copiilor.

  • Florina spune:

    Noi azi ne-am jucat de-a rimele (rime, nu râme 🙂 ) A fost super distractiv și, inainte de somn, fiica-mea repeta rima noastra preferata sa nu o uite, o invatase pe de rost.

  • Oana spune:

    Intrebare: de ce scoala publică din colțul străzii „nu s-a putut?”
    E o curiozitate, nu o rautate.

    • Printesa Urbana spune:

      am.mai scria deja despre asta, foatte multi copii la o doamna in varsta si destul de rigida, program pana la 11.30, pretentii academice exagerate inca din ciclul primar etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *