Ce mai citește soțul meu pe internet (ep. 2)

Săptămâna asta a fost proastă, a trebuit să plătesc până la urmă amenda luată astă vară în Sardinia (și m-a costat de trei ori mai mult decât m-ar fi costat dacă aș fi plătit-o de atunci).

1. Zuckerberg vrea să transforme Facebook într-o aplicație „pentru tot”, pe modelul lui WeChat în China

Ok, sună cam criptic, hai să zic ce-am înțeles eu. Într-un post recent pe blogul lui, nea’ Zuck și-a prezentat viziunea pentru viitorul lui Facebook. Este vorba despre un viitor în care accentul este pus mai mult decât în trecut pe siguranța datelor personale, comunicare criptată end-to-end, posturi care nu mai sunt păstrate în rețea de-a pururi și altele, ca răspuns la scandalurile din ultimii ani care au afectat Facebook. Zice că vrea să se miște de la ideea unui Facebook înțeles ca „piață publică” spre un Facebook care e mai mult că un „living room”.

Sună bine la prima vedere pentru utilizatorul de rând, nu? Nu și pentru afacerile care se bazează pe Facebook pentru trafic, dar asta-i o altă poveste.

Sigur, există și niște îngrijorări legate de faptul că strategia asta va încuraja și mai mult crearea de „bule” mici și opace unde se vor putea colporta mesaje toxice mai greu de oprit de către Facebook, pentru că scade șansa să se afle de ele (de exemplu, anul trecut în India au fost linșați niște oameni nevinovați din cauza unor zvonuri false care au circulat pe WhatsApp up în legătură cu o dubă neagră care chipurile răpea copii).

Lucrurile devin interesante când citim că viziunea lui Zuck este să întărească aspectele legate de siguranța datelor personale într-o prima fază, apoi (probabil) să unească Messenger, WhatsApp și Instagram într-o nouă platformă, mai sigură, și apoi să adauge la această platformă alte servicii care au nevoie de o protecție puternică a datelor personale, servicii cum sunt portaluri de plăți on-line, servicii bancare și cine mai știe ce, plus publicitate targetata, bineînțeles. Asta este ceea ce face în prezent WeChat, o aplicație care are peste 1 miliard de utilizatori, majoritatea în China, și care include foarte multe servicii, de la mesagerie simplă de text până la jocuri, de la posibilitatea de a plăti facturi până la rezervări de bilete de tren sau programări la medic – „o aplicație pentru tot”.

Să ne gândim așa: Facebook a început ca o aplicație de pierdut timpul, a crescut datorită pozelor cu pisici, apoi pentru că „toată lumea era acolo”, apoi pentru că e aiurea să-ți zică cineva că-ți scrie ceva pe WhatsApp și tu să nu ai WhatsApp (de asta mi l-am instalat eu, de exemplu) și așa mai departe. Încet încet, a devenit parte din viața noastră, suntem, desigur, dependenți de ea, dar – important – ÎNCĂ mai poți să renunți la ea, încă nu a devenit indispensabilă. Însă dacă va incorpora serviciile de mai sus, sunt șanse mari să devină indispensabilă, așa cum este acum WeChat în China.

De ce e o problemă o asemenea dependență a vieților noastre „reale” de aceste servicii online, mai ales când sunt cu furnizor unic, povestim săptămâna viitoare.

2. Un tip de 27 de ani din India vrea să-și dea părinții în judecată pentru că i-au dat viață.

Ideea lui e că nu e corect să aduci oameni într-o lume plină de suferință, având în vedere că nu și-au dat consimțământul. Faptul că e imposibil să le ceri consintamantul i se pare irelevant. Faptul că el personal se înțelege foarte bine cu părinții lui și nu are nimic să le reproșeze e tot irelevant. De-abia faptul că părinții lui sunt amândoi avocați este super-amuzant.

Acum, bineînțeles că poziția asta este extremă, dar pe mine m-a făcut să mă gândesc la două lucruri:
1. Nu prea sunt argumente să spui că copiii le datorează ceva părinților… dacă ai luat decizia de a avea copiii, atunci ți-ai asumat automat obligația de a-i crește (și de a-i crește măcar decent, nu oricum), fără nici un fel de obligație din partea lor, pentru că a fost actul tău unilateral care a contat.
2. Cred că dacă am trăi într-o lume ipotetică în care am putea să ne dăm părinții în judecată la maturitate pentru felul în care s-au purtat cu noi când am fost copii, multă lume s-ar gândi de două ori înainte să dea palma aia faimoasă care „nu e bătaie”; îmi amintesc că am văzut ideea asta explorată într-un film, dar nu mai știu care, o fi fost un episod din Black Mirror, știe cineva?

În fine, eu sper ca băiatul ăsta să câștige procesul cu părinții lui și să obțină niște bani, pentru că în felul ăsta va crea un precedent… și aș vrea să-mi încerc și eu norocul – am un unchi de-al doilea care e înstărit.

3. De ce e bine să lași copiii să riște atunci când se joacă

Pe scurt, e bine să lasăm copiii să riște atunci când se joacă pentru că deciziile bune vin din experiență, iar experiența vine din decizii proaste. Și e vorba de riscuri adevărate, adică să se lovească sau să se rătăcească, nu să se împiedice și să cadă în timp ce merg pe lângă părinți 🙂

Eu nu sunt un părinte-elicopter, așa cum mai văd uneori prin parc (oameni care-și țin de mână copiii sau stau cu gura pe ei practic tot timpul), dar nici nu pot să zic că sunt 100% relaxat. Acum de când au mai crescut îi las să facă tot ce doresc, atât timp cât discutăm un pic înainte să încerce ceva riscant (au început să se dea pe rampe cu bicicletele, de exemplu). Dacă ajungem într-un loc nou (terasă, grădină etc), dau eu o recunoaștere înainte să scanez după pericole cum ar fi gropi, fire de curent etc și, dacă le gasesc, îi chem și le arăt, apoi liber.

Dar mai e un avantaj pentru care e bine să-i lași să riște: atunci când copilul pe care erai responsabil să-l supraveghezi în parc cade de la doi metri de pe o instalație, cum a făcut Sofia sub ochii mei anul trecut, poți să te justifici față de partener zicând că nu a fost din cauză că stăteai cu nasul în telefon, ci a fost din cauză că ai decis să-l lași să riște pentru că știința a dovedit că e bine să încurajezi copilul să riște și că na, uneori când riști mai cazi.

Asta-i tot, vă invit să votați mai jos și vă urez un weekend lipsit de căzături în cap.

(În caz că nu vedeți sondajul de mai jos, trebuie să permiteți „third party cookies” in browser-ul vostru)

[interaction id=”5c991186ffabcf491a15b7cf”]

sursa foto: copil care se cațără în copac via shutterstock.com

PS Dacă ați ratat episodul de săptămâna trecută, îl găsiți aici.

12 Comments

  • Elena spune:

    Super articololul

  • Ileana D. spune:

    Imi plac mult articolele de genul asta. Insa imi e dor si de cele de pe „Viata de Tata”. Poate scrieti si pe acolo mai frecvent! 🙂

    • Robo spune:

      Multumesc. Nu mai scriu acolo din 2 motive: 1 nu prea mai am idei si 2 eu nu sunt asa de bun ca Ioana la scris, la mine dureaza mult pana nasc un text, il revizuiesc de mai multe ori, e un efort important pt mine, asa ca deocamdata vreau sa ma ocup de rubrica asta. Dar bineinteles daca ma loveste inspiratia, o sa reincep si acolo.

  • Eliza spune:

    Episodul din Black Mirror este cel cu „the grain” implantat in creier pentru a reține toate amintirile. In prima parte a episodului apare ideea aceasta ca un tip își dorește să își dea in judecată părinții care nu l-au tratat bine si acum avea stimă de sine scăzută.

  • Mihaela spune:

    Tot in Black Mirror era episodul ala cu chipul implantat prin care parintii puteau vedea tot ce vede copilul si puteau cenzura orice chestie violenta sau cu tenta sexuala .Si acela interesant si in aceeasi directie.

  • Cora spune:

    Ca tot a venit vorba de cookies, de ce nu putem sa alegem cookiurile pe care le acceptam aici pe site…. Eu am dat accept, dar cam obligata… Regulamentar ar fi sa poti alege la ce dai accept.

    • Robo spune:

      Cred ca e pentru ca nu se folosesc alte cookie-uri decat cele strict necesare pt functionarea wordpress-ului, deci nu ai ce sa alegi. Dar poti sa apesi „refuz” daca nu doresti prajiturele :-). Mai cercetez.

  • Dana Elena spune:

    Interesant articolul, tine-o tot asa!

    • Novaceanu spune:

      Asta cu dat in judecata parintii se poate rezolva imediat: Daca nu ti-ai doeit sa fi nascut, te poti sinucide si ai rezolvat aceasta problema.
      E un episod in interstate 60 in care toti dadeau in judecata pe toti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *