Suntem tentați să ne gândim că ei sunt bine. Că doar au ce și-au dorit: nu se mai trezesc devreme să se ducă la grădiniță sau la școală, stau cu mami și cu tati acasă toată ziua, au timp pentru tot ce își doresc, sunt sănătoși, primesc timp la ecrane muuult mai mult ca înainte, se joacă mult mai mult, am zice că viețile lor sunt ideale acum, nu?
Sigur că da, partea bună incontestabilă e că primesc lucruri care în viața de dinainte de Covid, erau doar vise frumoase.
Dar din ce văd la copiii mei, din ce aud de la prieteni și chiar de la copii care-mi scriu sau îmi trimit clipuri cu ei, copiii nu sunt bine.
În primul rând, sunt, și ei, speriați. Simt la noi anxietatea, dezorientarea. Pentru cei mici, e chiar mai rău, pentru că nu o înțeleg rațional, nu au idee în ce măsură amenințarea e reală, mare. De aceea cei de 1, 2, 3, 4 ani sunt mai agitați, emotivi, plâng mult, par imposibil de mulțumit, nu adorm când trebuie, se foiesc, se trezesc. Sunt speriați, sunt obosiți, își simt părinții, simt toate schimbările organic și se luptă să se adapteze, deși nu sunt încă pregătiți s-o facă.
Cei mai mari au și alte probleme. Școala asta online, care are alte reguli. care nu e chiar o școală dar tot sunt teme și mama tot se enervează când nu le faci, îți e dor de prieteni dar vorbitul ăsta pe videocall nu face decât să te frustreze și mai tare, poți să mergi afară dar rar și puțin și cu mască și ceilalți poartă mască și e ciudat, și adulții vorbesc mult, se agită, sunt stresați, nervoși. lucrează de acasă, te reped, nu au răbdare, te lasă la TV, dar apoi sunt frustrați că au fost nevoiți să te lase, strigă la tine, tu strigi la el.
Frații se ceartă mai mult, pentru că stau împreună mai mult, ajung să nu se mai tolereze, uși trântite, amenințări.
Mănâncă mai mult, compulsiv, de plictiseală și anxietate.
Se mișcă mai puțin.
Dorm prost, ca și noi.
Au mult mai multă nevoie de noi.
Asta am observat acum câteva săptămâni deja, când după o lună de carantină, ai mei se țin după mine peste tot, la baie, pe hol, oriunde mă duc, cei doi copii și pisica sunt mereu lipiți de mine (au 14 ani pisica, 8 ani Sofia, 6 Ivan, deci nu mai sunt chiar bebeluși). Sofia, care adoarme și doarme singură de la 2 luni, acum vrea să stau cu ea să adoarmă. O doare burta o dată la 3-4 zile.
Avem prieteni ai căror copilași se spală compulsiv pe mâini.
Alții refuză să iasă afară.
Unii nu mai mănâncă. Alții mănâncă prea mult.
Unii plâng mult, alții nu mai vor să vorbească.
Ai mei nu mai vor să mai vorbească pe video cu nimeni, nici cu bunicile, nici cu prietenii. Spun că le face dorul mai rău.
Toți sunt mai irascibili, toți cer mai multă atenție și răbdare.
E normal. E normal și ca asta să fie pentru noi teribil de dificil, pentru că și noi suntem mai irascibili, doar că noi am avea nevoie mai mult de pauze, de liniște. Ei au nevoie de contact, de liniște de la mama și tata. Liniște pe care nu o avem nici noi. Le spunem ca va fi bine, dar adevărul e că nu știm, și ei simt asta.
Cred că ce putem face este să acceptăm lucrurile așa cum sunt. E o etapă de tranziție dificilă pentru toți, e normal să ne fie greu, să fim nervoși, obosiți. Să ne oferim aceste mici pauze de liniște, facem schimb cu soțul la copii sau după ce adorm ei seara, ca să ne putem regla puțin. Să ieșim la aer, cu toate măsurile de protecție, ca să oferim corpului și minții loc și timp să respire. Să fim flexibili și răbdători. Nu așa va fi viața noastră mereu, e doar o etapă.Va trece.
Important e și să nu facem acum lucruri pe care le vom regreta apoi. Să încercăm să nu ne spunem unii altora lucruri grele, să nu lovim, să nu distrugem ce am construit până acum. Puteți cere ajutorul unui terapeut, toți oferă acum ședințe online, unei prietene care te poate asculta când se adună prea multe, iubitului, care și el are nevoie de pace, acceptare, iubire. Dați-vă unii altora ce puteți, apoi luați-vă ce aveți nevoie.
Ascultați muzică, citiți literatură, uitați-vă la seriale ușoare.
Închideți televizorul, dați pe un radio care pune doar muzică.
Respirați și numărați. Lăsați furia cea mare să treacă, toți suntem în aceeași situație. Vom putea gestiona mai bine lucrurile acestea când vom avea mai multe certitudini. Curând. Faci tot ce poți. Copilul tău face ce poate. Nu vă dați drumul. Aveți compasiune unii față de alții. Va trece!
Poate vă sunt de folos aceste articole: Ce fac cu furia asta mare?
Cum ne tratăm incontinența emoțională, cum ne oprim din țipat?
Cum gestionăm noi încăpățânarea copilului?
Photo by Melissa Askew on Unsplash
Of ce bine ai spus. Le e greu…tare greu. Fetitei mele (aproape 7 ani) cel mai mult ii lipsesc bunicii. Si ea refuza de multe ori sa vorbeasca cu cei apropiati din acelasi motiv. Face crize de furie cum nu a mai facut de foarte mult vreme…deci avem nevoie de multa rabdare. Trebuie sa-i intelegem, sa intelegem ca le lipsesc intalnirile cu colegii, cu familia si sa ii ajutam cum putem.
Cum ii explici unui copil ce urmeaza sa faca 5 ani ca nu poate avea petrecere cu copii din cauza Coronavirusului?!Ca vrea sa treaca totul in cateva ore ca vine ziua ei,cand se termina?!Am mai impacat-o cu promisiunea unui tort si a unui cadou de la fratele mai mare.
Ii spui adevarul: oamenii nu au voie sa mearga la alti oameni in vizita pentru ca circula un virus foarte contagios. Puteti face petrecere pe Zoom, sunati toti prietenii, va imbracati frumos, decorati casa, tort, suflat in lumanari, muzica, cadouri trimise de toata lumea, cantat la multi ani etc. Ai nostri s-au adaptat foarte bine la acest gen de party online.
Ii poți explica de ce nu se poate, dar Tristețea nu o poți șterge. Cunosc situația, având doi copii extrem de sociabili ( cea mică cam aceeași vârsta), care tânjesc după colegi, după ținut de mâna, după soptit la ureche, după dansat la petreceri, cântat și jucat jocuri. Asta mică a mea refuza sa vorbeasca și sa participe la orice online, nu vorbește cu restul familiei, cu grădinița, doar cu vreo doua prietene de seama ei ( dar cu fiecare separat). La ea nu ar merge petrecere pe zoom, ea știe unde vrea sa își dacă ziua și are totul planificat. Problema acum nu e dacă înțeleg sau nu pe termen scurt, ci cum ii afectează pe termen lung. Deja se vorbește de generația “zoomers”, copiii care vor creste fără atingeri și contacte fizice, de cele mai multe ori esențiale pentru dezvoltare. O petrecere aniversara poate fi ratata din diferite motive, la fel o vacanța, o întâlnire cu bunicii, dar aici vorbim despre ani in care ai noștri copii nu vor putea atinge alte ființe in afara de cele cu care locuiesc, ani in care nu vor face cursuri de înot, dans, informatica, ani fără petreceri, fără școala și grădinița. Sa nu ne amăgim ca asta se va termina curând, de acum asta e normalul, frica va exista mereu între noi, frica de următoarea pandemie, vom realiza ca distanțarea fizica e metoda de a ne tine in viața și de a ii tine pe ai noștri in viața. Poate pentru ei e un antrenament bun oentru ce va urma, se oreconizeaza pandemii o data la 5/6 ani de acum înainte. In timp ce populația se pregătește de relaxare, spitalele se pregătesc de valuri de cazuri. Deci poate metoda buna ar fi nu “asta va trece” ci “ de acum așa este, vedem cum ne adaptam”. E greu sa lăsam totul in urma, tot ce am clădit și pentru ce am luptat, posibil sa nu mai călătorim curând, posibil ca unele cariere efectiv sa nu își mai găsească sensul sau sa nu mai aibă terenul pe care sa înflorească. Posibil sa apara zeci de alte meserii, zeci de alte oportunități de care ieri nici nu știam. Cred ca asta trebuie sa le spunem, sa păstreze cu drag amintirea a ce a fost și sa mergem cumva spre un mâine cu totul nou. Iar ei sunt eroii care vor clădi acest nou. Pana la urma ei sunt victimele cele mai mari dar și cei care trebuie sa găsească o cale pentru a duce lumea mai departe.
Deea, eu sper să nu fie chiar aşa. Am citit un interviu cu un epidemiolog care zicea că în principiu cu o aşa situaţie ne întâlnim o dată în viaţă, cu excepţii cum sunt acele persoane care au peste 100 de ani şi au prins şi gripa spaniolă.
Iar depre Covid, eu sper ca la anu pe vremea asta să avem vaccin iar peste doi ani tot pe vremea asta să fie terminată povestea.
Genul ăsta de dramatizare, ca asta e de acum viața noastră, ca nu va mai fi nimic la fel, nu duce decât la panică, disperare si sinucideri! Bineînțeles ca va fi totul la fel, ba chiar mai bine! Gândiți-vă prin câte a trecut omenirea asta, încă trăiesc supravietutori ai lagărelor de concentrare si noi credem ca de acum n-o sa mai avem școală, petreceri si viață in general pentru ca am trecut printr-o gripă mai urâtă? Voi chiar credeți asa ceva???
Mira, exista studii care susțin ca pandemiile vor fi din ce in ce mai frecvente, in principiu din cauza ca ne apropiem prea mult de zonele sălbatice. Zoonozele sunt deja multe și vor fi și mai multe din aceasta cauza. Animalele sălbatice nu își mai găsesc locul, le-am distrus habitatul, mor de foame, dacă nu mergem noi peste ele, vin ele in orașe căutând mâncare. Iar ultima pandemie a fost in 2009, din fericire era virus gripal și exista o experiența cu producerea unui vaccin, exista tratament, este un virus extrem de studiat. Pentru coronavirusuri interesul nu a fost atât de mare, SARS și MERS, cele care au făcut oarece ravagii, nu au fost suficient de “importante” încât sa se încerce un vaccin, restul coronavirozelor dădeau simptome ușoare la om. Sa menționam aici și antivaccinistii care lupta fără odihna pentru revenirea unor boli grave, boli care cu siguranța vor reveni cu o alta forța și probabil vor afecta și pe cei vaccinați. Apoi, teoria cum ca asta de acum ar fi ieșit din laborator începe sa prindă o aura de adevăr, nu in sensul ca ar fi fabricat ci ca e sălbatic, adus in laborator pt studiu și “scăpat” de acolo. Pare plauzibil deja pt mulți specialiști de altfel sceptici.
Lia, virusului nu prea ii pasa ce credem noi. Și nici nu e omorât de gândirea pozitivă. Iar pozitivul asta înseamnă altceva pentru fiecare. Stiu persoane care aveau discursul asta înainte sa vina la noi virusul, sa terminam cu panica ca nimic nu se va Închide, nimic nu se va schimba, maxim 2 săptămâni inchise școlile și gata. Eu știam ca nu va fi așa, mulți știau, unii sperau ca nu va fi dar totuși s-au pregătit psihic. Cel mai bine i-am văzut pe cei pregătiți, pe cei pe care carantina asta nu i-a luat pe sus. Dacă ne mințim ce rezolvam? Dacă ne dam false speranțe? Repet, noi in spitale ne pregătim de creșterea nr de cazuri, deja lumea s-a cam relaxat și cazurile au crescut ca și nr ( chiar dacă in raportări nu e sesizabil, la fata locului parca e altceva). Vom trai așa, cu distanțare socială și măști și mai mult prin case, alta varianta sigura nu exista. Nu se știe însă dacă asta nu e ceva bun, nu se știe ce va fi in viitor. Poate e un antrenament oentru alte boli mult mai severe dar pentru care noi vom fi deja pregătiți: deja obișnuiți cu reguli de igiena, distanțare și măști, spitale cu echipamente in depozite, câteva spitale de campanie, protocoale mai bine puse la punct. E posibil ca următoarea epidemie/pandemie sa nu mai lovească atât de tare, chiar dacă va fi mai puternica. In rest, lumea se schimba, e inevitabil, e clar, copiii ăștia cresc nu stau pe loc, 2-3 ani din formarea lor sunt esențiali. Și va mai dura măcar 1 an pana restricțiile vor fi ridicate complet, vaccinul e încă sub semnul întrebării, tratamentele la fel, plus ca oricând exista riscul unei mutații. Sa nu ne îmbătam cu apa rece dar nici sa nu disperam, lucram cu ce avem.
Eu cred ca asta e una din cele mai rele pandemii care pot exista si asta tocmai pt ca virusul asta nu are o mortalitate f mare. Fata de Sars sau Mers, de exemplu. Sau ebola, care are 90% mortalitatea.
Virusurile foarte mortale nu prea provoaca pandemii astazi, pt simplu motiv ca isi ucid rapid gazdele si stim sa ne ferim de ele, nu avem nivelul de cunostinte de pe vremea ciumei cand nimeni nu stia ce trebuie facut.
Sars Cov 2 insa e foarte contagios si la unii e mortal in timp ce la altii e asimptomatic, si tocmai de aceea e the worst nightmare.
Lia, cum crezi tu că viaţa poate fi la fel sau chiar mai bună pentru o mămică cu diabet sau astm, care are 2 copii care se duc la şcoală şi care pot să aducă acasă gripa asta mai urătă care poate să-i fie fatală?
Presupunând că ce spune Deea va deveni realitate, nu pot sa nu ma intreb ce s-ar întâmpla cu aceste generații zoomers ajunse la maturitate. Acești copii pe care ani întregi nu ii atinge nimeni altcineva din afara familiei de baza. Se pot îndrăgosti online? Poate. Dar ar putea procreea online? Evident, exclus! Si atunci cum ar duce lumea mai departe? In rest sunt de acord, unele meserii vor disparea, apar altele, alte oportunități insa asta nu neapărat din cauza pandemiei ci s-ar fi intamplat oricum prin prisma evoluției omenirii si a tehnologiei. E o pandemie! Nu e nici prima, nici ultima! Specia umană nu a dispărut în urma niciuneia dintre molimele trecutului si asta pt ca au iesit; Cu pretul multor vieți omenești au înfruntat pericolul constituindu-si imunitatea, nu s-au ascuns în online, pardon în peșteri! Nu au trait o „alta normalitate” fiindcă normalitatea e una singură! Viata reala e afara; nu e online. Sigur ca mediul online ajuta mult si are meritele sale în zilele noastre. Dar Omul tot spre viata aia va tinde întotdeauna, cea cu interacțiune umană reala nu conteaza cine ce va spune si ce noua normalitate va încerca sa-i bage pe gat! NU va reuși!
Robo, așa e, cumva e cel mai păcătos virus. Faptul ca afectează căile respiratorii superioare îl fac atât de contagios. SARS și MERS aveau afinitate pentru căile respiratorii inferioare, automat când o persoana devenea contagioasa ( adică când debutau simptomele) era deja prea bolnava pentru a mai fi in comunitate. Izolarea se făcea destul de repede. Iar virusul e mult mai greu sa fie excretat din căile inferioare. SARS CoV 2 e ca o răceala care poate fi fatală, da muci și durere de gât și ceva tuse, dar cine nu are din astea anual? Nu am mai avut pana acum guturai mortal, ca sa zic așa. Pe alta parte, și bolile așa-zise ale copilăriei încă mai sunt considerate banale și “ de făcut “ pentru unii, deși se știe deja ca dau complicații mortale, chiar la distanță. Văd oameni care încă cred ca varicela la copii este banala, deși la noi in țara au murit 2 copii in ultimii trei ani, asta doar ce a fost mediatizat ( copii peste 3 ani, sănătoși anterior bolii). Nu vorbesc despre alte victime. Nu mai mentionez rujeola, rubeola – toate încă văzute ca banalități de unii.
Poate ideile mele sunt pesimiste dar uite ca in spitale creste numărul de cazuri, pe măsura ce oamenii s-au relaxat prematur. Vom vedea creșteri când relaxarea va fi și mai mare, depinde in cât timp ajungem la capacitatea maxima a spitalelor – atunci va fi o noua carantina. Iar măsuri stricte tot vor fi.
da, acum si cu neconstitutionalitatea amenzilor relaxarea practic a inceput de ieri.
vad ca astia de la mine de la munca ne cer sa facem planuri de revenire la birou, pe motiv ca de ce nu, ca doar noi stam acasa ca e stare de urgenta, nu ca e epidemie si in capul lor daca nu mai e stare de urgenta gata totul este ok.
nu sunt optimist in leg cu ce va fi dupa 15 mai.
Poate e momentul să ne obișnuim să nu mai stăm atâta călare unii peste alții, în birouri, în magazine, la cozi, în stații, să nu ne pupăm cu toți necunoscuții când facem cunoștință, să ne ne mai punem mâinile unii pe alții cu atâta ușurință. Pe mine chestiile astea mă sufocă și mă irită. Evident nu intră aici soțul, vreo 3-4 persoane din familie și încă 3-4 prieteni, ci grosul oamenilor, cei mai mulți necunoscuți. Apropierea asta fizică a popoarelor latine – că nu mă refer exclusiv la români aici – efectiv mă termină, mai ales datul mâinii și pupatul cum fac francezii sau spaniolii.
Circula zilele astea o glumă, n-am reținut exact, dar era de genul: „În urma recomandărilor de a păstra distanța minimă de 2 m între persoane, elvețienii au întrebat: dar de ce trebuie să ne apropiem așa de mult unii de alții?” Sau ceva popor nordic.
Mă rog, ideea e că dacă am învăța să ne spălăm mai des pe mâini și să respectăm spațiul personal fizic al celorlalți și să nu ne mai atingem atâta unii pe alții fără motiv real, poate ar ieși și un ceva mic pozitiv după toată nebunia asta.
Da, daca prezentăm asta ca pe o schimbare permanentă nu mai pare asa tragic, s-ar putea sa ne spălăm mai des pe mâini, sa inventam altă formula de salut in loc se dat mâna, etc. Dar asta nu înseamnă ca viața noastră se va schimba atât de serios! Cu apropiații tot ne vom atinge (cred ca majoritatea oricum nu se prea atingeau cu necunoscuți), petreceri tot vor fi, școala va reîncepe, copiii se vor juca din nou in parc, vom merge din nou la mare si la munte si unde mai vrem, poate va deveni o obișnuință munca de acasă, pentru cine dorește (dar vad acum ca mai puțin de jumătate dintre cei care ar putea, vor) oricum nu vor fi schimbări dramatice, viața va continua in mare parte la fel!
Ce trebuie sa înțeleagă toți( și din păcate nu o fac) e ca aceasta pandemie e extrem de serioasă. O sa duca pandemia asta la sf lumii? Cel mai probabil nu. O sa se agraveze? Cel mai probabil da. Pana nu exista un vaccin eficient și valabil pentru marea majoritate a oamenilor, lucrurile nu prea se pot îmbunătăți vizibil. O sa schimbe asta felul in care trăim? Absolut, a și schimbat deja lucrurile fundamental. In plus, încă sunt multe de descoperit la efectele asupra organismului ale acestui virus. Incep sa apăra efectele asupra copiilor, chiar dacă nu afectați in aceeași masura ca și adultii. Incep sa apăra pacienți cu avc-uri, tromboze și cate și mai cate. Schimbate lucrurile de luna trecută. Mai avem mult pana ieșim din asta. Nu locuiesc in țara, dar după 15 mai lucrurile NU ar trebui sa se schimbe in legătura cu distanțarea, lucratul de acasă cât de mult se poate, școala online etc.
Cred că toate generațiile au avut momentele lor de criză majoră, cu efecte directe sau indirecte asupra generației următoare. Haosul de la război, mă gândesc la săptămânile de după 23 august, au lăsat sigur amprente. La fel și perioada de după 22 decembrie, pentru generația următoare. Părinții acelor vremuri au luat tot felul de decizii, precum bunica mea care a fugit cu 5 copii la mama ei care, surpriză, locuia pe drumul pe unde au decis nemții să se retragă și apoi rușii să vină cu tancurile după ei. La rece și de la distanța anilor, a pus viața ei și a copiilor în pericol; dar oare cine ar fi făcut altceva în locul ei?
Ce vreau să spun e că în situații limită lucrurile nu curg la fel ca în viața așa-zis normală. Se iau decizii și apar consecințe. Copiii noștri vor lua decizii peste ani avându-ne pe noi ca model.
Zilele trecute a apărut un articol despre un studiu serios care a concluzionat ca generația asta “zoomers” este posibil sa fie cea mai lovită și cea mai încercată de pana acum. Culmea, mai mult chiar decât cei care au prins războiul, deși e clar ca suntem tentați sa fim extrem de sceptici când auzim asta. Dar se preconizează ca provocările la care vor trebui sa facă fata sunt mult mai mari, fiindcă criza asta a pandemiei ( cu tot ce presupune ea – criza socială, sanitara, economică) se suprapune peste încălzirea globală și tot ce aduce ea. Copiii ăștia vor trai in ceva complet diferit, drastic schimbat și partea cea mai proasta e ca nu știm dacă asta e bine sau nu, dacă au nevoie de ajutor și mai ales ce fel de ajutor.
Eu sunt din generația care a prins comunism in forma cea mai urâta, Cernobîl cu stat in casa și frica ca nu am stat destul in casa ( fiind târziu informați), revoluție, cutremure. Părinți noștri au avut și mai multe, bunicii nu mai spun ( războaie, epidemii, foamete). Totuși, copiii ăștia ai noștri probabil cad prea de sus acum, iar efectele devastatoare ale crizelor ce se suprapun acum e posibil sa fie prea mult oentru ei. Citeam ieri ca in Suceava mulți copii și-au pierdut un părinte primăvara asta, sunt clase in care au rămas orfani 4/5 copii, din 30. Plus câțiva care au trecut la limita prin asta. Copiii aia, adolescenții aia, nu au putut nici eu sa jelească, unii au și examen de sfârșit de ciclu, au problemele lor sociale la care se adauga tragedia familială, nu au cum sa plângă pe umărul cuiva fiindcă nu au voie … nu cred ca prin așa ceva a mai trecut omenirea recent.
Comparații se pot face, însă vorbim de provocări diferite. Grosier, practic oricine în România anilor ’40 a avut pe cineva prin familia imediată sau extinsă care să fi murit la război. Pe de altă parte mortalitatea infantilă sau în primii ani de viață a fost o problemă continuă de-a lungul generațiilor, problemă care nu s-a atenuat decât începând cu anii ’60. Copiii mureau pe capete de polio, tetanos sau difterie; părinții de atunci mergeau înainte, ca soldații la război.
Acum ni se pare mai dificil fiindcă suntem după o perioadă de viață bună, care ne-a permis inclusiv să pierdem timpul cu dezbateri pe tema efectelor secundare ale vaccinurilor. Poate în acest sens e mai greu pentru generația curentă? Că, aparent, „cădem” mai de sus?
Așa cred eu, Dan, ca e vorba și de unde cădem. Este însă doar părerea mea. Aveam discutia aia despre “cea mai buna și liniștita perioada din istorie” și despre cum nu trebuie sa ne judecam părinții/ bunicii pentru stilul lor de parenting, fiindcă ei Creșteau copii intr-o lume pe care noi nu o cunoaștem in profunzimea ei și nu o înțelegem. Eu eram adepta acestei teorii, alții mai puțin. Acum suntem noi părinții aia care își cresc copiii intr-o lume pe care părinții de ieri nu o știau și nu o puteau intui. Acum ii lăsam la electronice cât nu bănuiam vreodată ( chiar și specialiștii zic ca in perioada asta e ok, dacă asta salvează atmosfera din casa), ii ținem in casa cu forța, le interzicem natura, clar suntem mai nervoși și anxioși și toate cad peste ei. Cu siguranța ii vom obliga sa respecte unele lucruri, cu siguranța vor invata ce înseamnă pedeapsa ( am o senzație ca purtatul măștii și dezinfectatul mâinilor nu va fi doar cu vorba buna, odată întorși in colectivități). In fine, eu zic ca multe dintre teoriile de parenting și de creștere in general a copilului nu se vor mai aplica. Pe lângă asta adăugăm și viața oarecum buna. Iar copilașii din familii defavorizate, care și pana astăzi trăiau la limita sărăciei, vor fi și mai crunt loviți. Da, eu zic ca se cade de sus, adică impactul actual e mai mare decât al unui război la care oricum te așteptai, pentru care ai tai te-au pregătit, pe care l-au trăit și ei și toate generațiile. Dovada stau și cei ce au decis sa nu își vaccineze copiii: primele generații care nu au văzut cu ochii lor cum mor familii întregi, de o boala contagioasa. Când am avut luxul sa refuzam vaccinul, a fost clar ca deja stam foarte bine.
Eu nu mi.as face planuri de viitor atat de sumbre pt ca se lucreaza de zor la un vaccin pe plan mondial,vaccin care va fi,cel mai probabil, si obligatoriu.In toate tarile lumii se imping la greu legi prin care vaccinarea va fi OBLIGATORIE,inclusiv la noi se incearca de ani de zile…Legea a tot stat la sertar pt ca e,vezi Doamne, controversata,au trimis si nu stiu cati medici scrisori impotriva legii asteia…Ultima oara cand am citit textul zicea ceva de genul ca de fiecare data cand va fi un val de epidemie toata populatia tarii va fi vaccinata ca vrea,ca nu vrea:-))Ca nu se dau despagubiri pt reactii adverse,ca iti poate fi luat copilul daca refuzi sa.l vaccinezi nu stiu cat timp etc.Ati citit,de curiozitate,textul legii?ca pana si Dana Budeanu isi da cu parerea de el:-)))Si.asa OMS anunta nu stiu cate valuri de epidemii,dese si mai agresive..Deci 1-2 valuri pe an,nu stiu cati ani…faceti voi calculele.De ce sa ne facem griji atunci cand exista medicina?Traim in Evul Mediu??Asa ca o sa fim bine,o sa mergem mai departe,o sa trecem si peste asta,exista speranta…
La noi sunt convinsă că vaccinul nu va fi obligatoriu pentru că presiunea poporului contează prea mult.
Dar 60-65% din populaţie îl va face, adică îmi place să cred că măcar atâţi oameni întregi la cap avem şi noi în ţara asta.
Dar, din punctul meu de vedere, cei care se vor face Covid după apariţia pe scară largă a vaccinului, vor fi direct răspunzători şi ar trebui să suporte costurile spitalizării şi a tratamentului.
Vaccinul e in prima faza testat pe persoane adulte tinere și sănătoase. După ce trece de faza aceasta cel msi probabil se va încerca testarea pe grupele de risc, in special 65+, nu stiu când și cum se va încerca la cei cu comorbidități importante ( dar la care vaccinarea sa aibă efect, adică comorbiditatea sa nu presupună imunosupresie). Probabil copiii nu vor intra prea curând in studii. Așadar, sa speram ca toți vârstnicii vor dori sa se vaccineze, apoi majoritatea celor cu comorbidități, și tot rezolvam măcar problema cazurilor grave. Am mari îndoieli ca tinerii vor face vaccinul, sunt care nici o amărâtă de masca nu pun la gura. Nu stiu dacă vom atinge 60% imunizare in populația generală, poate dacă ținem cont și de imunizarea data de boala. Vaccinul va face lucrurile mai suportabile, sa speram însă ca nu va suferi mutații și nu va afecta populația cea mai puțin vizata in acest moment.
Covidul nu se face, ci se ia. Vaccinul nu reprezinta o garantie absoluta a imunizarii.
In plus, virusii au capacitate mare de mutatie. Asa ca nu vad cum ai putea sa pedepsesti pe cineva pentru ca “a facut covid”.
Ce nu invata popoarele latine, demomstrat de poze si realitati pe care le stim, e sa pastreze distanta.
In Romania, problema mare e ca lumea nu stie sa stea la coada. Simti in ceafa rasuflarea celui din spate, iar asta mi se pare din cale afara de enervant si intr-un context care nu e afectat de o pandemie, dar mi se pare absolut halucinant zilele astea. Dupa toata izolarea si dupa toate restrictiile si recomandarile care te lovesc involuntar, din toate partile, sa nu intelegi sa stai la cel putin 2m distanta de ala din fata ta la o coada, mi se pare o dovada de prostie absoluta, care nu pare sa aiba vindecare in Romania.
Deea, esti medic, motiv pentru care nu prea inteleg de ce faci scenarii cu un viitor halucinant al ,,generatiei zoom”. Ce generatie zoom??? Stau cateva spatamani in casa, izolati. Daca voi credeti ca viitorul (nu apropiat, ci sa zicem mai indepartat de un an)presupune lipsa contactelor umane si trecerea la digitalizare, apai eu una as fi gata sa declar ca nu-mi doresc sub nicio forma o astfel de viata. Eu nu concep sa traiesc asa, ar fi monstruos, si as fi nenorocita mai ales pentru copilul meu, ca eu, de bine de rau, mi-am trait jumatate de viata.
Insa eu nu cred ca va fi asa, decat o perioada, apoi vom uita de frica asta teribila, ne vom imbratisa din nou, tinerii vor dansa in cluburi, vor face scoala normal, vom merge la concerte etc. Omenirea va invata sa traiasca NORMAL si cu acest virus, care in mod cert va fi cu noi de acum inainte, ca atatea alte coronavirusuri. Si va trebui sa ne vedem de viata, fara tulburari obsesiv-compulsive de a dezinfecta tot ce ne inconjoara si de a face dragoste cu masca.
Deea, esti medic, stii foarte bine ca starea de sanatate nu inseamna doar lipsa bolilor, sau unei boli anume.
Eu as face un pariu, desi nu am acest obicei: peste fix un an de zile, subiectul coronavirus va avea aceeasi notorietate pe care o are acum gripa.
Stiu ca au murit oameni, imi pare rau, si nu ma judecati ca vorbesc asa in conditiile in care ai mei sunt bine. Le datoram copiilor nostri o viata normala, nu un simulacru trist.
PS. Am respectat riguros toate masurile luate de autoritati, deci revolta mea nu este strict pentru aceasta perioada.
Denumirea de zoomers este preluată dintr-un articol științific mai elaborat. E vorba de studiile asupra acestei generații și impactul ulterior. Învățământul online va rămâne peste tot valabil, cel puțin un an vom alterna asta cu învățământul clasic, cu prezenta efectivă in sala de curs. Asta deja se știe, a fost anunțat. Apoi, sunt toate generațiile care au avut banchet, curs festiv doar pe zoom, in multe tari acestea deja au avut loc. Mulți care nu dau bacalaureat ( majoritatea țărilor deja l-au anulat, preferând media anilor școlari), alții dau examenele finale in condiții absolut extreme și speciale. Toți copiii care merg la școala cu pălării cu elice pentru a păstra distanță, care au un ritual de 10-15 minute doar pana intra in școala, ulterior urmând alte multe rituale. Copiii ce nu vor ști cum arată pediatrul lor, frizerul, doamna educatoare ( decât din poze). Nu cred ca peste un an o vom trata ca pe o gripa decât dacă avem vaccin și/sau tratament eficient. Chiar și un an e mult pentru anumite generații. Eu sper sa fie bine cât de repede, zilnic ma trezesc cu gândul ca poate am visat, poate aud ca totul a fost o gluma…și eu sper multe dar realitatea trebuie văzută așa cum e.
Onico, dacă tu personal ai avea o boală care să te bage în categoria de risc tot aşa ai vorbi?
O boală cu care altfel ai putea să trăiesti relativ normal dar care, dacă faci Covid, te poate omorî?
Nu este vorba doar de cei care au murit ci şi de cei care vor muri de acum încolo.
Dacă doar copiii ar face forme grave şi celorlalţi, care nu au copii mici nu le-ar păsa dacă îi infectează sau nu, ţi s-ar părea corect?
MIRA 2, eu nu ma refer (si am spus asta) la perioada asta, in care trebuie respectata izolarea. Am mai spus, daca ai citit tot, ca am respectat-o si o voi respecta cat este in vigoare. Ma refeream la viitorul nostru in ani, ca nu putem trai toata viata cu frica acestui virus. Daca as avea o boala care sa ma incadreze in grupa de risc, as lua masuri de precautie suplimentare si dupa ce ar trece epidemia, incercand totusi sa traiesc cat de cat normal. Sunt curioasa daca aveti copii adolescenti, le puteti pretinde, de exemplu, ca doi sau trei ani de acum inainte sa nu se mai sarute cu prietenul/prietena? Sau ca nu vor mai putea calatori, face sport, merge in club etc? Se vor iubi pe zoom, vor face copii pe zoom cand vor fi adulti?
Eu vorbeam de viitorul prefigurat de Deea, care mie imi pare absurd si inuman.
M-am saturat sa repet ca imi pare rau de morti si ca empatizez cu familiile lor, tu iei din comentariu doar ce-ti convine sa ma poti combate, dar cred ca realizezi ca este o utopie sa poti trai toata viata ca acum. Daca tu vrei asta, ok, nu cred ca vreo lege te poate opri sa stai inchisa in casa tot restul vietii.
Onico, ce însemnă la tine „voi repecta ceea ce este în vigoare”?
Adică până pe 15 mai? Pentru cei cu probleme e egal cu zero.
Vor pica ca muştele, pentru că tot trebuie să iasă la medic, la bancă, la notar. Iar dacă virusul circulă ca la el acasă probabilitatea să se infecteze e mare.
Tocmai asta spuneam eu ca e tragedia, la copii, adolescenți și tineri. Ei își consuma acum relațiile pe internet și cine știe ce le rezerva viitorul și când vor putea sa își trăiască viața așa cum trebuie ea trăită. Așa cum a fost și pana acum. Nu stiu ce as face dacă as avea un copil adolescent acum, mai avem puțin de tot însă pana atingem adolescenta. E ceva ce logic ca ma macină și macină deja pe unii prieteni, părinții altor adolescenți. Copiii ăștia se vor întoarce in clase in toamna ( in cel mai bun caz) dar cu distanțare socială. In aceasta situație, cum poți fi liniștit ca se săruta cu cineva? Dacă norma este de distanțare ( chiar dacă nu e lege, ordonanța militară etc), cum poți tu ca părinte sa simți ca faci ce trebuie când ii spui ca e ok sa încalce aceste norme? Cu cine ar putea avea relații? Dacă are deja o relație stabilă și eventual știi familia respectiva e ok, dar in rest…? De unde știi ca nu ia boala, ca nu aduce acasa virusul, ca apoi sa fie răspândit de orice alt membru al familiei? Ce faci dacă ai in familie un adolescent care “ mai iese”?
Dacă izbucnește un mic focar acolo e logic ca va fi tot scormonit, in ancheta epidemiologică, toate relațiile și toată viața ta. Deci, dacă norma socială e masca, distanțare, conctact apropiat doar cu persoanele cu care împarți locuinta, ce faci cu adolescenții și tinerii? Sunt decizii greu de luat și cu consecințe, oricum ai proceda. Sigur, nu va dura ani, dar un an de acum încolo așa va fi, posibil chiar spre 2 ani. Pentru unii adolescenți e enorm. Nu le poți pretinde lipsa de contacte fizice dar cum faci sa fie cât mai puțin riscante? Asta e una din dilemele mele.
Bună! Sunt sigură că ți se spune des (și asta mi se pare un lucru foarte bun) că e exact articolul de care aveam nevoie! Știi să scrii atât de bine, să simți atât de profund nevoile zilnice, temerile cu care ne confruntăm mulți părinți. Și mereu vii cu soluții blânde! Nu pot decât să îți mulțumesc, să știi și că toți copiii tăi (atât Ema si Ivan, cât și toate celelalte personaje) sunt la loc de cinste în casa noastră. Te apreciez enorm!
Deea, nu neg ca va fi foarte greu pentru parintii tinerilor in perioada urmatoare, si imi pare foarte rau de copiii din clasele a XII-a, care nu vor mai avea parte de festivitati, banchet, pentru ei ultimul ,,clopotel” a sunat in 11 martie, fara sa stie ca nu se vor revedea. Sigur, asta trebuia facut, nu contest asta. Si da, un an sau poate mai mult vom trai cu anumite restrictii si cu frica. Dar eu n-as raporta asta in acel viitor pe care copiii nostri sa-l construiasca. E de ajuns ca pentru unii dintre ei este compromisa o parte din adolescenta.
Cand copiii cresc si incep sa aiba relatii, te temi pentru ei, te gandesti la pericole cum ar fi HIV,drogurile, dar infectia cu HIV de exemplu stim ca este mai usor de prevenit, pe cand infectia cu acest virus poti sa o previi doar prin izolare, ceea ce este cumplit pentru un tanar. Si atunci, ce e de facut? Cat ii spui adolescentului sa aiba rabdare? Nu pretind ca am raspuns la aceste intrebari, stiu ca ar parea din comentariile mele ca eu sunt impotriva masurilor luate si ca nu vad gravitatea situatiei, nu este asa, doar ca la un moment dat, cumva, trebuie sa revenim la normalitate, cu o protectie mai mare a persoanelor din grupele de risc.
Sunt de acord cu tot ce spui. Nu ma gândeam ca situația va dura ani ( deși nu e complet exclus, adică încă nu știm nimic sigur despre virusul asta și China nu dorește sa colaboreze absolut deloc in investigații), dar pentru cei in creștere, pentru anumite vârste, chiar și 6 luni contează, când vorbim de ani deja e alta treaba. In zilele foarte bune pe care noi le-am trăit, mergeam la cursuri de parenting, citeam de psihologia copilului și adolescentului și știam ca exista perioade senzitive, ferestre de oportunitate, vârste la care trebuie sa fie achiziționata o anumită aptitudine ( sau pana la care) etc. La adolescenți nu am atâta experiența dar presupun ca orice eveniment trebuie tot așa, trăit la timpul lui, orice creștere in exterior trebuie dublata de o creștere in interior, orice trauma va avea amprenta sa in viitor. Nu putem nega ca generația actuala trăiește o trauma, mai mică sau mai mare in funcție de anumite contexte economice, sociale, dar întreaga generație va purta aceasta trauma colectivă. Apoi, dincolo de asta, e vorba ca nu știm concret când vor putea trai adolescenta clasica, dacă vor putea ( totuși nu durează zeci de ani). Sigur ca toți părinții de adolescenți pe care ii cunosc ( mai ales cei cu copii de 16-18 ani) imi spun ca, cu orice risc, ii vor lasă sa iasă și sa se vadă cu alții, începând cu 15 mai, fiindcă efectiv explodează casa de hormoni și nu se mai pot înțelege cu ei. Nu stiu dacă toți au efectiv viața sexuală începută dar sigur exista tendința de a descoperi, de a avea secrete, de a experimenta. Sigur ca acești copii pot veni acasa și își pot îmbolnăvi mortal părinții ( chiar citeam de astfel de cazuri in Suceava), apoi vor duce cu ei și povara asta. E foarte, foarte greu de acționat corect. Aproape imposibil. Zilele trecute ma uitam, din mașina, la bancile pustii din oraș, și imi aminteam cum in așa zile erau pline de liceeni care râdeau, discutau, de perechi foarte tinere care se sărutau, se îmbrățișau, cu ghiozdanele aruncate lângă banca. Așa ceva nu cred ca vom mai vedea curând. Pentru unii poate e chiar amuzant și enervant ca discutam despre asta ( adică, nu se mai pupa niște adolescenți și nu mai beau pe la petreceri, foarte bine). Ar fi bine dacă autoritățile ar bagă mult in seama și categoriile astea, de exemplu in Danemarca autoritățile au subliniat ca viața intimă/sexuală nu se supune regulii de distanțare socială ( adică dacă te găsesc aiurea pe străzi ca te duci la cineva sa faci sex, e ok). La noi nimeni nu spune nimic despre copii, tineri, nu se gândește nimeni și la asta. Iar eu vorbesc acum ca om care își dorește mult de tot sa fie putine cazuri, sa nu fie copleșit sistemul sanitar, sa putem sta liniștiti sub același acoperiș.