Copiii mici şi împărţitul (Janet Lansbury)

Fragmentul de mai jos este un capitol din cartea Cum să educăm copiii mici cu respect și blândețe, de Janet Lansbury, recent lansată de editura Univers. O puteți comanda de aici.

Este repetat pe toate terenurile de joacă şi impus în parc, la petreceri şi la întâlnirile de joacă. Este un cuvânt care a devenit mantra socială a părinţilor şi a copiilor mici de pretutindeni: Împarte!

Toţi ne dorim cu disperare să avem copii care să împartă. Împărţitul este vital. Viitorul lumii depinde de spiritul de generozitate al copiilor noştri. Ne temem că, dacă nu le amintim să împartă, copiii noştri ar putea deveni nişte paria egoişti şi zgârciţi. Sau poate că noi vom fi judecaţi ca fiind părinţi indulgenţi, nechibzuiţi şi prost crescuţi.
Adevărul despre copiii mici este că ei încă nu înţeleg noţiunea de a împărţi, iar preocupările noastre de părinţi transformă „a împărţi“ într‑un cuvânt‑problemă. Avem tendinţa de a‑l folosi nepotrivit. Spunem „Împarte“, dar de fapt vrem să spunem „Dă‑i ce ai tu altui copil“.

De ce ar vrea un copil să împartă camionul lui roşu când asta ar însemna să renunţe la el în favoarea altcuiva?

Copiii mici vor ceea ce văd. „Al meu“ poate însemna fie „îl văd“, fie „îl vreau“, fie „îl folosesc“. Ideea de posesie – că mama sau tata a cumpărat un obiect de la magazin şi că acum este al lui – nu este înţeleasă pe deplin de un copil mic.
Este o situaţie obişnuită la cursurile RIE pentru părinţi/bebeluşi ca doi copii să‑ş i dorească aceeaşi jucărie. Datul şi luatul jucăriilor încep deseori ca un gest social, o încercare timpurie a bebeluşului de a iniţia o interacţiune cu un alt bebeluş. Copiii pot părea că se luptă pentru o jucărie, însă, cu un pic de răbdare şi observaţie obiectivă, ne dăm seama de obicei că este vorba despre foarte puţin stres, dar foarte multă curiozitate.

Pentru cazul în care un copil are o reacţie de dezamăgire faţă de acest schimb, Magda i‑a sfătuit pe cei care au copii în grijă să facă o „cronică sportivă“ în loc de a interveni. Cum am explicat mai sus, a face o „cronică sportivă“ înseamnă a confirma interacţiunile copiilor într‑o manieră neutră, fără a da vreodată vina pe cineva. Copiii se calmează de cele mai multe ori atunci când simt că un adult îi înţelege. Am putea spune, de exemplu: „Rex, tu ţineai în mână maşina, iar acum este la Sophie“. Sau: „Și tu, şi Sophie vreţi jucăria aceea“.

În Țara Copiilor Mici nu există agresori sau victime, ci numai copii care învaţă experimentând comportamente sociale.
Atunci când au ocazii în care să socializeze neîntrerupt, bebeluşii şi copiii mici vor încerca diferite variante. Să renunţe şi să‑l lase pe celălalt copil să ia jucăria? Ce se întâmplă dacă o ţine strâns? Dacă împart sau oferă ceva altui copil, cum reacţionează acel copil?

După cum ne amintea Magda în cartea Your Self‑Confident Baby: „Lecţiile învăţate pe cont propriu, fie despre a împărţi, fie despre voinţa de a nu renunţa, ne rămân în minte mai multă vreme“.

Copiii demonstrează de multe ori că, de fapt, ceea ce‑i interesează este interacţiunea cu alt copil, nu jucăria în sine. Acest lucru este evident atunci când există la îndemână mai multe exemplare din acelaşi obiect, şi totuşi copiii sunt interesaţi doar de cel pe care şi‑l doreşte şi celălalt. Curând după ce conflictul s‑a încheiat, jucăria este de obicei abandonată, n‑o mai vrea nimeni. Este mai bine să lăsăm copiii să rezolve aceste situaţii singuri, atâta timp cât adulţii se asigură că nu se lovesc sau se rănesc cumva.

Cu mulţi ani în urmă, am avut ocazia să mă conving de inutilitatea intervenţiei adulţilor în lupta pentru putere dintre copiii mici când am dus‑o pe fiica mea să se joace acasă la prietena ei. Amândouă fetele voiau o păpuşă anume. Plină de bunăvoinţă, mama celeilalte fete nu suporta să le vadă certându‑se, aşa că i‑a oferit fiicei mele o jucărie la schimb, o ţestoasă de pluş. Bineînţeles, atunci amândouă fetele au vrut ţestoasa, aşa că mama a adus altceva. Le‑a adus fetelor alte şi alte jucării, iar ele au continuat să se certe pe fiecare jucărie nouă. În cele din urmă, după lacrimi şi ţipete, fetele au pus capăt rivalităţii, au abandonat toate jucăriile şi au ieşit în curte să se joace, fiind din nou prietene.

Deci cum îl învăţăm pe copil să împartă cu ceilalţi?

1. Oferă‑i modele de generozitate. De exemplu, spunându‑i unui copil: „Întinzi mâna spre biscuiţii mei. Poftim, am să‑i împart cu tine“. Sau: „Hai să împărţim această umbrelă“.
2. Când copilul nostru dovedeşte generozitate, o validăm. „A fost frumos din partea ta să împarţi cuburile acelea cu Robert.“
3. Mai presus de toate, trebuie să avem răbdare şi încredere în copilul nostru că va învăţa să împartă, cu timpul.

Niciun părinte nu se simte confortabil când copilul său ia de la altul, nu renunţă la jucării pe care vrea să le folosească şi altul sau pare necăjit pentru că alt copil nu vrea să împartă cu el. Dar aceste situaţii par de obicei mult mai grave din punctul nostru de vedere decât din punctul de vedere al copilului nostru.

Când intervenim inutil într‑un conflict insistând ca un copil să împartă, îl privăm de o experienţă de învăţare socială. Când insistăm să împartă înainte ca el să înţeleagă cu adevărat ce înseamnă asta, riscăm să transformăm „a împărţi“ într‑un cuvânt detestat.

Un copil împarte atunci când începe să simtă empatie faţă de ceilalţi, empatie pentru care a primit un model prin răbdarea şi încrederea părintelui în el.

Photo by Sophie Elvis on Unsplash

3 Comments

  • Iuliana spune:

    Multumim, Ioana, pentru acest bun bun reminder! 🙂
    As dori sa adaug, oare in aceasta carte avem si perspectiva impartirii jucariilor in aceeasi casa? Adica, la frati? 🙂 Precum sunt sigura ca stii, fiecare e cu jucariile lui, bineinteles, imparte daca doreste, dar…..de foarte multe ori, fiecare din frati isi doreste o jucarie de la celalalt, iar cel pus in postura sa imparta, nu isi aminteste ca si el a dorit acum 3 min acelasi lucru, si nu doreste sa imparta.
    Ceva sfat? Carte? Articol? :)))
    Multumesc

    • Printesa Urbana spune:

      Hm nu imi amintesc sa fie in carte ceva specific despre asta, dar eu i-am lasat sa isi rezolve singuri aceste dispute, nu am lasat sa isi smulga din mana, atunci am intervenit, cat erau micuti.

  • Calina spune:

    Si care e un argument potrivit cand încearcă sa smulgă jucăria din mana altui copil? (Fetira de 2 ani si jumatate) In general face asta ca să îl facă pe acel copil sa interacționeze cu ea din câte am observat eu (cand acel copil e mai mare) sau ca sa obțină ceva reacție (cand copilul e mic in jur de 1 an)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *