Rapoarte copiate de la o familie la alta, declarații de abuz ignorate, anchete lăsate în aer, copii traumatizați: România

Dragă Ioana,

Scriu acest articol pentru că vreau să povestesc cititorilor tăi felul halucinant în care o mamă bună îşi poate pierde copiii în România, din pricina lipsei de profesionalism și cu complicitatea autorităților care ar trebui să protejeze copiii.

E suficient să se emită hârtii cum că nu e o mamă bună, hârtii ce nu pot spune că a greşit practic cu ceva, dar că ar putea greşi, ar putea să îndepărteze copiii de tatăl lor.

Hârtia care mă acuza de aşa ceva a fost cea care a demascat şi falsul petrecut.

Doar că surpriză! În acest document eu nu mai purtam numele meu, purtam numele unei alte doamne. Eu nu mai aveam o fată şi un băiat, ci două fete pe care le alienam de tatăl lor. Zeci de astfel de „greşeli” în document, cât şi faptul că nimic din ce scria acolo nu era adevărat, m-au făcut să caut numele acelei doamne pe internet. Am găsit-o. Am contactat-o. Şi ea ştia ce înseamnă frica… Și ei i se întâmplase același lucru.

Documentul primit şi citat de instanţă în motivarea deciziei pentru familia mea era, de fapt, elaborat cu ani în urmă de DGASPC în cazul familiei ei. Un document cu un diagnostic/etichetă ce nici ei nu i se potrivea, ea luptase să spună că nu e adevărat, dar era un document atât de bine scris, încât instituţia ce l-a emis îl tot folosea ca şablon la nevoie.

Şi uite aşa îţi pierzi copiii în România! Prin înţelegeri murdare, poţi deveni proprietarul unei hârtii ce spune că celuilalt părinte i se pot lua copiii. Ştiu că pare incredibil! Oricui povestesc mă întreabă de tribunal, de televiziune, de scandal public… Avem senzaţia că atâta timp cât avem dreptatea în mână, vom reuși. Dar când corupţia e atât de mare şi caracatiţa atât de grasă, nu se implică mai nimeni…  Eu trăiesc acest coşmar parcă desprins dintr-un film de groază din iulie 2019, de când există o hotărâre judecătorească (nedefinitivă, dar executorie) prin care eu nu mai am copiii. Sara avea 9 ani şi Tudor 3.

Am mers cu investigaţia mai departe şi am angrenat atât autorităţile în acest demers (Direcţia DGASPC, Primăria de care DGASPC răspunde, Poliţia, Colegiul Psihologilor) cât şi jurnalişti. Ghiciţi care investigaţie chiar a adus lumină? Niciuna dintre instituții, ci un articol independent: „Sindromul copy-paste: Evaluare psihologică identică pentru copii diferiți, la Protecția Copilului”

La o singură zi după apartiţia articolului (care a fost singurul lucru în urmă căruia DGASPC a schiţat interesul de a corecta ceva) am fost contactată de către prima doamnă psiholog, care a consiliat copiii. Voia să discute cu mine, nu la sediul DGASPC, ci într-un parc, în afara programului de lucru oficial. Cu ajutorul presei am înregistrat toată această discuţie. A încercat să mă demotiveze, să îmi spună că nu o să obţin nimic la poliţie (a spus că la acea secţie lucrează doar agenţi incapabili, chiar psihologul cu care discutam avea cazuri la ei), nimic la Colegiul Psihologilor care niciodată nu a penalizat vreun psiholog de când sunt înfiinţaţi şi nimic de la DGASPC. A discutat detalii din cazuri la care nu ar fi trebuit să aibă acces. Stil mafiot perfect.

Tot după apariţia articolului m-au găsit şi alte victime ale aceloraşi psihologi, păţiseră abuzuri, le reclamaseră în tot atâtea locuri. Dacă unul singur din aceste cazuri mai vechi ar fi fost rezolvat, nu mai sufeream atâţia alţii. DGASPC acoperea reclamaţie după reclamaţie.

Am început să întreb (ştiţi cum avem toţi un vecin al unei mătuşi al unui prieten care lucrează în instituţii de stat?). La Primărie se ştie de problema de la DGASPC, doar că este o problemă veche, anterioară actualului primar, este o „reţea veche” şi nu merită efortul intervenţiei, prea multe lucruri se pot descoperi. La Poliţie am aflat că, în afara celor patru dosare penale pe care le adunasem noi, victimele care ne cunoşteam acum între noi, există de fapt mult mai multe dar nu se poate interveni pentru că un „şef de la STS” a intervenit. Asta spune gura lumii, astea sunt adevărurile pe care le ştiu mulţi din instituţii, dar care nu reuşesc să fie scrise pe o hârtie oficială.

Nu spun că durerea mea şi a copiilor mei trebuie să fie suficientă în a aduce schimbări de sistem. Dar există dureri mai vechi, vor exista şi altele. Alţi copii de al căror destin își bat joc.

Are sens să vă spun că nu mi-a fost frică de proces? Cum să îmi fie?

Mă ocupasem exclusiv de copii de când s-au născut, în unele perioade singură, soţul alegând să îşi dezvolte cariera în afara ţării; mă gândeam că urmează doar să se stabilească o pensie alimentară şi un program de vizite pentru tată.

Sunt o mamă bună de când s-au născut amândoi, nu beau, nu fumez, nu mî droghez, nu i-am părăsit niciun minut pentru nicio plimbare, i-am crescut frumoşi şi sănătoşi şi talentaţi şi răsfăţaţi, am stat în toate medicalele cu ei şi toate internările doar eu. Cu Sara am stat după cei doi ani de îngrijire copil, încă unul fără plată, din lipsă de creşe în zonă sau bunici disponibile şi pentru că soțul a plecat un an şi ceva la muncă în străinătate.

Am arătat toate astea acolo, la tribunal. Am arătat, fără tam-tam şi scandal, că soţul a avut scăpări de parenting: un certificat medico-legal că a lovit-o pe Sara în decembrie 2018, un apel al Sarei la 112 când era la el în vizită în iulie 2018, un apel la altă organizaţie de ajutat copiii (Ora de net) în ianuarie 2018 în care se plângea de tatăl ei. Să mai spun că nu au fost ascultate declaraţiile copilului  precum că a fost atinsă de tată în mod nepotrivit şi că acesta stă dezbrăcat în faţa ei chiar dacă ea îşi exprimă dezacordul?

Dar instanţa i-a dat LUI copiii! Cu ajutorul acelei hârtii murdare și mincinoase, folosită în mod repetat în atâtea cazuri!

Atâta durere. Durere de copii. Nu o să mă plâng nici un minut de durerea mea, ci de cea a fiului meu de 3 ani şi 9 luni despărţit de mamă de mai mult de un an, de cea a fetei mele cea lovită de tată (certificatul IML cu 2-3 zile îngrijire nu a avut nici un efect în România), cea abuzată verbal şi psihologic. Când fiica mea îşi spunea adevărul la DGASPC, i se spunea „şi pe mine mă bătea tata şi uite ce mare m-am făcut”, la politie i se spunea „dacă ai şti ce au păţit alţi copii care au venit la noi, mai rău ca tine”, la IML i se spunea „aşa fac bărbaţii”. O fetiţă de 8 ani ce avea curajul să spună ce i s-a întâmplat.

Nu vreau să mai fie alt caz după mine, alţi copiii a căror voce şi durere să nu răzbată, alt adevăr ascuns în spatele (dar nu ca fundament, ci ascundere totală) unei hârtii.

Mai are sens să vă spuncă sunt obligată să îmi duc copiii la consiliere la acele persoane care au întocmit hârtia?

La DGASPC, unde am dus-o pe Sara la consiliere multe luni pentru a o ajuta să înteleagă ruptura dintre mami şi tati, pentru a învăţa să comunice cu tatăl ei şi fără ţipete din partea amândurora, am dus-o pentru a le fi mai uşor şi ei şi tatălui ei să aibă o relaţie. Am întâlnit acolo prejudecăţi sau oameni strâmbi. Am cerut înlocuirea celui de al doilea psiholog ( prima a plecat singură din caz) după ce am observat că ne tot invita să îi achităm în privat şedinte de terapie scumpă, iar după câteva şedinţe a început să vorbească despre aspectele financiare ale partajului şi uitase de Sara.

DGASPC a uitat de Sara  şi când a avut mari probleme cu tatăl ei si a sunat la poliţie; aceeaşi doamnă psiholog a refuzat să o asculte. Ni s-a dat o a treia, subordonata celei precedente, care e şefa centrului, care a ascultat-o pe Sara, povestind că se ţipa la ea, că a fost lovită (i-am dat şi certificatul medico-legal şi m-a întrebat scârbită de ce i-l dau), că a fost atinsă de tată în mod nepotrivit şi că acesta stă dezbrăcat în faţa ei chiar dacă ea îşi exprimă dezacordul.

Aceşti angajaţi DGASPC au trimis către instanţă rapoarte din care realitatea dispare uneori total- prin copiere 100% a unui alt raport, uneori 50% prin declararea doar a jumătate de şedinţe, uneori construirea unei poveşti dictate de către fostul soţ (spre exemplu, în cadrul unei şedinţe de consiliere psihologică opinia mamei este parafrazată de către psiholog într-o propoziţie, iar opinia tatălui constă într-un citat de o pagină lungime, citat din memoria doamnei psiholog). Nu se spune ce spunea Sara la întâlniri, nu se mentionează nimic negativ la adresa tatălui. Dispare certificatul medico-legal al Sarei. Şi rămâne dispărut- după apariţia articolului în presă, la câteva luni, DGASPC îmi cere să îl redepun pentru ca ei să poată face ceva pentru fată. Nu au făcut nimic nici până azi.

Singura instituție care a făcut ceva pentru acest caz a fost Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, care a demarat o anchetă. Iată concluziile ei.

Image

Nu s-au luat măsuri nici de DGASPC, nici de către Colegiul Psihologilor. Nici ancheta poliției cu privire la abuzul tatălui asupra fiicei nu a dus la vreun rezultat, au trecut doi ani.

Cum se termină povestea?

Avem custodie comună, fetița stă la mine, băiatul la ei, autoritate parentală comună, vizite de două ori pe lună la copilul care sta la celălalt părinte.

Aș vrea să mulțumesc Emiliei Şercan, prima care mi-a răspuns în momentele mele de disperare maximă. Apoi m-am ridicat. Şi am mai găsit oameni buni în România şi vi-i spun să îi ştiţi şi să vă fie tuturor de folos (şi eu sper să vă fiu de folos prin lupta mea): Denisa Crăciun– jurnalista ce a ajuns până la DGASPC Direcţie şi până la Colegiul Psihologilor cu întrebările;  USR prin consilierul Antonio Andruşceac– a adus la cunoştinţa Consiliului Local neregulile DGASPC; Violeta Alexandru– nu credeam că un ministru răspunde la telefon şi te ascultă dacă nu eşti cineva; am primit o mare lecţie de viaţă, Mădălina Turza– om care din interiorul sistemului de stat a văzut că s-a greşit şi a propus corecţii, pare logic şi banal, dar pentru România, asta este o raritate; Vlad Voiculescu– a promis o nouă încercare de a duce la îndeplinire aceste corecţii; Ioana Chicet Macoveiciuc– care nu fuge de oamenii cu „aripă de fluture”.

Faptul că aţi fost fiecare căte un pas sau mai mulţi alături de mine pe această Golgotă mă face să pot. Să mai pot. Şi încă o Golgotă- doar să mă doară doar pe mine, nu mai rezist la durerea copiilor mei sau a copiilor altora.

Mihaela State

Foto: Unsplash.com

16 Comments

  1. Sabina Mihailescu

    Nu înțeleg cum de aveți custodie comuna? Copiii ce au vrut? De ce nu a fost decăzut din drepturi? Mi se pare înfiorător ca mai sta lângă copii și ma sperie. Asa va rămâne sau speri sa îl decada din drepturi? Nu înțeleg nimic din toate astea, e halucinant, sunt atât de furioasa

    • Mihaela

      Dupa aparitia acelor rapoarte suspecte, am pierdut domiciliul copiilor dar am ramas cucustodie comuna. Doar fata a fost audiata, la Politie si Tribunal. A spus clar ce i s-a intamplat. Vrea la mama. Dar axum tatal e isi doreste o expertizare psihiatrica a copilului care i drazneste sa il supere cu adevarul. Oare se poate „obtine” o hartie si de acolo? Mie imi e frica de Romania in care lupii rad la tine.

  2. carmen

    Dureros,frustrant…as vrea sa nu simt furie….am tensiunea pina la cer cînd doar vad sigla DGSAPC,..Multa putere să aveți și oameni empatici ,corecți și bine pregătiți alaturi de dv in aceasta ,,lupta” incorecta….

  3. Mihaela

    Este halucinant ce fac, sau mai bine spus ce nu fac institutiile statului in astfel de cazuri. Mie DGASPC a vrut sa imi ia fetita pentru ca la 3 ani jumatate era alaptata dar nu aveau nici o treaba cu tatal care a abuzat-o sexual. DAS este la fel de minunat. Politia a incercat sa claseze cazul iar la unul dintre procese judecatoarea a bufnit efectiv in ras si mi.a cerut sa gasesc o cale de impacare…adica…sa ii cer tatalui sa o abuzeze sexual mai putin? Sunt mai bine de 2 ani de lupta cu sistemul pentru a-mi apara fetita. De multe ori ma gandesc ca era mai simplu sa aplic legea junglei.

    • Amalia

      Nu imi pot imagina cosmar mai ingrozitor decat acesta. Cum se poate ca acei oameni sa ramana linistiti pe fotoliul lor de la institutie, continuand sa distruga vieti in deplina impunitate? Multumim pentru lupta pe care ati purtat-o si o purtati, pentru exemplu si informatii. Sper sa reusiti sa va recuperati ambii copii.

  4. Jenny

    Puteti cere o expertiza psihologica, e clar ca cei de la DGASPC nu au competentele necesare. Faceti apel la hotarare cerand o expertiza psihologica. Expertizele acestea sunt inregistrate audio-video, trebuie sa va asigurati ca se intampla asta si ca expertul pastreaza inregistrarile pana la finalizarea cauzei. In cazul expertizelor se evaluaeaza copii si parintii dar si relatia parinte-copil. Nici un expert psiholog nu ar putea ignora un certificat medico-legal si au metode si instrumente prin care pot descoperi abuzurile. Ideal ar fi ca acest expert sa fie numit de instanta (de obicei prin tragere la sorti sau numire aleatorie) astfel si fostul sot ar fi obligat sa participe la expertiza. Puteti si dumneavoastra apela la unul cu mentiunea ca ar trebui si tatal sa participe voluntar la procesul de expertiza. In Bucuresti sunt multi experti psihologi. Costul expertizei cred ca depaseste 4000 RON. Dar puteti intreba si dumneavoastra.
    Gasiti detalii aici: https://psihologiejudiciara.ro/tabloul-expertilor-psihologi/
    http://expertizapsihologicajudiciara.ro/prezentare/

  5. Amalia

    Nu imi pot imagina cosmar mai ingrozitor decat acesta. Cum se poate ca acei oameni sa ramana linistiti pe fotoliul lor de la institutie, continuand sa distruga vieti in deplina impunitate? Multumim pentru lupta pe care ati purtat-o si o purtati, pentru exemplu si informatii. Sper sa reusiti sa va recuperati ambii copii.

  6. Monica

    Cred tor ce spui!
    Si eu sunt intr o situație similara oarecum.,
    Am stat aproape 5 ani intr-o relatie toxica, am visat la „xiua cu soare” cand vom fi o familie normala, dar bineînțeles nu a venit.
    Născuse fetita.. situatiq se înrăutățească.. abuzurile au continuat. Pqnq la o zi cand in parc sunt amenintata cu bataia si cu moartea intr-un pqrc, cu fetita în brate.
    Un om bun a sunat la 112 si in 5-6 min un echipaj a ajuns sa ne ia. Deatunci 1 an si jumătate ma tarai in tribunale.. cu 4 ordonante.. divortul + alte dosare. Desi era recentplangere impotriva sotului prin prima ordonanta priemste la domiciliul meu 10 ore peogram cand fetita avea foar 8 luni iar el abuzaee de mine fizic si verbal. Plus ca si qsupra fetitei cu cuv urate si jigniri.
    In apel am reușit sa wcurtez progr la 3 ore si ala mult. Baga o a 2 a ordonanta care pe fond i se respinge complet, iar in apel canstigq program cu preluareq fetitei 7 ore la el acasq pe cand era alaptata si super atasatq de mine.
    Si de qici..explicându-i i sao ia treptat.. etapizat. A refuzat. A deschis executare silita.. a deschis monitorizare la dgaspc care ei au știut sa mi yoace o placa „sunteti obligata sa apropiați copilul de tata” le am adus probe cum se comporta cu ea la vizite cand venea s ao vada (zero atașament.. sau iubire).. le-am zis ca nu e stabil psihic.. ca face crize de nervi. Ca vorbeste urat cu copilul.. plus ca intre timp ii depistarea o forma de epilepsie si era grav sa o las asa pe mana unui om iresponsabil.
    Psiholoaga de la DGASPC mi a spus ca lucrurile pt mine se pot înrăutăți daca nu sunt de acord cu preluarea.. de execuyor mi se pune poprire… si se merge de către fostul sot cu intimidari maxime.. cerand tot el c ea decăderea din drepturile parintesti ale mele.. un om.. care si pe fondul divortului primeste același program de vizita cu orele si preluare.. doar pe o presupunere ca îl va putea ajuta si bunica paterna. Mai mult.. s a qdusnla dosar niste internari de ale lui cu probleme gravepsihice care desigur nu a contat pentru instanta.. Mai mult.. apare o a 3 a ordonanta introdusa cu 1 zi înaintea ultimului termen de la divort..unde sunt acuzata ca ma pastile.. probleme cu capul.. mama imorala si iresponsabila.. etc etc sa mi s eia copilul.
    Înre timp DGASPC merge cu mine la intimidari sunând ma pt o qncheta sociala.. asa pe nepusa masa.. pe motiv ca „asa facem noi din cand in cand” … cand nu a existat nicio somație macar din partea tatălui.. doar pt ca in acea zi se stabilise ca autoritatea tutelara sa mi facq o qncheta sociala..sunt din nou strânși cu usa din partea tatălui ca s avina si ei la mine pe motivul.. ca.. asa trebuie…
    În tot acest timp ma interesez de dosarul unde depusesem plangere la politie și sunt dusa cu presul ca.. covid.. ca nu selectează. Bla bla.. si trimit la o anume instituție o înștiințare care probabil q facut ceva zarva..si apare inspecția la usa parchetului. Dosar stagnat de1 an jumătate. Nefăcut nimic.. ca doar probabil eramsi eu o frustrata..supărată din cauza divortului.. si vrusc acum apare si inreg apelulii.. cica vor veni și martorii sa se audieze.. chestii d astea.
    M-am convins ca în tara asta a mama daca faci un copil cu cineva ești condamnatq sa ramai langa qcel om indiferent cu tu sau copii sunttratqati si mai nimeni ju se baga.. decat canditi ajunge cuțitul la gat la propriu.. doar atunci ceva se misca.
    Lupt cu oricine si merg inainte.
    Mergem înainte!
    Trebuie sa facem ceva!

  7. Pe mine m-a ajutat mult în Polonia o organizație care le susține pe femeile abuzate, Centrul pentru Drepturile Femeii. Este o organizație nonguvernamentală ce oferă sprijin femeilor ce trec prin astfel de situații. Le ajută atât pe cele care vor să se despartă sau să divorțeze, cât și pe cele care aleg să rămână cu în relații. Pe lângă consiliere psihologică, ei oferă și consiliere legală și ajutor prin avocații care reprezintă pro-bono femeile în instanță. România cu siguranță are nevoie de astfel de organizații.

  8. Gabriela

    Ti-am citit marturia plangand. Cand aveam 3-4 ani, ne.a separat si pe noi instanta. Pe mine la mama, pe fratele meu, la tata. Ne-am reintalnit dupa 5 ani. Eram doi straini.. si asa am ramas toata viata. Ceva din relatia bolnava a parintilor s-a rasfrant asupra noastra si nu am mai fost in stare sa reparam nici dupa 30 de ani. Sper ca tu sa iti poti aduce copiii impreuna. Sa iti dea Dumnezeu putere si sa lupti pentru ei. Sunt cei mai importanti si cele mai mari victime ale acestui proces stupid.

  9. Morera

    Tragic.

    Întrebarea mea este: între soț și dumneavoastră au fost probleme de la început, a părut mereu dubios dar cumva ați ales să treceți cu vederea? Efectiv nu îmi pot imagina că te căsătorești cu un om și apoi după ce divorțezi el începe să își pipăie copila!
    Am văzut multe documente de divorț în care părțile se certau ca la ușa cortului și se acuzau reciproc de sociopatie, deodată celălalt devenise inamicul Nr. 1, părinte incompetent, etc, și mereu m-am întrebat uimită unde s-a dus iubirea sau cine i-a obligat pe respectivii să se căsătorească dacă NU a fost iubire sau măcar ceva apreciere reciprocă. dar de aici până la incest și pedofilie.. sunt complet incapabilă să înțeleg. Că doar nu o să mi se spună că oricine poate face asta, mâine soțul meu sau fratele meu sau Robo… Mircea Miclea, Mircea cărtărescu, Nicușor Dan sau de ce nu.. chiar eu într-o zi o să îmi pipăi copii că așa e viața, oamenii se schimbă subit

    Vreau doar sa înțeleg. Presupun că nu sunt singura care se întreabă cum anume asemenea oameni ajung sa se însoare și să facă copii.

    • A.

      Un raspuns simplu la intrebarile tale:narcisism.

    • Morera

      Nu cred că înțeleg. La toate întrebările? Oamenii se căsătoresc din narcisism, se despart din narcisism, își abuzează copiii din narcisism? Sau poate ignoră din narcisism semnalele că cineva este un monstru?

  10. Mihaela

    Buna!
    Despre care DGASPC este vorba? Despre de judet vorbim?
    Poate parea putin meschina intrebarea in context, dar mi se pare important sa precizati si asta.
    Si nu stiu in ce masura este legal, dar cred ca si numele sau macar deparatamentul acelor functionari este bine de publicat.
    Foarte clar.

    • dever

      Fetele, nu mai dați fuga la tribunal una-două! Divorțul este o tragedie atunci când sunt copii la mijloc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *