Replică la replică: Soția revine cu un ultim mesaj: Mulțumesc pentru tot, doar așa am ajuns cine sunt azi

Pentru cei care nu sunt la curent cu povestea dezbătută recent în comunitate, cu sute de comentarii de toate felurile și din toate perspectivele, acum patru luni am publicat pe blog mesajul anonim al unei cititoare care a povestit despre relația toxică cu soțul ei. Îl puteți citi aici. De curând am primit și replica soțului, pe care o puteți citi aici. Ieri mi-a scris din nou Roxana (nume fictiv, dorește să rămână anonimă), autoarea articolului inițial, un mesaj de încheiere. Îl pun mai jos, în speranța că experiența acestor oameni ne va ajuta să înțelegem mai bine felurile în care ne putem îngriji relațiile importante.

Vă rog să comentați doar dacă o puteți face cu delicatețe. Cuplul trece printr-o despărțire dureroasă, iar curajul lor de a se expune public nu trebuie sancționat, ci apreciat și răsplătit cu blândețe.

Bună, Ioana,

Am citit ieri întâmplător textul scris de soțul meu și aș vrea să le mulțumesc celor care au dat răspunsuri foarte pertinente. Aș avea și eu multe de spus, dar nu vreau să fie acesta un motiv în plus de ceartă. Este foarte trist că s-a ajuns aici, să realizezi după 10 ani de căsnicie că omul pe care l-ai ales să îți fie alături nu te înțelege abosolut deloc, ba mai mult, te urăște pentru greșelile pe care le-ai făcut și consideră că în această relație și familie doar EL s-a sacrificat, că EL este mai bun, că EL nu a greșit cu absolut nimic. Când ne-am căsătorit îl apreciam pentu calitățile sale și chiar credeam că el mă va ajuta să evoluez. Dar din păcate lucururile s-au întâmplat fix pe dos, poate și din cauza mea, dar și datorită faptului că el nu poate înțelege că oamenii sunt diferiți, că oricât aș încerca nu voi putea fi niciodată ca el. Am plecat din București în Craiova să ne ajute părinții lui cu copiii (copilul, că atunci era doar unul). Mi-am părăsit jobul, familia, prietenii pentru el. Am fost o soție drăguță și ascultătoare, am închis ochii de multe ori și mi-am înghițit lacrimile de dragul copiilor. Între timp a venit al doilea copil, ne-am îndepărtat unul de celălalt.

Am făcut multe lucururi de care nu sunt mândră, dar am realizat că în spate sunt multe emoții negative acumulate care acum au ieșit la suprafață. Am adunat multă furie, neputință, vinovăție, rușine, frică. Acum mi-am permis să le scot la suprafață pentru că vreau să mă vindec. Pentru că vreau să fiu un om mai bun și o mama mai bună. Pentru că trebuie să fiu mai întâi bine cu mine că să pot să fiu bună și cu ceilalți. Nu e ușor, o schimbare necesită foarte mult efort personal, multă muncă, multă asumare. Am vorbit cu mai mulți psihologi, am citit articole și am ascultat cărți audio. Am înțeles că toate vin din lipsa de iubire de sine și de acceptare. Am lucrat foarte mult cu mine ca să pot să iert, să trec peste resentimente, să nu mai dau vina pe soțul meu pentru toate neputințele mele. Dar este foarte greu, atât timp cât îi simt ura și dorința de răzbunare în fiecare zi (încă locuim împreună). Pentru așa zisa trădare (de fapt nu a fost nicio relație extra conjugală) m-a hărțuit luni de zile, m-a urmărit, m-a terorizat, m-a intimidat în diverse feluri. I-am explicat ce s-a întâmplat, dar el nu poate trece peste propria dezamăgire. Și asta s-a adunat peste multe altele de dinainte. Și pentru ce? Pentru simplul fapt că el nu poate accepta că eu sunt un alt om și simt altfel? Pentru că sunt prea emotivă și visătoare? Poate că eu am o aripa de future în loc de o mână… Pentru asta trebuie să fiu arsă pe rug că Ioana d’Arc?

Eu NU critic și NU judec, asta nu e treaba mea. E cineva acolo sus care se ocupă fix cu treaba asta. Fiecare om știe mai bine ce este în sufletul lui. Dar dacă îi pasă atât de mult de mine și căsnicia noastră ar fi putut măcar să încerce să fac o schimbare cât de mică și să mă ierte din toată inima.

Cu două luni înainte de a depune actele l-am anunțat că am luat legătura cu un avocat. M-a luat la mișto ca de obicei, sau poate nu a crezut că voi face asta. Dar ar fi avut timp să îmi spună că îi pare rău și că vrea să ne împăcăm. Dar nu, el se aștepta să îi cad la picioare. Asta așteaptă și acum.

E trist să îl văd cum se frământă, de prea mult orgoliu nu poate accepta că a greșit și el, măcar odată în acești 10 ani. E trist că toată această poveste îi angrenează și pe copiii noștri.

Dar aceasta nu este o relație funcțională.

Ce model transmitem noi mai departe copiiilor? Trăiesc în frică și teroare? Nu pot să îmi spun un punct de vedere? Nu pot să o chem pe mama la mine câteva zile?

Unde s-a mai pomenit așa ceva în zilele noastre…

În ultimul an mi-am schimbat radical concepția despre relații, despre căsnicie și despre viață în general. NU: sacrificiul nu e o soluție, nimeni nu se poate sacrifica la nesfârșit. Sunt recunoscătoare pentru tot ce s-a întâmplat, pentru că altfel trăiam și acum în naivitate și negare. Îmi doresc să îmi găsesc liniștea și pacea interioară pentru a evolua, pentru a fi ceea ce îmi doresc să fiu și ceea ce îmi spune inima că trebuie să fiu.

Îi doresc soțului să îl lumineze cineva și pe el pentru a putea să ierte, pentru a-și accepta dezamăgirea și pentru a-și recunoaște traumele și neputințele (l-am rugat de mai multe ori să meargă și el la un specialist, dar nu a vrut, consideră că nu are nevoie și aruncă banii degeaba).

Vreau să îi mulțumesc soțului pentru cei 10 ani petrecuți împreună, pentru tot ce mi-a dăruit și tot ce am învățat de la el. Pentru momentele frumoase, pentru cei doi copii pe care îi avem, dar mai ales pentru toate momentele dificile prin care am trecut. Fără acestea din urmă nu aș fi fost astăzi aici.

Vă urez tuturor sărbători fericite și multă înțelepciune!

Photo by cottonbro: https://www.pexels.com/photo/person-in-white-long-sleeve-shirt-holding-silver-and-black-scissors-4098213/

36 Comments

  1. Am citit ambele versiuni, initial vroiam sa o compatimesc pe doamna, apoi am realizat ca nici sotul nu este de condamnat. Ce-i drept ca doamna are o nota de victimizare mai mult decat o femeie care a trecut cu adevarat prin momente traumatizante. Daca chiar ii e frica de sot, cu care inteleg ca inca sta in casa, nu vad cum ar mai da si replica la ce a scris sotul… sunt pasaje in care se contrazice, “NU judec, Nu critic”… ei ba eu chiar asta inteleg ca face in anumite parti ale povestirii ei. Cu siguranta si sotul e de vina, insa nici ea nu e usa de biserica. Daca macar o parte din cele spuse de sot sunt adevarate, cu siguranta ar trebui sa aiba multe sa isi reproseze in primul rand fata de rolul ei de mama, unde nu are nici o scuza. Pana la urma, ce e intre ea si sot aia e, sunt adulti si ar trebui sa isi rezolve problemele de la egal la egal, insa cand tu ca adult nu ai o relatie ok cu copiii tai si nu actionezi in interesul si beneficiul lor e o problema.

    • Elvira7

      Ce te face sa crezi ca a gresit in cresterea copiilor incat sa i se reproseze? Marturia lui? Ca bateau copiii la usa baii si ea statea inchisa…(poate ca era cel mai bun lucru pe care il putea face in momentul ala in loc sa se certe cu el), ca baietelul nu doarme singur, ca fetita nu mananca bine? Sigur ca sunt stiluri de parenting diferite, sigur ca gandim diferit dar iti promit eu ca daca ai copii si te-as urmari 2 zile asa…o musca pe perete :), ti-as gasi n’spe cusururi in felul tau de parenting pentru care alti n’spe parinti ar arunca cu pietre in tine. Nu as avea nevoie decat de o atitudine impotrivitoare tie! Sunt convinsa ca ea face greseli fata de copii, toti facem, dar atutidinea lui fata de mama lor este distrugatoare.

    • Marina

      De unde știți cum se comporta o femeie care a trecut prin momente traumatizante? Eu am trecut printr-o viata traumatizanta și ma regăsesc în mare parte din textul ei. Mama mea trăiește cu tatăl meu de 36 ani din care 20 și ceva el a fost alcoolic și violent. Asta înseamnă că nu ii e frica de el și ca ii place sa o bata? Ați incercat vreodată sa înțelegeți ce inseamna sa fi abuzat înainte sa scrieți ca dvs nu credeți ca nu asa se comporta o femeie traumatizata? Duceti lipsa mare de empatie sau aveți și dvs o problema din cauza căreia nu puteți vedea suferinta la alte persoane. Sărbători luminate va doresc

    • Catalina

      Oamenii pot minți foarte mult, iar narcisiștii / manipulatorii au un har din a minții frumos și a se lega de orice lucru mic pentru a îl face mare.
      Am avut și eu unul, care din fericire a ales el sa mă însele, și așa i-am văzut adevărata față și am scăpat de el
      Ce vreau sa zic este că daca auzi versiunea lui despre mine, ce a zis tuturor și chiar a scris in actele de judecată, zici că sunt cea mai nasoala femeie și mama.
      Nu știu cum pot sa minta atât de bine, dar îți garantez că sunt oameni care mint de îngheață apele și toți îi cred, pentru că mint că la carte.
      Nu ai idee cat m-am zbătut sa se afle adevărul, sa zic și partea mea de poveste, însă m-am oprit când am realizat că cine vrea să creadă minciunile lui e la fel de idiot că fostul, și nu ar trebui să-mi pese.
      Adevărul pentru mine s-a arătat când am câștigat toate procesele,și m-a ținut 3 ani in procese pt că nu putea accepta că el a greșit și eu am dreptate.
      Daca stai să asculți ce zice el o sa mi compatimesti copiii, însă dacă te uiți la fapte, avea luni in care uita sa ia copilul in vizita, nu voia să dea pensie, nu vrea nici acum sa ajute cu aproape nimic, doar daca e obligat de instanță, însă tot se bate cu pumnii în piept că el e tata model și eu sunt vai de mama mea.
      Oamenii ăștia chiar stau și te scot din sărite, și când reacționezi pt că nu mai poți, te arată cu degetul și zice „uite, vezi că e nebuna”

  2. AlBundy

    Asa cum am urmărit cu aceasta ocazie întreaga poveste de viata în 2 și în 4, si ca la orice despărțire, fiecare are adevărurile sale, si adevărurile fiecăruia sunt deseori adevărate.

    Ceea ce nu cred ca a sesizat cineva pana acum, este însă o problema și mai dureroasa, care este și aici și pentru toți cei care ne despărțim, si pentru a fi cu adevărat terapeutic mult dincolo de relația de eu cu mine și cu tine in cuplu, este însă asa:
    Doi oameni, care se cearta și nu se potrivesc, ca stiluri de parenting, ca valori, ca implementare a acestor valori, care nu au maturitatea de a se armoniza și a se valoriza împreună, cum Dumnezeu vor ajunge sa își crească într-un mod sănătos și ecologic emoțional și relațional copii separat?
    Vor mai fi cativa ani în care copii vor deconta aceeași lupta surda între ei ca parinti, în care partenerul celalalt va fi desconsiderat în fata copiilor, în care copiii vor fi arma și câmp de lupta între cei doi.
    Este mega superb ca ne trezim și spunem stop, dar acesta e primul pas din mulți, iar dacă cineva afirma ca îl face (și) pentru binele copiilor, ei bine, pana sa se concretizeze ceva în binele copiilor va mai dura mult. În mod clar, dispar violente fizice și verbale și un mediu neafectiv pentru ei, în realitate conflictul și desconsiderarea din spațiul fizic probabil se înlocuiește cu un nivel Jedi de pasiv-agresiv, în care celalalt partener este desconsiderat în fata copiilor, fără posibilitatea de a se apară, și orice construiește unul dărâmă celălalt.

    Cumva, cândva, viata ne da în schimbul anilor trăiți și trecuți o înțelepciune. Pana atunci, îmbătrânim cu vânătăi…

    • Little

      Complet de acord… si de asta vorbeam eu de munca de vindecare a traumelor, necesara amandurora, in comentariul meu de la articolul sotului. Divortul nu e nicidecum sfârsitul problemelor daca nu se duce o munca mai profunda, de terapie si de transformare a traumelor, repet si subliniez: la amandoi parintii. Iar cei care vor avea cel mai mult de suferit daca nu se face asta sunt cei doi copii.

    • Simona

      Asta cred si eu… Din acest duel ciudat, de acuzatii si vorbe aruncate gratuit la adresa celuilalt, se poate usor imagina starea de lucruri din viitor. Pt cã nici unul din cei doi nu încearcã sã-l înteleagã pe celãlalt… acuzatiile probabil vor continua, fatã de toti cei care vor fi(de bunã-voie sau nu) acolo sã le asculte. Tot copiii vor suferi! Pãcat!!!

    • Sabina

      Ce am observat e ca natura e parsiva – ne indragostim, suntem drogati cu oxitocina primii 2 ani de relatie, facem copiii, pt ca apoi sa ne treaca marea dragoste . De asta e bine de gandit f bine pasul asta al procreerii si impins nitel temporal, dincolo de instincte. De obicei partenerii imaturi se atrag intre ei, samd. Sufera doar copiii din pacate

  3. Anca

    Bravo, Roxana! Am citit absolut tot ce ai scris. Clar, nu oi fi tu perfectă, dar cine e? Cine? Păi aparent, soțul. Să scrii romane fără să zici măcar o secundă că ai greșit și tu? E comportament de persoană toxică. Nu pot decât să îmi imaginez prin ce ai trecut cu așa perfecțiune întruchipată lângă tine. Discursul lui e mai coerent decât al tău, într-adevăr, dar faptul că nu face decât să te vorbească de rău din toate punctele de vedere și să te blameze exclusiv pe tine pentru problemele inerente care intervin în relație și în creșterea copiilor, arată clar cine e abuzatorul. Multă putere îți doresc, să îți crești frumos copilașii cărora le va fi mai bine așa. Conflicte cu el vei avea toată viața, dar trebuie să conștientizezi că împreună v-ar fi mai rău. Nu mai căuta validare și ai mai multă încredere în tine. Te îmbrățișez!

  4. Daniela

    Buna,nu te invinovati cu absolut nimic.Fi pozitiva,optimista si cu capul sus.Nu permite nimanui sa te calce in picioare.Fiecare om acționeaza in felul lui si cum crede pe moment,asculti si parerea altora dar in final faci cum crezi tu ca e bine.Asa invatam…din greseli…Tu poți si vei reusi…asta sa fie sloganul tău…Oricate sacrifici faci nimeni nu ti le va recunoaste.

    • Elvira7

      Cred ca cea mai mare greseala a sotului ei este de a nu-si recunoste greselile, iar la ea asta este o calitate. Spui sa nu se invinovateasca, dar daca nu-si recunoste greselile, de unde ar incepe binele pentru ea si ceilalti din jurul ei? Nu are legatura recunosterea greselilor cu calcatul in picioare si cu demnitatea fiecaruia. Cu atat mai putin sa fii validat de cei din jurul tau( chiar daca ajuta!). Sfatul tau pare pozitiv, dar daca-i unul de sa nu-i pese, ea sa fie „pozitiva, optimista si cu capul sus” in timp nu aduce decat tristete si o inima golita.

  5. Ana

    Am citit toate cele 4 articole. Nu scriu ca sa judec, nu cred ca pot sa imi dau seama cu atat de putine info cine are si cine nu dreptate. Ce scriu aici este o PARERE bazata pe cele 4 texte, nu o judecata. Tin sa o impartasesc deoarece consider important pentru evolutia unui om aflat in deruta sa se confrunte cu pareri cat mai diverse pentru a vedea care anume zgandare acele colturi intunecate din el. Si cand zic intunecate, ma refer la acele lucruri neclare, care simti ca nu sunt in regula dar nu reusesti sa iti dai seama de ce.
    1. Femeilor, incetati sa va ghidati viata dupa clisee contemporane (sau nu). Dupa fraze si idei imprumutate de la altii, care par sa umple golul din interiorul vostru. De exemplu, Roxana vorbeste despre a deveni o femeie puternica, dar am impresia ca pentru ea asta este o notiune abstracta. Textele ei sunt pline de fraze putin teribiliste, naive. Parerea mea este ca mai intai ar trebui sa isi defineasca notiunea de ,,puternica”. Trebuie sa se confrunte cu realitatea de a fi pe cont propriu, de a -si realiza visele, etc.
    2. Red flag! – Textul cu seful. El e intr-o relatie cu cineva de mult timp, cineva care mai are si copii, care probabil s-au atasat de el. Pentru mine este cel putin ciudat ca o femeie cu doi copii nu isi pune problema ca ii face femeii respective si copiilor o nedreptate? Iar,, seful sefilor” nu e cu siguranta vreo mare partida daca da curs unui asemenea flirt/relatie, el fiind in situatia data. Ok, acum dupa articolul prezent am inteles ca nu a fost nimic concret, dar totusi. A te feri de barbati implicati in alte relatii, nu inseamna numai a pastra o conduita a binelui, a fi un om bun, integru, dar inseamna si a te feri si pe tine de partide proaste, nu?
    3. Sotul nu pare un om rau, dar pare genul care face rau fara sa gandeasca, pentru ca vede mereu paiul la ceilalti nu barna lui. Dar poate ca are sanse de a se indrepta, cu timp, rabdare, etc. Nu stiu eu ce e acolo intre voi, dar poate divortul este un pas extrem. De ce nu incercati o separare temporara, sa vedeti cum va adaptati? Roxana ar putea astfel sa inteleaga mai multe despre ea, sa incerce sa iti gaseasca puterea pe cont propriu, etc, iar sotul poate ar primi un semnal de alarma suficient cat sa gaseasca motivatia de a se schimba. Sau nu. In orice caz, incercati sa nu luati decizii pripite doar de dragul de a demonstra cine are dreptate, cine e mai puternic, doar de dragul lui iti arat eu tie. Nu ajungi nicaieri asa, doar la mai multa durere si resentimente,

    • Little

      Eu am doar o curiozitate: care e al patrulea text? 🙂 ca eu n-am reusit sa numar (si sa citesc) decat 3, cu tot cu asta.. 🙂

    • Ana

      Nici eu nu am inteles care e al 4-lea text. In replica sotului era un link spre acest articol https://www.printesaurbana.ro/2021/07/oare-sunt-indragostita-de-mica-am-invatat-ca-nu-se-uita-nimeni-la-mine.html. Adica el o acuza ca e autoarea? Sau da doar un exemplu de « tradare »?
      Daca e vorba de acceasi persoana, atunci avem si episodul 5 din telenovela, link gasit in episodul 4 : https://www.printesaurbana.ro/2020/12/copilaria-adolescenta-acum-deceniu-jumatate.html

      Episodul 5 ar explica unele lucruri dar inteleg ca autoarea aceasta ar avea 2 fete, nu fata si baiat (« Sunt o mamă bună, nu excelez, dar nu îmi bat copiii, nu le vorbesc urât, le spun mereu că LE iubesc și le voi fi alături mereu, LE educ cu blândețe – LE = două fete)Iar varstele nu corrspund. Plus că tanti îndrăgostita vorbește foarte frumos despre soț, nu pare să îl invinovățească de ceva.
      Deci tanti îndrăgostita nu e acceași persoană cu soția care se exprimă în ultima scrisoare. Sau e??

    • Printesa Urbana

      Cele doua articole la care ai pus link au autoare diferite.

  6. Andreea

    Am citit toate cele 3 articole. Adevarul e undeva la mijloc dar concluzia e ca sunt 2 oameni total diferiti care au crezut ca se iubesc si care s au complacut in situatia asta ani de zile. De ce? De frica singuratatii, din obisnuinta, de rusinea ca au ales gresit? …. Nu stiu. Trist e ca sufera 2 copii pt nesiguranta lor si in razboiul lor.
    Nu poti ajunge sa vorbesti asa si sa vezi asa o persoana pe care ai iubit o candva(nu o poti iubi cand ii contorizezi toate defectele, cand iti numeri toate savrificiile facute, cand tii evidenta de cate ori lasi de la tine.,cand nu ti place felul ij care vorbeste, se poarta etc) asta nu e iubire.oricat de mult ti ar gresi, nu o poti transforma intrun monstru chiar daca suferi.
    Stii ce e trist? Ca tot mai multe cupluri sunt asa si isi duc viata asa din pacate ☹️intr o bula creata, dar una fragila si cand ea se sparge….. Iata rezultatul.

  7. Diana

    Nu este vorba despre cine are dreptate. Amândoi sunt adulți, sunt în război…partea tragica este ca adevăratele victime sunt cei doi copii.
    Ambii soți își reproșează lucruri la care au renunțat unul în favoarea celuilalt, dar nici unul nu VEDE CA AU RENUNTAT LA A-I INGRIJI PE COPII! Din contra, mie îmi pare ca folosesc copii ca are de șantaj, ori asta chiar e ceva inimaginabil.
    Amândoi știu ca au copii, ca aceștia suferă din cauza lor, dat nu sunt capabili sa renunțe la orgoliile lor rănite.

  8. M

    Am citit toate 3 textele am citit și comentariile…pe mine mă surprinde cum nimeni nu vede nivelul lui de manipulare, exact cum spuneau unele persoane despre narcisiști;se ascunde în spatele copiilor,dă explicații contradictorii pe alocuri, doar el este victima el nu are nicio vină :)) nu își asumă nicio vină pentru actul de violență ba dimpotrivă pare a îl pune într-o lumină bună, dacă textul ei este „aerian” deoarece victimele cu PTSD/SPT au tendința de a se deconecta pentru a nu-și aminti traumele și le interiorizează, el dimpotrivă devine Făt-Frumos care luptă împotriva „balarului” respectiv soția;stau și mă întreb câți au observat aceste detalii sau și-au pus semnele acestea de întrebare? nimic nu e ceea ce pare din exterior…să nu mai vorbim că ea nu a putut ieși din această dinamică toxică și din cauza Sindromului Stockholm pe care nimeni nu l-a menționat din păcate.Abuzurile din păcate nu sunt vizibile dar poți trece peste acesta! Îți doresc curaj și putere pentru că de asta ai nevoie și de iubirea celor apropiați ție și copiilor tăi! 🙂

    • Tia

      Dar de ce exagerezi? Toata lumea a observat narcisismul si manipularea lui. Ceea ce e evident ca dumneata nu ai observat si „calitatile” distinsei doamne. Numai ea sufera, e traumatizata. Dar de ce a cautat sa insele? ca nu s-a materializat e una, ca a avut intentia e cu totul altceva. Cei care inseala si apoi gasesc scuze penibile ca de fapt sunt victime nu au respect pentru ei si nu merita sa fie compatimiti. nu esti fericita in relatie, ti-ai strans jucariile si ai plecat, dar nu inseli. Si apoi cum poti pune tot felul de diagnostice fara sa-i cunosti macar? Eu inteleg feminismul si faptul ca trebuie sa ne sustinem intre noi, dar feminism si sustinerea nu inseamna sa desconsideri pe celalalt doar pentru ca nu e femeie ca si noi.
      Ea zice asa: „Îi doresc soțului să îl lumineze cineva și pe el pentru a putea să ierte, pentru a-și accepta dezamăgirea și pentru a-și recunoaște traumele și neputințele.” In fraza asta incape un adevar nespus, ca ea a gresit si vrea iertata, dar nu isi asuma greseala ca vezi domnule ea s-a sacrificat. Toti cand facem o familie si copii sacrificam parti din noi, dar iti asumi. Ea nu isi asuma. Tot ea zice ca el ar trebui sa-si asume dezamagirea. Care dezamagire? In ea? ce inseamna dezamagire in primul rand? Si tot ea zice ca el sa-si accepte traumele si neputintele. Din fraza spusa de ea, nu de el, se intelege ca el a suferit si sufera cel putin la fel de mult ca ea, deci nu e doar ea o victima. Sunt ambii in egala masura victime si agresori. Ea se miorlaie ca sufera si bla bla, el se scuza ca manipuleaza si bla bla. Doi nebuni care se acuza unul pe altul pentru propriile esecuri, iar din toata situatia asta, adevaratele victime sunt copiii.
      Ceea ce e interesant e ca ea nu vorbeste mai nimic de copii, ci doar de suferinta ei si ca va deveni mai puternica. N-ai cum sa devii mai puternica si o mama mai buna atunci cand nu-ti asumi greselile si nu vezi paiul din propriul ochi, n-ai cum sa devii mai puternica doar pentru ca verbalizezi si scrii doua texte ca sa te mangaie lumea pe cap. E vorba de mult mai mult si incepe prin ati trata copiii cu mai mult respect si iubire, Roxana, nu doar din vorbe ci si cu fapte. De ce nu te muti doar tu cu copiii si atunci o sa vezi cat de puternica esti.

  9. Cristina

    Lejeritatea cu care inca femeile si oamenii in general din aceasta tara trec cu vederea fapta unui barbat de a strange de gat (fara consimtamant 🙂 adica) o femeie mi se pare extrem de trista si graitoare pentru nivelul societatii in care traim. Nu exista nicio scuza, dar niciuna, pentru care un barbat sa ridice mana asupra unei femei. Chiar si legea spune asta. Si unde e lege, nu-i tocmeala.
    „Nu i-am cerut decat sa fie o mama iubitoare”. Sa ne gandim putin ce vrea sa spuna autorul, cum zicea doamna profesoars la lb romana la scoala. De fapt, domnul atat isi dorea de la doamna, sa fie o mama, si evident iubitoare. Nu femeie, nu partener, nu iubita. Sa fie DOAR o mama pentru copiii lui. Pentru ca asta cu parinteala e pentru femei, nu pentru barbati, ei au treburi mai importante de facut. Deci nu inteleg de ce tot domnul e suparat pt relatia extraconjugala daca el doar atat avea nevoie de la ea, sa fie o MAMA.
    Si nu o mama oarecare, ci una IUBITOARE. Cum arata mama asta iubitoare de care vorbeste domnul? Care e definitia mamei iubitoare? O mama care isi creste copiii dupa instinct e mai iubitoare decat una care citeste carti de parenting? Sau poate invers? Este o mama care de oboseala uita sa ii spele cateodata pe dinti seara neiubitoare? Sau una care il lasa pe copil sa exploreze mai mult mai neiubitoare decat una care sta ca politistul dupa copil? Sa ridice mana mamele care au dat mereu si fara sa treaca prin propriul rationament toate retetele de medicamente scrise de doctori. Sunt ele mai iubitoare?
    De altfel, simplul fapt ca singularizeaza niste evenimente nefericite din viata unui copil este pentru mine o dovada ca domnul se pricepe foarte bine la parinteala in teorie, si mai putin in practica. Cine parinteste practic 24 ore pe zi stie cate altele au trecut cu bine. Si ca unele nu ai nici cum sa le prevezi si nici sa le preintampini decat daca il cresti intr-un glob de sticla.
    Imi pare rau pentru momentele grele prin care treceti. Va doresc din tot sufletul sa va concentrati atentia spre binele copiilor si atunci tot restul se va aseza de la sine. Chiar daca nu va mai iubiti, parinti ramaneti pana la moarte si cei doi copilasi au dreptul sa creada ca au un mama si un tata extraordinar. Nu le furati acest drept.
    Doamna, daca imi permiteti, desi spuneti ca v-ati vindecat, inca suferiti de lipsa de stima de sine si incredere. Va veti descurca cu ambii copii, nu va faceti griji. Nevoia e un bun profesor. Fratii trebuie sa fie impreuna intotdeauna. Va doresc sa gasiti intelepciunea de care aveti nevoie pentru a trece cu bine peste acest moment.

  10. Ccc

    Are tati o zeflemea în ton…. si un scris înverșunat.. Nu numai ca i-a băgat mana în gat, fără cea mai mica intenție rea, (era asa, unde strânge tati, creste), dar scrie și o scrisoare-raspuns. Vai de noi!! Ce citim tâmpeniile rasei masculine!!

  11. Ciobanu

    Pacat ca au ajuns sa-si spele rufele unei relații frumoase …in public!
    E trist..dar se pare ca ambii se merita si vina (in fapt orgoliul) este foarte mare!
    Se pare ca …numai ei exista…copii (din păcate) au ajuns victime colaterale!

  12. Cristiana S

    Peste o vreme vei realiza ca despartirea a fost cea mai inteleapta decizie. Omul care considera ca nu a gresit vreodata si ca ceilalti ar trebui sa faca precum decide el, pentru ca el are mereu dreptate, este un om bolnav si nu poate fi tratat. Iti doresc sa ai putere si sa iti faci viata de la 0, alaturi de copilasii tai. Succes! Te imbratisez!

  13. A

    La câți bani au dat pe terapii, isi luau copiii si mergeau intr-o croaziera. Se alegeau cu ceva…

  14. valentin

    pe mine m-a convins la „am citit intamplator”

  15. Em Sun

    Am o curiozitate: ce varste aveau cei doi cand au inceput relatia? Intuiesc corect ca viitoarea sotie era foarte tanara (15-16 ani), iar viitorul sot e cu cel putin 4 ani mai in varsta? Sunt mai multi indici in scrisorile celor doi care ma fac sa imi pun intrebarea asta – si e o intrebare importanta.

  16. Florina A.R.

    Intrebarea capcana ar fi cat de bine s-au cunoscut inainte care sunt circumstantele inceputului relatiei… Mi-e greu sa cred ca s-au schimbat radical atat ca fire cat si comportament. Ea recunoaste ca a fost nepregatita pentru casnicie si copii atunci cine a fortat-o sa le faca? El nu a cunoscut-o inainte, nu a vazut cum se comporta? Sigur dragostea face sa nu vedem totul dar nici orbi si muti nu ne face. Ambii sunt extrem de vinovati si ar fi trebuit sa ia o decizie de separare cu mult timp inainte. Cei care comenteaza si sustin doar una dintre parti se regasesc in ea,au si ei traume si povesti macar in parte similare.Cu exceptia cazurilor de violenta ( care sunt enorm de multe… stiute si mai putin stiute), rare sunt cazurile in care doar unul este vinovat. Ea si-a spus varianta ei,el pe a lui… fiecare adevarata in mintea lor si totusi niciuna adevarata.
    Realitatea cruda este ca sunt atat de multi ca ei si atat de multi copii ramasi cu imaginea unei familii triste si incrancenate cu potentialul de a repeta istoria… ca doar atat au vazut si au experimentat …o relatie disfunctionala.

    • Ana

      Terapia…poate fi efectuata sub mai multe forme, cea în care plătești și expui toate neplăcerile,…sunt puține cazuri in care da rezultate pozitive și duc la salvarea căsniciei.
      Dacă sunt reale aceste articole, și nu regie, oricum nu înțeleg cum poți sa expui lucruri atât de personale, dar bănuiesc ca dacă este reala situația, au ajuns în punctul în care nimic nu mai merge, trag unul de altul de dragul a tot ce au construit împreună și zilnic se gândesc ce sa facă și totuși sa locuiască împreună…
      Ok, va focusati prea mult pe problema/probleme și starea de stres va creste pana în punctul în care se ajunge la violenta sau efecte secundare asupra copiilor.
      Faceți 1 pact timp de 3 luni nu va mai atacați, nu va mai faceți rău, puneti totul pe o forma de „pauza”.
      O forma de terapie mai este cea prin muzica, sport și nu în ultimul rand prin ajutarea celor care au nevoie de acest lucru: în fiecare oraș exista asociații pentru a oferi ajutor pentru copii. De ce nu încercați sa va înscrieți la asa ceva?
      Chiar și 1 ora pe saptamana poate face diferența pentru copii dar și pentru voi.
      Puteți sa luați si copii cu voi sau nu.
      Când veți vedea câți au probleme și sunt mai putini norocoși ar trebui sa va schimbați puțin viziunea îngustă, ambii.

  17. NeverMind

    Kktu’ ala cu oki ii un bou sinistru. Sper sa crape in chinuri. Auzi, vroia sa ” fie o mama iubitoare”
    Da’ ai luat o mama sau o femeie? Du-te la mamica-ta daca nu-ti convine.
    Daca esti asa destept si le stii pe toate de ce nu faci si tu cate ceva in familie in loc sa comentezi ca o tata?

  18. Bondarel

    Inca un exemplu de oameni care nu ar trebui sa se reproduca. Egoisti (poate si narcisisti. Da, amandoi)
    Am auzit si eu de multe ori replica: am gresit, dar [introdu scuza aici].
    Am gresit, dar nu e vina mea. E vina ta ca am facut greselile astea. Si eu eram tot timpul vinovata. Dupa doi ani de relatie si terapie am ajuns sa recunosc fraza asta de parca ar fi alarma de incendiu.
    Asa scrie si autoarea: „să nu mai dau vina pe soțul meu pentru toate neputințele mele.” Recunoaste o oarecare greseala facuta, dar nu e vina ei.
    Alt lucru care iese in evidenta din toate aceste replici la replici e ca egoul fiecaruia e imens, dar si ca ea vrea sa aiba ultimul cuvant. De ce? Ca sa accentueze ca ea este victima? De ce doar ea? Si abuzul psihic e tot abuz si sunt amandoi vinovati de o forma de abuz in relatie.
    Oricum, el vorbește doar despre creșterea copiilor si nu despre ei ca un cuplu.
    Ea vorbeste despre ei si distantarea lor, dar din replicla lui vedem ca oricum intimitatea lor nici nu mai exista din moment ce nici macar dormitorul nu mai e al lor (copiii nu dorm singuri, viata lor intima e inexistenta).
    In fine, amandoi sunt vinovati si nu se vor schimba pentru ca fiecare crede ca a fost doar victima. Si rezultatul sunt copiii care vor ramane cu traume. Frumos

    • Alex

      In sfarsit un raspuns corect. Din pacate actiunea de a sustine pseudo dialogul publicand timpul acesta de acuze reciproce e contraproductiv si pentru autori si pentru public. Pentru public e daunator pentru ca vede si isi da cu parerea pe ceva prezentat printr-o lentila deformata. Sunt doua persoane in cauza care sunt sigur au problemele lor. Mie mi se pare ingrijorator vehementa din unele comentarii care mi se pare ca spune mult mai mult despre cei care comenteaza si care isi proiecteaza experienta lor personala pe cazul prezentat. In final putin din articole e despre copii si din pacate similar in comentarii. In final sper ca nu vor suferii copii sub protectia unei”aripi de fluturi”.

  19. Ana

    Aceste 3 articole par a fi pura narațiune scrisa foarte bine, scurta și conține o mare parte din motivele de divorț existente în prezent.
    Toate textele sunt scrise de o femeie, pentru ca niciun bărbat nu poate scrie asa ceva.
    Faptul ca este inspirata din realitate este evident, dat este narațiune, deoarece 2 persoane aflate în aceasta situație nu pot locui împreună fără sa-si vorbească, ba mai mult sa expună ceva similar pe internet, și în astfel de situații + copii mici nu scrii astfel de „scrisori”, este pueril și nu ai timpul necesar.
    Pare ca a fost strans suficient material pentru noua carte cât și pentru noile articole. Succes în continuare.

    • Printesa Urbana

      :)) Foarte amuzanta ipoteza!
      Daca doream sa creez fictiune, o puneam direct in carte, nu o publicam pe internet prefacandu-ma ca sunt mesaje reale, ca apoi sa-mi dau cu firma-n cap punandu-le si in carte, inspirandu-ma astfel din propria-mi prefacatorie. Scenariu de film, nu alta. :)))

      Eu una n-as fi in stare de asa o intriga, interesant e ca tu, Ana, Diana (vad ca ai comentat cu mai multe identitati acelasi lucru) te-ai gandit la asa ceva, mie nu mi-ar fi trecut prin cap.

      Daca povestile sunt inventate, sunt inventate de cei care mi le-au trimis, eu imi pastrez imaginatia pentru carti, aici public adevarul despre mine, sau mesaje de la cititori (inventate sau nu, asta doar ei stiu).

    • Ana

      Aparent din multe comentarii, persoanele sunt incurajate sa divorțeze pentru ca este o măsură favorabila, dar totuși sunt multe casnicii care trec prin situații similare, le depășesc deoarece și partenerii se maturizează pe parcurs (în special când exista și copii).
      Totuși doua persoane pot sa treacă peste astfel de momente dacă amandoi depun efort în scop comun.

    • Ana

      Cred ca nimeni nu este în măsura sa încurajeze 2 persoane sa divorțeze, deoarece tine de deciziile lor personale, la fel ca și decizia lor de a se căsători, de a face 2 copii.
      Program care sa implice cultivarea unei educații sănătoase de familie pentru parteneri derulat periodic în mod gratuit cuplurilor ar fi mai indicat cât și educarea partenerilor despre metode de a-si descarca frustrările în mod sănătos.
      În fond, dacă un impas ar fi privit ca depășirea unui obstacol, amandoi partenerii ar beneficia mai mult.

  20. Lianna

    Ma bag si eu sa comentez după câteva luni. Regret sincer ca inițial am comentat in favoarea soțului Roxanei. Dar ca femeie care nu a cunoscut niciodată abuzul, cel puțin nu in forma asta, am picat si eu in capcana. Recomand tuturor sa citească cartea lui Lundy Bancroft “Why does he do that?”. Aceasta si celelalte cărți ale lui clarifica pentru toți ce înseamnă abuzul:
    – niciodată victima nu este vinovata; motivul abuzului nu este ce face sau ce NU face victima, ci faptul ca abuzatorul vrea control absolut asupra ei. Dacă victima (femeia) încearcă sa scape cât de puțin, abuzul se intensifica si apar noi motive pentru care ea este umilita si redusă la zero – de regula nimicuri de zi cu zi, pentru ca ea deja se comporta exemplar sa ii facă lui pe plac. Dacă ea sta acolo si rabda pe principiul ca femeia tine relația, este abuzata in continuare pentru ca a rabda înseamnă a invita la a-ti fi încălcate si ultimele limite pe care le mai ai si la a-ti fi distrusă si ultima fărâma de stima de sine.
    Problema se rezolva abia când abuzatorul înțelege ca el trebuie sa se schimbe. Psihoterapia nu ajuta absolut deloc deoarece tot el este in centrul atenției (in loc ca ea, victima sa fie consiliata) si astfel el descoperă la terapie noi motive pentru a continua s-o abuzeze (de exemplu: copilărie grea, traume etc – tot felul de scuze). Nu e de mirare de ce unele femei ajung in depresie, pentru ca apoi sa pice testele psihologice si sa isi piarda custodia. Atâta timp cât un terapeut vorbeste despre dinamica relației si despre cum amandoi trebuie sa rezolve problema, care de fapt este doar a lui, situatia victimei nu se îmbunătățește absolut deloc. Soluția este un program dedicat abuzatorilor, dar așa ceva nu exista încă in Romania.
    Revenind la situația lor, cum vad eu acum lucrurile (este simplu, adevarul reiese printre rândurile scrise de el):
    – Roxana este o femeie controlată de ani de zile, de la ce face pe cont propriu (ca a scris si ea pe acest site), pana la cum se “aranjează” (cât ii da el voie) si pana la cum isi creste copiii. Cu siguranța ca si financiar este la fel. Probabil era tânăra si naiva când l-a cunoscut, dar nu e de condamnat. Exista femei mature, educate si emancipate care ajung sa fie abuzate.
    – deprivata treptat de sistemul de suport pe care îl avea la București, tactica tipica abuzatorului, mutată in orașul lui sub pretextul “ajutorului” cu copiii, ajutor care nu se vede oricum, la cate probleme cică au copiii. Bunicii ar fi putut măcar sa le gătească. Se pare ca tot ea duce tot greul si nici măcar nu isi poate primi propria mama in vizita! De necrezut…
    – deciziile le ia doar el – forțează fetița cu mâncare de adulti la diversificare (ca ulterior Roxana sa fie de vina ca copilul nu mănâncă), decide ca vrea un tv cu YouTube si cuptor cu microunde (atenție! Intr-o familie de oameni tineri in 2022, sa nu ai tv cu YouTube? Probabil ca si programul la tv ii era controlat tot de el), decide sa o ducă in vacanța unde vrea el, adica in tabere cu specific de parenting unde tot el este aclamat si ea blamata (probabil ceva religios unde femeile sunt sfătuite sa rabde in tăcere ca poate asa le aude Dzeu rugile si scapă de abuz), tocmai pentru a aduce-o pe calea “cea buna” pe biata Roxana care probabil era vinovata si pentru ca respira.
    – in textul lui apar des menționate “neputințele” ei – un mare red flag!
    – Roxana între timp realizează ca nu mai poate, nu știe cum sa scape si isi face si ea un confident, un amic, probabil un coleg de munca cu care mai schimba o vorba. Deși a luat toate precauțiile posibile, soțul afla cumva, deoarece nebănuite sunt căile abuzatorului. Cu siguranța nu e vorba de nicio aventura extraconjugală (exclus pentru a femeie atat de controlată si epuizata de niște copii mici), maxim de un amic binevoitor, iar el, perfecțiunea întruchipată, a găsit un motiv in plus sa-si intensifice abuzul. A luat-o “nițel” de gât!! Sa fim serioși, si dacă s-ar fi culcat cu tot orașul Craiova, omul putea sa se separe si gata, NIMIC nu justifica violenta asupra femeii! Dar el se simte îndreptățit si o blamează tot pe ea ca a devenit “marea victima a violentei domestice”. Pai chiar este! Ce a urmat a fost mai rău, control absolut pe toate părțile, ca așa a auzit el intr-un Podcast dubios. Tot asa a aflat si de faptul ca a scris pe site ul Prințesei Urbane sa ceara si ea niște păreri, fiind probabil ultima ei gura de aer.
    – apoi vine replica lui, bine gandita, probabil viitoare proba la divorț, asa cum a mai zis cineva mai sus. Ea deja fiind “puțin” scăpată de sub controlul lui, nu-i rămâne decât sa o atace cu nimicurile de zi cu zi (versiunea lui) si fix acolo unde ar putea sa o doară cel mai rău – ca nu e o mama suficient de buna, ca nu isi iubește copiii! Ca doar atâta i-a cerut si el! Motivele insirate de el sunt nimicuri de zi cu zi, rezolvabile, provocări inevitabile in viața cu copii mici. Nu e un capăt de țara ca copilul nu vrea sa doarmă in camera lui, niciun copil nu vrea si nu reușește din prima. O fi uitat si ea saraca intr-o seara sa ii spele pe dinti sau o fi fost prea obosita, ar fi putut sa ii spele el pe dinti, sa le facă el baie pe rând sau sa ii culce chiar el. De ce trebuie blamată doar ea? Ar fi putut sa le gătească el, in loc sa-si piardă timpul controlându-i ei telefonul. Etc etc.
    Sper ca acum Roxana este bine si lupta pentru copiii ei, ii recomand din suflet cărțile lui Lundy Bancroft. In orice caz, pare o femeie care înțelege bine in ce situație se afla si vrea libertate, mult mai inteligenta si puternica decât cred mulți comentatori si probabil mult mai frumoasa decât încearcă el s-o facă sa creadă ca e. Poate si o mama responsabila care încearcă sa-si crească copiii atât cât poate ea de bine, avand in vedere teroarea in care trăiește.
    Ii doresc multă putere si sa se folosească de toți aliații pe care ii are, sa-si facă viața pe care si-o dorește si sa savureze din plin gustul libertății!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *