Drept la replică al soțului: Tot ce i-am cerut a fost să fie o mamă iubitoare

Acum patru luni am publicat aici mesajul anonim al unei cititoare care a povestit despre relația toxică cu soțul ei. Îl puteți citi aici. Am primit între timp și replica soțului, pe care o public aici așa cum am primit-o (e o regulă importantă asta în jurnalism, să oferi întotdeauna drept la replică). Le mulțumesc amândurora pentru încredere. Cred că e interesant de văzut ambele fațete ale relației.

Când citești despre tine că ești manipulatorul și abuzatorul femeii de lângă tine, când în cei 9 ani de căsnicie și alți 6 de dinainte ai fost dedicat familiei, când ai facut mult peste rolul de tată și soț, când ai suplinit mult din neputințele mamei copiilor tăi și a femeii de lângă tine, când tu îți susțineai femeia (să evolueze profesional, să conducă mașina, să gestioneze un domeniu al casei, să se aranjeze și să aibă timp și pentru ea) și în cele din urmă, când simți trădarea, când te trezești că ești sigurul care trage la căruța căsniciei pentru că cea de lângă tine a avut o revelație și simte că îi lipsește ceva (și-a găsit împlinirea în brațele șefului – ce frumos este să ai din nou fluturi în stomac ca la 15 ani), ajung și eu să spun că nu mai văd o soluție pentru această căsnicie.

Și poate că nu ar mai fi nevoie de un răspuns al meu la acest articol când cauza principală a neînțelegerilor e afirmată chiar de victimă: “Eu recunosc că am greșit mult, nu am fost pregătită pentru căsătorie și copii.” Dar aici nu este vorba de luciditate, este vorba de dramatizare și de emoție cum numai victima știe să descrie.

Mie mi-a reproșat în nenumărate situații că sunt rigid, spre deosebire de ea care este permisivă… Dar despre ce este vorba mai concret? Despre câteva reguli de bună educație: făcut baie separat copiilor, schimbat în pijamale, haine de casă și haine de scoală, fără dulciuri înainte de masă, spălat pe dinți, să ne ajezăm cu toții la masă și să mâncăm. Pentru toate acestea am ajuns să facem terapie comportamentală cu copiii, să apelăm la un specialist, pentru că noi ca părinți nu am reușit singuri. Și atunci concluzia terapeutului a fost că ”acasă sunt 3 copii”, mama fiind sora cea mare și cea mai răsfățată.

Mereu am apreciat-o pentru faptul ca era preocupată de citirea unor articole despre parenting și pentru că în concediul de vară mergeam într-o tabară cu specific de familie. Nu reușeam să aplicăm multe, dar cel puțin eram pe un drum al sfaturilor bune. Într-una din tabere am participat la câteva seminarii pe tema educației copiilor, iar la o întâlnire a spus ca eu sunt foarte rigid și ea este mai permisivă în educația copiilor. Atunci eu am dat exemplul unor reguli minimale, unde este necesar sprijinul ambilor parinți și am spus  ca avem ca obiectiv de mai multă vreme sa il culcam pe băiat în camera lui, pe care i-o amenajasem, dar nu reusim. Atunci ea a primit de la organizatori și din sală sfatul „să își valorizeze soțul”. Nu a fost multumită de răspuns, nu a mai fost implicată în activitațile seminariilor și nici nu a aplicat sfatul.

Dar până unde poate duce permisivitatea asta și împotrivirea nu doar față de soț, ci și față de orice sfat primit și recomandare medicală?

Băiatul a cedat emoțional în clasa pregătitoare, când tratamentul pentru enuresis mama i-l întrerupsese fără acceptul medicului și în ciuda rugăminților mele. Atunci copilul era sub aripa mamei și nu a fost susținut de aceasta în desfășurarea activităților școlare, a pierdut ritmul față de colegii de clasă, s-a izolat, nu mai era atent la ore și a refuzat să mai meargă la școală. A fost nevoie de spitalizare… și ghici ce? Am reluat fix același tratamentul întrerupt de mamă, tratament de care este și în prezent nevoie.
Dar mama și-a asumat vreodata acest rău facut copilului? Iar în prezent când uită să îi dea pastile arele, vreo apăsare? Și episodul acesta nu a fost primul… când băiatul era mic nu vroia să îi administreze tratamentul cu fier prescris de medic. Îl arunca cu furie la tomberon sau în vasul de toaletă, ca să nu mai existe în casă. Și pentru toate astea, doar i-am spus că nu e bine și am căutat să îi liniștesc furia.

Fetița este ca un îngeraș pictat de Dumnezeu, însă are probleme serioase de nutriție – nu mănâncă mâncare gătită, singurele alimente agreate fiind: lactatele, pâinea, pizza, șnițel și cârnăciori, aceste din urma fiind dese ori refuzate. O cănuță de lăptic îndulcit,  două feli de pâinică cu brânzică după amiază și două iaurțele sunt alimentele mâncate într-o zi. Cu toate că știe ca a fortat-o in perioada diversificari (îi dădeam să mănânce pe nerăsuflate ciorbă pentru adulți pasată la blender, până când fata s-a opus și nu a mai vrut deloc), nu și-a asumat niciodată actuala situație și nu depune eforturi pentru a o corecta. În cei 5 ani nu a mâncat o lingură de supă sau mâncare gătită, dar în schimb este dependentă de dulciuri. La grădiniță mănâncă doar pâine goală și lactate. Iar problemele de dentiție sunt pe măsură.

Să nu mai vorbim de permisivitatea copiilor de a se juca cu orice, chiar și cu un căpăcel de la flaconul de ser fiziologic pe care mama i-l dăduse fetiței și aceasta și l-a băgat în nas – de am fost nevoiți să ajungem la urgență pentru a i-l scoate. Și bine înțeles că istoria trebuia să se mai repete și anul următor, cu o bomboană de tic-tac.

Unul din diagnosticele băiatului este tulburare de opoziție sfidare. Citeam mai demul un articol că lângă fiecare copil cu probleme există cel puțin un adult cu probleme. Acum mie lucrurile îmi sunt clare, chiar dacă adultul nu are diagosticul confirmat, experiențele de viață sunt nenumărate.

Chiar în anii de prietenie era o tensiune permanentă când mergeam împreună undeva, că ea nu mai vine, ajunși acolo, că ea pleacă acasă. Așa a început să se manifeste anxietatea. Când am făcut o drumeție la munte, pur și simplu ne-am blocat în pădure la câteva sute de metri de cabană, pe lângă un pârâiaș. Am stat mai mult de o oră pe loc pentru că nu mai vroia să înainteze și s-a pus ploaia, a venit noaptea și pană la urmă am chemat salvamontul…

Când m-am implicat în zugrăvirea casei scării și am lipsit ca să invelesc coloana și contorul de gaze de pe palier, în semn de razbunare că nu eram în acasă, mi-a închis ușa apartamentului si am stat 2 ore pe afară.

Și anii au trecut și dorința de a se opune a devenit mult mai arzătoare, la orice îmbunătățire făceam în casă, avea o replică aprinsă ”- Acum te găsiși?”, nici nu vă închipuiți prin câte am trecut ca să fac un corp de mobilă în bucătărie, să amenajez camera copilului, să cumpărăm un TV cu youtube sau să luăm cuptor cu microunde – până la urmă și l-au luat copiii din banii lor, vroiau și ei popcon. Și pentru că într-un final am convins-o cu astfel de lucruri, acum sunt acuzat că am manipulat-o.  Deși am locuit 10 ani în București nu am putut să vizităm împreună Grădina Zoologică și Casa Poporului, pentru că cineva s-a opus ”- Nu ai ce să vezi!”.

Și felul acesta de a fi a continuat cu răceală, nesusținere, neapreciere, neasumare și neiubire.

Neiubirea o arată în toate modurile posibile, iar într-un final o afirmă cu trufie: Nu te mai iubesc!

Nu am putut vedea un film de dragul celuilalt, nu ne-am putut bucura de timp petrecut împreună, de a savura o cafea amândoi (ba o beam rece, ba nu o mai beam deloc) și la masă nici nu mai zic prin câtă tensiune am trecut pentu a ne așeza împreună și a-i lua și pe copii. Îmi sunt încă vii amintirile din primii ani de căsătorie când eu ajungeam primul acasă și pregăteam masa pentru a mânca amândoi, iar când ea ajungea înaintea mea acasă, ea deja mâncase, iar mie îmi rămânea tristețea de a mânca singur.

Așa că nu degeaba ne aflăm în divorț, acestea sunt doar câteva lucruri prin care se manifestă neiubirea, pentru că despre asta este vorba în relația noastră. Dacă ar fi fost iubire nu ar fi fost atîta împotrivire, ar fi fost susținere și completare, nu concurență distrugătoare și într-un final nepăsare, izolare și multă răceală, care se traduce cu “Am plecat capul și m-am lăsat călcată în picioare. Azi așa mâine, la fel, am renunțat la mine și la părerile mele, până când am început să nu mă mai recunosc. Eram nervoasă și frustrată, îmi ziceam că trebuie să fiu supusă ca să nu mai avem discuții și certuri …”

Căsătoria a fost privită ca o destinație pe un tărâm al fericirii personale, nu ca o călătorie unde este nevoie de multă energie, cooperare și susținere, căci unde sunt acestea vin și împlinirea și fericirea.

Abia reușisem să îl conving pe băiat să nu mai doarmă cu noi, ci să doarmă în camera lui, că și ea a preferat dormitorul fetiței. În cei 14 ani de când ne știam a fost ca un colac de sârmă ghimpată, învăluit într-o mantie de catifea.

Și deodată devine pasională, creează ea momente pentru cuplu… și ce explicație are… a citit o carte și și-a dat seama că vrea să se bucure de viață…păi bine, dar cartea ți-o luasem anul trecut…în toți acești ani nu am tras eu de tine în direcția asta?!…

– Mai știi când am luat bilete la teatru și nu ai vrut să mergi?
 – Hi, hi, acum mi-am dat seama…

Și când colo ce să vezi… că telefonul ei ascunde o relație extraconjugală cu superiorul său. Și el ar fi respins-o și ea se ținea scai…

Articolul acesta despre începutul trădării cred că descrie cel mai bine ce ar putea fi în mintea ei.

OARE SUNT ÎNDRĂGOSTITĂ?

Și ea a venit în bratele mele respinsă în aventura extraconjugala, dar trufașă … când am vorbit deschis despre subiect… cică ar trebui să îi mulțumesc pentru ce a făcut că altfel nu ar fi venit în bratele mele… și cum a venit tot așa s-a îndepărtat și s-a izolat mai tare.

Când am vorbit despre infidelitate și despre recomandarea psihologului de a fi sincer și transparent față de cel care ai greșit, cu aceeași trufie s-a făcut că ea este victima… acesta este micul incident de care vorbește… Cică nu are nimic de ascuns, dar era duplicitară, își ștergea mesajele și după aceea îmi dădea telefonul singură, după care se ataca că de ce mă uit în el…

În perioada aceea ascultasem Psihologia Relațiilor a psihologul Gáspár György , iar in emisiunea din 19 Nov 2020 la Europa FM recomandă următoarele despre repararea relației după infidelitate:

„Nu se poate reconstrui nimic în absența remușcărilor necredinciosului care trebuie să exprime fără ezitare regretele și să ascule partenerul trădat. … Partenerul rănit are nevoie de onestitate necenzurată înainte de a se convinge că relația mai poate fi salvată … Să nu știi este mai rău decât să știi… Este necesar ca partenerul infidel să își ia angajamentul că a întrerupt orice legătură, că nu există schimburi de mesaje și nici întâlniri ocazionale, este nevoie de multă transparență în program, în convorbirile telefonicie, în mesaje și inclusiv în extrasele de cont… O astfel de invazie a intimității poate părea ceva strigător la cer, dar este absolut necesară, deoarece încrederea nu va reînvia fără dovezi grăitoare și continue de fidelitate.”
Emisiunea se poate asculta la acest link:

Cât despre seara cu pricina, singurul motiv pentru care eram suparat era că fetița își pierduse un cerceluș la gradi, iar ea nu a avut nicio părere de rău, ba chiar îi căzuse și în prezența ei și i-l pusese la loc. După ce am mâncat am rugat-o să mă ajute împreună cu copiii să facem ordine în sufragerie… Copiii au fost săritori, dar ea a devenit provocatoare și isterică și m-a lăsat singur să fac curățenie, incitându-i și pe copii.  „-Să-i faceti lui Tati curățenie!” și „-Nu mi-e frică de tine!” au fost replicile ei. Atunci i-am spus: „-Asta știam, dar nu e vorba de frică, este vorba de stima față de tine, pe care nu o ai, nu avem și noi conștiință, nu știm care ne este rolul!?”

Era ca un vulcan care nu se mai oprea, iar pentru a o calma, am luat-o de mână și ulterior și am luat-o de gât fără vreo intenție de a-i face rău. Acum este marea victimă a violenței domestice. Era fix motivul de care avea nevoie pentru divorț.

Și în final să vezi că vrea să devină o femeie puternica… dar foarte bine ca vrei asta, mereu ai fost încurajată să evoluezi, să te dezvolți pe toate planurile… dar de ce vrei tu să îți arăți puterea în concurență cu cel care ti-a fost alături?

Deși ai fost încurajată mereu să conduci singură mașina, nu ai putut-o să o faci până în vara trecută. Era obstacolul declarării independenței … Și cand ai putut să o conduci, care a fost recunoștința față de cel care te-a sprijinit? Un drum la avocat ca să te ajute cu redactarea acțiunii de divorț și un rece mulțumesc!?

Cum să o ameninț eu că îi iau copiii când tot ce i-am cerut este să fie o mamă iubitoare, care să se aplece asupra lor și să îi înțeleagă mai ales atunci când sunt frustrați și cer afecțiune… și ea ce face în momentele acelea … devine ea cea frustrată și pleacă de acasă,  sau se închide în bucătărie și copilul bate disperat în ușă.

Și care a fost planul ei pentru divorț? Să plece ea cu fetița din casă și să rămân eu cu băiatul, că “eu am muncit la apartament și nu e corect să plec eu”.

Tot ce i-am spus este că copiii nu sunt pe alese, ei au nevoie și de mamă și de tată, dar dacă tu alegi divorțul și pleci, lasă copiii să se bucure de frăția lor și o să am eu grijă de amândoi. Și i-ar fi convenit asta, numai să divorteze mai repede.

Și pe lângă neiubire aici e vorba de neasumarea căsătoriei, a rolului de mamă și de soție și de un egoism conștientizat, dar scăpat din frâu.

Las mai jos un fragment dintr-o scrisoare de acum 12 ani, când aceeași fată îmi scria cu inocență și fără trufie:   

…, trebuie să ne dorim să fim împreună în fața lui Dumnezeu, să fim gata să lăsăm la o parte egoismul, individualismul, să ne înarmăm cu răbdare, calm, bunătate, să ne asumăm responsabilitatea unul pentru celălalt, să ne gândim unul la dorințele și nevoile celuilalt, să îl respectăm pe celălalt așa cum este, să respectăm opiniile și valorile celuilalt, într-un cuvânt, să punem dragostea mai presus de orice. Spre rușinea mea, eu trebuie să recunosc că mai am de lucrat, dar îmi doresc să ajung aici.
Și pentru că a venit vorba de egoism, vreau să te rog să mă ierți și pentru momentele când am fost așa. Ai văzut că am încercat și eu să te înțeleg, să te ascult. Mi-a fost foarte greu uneori pentru că în sufletul meu se dădea o bătălie între credința în Dumnezeu și teama de a nu pierde sprijinul tău pe de o parte, iar pe de o altă parte dragostea mea pentru tine. Și nu ar trebui să fie așa, ar trebui ca Dumnezeu să vină în sprijinul unei relații. Știu că probabil tot nu înțelegi, și dacă tot am ajuns aici, aș vrea să-ți recomand o carte. Se numeste “Quo vadis” (latină -> Încotro te îndrepți)…

Aceeași întrebare o las și eu aici: Încotro te îndrepți?

Soțul Roxanei

Photo by Eric Ward on Unsplash

79 Comments

  1. Little

    Din ce inteleg eu, aici nu e vorba de a-l gasi pe « cel care spune adevarul » dintre cei 2, asa cum se indreapta discutia spre fb… Fiecare isi spune adevarul LUI, fiecare dintre cei 2 are un adevar pe care el il vede si care e adevarat pentru el. Ce simt eu aici in schimb sunt niste traume mari, mari de tot, anterioare relatiei. La amandoi. Luatul de gât nu poate fi o joaca, niciodata si sub niciun motiv sau circumstanta atenuanta, in afara doar de legitima aparare (de care nu pare sa fie vorba aici). Dar anxietatile, dependenta si nesiguranta ei nu pot fi puse toate in seama acestui gest inacceptabil. O munca profunda la nivel de identificare si de vindecare a traumelor vechi e necesara amandurora individual -pentru binele fiecaruia ca persoana- si apoi impreuna, pt a putea pastra macar de dragul copiilor o colaborare cât de cât armonioasa dupa divort.

    • Elena

      Corect, a-ti cauta dreptatea si a-ti striga adevarul(chiar daca sunt firesti si necesare) NU ajuta cu abs nimic pe nimeni. Terapia este singura care poate ajuta. Imi pare rau pentru ei, dar intr-un fel sau altul (si daca il urmarim pe Allain de Bottom) vom vedea ca orice fiinta umana este broken. Asa ca, nimic nou sub soare

  2. Andra

    Am fost și eu o astfel de „victima”. Ma bucur ca mi-a deschis Dumnezeu ochii și ne straduim sa salvam relația.
    Mulțumesc pt articol, m-a ajutat enorm!

    • Razvy

      Sigur dumnezeu ti-a deschis ochii… :))

    • Andreea

      Felicitări soțului pentru efortul de a încerca să salveze relația, în ciuda infidelității soției. Sunt femeie și îți dau dreptate. Dacă vrei să ieși dintr-o relație pentru ca nu mai iubești și nu mai ești fericită, fă-o fără sa te victimizezi și fără să pui toată vina pe seama partenerului, doar ca să îți justifici acțiunile. Recunoaște-ți partea ta de vină și mergi mai departe.

    • Magdalena

      Exact așa mi se pare și mie.

    • Oana

      Cand ți-am citit răspunsul, prima mea ideea a fost ca dintr-un motiv anume, in inima ta ești imparțială. Și un bărbat poate sa răspundă complex, poate sa fie mai asumat decât o femeie.

    • Carmen

      Mie nu mi se pare regie. E doar punctul lui de vedere argumentat cu exemple care posibil sa-l fi marcat sau au fost mai la indemana si peste care nu poate sa treaca inca. Este interesant sa aflii si versiunea celuilalt. Adevarul e undeva la mijloc insa fiecare gandeste si simte diferit. Si ce mi-a placut e ca el e un tip asumat si implicat.

    • Manuela

      Exact! Cred ca este o regie. Ma apasa greu cand citeam si imi pare ca sunt minciunile lui transformate in mintea lui machiavelica de manipulator nociv si pentru copiii lor, cu siguranta. Bietii copii.. abia pot sa ma gandesc la ce sentimente au trait langa un astfel de tata nociv dar mascat in victima si parinte iubitor.

  3. Andreea

    Waw…Doamne, ce perspectiva total diferita. Nu stiu ce sa zic decat clasicul: probabil adevarul e undeva la mijloc! Eu sper ca cei doi soti, sau fosti soti, sa-si gaseasca oarecum pacea si linistea, echilibrul, fiecare pe drumul sau, daca aceasta este decizia finala.

  4. Claudia

    Cat a putut sa ma irite articolul acestui “domn”. Atatea chestii se citesc printre randuri, problemele baiatului eu le pun pe seama abuzului ce acest domn l-a exercitat in familie, la fel si dentitia fetei. Poate gresesc dar eu printre randuri asta vad. El isi indeamna mama sa iubeasca copiii dar sa ii trimita sa doarma singuri? El de la cursul de parenting atat a retinut “sa isi valorizeze sotul”. Are dreptate sotia ca e obtuz, vede doar ce vrea sa vada. nu o condamn pe sotie ca prefera dormitorul fetitei. Sper sa isi dea seama ca el insusi a trait abuz de mic si perpetueaza acest abuz in familia lui. In final fiecare trebuie sa fie liber sa isi traiasca viata. Singurul mod de a-si salva demnitatea, in caz ca o are e sa aiba maturitatea sa puna binele copiilor in acest divort dar nu pare genul de barbat suficient de matur sa faca asta, pt el este despre control nu despre binele copiilor si cu atat mai putin al sotiei

    • Razvy

      Da, copii trebuie invatati de mici sa doarma singuri, altfel vor dormi toata viata cu parintii. Ce ti se pare asa anormal la trimis copii sa doarma singuri? Tu sigur ai dormit cu parintii pana la majorat, asa-i?

    • Iulia

      Parintii care isi culca copiii separat isi iubesc copiii la fel de mult ca si cei care dorm cu copiii. Copiii care dorm cu parintii vor parasi patul parintiilor cand se vor simti pregatiti. Poate unii vor ajunge la majorat, cine stie? Fiecare parinte este diferit la fel cum fiecare copil e diferit. Eu nu am dormit cu parintii decat la ocazii speciale, iar fetita mea a dormit cu noi pana la 6 ani si inca doarme cu noi cand si de cate ori isi doreste asta. Iar mie ca si copil mi-ar fi placut sa dorm mai mult cu parintii, iar ca si parinte ador noptile in care dorm cu fetita. Daca va dori sa doarma cu mine si la 18 ani o sa fiu la fel de fericita ca si azi. Nu are legatura cu articolul, dar mi-ar placea sa lasam la o parte ceea ce societatea considera ca e bine sau rau si sa ne adaptam mai bine ca parinti la familiile noastre.

  5. Lellyjoy

    Omul e narcisist. Când zici „ai facut mult peste rolul de tată și soț”, nimic altceva nu mai prezintă credibilitate. Nu există mult peste. Oamenii sănătoși la cap nu contorizează.

    Și ce bărbat vorbește cu „cănuță cu lăptic”, „iaurțel”, „pâinică cu brânzică”? Auzi la el, copilul nu e normal dacă nu mănâncă mâncare gătită :)))) Nenea, nu oricine mănâncă mâncare gătită, se poate trăi foarte bine cu „brânzică”.

    Tot ce zice omul ăsta e dubios și lipsit de credibilitate.

    • Natalia

      Îmi rău că aveți o astfel de perspectivă mai ales când vine vorba de alimentația unui copil, copil în creștere și dezvoltare, care are nevoie de toți nutrientii din alimentație. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar un copil nu se creste cu pâine cu brânză și alte bazaconii, un copil sănătos se crește și dezvolta armonios cu o alimentație DIVERSIFICATĂ SI ECHILIBRATĂ.

    • Razvy

      Nu vad unde e problema ca un barbat sa vorbeasca cu iaurtel, painica si alte cele. La fel vorbesc si eu cand e vorba de copii.

  6. Andre

    Imi pare foarte rău pentru situația în care te alfii. Sincer. Nu îmi vine să cred totuși câte comentariii de susținere are soția ta, și pentru tine nu s-a găsit o persoană sa comenteze, fie și negativ. Chiar am citit și versiunea ei, și sincer si felul ei de a scrie mi-am dat seama că ceva e incomplet, că își ține partea singură si omite aspecte importante. Nu dă argumente solide si exemple concrete, și se plânge doar așa în „aer”.
    Nu voi susține pe niciunul dintre voi, dar nu pot să nu îmi exprim părerea…
    Foarte bine faceți că divorțați. Nu aveți ce repara din păcate… Și da, relația voastră nu este sănătoasă deloc. Apreciez exemplele pe care le-ai dat, asta înseamnă că știi ce vorbești, și din punctul meu de vedere ai dreptul la replică. Ai explicat ceva mai bine situația voastră. Este trist că nu ati reusit să va reparați relatia de la inceput. Eu si sotul am fost într-o situatie asemănătoare… eu aeriană, el la fel. Până într-un punct în care eu am acționat total greșit făcându-l gelos, el a mers până în punctul în care nu mă credea că spun adevărul si de nu era de față persoana care m-a sfătuit sa il fac gelos, să recunoasca treaba asta, nu mai eram împreună in ziua de azi.(povestea ar fi ceva mai complexa). Ideea e ca in acel moment am decis sa ne schimbam comportamentul unul fata de celalalt si sa facem in asa fel incat amândurora sa ne fie bine. Altfel ne despărțim. Si asa am inceput sa lucram la caracterele noastre. Nu suntem 100% bine pentru ca avem in noi înrădăcinate lucruri nocive mostenite de la parinti,dar luptam sa fie bine, si copilul nostru sa nu moștenească probleme de genul… deci se putea, dar cum zici tu, trebuia sa va fi dorit amândoi.
    Este aiurea cum se absolva de vina, total… „am gresit mult” si apoi sa dai vina pe alta persoana, nu este recunoasterea vinei… Sa fim seriosi. Cu toata „grația din lume” se scoate din „rahat”. Pe de alta parte, nici reactia ta cu stransul de gât nu a fost ok. Da, înțeleg motivul. Nu e de parcă nici sotului meu nu i-ar veni sa faca asta de cate ori sar eu calul, pentru ca da. O iau razna(ziceam ca mai avem chestii de lucrat) si il cicalesc, nu tin cont de planurile lui, si pana la urma tot ii zic ” nu faci niciodata lucru ăla” (pe care sigur il face sau daca nu il face, totusi ma ajuta cu anumite lucruri) si isi iese din fire… dar nu la modul asta. Si ne calmam fiecare in alta camera. 5 minute, sa uitam de ce ne am aprins si pe urma discutam normal ce ne-a deranjat. Deci, tu i-ai oferit ei „un avantaj” si o cale de a se victimiza mai mult..pentru ca ea din asta, chiar daca a fost un moment, vede ca un fel de „asa face mereu”(desi poate asta a fost o singură scăpare, sa nu. Asta nu am de unde sa stiu, dar cred ca intelegi ce vreau sa spun). Legat de educatia copiilor, sustin cam tot ce ai zis de obiceiuri si reguli sanatoase pentru ei.
    Totusi, ea ar trebui sa conștientizeze ca este un adult responsabil de cresterea, educatia si viitorul copiilor săi. Fie ca ii place sau nu, ea trebuie sa fie o mamă si sa accepte faptul ca prioritatea sunt copii, apoi ea. Desi, in familie, prioritatea e relatia sotilor, apoi copiii, apoi persoana individuală. Pentru ca daca relatia sotilor este sănătoasă, atunci si relatia cu copiii e sănătoasă, si apoi stiind ca astea sunt ok te poti ocupa de tine(pentru ca nu e asa, ai sustinerea familiei).
    Sper din suflet sa rezolvati aceasta problema, acest divorț, pe cale cat mai amiabila si mai usoara. Sa va puteti vedea copiii, fiecare dintre voi. Sa ii creșteți cat puteti de bine(inteleg ca are parti de vina, dar ideal ar fi sa coopereze)… Si sa va lumineze Dumnezeu mintea si sufletul spre alegeri corecte si sănătoase.
    P.s. imi cer scuze ca am scris un asa roman, as mai avea multe de zis:)) ca na, ma cred si eu mare si tare… desi am si eu ale mele de rezolvat. Voiam sa argumentez si eu unele aspecte.:) sper ca nu am suparat pe nimeni cu comentariul meu.

    • Simona

      Foarte bine punctat, sunt de aceeasi pãrere!

    • Irina

      Total de acord, căutați-vă drumul fiecare, apoi fiecare împlinit va reuși să găsească echilibrul pentru relația bună cu copiii!

    • Irina

      Super bine punctat insa cu un lucru nu sunt de acord. Din punctul meu de vedere pima si cea mai importanta este relatia cu tine insati/insuti. Pentru ca daca tu nu esti bine cu tine, nu va merge nici relatia de cuplu si nici cea cu copiii.

    • Ana

      Prioritatea este întotdeauna cuplul, după care oricine altcineva, altceva.
      Din acest motiv sunt și multe divorțuri, pentru ca partenerii (unul dintre ei, nu contează care) alege în mod voluntar sa în inovateasca, puna presiune pe celalalt partener, motivând prin copii, pentru ca doare cel mai tare.
      Este de ajuns ca numai unul sa facă asta pentru ca acel cuplu sa meargă ușor în deriva, sa se degradeze treptat, urmează neputință și indiferenta, și multe altele pana când se ajunge la gata pana aici hai trebuie sa divorțeze.
      Consider ca un consilier marital ar trebui consultat imediat când apar probleme, în tari civilizate acest beneficiu este gratuit și acordat de stat, chiar de către medicul de familie.
      La noi în tara sunt câteva etape:
      1)modelul de căsnicie romanesc, după căsătorie apare o schimbare mare la bărbat pentru ca apar influente binevoitoare de la părinți, rude, prieteni etc în care i se recomanda aplicarea „legii românești nescrise” anume de acum suntem căsătoriți și femeia trebuie sa-si asculte, urmeze barbatul „capul familiei” fără apuneri, discuții, gânduri diferite de ale lui, pt ca oricum dacă face asta se aplica gaslighting și altele pana când zilnic barbatul da sentintq pentru orice replica potrivnica indiferent ca este reala, argumentata logic și chiar aplicarea ei duce la beneficiul situației, ei bine nu dacă barbatul considera ca nu este ca a lui femeia este categorisita „nebuna”, și asta la modul cel mai fina situație care se poate întâmpla.
      2)după nașterea primului copil, cand chipurile femeia devine prea „sentimentala” =>automat nu-și mai folosește rațiunea, și este suspectata și învinuita gratuit si nejustificat de orice…adulter, …faptul ca soțul este obosit, faptul ca lui nu-i merge bine la serviciu, faptul ca altor colegi de-ai lui le merge mai bine decât lui fie în familie fie la serviciu, faptul ca l-a durut burta, faptul ca se uita cineva în direcția nevestei lui … în fine orice, ea este de invinuita, relația se degradează complet treptat, fie renunti la orice gândire logica pe care k mai ai, fie renunti la tine ca femeie pentru ca ești îndobitocita de către sot la orice pas, fie pui punct, cu toate ca și daca pui punct indiferent ca ești total justificata datorita situației, pur și simplu ai un tip care „face” cu tine pe psihopatul, indiferent ca pui punct femeia se întâlnește la fiecare pas, respirație cu apelative, critici, judecați de la absolut oricine, prin care femeia este pe rand categorisit curva, nebuna, și multe alte apelative pe care din respect prefer sa nu le menționez, și toate acestea vin din partea absolut oricui uneori chiar din partea familiei ei care ar trebui sa ii fie alături, asta este societatea tipologia familiei românesti, merge orbește ideea „de ce nu l-ai văzut înainte sa te căsătorești cu el? Înainte sa faci copil/copii cu el? Te-ai trezit și tu acum. Crezi ca numai tu ai indurat asa ceva….ce sa-ti spun…o mama adevărată suporta orice pentru copii ei, ce fel de mama ești tu?” Și multe altele.

      3)când faci al 2-lea copil în speranța că poate inima omului care ti-a devenit partenerul și va îmbuna și poate poate mai capătă voce în cuplu și partenerul care este îndobitocit mental=gaslight (și alte variante), dar constați cu stupoare ca lucrurile devin mai groaznice și nu-ti rămâne efectiv decât fie sa „taci pe vecie” și sa accepți mocirla in care ai întrat de buna voie și nesilita de nimeni fie sa pui punct și sa o iei de la capăt, cu toate provocările care vin la pachet, pentru pana atunci ești „protejata” de partener și pentru aceasta protecție ești obligata cel puțin sa plătești cu supunere totala și oarba, asemena unui animal.

      Cu cât nivelul de civilizație în funcție de zona de trai, este mai scăzut, cu atât mai dur și puternic se aplica „spălarea de creier tipica familiei traditionale romanesti”.

      Nimeni nu-si dorește sa se ajungă la divorț, indiferent care ar fi motivele, deznodământul este tot groaznic.

      Dar ma scârbește efectiv cum tot mai mulți „parteneri” de viata devin călăul celuilalt în căsnicie, cum se aplica intenționat „tactici”
      Spre degradarea psihologica a celuilalt partener, și când barbatul roman se considera/autodenumeste „am fost pacalit sa te iau de nevasta” deoarece chipurile exista o lege nescrisa în familia traditional românească în care barbatul trebuie sa rămână „sfânt, neatins, nederanjat, neimplicat, neștiutor, invizibil (pur și simplu sa nu fie prezent fizic sau psihologic)” la orice obstacol/element tipic din viata de cuplu, familie, părinte, care apar involuntar când formezi un cuplu, o familie…societatea românească promovează faptul ca barbatul este capul de familie și indiferent el știe ce este mai bine și trebuie sa se facă doar și numai cum dicteaza el bun sau rău nu contează.
      În condițiile în care mulți bărbați n-au mai trecut prin etapele care formau un bărbat, stagiu militar și altele.

      Și replica tipic românească care este „promovata” masiv pentru a convinge o femeie despre beneficiile unei casnicii….”sa te protejeze, sa aibă grija de tine sotul”, n-ar fi nici o problema dacă după căsătorie, și copii nu te-ai trezi cu un comportament de îndobitocire din partea partenerului.

      Nu generalizam, nu toate căsniciile sunt asa, mai exista și casnicii în care partenerii trec prin filtrul mintii tot felul de „sfaturi binevoitoare” , în care civilizația si-a pus amprenta pe dinamica familiei și exista cat de cât vocea partenerului feminin, dar….serios nu trebuie sa mire pe nimeni de ce femeile aleg tot mai des sa se realizeze pe deplin profesional înainte sa se căsătorească, sa facă copii, și de ce momentul vine după 30, 35, 40 de ani când problemele de fertilitate apar involuntar.

      Pana când educația pilonul de baza al societății nu se va schimba, progresul nu va fi acceptat și aplicat în societate.

      Este frumos sa pleci din tara spre tari civilizate în care exista educație și alte aspecte, însă la noi în tara accesul la educație este limitat de finanțe.

  7. M.

    „Furia narcisică este un lucru aparte. Pentru a-şi ascunde propria vulnerabilitate şi în permanenta căutare a dreptăţii aşa cum o percepe el, narcisistul va face tot posibilul să se răzbune atunci când este rănit. Primul semn că narcisistul este răzbunător din cale afară este faptul că se va prezenta pe sine ca pe o victimă, indiferent dacă circumstanţele o susţin sau nu. O dispută a avut loc iar tot ceea ce narcisistul ştie este că a fost rănit şi vrea dreptate. Detaliile legate de cine, cum şi când a început totul nu contează. Nu contează nici dacă narcisistul este cel vinovat. Va continua să se prezinte drept victimă şi să-şi caute propria dreptate. În lupta pentru căutarea dreptăţii narcisistul nu se dă îndărăt de la manipulări grosolane şi minciuni. În propria viziune, narcisistul nu se vede pe sine ca fiind un mincinos ci ca pe un om care se foloseşte de orice mijloace, morale sa nu, pentru a-şi căuta dreptatea şi a câştiga disputa.”

    Link original aici: https://zoso.ro/rubrica-psihologie-furia-narcisica/

    • Lellyjoy

      Exact asta zic si eu.

    • Bodo

      Toti avem mici incidente de inselat, noroc ca a scapat biata fumeie

    • Razvy

      Lellyjoy, exact ce zici si tu? Habar nu ai ce a vrut M sa spuna, dar te bagi in seama 🙂

  8. Oana

    Oricum ar fi fost relatia intre ei, nu ar fi trebuit sa o ilustreze ca o mama iresponsabila. Buna, rea e mama copiilor lui si respectul trebuie sa primeze deasupra oricarui orgoliu. Relatia lor pare ca s-ar fi rupt in timp, s-au schimbat si s-au indepartat. Cand iubesti nu poti macar sa spui ceva rau de omul pe care il iubesti oricat te-ar rani. De aceea nu cred ca mai exista iubire aici.

    • Simona

      „Oricât te-ar rãni” nu mai prea merge, când e vorba de a fi înselat cu altcineva, de cel iubit. Ca idee e bunã, dar în realitate, doar cel înselat stie cum se simte si dacã mai poate continua sã-l ierte pe celãlalt…

  9. Alexa

    Eu văd un bărbat care nu își recunoaște vina deloc. Acela e adevărul ei, dar ea recunoaște că a greșit. Acesta e adevărul lui, dar nu văd urmă de remușcare sau că ar fi greșit. Nu poți să scrii atât și nici măcar să nu îți ceri scuze că ai luat-o de gât. Trist pentru el, dar nu văd că ar vrea să se vindece prea curând.

  10. Elvira7

    Barbatule care ai scris mesajul asta, tu nu-ti mai iubesti sotia! Se vede si se simte asta. De mult nu i-ai mai dat nici-o sansa. Datoria ta era sa o iubesti (si atunci cand iti era greu sa o mai faci) si sa o ajuti – chiar si sa o ajuti sa se schimbe daca asta era necesar si daca si ea isi dorea asta.
    Ce ii reprosezi tu ei de cele mai multe ori sunt preferinte (ale ei diferite de ale tale, mai ales in educatia copiilor) care nici pe departe nu erau motive de divort. Ea nu a fost mama sau sotia ideala, dar dupa cum descrii tu situatia, ar fi fost „ideala” doar daca gandea si facea toate dupa cum gandeai tu ca este bine pentru voi, pentru copii. Te cred ca ai avut frustrari, sunt in asentimentul tau cu multe (mancatul impreuna, atentia la copii cu mancatul, dormitul), dar faptul ca in toate, in absolut toate ai vorbit-o doar de rau poleit cu ingaduinta, intelepciunea, harnicia ta, spune prea multe despre tine. Nu ti-ai recunoscut greseala nici ca ai luat-o de gat la nervi, tot despre ea ai vorbit ironic ca „Acum este marea victimă a violenței domestice”, sau cand devenind pasionala, este penibil sa-i spui ca tu i-ai dat cartea respectiva un an inainte…ce conta asta? De ce din nou a trebuit sa arati ca TU ai dat o cartea in loc sa fii bucuros ca in sfarsit a citit-o si vrea sa puna ceva in aplicare? Sunt detalii care unul dupa celalalt te fac tare vinovat de situatia familiei voastre de acum. Oricat de mult ai vrut sa fie bine, si te cred ca ai vrut poate mai mult decat ea, mandria, felul in care ai fost educat (nu stiu) dar mai ales neiubirea te-au facut sa gresesti fata de ea si in felul asta si fata de copiii vostri. Nota: nici eu si nici macar ea nu spune despre ea ca a fost nevasta/mama foarte buna, dar, dupa mesajul acesta al tau, se pare ca tu esti cel care nu a stiut sa fie barbat/lider bun al familiei voastre.

  11. Butmalai Catalin

    …foarte trist…nu cred ca putem vorbi despre o vina aici, fiecare suntem „facuti cumva”. Nu e locul sa intru in detalii, insa am trait ( si traim) o poveste foarte asemanatoare. Insa, din fericire, dupa aproape 6 ani de cand ea a plecat, ne-am regasit linistea. Eu, alaturi de cei doi copii. „Echipa fantastica”.

    • Cristina

      Cred ca asta e exemplul tipic cand nu mai vezi padurea de copaci. El a facut, ea a facut, el a dres, ea a cules, e vina lui, ba ea i de vina… ne uitam la un copil care „a cedat emotional in clasa pregatitoare” si ne dam cu parerea daca e mai vinovata maica sa sau taica su ca s a terminat relatia? Conteaza? Ei, amandoi, buni-rai cum sunt, au o varsta, o maturitate si o responsabilitate. Copiii aia ce au? O camera a lor? Un cuptor cu microunde la care sa si faca popcorn? Atat, ca doar n au nevoie de mai mult! Ceea ce se petrece in aceste doua articole e de trimis la protectia copilului, cu tot anonimatul. Daca au inflorit si dramatizat, foarte bine, nota 10 la impresie artistica. Dar ce facem cand niste copii sufera?

  12. Just me

    Efectiv nu pot comenta aceasta parere a lui ,vedeam ca un film ceea ce el spunea.Dumnezeu sa ii dea minte cea de pe urma la doamna pt ca sunt 2 copii la mijloc.

  13. Elena

    Acesta mi se pare cazul perfect de „adevarul este undeva la mijloc”. Pararea mea este ca astfel de relatari ar fi bine sa fie publicate impreuna mereu. Da, barbatii sunt de obicei cei acuzati si femeile absolvite, dar ma repet „fiecare are adevarul lui”, asta, insa, nu justifica nici violenta lui si nici nepăsarea ei fata de copii.

    • Tb

      Fii tare, dragă Roxana !
      Soțul să învețe să fie soț, cu cine vrea, dacă nu a vrut lângă familia lui !
      Urât din partea unui bărbat să ridice mâna asupra femeii iubite, indiferent ce i-a făcut aceasta.
      Găsește domle pe cineva de măsură ta de care să te iei, nu de femeia care îți face mâncare, 2 copii, îți calcă, curăță după tine.
      Femeia asta avea nevoie doar de iubire, de susținere, sa o asculți, sa fii acolo pentru ea, la bine și la greu. Nu să îi vânezi greșelile, sa i le etalezi, și să faci tu pe victima.
      Ea e victima în povestea asta, deși tu ai altă replică…
      O femeie lupta pt relație când are copii, se lasă pe ea ultima, dar când nu se mai poate, e mai bine fiecare pe drumul lui. Cu Dumnezeu înainte!

    • Ana

      TB
      Ai descris exact situația.
      Nu înțeleg de ce aceasta vânătoare după greșelile partenerului, când rolul unui parteneriat este sa se susțină constructiv unul pe celalalt astfel încât sa ajungă la un rezultat bun, fără sa se atace, probabil tine de a avea integritate.
      Partenerii au același obiectiv final benefic sau nu?

  14. Elena

    Nu vad nicio remușcare pentru faptul că ai apucat-o de gat. Chiar nu exista nici o scuza pt violența și nu cred că tu realizezi asta.Ce e clar e că nu va potriviți împreună și copiilor le va fi mai bine daca divorțați și cooperați ca sa nu ii traumatizați și mai mult.
    Ce ai relatat aici e foarte unilateral

  15. Mi-as dori ca amandoi sa cititi acest comentariu.
    Copii dumneavoastra sufera si dezvolta atat de multe anxietati pentru ca voi nu ati reusit sa va rezolvati problemele individuale, de cuplu.
    E o trauma ce se transmite din generatii in generatii, si voi la randul vostru suferiti din cauza traumelor parintilor vostri.
    Inca mai e timp sa indreptati.
    In punctul in care sunteti nu cred ca mai puteti merge decat separat. Insa va rog mergeti impreuna pentru copilasi, ganditi-va la ei.
    Incercati sa mentineti o relatie buna pentru ei, nu fiind impreuna ca un cuplu ci ca o echipa, ca doi oameni care au adus pe lumea aceasta doua fiinte fara de vina. Copii merita toata dragostea noastra.
    Pentru mine copii sunt totul iar daca ati decis sa ii aduceti pe lume incercati sa va faceti datoria.
    Nu ei s-au cerut aici, voi ati decis, asa cum voi decideti in ce mediu traiesc, ce anxietati dezvolta sau ce viata frumoasa au.
    Fiti parinti iubitori, blanzi si buni inainte de orice!
    Stiu ca e greu sa fii adult si sa le faci pe toate, avem zile si zile. Invatati sa fiti balnzi si cu voi fara sa puneti atat de multa presiune.
    Viata e doar una!

    • Razvy

      Draga Adelina, cel mai prost sfat din lume este sa spui cuiva sa mearga ca un cuplu in continuare, doar pentru copii. NU! Asta este cel mai prost sfat din lume! Copii pot sa treaca fara probleme peste despartirea parintilor, si la fel pot face fata faptului ca parintii se recasatoresc.

  16. C

    Eu vad un narcisist care pretinde ca e perfectiunea intruchipata si toate responsabilitatile legate de copii erau ale sotiei, responsabilitati pe care le-a indeplinit prost, pentru ca doar el e desteptul in familie, el stie, el e capabil, ea e un copil mic si prost care trebuie disciplinat. Ce se tot plange domne asa daca o scuturi putin si o iei putin de gat? Pun pariu ca sunt o droaie de minciuni in discursul asta, pentru ca imi e f cunoscuta abordarea si am trecut prin asta. In instanta s-a aratat victima si a vorbit despre mine relatand in cuvinte frumoase ca sunt o c…, betiva, nebuna si inconstienta iar el cel responsabil si intelegator. Realitatea? El nu a avut niciodata job, eu nu am pus gura pe un strop de bautura (am fost si gravida si nu imi place alcoolul oricum), nu ieseam din casa fara acordul lui si fara a fi urmarita (avea aplicatie in telefonul meu, stia unde merg, etc). Intre 4 pereti urla, ma agresa, imi lua toti banii castigati….iar in afara spunea ca vai ce grijuliu e el, ca el are grija de mine, ca el gateste (cred ca a gatit de 4 ori in toata relatia: cartofi prajiti si legume congelate), ca eu nu sunt gospodina si sunt lenesa, ca „imi cara” el mie pampersi…si ulterior si-a amintit si a bagat discursul cum ca sunt eu curva…efectiv din neant.

  17. Cristiana

    Nu sunt jurnalist, dar care este legatura cu jurnalismul aici? Sunt niste marturii ale unor oameni, care nu au fost verificate din trei surse, parca si aceasta era o regula, sunt practic articolele lor personale. Nu consider ca a oferi drept de replica unui abuzator, amandoi recunoscand abuzul fizic, este in mod practic o „alta fateta a realitatii”. Nu, este doar o platforma oferita unui abuzator pentru a continua sa manipuleze. Apoi, este ok sa publice fragmente dintr-o scrisoare personala? De acum 12 ani?

  18. Anna

    Am citit ambele articole si ea mi se pare prea visătoare, ușor incoerentă, “pierdută”, total nepregătită pentru rolul de mama. Un pic instabila si imatura. Când ești mama si practic “the primary caregiver” nu te joci cu nutriția, medicația si educația copiilor tai. Aici tind sa il cred pe el. Eu de exemplu, am devenit mama la 35 de ani, dupa ce mi-am jucat toate cărțile in cariera, mi-am trăit viața de om tânăr si am văzut lumea, TOCMAI pentru a nu fi apoi o mama frustrata. La 35, sunt mult peste ce puteam fi la 25. Sub NICIO forma nu as pleca vreodată de lângă copiii mei sau animalele mele de companie. Asta e diferența. Nu ma cred vreun Dumnezeu, nici vorba, dar când te inhami de tânăra la asemenea responsabilități, chiar dacă ești “hotărâtă sa lucrezi la tine”, mai devreme sau mai târziu, viața netraita iese la suprafața ca in demon si îți întuneca rațiunea. Am văzut femei si de 60 de ani pline de ura, acre si rele si îmbolnăvite, sacrificate neapreciate de nimeni. Ce se poate face? Terapie! Acceptare, integrare si adaptare si sub NICIO forma nu pleci de lângă copiii tai. Fie el băiat, separarea de mama lasa traume. Noblesse oblige.
    Referitor la el, pare un om ajuns la capătul puterilor si al nervilor. Însă nu are absolut nicio scuza pentru faptul ca a atins-o! Si el are nevoie de terapie, pentru a-si stăpâni pornirile violente. Posibil ca si pe copii sa ii fi lovit. Total inacceptabil si va avea mult de demonstrat pe viitor ca se poate stăpâni. Asta e.
    Problema lor e ca fie e o diferența de vârsta, fie de mentalitate. El fiind cel “matur”, ea cea care “mai are de lucrat”. Poziționându-l pe el pe o treapta superioară. Când intemeiezi familie așa, nu are cum sa iasă bine. “Mai am de lucru la mine” se traduce “ma vei tine in spate si imi vei suporta toanele”. “Sunt cel matur” se traduce “imi place controlul, de asta te-am luat pe tine ca ești manipulabila”. Deci cred ca se merita unul pe celălalt.
    Însă, fără sa fiu terapeut, cred totuși ca dacă amândoi ar face din nou terapie împreuna, si s-ar vedea pe ei fix așa cum sunt la rece sau ar face eforturi sa înțeleagă perspectiva celuilalt, relația s-ar putea salva. Oamenii se pot schimba daca isi doresc cu adevărat. Mereu exista soluții. Iar copiii ar fi cei mai fericiti.

    • Silvia

      Anna, ați avut cel mai bun comentariu, cea mai buna analiza

  19. Cristiana

    Wow, ce comentariu empatic, bravo, felicitari!
    (Sunt ironica, e un comentariu gretos, care nu inteleg de ce a fost aprobat pe acest blog de educatie cu blandete).

  20. Irina

    Tipic relatie toxica. Din experienta, pot spune ca traumele create copiilor Nu vor fi sterse prea usor si au nevoie de suport psihologic cat mai repede.
    Cat despre cuplu…va fi mai bine ça fiecare sa mearga pe drumul lui. Mama sa continue psihoterapia pentru sindrom post traumatic Iar tatal sa-si gaseasca o alta femeie asa cum isi doreste incat sa fie concentat sa controleze pe altcineva si nu fosta sotie sau mai rau copiii.
    Din pacate, Sunt situatii din ce in ce mai intalnite. Femeia progreseaza, doreste sa evolueze personal. Barbatul refuza sa inteleaga ça se asteapta si din partea lui un progrès, o évolutie. Ramane angrenat in principiile si valorile invatate de la parinti/ bunici si face orice ( recurgand pana si la violenta) pentru a-si pastra autoritatea.
    Este modelul Classic intalnit 90% in Romania numai ca multe femei Nu indraznesc sa vorbeasca. Societatea romaneasca judeca si condamna femeia foarte rapid. Ça sa Nu mai vorbim de discriminarea privind salariile femeilor si barbatilor care fac in final femeia dependenta de barbat.
    Évoluati si faceti tôt ce puteti sa reduceti traumele copiiilot vostri!

  21. Ioana

    Le am citit pe amandoua. Si sincer, mama are mari probleme comportamentale, puțin instabila, trăiește intr o lume a ei. Si el a gresit. Daca au vazut de la inceput ca nu merge bn, dc au mai facut 2 copii?!??? Pt a suferii aceștia?!. Oricum faza cu aruncatul medicamentului e nasoală. Daca asa a facut e praf ca mamă

    • Ana

      Serios?
      Câți părinți au dat medicamentul recomandat de medic, câți nu s-au găsit în situația în care copilul a vomitat, nu a suportat gustul, efectul medicamentului pt ca efectiv i-a creat stare de ameteala/voma și au fost obligați sa merga la alte 1 sau 2 medici pana au ajuns la o varianta buna acceptabila pentru copilul lor, câți ?

      Revin la cărțile de dezvoltare individuala, sunt bune dar cu măsură altfel alterează viziunea realista asupra vieții de zi cu zi, de cuplu, parentala, sunt sfaturi bune de aplicat și blândețe/bunăvoința, nu pentru a fi forțate în cuplu, familie, relația parinte-copil.

      Sunt atâtea opinii și este normal, dar serios acum, câți dintre părinții care ați citit aceste articole ați trăit în societatea românească pana la stadiul de adult, și oe tot parcursul evoluției voastră ați avut un comportament perfect compatibil cu cerințele părinților, câți ați fost obedienta la orice cerinta a părinților?
      Citiți încă o data textul, revizuiți tot felul de evenimente din evoluția voastră de la copil la adult și puneți în aplicare „corecție medicamentoasa” pentru orice scăpare, prostie specifica vârstei copilariei și gabditi-va ce ieșea din voi.

      Cu scuzele de rigoare, pregătirea medicala prezenta, precum și substanțele din medicamentele prezente de pe piața nu reprezinta o baza 100% exacta și sigura pentru aplicarea unor astfel de demersuri asupra adulților, nu mai zic asupra copiilor.

      Privind din exterior situația, soțul este un om care a trăit intr-o familie în care barbatul deținea controlul absolut, și acum aplica aceeași metoda de control asupra soției, copiilor insa prin toate tertipurile posibile justificate pe foaie ca fiind acceptate de o instanta și orice ar îndrăzni sa aibă o alta opinie diferita de cea a „specialistilor certificati” , diagnostice care pot fi eronate (corect verificați în minim 3 surse afara sa menționați nimic niciunui doctor si veți obține 3 diagnostice diferite).

      Mulți părinți din ziua de astăzi considera ca dacă exista mai multe posibilități financiare decât pe vremea lor trebuie sa abunde în verificări, jucării, cursuri, medicamente….ca sa dea alte oportunități decât cele avute de ei.
      Evident nu este în totalitate greșit sa dai alte oportunități dar sa nu exageram și sa nu facem o tragedie din nesupunere absoluta a copiilor, o joaca inocenta specifica vârstei și sa ii îndopat cu medicamente pe baza unor diagnostice.

      Părinții care sunt cei mai mari susținători al aplicării medicamentație pentru controlul comportamental al copiilor sunt fie de fapt cei care însăși iau medicamente din aceasta gama și nu împărtășesc acest lucru cu partenerul, fie vor supunere absoluta din partea tuturor membrilor familiei, fie au alte motive specific distructive la adresa familiei sau altele, INSA serios ganditi-va la copii voștri pe care i-ati îngrijit cu drag, grija …. sa vina unul dintre părinți și sa meargă pe latura aceasta de medicamentație comportamentala în mod forțat….nu va este mila de acel copil?
      N-ati fost și voi la rândul vostru copil, n-ati făcut lucruri specifice vârstei care n-au fost pe placut părinților?
      V-au obligat sa luați pastile ca să aveți un comportament „corect/obedient”?

      Serios acum v-ati îndopat copilul cu medicamente prescrise de „specialisti certificati” știind în ce fel de societate trăim la momentul actual?

      Din păcate sunt părinți care își strica proprii copii…și nu apreciază darul oferit de dumnezeu.

      Domnul sot treziti-va din bula obscura în care traiti, sau ieșiți pur și simplu din familie, și lăsați copii la mama, vegheati asupra lor cu o atitudine și mentalitate de om sănătos mental nu …. „altfel=iesit din spectrul ratiunii, empatie și regulilor normale de bun simt și educatie”, lasati sa se desfășoare toate treptat, și vor următoarele pot aparea: veți constata ca ați greșit și dvs nu doar soția (toți greșesc nimeni nu este perfect) ajungeți la o gândire binevoitoare, pașnică, înțelegătoare, benefica pentru a fi practicata în familie, care accepta și qlte opinii decât ale lui implementate din copilărie, accepta evoluția; fie soția pur și simplu clachează cu atâtea responsabilități și vine singura ori va lăsa copii, ori nu știu ajungeți amândoi la un armistițiu conjugat dominat de o atitudine specific unei familii evoluate, fie o luați pe drumuri diferite dar evident păstrați legătură cu ei,….în 70% din cazuri bărbații regreta pentru intr-adevar ei pot sa situației o alta turnura și constata prea târziu ca au fost imaturi și soția nu a mai putut sa aștepte maturizarea lui.

      Oticum, separati-va fizic, indiferent de ce va ieși, fără supărare fizica nu se poate și ca să înțelegi de ce nu se poate altfel, cauta poza de la cununia voastră , transpune-te, aminteste-ti fericirea, sentimentele din acele momente, timpul petrecut împreună și imagineaza-ti cum ar fi fost sa o strângi de gat fix atunci, la aceeasi ora din zi la care ați strans-o de gat astăzi. Cum este?

      Ce dacă ai greșit?
      Este important sa accepți, sa recunoști ca nu ești perfect și ca oricine greșește.

      Te poți corecta? Vrei sa faci acest lucru?

      Presiunile de ordin financiar nu trebuie sa dicteze greșelile de moment din cuplu.
      Este important sa ne acceptam asa cum suntem în prezent și sa ne acceptam limitele financiare prezente, nu sa ne descarcam frustrările pe partenerul nostru.

  22. Eu sunt foarte tristă pt felul în care s a distrus o familie pt că asta se întâmplă când există cearta peanenta in familie.Am avu și eu multa cearta și tot la fel soțul crede că la mine este problema,ca am intrat în depresie. Tot ce se poate sa fie adevărat. Nu neg și nu exclud. Pt că,când ai socrii cu care nu poți discuta despre durerile sufletești,cu el în niciun caz(pt că aș avea critici de spus,nicidecum ceea ce mă apasă),este f greu să îți găsești puterea în fiecare zi. Am un băiat pe care îl iubesc mult de tot și fiind mereu cu el,recunosc că am mai ridicat vocea la el și o palmă la fund pt că am zile când nu mai suport plânsul și izbucnesc. Chiar și după 2 ani jumate,eu izbucnesc in crize de furie. Deci dreptatea poate fi la soț și soția sa fie vinovată pt că nu mai face fata. Pt că așa sunt și eu ,greșesc mult și fac crizede furie apoi totul revine la normal. Poate sa aibă și fix ,adică s nu fi deloc lăsătoare.si toate acestea duc la certuri f mari. Dar adevărații vinovați sunt amândoi. In orice căsnicie,ambii greșesc. Soțul sta prea mult timp sa verifice soția ce face sau nu face bine,iar soția are prea multe pe cap,și nu mai face fata. Este foarte ușor să cauți pe altcineva fiindcă nu te simți iubit. Dar aici intervine placerea personală.daca continui,distrugi tot ce ai construit,familie copii,iubirea soțului. O distrugi. Așa zic eu. Greșeală este la amândoi și amândoi vor să scoată vinovat pe celălalt.eu din contra,vreau sa spun că eu sunt de vina și încerc să devin un om blând și o soție prietenoasa . Așa sper sa nu mai incep cearta și crize trecătoare. Așa că ,daca au făcut bine sau nu,nu știu,dar știu că suferință din inima nu o vindeca un divorț și gata,ai scăpat,nu,atunci incepe la divorț și se rupe la finalizarea lui și se împrăștie și devine o furtună peste toată viața. Așa că copiii vor duce tare suferințele mai departe pt că ea a obosit iar pt el e simplu: ea este vinovat că a obosit 🙄😪🤐

  23. Carmen

    Toata viata am considerat ca inainte de a face un copil, parintii ar trebui sa fie supusi unor teste psihologice. Din cauza incompatibilitatii voastre de cuplu, ati stricat doi copii care deja au tot felul de probleme de comportament si care vor avea nevoie ca adulti de terapie, daca isi vor da seama ce relatie toxica au avut parintii lor. Exact cum au spus si ceilalalti mai sus, adevarul este la mijloc pentru ca fiecare vede doar lucrurile negative unul altuia si ma mir cum ati rezistat atatia ani.

    • Roxana (alta)

      Si eu cred ca e o idee foarte buna sa faci teste psihologice inainte sa faci copii. Mai cred ca in situatia asta ar fi trecut testul amandoi.
      Am citit ce a scris fiecare parte plus comentariile, nu sunt psiholog, vad tulburari de anxietate, vad narcisism…dar cine nu are asta intr-un anumit grad? Si cat de mult sunt exacerbate toate de oboseala…cel putin?
      Imi vine in minte: nimeni nu inebuneste mai repede decat o persoana perfect normala…nu mai stiu unde am citit-o, cel mai probabil in Legile lui Murphy.

      Bottom line: cred ca testele psihologice ar prinde doar cazuri mult mai grave, din pacate…cred ca ar fi grozav daca s-ar aplica in cazurile acelea: despre care citim si simtim ca nu ne identificam absolut deloc cu ele 🙁

      Imi pare sincer rau pentru ce s-a povestit aici 🙁 dar nu vad cum cineva ar fi putut sustine acum 10 ani ca se va ajunge la asta in cazul lor…asa cum nu mi-ar fi putut spune nici mie acum 10 ani ca voi avea o casnicie fericita.

      Cred ca este mai bine sa nu condamnam. Multe lucruri depind de circumstante.

    • oana

      din inertie, comoditate, nepasare. de aia trag unii de relatii muribunde/moarte cu anii

  24. Anda

    Vorbesti foarte des de trufie. Mie asta nu mi se pare un cuvant sa-l folosesti in raport cu sotia sau sotul. Nu trebuie sa fim umili intr-o relatie, e una de parteneriat. La fel ca si rolul de sot / sotie, aici poate aveti viziuni diferite despre ce inseamna asta.
    Si da, daca tu te-ai apucat de curatenie si ea nu voia, nu-ti datoreaza nimeni starea de spirit. Alta chestie interesanta , faptul ca desi mititei tii mortis sa separi fratii. Poate ai niste concepte dubioase invechite despre cum e ‘corect’ sa fie fratii de sex diferit. As zice ca pana la pubertate probabil daca isi doresc pot sta linistiti in aceeasi camera . In fine, intre doi oameni doar dumnezeu stie ce este.

  25. Dana C

    Mâinile pe gâtul soției tale, mâinile pe gâtul mamei copiilor tăi!?
    Atât am de zis!

  26. Ka

    Acest articol imi spune ca nu mai am de gand sa citesc articolele viitoare cu ce scriu cititorii pentru ca fiecare isi asuma rolul de victima si mi se pare josnic cum au vorbit unul despre celalalt. Plus cine cere sfaturi de la straini de pe net are o problema de dependenta si nu isi asuma deciziile luate. Cand iti cunosti valorile sti ce decizie sa iei.

  27. Mariana

    Singurul comentariu care imi vine in minte este „imaturitate”…Ambii imi dati impresia ca sunteti imaturi,cel putin emotional…as fi curioasa ce varsta aveti.In rest,nu pot sa ma dau cu parerea intr-o poveste pe care nu o cunosc personal,nimeni nu ar trebui sa o faca…
    Sper doar sa tineti cont ca aveti 2 copii pe care VOI ati ales sa ii aveti,si sa faceti tot ce e mai bine pentru ei.Va urez multa fericire si sper sa iesiti maturi din povestea asta!

    • O poveste clasica in care el manipulator narcisic, ea imatura și ulterior victima, pana când femeia își da seama de valoarea pe care o are, vrea sa evolueze, dar nu după standarde impuse de altcineva (propriul soț) ci după cum considera ea, nu i se acorda liberul arbitru, intr-o căsnicie familie, soțul/soția sau copii trebuie susținuți in orice, chiar dacă suntem de alta părere și vedem lucrurile diferit, lasă-l pe celălat sa încerce, susține-l, apoi oferă și varianta ta, încurajează-l sa încerce și ideea ta, dacă a lui a eșuat… cu copii la fel… cum spunea cineva aici, contează foarte mult și familia și mediul in care ai trăit, crescut… involuntar copii copiază și adopta aceste comportamente abuzive și le aplica mai departe, de aici și zicala “cei șapte ani de acasa” aici nu este vorba doar de educație, este mult mai profund, dar putini înțeleg asta… cert este ca niciunul dintre ei nu a înțeles nevoile celuilalt și cât despre educația copiilor, forte bn alese “din cărți” principiile domnului după care vrea sa-și crească/educe copii, dar sa fin sinceri, câți dintre noi le respectam? In orice familie exista un părinte mai permisiv, poți fi permisiv, fără sa “afectezi” educația și buna creștere a copiilor… chiar și noi adultii ne abatem de la reguli… și parca te bucuri când șeful te lasă 30 min mai devreme acasa, la fel și un copil când permiți sa doarmă cu tine o data… copii încă nu se simt pregătiți emoțional sa se detaseze de părinți… tensiunea și situația dintre părinți a creat asta… dacă părinții ar fi fost stabili emoțional, ar fi fost mai ușor și pt copii sa accepte anumite reguli… și nu e un standard sau o lege scrisă când trebuie sa se întâmple anumite lucruri, fiecare om are principiile lui si percepțiile lui de ce este bine si ce nu, fiecare familie trebuie construită după caracterul si principiile membrilor ei… iubire, acceptare, asumare, evoluție… iar daca nu se poate, mai bn fericiti separat, decât nefericiți împreuna.

  28. Andra

    e plina lumea de femei abuzatoare mascate in victime
    intr o relatie sunt 2, si cand e bine si cand e rau
    deci, vina se imparte
    dar am eu ceva cu femeile care se cred superioare si ajung la un punct cand au impresia ca “merita mai mult”, isi bat joc de parteneri, iar apoi, cand constata ca “valoarea” lor e cu mult mai mica decat aveau ele impresia, devin victime frustrate si se inchid in razboaie cu fostii, doar pentru a le face rau…
    trist este ca, inca mai traim cu prejudecatile invechite, arhaice, ca intotdeauna femeia e victima si barbatul calaul, dar in zilele noastre, de foarte multe ori, e chiar invers

    sa vedeti femei care se razbuna pe fostii lor prin copii, ii folosesc drept arme si scuturi, care mint de ingheata apele si isi bat joc de proprii lor copii; si vorbim de femei cu “educatie aleasa”, medici, de exemplu 🤦🏻‍♀️

    • Monica

      Oh, Doamne, ma bucur ca mai exista si femei rationale si obiective pe aici. O mare parte din textul scris de el este despre copii. Despre sanatatea lor, despre nutritia lor, despre educatia lor.
      Totusi, cate femei-mame s-au gandit la suferinta copiilor din aceasta familie, cand au scris comentariile?! Nu sunt mama, dar primul lucru care mi-a sarit efectiv in ochi, din textul domnului, este suferinta copiilor. Problemele lor de sanatate si emotionale. Mi-ar fi jena sa scriu niste comentarii atat de superficiale, („datoria ta era s-o iubesti”?, pe bune, la asta se rezuma o familie cu doi copii? ), complet impartiale si pline de egoism, la adresa unui barbat, care, se vede clar ca isi iubeste enorm copiii, ba sa mai si afirmi ca problemele de dentitie ale fetitei sunt din cauza lui, sau ca cei mici sunt traumatizati din cauza lui. Da, numai un barbat care isi iubeste copiii si care se implica in educatia lor, foloseste diminutive ca „laptic, branzica, painica”. Nu trebuie sa fii geniu, ca sa-ti dai seama de asta. E trist ca femeile au ajuns sa se apere, cu atata inversunare, cu turbare chiar, pe principiul „Me too”, fara a fi capabile sa citeasca un text cu obiectivitate si detasare, fara sa se raporteze la propriile experiente sau la statutul de „victima eterna” al femeii. Sau poate chiar e nevoie de „specialisti” care sa explice ca un text complex, detaliat, argumentat, cu subiect si predicat, denota realism, luciditate, implicare, denota ca omului ii pasa, nu ca e un abuzator si un narcisist, pe cand textul sotiei, ambiguu, lipsit de detalii, centrat pe „eu, mie, pe mine”, denota cu totul altceva. Da, el a gresit, a clacat cand a strans-o de gat, uau, ce spirit de observatie au avut doamnele care „au sarit la gatul lui”! Dar oare cum se face ca pe aceleasi doamne nu le-a deranjat relatia ei cu seful? Da, e plina lumea de femei abuzatoare, manipulatoare, mitomane, care traiesc pentru a se victimiza, care, din punct de vedere emotional, nu sunt capabile sa fie mame sau sotii. Si poate nu e vina lor, dar a fi de partea lor, neconditionat, numai pentru ca sunt femei, nu le ajuta cu nimic, nici pe ele, nici pe sotii lor si cel mai grav, nici pe copii.

    • Razvy

      Clar amandoi sunt vinovati. Nu cred 100% ce spune el, la fel cum nu cred 100% nici ce spune ea.
      La el singura greseala vad acea strangere de gat, pentru care nu i-a parut rau si nu pare sa-si fi cerut scuze. In rest, vad doar un om care s-a saturat de atatea incercari de a salva relatia.
      Clar femeia are probleme care se rezolva doar la psihiatru, la fel ca si celelalte care au sarit la gatul lui, fara sa vada problemele copiilor…

    • Ana

      Pentru Monica,
      Iarta-ma ca iti spun asta dar folosirea diminutivelor este practica veche din portofoliul recomandat de avocați bărbaților care sunt în divorț cu fosta nevasta, iar mizeria de text care este scris de el prin care 90% își învinsese nevasta, va fi scos la imprimanta și prezentat ca dovada la divorț.
      Înțeleg ca nu ești la curent cu toate tacticile avocaților care reprezinta „drepturile tatilor”, dar bărbații în special care au devenit violenți cu nevasta lor devin disperați, urla frica în ei pentru faptul ca imaginea lor va rămâne pătată pentru totdeauna de acest act poate involuntar, nestăpânit, nejudecat făcut la adresa soției.
      Toate articolele celor doi soți, daca sunt citite cu atenție informațiile și puse cap la cap, veți observa ca soțul demult avusese în cap ideea divorțului doar ca a așteptat momentul pana în care nu mai putea sa suporte femeia de lângă el, actele de violenta domestica, psihologica pe care le exercita asupra ei, omul acesta este bolnav de gelozie, orgoliu rănit datorita unei fantezii presupuse în care soția l-a înșelat cu șeful ei, fără supărare, gelozia este foarte periculoasa, deoarece poate distorsiona viziunea realista a partenerului, vine la pachet cu multa ura pentru partenerul care se presupune ca a înșelat.
      Elementele prezentate mai sus precum și aspectul ca soția a fost izolata familie, prieteni și mutata chiar și cu acordul ei în alt oraș respectiv orașul natal, arata toate elementele unei acțiuni de divorț bine planuita și nu în ultimul rand elementul de soc soțul cere sa ii lase lui ambii copii în grija, în condițiile în care femeia aceasta s-a mutat pentru el în orașul lui natal , i-a creat un confort mental soțului prin faptul ca era aproape de familia lui, q devenit violent dar fără sa lase urme ca să nu aibă probleme verificabil printr-un document medical, dar sa o sperie pe sotie încât sa se teama pentru siguranță sa….
      Serios acum că-ți dintre cititori cunoașteți legea, cazurile care se judeca pe divorț, custodie și cati au trecut prin asemenea experienta?
      Doar Elementele prezentate pana în acest moment constituie o acțiune de divorț în favoarea soțului prin care ii este acordata custodia celor doi copii.
      Justiția nu este sentimentala.
      Iar un sot de genul prin faptul ca cere sa ii lase copii lui, ca oricum ea este …. cum considera el, acest om deja a discutat cu un avocat dinainte sa facă mutarea în alt oraș.
      Ar fi bine sa nu fie asa.

  29. John

    Citind cele două relatari eu vad o alta căsnicie in impas. Vad ca, sotul consideră că a făcut suficient iar sotia consideră că a făcut prea multe concesii. Soția e hotărâtă să divorțeze, câtă vreme soțul încă se afla în căutarea vinovățiilor si a argumentelor pentru propria poziție. Mai vad și altceva, soția nu i-a dat copilului tratamentul complet, soția e responsabila pentru ce mănâncă copilul, astfel încât suficienta domnului mi se pare discutabilă (dar nu îmi permit să fac presupuneri cat de implicat e el în toate astea). Din punctul meu de vedere domnul are suficiente motive de divorț: soția a fost în tandreturi cu un alt bărbat, soția îl evită sistematic si doarme in camera cu fetița. Strânsul de gat ar trebui sa fie semnalul de alarmă care să-l convingă că nu are ce căuta langa femeia căreia a simțit imboldul de a-i face asta. In concluzie, căutarea vinovățiilor nu ajuta la nimic și eu i-aș spune domnului așa : Bărbate e timpul sa fii bărbat până la capăt și să lași lamentarile. E clar că nu te mai iubește și nu poți acuza pe nimeni pentru asta. Nu ajuta sa faci un caz din asta, nu ajuta sa arunci cu noroi și nimeni de pe internet nu îți poate pune o vorba buna pentru că ea sa te iubească din nou. Zarurile au fost aruncate și tot ce mai poți face este sa fii demn sa fii capabil sa și pierzi . Accepta că în viața mai sunt și pierderi.

  30. Anna

    As fi foarte curioasa sa vad ce părere are Prințesa Urbană despre situația asta. Am văzut o mulțime de comentarii pe Facebook in favoarea soției.

  31. Ana

    Apogeul frustrărilor=varianta de marketing ca să fie vânzare bună pentru cărțile ce conțin cuvântul „trauma”.
    Amândoi sunt obosiți pana la epuizare, și întra intr-un ciclu al frustrărilor, epuizării, cerințelor interminabile, părerilor „cu buna intentie” din partea prietenilor/familiei/rudelor prin alianță etc.

    Amândoi greșesc pt ca sunt oameni, nu roboti și oamenii fac greșeli independente de ei.

    Dacă vor sa dea o șansă reala căsniciei, el trebuie sa renunțe la perfectionism, pt ca intr-o casa/cuplu în care se cresc copii nu exista dinți perfecți spălați, curățenie perfecta/permanenta/rutina proactiva și toate tâmpeniile induse de vremurile kn care trăim. Este extrem de clar din text faptul ca soțul a fost crescut intr-o familie stricta fără nici o abatere de la reguli, imaginati-va copilarie trăită în asemenea maniera și fără nici o atenție la sentimentele acelui copil, acesta transforma copilul intr-un adult lipsit de empatie care este axat pe reguli, ordine și atât, ori viata nu implica doar asta.
    Acum serios și ce dacă nu sunt dinții perfect spălați în fiecare zi de 2 ori pe zi?
    Se vor duce în tabere, excursii, în care probabil nu se vor spala pe dinți 1 saptamana, și își vor strica prețioasă dantura pe care soțul a vrut sa o conserve ca sa nu meargă prea des la dentist=costuri, timp pierdut, plansete…etc.
    Pentru sot: Vrei sa ai partener în viata ?
    Sau vrei sa fie totul perfect (temporar) pentru ca oricum aceasta stare de perfecțiune nu va putea fi menținută la nesfârșit, iar momentul în care ceva merge diferit de asteptari aceeași frustrare, vomportament pe care o aveai fata de soție se va revqrsa data de copii, este ceva independent de voita ta. Nu exista parinte mai bun pentru copii tau decât mama copiilor, poți sa spui orice vrei. Tu ti-ai abandonat soția dpdv sentimental cu mulți ani în urma fata de acest moment, partenerul tău este soția ta, nimeni altcineva, indiferent ca trece prin momente mai grele în care are momente de „rasfat” cum le consideri. Femeia exprima în zeci de modalități ca are nevoie de atașament sentimental din partea ta și tu nu le vezi voit sau nu pentru ca: deja visezi la alta partenera care deja ai gasit-o dar nu faci public acest lucru, fie ai probleme pentru faptul ca nu știi sa te conectezi sentimental cu partenera ta și sa ii oferi înțelegerea de care are nevoie ca să treceți împreună peste aceasta perioada grea, fie consideri ca o sa iti fie mai ușor fără „greutatile” care le provoacă ea asupra ta, sau etc alte motive, nu contează sunteți parteneri iar ție ar trebui sa iti fie rușine pentru felul in care îți tratezi soția prin faptul ca o tratezi ca pe un „copil” și fin textul scris se vede asta. N-qm înțeles cumva ti-ai luat nevasta cu 25 de ani mai mica fata de tine sau ce? Chiar și atunci tot partenera bună, slaba, perfecta,grozava, etc iti este partenera ta, încetează sa te mai porți cu soția ta ca un părinte exasperat de copilul sau. Este jenant.

    Pentru sotie: are nevoie de un concediu temporqr sau permanent alături de copii familia extinsa departe de de părintele super emancipat, educat, perfecționist care a devenit soțul ei a.k.a partenerul ei care a promis sa ii fie alături pe viata la bine și la greu, Toate acestea pana când fie își va găsit fostul soț alta partenera pe care sa o păcălească și sa o exaspereze pana când moartea ii va despărți, chipurile….
    Noi cititorii nu știm dacă ai dormit cu nevasta și copiii în primii ani de viata sau și băgat textul specific „eu am serviciu și trebuie sa fiu odihnit a 2 a zi” și multe alte mizerii care le fac mulți bărbați din aceste vremuri dar se cred mari domni, emancipati….etc.
    Draga soție perfecțiunea citita în cărți nu exista, dar înțeleg ca vrei sa ai o vacanta mentala de la părintele emancipat care ti-a fost sot, din păcate.

    Prietene nu trăim intr-o tara, lume, societate perfecta, daca vrei perfecțiune intr-o lume imperfecta iti recomand sa mergi printre perfecționiști (spitalul 9 va construi în curând o aripa extinsa).
    Nu ma zic ca ma scârbește ipoteza ta despre faptul ca ești înșelat cu șeful, când fiecare femeie din aceasta tara a fost expusa cel puțin 1 data la avansurile unui șef libidinos (tanar/batran), iar când s-a văzut ca tipa îl ignora sau se face ca nu vede a inventat vorbe despre faptul ca femeia ar fi chipurile înnebunită după el și el a respins-o (i-a fost frica vezi doamne sa nu fie violat).
    Femeile puternice ignora își fac meseria la perfecțiune și raportează mai departe la hr mizeriile acestea dacă avansează fie cele mai slabe își schimba joburile.
    Serios acum dacă n-ai dovada video în care încearcă sa-si violeze șeful te rog frumos dispari de aici cu acest comentariu înjositor și misogin, nu mai suntem în anii 90′ 2000 în care este de ajuns sa faci o femeie curvq și toți sa ai batjocoresc pentru ca anumiți bărbați au frustrări (fie ca ești tu fie ca este șeful ei).

    DA probabil te-ai purtat ca un părinte emancipat și ai mai făcut alte „chestii” pe care le omiți în mod „inocent”, ai mai făcut acuzații nefondate de înșelat și ce sa vezi nevasta nu mai are încredere în tine și pur și simplu refuza sa se culce cu asemenea specimen de om.
    Au apus vremurile in care soțul are un comportament de 2 bani fata de femeie și o obliga, jigneste sa își facă obligațiile maritale dpdv sexual fie ca vrea sau nu, dar de dragul de a tine familia unita.
    Chestia asta cu „valorifica-ti barbatul” pare o doctrina scoasa din anii 90 sau 2000, prin care femeilor li se spune ca „li se pare” ca comportamentul partenerului ei este strigător la cer și de nesuportat pentru o ființă întreaga la cap.
    O mentalitate sănătoasă este sa „se valorifice amândoi partenerii” simultan.

    Copii cresc, merg in tabere, își strica dinții, își rup, murdăresc hainele, se urca in copaci, alearga…..te porți de parca ai trăit toată viata intr-un glob de cristal s-o nu știi ce înseamnă ieșitul la joaca înainte de anii 2000.

    Sunt de părere ca sunt bune cărțile de îmbunătățire individuala, parteneriala , parentala dar totul cu o limita, pentru ca un consum excesiv de astfel de literatura iti strica viziunea realista asupra vieții în general și apar soții părinți pentru partenerii lor imaturi, și alte prostii.

    Dați reset, și reveniți la momentul în care v-ati căsătorit, pentru ca oricât de nebun, imatur și altele ar fi devenit partenerul vostru, el/ea este încă partenerul vostru care are aceeași nevoie de dragoste susținere, înțelegere chiar și după ce a îngrijit ani de zile pana la epuizare cei 3 copii ( 2 copii + soțul care atunci când copii au crescut și responsabilitățile au devenit mai lejere s,q găsit sa devina perfecționist prea bun pt nevasta care a îngrijit de cei 2 copii chiar și când ani la rand soțul a mers uneori la petrecerile, teambuldingurile de la firma singur sau pur și simplu a avut mai multe momente de respiro decât „imatura” sa nevasta).

    Dacă nu vrei partener in viata ta ramai asa „matur”, perfecționist cu siguranță vei găsi o fraiera extaziata, dornica sa își petreacă timpul liber îngrijit de copii bărbatului și ai fostei neveste, sa-si petreacă nopțile cu toate responsabilitățile unei mame.

    Zi mulțumesc dacă te mai primește inapoi fosta „fraiera” imatura pe tine barbatul „inocent, sfânt, dornic sa rezolve orice mic planset al copiilor din primii ani de viata, care își sprijinea soția întru totul zi și noapte”.

    Ce sa faci? Asa este viata unele „foste sotii” o mai iau pe cărări când întâlnesc astfel te soți „perfecți și marturi” pentru nu suporta sa nu facă ele toata munca, dispera pur și simplu săracele pana nu fac de unele singure tot ce tine de mentenanta casa, copii și sot.

    Doamnelor am rugămintea pentru binele societății sa nu va mai căsătoriți cu acte, fiți independente, faceți copii dar nu mai faceți din bărbați centrul universului, pentru ca va pierderi timpul, investiti în voi, asa nici ei nici voi nu va faceți speranțe false și asteptari nerealiste.

    Succes.

    • Adry

      Perfect de acord! Mai nou se întâmplă ceva în societate, dupa căsnicie bărbații au impresia ca si-au luat o sclava, obligata veșnic sa le satisfacă toate poftele! Mai nou căsnicia strica relațiile, mai bine rămâneți necăsătoriți chiar dacă faceti copii. Ati fi foarte surprinși sa vedeți cati foști soti se inteleg mai bine după divorț și trăiesc fericiți în concubinaj, probabil ca nu au siguranță unei relații veșnice si fiecare încearcă sa fie o varianta cat mai buna pentru celalalt!

  32. Alina Teodorescu

    Aceasta scrisoare pare scrisa de o femeie

  33. Anna

    Da, înțeleg ca poate fi manipulator si obositor omul, am văzut multe comentarii pe fb in favoarea ei de la multe femei care au trăit experiența abuzului si mi-e greu sa identific anumite chestii in sensul asta. Așa o fi, si imi pare sincer rău de ea.
    Dar hai sa nu băgăm la categoria perfecționism grija fata de copii. Dentiția e extrem de importantă, si nu e deloc ok sa nu se spele o săptămâna. Eu trăiesc in Germania si aici îți duci copilul la controale regulate de la 6 luni, Primești broșuri si mostre si te învață ca pe prosti cum sa ii speli pe Dinți. Nu e perfecționism, E normalitate. Dinții de lapte cariați determina o dantura permanenta proasta, dinții de lapte crescuți anapoda strica simetria fetei, molarii 1 când cresc, fiind permanenți (aveți habar de asta??) se acoperă la dentist pana mai târziu când trec de adolescenta, tocmai pentru a-i proteja de carii, la noi toți aia au fost primii Dinți cariați. Câți dintre voi ii mai aveți in gura?? Dacă unui copil mic ii dai sucuri si dulciuri, dinții se cariaza in câteva săptămâni si nu rămâne decât sa i se extragă. Nutriția trebuie sa fie variata si bogata, copilul trebuie sa mănânce carne! Voi care va lăsați copii sa mănânce dulciuri non stop si sa doarmă cu tableta considerați ca niște reguli de bun simt si normalitate a fi perfecționism? Perfecționism sa fie, dacă e spre binele copilului! Va preocupa ca vai, vreți sa fiți iubite etc? Ați tot fost iubite pana vi s-au născut copiii, treziți-va la realitate! Este timpul sa fiți responsabile. Nici eu nu sunt perfecta, am greșit mult dar am decenta si luciditatea sa ii ascult pe aia mai deștepți ca mine, când e cazul, fie el si partenerul. Nu înseamnă ca ma domina. Uneori ma pricep eu mai bine. Înseamnă ca știm sa comunicam si sa convenim ce trebuie sa facem ca sa ii fie bine copilului. Dar lucrurile stau prost de la bun început in Romania, educația fiind de vina, atâta timp cât cezariana se face pe banda rulantă in lipsa unei indicații medicale, cât doar 12% din copii au fost alăptați (un raport prin 2008), cât mulți copii sunt plantați pe la bunici definitiv etc., despre ce așteptări sa mai vorbim? O ardem adolescentin ca vrem iubire, da’ ăla mic n-a fost in viața lui spălat pe Dinți. Nu ma refer la cei doi, sunt doar puțin socata de cum gândesc multe femei de pe aici.

    • Ana

      Ai spus ca locuiești în Getmania, iti doresc toate cele bune, din textul scris de tine îmi dau seama cât de bine organizat este sistemul medical, al muncii și altele.
      Și oi ne-am dori asa ceva la noi în tara, dar ne zbatem sa aducem îmbunătățiri societății în care trăim, sa găsim și sa multiplicam ce este bun din societatea noastră, sa credem și sa participam ca crearea unui viitor mai bun pentru copii noștri, însă realitatea este ca societatea românească nu susține familiile, nu susține instituția căsniciei nu susține emanciparea educației care este pilonul de baza ce produce efecte în toate ramurile societății pentru următorii ani cât și cei prezenți.
      Realmente: Cei rămași ne descurcam cu ce avem și scoatem maximul de pozitiv și bine din minimul de bine care exista în aceasta societate prezenta în tara.
      Asta este realitatea, oricum ai face oricum privești asta este realitatea, sau crezi ca cei rămași in tara, aleg sa rămână pentru cq nu le place civilizația don toate punctele de vedere exista în tari precum Germania, Austria, Olanda….și altele?
      Serios mai sunt oameni care cred acest lucru?
      Iti doresc ca tot ceea ce ai scris în comentariul tău sa multiplici și sa-l aduci în tara noastră, sa cultivi și sa ramqna, tara noastră în care mulți se zbat sa supraviețuiască cu tot ce se petrece în plan economic.
      Este frumos tot ce se întâmplă la tv și cum sunt campanii de susținere pentru alți compatrioți care suferă și se zbat sa treacă peste nenorocirea războiul abătut in tara lor, cred ca fiecare a donat ceva pentru ei, INSA realitatea este ca noi romanii majoritari suntem destul de presați, amărâți și nu o ducem cine știe ce extraordinar în tara noastra.

  34. Adry

    Intr-adevar alimentația și igiena este foarte importanta în creșterea și educația copiilor dar dl perfecțiune daca tot știe asa de bine cum se face de ce nu gătește el copiilor și „supica” si „cartofiori” și legume ca doar se pricepe foarte bine? De ce lasa toată treaba pe umerii sotiei can el știe ce are de făcut? De ce este responsabila doar sotia de administrarea medicamentelor copilului? Ar face bine sa pună mana la treaba și sa nu mai tot „bage de vina ca o soacra”. Probabil ca este narcisist, perfect de acord cu ce s-a scris mai sus este foarte greu de trăit cu un asemenea om!

  35. Ana

    Imi place cum gandeste el si mi-as dori sa cunosc un barbat care sa fie macar pe jumatate cum este acest barbat.Le doresc multa rabdare si blandețe in a trata problemele pe care le au in relatie.

    • Ana

      Nu, deloc și categoric. Ii doresc acestui sot sa facă cunoștință cu propria soție, nu cu o imagine pe care si-a construit-o despre soția lui obedienta, credula pana ajunge sa nu se mai recunoască în oglinda.
      Oricum căsătoria este definita numai de un act, se poate face și desface.
      Familia nu este definita de un act ci de relația dintre membrii principali (cuplu) și secundari (copii).
      Orgoliul și așteptările nerealiste sunt în mare parte rădăcină problemelor care duc la divorț.

  36. Em Sun

    De ce a fost nevoie de internarea baietelului? Ca pt enuresis nu interneaza nimeni. Ce naibii s-a intamplat acolo? Oricum, din ce am citit eu tratamentele medicamentoase pt enuresis sunt mult mai putin eficiente decat abordarile comportamentale si psihologice – iar cea mai importanta componenta e ca enuresisul sa fie tratat de catre parinti ca fiind ceva de mica importanta, iar copilului sa i se explice de fiecare data ca nu e ceva de care sa se simta vinovat sau rusinat. Avand in vedere tot contextul, pare o reactie la stressul din familie – pt care toti ar trebui sa faca psihoterapie, si in special parintii. E foarte posibil ca baietelul doar sa exteriorizeze o problema ale carei cauze nu sunt la el.

  37. Maria

    Mi-ar placea sa am o discuție detaliata cu domnul, cumva in experienta mea de viata vad multe situatii similare si mi-ar placea sa le „despicam” un pic.
    Poate gasim niste solutii.

  38. vaaaaai, apai e tot ce poti zice?? in relatia mea cu sotul avem greseli mai mari si mai multe decat cele amintite mai sus. Si am trecut peste ele, indreptat unde s-a putut pana la scos unele complet din viata noastra, si altele tolerat pentru ca asta inseamna parteneriat: daca eu gresesc celalalt completeaza si invers, daca nu sunt de acord cu tatal in ceva, il iau deoparte si discutam si gasim un numitor comun, unele le acceptam si ne amuzam de ele si sper sa ne dea Dumnezeu putere si sanatate sa radem la fel de ele si la 90 de ani.

    Voi 2 divortati cat mai repede. Nici aveti nici armonie intre voi, nici respect, nici potrivire. Nu ati avut niciodata, nu inteleg cum de cel mai matur din voi 2 nu a vazut asta din primii ani de relatie, dar banui ca traumele pe care le duceti fiecare in spate de zeci de ani v-au tinut in ceatza. Asta e. Ce a fost a fost. Cautati un psiholog si incet incet sa va reparati singuri, si sa invatati sa va respectati propria persoana. Daca merge greu cu primul psiholog, incercati si cu al 2lea, o sa va ia multi ani, ce a mers stramb atatia ani are nevoie de multi altii sa se indrepte, si o sa fie si mai rau si mai bine ca terapia e cu suisuri si multe coborashuri si cu scos de sub presh toate minciunile si greselile ce le ducem in noi zilnic si ciclic.

    In rest, ai amintit mult de problemele copiilor vostri. Astea nu le vad ca probleme, ci doar mici problemutze, nu e nimic sfarsitul lumii, sunt mare parte bagaj emotional capatat inconstient de la voi parintii si se incepe cu rezolvarea lor tot la parinti. Realmente toate au bagaj emotional puternic si dupa ce citii ce spui si tu ca tata, si ce a spus ca mama, separarea voastra ca parinti si mersul fiecaruia la psiholog va rezolva imediat si impecabil problemutzele copiilor.

  39. Ana

    Cereti-va scuze amândoi dar scuze care chiar sa însemne ceva și prin care chiar sa va para rău, nu va mai învinuiți.
    Chiar nu contează dacă te-ar fi înșelat cu 1 bărbat sau 10 barbati (asta nu provoacă teama pentru siguranță vieții tale ca și bărbat), violenta/abuzul în schimb provoacă teama pentru siguranță vieții unei persoane și te obliga sa adopți o gândire axata spre supraviețuire ca să te asiguri ca acei copii vor beneficia de prezenta ta ca parinte, indiferent dacă va fi sau nu alături de partener. Cine nu crede sa se documenteze doar puțin despre cazurile unde violenta domestica, din ultimele 6 luni, înainte sau după divorț, a depășit limita și a dus la situația in care acei copii nu mai pot beneficia de unul dintre părinți pentru tot restul vieții lor.
    În fapt, bărbații tineri din ziua de astăzi (indiferent ca au sau nu familii) nu au pregătirea necesara sa conducă familiile intr-o maniera care sa asigure armonie (motivele sunt multiple lipsa educației corespunzătoare în familie, lipsa stagiului militar obligatoriu, lipsa finantelor, lipsa celor 7 ani de acasă,…cine a crescut copii a înțeles pana acum ca, creșterea unui copil poate fi asemenea gestionarii unei firme singura diferența este ca orice ar fi trebuie sa o scoți pe profit real timp indelungat 18 ani).
    Este suprasaturata media despre narcisism și îndeamnă spre părăsirea partenerilor cu aceasta trăsătură, Toate acestea în timp ce culmea societatea în care trăim te îndeamnă/obliga sa fii cât mai individualist (inevitabil egoist) pentru pentru atinge „succesul” în….ce vrei tu.
    Cine își ia angajamentul sa formeze o familie, trebuie sa-si mențină focusul pe familie (nucleul fiind relația dintre parteneri), restul…orice ar fi, trebuie sa vina după.
    Narcisismul, înșelatul, traume, și altele sunt scuze create de neputința partenerilor, care sunt prea imaturi sa-si confrunte situația și fie sa pună punct fie sa parcurgă pașii spre /rezolvarea problemelor/.
    Cand se ajunge la violenta, este grav și lucrurile din păcate evoluează doar în mai rău, autoritățile sunt…aproape inutile in aceste cazuri, în special când violenta apare atât în familii cu orice tip de educație multă sau putina.
    Văzută în ansamblu problema apariției violentei domestice poate fi rezolvata intr-o maniera bună și anume program de reeducare progresiva obligatorie și acoperita financiar de către stat (ce implica consiliere psihologica axata pe corecția violentei celui care a excercitat-o 80%, ulterior consiliere maritala/cuplu/parteneriat/familie),la prima abatere 3 luni, la a 2-abatere 9 luni șamd.
    Familiile produc venituri, plăti de taxe, copii….toate acestea aduc venituri statului, Ce trebuie folosite intr-o maniera investiționala/profitabila care sa genereze plus de venituri și acestea sa fie alocate în beneficiul cetățenilor, pentru evoluția lor în bine, nu sa fie distribuita în mod preferențial/injust unor persoane care lucrează pentru instituțiile statului.
    Presiunile economice existente, gestiunea greșită a resurselor conduc la dezechilibre în societate, familii, …. și multe altele.
    Educația oamenilor se face în toate etapele vieții, în special când apar dezechilibre.

  40. Diana

    Divorțul nu este o soluție, separarea fizica poate fi o măsură constructiva.
    Sunt multe cupluri care s-au mutat su socrii,părinți în aceste vremuri dificile de pandemie, creștere copil mic, nu este neapărat un lucru rău, atâta timp cât socrii,părinții nu participa sau amplifica conflictul ci iau o atitudine neutra.
    Abordați situația intr-o maniera de rezolvare, luați pozitivul din orice s-o cultivati-l.
    Totuși soțul ar trebui sa meargă undeva (oriunde vrea el) pentru a consulta si aplica metode de rezolvare a problemelor fără violenta, și cred ca și soția ar trebui sa facă același lucru dar la surse diferite.
    Educația face diferența.
    Iubirea este relativa, la fel și atracția, oricum nu știu cât de bine se vor simți copii voștri și nici chiar voi, dacă fiecare își aloca resursele în alte relatii.
    Nu exista incompatibilitate, ci doar compatibilitate intr-o măsură mai mica sau mai mare.
    Este la alegerea partenerilor daca fac lucruri spre sporirea sau diminuarea compatibilității dintre ei.

    • Ioana

      Draga mea, aminteste-ti cat de frumos discuta cei doi fosti soti din Mrs. Doubtfire. El e deghizat in batranica, asa ca sotia ii spune cu incredere: divortul poate fi si o binecuvantare.
      Multa lume asociaza o conotatie negativa acestui cuvant, ca urmare cupluri incompatibile si in care lucrurile degenereaza pana la violenta, se incapataneaza sa ramana in casnicii toxice. Nu se pot smulge de gura lumii, rudelor, ca vai au copii si raman copiii traumatizati. Bine ca nu-s traumatizati cand tati o umfla pe mami in bataie!
      Treziti-va, suntem in 2022! Divortul nu e de dorit, dar nu e in nici un caz atat de crunt si traumatizant cum il vad multe persoane pe aici! Doamne, cand se termina o relatie, nimeni nu face atatea spume, dar cand sunt niste acte si mai ales, vai, juramant in fata lui Dumnezeu, lumea se infierbanta de parca e sfarsitul vietii celor doi! Doamne, cat de inapoiati suntem ca societate, traditionalistii de noi, fata de Occidentul „decandent”. De ce sa traim frumos si-n armonie, sa ne refacem vietile daca am gresit casatorindu-ne, cand putem sa suferim o viata intr-un cuplu nefunctional, sperand ca va veni mortul de la groapa, nesimtind cum ne trece viata si cum ne acrim si imbatranim urat din cauza nefericirii! Mi-e mila de toti cei in situatia asta. O viata avem!
      P.S. Da, eu am divortat de 3 ani, la initiativa mea. Nu a fost nici o trauma, nici a mea, nici a sotului. Nu mai era intelegere, armonie, dragoste, nu mai avea rost. A fost o decizie buna! Sunt fericita si libera! Nu, nu avem copii, nu am „traumatizat” alte fiinte.

  41. O ardeleanca

    Esti oltean si cu asta am spus tot.

  42. Oana

    Este nevoie de multa maturitate sa intelegi, sa accepti ca este gata, sa iti iei jucariile si sa pleci din nefericire, decat sa te agati , cramponezi, ca raia sau ca scaiul de un om/o relatie evident nefuntionala. Dar nu are toata lumea intelepciunea asta. Cel mai comod e sa ramai si sa te prefaci ca e ok, sau sa rabzi neiubire si necazuri, ca doar doar va fi bine candva…Trist.

  43. tudorita

    Test psihologic la doi indragostiti??? ce idee idioata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.