Copiii noștri și banii lor (sau despre cum am scăpat de stresul cumpăratului continuu de jucării)

De la o vreme ne înnebuneau cu dorințele lor nestăvilite de a primi noi și noi lucruri. Jucării, jocuri, cărți, personaje, plușuri, fuste, tot felul de accesorii. Bine, și acum ne cer tone de chestii, dar reușim să gestionăm mai bine situația și nu ne mai simțim vinovați să le spunem NU, iar ei acceptă mai ușor (de cele mai multe ori) și încep să priceapă cum merge treaba. Vă povestesc mai jos cum am făcut noi. Desigur, primesc cu bucurie și alte idei de educație financiară pentru copii de vârsta asta, 5-7 ani.

Cum faci ca cel mic să priceapă cât de cât valoarea banului?

Degeaba îi spui că abia i-ai cumpărat altceva, că toate costă bani, pentru care tu muncești din greu în loc să stai să te joci cu (și ca) el. El VREA aia și cealaltă, nu-l interesează că nu s-a jucat decât trei minute cu ce a VRUT tare ieri și azi nu-l mai interesează.

Pentru el, astea sunt doar vorbe, perfect ignorabile în contextul dorinței lui puternice de a avea ce n-are (și ce imediat ce o să aibă, nu o să mai manifeste niciun interes).

Soluția la noi a fost aceasta: le cumpărăm lucruri doar de Crăciun, de ziua lor și de Ziua Copilului, în număr limitat și cu buget fixat dinainte. De Paști, în familia noastră nu se oferă cadouri (nici nu știam de asta până acum câțiva ani). Le cumpărăm, de asemenea, și ce au nevoie de îmbrăcat, mai cumpărăm jocuri pentru vacanțe, cărți, lucruri pentru activități comune. Dar jucării, nu.

Desigur, ei vor și cer în continuare lucruri, ce au văzut la vreun coleg sau în magazin, când mergem să luăm cadouri pentru vreun prieten. Zilnic unul dintre ei cere câte ceva.

Ei, pentru toate aceste lucruri pe care și le doresc zi de zi, ei au propriii lor bani. Fiecare știe exact cât are în pușculiță. Când vor ceva, îi duc la raft. I-am învățat să citească prețul. Și avem aceste două reacții:

Copilul cumpătat:

– Cât costă, mami, 299? Adică 300 de lei?
– Exact atâta.
– Vai, mami, dar e enorm, păi eu strâng banii ăștia în jumătate de an!
– Păi…
– Gata, nu-l mai vreau, nici nu mi-l doream atât de tare… Hai acasă!

Copilul risipitor (cel mic):
– Cât costă, 300 de lei?
– Dap, atâta zice eticheta.
– Eu cât am la pușculiță?
– 310.
– Perfect, îl iau.
– Ești sigur? Mâine n-o să te mai intereseze!
– Sigur! Îl iau!

Îl ia, rămâne cu 10 lei, pe care i-i oferă Sofiei, nu mai are nici un ban, iar a doua zi vrea altceva, îi spun că-și poate lua el singur, el zice că nu mai are bani, îi amintesc că și-a luat un robot de 300 de lei, ridică din umeri și mă lasă în pace.

Nu reușim să ne ținem de sistem 100%, dar de cele mai multe ori ne iese, iar copiii știu că degeaba insistă să le luăm. Nu cedăm, așa că nu insistă.

Dar de unde fac copiii rost de bani?

Plătim copiii pentru treburile casnice?

Pe scurt, nu.

Pe lung, noi am decis să nu plătim copiii pentru lucruri pe care e bine să le facă din motive obiective, nu-i recompensăm în nici un fel (pentru nimic, deci nici pentru treburi în casă) dacă-și strâng hainele, dacă își fac temele, dacă pun mâncarea la loc în frigider după ce terminăm de mâncat.

Dacă le oferim recompense pentru aceste lucruri, copiii le vor face strict pentru premiu, fără să înțeleagă că e responsabilitatea lor și e, de asemenea, important pentru binele tuturor să le facă, iar când încetezi să le mai oferi premiul, nu le vor mai face. De aceea avem atât de mulți adulți care nu-și duc gunoaiele la coș și care nu contribuie la nimic în casă. Nu au înțeles, de mici, de e ce important să le facă.

Cum poate copilul câștiga bani?

Ok, deci nu îi plătim să facă chestii în casă, să angajezi minori este ilegal, cum poate copilul câștiga bani? O variantă este alocația zilnică. Ai noștri sunt prea mici pentru așa ceva, așa că ne-am gândit la alte lucruri.

La noi în familie există cinci metode prin care Sofi și Ivan pot avea bani (sume mici):

  1. Găsesc bani pe jos (n-o să vă vină să credeți câți bani se pot găsi dacă ești atent), afară sau în casă (ne mai cad nouă monede din buzunare etc).
  2. Primesc bani (sume mici și mijlocii) de la bunici și nași de ziua lor sau la alte ocazii importante (20, 50 de lei maximum)
  3. Își vând din lucrurile care nu le mai trebuie sau nu li se mai potrivesc (mulțumesc cititoarei care mi-a dat ideea asta mai demult, pe Facebook). Eu îi ajut, postându-le obiectele pe internet și mă asigur că ajung la cumpărători. În felul acesta au și mai mare grijă de ele, pentru că știu că dacă le au în stare bună, pot obține mai mulți bani pe ele. Sofia și-a vândut deja multe rochii și fuste, un ghiozdan și câteva jocuri. Pe restul le-am donat spitalului din Brașov. O rochie în stare bună o vinde cu 15-20 de lei, tricourile câte 5-6 la pachet, pentru 25 de lei. A strâns așa 400 de lei.
  4. Participă la proiecte dintre ale mele, pentru care eu primesc bani. Acum două săptămâni, de exemplu, am mers împreună în vizită la ferma de vaci și fabrica de lapte Lăptăria cu caimac. Au filmat și ei replici, au fost răbdători și cooperanți. I-am plătit pentru ziua de lucru.
  5. Îmi împrumută bani în situații de urgență. De exemplu, ei sunt la școală, eu am la ușă un curier care vrea să-i plătesc 100 de lei, iar portofelul meu e gol. Iau de la Sofia din pușculiță 100 de lei, i-i returnez seara cu 5 lei în plus, pentru că rezerva ei m-a salvat.

Un alt lucru pe care l-am obținut cu acest sistem este că Sofi și Iv au devenit mai atenți la bani în general, nu doar la prețurile jucăriilor. De exemplu, întreabă întruna cât costă un fir de bujor, o pâine, un iaurt, mașina, benzina, o casă. Întreabă și câți bani câștig eu într-o zi, cât câștigă un șofer de Uber, o vânzătoare, curierul. Îi văd cum adună și scad în capul lor, își fac note mentale (pe care le uită imediat), apoi revin la discuție peste o vreme, cu concluzia că meseria aia e bună, alta nu prea e bună. Ieri Sofia era șocată de costul țigărilor, adică cuuuum să dai 18 lei pe zi pe ceva ce nici nu ai la sfârșitul zilei, nici nu umple burta, nici nu te învață nimic? Ce prostie, mami, mai bine îi arunci direct la gunoi, așa măcar nu te îmbolnăvești!

Nu încurajăm discuțiile interminabile despre bani, nu vreau ca ei să creadă că asta e esența vieții, să aduni bani pe care apoi să-i cheltuiești. Dar le răspundem la întrebări și îi încurajez să se gândească bine, chiar cu voce tare, când decid dacă să cumpere ceva sau nu.

În continuare donăm lucruri, strângem bani pentru alții, la școală au mereu câte-o campanie sau acțiune caritabilă. Avem în bucătărie și borcanul cu amenzi de la Poliția Firimiturilor, ideea soțului. Aceia tot pentru caritate se duc. Despre asta vă povestim în alt articol. 🙂

Cred că sistemul de mai sus merge folosit la copii peste 4 ani, care știu deja bine cifrele, pot compara două numere, pot face calcule simple și își pot gestiona cât de cât frustrarea de a nu primi ce-și doresc.

La voi cum e?

Sursa foto: educație financiară pentru copii via Shutterstock.com

42 Comments

  • Robo spune:

    Si ar mai trebui spus ca ii ajuta si cu matematica, adica pe de o parte trebuie sa faca calcule, pe de alta parte inteleg la ce e buna matematica.

  • Paula spune:

    Exact asa facem si noi de ceva ani. Mai incearca uneori sa ceara un imprumut, pe care rareori il primesc, mai ales daca le depaseste gradul de indatorare 🙂
    Cel mare e extrem de cumpatat. Orice cumpar ma intreaba de unde l-am luat si cat am dat, cat sunt salariile diverselor meserii si a spus ca vrea sa se faca arhitect pentru ca ii place sa deseneze si va primi salariu mare 🙂
    Ca bani, primesc 10 lei saptamanal si de la bunici cu diverse ocazii.

    • Ilinca spune:

      Nu s-a orientat prea bine, arhitectii nu câștiga așa grozav cum își imaginează oamenii 😂

    • elena spune:

      Da, majoritatea arhitectilor nu castiga asa wow.

    • Laura spune:

      Foarte util articolul! Dar pentru parintii cu imaginatie zero: mama sta acasa, tati lucreaza; pentru ce se pot oferi bani ca unui angajat copilului? Inca nu am ajuns acolo, dar sa se bazeze pe banii gasiti pe jos si cei primiti la zi de sarbatoare, ar da faliment. Multumesc!

    • Robo spune:

      Poti sa incepi prin a le da banii marunti, noi tot timpul avem prea multe monede prin casa cu care nu faceam nimic.
      Cred ca poti de asemenea sa le dai o parte sau totii banii din alocatie.

      Si sa vorbesti cu rudele, sa le dea bani in loc de cadouri, asta desigur daca si rudele si copiii sunt de acord. Uneori e mai bine asa pt toata lumea, de ex. la noi bunicii ii vad rar si de fiecare data se simt obligati sa le aduca ceva, e stres pentru ei ca nu stiu ce sa le cumpere si de obicei le cumpara maruntisuri cu care copiii se joaca fix 2 zile si apoi lucrurile alea dispar in neant. Deci mai bine sa le dea 20-30 de lei sau cat o fi si copiii sa adune banii astia si sa-si ia ceva ce isi doresc cu adevarat.

      Ideea e: copiii sa nu obtina automat lucrurile, sa inteleaga ca orice lucru are un cost, pentru ei cel mai sinplu cost este cel de timp, adica tb sa astepti ca sa poti lua ceva. Si poate pana strang bani isi dau seama ca nici nu mai vor chestia aia, asta e un alt avantaj.

      Intarzierea gratificarii construieste rezistenta la frustrare.

    • Laura spune:

      Multumesc!

    • Lorena spune:

      Buna!
      Crezi ca ai putea posta lucrusoarele pentru vanzare aici?Asta in ideea in care nu avem toti facebook😱😂
      Cu siguranta ,Sofi ar face o afacere muuult mai ok aici,ce spui?

    • Alice spune:

      Eu am inceput sa-L platesc pe fiul meu… Pe atunci avea 9 ani pentru…. Citit. Primeste 1 euro pentru 100 de pagini. La inceput nu II convenea I se pareau imense cartile, interminable, plicticoase. Acum dupa aproape un an Le devoreaza si nu mai fac fata eu cu plata. Ma bucur ca a descoperit bucuria lecturii.

  • Georgiana TLP spune:

    Ai spus ceva de alocatia zilnica, dar ca sunt prea mici…alocatia de la stat ajunge la ei? sau aveti vreun cont separat la care nu umblati?

  • Miharla spune:

    Buna,
    Rares are acum 9 ani.
    De pe la 4 ani fata un pic l-a apucat rau de tot pasiunea pt lego.
    La inceput, entuziasmati si noi de rabdarea si hotaratea cu care construia seturile, nu ii refuzam nici unul.
    Asta, pana cand ajunsesem sa nu facem cumparaturi( de orice fel), fara ca el sa vrea alt set.
    In jurul varstei de 5 ani jumatate cred, mi-a venit stralucita idee sa ii ofer lunar, cand ii intra alocatia, 50 ron, bani de buzunar, bani pe care sa ii foloseasca cum credec de cuviinta.
    Functioneaza f bine. Isi propune sa-si stranga sume de 500-600 ron pt seturi mari ( Hogwarts a fost ultimul, 550 ron).
    La fel, intteaba de prwturo, analizeaza.
    Pt ca a fost si ziua lui si a mai vandut lego, acum are 1300 ron, si continua sa stranga banut cu banut :); in august mwrgem la Lwgoland Billund.
    Intentionam sa procedam la fel si cu Emma, carw are acum 2,4 ani.
    😉

  • Emilia spune:

    Alta idee faina pe care ai mei au pus-o in aplicare cand eram mica e jocul de-a banca.
    Adica copilul depune o suma la banca mama sau banca tata si dupa un anumit termen (o saptamana, o luna) primesc inapoi banii si o dobanda. Bineinteles, cand depun banii primesc o hartie cu termenii intelegerii de la banca.
    Dar s-ar putea sa fie pentru copii un pic mai maricei.

  • Ramona spune:

    Foarte interesant si util! Eu nu am copil dar voi aplica metodele astea. Inca o chestie buna mi se pare sa deschizi un cont bancar cand se naste copilul si sa depui acolo sume de bani cum ar fi alocatia in primii ani cand oricum nu-i dai copilului. Mai merge la ziua lor de nastere. Mai bine 2 cadouri in loc de 6 si restul de bani la banca. Ideea este ca acest cont se ofera cadou la 18 ani cu toti banii stransi. Asa au procedat parintii sotului meu. La 18 ani s-a ales cu o suma frumusica si i-a folosit pentru masina . Toti stim ca 18 este varsta cand poti deveni mult mai independent. Poate vrei sa te muti singur, sa-ti iei o masina sau sa investesti in niste cursuri. Acest card cu bani adunati timp de 18 ani constituie un start bun. Totodata e un mod bun de a recompensa pentru treburi in casa sau rezultate scolare bune. Copilul oricum nu stie de existenta acelui cont.

    • Ioana spune:

      Da, este o idee foarte buna, noi deja am aplicat-o, insa am optat ca suma de bani ce se va strange sa poata fi cheltuita de copil in jurul varstei de 21-22 ani. La 18 ani sincer mi se pare ca inca exista o doza de teribilism… cel putin eu la 18 ani daca as fi primit o suma mare de bani de la ai mei nu i-as fi cheltuit pe ceva concret, ci mai mult pe lucruri inutile. Evident, depinde de fiecare in parte. Vom vedea insa 🙂

  • Mara spune:

    Foarte faina mi se pare ideea cu Politia Firmiturilor :). Abia astept povestea

  • Diana spune:

    Eu sunt interesata de variantele de vanzare a jucariilor. Unde vindeti? Pe site-uri de anunturi, pe grupuri de facebook?

  • DaniM spune:

    Ceva de genul asta facem si noi.
    Aici exista cont special pentru studii, la 18 ani este liber sa retraga banutii daca este inscris la scoala. Noi punem o parte si statul pune un procent, banii se reinvestesc si la sf este o suma frumusica.
    Micutza mea a primit o pusculita de la bunici in care a inceput sa adune toate monezile de prin portofel plus contributile de la bunici si de la noi. Am mers impreuna la bancam….bucurie pe tanti de la ghiseu cand ne-a vazut cu pusculita plina ochi de monezi :)). Stie ca la banca sunt banutii ei care o sa ii poata sa ii foloseasca cand o sa fie mare.

    Partea cu jucarii aici sunt vinovata pentru ca cedez la orice rugaminte. Am incercat sa aplic regula daca un nou prieten vine unul trebuie sa ii gasim casuta noua. Credeam ca renunta dar nu prea. In rest la fel punem jucarii la vanzare, hainute, biciclete triciclete si banii se duc la ea in pusculita.

  • Ioana spune:

    Cum ati facut trecerea de la „va luam jucarii” la „asta e bugetul tau, gestioneaza-l”. Nu au fost impotriviri?

  • tipa aia cu iepurele urât spune:

    Foarte mișto articolul! Voi prelua niște idei 😁

  • IQ spune:

    „Găsesc bani pe jos, afară sau în casă”

    Umm…eu nu mi-as incuraja copilul sa ia lucruri gasite in afara locuintei. Nu sunt ale mele (sau ale familiei), nu le iau. Inclusiv banii. Le las acolo sau le duc la politie (daca e vorba de acte, bijuterii etc). Dar cel mai bine e sa nu ma ating de ele. Lasand la o parte de ce spune legislatia, e o chestiune de moralitate. Si da, consider ca banii intra in aceeasi categorie cu alte obiecte, mai mult sau mai putin valoroase. Faptul ca nu (mai) au stapan in momentul cand i-am vazut nu inseamna ca imi apartin mine.

  • Adlanna spune:

    Noi am aplicat o metoda similara pentru prichindelul nostru. Am citit-o undeva, îmi pare rău că nu îmi mai amintesc exact unde și mi s-a părut ca poate fi aplicata.
    Ii dam în fiecare săptămână x lei în funcție de vârstă lui. La 3 ani, lua 3 lei, acum a ajuns la 5. Cu acești bani poare face ce își dorește el, indiferent dacă eu sunt de acord sau nu.
    Cu aceasta ocazie a învățat sa citească preturile, sa calculeze restul, sa își numere banii (mai nou), sa își amintească sa își ia portofelul la el dar sa nu își ia toți banii la el (și-a pierdut portofelul).
    Cel mai interesant avantaj mi s-a părut sa putem discuta despre calitatea lucrurilor în acest context. Avem un magazin cu tot felul de jucării destul de proaste în apropiere de casa de unde eu am refuzat sa ii cumpăr lucruri. A hotărât sa își cumpere din banii lui un set de mașinuțe. Ajuns acasă, a constatat ca doua erau deja stricate, restul au rezistat careva zile. De atunci e precaut chiar dacă isj dorește ceva foarte mult. Se uita cu atenție, compara, îmi cere părerea.
    Mi se pare ca abia acum la 5 ani și jumătate a ajuns sa poată strange cu adevărat bani. Pana acum ajungea la 10 lei cu care își cumpără câte o mașinuța mica.

  • Lia spune:

    Eu nu le dau bani ca si-ar lua numai si numai dulciuri pana ar vomita! Cu astea ma termina, nu cu jucariile!

    • Printesa Urbana spune:

      Ai nostri nu au voie sa isi ia dulciuri. Stiu regula, nu facem exceptii, o respecta fara proteste. Nu mancam dulciuri di magazin, nu cumpar niciodata, nu avem in casa. Sunt groaznice.

    • Adr spune:

      De ce sunt groaznice? Ma refer la includerea unei cantitati mici intr-o alimentatie echilibrata cu fructe, legume, cereale, carne, etc.

    • Robo spune:

      cred ca un posibil raspuns e chiar in comentariul Liei, mai precis nu prea exista situatia cu „includerea unei cantitati mici intr-o alimentatie echilibrata”, de obicei dulciurile din comert dau dependenta, ca sunt la indemana

      nu cred ca as rezista psihic ca de fiecare data cand mergem intr-un supermarket sa traga copiii de mine sa le cumpar dulciuri, sunt convins ca la asta s-ar ajunge

    • Andra spune:

      Experienta noastra cu dulciurile: am inceput cu postura voastra, never dulciuri decat facute de mine in casa. Apoi pe masura ce a crescut fetita, adica 3-4 ani a inceput sa ceara, mai ales in magazine. Noi socializam cu familii ca noi, asa ca la aniversari rar erau tentatii, dar la supermarket erau din plin. Pe al doilea copil nu l-am putut feri ca pe primul de dulciuri in primii 3 ani, asa ca si el mi a oferit ocazia sa ies un pic din zona mea de confort.

      Pt ca mi-era teama sa nu pic in extrema si pt ca am incercat sa privesc din punctul de vedere al copilului care e coplesit de tentatii si isi doreste si el, ca si noi de altfel, sa incerce din cand in cand ceva dulce si nou, am ajuns la un compromis care pe mine ma lasa linistita. Cumpar de vreo cateva ori pe an o cutie sau o punga de jeleuri gumate si le dau copiilor sa le administreze, fiecare cu a lui. Am fost foarte surprinsa de cumpatarea lor si de echilibrul pe care il au, fiecare in felul lui. Trec si luni de zile si nu se termina cutia sau punga, mai mereu am fost eu cea care a devorat jeleurile noaptea la filme… iar copiii uita de ele.

      Am facut deja de cateva ori experimentul si de fiecare data am fost suprinsa placut si m am bucurat ca am avut incredere in ei.

      Am studiat f mult si mecanismul dependentelor asa ca sunt f linistita ca nu zaharul da dependenta ci cu totul altceva ne predispune la a deveni dependenti… daca e sa fie teren fertil pt dependenta, atunci se va manifesta oricum, daca nu e zahar, va fi altceva.

      In plus, atata vreme cat noi mancam dulciuri moderat, mi se pare ipocrit din partea mea sa -i refuz copilului din cand in cand un dulce ales de el. Nu pot pretinde de la el sa aiba un stil de alimentatie pe care eu insami nu il am. Asa ca am adoptat politica moderarii legat de dulciuri cu chimicale si in rest bagam la greu legume si fructe, care continua sa fie „dulciurile” preferate de copiii mei.

      Fricile mele cele mai mari nu s-au confirmat si ma bucur ca m -am inselat initial – experienta asta m a ajutat sa am si mai multa increere in copii.

    • Printesa Urbana spune:

      Inteleg perfect ce spui!

      Copiii nostri primesc zilnic un dulce la scoala, gatit in bucataria lor. La aniversari sau intalniri cu prietenii, daca ceilalti mananca dulciuri, vor manca si ei. Dar mananca putin, pentru ca nu sunt obisnuiti cu chestii f dulci.

      Noi nu mancam dulciuri din magazin, nu cumparam nici pentru noi, adultii. NU avem in casa biscuiti, napolitane, ciocolate sau batoane. Uneori cand ne e pofta mergem la cofetarie, toti, sau ne luam inghetata de la magazin, toti. sau facem impreuna clatite sau placinta sau biscuiti. Nu consider ca suntem in vreo extrema doar pt ca nu le cumpar dulciuri ambalate (in afara de inghetata), au avut prilejul sa guste din multe pana acum, cer foarte rar, ii refuz (le consider porcarii), ridica din umeri si merg mai departe, nu e nimeni frustrat, disperat etc. Acesta e echilibrul nostru, inteleg ca e diferit de al altora, m-as bucura sa accepte si altii asta despre noi.

    • Lia spune:

      Nici la noi nu e vorba de nicio extrema, in extrema ar pica ei daca le-as da liber la cumparat ce vor. Daca ar avea 300 de lei pe toti i-ar da pe ciocolata si ar manca pana ar vomita! Dulce primesc, chiar si de ala din comert, dar cu masura, nu-i o tragedie sa manance un ou kinder, dar ei ar manca 20 daca i-as lasa. Si n-as putea sa le dau bani, dar sa le interzic sa-i cheltuie pe ce vor ei mai mult. E ca si cum as lucra eu la Dacia si mi-ar interzice aia sa-mi iau Kia din salariu.

    • Andra spune:

      Sper ca nu s-a inteles ca m – am referit la voi cand am vorbit de o postura extrema. Ma refeream strict la tendinta mea de a ma duce intr-o extrema pe care ma bucur ca am evitat-o. Am vrut sa povestesc experienta noastra ca sa exemplific ideea ca daca le dam drumul la dulciuri copiilor nu inseamna automat ca vor deveni dependenti.

      Daca s- a inteles asa, imi pare rau, e f greu de redat tonuri si nuante in scris pe net.

    • Mona spune:

      ADR, citeste eticheta la ingrediente si apoi decide tu daca sunt groaznice sau nu.

    • Adr spune:

      Mona, cate dintre voi (noi) isi vopsesc parul si isi lacuiesc unghiile (poate chiar in sarcina) si se dau cu tot felul de creme si geluri de dus? Ce cosmetice folositi pentru/folosesc copiii vostrii? Ati citit lista cu ingrediente si toate sunt inofensive? Sau v-ati gandit ca o cantitate mica de vopsea/oja/whatever o data la x nr de zile/luni e ok? (asa cum sugerez eu despre dulciuri)

    • Lia spune:

      Eu nu folosesc deloc cosmetice, doar produse de curatare dintr-o gama bio. E frumoasa viata si natural! Plus ca machiajele si alte mofturi sunt oricum scumpe! Cred ca ajuta si la increderea copiilor in sine sa ne aratam asa cum suntem.

    • Rox spune:

      Doamne, deci mor când aud replici de astea cum că oricum punem PE noi tot felul, deci ce mai contează ce băgăm ÎN noi. Uite, pentru mine contează, de exemplu. Nu pot și nici nu vreau să renunț la cosmetice (inclusiv machiaj), dar pot trăi foarte bine fără dulciuri din magazin care sunt exact niște porcării dacă le compari cu același produs făcut în casă. Nu pot renunța toate „chimicalele”* în viața asta trăită la oraș în civilizație – nu în creierii munților, dar pot renunța la o bună parte din alimentele care le conțin. De undeva trebuie și vreau să tai chestiile artificiale, iar cu mâncarea mi-e ușor să o fac pentru că știu să fac acasă cam orice într-o variantă cât mai „curată”. Și nu-s casnică. Cosmetice încă n-am învățat să-mi fac acasă.

      Iar în ceea ce-i privește pe copii, deși e clar că nu-i poți feri de toate tentațiile la nesfârșit, cred că este esențial ca în primii ani de viață să li se formeze gusturile pentru hrană diversă – legume, fructe, brânzeturi, carne, lăsând pe ultimul loc gustul pentru dulce, pentru ca atunci când vor fi pe picioarele lor să poată face alegeri sănătoase și echilibrate.

      * Ca să nu avem iar discuții filosofice despre cum și mărul e o chimicală, prin „chimicale” mă refer la tot ce înseamnă conservanți, aditivi, coloranți, arome artificiale, potențiatori de gust etc. Dacă faci acasă fursecuri sau biscuiți, de exemplu, după o rețetă clasică, o să-ți dai seama că sunt perfecți și delicioși și țin destul de mult chiar și fără toate nebuniile alea în ei.

      PS. Ioana, eu am reținut că ai zis odată că ai mereu un borcan de Nutella dosit pe undeva 🙂 (Nu judec, și eu aș ascunde una-alta până ar fi copiii destul de mari încât să le dau și lor)

  • Anne spune:

    Hai frate! Really, isi vinde hainele un copil de 7 ani sau cat o avea? La banii vostri? Mi se face rau. Nu cred ca am cerut vreodata bani pt ceva ramas de la copiii mei, wtf?! Are idee cati copii o duc de pe o zi pe alta in tara asta?

    • Mona spune:

      Anne da-mi voie sa intervin si sa-ti explic ca banii parintilor nu sunt si ai copiilor. Nu conteaza cat de bogati sunt parintii, copiii trebuie sa invete ei insisi valoarea banului, cum se poate obtine si cheltui.
      Un copil nu va invata niciodata nimic daca doar primeste din partea parintilor.
      Eu sunt de acord cu tot ce a scris Ioana.
      Reactia ta e cam impulsiva ….

    • Robo spune:

      Apropo de asta, e un episod din „Comedians in cars getting coffe”, ala nou al lui Seinfeld, in care discuta (cred ca cu Kevin Hart) exact despre cum copilul intreaba „daddy, are we rich?” si el zice „well, I’m rich, but you aren’t”.
      Mi-a placut mult. Noi, evident, nu suntem nici pe departe bogati si cred ca scrie destul de clar in articol ca in continuare donam lucruri, acum de Paste de exemplu am dus 3 saci pentru o casa de copiii.

  • Diana spune:

    Buna,
    La noi e ca la voi si functioneaza perfect de la varsta de 4 ani ( acum pustiul are 6). Sa speram cava functiona si cu cea mica (2 ani si 5 luni acum).
    Dar clar e cea mai buna alegere pusculita.
    Intr-o zi mi-a zis ca el nu da 200 de lei de la el din pusculita, ca nu merita sa dea atat pt jucaria X. Sa va spun cat de fericita am fost?…a fost magie.
    Alta data cand a vazut ca si-a cumparat bicicleta din banutii stransi de el…s-a suparat ca si-a sgariat bicicleta ca nu e usor sa strangi banutii.
    Dar am avut si o reactie interesanta: nu da de la el de la pusculita banuti dar de ce nu sunt eu draguta sa ii dau de la mine de pe card…..ok….i-am explicat ca banii care sunt pe card sunt pusculita mea si ca din banutii de acolo am planuit sa iau mamcare, sa platesc inotul, etc. Reactia lui: da ai dreptate… nu merita.
    O alta intamplare legata de pusculita si care pe de o parte m-a bucurat enorm iar pe de alta parte …m-am simtit putin vinovata: intr-un supermarket ne-am intalnit cu un coleg de gradi care tot se ruva de tatal lui sa ii cumpere un lego mic…da mic…care era in jur de 70 de lei. Colegul era la limita crizei si tatal pe punctul de a ceda. A analizat al meu copil situatia, m-a intrebat cat costa, i-am spus si dupa…..s-a adresat colegului si i-a explicat ca jucaria e cam scumpa si nu merita banii si daca si-o doreste neaparat, desi nu merita, sa scoata banutii de la pusculita lui. Parintele colegului a ramas cu gura cascata si nu a mai avut replica…eu eram cu sufletul pna la cer….si vroiam sa tip in gura mare….”asta e copilul meu!”, dar totusi m-am simtit putin vinovata ca poate totusi ….

  • Deria spune:

    La mine e groaznic, fail pe linie. 🙂

    Poate cand o mai creste (are 10 ani acum).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *